Universitatea populară din Constanța în 1972 („Litoral” în 1972)

<
Așa cum mai subliniam și în cazul altor cursuri din tematica foarte bogată a Universității populare, un mare număr din ele au ca adresă precisă - tineretul, problemele sale specifice.
Iată-ne din nou în fața unui curs, intitulat „Tineretul și viața”, care încearcă prin tematica sa, să răspundă la cîteva probleme fundamentale ale acestuia. Este interesant, așa cum se va vedea și din temele propuse.
Ne exprimăm convingerea că organizațiile U.T.C. din marile unități industriale de pe teritoriul municipiului vor opta ca o asemenea tematică să fie inclusă în calendarul lor de activitate educativă.
dar să subliniem cele mai importante teme incluse în cadrul cursului „Tineretul și viața”: „Viața ideală este călăuzită de un mare țel”, „Tinerețea, vîrsta faptelor mari”, „Dragoste, răspundere”, „Locul prieteniei pe scara valorilor morale”, „Cum ne comportăm: modă, politețe”, „A ne orienta, a alege”, „Muncă, succes, reușită în viață”, „A fi și a-ți defini personalitatea”, „Dragostea fierbinte pentru patria socialistă”, „Despre egoism, parazitism și imitație”, „Căsătoria, familia, și legea”, „Legalitatea socialistă”, „Cunoscînd, înțelegem necesitatea respectării legilor”, „Reguli de conviețuire socială”, „Carențe în procesul de educație a copiilor”, „Copil, familie, muncă”, „Despre divorț, relațiile dintre soți, probleme ale copiilor”, „Valoarea incomensurabilă a timpului. Cum și-l folosesc tinerii”, „ Calificarea de bază - om” etc.
>

SURSA
Z. E., Tribuna Universității populare, „Litoral”, Constanța, 21 octombrie 1972, p. ?.

„Farmecul discreției” (ANTONESCU 1996)

 Costin Antonescu, Simeza. Farmecul discreției, „Tomis”, noiembrie 1996

Apreciativul din titlu nu se referă neapărat la o conduită stilistică, ci mai degrabă, în mod paradoxal, la un anumit stil de a dialoga cu obișnuiții sălilor de expoziții. Paradoxul vine din aceea că Eugenia Coman este o persoană deosebit de industrioasă, pentru domnia sa pictura fiind un fel uzual de respirație. Locuința a devenit neîncăpătoare pentru atâta energie plastică și poate că una din explicațiile parcimoniei cu care E. C. apare pe afișele manifestărilor plastice vine și din greutatea de a alege, din greutatea de a da coerență discursului plastic, atât de des întâlnită la persoane care, dedicate picturii și, în general, limbajului plastic, le vine adesea greu de a renunța la etape, la maniere sau la mici „retușuri” atunci când, în calitate de persoană publică, toate acestea trebuie aduse la cunoștința... publicului.

Ca orice artist care nu este preocupat în a exprima programe, adesea obsesii rătăcite în spațiul speculațiilor infertile, ci este preocupat în a se exprima pe sine, E. C. a ales întotdeauna acele incinte expoziționale în care avea certitudinea că i se vor afla prietenii, acele ființe care fac parte din biografia sa neromanțată și care adesea i-au confirmat impresia că gesturile sale plastice au un sens în metabolismul lor sufletesc.

Așa se face că, în mai bine de un deceniu, E. C. nu s-a încumetat decât la trei expoziții personale, dintre care numai una într-o sală constănțeană.

Specifică eternului feminin, pictura Eugeniei Coman rămâne în aria tematică a florilor și a peisajelor nu neapărat figurate, ci esențializate până la consecința impresiei pregnante.

Dualismul infailibil al ființei umane se exprimă și în cazul artistei noastre, antrenând de această dată, într-o relație  adesea productivă, forța și suavitatea. Dacă pictura în ulei divulgă știința artistei de a modela materia colorată, aducând-o la transparențe elegant temperate în compoziții florale de o sesizabilă sensibilitate, în cazul acuarelelor intervine, ca factor de mediere sensibilă, apa, ceea ce permite artistei accesul spre aburul diafan și misterios al atmosferelor din plastica tradițională asiată.

S-ar putea crede că discreția existenței expoziționale a Eugeniei Coman motivează entuziasmul supralicitat. Ar fi nepotrivit cu felul de a fi al acestei artiste care recunoaște că pictura este un gest zilnic,  E. C. fiind astfel dependentă de pictură și că numai în anumite momente, de grație sufletească, este bine să te mărturisești asupra cotidianului care sălășluiește în tine.

Căci, de altfel, ce altceva este viața decât perseverență în pasiune?