Criza societății americane interbelice (BROMFIELD 1933-7)

<
(...)
După război*, Ransome se înapoiase în America spre a o întîlni pe bunica lui, sau cel puțin ceea ce fusese și reprezentase ea. Fusese însă decepționat, căci nimic din ceea ce constituise atmosfera creată dea nu mai exista. Descoperise atunci că ceea ce dădea culoare orașului și ceea ce crezuse despre oraș se datora numai personalității puternice a bătrînei doamne. Nu găsi în orașul acela simplitatea, egalitatea, integritatea și spirtul ei de dreptate, ci o palidă imitație a Europei, un loc lipsit de orice caracter, unde oamenii nu erau prețuiți, ca odinioară, pentru originalitatea și calitățile lor, ci pentru banii lor. Întîlni aceeași oboseală, aceeași neliniște, aceeași desperare înecată în băutură, aceeași mizerie printre lucrători ca și în Europa. În orașul acesta, cu o vechime doar de o sută și ceva de ani, descoperea boli specifice unor orașe europene vechi de mii de ani. Senilitatea aceasta care lovea adolescența îi părea dureroasă, grotescă, exagerată și oarecum înspăimîntătoare. Oamenii nu mai aveau decît un singur crez: fabricile de automobile și bursa.
(...)
>

SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman la Indiei moderne, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972.

NOTĂ M. T.
* Primul Război Mondial (1914-1918).

O bătrână americancă în India colonială britanică (BROMFIELD 1933-7)

<
(...)
În ciuda omeniei și a simplității ei, servitorii o priviseră la început cu neîncredere, ca și pe soții Smiley. Toți erau creștinați și cunoșteau doctrina fraternității dintre oameni, dar nici unul nu o încercase față de albii din Occident.
Ceea ce nu putuseră pricepe niciodată era personalitatea mătușii Phoebe și tot ceea ce determinase caracterul, credințele și atitudinea ei, atît de deosebite de ale celorlalți europeni. Numai Mr. Jobnekar, care călătorise mult în America și era înzestrat cu o vie inteligență, intuise calitățile ei și chiar pentru el această intuiție nu depășea niciodată stadiul unor vagi impresii emoționale, greu de definit, pentru că în mintea lui stăruia încă o oarecare confuzie, creată de o viață atît de diferită de cea cunoscută de el pînă atunci. Simplitatea, cinstea, cordialitatea mătușii Phoebe erau calități deja întîlnite de el în centrul Statelor Unite, în decursul celor două veri cînd muncise la secerat în Iowa și Kansas, spre a-și cîștiga existența și a cunoaște viața americană. În Statele din Est, asemuite de Mr. Jobnekar cu o falsă Europă, calitățile acestea nu existau. Nu bănuia însă că în America însușirile acestea, care alcătuiau caracterul mătușii Phoebe, erau pe punctul de a dispare. Ea știa însă acest lucru mai mult instinctiv decît rațional. De aceea, poate, voise să vină în India. N-o mai lăsase inima să rămînă în Iowa și să asiste la declinul și agonia unui fel de viață pe care îl iubise. În acest chip, la vîrsta de optzeci și unu de ani mătușa Phoebe ajunsese să se afle în Ranchipur, în bucătăria mare și răcoroasă a soților Smiley, într-o lume nouă, alături de prieteni noi, printre care Rașid Ali Khan, descendentul vitejilor lui Baber*, Mr. Jonbekar, un paria**, Ransome, jumătate englez, jumătate american și miss Macdaid, scoțiană născută în Surabaya***.
(...)
>

SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, p. 84.

NOTE M. T.
* Babur (1483-1530) = Lider al unui mic stat în Uzbekistan. În 1526 a devenit stăpânul nordului Indiei, fondând dinastia Marilor Moguli, detronată de cuceritorii britanici în 1857. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/4552/8/)
** PÁRIA¹, paria, s. m. 1. (În India, în concepția brahmanilor) Persoană care se află în afara castelor și care este lipsită de orice drepturi; p. ext.grup social din care face parte o astfel de persoană. 2. Fig. Persoană sau colectivitate urgisită, disprețuită, căreia nu i se recunoaște niciun drept. [Pr.: -ri-a] – Din fr., it. paria. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/paria)
*** Surabaya = Al doilea oraș al Indoneziei, situat în insula Java. (http://surabaya.go.id/en/News/6078-profile-of-surabaya)

Moda epocii reginei Victoria a Marii Britanii (1837-1901) (GALSWORTHY 1933)

<
(...)
- Aș da oricît să-ți aflu gîndurile, domnișoară Cherrell.
- Mă gîndeam cum s-au schimbat chipurile englezilor de la 1900 încoace.
- Din pricina părului. Chipurile portretelor de cum o sută sau o sută cincizeci de ani sînt mult mai apropiate de ale noastre.
- E adevărat că mustățile pe oală și cocurile mascau expresia fețelor, dar exista vreo expresie?
- Gîndești că victorienii* nu aveau nici un dram de personalitate?
- Probabil că mai mult ca noi, dar cu siguranță că și-o înăbușeau; pînă și îmbrăcămintea lor, totdeauna mai înzorzonată decît e nevoie, redingote, gulere înalte, eșarfe, turnuri, ghete cu butoni.
- Piciorul dezgolit îi șoca, dar bustul nu.
- Mă rog, îți fac concesia busturilor decoltate la femei. Dar privește-le mobilele: ciucuri, mileuri, lustre, bufete enorme. Se jucau de-a v-ați ascunselea cu sufletul, domnule Dornford.
- Și, din cînd în cînd, sufletul își scotea capul la iveală, ca micul Edward (1) după ce s-a dezbrăcat sub masa mamei lui, la Windsor**.
- Niciodată n-a mai realizat ceva atît de perfect de atunci încolo.
- Nu știu. Într-un fel mai domol, a însemnat o nouă Restaurație***.

(1) E vorba de Edward al VII lea, fiul reginei Victoria.
(...)
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell****, trad. A. Ralian, vol. II (Dincolo de rîu), ed. Miron, București, 1992, pp. 191-192.

NOTE
* Victorienii au fost contemporanii lungii domnii a reginei Victoria (1837-1901). (https://istoriiregasite.wordpress.com/2013/01/12/viata-reginei-victoria-prima-parte/) (https://istoriiregasite.wordpress.com/2013/01/13/viata-reginei-victoria-ultima-parte/)
** Castelul Windsor este din 17 iulie 1917 una din reședințele al Casei Regale britanice redenumită de Windsor. La acea dată, în timpul Primului Război Mondial, regele George V a schimbat numele german al Casei Regale, Saxa-Coburg și Gotha, într-unul britanic. (http://politeia.org.ro/magazin-istoric/cladiri-celebre-castelul-windsor/24848/)
*** Restaurația reprezintă perioada revenirii dinastiei de Stuart pe tronul Angliei, respectiv 1660-1688, după Republica din anii 1649-1660. (http://iimodu.tumblr.com/post/75836901184/6-restaura%C5%A3ia-stuar%C5%A3ilor-anglia)
**** ed. Miron - Clasici vechi și noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol (http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol)

Haine versus nuditate în misterul feminin în perioada interbelică (PETRESCU 1933)

<
(...)
Se spunea adesea: femeile nu trebuie să arate prea mult din corpul lor, căci atunci dispare ''misterul atracţiei''... Ca şi cînd misterul unei femei ar sta în sexul ei, iar nu în sufletul ei. Unii merg mai departe şi se întreabă cu îngrijorare, auzind despre progresele nudismului. Cum? să dispară ceea ce făcea misterul femeii, îmbrăcămintea? Atunci dispare şi feminitatea.
Dar sunt femei goale ca un măr, care au mai mult mister decît zeci de femei îmbrăcate pînă sub bărbie. Numai cine n-a avut numeroase femei în viaţa lui poate judeca astfel, şi mai ales cei care au avut femei care din primele trei cuvinte s-au isprăvit ca farmec. Altfel, ar şti că sunt femei care fac, după-amiază, din picioarele lor un colan în jurul gîtului bărbatului, iar seara sunt aceleaşi doamne cărora el le sărută mîna cu emoţie.
Dacă ar fi adevăra că pe măsură ce o femeie se dezbracă pierde din personalitatea ei, ar însemna că la plaje, de pildă, femeile să fie mai puţin considerate decît pe stradă, ceea ce e cu totul fals. Chiar cînd e aproape goală şi leneş lungită în nisipul cald, i se vorbeşte unei femei frumoase cu trup de şarpe şi ochii limpezi, fără îndoială mai frumoasă decît îmbrăcată, cum i s-ar vorbi într-un salon. Dealtfel, pe plaje se flirtează întocmai ca într-un salon. Într-o convorbire cu o femeie interesantă, deci deopotrivă de interesantă şi în costum de baie ca şi în costum de stradă, după întîiele clipe de examen, ceea ce trece în paranteză, nu e cum s-ar crede, psihicul, ci trupul. După cîteva zile mai ales, cînd căldura animală, a pielei virgine ca să zic aşa, a dispărut în plin aer şi în bătaia soarelui, cînd această epidermă proaspătă şi lîncedă (căreia protecţia rufăriei fine îi dă sugestii de culcuş, păstrînd în ea acea căldură animală, care e ca o respiraţie vie a feminităţii) se îngroaşe şi se înăspreşte puţin, trupul se apropie de ineficacitatea statuară. Şi pe urmă raporturile sunt cu o abstracţie mai mult sau mai puţin totală de el; căci rămîne admirat de cunoscători ca o nouă îmbrăcăminte parcă.
Dealtfel, Tekirghiolul-Movilă oferă şi o altă experienţă, pe care am făcut-o cu destulă uimire.
Aşa-zisele băi reci în lac au despărţăminte pentru dezbrăcat deosebite pentru bărbaţi şi femei... Un gard de uluci, prelungit vreo zece paşi în apă, deosebeşte cele două imperii ale goliciunii totale. În lac însă, mai ales datorită soţilor care caută să-şi regăsească soţiile, despărţirea încetează, deşi nu sunt nici măcar maiouri. Privirile aruncate sprre mal îţi oferă viziuni de paradis. Nici un amănunt nu-ţi scapă, şi identificările nu sunt grele. Ei bine, seara dansam cu femeil pe car ele văzusem ''fără mister'', cu aceleaşi sentimente ca la orice bal. Transpusă la altă scară, viaţa dintr-o staţie de mare e absolut fel cu viaţa corespunzătoare de la oraş: gelozie, prietenie, bucurie, preocupări de interese, admiraţie, emoţie, pudoare psihologică, dacă i-e permi să zic aşa.
Nudismul nemţesc e camaraderie, cum camaraderie sunt în genere raporturile lor. Flirt ar fi pentru francezi şi ţigănie pentru ţigani, cum e şi cînd sunt îmbrăcaţi (dar  nu mai mult, căci dispare atunci o parte din obsesia sexuală).
Se spune că unii bolşevici, socotind iubirea cu veleităţi de alegere şi exclusivitate, drept o prejudecată infiltrată de spiritul burghez, au încercat s-o desfiinţeze printr-o educaţie contrară, tratînd amorul ca pe un instinct, asemeni celorlalte, fals împodobit pînă acum cu aureolă pasională. A fost redus la stricta lui importanţă prin educaţia neipocrită a sexelor laolaltă, prin nuduri integrale, pe stradă chiar, şi prin încurajarea împerecherilor libere. Eroarea cea mare e că au crezut că amorul în acestea rezidă... Dar doi înşi pe o plaje, în care e o învălmăşeală de picioare şi mîini, se gîndesc şi se simt pe ei înşişi cu totul deosebiţi de ceilalţi, care rămîn tot atît de numeoroşi şi de asemănători între ei ca pinguinii pe mal. Numai că s-au gîndit şi au şi creat o nouă realitate.
(...)
Dealtfel, femeile ''cu mister'', adevărat nu sunt cele care fac ''lampa mică'', sau pun abajur de hîrtie roză (ca acei negustori de stofă care înadins astupă ferestrele, pentru ca, în semiîntunericul prăvăliei luminate scăzut, să-ţi vîndă marfă proastă). Căci femeile frumoase sunt iubite şi după ce s-au dat, desfăcînd picoarele ca nişte bacante, şi după ce au înşelat, şi după ce au revenit.
Şi oricum, femeile care au însemnat destinul unui om, cele adevărate, care sunt foarte puţine (căci restul sunt femele), îşi încep misterul după ce s-au răsturnat în patul bărbatului.
>

SURSA
Camil Petrescu, Patul lui Procust, ed. Minerva / seria Patrimoniu, Bucureşti, 1983, p. 272-275.

Scriitori englezi din sec. XIX versus scriitori clasici (THACKERAY 1862)

<
(...) El începe să-şi declame versurile preferate.
- Încîntător! Hai, Philip, citeşte-ne ceva din Walter Scott*! Ai dreptate, el este cel mai vioi, cel mai viguros, cel mai plăcut dintre poeţi - desigur, nu de primă mărime. De fapt, a scris numai tîmpenii, cum spui tu. Wordsworth** la fel, deşi este unul dintre marile personalităţi, care a atins uneori culmile cele mai înalte ale poeziei, dar mărturisesc că de multe ori mă plictiseşte şi dacă n-ai fi citit atît de frumos poezia lui ''Excursie'', m-ar fi luat somnul. Nu-i aşa că nu consideri că autorii de-acum îi egalează pe clasici? Îţi place cum cîntă mama în stil vechi? Sigur, Philip, e atît de frumos, de distins, de feminin!
(...)
>

SURSA
William Thackeray, Peripeţiile lui Philip..., ed. Univers / colecţia Clasicii literaturii universale, Bucureşti, 1986, p. 113.

NOTE M.T.
* Sir Walter Scott (1771-1832) = Romancier şi poet scoţian popular în Europa vremii sale. (http://www.walterscott.lib.ed.ac.uk/biography/chronology.html)
** William Wordsworth (1770-1850) = Poet romantic englez. (http://www.online-literature.com/wordsworth/)

Secretar de ministru în România interbelică (ARGHEZI)

<
Devenisem în tinerețe secretarul de încredere al unui ministru. Eram destul de inteligent, elastic și activ și mă pricepeam să scap insensibil pe patron de relațiile inutile. Numesc relații inutile toate aceel contacte și încercări de care niciun om de guvern nu este scutit, interpretate la rubrica intereselor noastre politice cu o cifră de neant. Zic intereselor noastre, pentru că activitatea mi se identificase cu necesitățile marelui bărbat, pe care îl serveam, și în inima mea vibrau, ca într-o centrală cu numere infinite, toate soneriile partidului respectiv.
Buna mea creștere constituie un tampon între plictiselile, cîteodată violent erupte, ale ministrului și vizitatorul eliminat. Învățasem prudența de a îndulci, în ceea ce privea pe solicitator, rigorile provizorii. Mi s-au întîmplat să fiu brusc delegat să caut pe un cetățean, care, după hotărîrea momentană a ministrului, trebuia înlăturat cu doi ani mai înainte, și de mai multe ori patronul s-a văzut întemeiat să mulțumească succeselor mele de tact. După observații la sursă, politica nu consistă în a emite și a respecta idei, principii și programe, ci în a cultiva un echilibru. Uneori cel din urmă dintre proști se transformă, în mîinile bărbatului politic, în calitate concretă.
Așa de pildă, la fereastra ministerelor gravitează pîlcuri de sateliți, de-o formație, într-altfel inexplicabilă, tineri precoci, personalități de berărie, similirevoluționari, intelectuali. Să nu-i supărărm niciodată! Politica păstrează oamenii de tot calibrul, ca bunul gospodar cuiele ruginite și sfoara. În politică există meșteșugul bucătarului de a întrebuința pentru o trufanda recentă rămășițele și curățiturile de pe zgîrciuri și unelte, și numai în dependințele teatrului se mai văd personagiile stranii și complicate din subsolul cîrmuitorului de oameni. Insul, asemănător cîinelui pribeag, evoluează, prin labirintul Statului, cu chelie și chică de jurîmprejur, și cu ghiozdan, alături de tinerețea guturală și sclipitoare, sosită din Paris. Costumul de import, cu umerii perpendiculari pe guler și de trei ori mai lați decît șoldul, încheiat în triunghi, ca un zmeu, stă de vorbă cu pantalonul fără nasturi, cu blana jerpelită, cu pardesiul bolnav, schimbînd opinii, impresii și fumuri de țigare.
De altfel, panașul țigării este emblematic și ține de psihologie. Un solicitator care vine să ceară parale pentru o lucrare politică, socială, națională, de cea mai mare însemnătate, apare încălțat într-o copită scîlcie nămoloasă și își golește accelerat nasul sau tamponează laptele ochilor, covăsit în colțuri, cu o batistă de contraste, cocoloșită ghem, ca un sfert de ziar. Dacă aprinde o țigare, luată de la un vecin, în anticamera ministrului, populată cu provincie și capitală, el arborează un prestigiu compatibil cu conștiința de sineș integrală, și pe făptura lui insignifiantă și orgolioasă lipește un afiș, un prospect, o declarație de superioare egalități. Pe mine, care nu am fumat niciodată, acest fum ieftin și al solicitatorilor conștienți și valoroși m-a sufocat, însă am surîs întotdeauna, ca și cum păstram exclusiv plăcerea, pentru mine, de a fuma din nou și colectiv vapoarea de nicotină trecută prin gîtlejul lor puturos. Mai mult, vizitatorilor noștri le distribuiam cadouri indirecte, cutii de chibrituri, presărate, în dezordine printre hîrtii pe biurouri. Ei aprindeau, șterpelind cîte o cutie. Astfel, în buzunarul audienților noștri, noi introduceam un obiect care nu le aparținea, plătit de noi, căpătînd, în baza rezervei mintale și a speculațiunii asupra lucrului în sine, noțiunea compensativă că dacă nu vom izbuti să-i satisfacem - regulă aproape generală - le-am dat în schimb ceva, un motiv, o cutie de chibrituri nu mai multe. Unii solicitatori ne vizitau, cu asiduitate și fără să dezarmeze, cîte nouăzeci de zile în șir, luîndu-ne, prin urmare, cîte nouăzeci de cutii de chibrirturi, cel puțin. Față de aceștia regretul nostru nu mai putea să funcționeze: cererea lor rămînea satisfăcută mental, pentru noi, printr-o echivalență, măcar în număr dacă nu în volum.
Dar miniștri sînt uneori abuzivi. Politețea mea îl îndreptățise pe al meu să-mi impuie servicii neconforme. Le-am executat totuș cu aceeași neutralitate și decență cu care îl obișnuisem în chestiunile de Stat. (...) Drept vorbind, omul politic și secretarii acționează complect, ca o mașină de cusut, și în vreme ce acul fin parcurge muselina nouă, cureaua și angrenajul sînt năclăite de unsoare: una fără alta nu poate să meargă.
(...)
>

SURSA
Tudor Arghezi, <<Domnule ministru!...>>: Tudor Arhezi, Subiecte, ed. Minerva / seria Arcade, București, 1990, p. 62-64.

Ultimele cuvinte rostite de zece personalităţi istorice înainte să moară

Adevărul 1 ianuarie 2014

''Mircea Eliade în conştiinţa contemporanilor săi din exil'' (STĂNESCU 2004)

<
Crestomaţia ''Mircea Eliade*  în conştiinţa contemporanilor săi din exil'', apărută din iniţiativa şi prin osârdia domnului Gabriel Stănescu**, editorul Revistei ''ORIGINI''***, în Editura ''CRITERION PUBLISHING'' (2004, 375 pagini), reprezintă un veritabil ''MEMENTO!'' închinat celui ce ''s-ar putea înscrie foarte bine în nevoia spiritului uman de a evada din această viaţă, de a trece dincolo de limitele realităţii sensibile, ilustrând acea serie de experienţe nu neapărat mistice, ci mai degrabă general umane de care aminteşte în ''Încercarea labirintului'' însuşi istoricul religiilor'' (Gabriel Stănescu) şi care şi-a înscris, absolut pe drept, numele printre cele mai strălucite personalităţi ale secolului al XX lea.
Crestomaţia ''Mircea Eliade  în conştiinţa contemporanilor săi din exil'', întrunind semnăturile a 64 de personalităţi şi a unui număr mult mai mare de amintiri, studii, reflecţii, aprecieri (Vasile Posteucă**** semnează 7 titluri; Ion Negoiţescu*****, patru; I. [L. - notă M.T.] M. Arcade******, 3 titluri), se citeşte cu cel  mai mare şi suţinut interes, ''coborârea'' în epocă (multe evenimente sunt cunoscute cititorilor şi-i predispun la reflecţii!), cunoaşterea unor taine şi împrejurări relevante, multă vreme necunoscute, reprezentând tot atâtea îndemnuri la riguroasă şi atentă lectură.
Se-nţelege că nimeni, în contextul unei cronici, nu poate prezenta vasta problematică cuprinsă în cele 375 de pagini ale acestui volum apărut în condiţii grafice de excepţie (atât coperta I, având în centru cu totul remarcabilul portret semnat de George Tomaziu*******, cât şi coperta a IV a, reprezentându-l pe Mircea Eliade în lumea cărţilor, subliniază vibraţiile unui spirit universal!), aceasta cu atât mai mult cu cât, în ciuda unor justificate ''apropieri'' prilejuite de dureroasa dispariţie a maestrului (''De ce îmi este atât de greu să scriu la dispariţia lui Mircea? Poate pentru că orice cuvânt trădează, reifică. Prezenţa lui atât de vie îmi pare că se risipeşte la atingerea oricărui cuvânt cu care încer s-o exprim'' - Sorin Alexandrescu********), fiecare autor se poartă în nume şi-n interpretări proprii în alte sfere, momente şi situaţii cu mare încărcătură emoţională.
(...)
>

SURSA
Augustin Macarie*********, Mircea Eliade şi ''Teroarea istoriei'', ''Origini'', VOL. IX, No. 4-5 (94-95), May-June 2005, p. 86.

NOTE M. T.
* Mircea Eliade (1907 Bucureşti/România - 1986 Chicago/SUA) (http://www.westminster.edu/staff/brennie/eliade/mebio.htm)
** Gabriel Stănescu (1951 Bucureşti/România - ) (http://www.crispedia.ro/Gabriel_Stanescu)
*** ''Origini'': Romanian Roots - A review of literature, ideas, amd the arts sponsored by ''Literart XXI'' & Criterion Publishing (http://origini.uv.ro/index.html)
**** Vasile Posteucă (1912 Stăneştii de Jos/Rusia - 1972 Chicago/SUA) (http://www.crispedia.ro/Vasile_Posteuca)
***** Ion Negoiţescu (1921 Cluj/România - 1993 Munchen/Germania) (http://dbpedia.org/page/Ion_Negoi%C8%9Bescu)
****** Leonid Mămăligă: pseudonim L. M. Arcade (1921 Vaslui/România - 2001 Paris/Franţa) (http://ilazu.blogspot.ro/2012/07/scriitorul-zilei-lmarcade-poezia-zilei.html)
******* George Tomaziu (1915 Dorohoi/România - 1990 Paris/Franţa) (http://ro.wikipedia.org/wiki/George_Tomaziu)
******** Sorin Alexandrescu (1937 Bucureşti - ) (http://romania-on-line.net/whoswho/AlexandrescuSorin.htm)
********* Augustin Macarie (http://www.colegiimei.ro/profesor/Macarie_-Augustin-1263.html) (http://viatadepretutindeni.wordpress.com/about/opinii-despre-vdp/augustin-macarie-focul-sacru-al-demnitatii-si-solidaritatii-nationale/)

Reintegrarea Dobrogei, evocată la Liceul „Traian“

Cuget Liber 21 noiembrie 2013

INSTANTANEE INEDITE. Opt fotografii care ne vor schimba percepţia despre unele personalităţi - FOTO

”MEDIAFAX”, București, 9 mai 2011

Universitatea populară din Constanța în 1972 („Litoral” în 1972)

<
Așa cum mai subliniam și în cazul altor cursuri din tematica foarte bogată a Universității populare, un mare număr din ele au ca adresă precisă - tineretul, problemele sale specifice.
Iată-ne din nou în fața unui curs, intitulat „Tineretul și viața”, care încearcă prin tematica sa, să răspundă la cîteva probleme fundamentale ale acestuia. Este interesant, așa cum se va vedea și din temele propuse.
Ne exprimăm convingerea că organizațiile U.T.C. din marile unități industriale de pe teritoriul municipiului vor opta ca o asemenea tematică să fie inclusă în calendarul lor de activitate educativă.
dar să subliniem cele mai importante teme incluse în cadrul cursului „Tineretul și viața”: „Viața ideală este călăuzită de un mare țel”, „Tinerețea, vîrsta faptelor mari”, „Dragoste, răspundere”, „Locul prieteniei pe scara valorilor morale”, „Cum ne comportăm: modă, politețe”, „A ne orienta, a alege”, „Muncă, succes, reușită în viață”, „A fi și a-ți defini personalitatea”, „Dragostea fierbinte pentru patria socialistă”, „Despre egoism, parazitism și imitație”, „Căsătoria, familia, și legea”, „Legalitatea socialistă”, „Cunoscînd, înțelegem necesitatea respectării legilor”, „Reguli de conviețuire socială”, „Carențe în procesul de educație a copiilor”, „Copil, familie, muncă”, „Despre divorț, relațiile dintre soți, probleme ale copiilor”, „Valoarea incomensurabilă a timpului. Cum și-l folosesc tinerii”, „ Calificarea de bază - om” etc.
>

SURSA
Z. E., Tribuna Universității populare, „Litoral”, Constanța, 21 octombrie 1972, p. ?.

Placă comemorativă pentru scriitorul V. Șerbu la Tulcea („Tomis”)

<
Nevoia de neuitare a tulcenilor, la patru ani de la despărțirea de scriitorul Valentin Șerbu*, s-a materializat de curând, prin trăinicia marmorei și bronzului, în dezvelirea unei plăci comemorative montată la intrarea blocului A.6 de pe strada Corneliu Gavrilov nr. 172, unde autorul și-a petrecut ultimii 25 de ani de viață.
Alături de mesajele rostite din partea prefecturii, Inspectoratului județean pentru cultură și Asociației culturale pentru tineret „Orfeu” (al cărui președinte de onoare a fost prozatorul), gândurile transmise de scriitorii Mircea Dinescu și Constantin Novac (redactorul șef al revistei „Tomis”) au înnobilat un act de cultură, ca semn al recunoașterii valorii artistice și morale a unei adevărate personalități.
Inscripția comemorativă, îmbogățind memoria celui dispărut, reprezintă și o dovadă a speranței societății civile de a intra, cît mai curând, într-o benefică normalitate.
>

SURSA
Olimpiu Vladimirov, In memoriam.VALENTIN ȘERBU, „Tomis”, Constanța, ?.?.1998, p.?.

NOTĂ M. T.
* Valentin Șerbu (20 iulie 1934 Tulcea - 29 ianuarie 1994 Tulcea) (http://www.crispedia.ro/Valentin_Serbu)

„Who`s who în România” („TOMIS” 2001)

 ***, Who`s who în România, „Tomis”, Constanța, 2001, iulie

Editura „Pegasus Pres” a lansat miercuri, 10 iulie, ora 19,30, ediția princeps a enciclopediei „Who`s who în România”. Găzduită de Muzeul Național de Istorie, evenimentul a fost onorat de prezența a peste 250 de personalități marcante ale contemporaneității autohtone.

Beneficiind de condiții grafice unanim apreciate, ediția însumează pentru una sută patruzeci biografii ale celor care s-au remarcat în domenii importante ale societății românești, includerea în enciclopedie s-a făcut gratuit, criteriile selecției fiind valoarea și importanța celor invitați.

Activitatea redacțională a început acum 16 luni prin culegerea datelor biografice direct de la participanți. Această colaborare l-a îndreptățit pe editorul acestei ediții, Panayotis Vassos, să afirme, în discursul inaugural, că prezenta lucrare este „scrisă de 4140 de scriitori. Și ce scriitori... Oameni ale căror decizii, într-un fel sau altul, influențează mersul acestei asociații”.

Printre cei prezenți la festivitate au putut fi observate atât personalități cunoscute publicului larg: Mircea Albulescu, Ernest Maftei, Teodor Danetti, Rodica Negrea, Ion Dichiseanu, Victor Rebengiuc, Mariana Mihuț, Irina Petrescu, Dan Chișu, Cristian Țopescu, Dumitru Graur, Alexandru Mironov, Paul Everac, Lucian Boia, Ioan Scurtu, Bogdan Baltazar, Andreea Esca, George Pruteanu, Viorel Cosma, Sorin Dimitriu, Radu Sârbu, Isidor Martincă, Nicolae Necula, cât și personalități mai puțin mediatizate.

Bază de date atent întocmită, utilă atât participanților, cât și publicului larg, enciclopedia poate fi achiziționată la un preț de 1.500.000 lei în librării sau direct de la editură.

Ediția 2002 a enciclopediei „Who`s who în România” este prima din seria sa, editura „Pegasus Pres”, asigurându-ne de o nouă apariție actualizată și îmbogățită în 2004.

Pegasus Pres, str. Jean Louis Calderon nr. 36, sc. B, ap. 11, sect. 2, București, email who@pc.net www.whoswho.ro

Lansarea cărții „Târgul șaradelor” de P. Miron (2000)

 Eveniment editorial, 5 iunie 2000

Marți, 5 iunie a. c., a avut loc în stațiunea Vama Veche lansarea cărții Târgul șaradelor de Paul Miron. publicată de editura ieșeană Institutul European, cartea este o prezentare metaforică, dulce-amăruie, a personalităților de ieri și de azi ale acestui târg celebru în viața literară și istorică a țării (profesor la Universitatea din Freiburg, plecat din țară acum o jumătate de secol) și-a petrecut adolescența. prezentată și comentată de colegi mai tineri și mai puțini tineri (profesorul Al. Andriescu de la Universitatea din Iași, profesorii Mircea Anghelescu și Mihai Moraru de la Universitatea din București, profesoara Sandra Galopenția de la Universitatea Brown din Providence, SUA, prozatorul american Constantin Eretescu), cartea marchează nu numai a zecea apariție beletristică a lu Paul Miron, ci și împlinirea vârstei de șaptezeci și cinci de ani.

Estetica (IORGULESCU & PUNGĂ & STROIA 1998)

Adrian Iorgulescu & Doina Pungă & Gheorghe Stroia, Estetica. Manual pentru clasa XII a liceelor de artă, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1998, 179 p. 

1.Știința esteticii
3 Obiectul esteticii
8 Metodologia esteticii
12 Estetica și alte științe

2.Structuri estetice
17 Esteticul
24 Valoarea estetică
28 Atitudinea estetică
34 Gustul și idealul estetic

3. Categoriile estetice
40 Specificul categoriilor estetice
44 Frumosul
51 Sublimul
57 Tragicul
61 Comicul
67 Categorii estetice secundare

4. Conceptul de artă
71 Specificul și funcțiile artei
80 Originea și evoluția artei
88 Universal și național în artă
97 Arta și civilizația contemporană

5.Opera de artă
105 Imaginea artistică
111 Conținut și formă în artă
124 Sinteze teoretice ale artelor

6.Creația și personalitatea artistică
135 Procesul creator
140 Fazele procesului de creație
145 Personalitatea artistică 

7.Estetica receptării
152 Receptarea operei de artă
157 Comunicarea artistică
163 Aprecierea operei de artă
170 Cultura și educația estetică

 

Interviu cu Alexandru Piru (ARION 1982)

 George Arion, Interviuri, Albatros, București, 1982

G. A. -Cînd l-ați cunoscut pe Călinescu?

A. P. -Din primul an de facultate. Era profesor la Iași. Pe vremea aceea mentorii mei erau alții – Ibrăileanu, Lovinescu. Dar, curînd, Călinescu a devenit pentru mine un model, model incomparabil.

-(...) Manifestările sale bubuitoare cred că erau mai mult pentru a-i impresiona pe ceilalți.(...) Îi plăcea să joace teatru.(...) Am fost la un moment dat secretarul lui literar. (...)

-În această calitate de secretar ați copiat ISTORIA LITERATURII ROMÂNE...

-Și încă nu o singură dată. C. nu avea încred. în mașina de scris. Își dactilografia numai scrisorile.

-În cîteva luni. Lucram de dimineața pînă seara. Sînt în total 3.500 de pagini dactilografiate. Scrisul meu seamănă cu al lui C. Din pricina aceasta s-au făcut unele confuzii în Biobliografia întocmită de Ion Bălu a apărut un manuscris în facsimil ca aparținînd lui C. (Iubita lui Bălcescu). E scris de mîna mea. Mai gravă a fost includ. unui studiu al meu în volumul lui C. Scriitori străini. Mi l-am restituit în volumul meu Reflexe și interferențe.

G. A. -(...) De ce aproape de fiecare dată interveniți atunci cînd cineva încearcă să descifreze opera și personalitatea lui C.?

A. P: - Intervin pentru că în ultimul timp s-au ivit detractori ai lui C.

G. A. -Ați fost pus în mai multe rînduri „pe două coloane”, arătîndu-se asemănări dintre textul dvs. și cel al altor istorici literari. (...)

A. P. - Nu numai eu am fost acuzat de plagiat, ci și Maiorescu, L., C. Viața lui Mihai Eminescu a fost socotită de unii un asemenea plagiat. Toți cei care m-au acuzat că am transcris rînduri din alte lucrări se referă la date și informații. Niciodată o interpretare a mea nu a fost aliniată cu altă interpretări. Literatura română veche, cartea mea, este o lucrare de 600 pagini. Exagerez dacă spun că 60 de rînduri pot fi apropiate de alte lucrări.

-Nu cred că e mai original în știință N. Cartojan decît N. Iorga sau D. Popovici față de același Iorga.

G. A. -Nu pot să uit modul în care ne țineați în facultate prelegeri. Întotdeauna căutați partea amuzantă a lucrării, cea capabilă să fie ironizată.

A. P. -Ironia este instrumentul meu critic principal. (...) O distanță necesară față de obiect.

-Apropierea prea mare, mai ales în critică, este contraindicată. Bine se vede numai de departe.

G. A. -Dar nu prea clar, totuși.

A. P. -(...) În Poezia românească contemporană m-am ocupat de 190 de autori. Puteam să-i aleg pe cei mai  importanți și să scriu numai de bine. Așa procedează E. Simion, pe care îl prețuiesc foarte mult. Eu mi-am asumat riscurile de a scrie și despre ceilalți. Puteam să fac acest lucru fără ironie?

-(...) Aș aminti tratamentul sever aplicat generației din care fac parte N. Stănescu, M. Sorescu, I. Gheorghe.

-(...) Să luăm cazul lui M. S. El a beneficiat de o prezentarea elogioasă a lui C., făcută la rugămintea unei personalități. Era un articol de complezență, în care se apreciază  o poezie ca Trebuiau să poarte un nume, pe care personalitățile o socotesc fără valoare artistică. Majoritatea criticilor au fost influențați de articol.

-(...) Vreau să-ți spun că S. e un poet bun care însă de la volumul Tușiți a început să excedeze. Îți închipui că un mare poet și-ar fi intitulat volumul Tușiți? Ar fi făcut asta Philippide?

-S. a devenit la un moment dat autor de poezie frivolă, pe placul unui anumit public. (...) Excesul de spiritualitate în poezie duce la parodie.

-Cred că în literatura română există 2 epoci mari: Junimea și perioada dintre cele două războaie.

G. A. -Dar cea de azi?

A. P. -E o continuare a celei dintre războaiele mondiale.

G. A. -Nu a apărut nimic nou?

A. P. -Mulți scriitori: M. Preda, E. Barbu, F. Neagu, M. Beniuc, Geo Dumitescu etc. (..) Căci nu toți scriitorii se străduiesc să se ridice de la general la particular. Eminescu nu a făcut niciun poem despre Războiul de Indepenedență. A ilustrat în schimb genial ideea de independență în Scrisoarea  a III a. Literatura înseamnă transgresiunea istoriei. Adevărata literatură nu este istorică, ci transistorică.

-Aceasta înseamnă a trăi prezentul din perspectiva viitorului. A. Păunescu este un astfel de exemplu. Succesul poezie sale stă în contemplarea gravă a problemei prezentei și în viziunea unei lumi noi din care suferința și nedreptatea au fost înlăturate. P. e un apărător al demnității umane, al capacității omului de a schimba lumea, de a o face mai bună. De aceea poeziile sale au ecou la mase. (...)

- Mărturia mea este a unuia care, la chemarea partidului și a secretarului general, tov. N. Ceaușescu, am pus, după puterile mele, umărul la edificarea societății socialiste în drumul spre comunism. (...) Istoria trebuie asumată, subordonată creației.

G. A. - Sînteți învinovățit, mai mult sau mai puțin deschis, că din pricina dvs. nu apărut cea de a 2 a ediție a Istoriei literaturi române a lui C.

A. P. -După 2 ani de la moartea lui am pus la punct ediția a 2 a, operă finită, în mare parte (95%) publicată de autor. Am depus manuscrisul pe masa editurii Minerva acum 10 ani. (...) Sînt oameni care nu cunosc ediția a 2 a și care propun să se fotografieze textul din 1941 și să se dea la sfârșit adaosurile lui C. Cred că ar fi cea mai gravă eroare.

G. A. -Unii susțin că povestiți poeziile.

-Cred că e o glumă pusă în circulație de marele eseist Ion Lotreanu. După cum tot glumă (a temutului critic. Al. Dobrescu) e afirmația că scriu mai bine despre poeții „de al doilea raft” decît despre cei importanți.

Interviu cu Alexandru Ivasiuc (ARION 1979)

 George Arion, Interviuri, Eminescu, București, 1979

A. I. -(...) În toamna lui 1975 am fost prin părțile acelea cu un prieten. străin. Pe Valea Cosăului el se entuziasma cît de autentică este acea civilizație a lemnului, neatinsă decît foarte puțin de relele civilizației contemporane. (...)

-(...) Nu știu cum ar fi arătat ist. dacă ar fi câștigat de la început cuminții girondini și n-ar fi fost Robespierre și Saint-Just. Istoria a fost făcută de oameni cu pasiunea ideilor până la obsesie.

-(...) Lenin era o personalitate care îmbina pasiunea cu calculul lucidității. Cînd s-a dus la Paris, acest oraș plin de monumente, L. a vizitat la început doar micul muzeu consacrat revoluției. (...) O lume a tehnocrației absolute reci este coșmarescă.

G. A. - Ce credeți că poate condiționa participarea omului la făurirea istoriei?

A. I.- Două lucruri care sînt contrare. Prin asta îmi fac mărturisirea de dialectician. Primul este utopia, al doilea este luciditatea. Un om care nu are nici o urmă de utopie în inima lui este sărac sufletește. Un om care trăiește utopia pură nu va putea influența obiectivitatea. De fier a realului. (...) Adeseori utopia te împinge la o putere vizionară mai mare decît a simplului calcul. Este rolul artistului de a se bate pentru păstrarea acestui inefabil raport dintre utopie și luciditate. Însăși existența lui este o contestare a lumii așa cum este în favoarea unei lumi așa cum „trebuie” să fie. Dar acest „trebuie” nu e decît un orizont pentru că el se mișcă înainte.

-(...) Vezi, arta se ocupă cu imaginea, care împlinește realul și asigură posibilitatea de mișcare.

-(...) Eu nu sunt din acei care cred că lumea, chiar și lumea umană, nu este mai plină la originea ei, ci se îmbogățește pe parcurs. Îmi place o definiție a lui Mikel Dufrenne: „A fi la stânga se recunoaște după trăsături bine reperabile; un anumit refuz al nedreptății, a tot ceea ce oprimă, disprețuiește o anumită prietenie cu lumea ,,o anumită de exigență de libertate, un anumit gust al dansului în ceea ce are el generos și fără grijă.” (...)

-(...) Uneori vorbim atît de mult de patriotism ca și cum ne-ar lipsi. Cea mai înaltă faptă de patriotism este fapta, inclusiv fapta literară. (...)

-(...) Dar să ne înțelegem, și noi sîntem istoria. Ea nu este un lucru al trecutului, pentru că poporul român există și noi  facem parte din el. Ce se întîmplă acum este tot de istoric ca și bătălia de la Călugăreni.

-(...) Cred că la sfârșitul deceniului trecut am făcut o eroare: este bine că am preluat moștenirea literară a trecutului, tratată simplificat în anii de dinainte. (...) Am discutat despre personalități și nu despre instituții și principii, și au reapărut – (...) – vechi curente și teze, chiar dacă altfel formulate, care nu a stîrnit din partea unor scriitori reacțiile necesare.

- Ca să fac o comparație, au apărut numeroși V. A. Urechia, dar unde este Maiorescu al epocii noastre? (...) O dimensiune a adevăratului patriotism este de a-ți dori mai mult, nu de a te încînta cu ce ai. (...) Ne-am intoxicat uneori, fără un fundament solid, cu umbrele ultimelor teorii și acest fenomen nu este străin de galimatiasul care există în numeroase articole de critică literară (...) Nu există întotdeauna o ierarhie a evenimentelor culturale (..) N-am mai citit de nu mai țin minte polemici, dialectică adevărată. Se fac mese rotunde în care o biată idee este cîntată ca într-un canon. (...)

- (...) Poporul nostru este un popor bătrîn și înțelept, are drept. G. Călinescu. (...) Uneori, am impresia că volumele noastre trăiesc într-o lume de semne. Un cuvânt care duce la alt cuvânt și acesta la altul, și nu la realitate. Trebuie să luptăm împotriva limbajului ritualizat, pentru cuvintele care desenează obiecte.

-(...) Însă o artă sănătoasă este o artă ofensivă. Ea tinde să fie profeție și faptă. Ea își propune să modifice, nu numai să încînte. (...)

-Trebuie să fim atenți atunci cînd repetăm că „libertatea este o necesitate înțeleasă”. Ea arată doar că nu este posibil liberul arbitru. Mai ales în socialism, libertatea unuia nu trebuie să împiedice libertatea celorlalți. Însă ca să înțeleg necesitatea trebuie s-o gîndesc liber. Deci, fără prejudecăți și tabuuri. Socialismul implică o creștere reală a libertății, a inițiativei, a posibilității de afirmare. Orice alterare a acestei esențe aduce prejudicii socialismului. (...).

G. A. - Acest interviu apare în revista Flacăra. Dar prozatorul A. I. și poetul A. Păunescu n-au mai vorbit de multă vreme unul cu altul.

A. I. -(...) Cînd era foarte tânăr nu avea doar recunoscuta lui energie, dar și o curiozitate intelectuală pentru idei, de care știa să se încînte. Ambiția unui poet de cetate trebuie să depășească semănarea entuziasmului. (...)

„Trufașa citadelă” (TUCHMAN 1967)

 Barbara Tuchman, Trufașa citadelă, trad. M. Livescu (engleză 1967), Editura Politică, București, 1977, 607 p.

7 Prefață - Eliza Campus

23 1.Patricienii - Anglia 1895-1902

103 2.Ideea și fapta - Anarhiștii 1890-1914

153 3.Sfârșitul unui vis - SUA 1890-1902

223 4.„Dă-mi, Doamne, lupta!” - Franța 1894-1899

297 5.Îndepărtatele bătăi de tobă - Haga 1899 și 1907

379 6.„Vin vremurile lui Nero” - Germania 1890-1914

458 7.Transferul puterii - Anglia 1902-1911

533 8.Moartea lui Jaures - Socialiștii 1890-1914

604 Postfață

coperta IV Bazată pe o amplă documentare, lucrarea prezintă un vast și veridic tablou al lumii occidentale din perioada premergătoare primului război mondial, o lume clădită de-a lungul marii  epoci a civilizației europene din grandoare și frumusețe, dar și plină de nenumărate hrube întunecate, din ale cărei caracteristici autoarea caută să descopere originea conflictului. Personalitățile proeminente, partidele politice și curentele de opinie, relațiile de producție și frământările sociale, înarmările și anexiunile teritoriale, corupția și atentatele, arta și descoperirile științifice, moda și cancanurile, nimic nu lipsește din această splendidă panoramă caleidoscopică pe care ne-o oferă B. T.