„Bref aperçu de la socio-antropologie” (Benin 2016-2017)

 

(l'etude de la société par rapport au institutions légué hérité par la colonization)

Université de Parakou. Benin 

 

21 martie 2016 

1/Definition:
L'antropologie,c'est la science qi étudie l'homme ds son milieu de vie culturelle.
Quelle est alors la culture?
la culture est ce tout comprenant l'art,le droit,la moral,la croyances, les us,les coutumes et l'ensemble des aptitude et abitude qu'acquiert l'individu en tant qe membre d'une société.
l'antropologie est également l'étude de l'homme ds sa totalité e dans sa diversité.
2/Objet de L'antropologie
l'objet de L'antropologie a varié selon le temps.comme premier 1er objet on a:
¹/les sociétés primitives:c'est à dire toute société étrangère a la civilisation occidentale(europe,ameriq)
²/le paysan de l'intérieur:ce sontles comportement,les geste,les attitude 
³/la diversité des sociétés
3/Origine/naissance de L'antropologie
L'antropologie est né au 18e siècle.en effet les voyageurs et missionnaire o cour de leur mission ont rencontré d'autres sociétés et culture.cette rencontre a créé entr eux un choc o point Où les missionnaires se demendaient si ces sociétés primitive sont du genre humain.d'Où est né l'étude de l'homme qi est L'antropologie
4/Methode de L'antropologie:
_l'immersion:c'est un sejour prolongé dans une société où L'antropologue dois mener sa recherche 
_l'observation participante
5/le projet anthropologique:reconnaitre, comprendre e d'écrire les sociétés et cultures des autres
6/spécificité de L'antropologie 
_l'étude de l'homme ds sa totalité e dans sa diversité 
_l'étude de l'homme a partir d'un autre regard 
7/l'importance de l'immersion 
-gagner la confiance des enqueté
-vivre la réalité de pret
-être moin étranger
-pénétrer de l'intérieur la mentalité des otre
-connaître le comportement,les geste,les manière des individus a enquêté
8/les limites de l'observation participante
-l'illusion d'avoir tt apri
-la participation tro élevé ne permet pa a l'enquêteur d'avr des infos fiable
-le mauvais sentiment sur les enquêtés(les préjugés)

 

23 martie 2016

Les étape de l'histoire à L'anthropologie:
-la colonisation/le voyage des missionnaires avc la rencontre des sociétés primitives
-le projet anthropologiqe
-1er objet de l'anthropologie 
-la crise d'identité anthropologiqe
-recherche d'un nouveau domaine d'investigation
*/les conceptes fondamentaux de l'anthropologie:
-l'altérité:c'est l'étude des cultures ou sociétés des autres 
-l'ethnocentrisme:c'est le fait d'afirmer sa supériorité aux autre société ou culture

 

16 ianuarie 2017

STOIRE A LA SOCIOLOGIE
1*/Quel est l'origine de la sociologie ?
la sociologie est née des 3 grands mouvements sociologiques ou de l'avènement pré sociologique à savoir:
*la révolution industrielle
*la révolution française ou politique
*la crise économique
2*/les conséquences liées à ses mouvements sont:
--innovation sociale
--le changement social
--la révolution
3*/les père fondateurs de la sociologie et leurs objet d'étude
Émile Durkheim (français) : fait sociale
August Comte (allemand): la société
Marx Weber (allemand) : l'action sociale
NB:selon Durkheim un fait social est toute manière de penser,d'agir et de sentir extérieur à l'individu.
les caractéristiques d'un fait social : généralité, extériorité, coercitif ou contraignant
4*/les théories
a)les 3 états d'Auguste comte
*l'État théologique : qui stipule que tout provient de Dieu
*l'État métaphysique : Tout est vrai mais basé sur le surnaturel
*l'État positive : deriere tout fait social il existe une loi à decouvri
NB:la révolution montre que le monde évolue en trois étapes.elle est donc le passage d'un état inférieur à un état supérieur
b)le positivisme : c'est une théorie qui montre que derrière un fait social il ya toujours une loi à découvrir
NB:la loi est tout ce qui dérive de l'etat normale des choses
c)pour Durkheim il existe deux types de solidarité :
--la solidarité mécanique qui est proximité spatiale des individus
--la solidarité Organique
Holisme (Durkheim) : le primat de l'unité sur tous
l'individualisme (weber):la société prime sur l'individu
l'interaction
6*/Éléments fondateur de tout discipline scientifique
--objet d'étude
--méthode
--finalité
7*/les principes fondateurs de toute société selon comte :
statique sociale et la dynamique sociale
8*/les3 étapes de la socialisation
*le transfert
*l'apprentissage
*l'acquisition

 

1 noiembrie 2017 

La sociologie des organisations
1-definition
Elle est une branche de la sociologie générale qui étudie les modes d'organisation au sein d'une entreprise.
2-Naissance
la sociologie des organisations est née partant du constat des auteur comme Émile Durkheim, Karl Marx,Max weber selon lequel l'employé malgré son travail, celui si reçoit un salair derisoir
3-Evolution
Avec l'évolution de cette science aujourd'hui on peut dénombré plusieur type d'organisation à savoir:l'organisation étatique (à ce niveau l'État doit élargie les avantages aux citoyens);
*l'entreprise privée (ici on note la recherche du profit)
*la famille et les réseaux de parenté
NB:en général il existe deux grand type d'organisation : l'organisation primaire et l'organisation secondaire
4-postulats
-l'organisation est une association d'individus
-Dans une organisation on doit pouvoir établir un certains nombre d'objectifs à atteindre
-Dans une organisation il faudra bien definir les rôle

„The Silk Road Economic Belt” (GHIASY & ZHOU 2017)

 Robert Ghiasy & Jiayi Zhou, The Silk Road Economic Belt. Considering security implications
and EU–China cooperation prospects, Stockholm International Peace Research Institute & Friedrich Ebert Stiftung, 2017

Dan Smith (Director SIPRI) & Jurgen Stetten (FES), Preface v

Acknowledgements vii

Executive summary ix

1. The Silk Road Economic Belt dissected 1

Key Findings

1.1. Defining the scope and aims 2

1.2. Exploring China’s motivations 4

Domestic economic security: new markets and balancing growth

Going Out 2.0: stimulating globalization, integration and development

Enhancing China’s energy security

Increasing China’s global financial clout

Mitigating common threats and securing China’s neighbourhood

Facilitating Asian security cooperation

‘Pushing and shoving’ to the east, garnering strategic space to the west

Facing ongoing challenges and concerns

1.3. Relation to China’s evolving security concepts 12

1.4. Conclusions 16

2. The Silk Road Economic Belt: interaction with regional security dynamics 19

Key Findings

2.1. Interaction with security dynamics in Central Asia 19

Interacting with security threats

Facing interstate disputes and tensions

Assessing weak institutions and poor governance

Confronting terrorism and extremism

Mitigating economic problems and social unrest

Addressing ecological issues

2.2. Interaction with security dynamics in South Asia 28

Motivating factors to develop CPEC

CPEC interaction with security dynamics in Pakistan

CPEC compatibility with Indian security interests

CPEC compatibility with Afghan security interests

CPEC interaction with South Asian security dynamics

2.3. Compatibility with Russian security interests 39

2.4. Conclusions 42

3. The Silk Road Economic Belt: an opportunity for European Union–China 45

cooperation?

Key Findings

3.1. Compatibility with European Union security interests 45

EU interests in Central and South Asia

Central Asia

South Asia

3.2. Ways forward for the European Union 50

Potential avenues of security cooperation

Policy recommendations for the European Union - Over the short term - Over the short to medium term - Over the medium term

Annex I. United Nations Sustainable Development Goals (SDGs) 57

Annex II. Abbreviations 59

List of figures

Figure 2.1. Map of Central Asia illustrating Silk Road Economic Belt 24

projects and fragility indicators per state

Figure 2.2. Map of South Asia illustrating China–Pakistan Economic Corridor 34

projects and interaction with South Asian security dynamics

''Changing Religious Worlds: The Meaning and End of Mircea Eliade'' (RENNIE 2001)

<
În ultimul timp, şi mai ales după moartea sa, au apărut numeroase lucrări care discută contribuţia lui Mircea Eliade* la studiul şi istoria religiilor lumii, mergându-se de la elogii  până la i se nega o valoare esenţială în acest domeniu. Nu demult, [2001] a apărut sub editarea lui Bryan Rennie** o culegere de articole cu un titlu incitant: Changing Religious Worlds: The Meaning and End of Mircea Eliade, culegere foarte interesantă, conţinând lucrări ale unor filosofi şi profesori de religie cunoscuţi în domeniu, o lucrare de referinţă pentru orice studiu al istoriilor religiilor, care, prefigurând un sfârşit al erei eliadiene, reuşesc de fapt să întărească valoarea lui Mircea Eliade în cultura universală. Culegerea include şi articole cu referiri la ceea ce a devenit ''afacerea Eliade'' printre lucrările de specialitate, serioase, discutând admirativ ideile şi contribuţia filozofului şi istoricului religiilor român. Se admite chiar că aceste dezbateri nu reflectă o problematică Eliade, ci mai degrabă problematica ştiinţei în sine, a studiului religiilor, care s-ar afla într-o criză de definire a conceptelor operante. ''Această criză [în care Eliade a devenit punctual central n. n.] este deci despre soarta studiului religiei definit ca întreprindere intelectuală şi instituţională, apolitical, autonomă şi integral. Şi deci toţi cercetărorii studiului religiei au interes în afacerea Eliade'' [McCutcheon***, p. 22, op. cit.]
(...)
>

SURSA
Ana Chelaru****, 'Pe-un picior de plai / Pe-o gură de rai', ''Origini'', Norcross/USA, VOL. IX, No. 4-5 (94-95), May-June 2005, p. 83.

NOTE M. T.
* Mircea Eliade (1907 Bucureşti/România - 1986 Chicago/SUA) (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/184589/Mircea-Eliade)
** Bryan Rennie (1954 Ayr/Scoţia/Marea Britanie- ) (http://www.westminster.edu/staff/brennie/)
*** Russell McCutcheon ( Canada - ) (http://rel.as.ua.edu/mccutch.html)
**** Ana Chelaru ( - )

„Politica Europeană de Vecinătate” (BALABAN 2009)

Constantin Gheorghe Balaban, Politica Europeană de Vecinătate. Note de curs, Editura Universitară, București, 2009

7 Obiectivele didactice ale cursului

8 Abrevieri

9 Cuvânt înainte

11 Tema 1.Politica Europeană de Vecinătate - Scop, principii, obiective, conținut. Delimitări conceptuale
Secțiunea I.Politica Europeană de Vecinătate - o politică care încurajează prosperitatea, stabilitatea și securitatea în țările vecine UE, în interes comun
Secțiunea II.Politica Europeană de Vecinătate - Scopuri, principii, obiective, conținut.
Secțiunea III.Politica Europeană de Vecinătate - Documente de lucru
Secțiunea IV.Politica Europeană de Vecinătate în Raportul general 2007 și alte Comunicate ale Comisie

28 Tema 2.Politica Europeană de Vecinătate - Dimensiune geopolitică. Varietatea și intensitatea relațiilor UE cu noua sa vecinătate
Secțiunea I.Dimensiunea geopolitică
Secțiunea II.Varietatea și intensitatea relațiilor UE cu noua sa vecinătate

32 Tema 3.Cum intenționează UE să pună în aplicare ENP/PEV? Dimensiunea bilaterală a relațiilor externe ale UE cu vecinii săi
Secțiunea I.Strategia PEV
Secțiunea II.Dimensiunea bilaterală a relațiilor externe ale UE cu noii săi vecini
Secțiunea III.Cum se implementează PEV?

39 Tema 4.Relațiile între UE și statele din zona Europei de Est: Republica Moldova, Ucraina și Belarus
Secțiunea I.Statele din noua vecinătate răsăriteană a UE
Secțiunea II.Relațiile dintre UE și Ucraina
Secțiunea III.Relațiile dintre UE și Republica Moldova
Secțiunea IV.Relațiile dintre UE și Belarus

53 Tema 5.Relațiile între UE și statele din Caucazul de Sud: Armenia, Azerbaidjan și Georgia
Secțiunea I.Zona transcaucaziană - o zonă a competiției, ce conferă statelor în cauză un spațiul larg de manevră
Secțiunea II.Includerea statelor transcaucaziene - Armeniei, Azerbaidjanului și a Georgiei în PEV/ENP - un pas înainte în relațiile UE cu statele din Caucazul de Sud
Secțiunea III.Relațiile dintre UE și Georgia
Secțiunea IV.Relațiile dintre UE și Azerbaidjan
Secțiunea V.Relațiile dintre UE și Armenia

62 Tema 6. Cooperarea cu Rusia în cadrul Parteneriatului Strategic
Secțiunea I.Obiective ale PEV în relația cu Rusia
Secțiunea II.Patru spații comune de cooperare între UE și Rusia
Secțiunea III.Evoluții ale cooperării UE-Rusia în cadrul Acordului de Parteneriat și Cooperare
Secțiunea IV.Parlamentul European despre relația dintre UE și Rusia
Secțiunea V.Rusia- partener strategic important pentru UE
Secțiunea VI.Un nou Acord de Parteneriat și Cooperare UE-Rusia

73 Tema 7. Relațiile UE în zona mediteraneană. Introducerea graduală a statelor mediteraneene în politicile UE
Secțiunea I.Regiunea Mediteraneană - zonă de importanță strategică pentru UE , identificată drept o prioritate în relațiile externe
Secțiunea II.Parteneriatul euro-mediteranean
Secțiunea III.Perspective asupra Summit-ului Euromed de la Barcelona
Secțiunea IV.Uniunea Mediteraneană - o nouă formă de asociere în zona Mării Mediterane

83 Tema 8.Responsabilitatea României față de Politica Europeană de Vecinătate, ca parte integrantă a Politicii Externe Comune a UE
Secțiunea I.România apreciază pozitiv configurația finală a noii politici stabilită de European Neighbourhood Strategy Paper
Secțiunea II.Responsabilitatea României față de PEV ca parte integrantă a politicii externe comune a UE

86 Concluzii

89 Anexe (21)

120 Bibliografie 

În sala de așteptare (GULEA 2008)

 Dan Gulea, În sala de așteptare, „Tomis”, aprilie 2008, pp. 42-43

Prin umorul combinat cu o anumită severitate, Nicolae Manolescu pare să afirme acea poziție relaxată, sigură, a unui gânditor care a văzut și a auzit multe; în ciuda aerului său deschis, al glisării savante printre teme ale eseului, concepția critică arată mai degrabă o gândire conservatoare, care nu renunță de bună voie la o configurație, la anumite clasamente; reeditările din ultimii ani, Andersen cel crud (2006), antologie din volumul Temelor, cu o prefață de Andrei Terian, și mai ales Lista lui Manolescu (2001), o altă antologie, însă din cronici literare, grupată pe secțiuni (poezie; proză, teatru; critică, eseu), arată o concepție rigidă, subliniată și de coordonarea unor manuale școlare (la editura Sigma, în 2006 și 2007, împreună cu George Ardeleanu, Matei Cerkez, Dumitrița Stoica și Ioana Triculescu) sau a unor antologii de „concepte operaționale pentru bacalaureat și admitere” (2005, 2006, la editura Paralela 45, alături de Gheorghe Crăciu, Mirela Moț și Florin Șindrilaru), unde mai pot fi întâlnite anumite aspecte de canon.

Termenul cel mai nefericit este, de departe, cel de literatură postbelică, sub umbrela căruia se ascund ultimii 60 și ceva de ani, care poate fi redimensionat prin limita superioară a lui decembrie 1989, pornind de la epuizarea „obsedantului deceniu”; un termen care acoperă deci o realitate variabilă de la 30 la 60 de an, supus unor criterii istorice, politice. Poate că cel care a lansat acest termen în istoria literaturi române este Crohmălnicenau, cu istoria sa interbelică, dar termenul de postbelic se întâlnește în reevaluările anilor 50. În opera lui Nicolae Manolescu, termenul este un echivalent sau mai degrabă un derivat din cel de contemporan, dacă ne uităm pe debutul editorial, în colaborare cu mult mai cunoscutul, illo tempore, Dumitru Micu: Literatura română de azi (1944-1964) - Poezie, Proză, Dramaturgie, titlu reluat peste un deceniu într-o ediție actualizată, Prelegeri de literatură română contemporană, autori și opere, 1944-1974, destinată în special studenților. Pe de altă parte, termenul de postbelic apare constant în manualele școlare ce produceau manualul unic, un manual menținut până prin 1995-1996, al cărui autor era, pentru ultima clasă, a XII a, Nicolae Manolescu.

Deși a contribuit activ la formarea unei generații... bucureștene, prin coordonarea „Cenaclului de luni” (concurent al „Junimii” lui Crohmălniceanu), afirmând în mai multe rânduri preferința sa pentru, de exemplu, Mircea Cărtărescu, „cel mai important scriitor contemporan”, începutul anilor 90 îl găsește pe profesorul Manolescu în campanii electorale, moment în care tema actualității literare este înlocuită de cea a actualității politice: Lista... se oprește în 1993. După acest an, paralel cu alte activități sociale și politice, este vremea reeditărilor, dar și a primelor monografii, semnă că activitatea critică pare a fi încheiată (Laszlo Alexandru, 2003 - teză de doctorat susținută în 2003; Mihai Vakulovski, 2000; Mircea Mihăeș, 2003).

Așteptata Istorie critică a literaturii române se pare că operează din nou cu conceptul de contemporan, autorul ei declarând că „este un singur volum și cuprinde istoria literaturii române de la origini și până în prezent. Nu conține numai opere și tomi, dar și receptarea critică a ceea ce s-a scris, și de aceea se numește Istoria critică a literaturii române. (...) primul autor tratat este Neacșu autorul scrisorii din secolul XVI, primul document scris descoperit, în limba română (...) autorii români care au publicat până în anul 1900 sunt tratați în monografii, în timp ce scriitorii contemporani sunt tratați într-un singur capitol, din punctul de vedere al tendințelor și al genurilor, deoarece operele lor nu sunt finalizate.” (Mediafax, 4 ian. 2008)

Adversarii lui Nicolae Manolescu i-au reproșat de cele ma multe ori o inabilitate conceptuală, dublată de o superficialitate; un bun cunoscător al operei lui Manolescu afirmă, cu privire la rândurile Despre poezie (1987): „în două capitole ne sunt prezentate analize paralele ale unor poeți-pereche, reprezentativi pentru modernism, respectiv pentru postmodernism, dar adunați sub aceeași cupolă a postmodernismului: Șt. Aug. Doinaș, și Geo Dumitrescu, respectiv Nichita Stănescu și Marin Sorescu. <Aventura> postmodernă a criticului este de altfel ipoteza cea mai contestată de către exegeți.” (Laszlo Alexandru, Criticul literar Nicolae Manolescu, Dacia, Cluj-Napoca, 2003, p. 121) Apoi, ne aducem aminte, în Istoria critică..., vol. I, Nicolae Manolescu spunea despre Istoria ieroglifică a lui Dimitrie Cantemir că a fost tipărită „îndată ce a fost redactată, în 1705” (Minerva, 1990, p. 77) Opera a fost editată, în realitate, pentru prima dată în 1883, sub egida Academiei Române. Declarația citată anterior pare să se înscrie în aceeași dorință de a epata, proxima ediție din Istoria... urmând să înceapă cu Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung, primul text în limba română. Și în acest domeniu lucrurile par să se fi schimbat, după cum a anunțat o conferință „Cuvântul” din dec. 2006, susținută de Dan Horia Mazilu și Ovidiu Pecican (Ce e nou în literatura română veche); acesta din urmă arată că există „cronici din vremea lui Vlad Țepeș, dat și urme ale unei cronistici prealabile epocii lui. Există apoi o scriere care probabil aparține vremii domnitorului, dar care a fost formulată în ambianța ramurii dinastice opuse Drăculeștilor. Acolo s-a scris un pamflet împotriva lui Țepeș, care pe urmă a stat la baza povestirilor rău-voitoare la adresa lui. Pe acestea le știm, apoi, foarte bine din versiunile germană și slavonă. Cercetările în această direcție, începute încă de supă al Doilea Război Mondial, au fost adâncite de Ștefan Andreescu și de mine. Nu putem spune că le-am găsit, pentru că n-am făcut săpături și au apărut dintr-un mormânt, ci ele sunt straturi textuale. S-a mai descoperit și așa-numita legendă a <descălecatului pravovslavnicilor creștini> și care este un strat textual găsit la începutul letopisețului cantacuzinesc și care, după toate aparențele, datează chiar din secolul XIV. A fost, probabil, scris în ambianța Curții de la Argeș, poate chiar a lui Basarab I sau Nicolae Alexandru I.” („Adevărul literar și artistic”, 13 dec. 2006).

Precaritățile imputate de-a lungul lui Nicolae Manolescu pot avea și acum, în așteptarea tomului de 2000 de pagini, o bază reală de justificare (Nichita Stănescu și Marin Sorescu, postmoderni, Istoria ieroglifică publicată de Cantemir, Scrisoarea lui Neacșu, primul text în limba română). Criticul, de regulă, nu se revizuiește, acceptă, de exemplu, beneficiile pe care le poate aduce un concept monden, precum cel de contemporan; pentru modelul uman și intelectual pe care îl reprezintă, sper să accepte schimbarea.

„Observație și realism” (APOSTOLEANU 2002)

 Corina Apostoleanu, Scriitori la Tomis. Observație și realism, „Tomis”, Constanța, nov. 2002, p. 32

Victor Loghin, medic și scriitor constănțean, aduce în atenția iubitorilor de lectură volumul de proze scurte Puzzle, mult diferit de ceea ce scrisese anterior, romanul Dedublarea de exemplu. Cartea se află în zona filosofiei Zen și aceasta cere lectorului să se familiarizeze cu un mod de gândire mai puțin cunoscut și exersat la noi.

Existența umană se dovedește a fi ea însăși un puzzle (o povestire chiar așa se numește), pe care fiecare individ reușește mai mult sau mai puțin să-l descifreze sau să-l „rezolve”, operație nu tocmai lesne de îndeplinit.

Cele peste douăzeci de proze scurte - având ca subtitluri concepte Zen - caută un posibil răspuns la tot atâtea situații și o ierarhizare a lor este foarte dificilă.

La prima vedere, V. Loghin este un anticalofil; cititorul atent descoperă cu totul altceva: tonul frust este adesea îmblânzit de un vocabular bine temperat și abil mânuit scriitoricește. Proza are o curgere intrinsecă, o mixtură de stil oral și discurs intelectual.

Multe dintre personaje se află în momente de cumpănă, de bilanț, de conștientizare a parcurgerii vieții în mod mecanic, practic trecând pe lângă, și nu trăind-o în toate fibrele sale. Extincția, neantul, ca o amenințare clipă de clipă obligă la o trezire bruscă a individului. Așa se întâmplă în Etajul de sus.

Tulburătoarea opunere între viața care își cere vehement dreptul și moartea care, la rându-i, își ia nemilosul  tain o întâlnim și în Trecerea, Theo și Tea, legendarii Philemon și Baucis sau Parastasul, aceasta din urmă proză o foarte expresivă „punere în scenă” amintind sofisticatele descrieri călinesciene.

O altă categorie accentuează ironic neplăcerile vieții cotidiene. Gelozie este cea care animă povestirile Buchetul de flori și Paftaua. Dizidentul este reconstituirea unei existențe, pornind de la momentele politice tulburi ale anilor de după cel de al doilea război mondial și instalarea comunismului la noi.

În Cantonul, Marea Monotonie devine lege într-o existență dominată de nimicul absolut și anularea speranței.

În Finit coronat opus, K., proaspăt pensionat de banca la care a lucrat o viață întreagă, ține să-și organizeze permanenta duminică a existenței după aceleași legi de fier care i-au guvernat timpul lucrativ. Singura abatere de la regulă: relația amoroasă cu d-ra R., o funcționară a băncii; evenimentele se petrec după ce încetaseră a mai fi colegi. Singură, d-ra R. îl susține continuu, îi reorganizează existența, îl îndeamnă să-și abandoneze fixismele. Plecarea la munte este mai mult decât un concediu banal: înseamnă o libertate care îi permite ca după un număr incredibil de ani să trăiască adevărat.

Cu Puzzle, V. Loghin demonstrează o forță a observației și realism benefic  prozei scurte, mai cu seamă când acesta explorează viața în fibrele sale intime. P. este ridicat în miez de noapte, anchetat și bătut, cerându-i-se detalii despre manifestele pe care se presupune că le ascunde. Într-o bună zi se recunoaște eroarea și P. este eliberat. El își urmează cursul vieții cât se poate de normal. Revoluția din 1989 l-a găsit „într-o funcție bine plătită și nu lipsită de poziție socială rezonabilă”. Zilele petrecute mai demult în arest i-au „folosit” în a-și construi o aură de „dizident” unanim recunoscut și cu apariții în media foarte numeroase. Zvonul că ar fi colaborat la un moment dat cu cei care i-au fost cândva torționari nu mai poate dărâma piedestalul pe care P. este deja solid instalat.

„Luiza Cala” („TOMIS” 2001)

 O. D., Luiza Cala, „Tomis”, Constanța, 2001

Numărul de față al revistei noastre este ilustrat cu reproduceri ale pictoriței Luiza Cala din orașul Mangalia. Talent nativ de excepție, artista s-a lansat relativ târziu, în plină maturitate cu o forță și o tenacitate impresionante, cele cinci expoziții personale (iulie 1999 - decembrie 2000), fiind găzduite de simezele de la Centrul Român de Afaceri „Marea Neagră”, Fundația pentru Tineret Constanța și Clubul de Tenis Voullagmeni din Atena. Debutul, cât și celelalte prezențe expoziționale, s-au bucurat de aprecierile unor critici de artă, pictori, artiști ai imaginii, scriitori, colecționari.

„Artista își deplasează cu ușurință interesul de la figurativ la nonfigurativ și abstract. Îmbrățișează toate genurile, de la portret (conferindu-i tentă psihologică), peisaj, natură moartă, și pictură conceptuală. Construcția suprafețelor o realizează prin modulare cromatică, prin dispuneri succesive de raporturi cald-rece, mic-mare, închis-deschis, fără a anula efectul de spațiu unic. Pictura sa are la bază un concept ideatic bine definit, susținut de un registru cromatic adecvat.

Atuul principal este culoarea. Realizează lucrări într-o cheie simbolică în fața căreia stă un concept , o idee, un cod ce-i decodifică gândurile într-o formă meandrică. Am fost martorii nașterii și lansării unui mare talent”. (Tatiana Odobescu, critic de artă)

„În lucrările artistei, traseele energetice se convertesc în decorativism de înaltă calitate, ritm poetic și melodicitate. Luiza îmi confirmă speranțele de la debutul său.

Acum, într-un sfârșit de mileniu, în care părea că totul s-a spus, ea reușește să fie ea însăși.

În lucrările sale, de o sinceritate dezarmantă și de o originalitate pe măsură, dincolo de teme, există o frumoasă fabulație strunită de rațiune”. (Doina Păuleanu, critic de artă, director al Muzeului de Artă Constanța)

„Luiza impresionează prin atmosfera luminii fauviste, prin note suprarealiste. Nu se bazează ea își pictează foarte bine peisajele, portretele, natura prin imaginea interioară, nu prin cea exterioară. Ea are lucrări ce ar putea sta în marele muzee ale lumii”. (Eugen Bratfanov, pictor)

Actriță autentică, pur sânge, dăruită și ocrotită de muze și de Dumnezeu, urmașă demnă a pictorului, Luiza  are harul pe care-l au doar marii artiști”. (Emilia Dabu, scriitoare)

Literatură și filosofie (ROTUND 2000)

 Nicolae Rotund, Literatură și filosofie, „Tomis”, Constanța, 2000

Ultima carte a lui Andrei Dumitru Iacoban, Tucapai (Ed. Tilia Press International, Constanța, 2000), este un roman o spunem din capul locului, interesant. Fin intelectual, autorul cunoaște bine posibilitățile genului, știe să le subordoneze și să exploateze. Mitologie, filosofie, aventură se asamblează într-o construcție romanescă originală. Titlul Tucapai, adică „2ky” - anul 2000 în jargonul informaticienilor - este simbolul unei teorii cu privire la originea și evoluția vieții. Este o teorie matematică sprijinită pe cunoașterea potențială, ca bază filosofică a romanului. Plecând de la următoarele ipoteze: că sistemul a cărui complexitate depășește pragul critic are înmagazinată întreaga informație primară structurată pe nivele virtuale de cunoaștere, că tranzițiile între acestea pot avea loc spontan sau stimulat, în anumite condiții specifice, concluzia este că un sistem aflat la temperatura informațională negativă execută tranziții spontane pe nivele superioare de cunoaștere până la anihilarea sa, altfel spus până la anihilarea Creatorului. Este o teză, desigur, „eretică”. Expunerea, plastică, se găsește în al doilea capitol, aprecierea globală făcând-o președintele unei prestigioase conferințe internaționale, în cadrul căreia a fost susținută comunicarea: „Chiar dacă ar fi adevărată, deși nu se vede nici o greșeală, e extraordinar de elegantă! Totul, conceptele, postulatele, interpretarea par la fel de firește ca roata rotundă. Și cât ne-am chinuit toți s-o facem în colțuri! Iar, formalismul, atât de original, pare perfect adaptat scopului propus! Sper ca mai tânărul mei coleg român să mă primească ca învățăcel!”

Am insistat asupra segmentului filosofic fiindcă autorul și l-a dorit un fel de axis al romanului. În relația literatură filosofie, aceasta din urmă nu organizează narațiunea, ci încearcă să-și facă un suport din ea pentru a-și transmite mesajul. Nu știu dacă Andrei Dumitru Iacoban a avut în vedere obligativitatea de a reflecta cu privire la influența filosofiei asupra operei ca atare, influență care poate fi benefică sau, din contra, poate avea efecte dezastruoase, cum ar spune Wellek. Defectul într-o astfel de relație vine în principal din izolarea sistemului. Tind să cred că romancierul a intuit sau a cunoscut existența unor astfel de obstacole, de vreme ce trimiterea la teoria filosofică se face în mai multe rânduri. Textul cere un efort sporit de lectură, altfel lectorul, chiar inițiat, riscă să nu priceapă întregul. Așadar, o carte scrisă pe relația literatură-filosofie este supusă unui plus de neîmpliniri pe ambele mari segmente. Nu este cazul în Tucapai, unde limitele, detectabile, țin nu de neștiința construcției în mare, ci de unele umori structurale. Scriitorul își domină sistemul filosofic în mod autoritar, și nu în detrimentul gradului de poeticitate. Dacă spațiul mi-ar fi permis și n-aș ști că răpesc din plăcerea actului de lectură, aș proceda ca George Călinescu, adică aș prezenta conținutul  pentru a se vedea că Tucapai este un roman. Există chiar o narațiune amplă, cu o mare autonomie, având și epilog, de factura celui de spionaj. Remarc și aici calități regăsite în proza anterioară, și anume senzația de fluiditate a textului - și aceasta în pofida unor „interludii” - ironia subțire în alternanță cu aceea anecdotică, intrată în banalitate, totuși, un dialog mânuit cu siguranță, poate modul de expunere cel mai bine mânuit. Nu trebuie ignorată nota pamfletară, unde resursele sunt indubitabil remarcabile. Caricatura, una dintre tehnicile pamfletului, funcționează foarte bine când nu este folosită în exces. Naratorul marșează uneori pe caricatură introducând secvențe fără legătură cu textul, fragmentându-l și dăunând întregului.

Personajele sunt clar împărțite în două categorii, cele inferioare, mult mai numeroase, devenind permanent ținta ținta batjocurii celor mai inteligente. Deoarece poziția lor socială trebuia lămurită, cunoaștem o veritabilă colecție de biografii. Radiografiile sunt succinte și penetrante, defectul ori calitate fiind pus în valoare. Robert Andreescu, creatorul teoriei filozofice, este un personaj ideal, inteligența frizând genialitatea este susținută de un fizic de tip clasic: este atletic, karatist, prompt în intervenții, rezolvă orice situații. Și, desigur, foarte reflexiv. Un asemenea tip am întâlnit parcă în scrierile realismului socialist. Ceea ce nu aveau acele personaje erau sentimentul erotic și apetența sexuală. Eroul nostru le are și se umanizează, scapă artificialului. Lucrurile sunt nu de puține ori împinse până la limită, retrăgându-se și revenind într-un du-te-vino continuu. Personajul devine, în intenția creatorului său, exponentul acelor spirite superioare ce nu s-au putut și nici nu se pot realiza într-un climat marcat de mediocritate, meschinărie, ranchiună. Am senzația că factorul biografic nu poate fi ignorat sau autorul nu-l poate înlătura. Așa cum se întâmplă și cu profilul didactic, căci, ca într-o carte de specialitate, fiecare capitol este însoțit de un mare număr de „note” în scopul înțelegerii (ori a rememorării) unor chestiuni ținând de mitologie, arhitectură, istorie, politică etc. Se simte la nivelul întregului roman tentația epatării prin erudiție. Beneficiază, însă, cu urmări benefice pe planul culturii generale o anumită categorie de cititori.

Reiterez aprecierea făcută la început: Tucapai rămâne un roman interesant.

„Conflictele sfârșitului de mileniu” (ANDREESCU & TOMA)

gen. div. conf. univ. dr. Anghel Andreescu & col. prof. univ. dr. Gheorghe Toma, Conflictele sfârșitului de mileniu,. Stabilitate, instabilitate, manipulare, Timpolis, 2000, 141 p.

„Informația este cheia succesului operațiunilor militare; în război ori în alte operații militare decât cele de război, învingător va fi cel care câștigă războiul informațional” Gl. (r) Glen K. Otis din T. U. ale SUA

3 Argument

5 1.Delimitări și clarificări conceptuale
5 1.1.Actualitate și perspectivă geopolitică
7 1.2.Considerații privind gestionarea crizelor în etapa actuală
9 1.2.1.Riscuri și amenințări. Caracteristici și tipuri posibile
11 1.2.2.Etape evolutive ale situațiilor de criză. Tipologia crizelor
13 1.3.Principii de întrebuințare a trupelor în acțiuni militare neconvenționale
20 1.4.Modalități de angajare și dezangajare a forțelor în situații de criză
24 1.5.Conducerea acțiunilor neconvenționale

31 2.Întrebuințarea structurilor militare în acțiuni integrate în situații de criză și în caz de război
31 2.1.Definirea sintagmei de acțiune integrată
36 2.2.Integrarea celorlalte categorii de forțe și genuri de armă în acțiunile militare desfășurate de forțele terestre
53 2.3.Situațiile, condițiile și modul de întrebuințare a structurilor militare ale Ministerului de Interne, care acționează integrat cu alte structuri similar ale Sistemului Național de Apărare în situații de criză
66 2.4.Situațiile și modul de întrebuințare a structurilor militare ale Ministerului de Interne care acționează integrate în dispozitivele structurilor armatei, în caz de război
79 Prevederi legislative cu privire la angajarea armatei în acțiuni neconvenționale

91 3.Protecția psihologică a trupelor angajate în acțiuni neconvenționale
91 3.1.Asigurarea psihologică a trupelor în armatele moderne
98 3.2.Protecția psihologică. Prezent și viitor
104 3.3.Culisele operațiilor psihologice. Mijloacele utilizate

113 4.Activitatea de informare publică pe timpul pregătirii și ducerii acțiunilor neconvenționale
113 4.1.Informarea ca armă
115 4.2.Informarea publică pe timpul participării armatei la rezolvarea situațiilor de criză
119 4.3.Războiul informațional, mit și realitate

133 Încheiere

141 Bibliografie selectivă

"Society" as a Scientific Object (WAGNER 2000)

 

Peter Wagner, "An Entirely New Object of Consciousness, of Volition, of Thought"

The Coming Into Beingg and (almost) Passing Away of "Society" as a Scientific Object, 2000, 132-157

THE COMING INTO BEING OF "SOCIETY"

Rupture and Continuity

The Case for Society's Existence

CHARACTERISTICS OF "SOCIETY"

Society and the State

Society and the Individual

Society and Causality

PERSISTENCE OF "SOCIETY" AS AN OBJECT

Interim Doubts

"Society" as the Key Object of Sociological Study

The Passing Away of "Society"?

The Disappearance of "Society" as an Object

Some Inescapability of "Society" as a Concept

Estetica (IORGULESCU & PUNGĂ & STROIA 1998)

Adrian Iorgulescu & Doina Pungă & Gheorghe Stroia, Estetica. Manual pentru clasa XII a liceelor de artă, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1998, 179 p. 

1.Știința esteticii
3 Obiectul esteticii
8 Metodologia esteticii
12 Estetica și alte științe

2.Structuri estetice
17 Esteticul
24 Valoarea estetică
28 Atitudinea estetică
34 Gustul și idealul estetic

3. Categoriile estetice
40 Specificul categoriilor estetice
44 Frumosul
51 Sublimul
57 Tragicul
61 Comicul
67 Categorii estetice secundare

4. Conceptul de artă
71 Specificul și funcțiile artei
80 Originea și evoluția artei
88 Universal și național în artă
97 Arta și civilizația contemporană

5.Opera de artă
105 Imaginea artistică
111 Conținut și formă în artă
124 Sinteze teoretice ale artelor

6.Creația și personalitatea artistică
135 Procesul creator
140 Fazele procesului de creație
145 Personalitatea artistică 

7.Estetica receptării
152 Receptarea operei de artă
157 Comunicarea artistică
163 Aprecierea operei de artă
170 Cultura și educația estetică

 

„Manualul NATO (ORGANIZAȚIA TRATATULUI ATLANTICULUI DE NORD 1995)

 Organizația Tratatului Atlanticului de Nord, Manualul NATO. Parteneriat și cooperare, Oficiul de Informații și Presă al NATO, Bruxelles, 1995, trad. C. Unteanu, Nemira, București 1997

5 Țările membre

7 Cuprins

13 Editor, Prefață, decembrie 199

19 Ce este NATO?
20 Sarcinile fundamentale ale Alianței
22 Originile Alianței
23 NATO, azi

I.Transformarea Alianței
33 Fundamentele noului concept al securității în Europa
40 O viziune globală asupra arhitecturii de securitate
42 Conceptul strategic al Alianței
44 Consiliul de Cooperare Nord-Atlantic
52 Parteneriatul pentru Pace
60 Rolul NATO în menținerea păcii
72 Interacțiunea între Alianță și Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE)
75 Identitatea Europeană de Securitate și Apărare
78 Controlul armamentelor 
85 Problema proliferării
91 Mediterana

II.Principiile de funcționare a NATO
95 Structura și modul de funcționare
105 Mecanismul de cooperare
107 Principii esențiale de funcționare
108 Luarea de decizii în comun
109 Consultarea politică
112 Gestionarea crizelor
113 Dimensiunea de apărare
115 Politica nucleară
116 Cooperarea economică
119 Informarea publică
121 Programul de Investiții pentru Securitate al NATO (Infrastructura comună)
122 Sprijinul logistic
123 Cooperarea în materie de armamente
125 Planificarea armamentelor
125 Standardizarea
127 Sisteme de comunicații și informatică
128 Apărarea antiaeriană
128 Planificarea pentru situații de urgență civilă
131 Coordonarea între civili și militari în domeniul controlului traficului aerian
133 Cooperarea științifică și problemele de mediu

III.Organizare și structuri
139 Cartierul General al NATO
139 Reprezentanți permanenți și delegațiile naționale
139 Secretariatul Internațional
141 Secretarul General
141 Cabinetul Secretarului General
142 Biroul Secretarului General
142 Secretariatul Executiv
143 Biroul de Informare și Presă
143 Biroul pentru Securitatea NATO
144 Departamentul pentru problemele politice
144 Direcția politică
146 Direcția economică
146 Departamentul pentru planificarea politicii de apărare
146 Departamentul pentru planificarea forțelor armate
147 Direcția pentru planificarea nucleară
147 Departamentul pentru sprijinul apărării
148 Statul Major pentru politică și coordonare
148 Direcția de planificare, programe și cercetare în domeniul armamentelor
149 Direcția de comandă, control și telecomunicații
149 Direcția de sisteme de apărare antiaeriană
150 Departamentul infrastructură, logistică și planificare pentru situații de urgență civilă
150 Direcția pentru infrastructură
150 Direcția de logistică
151 Direcția de planificare pentru situații de urgență civilă
152 Departamentul pentru probleme științifice și de mediu
153 Oficiul administrativ
153 Oficiul pentru control financiar
153 Oficiul Președintelui Comitetelor pentru buget
153 Colegiul internațional al comisarilor de conturi
154 Noile structuri
155 Organizații de producție și de logistică
157 Reprezentanții militari naționali 
157 Comitetul Militar
158 Statul Major Internațional
159 Organizarea Statului Major militar internațional
162 Rolul forțelor armate aliate
165 Noile structuri de forțe
166 Reducerea forțelor armate
166 Caracteristicile forțelor armate în noua structură
167 Compunerea forțelor armate
168 Disponibilitatea și nivelul de pregătire al forțelor armate
169 Structura integrată de comandă a NATO
170 Comandantul Suprem al Forțelor Aliate din Europa (SACEUR)
171 Comandamentul Aliat din Europa (ACE)
174 Statul Major pentru Planificarea Forței de Reacție a ACE (ARFPS)
174 Statul Major al Forței Aeriene de Reacție (RFAS)
174 Forța Aeriană NATO pentru Supraveghere Îndepărtată (NAEWF)
175 Corpul de Reacție Rapidă al ACE (ARRC)
176 Forțele de Reacție Imediată (navale)
177 Forța mobilă a ACE (AMF)
178 Comandantul Suprem Aliat al Atlanticului (SACLANT)
178 Comandamentul Aliat al Atlanticului (ACLANT)
180 Grupul regional de planificare Canada - Statele Unite
180 Agenții și organisme militare
180 Grupul consultativ pentru cercetări și realizări aerospațiale (AGARD)
180 Agenția Militară de Standardizare (MAS)
180 Comitetul Consultativ al NATO pe problemele războiului electronic (NEWAC)
180 Grupul pentru instruire (NTG)
181 Comitetul Șefilor Serviciilor Medicale Militare  din NATO (COMEDS)
181 Grupul meteorologic al Comitetului Militar (MCMG)
181 Agenții de telecomunicații specializate în comunicații și informații militare
182 Centrul Tehnic al SHAPE (STC)
182 Centrul de Cercetări Submarine al SACLANT (SACLANTCEN)
183 Colegiul de Apărare al NATO
183 Școala NATO (SHAPE)
185 Școala NATO pentru Sisteme de Comunicații și Informatică

IV.Un cadru instituțional mai larg
189 OSCE
194 UE
198 UEO
205 EUROGRUP și Grupul European Independent de Programe (IEPG)
205 Consiliul Europei

V.Organizații nonguvernamentale
209 Adunarea Atlanticului de Nord (NAA)
212 Asociația Tratatului Atlantic (ATA)
214 Confederația Interaliată a Ofițerilor în Rezervă (CIOR)

Anexe
219 I.Membrii Consiliului Atlanticului de Nord
220 II.Secretarii Generali ai NATO
221 III.Membrii Comitetului Militar
222 IV.Principalele oficialități din Secretariatul Internațional
223 V.Comandanții Supremi
224 VI.Principalele oficialități din Statul Major Internațional
225 VII.Principalele agenții 
229 VIII.Tratatul Atlanticului de Nord
233 IX.Conceptul Strategic al Alianței
251 X.Programul de lucru pentru 1994-1995 al NACC pentru dialog, parteneriat și cooperare
271 XI.Parteneriatul pentru Pace - Invitație
273 Parteneriatul pentru Pace: Document Cadru
277 XII.Declarația șefilor de stat și de guvern participanți la reuniunea Consiliului Atlanticului de Nord la sediul NATO din Bruxelles, între 10 și 11 ianuarie 1994
285 XIII.Principalele tratate și acorduri asupra controlului armamentelor  (1963-1994)
293 XIV.Abrevieri uzuale
307 XV. Cronologia evenimentelor (1945-1994)
389 XV.Date economice și financiare privind apărarea NATO
403 Serviciul Integrat de Date al NATO (NIDS)

Scheme
97 Structura civilă și militară a NATO
99 Principalele comitete ale NATO
103 Principalele comitete care se ocupă de activitățile NACC și PfP
140 Secretariatul Internațional al NATO
161 Structura militară a NATO
161 Statul Major Militar Internațional al NATO

„Universitatea Mării Negre” (ȘLAPAC & MIHALACHE 1993)

 Florin Șlapac & Adrian Mihalache, Universitatea Mării Negre. „Să realizăm o sinteză între abordarea europeană și cea japoneză”, „Tomis”, Constanța, noi. 1993

F.Ș. - Ce rol au aceste cursuri și care sunt speranțele legate de ele?

A.M. - Universitatea Mării Negre reprezintă o modalitate de legitimare în plan cultural a unui demrs politic privind integrarea zonei de cooperarea din arealul Mării Negre, integrare în plan economic și politic. În acest demers de anvergură de integrare regională, Universitatea Mării Negre joacă un rol cultural, de legitimator. Nu se pare că, în situația când, în jurul Mării Negre, ne privim unii pe alții cu suspiciune, latini, slavi, musulmani și creștini, având în vedere și războaiele din regiune, ni se pare că integrarea nu este posibilă decât într-un demers civilizator. O universitate, spațiu al dezbaterii libere, care să abordeze acele problem actuale care nu pot fi gestionate decât în comun. Suntem siliți să cooperăm în trei domenii principale: prezervarea mediului ambiant și al exploatării resurselor Mării Negre, managementul gestionării problemelor industriei moderne și politicul, integrarea regional în plan european. Aceste țări din zona Mării Negre își dau seama că un pas spre integrarea generală europeană trebuie să fie constituit de realizarea unei zone de cooperare. Iar în această zonă de  cooperare, universalitatea reprezintă un factor civilizator. O colaborare în planul ideilor. Deci ea se prezintă cu un sistem de programe care acționează pe aceste direcții, are 32 de cursuri, fiecare curs fiind constituit ca un proiect unidisciplinar. Cursul la care sunteți astăzi se intitulează „Managementul comparativ, european și japonez”. Ca și celelalte cursuri, el este organizat cu reprezentanți din Europa și America, în acest caz din Japonia; cursanții sunt din Turcia, Republica Moldova și România, lectorii fiind parte români, parte străini. Cursurile se desfășoară în limba engleză. Ne-am bucurat de prezența a doi profesori din Japonia: Rei Shiratori și Nobiniko Suto (Universitatea Tokay), apoi Allen Cutword din Anglia și profesorul Gubers din Olanda. Aceste contribuții nu au fost întâmplătoare, ele au fost armonizate conform unei viziuni asupra acestui proiect, o viziune care precizează locul României în înfruntarea și sinteza dintre concepțiile venite din Extremul Orient, în special cele japoneze.

F. Ș. - Ce impact credeți că o să aibă aceste cursuri?

A.M. - Aceste cursuri de vară, spre deosebire de cele organizate în timp parțial, adică opt ore de program, ne-ai obligat, lectori și studenți, să fim împreună, să realizăm o interrelație interesantă. Cursurile nu au fost constituite numai din orele de predare,ci am fost tot timpul împreună cu studenții, la masă, la plajă, s-a reușit, pe de o parte, un transfer de experiență (pentru că lecțiile au avut un caracter practic și cursanții au cele mai diverse pregătiri - economiști, ingineri, tineri care au absolvit facultatea sau oameni cu funcții de răspundere în industrie - au putut dobândi multe instrumente de lucru în domeniul de activitate), pe de altă parte s-a reușit crearea unor legături care au mari șanse de a fi finalizate  prin contacte de cercetare,pri noi proiecte care se vor face în comun, chiar de anvergură internațională.

F. Ș. - Ne puteți da exemplul unui astfel de proiect?

A. M. - Avem de gând să inițiem un proiect de amenajare ecologică a Deltei Dunării, proiect la care vor colabora Ministerul Mediului și Romsilva. Un astfel de proiect a fost discutat la prezentul curs și, probabil, că va fi, dacă nu finalizat, instituționalizat în septembrie, urmând să se desfășoare până în vara următoare

F. Ș. - În afară de Constanța, există asemenea manifestări și altundeva în țară, în altă perioadă a anului?

A. M. - Universitatea Mării Negre și-a început existența pe 15 mai cu un curs de răsunet privind integrarea europeană. Am avut în septembrie un curs extrem de interesant privind geopolitica Mării Negre (încheiat la 1 octombrie). În august au fost trei cursuri simultane - management comparativ, inteligență artificială și organizații interguvernamentale - ori o anumită interacțiune a existat între aceste cursuri și tocmai aceste interacțiuni sunt interesante. Ele nu se pot realiza decât într-un astfel de mediu, cum este Costineștiul, într-o perioadă în care fiecare se degrevează de alte preocupări, în afară de aceea de a comunica.

F. Ș. - Vi se pare deci benefică această universitate între ghilimele?

A. M. - Ghilimelele nu sunt neapărat potrivite. Ea este o universitate între ghilimele dacă o raportăm la mijloacele tradiționale puțin înguste în care înțelegem transferul de cunoștințe. dar, față de ceea ce ar trebui să fie o universitate în sensul conceptual al cuvântului, ceea ce a fost universitatea în Evul Mediu, adică o grupare de oameni care se hotărau să trăiască împreună în numele unor idei - noi suntem o universitate poate mai tradițională decât Universitatea din București.

F. Ș. - Impactul nu vi se pare totuși mic față de numărul de oameni care ar trebui să fie informați? 

A. M. - Noi avem cam 30-40 de oameni în medie pe curs. Acești oameni reprezintă, la rândul lor, o elită, ei au fost trimiși printr-un procedeu de selecție. Nu primi pe oricine. Avem 7 oameni din Chișinău care au fost selecționați în urma unui concurs sever. Nou ă ni se pare că numărul audienței nu este atât de important, cât calitatea acestui auditoriu. Fiecare dintre ei se va transforma, în zona lui de preocupări, într-un factor radiant de cunoștințe și mai ales de stil. De stil, de comportament și de abordare a problemelor.

F. Ș. - Cursul se numește management comparativ, european și japonez. Dv. credeți că modelul japonez se poate aplica și la noi?

A. M. - Nu vrea să iau modelul japonez în sensul mecanic al unui model  care trebuie neapărat urmat. Mie mi se pare că nu este neapărat necesar ca noi să adoptăm modelul japonez, ci că trebuie să realizăm în plan conceptual și chiar în plan practic, o sinteză între abordarea europeană și cea japoneză, deci o sumă de proceduri care să îmbine calitățile și ale unora și ale altora.

F. Ș. - Puteți numi câteva?

A. M - Interesantă este problema optimizării proceselor tehnologice și conceptul de calitatea totală. A intra în detalii - problema optimizării proceselor tehnologice într-o manieră vest-europeană presupune întâi un studiu teoretic, apoi experimentare în laborator și apoi transferarea rezultatelor în industrie. În faza tehnologică înseamnă o durată lungă și aplicarea riscă să se facă când rezultatele sunt demodate. Abordarea japoneză reprezintă o integrare a compartimentului de cercetare-dezvoltare în compartimentul productiv, astfel încât experimentarea este realizată „in vivo” în cadrul procesului tehnologic. Noi, care avem prin educație o orientare vest-europeană, adică întâi bazele unei discipline, pe rură experimentarea în laborator și apoi transferul de cunoștințe, dar, pe de altă parte, deschidere și receptivitate față de orientarea orientală, am putea face eventual o selecție de proceduri dintr-un loc și celălalt și o adaptare la condițiile noastre. Studiind comparativ cele două abordări manageriale, am putea da chiar ceva nou, nu printr-o simplă sinteză, ci printr-o formă în car  originalul să-și spună cuvântul.

„Construcția ideilor literare” (MARINO)

 Adrian Marino, Construcția ideilor literare, „Tomis”, Constanța, 199?

(...) întrebărilor colective pe care le ridică critica și literatura românească actuală, scrutate cu luciditate și simț al realităților. Încercăm să gândim pentru noi și totodată, în mod împlinit, în numele culturii actuale, al cărui „destin critic” ni-l asumăm. Trecute prin noi, prin modul nostru de receptare și formulare, toate preocupările de acest tip suferă un coeficient inevitabil, nu mai puțin important, de subiectivizare și personalizare. Dar fundalul obiectiv rămâne o mare, permanentă și invincibilă realitate. Cine ignoră acest element construiește, vorba vine, în aer.

Nu stă în intenția noastră de a face în nici un fel, în acest cadru, „procesul” culturii și literaturii actuale (unde unele fenomene de modă, mimetism, superficialitate, „forme fără fond”, de neadecvare la realitățile sociale, morale și intelectuale imediate nu lipsesc) și nici măcar al criticii literare în totalitate. Ceea ce ne preocupă este o problemă precisă, de importanță centrală, și anume: substratul și conținutul de idei estetice al criticii literare, a cărei calitate, evoluție și disciplină sunt adesea, în mod evident, nesatisfăcătoare, cel puțin sub trei aspecte - după noi - esențiale: claritatea, soliditatea și explorarea sistematică.

Dintr-o serie de cauze în a căror analiză deocamdată nu intrăm, peste un fond de idei tradiționale, clasice și mai ales dogmatice, s-au suprapus, îndeosebi în ultimul deceniu, o avalanșă de lecturi foarte moderne, inevitabil neasimilate, nefiltrate, nesedimentate organic. Rezultatul? O mare interferență, concurență și confuzie de idei, o „coexistență” stranie de concepte învechite și de avangardă, de teorii plat „realiste” și „abstracționiste”, de pozitivism și structuralism, de neoimpresionism și estetică „informațională” etc. Peste G. Călinescu se suprapune B. Croce, peste amândoi Wellek și Warren, peste toți Abraham Moles și Mikel Dufrenne și așa mai departe. Totul recuperat „avid”, frenetic, peste noapte și foarte la întâmplare, după hazardul lecturilor de moment, călătoriilor în străinătate, planul de traduceri al unor edituri. A introduce în acest (la unii) cum vrem să-i spunem: mozaic, magazin de actualități, sau potpuriu estetico-ideologic un spirit de oarecare ordine și de asimilare critică, în mod sistematic, în perspectiva unor concepte cât mai limpezi și a unei metode unitare, iată un efort care merită încercat și dus, pe cât posibil, până la capăt.

Din aceleași motive, ceea  ce bântuie - uneori până la saturație - este o anume precipitare, superficialitate, aproximație, divagație și mai ales pseudoeseismul, cultivat de unii cu mari aere de distincție intelectuală, în realitate inconsistent, nebulos și improvizat. Într-o oarecare sferă a jurnalisticii literare, imprecizia conceptelor este bătătoare la ochi, verbalismul și inconsecvența - izbitoare. Pentru unii - verbi gratia - „eseiști” de duzină a avea și a cultiva idei limpezi (ceea ce nu vrea să spună și dogmatice), profesate metodic (ceea ce nu vrea să spună pedanterie sau spirit didactic), pe un fond de lecturi bine selecționate (ceea ce nu vrea să spună erudiție livrescă), în cadrul unui „discurs” sistematic (ceea ce nu vrea spună dogmatism și rigiditate) înseamnă o mare... eroare. Când - dimpotrivă - tocmai neseriozitatea și neadâncirea problemelor, lipsa studiului sistematic, a orientării și documentării teoretice și istorice reprezintă adevărata insuficiență, împotriva căreia o reacțiune (nu obligatoriu deschis polemică) devine necesară.

Lipsește, în sfârșit, ca o consecință inevitabilă, și preocuparea (...) valoarea și funcția sa specifică. Dar și investigația metodică, în adâncime, într-o perspectivă de sinteză și de totalizarea are valoarea sa indiscutabilă. Fragmentarismului excesiv urmează deci să i se opună ori de câte ori este cazul - pentru restabilirea echilibrului - viziunea integratoare, globală: specializării înguste sau „decupate” - orizontul larg, „universalist” și „enciclopedic”. Într-o cultură unde excesul sistematic n-a însemnat niciodată o primejdie, tocmai ideea de „sistem”, „construcție de idei”, „metodă” are, în mod ironic, paradoxal, în unele medii publicistice minore, o presă proastă. Cauza este evidentă: depreciezi, minimalizezi doar ceea ce umilește, îți este refuzat, știi că nu vei realiza niciodată. Complexul de superioritate antisistematic acoperă, în realitate, frustrația, complexul de inferioritate, un stadiu inferior al dezvoltării intelectuale.

Această situație, care nu trebuie exagerată, dar în nici un caz ignorată sau bagatelizată, se reflectă în modul cel mai direct în starea vocabularului critic, a terminologiei literare: destul de aproximativă, empirică, diletantă și, mai ales, la unii, foarte confuză. În legătură cu această problemă a apărut până și o pseudo-teorie ad-hoc: a scepticismului total, a relativismului absolut. Iată o opinie foarte curentă, care are toate notele anonimatului, de unde și caracterul ei reprezentativ: „Critica literară e un domeniu în care „formele” - în sensul speciilor literare - sunt relativ puține la număr, iar preocuparea de a le defini și cunoaște, să spunem așa, un indiferentism definitiv consacrat (?! n. n.). Ce folos cp diverse dicționare propun definiții docte în materie, de vreme ce cutărui „material” i se poate spune tot atât de bine articol, eseu, foileton critic etc”? O mai elocventă și superbă indiferență pentru rigoare, fie și minimală, a conceptelor, un dispreț mai neacoperit pentru un întreg efort istoric, analitic și teoretic, de mari proporții - de la Bayle la Voltaire, de la Chambers la Enciclopedia franceză și la numeroase reluări actuale - ar fi greu de citat. Cu câțiva ani în urmă, o revistă (amintim toate acestea doar cu titlu de document) își punea aceeași întrebare, în termeni dea- dreptul insultători: Cui prodest? Cui folosesc astfel de preocupări? „Și asta tocmai acum - savuroasă autoironie involuntară, n. n. - când istoria, teoria critica literară fac substanțiale eforturi de autodepășire”!

Noi refuzăm acest refuz terminologic și susținem (în baza argumentelor aduse și ale altora care vor urma) că necesitatea clarificării literare este imperioasă, că momentul actual de construcție și consolidare pe fundamente solide cere și o astfel de critică și că noțiunile abuzive, aproximative și haotice impun filtrarea și demistificarea sistematică. Se uzează și se abuzează prea mult de o serie întreagă de cuvinte devenite goale: avangardă, experiment, eseu, modern și altele de asemenea calibru. Rezultatele rectificării pot sta uneori sub semnul incertitudinii și al efemerității tuturor eforturilor omenești. Ele au, chiar în această tristă eventualitate, semnificația lor intrinsecă. Dar că o mică „poliție” a ideilor literare reprezintă o instituție utilă și deci binevenită, iată (nu numai pentru noi!) un adevăr indiscutabil.

Investigarea comparată a politicii comuniste (IONESCU 1972)

Ghiță Ionescu, Investigarea comparată a politicii comuniste, trad. R. Paraschivescu (Londra, 1972), Humanitas / Politologie – Repere – 2, București, 1992, 125 p.

2 Ghiță Ionescu este un faimos politolog britanic de origine română, profesor la Universitatea din Manchester. 
Profesorul Ionescu a publicat, în 1968, împreună cu Isabel de Madariaga, cartea intitulată Opposition, în care studiază sistematic opoziția ca instituție caracteristică unei democrații constituționale. În 1965, el a întemeiat revista de studii politice Government and Opposition. S-a creat astfel o adevărată școală de gândire politologică, axată pe ideea că trăsătura distinctivă dintre regimurile politice constituțional-pluraliste și cele autoritar-dictatoriale este furnizată de prezența și rolul opoziției politice.
Tot profesorul Ionescu a inițiat și editat o serie de monografii și studii comparative ale sistemelor politice. Prezenta trecere în revistă a politicii comuniste a apărut inițial în această serie.
Ghiță Ionescu este și autorul a numeroase analize consacrate fenomenului comunismului. Ar fi în special de menționat clasica lucrare Communism in Romania (Londra, Oxford University Press, 1964), care prezintă istoria mișcării comuniste în România. De asemenea, foarte importantă, prin viziunea ei și prin sesizarea corectă a destinului final al statelor comuniste din Europa de Est, este The Politics of the European Communist States (Londra, Weidenfeld & Nicolson, 1967). 
În iulie 1991, editura Longman publică Leadership in an Interdependent World, o carte în care Ghiță Ionescu analizează acțiunea politică a cinci cunoscuți politicieni, Adenauer, de Gaulle, Thatcher, Reagan, Gorbaciov, într-o lume caracterizată tot mai mult de interdependență.

7 Pseudo-prefață
Statul constituțional-pluralist și societatea revoluției informaționale
Statul marxist-leninist-stalinist și revoluția informațională

37 1. O recapitulare

Metoda noncomparativă
Modelul totalitar
Îndemnurile

A. Abordările empirice
Uzurile și abuzurile cuantificării

B. Reconceptualizarea
Studiul dezvoltării politice în cazul comunismului
Studierea grupurilor
Birocrația

83 2. Studiul comparativ al statului socialist

Prezența conceptului
Tripla justificare a folosirii conceptului de stat în compararea politicilor comuniste

A. Comparabilitatea statelor socialiste

a)Interzonală
Suveranitatea
Guvernul reprezentativ
Partidele

b)Intrazonală
Apariția în urma războiului
Abolirea proprietății private a mijloacelor de producție
State bazate pe aparat
State teleologice
State fără opoziție

B. Studiul comparativ al statului socialist ca formă de tranziție și ca anomalie ideologică

C. Studiul comparativ al statului socialist în era industrial-tehnologică
a)Intrazonal
b)Interzonal

119 Note

coperta IV
Cartea înlesnește cititorilor o primă întâlnire cu un autor care ar fi trebuit să fie de mult la îndemâna tuturor românilor.
Renumitul politolog britanic de origine română. Ghiță Ionescu, trece în revistă metodele și conceptele folosite pentru a găsi trăsături comune diferitelor sisteme politice comuniste și diferențele dintre aceste sisteme și sistemele necomuniste.
Într-un stil clar, accesibil, se oferă o primă introducere în abordarea profesională a politicii comuniste.
Interesul pentru această carte este sporit de prefața amplă scrisă special pentru ediția românească, veritabilă încercare de explicare a prăbușirii comunismului în Europa de Est.