„Bref aperçu de la socio-antropologie” (Benin 2016-2017)

 

(l'etude de la société par rapport au institutions légué hérité par la colonization)

Université de Parakou. Benin 

 

21 martie 2016 

1/Definition:
L'antropologie,c'est la science qi étudie l'homme ds son milieu de vie culturelle.
Quelle est alors la culture?
la culture est ce tout comprenant l'art,le droit,la moral,la croyances, les us,les coutumes et l'ensemble des aptitude et abitude qu'acquiert l'individu en tant qe membre d'une société.
l'antropologie est également l'étude de l'homme ds sa totalité e dans sa diversité.
2/Objet de L'antropologie
l'objet de L'antropologie a varié selon le temps.comme premier 1er objet on a:
¹/les sociétés primitives:c'est à dire toute société étrangère a la civilisation occidentale(europe,ameriq)
²/le paysan de l'intérieur:ce sontles comportement,les geste,les attitude 
³/la diversité des sociétés
3/Origine/naissance de L'antropologie
L'antropologie est né au 18e siècle.en effet les voyageurs et missionnaire o cour de leur mission ont rencontré d'autres sociétés et culture.cette rencontre a créé entr eux un choc o point Où les missionnaires se demendaient si ces sociétés primitive sont du genre humain.d'Où est né l'étude de l'homme qi est L'antropologie
4/Methode de L'antropologie:
_l'immersion:c'est un sejour prolongé dans une société où L'antropologue dois mener sa recherche 
_l'observation participante
5/le projet anthropologique:reconnaitre, comprendre e d'écrire les sociétés et cultures des autres
6/spécificité de L'antropologie 
_l'étude de l'homme ds sa totalité e dans sa diversité 
_l'étude de l'homme a partir d'un autre regard 
7/l'importance de l'immersion 
-gagner la confiance des enqueté
-vivre la réalité de pret
-être moin étranger
-pénétrer de l'intérieur la mentalité des otre
-connaître le comportement,les geste,les manière des individus a enquêté
8/les limites de l'observation participante
-l'illusion d'avoir tt apri
-la participation tro élevé ne permet pa a l'enquêteur d'avr des infos fiable
-le mauvais sentiment sur les enquêtés(les préjugés)

 

23 martie 2016

Les étape de l'histoire à L'anthropologie:
-la colonisation/le voyage des missionnaires avc la rencontre des sociétés primitives
-le projet anthropologiqe
-1er objet de l'anthropologie 
-la crise d'identité anthropologiqe
-recherche d'un nouveau domaine d'investigation
*/les conceptes fondamentaux de l'anthropologie:
-l'altérité:c'est l'étude des cultures ou sociétés des autres 
-l'ethnocentrisme:c'est le fait d'afirmer sa supériorité aux autre société ou culture

 

16 ianuarie 2017

STOIRE A LA SOCIOLOGIE
1*/Quel est l'origine de la sociologie ?
la sociologie est née des 3 grands mouvements sociologiques ou de l'avènement pré sociologique à savoir:
*la révolution industrielle
*la révolution française ou politique
*la crise économique
2*/les conséquences liées à ses mouvements sont:
--innovation sociale
--le changement social
--la révolution
3*/les père fondateurs de la sociologie et leurs objet d'étude
Émile Durkheim (français) : fait sociale
August Comte (allemand): la société
Marx Weber (allemand) : l'action sociale
NB:selon Durkheim un fait social est toute manière de penser,d'agir et de sentir extérieur à l'individu.
les caractéristiques d'un fait social : généralité, extériorité, coercitif ou contraignant
4*/les théories
a)les 3 états d'Auguste comte
*l'État théologique : qui stipule que tout provient de Dieu
*l'État métaphysique : Tout est vrai mais basé sur le surnaturel
*l'État positive : deriere tout fait social il existe une loi à decouvri
NB:la révolution montre que le monde évolue en trois étapes.elle est donc le passage d'un état inférieur à un état supérieur
b)le positivisme : c'est une théorie qui montre que derrière un fait social il ya toujours une loi à découvrir
NB:la loi est tout ce qui dérive de l'etat normale des choses
c)pour Durkheim il existe deux types de solidarité :
--la solidarité mécanique qui est proximité spatiale des individus
--la solidarité Organique
Holisme (Durkheim) : le primat de l'unité sur tous
l'individualisme (weber):la société prime sur l'individu
l'interaction
6*/Éléments fondateur de tout discipline scientifique
--objet d'étude
--méthode
--finalité
7*/les principes fondateurs de toute société selon comte :
statique sociale et la dynamique sociale
8*/les3 étapes de la socialisation
*le transfert
*l'apprentissage
*l'acquisition

 

1 noiembrie 2017 

La sociologie des organisations
1-definition
Elle est une branche de la sociologie générale qui étudie les modes d'organisation au sein d'une entreprise.
2-Naissance
la sociologie des organisations est née partant du constat des auteur comme Émile Durkheim, Karl Marx,Max weber selon lequel l'employé malgré son travail, celui si reçoit un salair derisoir
3-Evolution
Avec l'évolution de cette science aujourd'hui on peut dénombré plusieur type d'organisation à savoir:l'organisation étatique (à ce niveau l'État doit élargie les avantages aux citoyens);
*l'entreprise privée (ici on note la recherche du profit)
*la famille et les réseaux de parenté
NB:en général il existe deux grand type d'organisation : l'organisation primaire et l'organisation secondaire
4-postulats
-l'organisation est une association d'individus
-Dans une organisation on doit pouvoir établir un certains nombre d'objectifs à atteindre
-Dans une organisation il faudra bien definir les rôle

Cum se făcea rost de o carte a lui M. Eliade în timpul regimului comunist (GEANĂ 2005)

Profesorul universitar Gherorghiţă Geană*, doctor în antropologie, a povestit în paginile revistei ''Origini''** cum a făcut rost în octombrie 1981 la Bucureşti de traducerea primului volum din celebra lucrare Istoria credinţelor şi ideilor religioase*** a lui Mircea Eliade****.
Invitat de prietenul său Valeriu Bărbuceanu, clarinetist la Filarmonică, la un concert la Ateneu, Geană a intrat mai întâi la librăria ''Dacia'', aflată în apropiere. Bărbuceanu îi adusese cadou în urma unui turneu la Paris o altă importantă lucrare a istoricului religiilor aflat în exil: Mythes, reves et misteres*****. Cum se auzise în oraş că urma să apară noua carte, antropologul a discutat cu vânzătoarea, de la care a aflat că chiar a doua zi la ora 8 urmau să fie puse în vânzare cele 20 de exemplare disponibile pe baza unei liste.
Cozile la alimente erau deja o realitate în România lui Ceauşescu, dar o listă pentru o carte era ceva cu totul nou, chiar dacă procurarea unei cărţi valoroase presupunea şi ea o strategie: culegerea informaţiei din reţeaua cunoscătorilor interesaţi, parcurgerea în ziua respectivă a circuitului principalelor librării ale capitalei (Facultatea de Istorie, ''Eminescu'', ''Dacia'', ''Minerva'', ''Sadoveanu''), solicitarea unui prieten sau coleg de a cumpăra încă un exemplar dacă se permitea acest lucru sau  stabilirea unei ''pile'' printre vânzătoare. Ultima şansă era talciocul, o microzonă de piaţă liberă tolerată de sistemul comunist.
Imediat, cei doi prieteni s-au înscris pe listă, constatând că primiseră numerele 8 şi 9. După terminarea concertului la 21,30, au revenit la librărie, unde lista fusese preluată de unul dintre fruntaşii înscrişi şi depăşise 40 de persoane. Ultimii veniţi sperau că vor fi mai mult de 20 de exemplare sau că unii dintre cei deja înscrişi nu vor fi prezenţi la momentul vânzării. La ora 23 s-a anunţat surprinzător că lista va fi strigată din oră în oră, iar cei absenţi urmau să-şi piardă locul. Cum nopţile de toamnă începeau să se răcească, cei doi s-au repezit acasă pentru a se îmbrăca gros, Geană fiind decis în calitatea sa de ''social scientist'' să obţină cartea. La întoarcere au constatat că se formaseră grupuri de discuţie în pasajul Kretzulescu şi pe pajiştea bisericii omonime, iar unii dintre ''listaşi'' îşi transformaseră autoturismul personal în dormitor. Treptat, numărul înscrişilor a început să crească, mai ales după ora 4, când se formau cozile la alimente. La ora 7, când s-a format coada din rânduri de câte doi, numărul celor înscriţi ajunsese la circa 200!. La ora 8 s-a deschis librăria şi a început vânzarea, moment în care cei din spate au început să preseze în speranţa de a produce o busculadă pentru a putea pătrunde înăuntru, ceea ce însă nu au reuşit. Astfel, cei doi prieteni au reuşit să se numere printre norocoşii cumpărători ai lucrării celebrului profesor român de la Universitatea din Chicago.

SURSA
Gheorghiţă Geană, O experienţă participativă şi semnificaţiile ei, ''Origini'', Norcross/USA, VOL. IX, No 4-5 (94-95), May-June 2005, pp. 40-41.

NOTE M.T.
* Gheorghiţă Geană (1942 Mărăşeşti - ) (http://adevarul.ro/news/societate/gheorghita-geana-antropolog-ce-autoritate-profesoara-haine-saracute-fata-elevilor-imbracati-moda-1_50ad93227c42d5a663978cbd/index.html)
** www.origini.uv.ro
*** Histoire des croyances et des idees religieuses, Payot, Paris, 1976
**** Mircea Eliade (1907 Bucureşti/România - 1986 Chicago/SUA) (http://www.westminster.edu/staff/brennie/eliade/mebio.htm)
***** 1957.

120 de ani de la nașterea geografului C. Brătescu (VLADIMIROV 2002)

 Olimpiu Vladimirov, Constantin Brătescu - 120, „Tomis”, Constanța, noiembrie 2002, p. 70.

Fiu al învățătorului Ioan Brătescu, originar din Brăteștii Romanului, și al Caliopiei Ecaterina Caranfil, viitorul geograf român de reputație europeană Constantin Brătescu s-a născut la 30 septembrie 1882, în acea provincie a României care, privită pe hartă, „se arată ca o peninsulă adânc intrată în hotarul rotund al țării noastre”.

La Mineri (Câșla), județul Tulcea, veche așezare românească, a fost în clasele primare elev al propriului tată, iar apoi, la liceul tulcean „Spiru Haret” face parte din a doua serie de absolvenți, în 1901.

La îndemnul profesorului N. Alexandru, se înscrie la Facultatea de Litere (secția clasică) a Universității din București, dar, audiind cursurile marelui geograf Simion Mehedinți și având în memorie și în suflet meleagurile dragi ale copilăriei, se simte atras către geografie. Licențiat în 1906, ajunge asistentul lui S. M. în 1910 și, apreciat pentru seriozitatea și înzestrarea sa, este trimis la universitățile din Leipzig și Berlin, unde va aprofunda studiul etnografiei, antropologiei și zoomorfologiei. La revenirea în țară, este numit profesor de limba română și geografie la Școala Normală din Constanța, unde rămâne până în 1924. În timpul primului război mondial este mobilizat și ajunge la Iași, unde îi va cunoaște pe George Vâlsan și Gh. Munteanu Murgoci.

Doctor în geografie al Universității din București (1922), funcționează din 1024 la catedra de geografie a Universității din Cernăuți până în 1938, când este chemat la catedra de geografie generală și antropogeografie a Universității din București, urmând ilustrului său profesor S. M., ieșit la pensie.

Membru titular al Academiei Române (1935), C. B. se stinge din viață la 23 octombrie 1945, în plină activitate creatoare.

Un lung șir de lucrări științifice (peste 70) mărturisesc o personalitate proeminentă, de reputație națională și internațională, creator de școală geografică, „geograf al Dobrogei”, promotor al geografiei aplicate, al geografiei istorice și umane: „Metoda geografică în cercetările etnografice”, „Profile cuaternare ale Mării Negre”, „Delta Dunării. Geneza și evoluția sa morfologică și cronologică” (teza de doctorat), „Pământul Dobrogei. Clima Dobrogei. Fitogeografia și solurile Dobrogei. Populația Dobrogei”, „Oscilațiile de nivel ale apelor bazinului Mării Negre în cuaternar”, „Criterii pentru determinarea vârstei teraselor cuaternare”.

Vocația sa constructivă în planul culturii l-a făcut să se implice cu pasiune în etnografie, toponimie, istorie veche, folclor, creație poetică, publicistică.

Astfel, înființează și conduce revistele „Arhiva Dobrogei”, „Analele Dobrogei” (împreună cu Constantin Moisil, respectiv Ioan N. Roman) și „Societatea culturală dobrogeană” „pentru a promova studiul științific al trecutului și prezentului Dobrogei”. A fost președinte al „Ligii Culturale” din Constanța și fondator al „Muzeului regional al Dobrogei” (pe care l-a condu în calitate de director) și al Școlii Superioare de Comerț Constanța.

Între atâtea elogii, de validare a unei autorități științifice europene, unele strălucesc asemenea unor medalii înfruntând vremurile: „Putem afirma, fără teamă de eroare, că de la Herodot, părintele istoriei, geografiei și etnografiei, nimeni n-a privit cu mai mult interes și cu mai multă înțelegere ținuturile Dunării de Jos decât geograful și etnograful Constantin Brătescu” (Simion Mehedinți, 1938); „Într-un timp nu prea îndepărtat, razele soarelui și ale lunii vor lumina, pe lângă statuia lui Eminescu, a lui Pârvan și a altor aleși, fruntea turnată în bronz a celui care a fost Constantin Brătescu, pentru ca generațiile care vin să știe că, aici, un om de înaltă valoare spirituală s-a dăruit până la ultima fărâmă de energie pentru cultura Dobrogei și a țării” (Gr. Sălceanu, 1970); „Geograf al Dobrogei, Constantin Brătescu, până azi nedepășit de nimeni” (Vintilă Mihăilescu, 1970).

Dacă mai avem nevoie de modele întru comportament civic și profesional (și cu siguranță avem) într-un mileniu al informațiilor debordante și al globalizării, spiritul brătescian se numără printre cele mai notabile proiectări în național.

„Constantin Bălăceanu Stolnici între cunoaștere și știință” (MUNTEANU 1998)

 Ana Maria Munteanu, Moment aniversar - 75. Constantin Bălăceanu Stolnici între cunoaștere și știință, „Tomis”, Constanța, iulie 1998

C. B. S s-a născut la București la 7 iulie 1923. Doctor în medicină și chirurgie al facultății de medicină din București (1948). Profesor și prorector al Universității Ecologice din 1993. Membru al Academiei Române. Veritabil enciclopedist, autor a peste 15 volume și a sute de lucrări științifice, abordând domenii dintre cele mai diverse: anatomia și fiziologia sistemului nervos, patologie neurologică și psihiatrică, neurooftalmologie și neuroontologie, cibernetică, psihologie, istorie națională și universală, genealogie și heraldică, religie și spiritualitate etc.

- Domnule academician Berindei, ați lansat aici, la Constanța, un volum impresionant, publicat de Editura Andrei Șaguna. El se cheamă „Cunoaștere și știință”. Din capul locului este clar că între cele două domenii stabiliți anumite deosebiri.

- Volumul pe care l-am publicat este rezultatul acumulării unor serii întregi de date în decursul existenței mele de peste șapte decenii, al reflecțiilor asupra acestor date, a experiențelor de viață, dar reprezintă și dorința mea de a o feri, mai ales generațiilor tinere, un sistem de referință spirituală și culturală, în aceste momente se restructurează - sau cel puțin așa sper - mentalitatea poporului nostru de dictatură atee. Cartea se întitulează Cunoaștere și știință - pare pe undeva redundant în titlu, dar, așa cum încă din prefață am subliniat, termenul de știință se referă la procesele de cunoaștere legate de lumea materială, de cosmos, unde poți să recepționezi date experimentale, observații, să stabilești anumite legi, șamd. Această știință însă, care constituie una din gloriile speciei noastre, se folosește un model reducționist. Adică, așa cum îi spunea Laplace lui Napoleon, ar trebui să-l elimini pe Dumnezeu, deci spiritualitatea, din toate considerațiile, pentru că nu-i nevoie de această ipoteză ca să explici coerent legile universului. Prin însuși faptul că e un model reducționist, aceasta presupune că mai există ceva dincolo. Acest „ceva” (greu de definit fiindcă limbajul uman nu pare făcut pentru acest „dincolo de știință”), a trezit curiozitatea omului din toate timpurile și toate locurile, care a vrut să afle ce-i cu el, care-i este structura, dinamica, rostul. Și acest domeniu - investigarea, încercarea de a-i pătrunde sensurile - l-am intitulat „cunoaștere”. Deci, între cunoaștere și știință există o diferență de mod ontologic: știința se referă la lumea materială, în vreme cu cunoașterea înglobează lumea materială ca un element anex la lumea spirituală. Între ele nu există nici paralelisme, nici antagonisme, ci complementaritate.

- Astfel sunt și expuse în acest volum. Ele sunt alăturate, o vecinătate care oferă o anume senzație de amețeală celui care citește sumarul cărții: „Materie și lumea spirituală”, „Univers și om”, „Despre magie”, „Despre Dumnezeu”, „Spiritualitate și temporalitate”. E o construcție care pare nu doar teoretică, ci sugerează ceva extraordinar: a gândi ceea  ce nu poate fi gândit , a cunoaște ceea  ce pare a fi dincolo de puterea de a măsura cu aparatele științifice și cu rațiunea noastră.

- Așa este, dar vedeți, această carte trebuie să împrumute totuși un limbaj inteligibil. Iar una din condițiile inteligibilității este de a încadra totuși datele respective în unele de calificările cunoscute, în repere culturale și științe pre-existente.  De aceea, referințele sunt acelea pe care le găsim peste tot spațiul, timpul, cosmologia sacră, cosmologia profană, cosmogonia, antropologie...

- Să înțelegem că știința este în continuare triumfătoare, că aceste „carcase” ale științei sunt în continuare pline și utile?

- Știința se dovedește triumfătoare, măcar prin două aspecte fundamentale: ne dezvăluie din ce în ce mai multe structuri, funcții, comportamente ale materiei, la toate nivelele de existență, de la particulele subatomice și până la metagalaxii, iar în al doilea rând, are ca efect practic progresul tehnico-științific, cu tot ceea ce antrenează el vizavi de ameliorarea calității vieții. De aceea știința este elementul de pornire a concepției progresiste, al acestei idei de progres. E motivul pentru care a fost încurajat scientismul , din secolul 18 încoace, pentru că fiecare generație, fiecare deceniu aduce ceva nouă, care ne explică încă puțin din structura lumii. De aici mitul progresului continuu. Cunoașterea, în schimb,. spiritualul, se referă la un domeniu în care nu poate exista progres, pentru că e vorba întâi de Divinitate, care nu există în timp, deci nu se poate perfecționa, cunoscând de la bun început maxima perfecțiune. Pătrunderea acestei lumi ne este dată prin revelație, ori revelația nu se continuă, n-ai decât să reflectezi asupra ei, s-o interpretezi, s-o pui în acord cu datele ți le oferă observația și gândirea. Pare, prin urmare, mai static, singura lui dinamică fiind legătura cu lumea materială.. Or, lipsa aceasta de dezvoltare a fost criticată de câte unii, s-a spus că-i unui sistem sclerozat, anchilozat, dogmatic, conservator. În realitate, progresul nu se referă la evoluția domeniului respectiv, ci la modul în care acest domeniu se reflectă în conștiința fiecărui individ în parte, individul e cel care evoluează pe calea cunoașterii spirituale, domeniul spiritual rămânând imuabil. Și acest lucru e esențial, pentru că unii oameni reușesc singuri, neajutați de nimeni, prin lectură, observația spectacolului lumii, reflecție șamd, alții se lasă călăuziți, fie în contextul unui proces educativ oarecare, fie în acele complicate procese de formare care au purtat numele de inițiere.

- Ați evocat aceste procese laborioase - din câte am auzit, unii dintre „profesorii” hinduși, dacă nu-și găseau discipolul perfect, aruncau volumul în Gange. În sens metaforic, probabil că și cunoașterea trebuie transmisă cuiva care e demn de ea. Acest tip de cunoaștere care impresionează ca edificiu, ca model global al umanului într-o relație cu cosmicul și cu spiritul care nu comportă aceste riscuri?

- Riscul principal e să înțeleg pe dos realitățile respective și-n felul acesta să derapezi spre anumite aspecte pseudo-științifice, de falsă cunoaștere și, printre acestea, și printre acestea am dat ca exemple de modele riscante magia, vrăjitoria, alchimia. Ele sunt citate în această carte pentru că sunt, într-un fel, modele de cunoaștere și fac apel la o cosmologie, o antropologie, chiar la o anumită teologie, la demonologie, toate destul de coerente, dar foarte îndepărtate de cele pe care ni le dau revelațiile canonice. Aceste modele sunt periculoase pentru că antrenează spiritualitatea umană pe niște pante care duc, în loc de evoluție, iluminare, spre întunecare.

- Ați acceptat cu ani în urmă să fiți mentorul unei universități particulare, în momentul când ideea de învățământ superior particular nu numai că nu era încurajată, dar era chiar discreditată.Cum vedeți lucrurile astăzi?

-  Aici intervine și formația mea mai liberală, pentru că, într-o viziune liberală, primul lucru la care trebuie să te gândești, e să elimini monopolul de stat în multe domenii.La noi a existat monopolul de stat asupra învățământului superior. Și nu numai la noi, ci în multe state europene, spre deosebire de America, unde învățământul de stat e cel mai sărac. Ca liberal de convingere, am susținut de la început învățământul privat, considerându-l ca o alternativă posibilă într-o economie de piață concurențială. Deci, universitățile de stat n-au motive să se supere că ființează universități particulare, care le-ar putea fura studenții. Ele n-au decât să facă eforturi pentru a deveni competitive și aș câștiga prestigiu și a-și câștiga prestigiu și faimă. Deci, problema apariției învățământului particular face, după părerea mea, decât să perfecționeze învățământul în ansamblul lui, prin mecanismul concurenței.

- În finalul acestui dialog, aș vrea să vă referiți la faptul că ați acceptat această provocare a politicului, în ciuda preocupărilor dv., care presupun o anumită detașare de „lumea dezlănțuită”. Cum ați reușit să conciliați această intrare în arenă cu atmosfera bibliotecii?

- Noi, bănățenii, de șapte sute de ani am participat la viața politică a acestei țări. Câteodată pe posturi mai mari, câteodată pe posturi mai mici, uneori decapitați, alteori azvârliți în închisori șamd. Părerea mea este că elitele de sânge aristocratic, fie, mult mai importante, elitele intelectuale, trebuie să se implice în politic. Căci altfel un gol pe care îl ocupă cei care nu au nici capacitatea profesională, nici structura morală să o facă. Intelectualul trebuie să se implice, într-o formă oarecare, chiar atunci când este foarte ocupat. Și să-și ia răspunderea de a face parte din elită, adică de a fi unul din cei care conduc sau influențează destinele unei țări.

Istorie imediată (SOULET 1994)

Jean Francois Soulet, Istorie imediată, trad. și note M. Platon (Paris, 1994), pref. F. Constantiniu, Corint / Istorie universală - Microsinteze - 13, București, 2000, 140 p.

5 Prefață - Florin Constantiniu

7 Cuvânt înainte 

8 Capitolul I O istorie veche

I. Învățăturile părinților întemeietori
„Cel care știe pentru că a văzut”
O rigoare metodologică
O concepție aparte despre istorie
Lunga supremație a oralității

II. În serviciul prinților și al patriei
Vremea cronicarilor și a istoriografilor
Istoria imediată după Voltaire
Sprijin al propagandei napoleoniene
... și al patriotismului republican

III. Entuziasmele populare
A înțelege Revoluția Franceză
... înfrângerea din 1870 și Comuna
De la primul la al doilea război mondial

IV. Recunoașterea oficială
Istoria Rezistenței
„Pledoaria” lui Rene Remond
Contribuția jurnaliștilor, antropologilor, sociologilor și geografilor
Introducerea istoriei imediate în licee

42 Capitolul II O istorie cu drepturi depline

I. Două constrângeri
Lipsa de acces în arhivele publice
Contemporaneitatea faptelor studiate

II. ... Două avantaje
Arhivele publice
Anchete, statistici, sondaje
Documente particulare
Presa
Sursele iconografice și audiovizuale
Sursele orale

III. Și câteva principii metodologice de bază
Clara delimitare a câmpului de investigație
Punerea în perspectivă „verticală” a faptelor studiate
Punerea în perspectivă „orizontală”
O multiplă exploatare a singularului

89 Capitolul III O istorie necesară

I. Apelul la societate
Dovezi și ambiguități ale comenzii sociale
Întrebări asupra persecuțiilor suferite de către evrei
Asupra nazismului și petainismului...
... Și războaiele coloniale
Interogații identitare
Vârtejul accelerării istoriei

II. Pași greșiți
Regimul sovietic văzut de manualele școlare franceze
De ce un asemenea „derapaj”?
Lecțiile unei derive

III. Schiță a unui bilanț
În Franța... 
... și în străinătate

135 Bibliografie

coperta IV

Fără pretenția de a oferi formule exacte de încadrare a subiectului, încercarea de definire a istoriei imediate își găsește cea mai fericită formulă în cuvintele cu care autorul încheie prefața volumului său: „prin istorie imediată înțelegem ansamblul părții terminale a istoriei contemporane, incluzând-o atât pe cea a epocii actuale, cât și pe cea a ultimilor treizeci de ani; o istorie care are drept principală caracteristică faptul că a fost trăit de istoric sau de principalii săi martori.”

Fragmentarium (ELIADE 1939)

 Mircea Eliade, Fragmentarium, Destin/Restituiri, Deva, 1990, 199 p.

5 Către cititor
8 Despre un anumit „sacrificiu”
13 Notă despre geniu
17 Notă despre „bolnavi”
22 Despre misterele degradate
28 Notă despre patriotism
33 Asceză
38 Notă despre conversație
42 Protoistorie sau Ev Mediu
49 Teama de necunoscut
53 Valorificări ale Evului Mediu
59 Dintr-o antropologie 
64 Lucruri de taină
68 Speologie, istorie, folclor
73 Jad
79 „Sfat celui care merge la război”
83 Plantele lui Jagadish Bose
89 Navigare necesse est
94 Cărți pascale
97 „Nu mă interesează”
101 Despre destinul neamului românesc
105 Profani
109 Superstiții
111 Vesmânt și simbol
113 Clipa din urmă
116 „Mort în viață”
118 Aur
120 Drumul spre centru
123 Vacuitate
124 Somn 
127 Două tipuri de creatori
130 O anumită libertate
132 Secolul istoriei
134 Analogii
135 Solidarizare
137 Critică și rasiologie
138 Teorie și roman
140 Dostoievski și tradiția europeană
142 Solidarizarea prin eroare
145 Orgie
148 Ideile în epică
151 Vitalitatea ereziilor
153 O anumită incapacitate
155 Eterna dispută
156 Cunoaștere gordiancă
159 Amănunt
160 Fidelitate
161 Amănunt
161 Eterna omologare
163 Mistici inferioare
165 Analogii și simboluri
167 Tehnica disprețului
172 Faptul
174 Câțiva modești
177 Melancolie
179 Dreptul de a spune banalități
179 Dilige...
181 Singuraticii
183 Creionul lui Unamuno
184 Autenticitate
186 Oroarea de angelic
186 Autenticitate
188 Dincolo de etimolologii
189 Rezistența la geniu
191 Un înțeles al semnelor

196 Nota editorului

197 Cuprins

coperta IV
Sub semnul culturii celei mai vii a creat și a visat Eliade. Iar dacă este așa, să încercăm a vedea în el ne pe el care s-a stins în viață și pe care trebuie să-l comemorăm, ci pe cel viu prin opera sa și ctitoriile visate. Căci, altminteri, s-ar putea ca nu el, ci noi să fim stinși din viață.