Absolvente de facultate dobrogence în perioada interbelică

(Aurelia Lăpușan & Victor Ciupină, Ctitorii spirituale dobrogene. Universitatea Ovidius din Constanța, Dobrogea, Constanța, 2011)

(...)

Prima dobrogeancă doctor în medicină a fost Eliza Gheorghiu, „fiica distinsului  concetățean Iancu Gheorghiu, directorul Societății Concordia, care a primit diploma de doctor în medicină la Universitatea București. Juriul examinator al Facultății de Medicină de pe lângă Universitatea București a felicita-o călduros pe tânăra medică”(10). Evenimentul se petrecea în 1925. Eliza Gheorghiu era născută la 16 decembrie 1894 în Topalu, Constanța., absolventă cu Diploma 162/27.08.1924 la Facultatea de Medicină București, căsătorită cu dr. Apostolescu Virgil, care moare în 1938, apoi se recăsătorește cu Stavru Frangopol (comerciant). Profesează ca medic de circă la Murfatlar, apoi  la Constanța.

La 12 martie 1927, ziarele anunțau că „Jeana Poenaru, fiica distinsei colaboratoare Florica Botez, una dintre gloriile tineretului constănțean, despre care presa a avut de curând binemeritate elogii, diplomată cu distincție la Școala de Belle Arte din București, a trecut zilele trecute examenul de licență cu mențiunea Magna cum laude. Dra Poenaru primind sfaturile marelui savant Simion Mehedinți s-a înscris la doctorat alegându-și ca teză un subiect cu caracter dobrogean”(11)      

(...)

10 = „Marea Neagră”, 23 august 1925, informații furnizate de Octavian Unc.

11 = „Dacia”, 12 noiembrie 1927, p. 1

120 de ani de la nașterea geografului C. Brătescu (VLADIMIROV 2002)

 Olimpiu Vladimirov, Constantin Brătescu - 120, „Tomis”, Constanța, noiembrie 2002, p. 70.

Fiu al învățătorului Ioan Brătescu, originar din Brăteștii Romanului, și al Caliopiei Ecaterina Caranfil, viitorul geograf român de reputație europeană Constantin Brătescu s-a născut la 30 septembrie 1882, în acea provincie a României care, privită pe hartă, „se arată ca o peninsulă adânc intrată în hotarul rotund al țării noastre”.

La Mineri (Câșla), județul Tulcea, veche așezare românească, a fost în clasele primare elev al propriului tată, iar apoi, la liceul tulcean „Spiru Haret” face parte din a doua serie de absolvenți, în 1901.

La îndemnul profesorului N. Alexandru, se înscrie la Facultatea de Litere (secția clasică) a Universității din București, dar, audiind cursurile marelui geograf Simion Mehedinți și având în memorie și în suflet meleagurile dragi ale copilăriei, se simte atras către geografie. Licențiat în 1906, ajunge asistentul lui S. M. în 1910 și, apreciat pentru seriozitatea și înzestrarea sa, este trimis la universitățile din Leipzig și Berlin, unde va aprofunda studiul etnografiei, antropologiei și zoomorfologiei. La revenirea în țară, este numit profesor de limba română și geografie la Școala Normală din Constanța, unde rămâne până în 1924. În timpul primului război mondial este mobilizat și ajunge la Iași, unde îi va cunoaște pe George Vâlsan și Gh. Munteanu Murgoci.

Doctor în geografie al Universității din București (1922), funcționează din 1024 la catedra de geografie a Universității din Cernăuți până în 1938, când este chemat la catedra de geografie generală și antropogeografie a Universității din București, urmând ilustrului său profesor S. M., ieșit la pensie.

Membru titular al Academiei Române (1935), C. B. se stinge din viață la 23 octombrie 1945, în plină activitate creatoare.

Un lung șir de lucrări științifice (peste 70) mărturisesc o personalitate proeminentă, de reputație națională și internațională, creator de școală geografică, „geograf al Dobrogei”, promotor al geografiei aplicate, al geografiei istorice și umane: „Metoda geografică în cercetările etnografice”, „Profile cuaternare ale Mării Negre”, „Delta Dunării. Geneza și evoluția sa morfologică și cronologică” (teza de doctorat), „Pământul Dobrogei. Clima Dobrogei. Fitogeografia și solurile Dobrogei. Populația Dobrogei”, „Oscilațiile de nivel ale apelor bazinului Mării Negre în cuaternar”, „Criterii pentru determinarea vârstei teraselor cuaternare”.

Vocația sa constructivă în planul culturii l-a făcut să se implice cu pasiune în etnografie, toponimie, istorie veche, folclor, creație poetică, publicistică.

Astfel, înființează și conduce revistele „Arhiva Dobrogei”, „Analele Dobrogei” (împreună cu Constantin Moisil, respectiv Ioan N. Roman) și „Societatea culturală dobrogeană” „pentru a promova studiul științific al trecutului și prezentului Dobrogei”. A fost președinte al „Ligii Culturale” din Constanța și fondator al „Muzeului regional al Dobrogei” (pe care l-a condu în calitate de director) și al Școlii Superioare de Comerț Constanța.

Între atâtea elogii, de validare a unei autorități științifice europene, unele strălucesc asemenea unor medalii înfruntând vremurile: „Putem afirma, fără teamă de eroare, că de la Herodot, părintele istoriei, geografiei și etnografiei, nimeni n-a privit cu mai mult interes și cu mai multă înțelegere ținuturile Dunării de Jos decât geograful și etnograful Constantin Brătescu” (Simion Mehedinți, 1938); „Într-un timp nu prea îndepărtat, razele soarelui și ale lunii vor lumina, pe lângă statuia lui Eminescu, a lui Pârvan și a altor aleși, fruntea turnată în bronz a celui care a fost Constantin Brătescu, pentru ca generațiile care vin să știe că, aici, un om de înaltă valoare spirituală s-a dăruit până la ultima fărâmă de energie pentru cultura Dobrogei și a țării” (Gr. Sălceanu, 1970); „Geograf al Dobrogei, Constantin Brătescu, până azi nedepășit de nimeni” (Vintilă Mihăilescu, 1970).

Dacă mai avem nevoie de modele întru comportament civic și profesional (și cu siguranță avem) într-un mileniu al informațiilor debordante și al globalizării, spiritul brătescian se numără printre cele mai notabile proiectări în național.