Șofer versus pieton în 1906 (URSULEANU 1981)

<
(...)
La rîndul lor, pietonii îi consideră pe automobiliști ca pe o plagă de prim ordin a societății. (...) A dispărut bunul simț pe lume? Șoferii l-au exterminat. Încă din anul 1906 ziarul britanic „Daily News” publica un articol al cărui autor mărturisea că nu crede să fie posibil ca un bun automobilist să se manifeste totodată și ca un om cu principii morale. „Este o periculoasă lipsă de umilință să depășești pietonii cu atâta tupeu” aprecia semnatarul.
(...)
>

SURSA
Dan Ursuleanu, Umor pe patru roți, ed. Sport-Tursim / col. Cartea de vacanță, București, 1981, p. 130.

Tradiție versus modernitate la un preot anglican în perioada interbelică (GALSWORTHY 1931)

<
(...)
- Știi foarte bine ce vreau să spun: dumneata întrupezi întreaga veche tradiție: „la dispoziția dumneavoastră ”, și așa mai departe; și totuși așa de teribil de modern. și tolerant, și lipsit de prejudecăți...
- Hm! făcu Hillary, emițînd un rotocol de fum.
- Sînt sigură că dumneata crezi în controlul nașterilor.
- Mă rog, replică Hillary, poziția noastră, a preoților, în problema aceasta e cam ironică. Pe vremuri, a susține teza limitării populației era considerat drept o lipsă de patriotism. Dar în ziua de azi, cînd toate zborurile astea și gazele otrăvitoare hrănesc cu prisosință țărîna, cînd șomajul crește violent, mi-e teamă că e o lipsă de patriotism să nu susții limitarea populației din țara noastră. Cît despre principiile creștine - fiind patrioți, n-am ținut seama în timpul războiului* de principiul creștin „să nu ucizi” - tot așa și acum, fiind patrioți, nu putem aplica, în mod logic, principiul creștin „să nu limitezi”. Oricum, în ce privește mahalalele, controlul nașterilor e esențial.
- Apoi dumneata nu crezi nici în iad...
- Ba cred, ăsta a fost făurit.
- Ești un adept al duminicilor închinate jocurilor sportive, nu-i așa?
Hillary încuviință dînd din cap.
- Și al băilor de soare în pielea goală?
- Aș fi, dacă ar exista soare.
- Și al femeilor care poartă pijama și fumează.
- Dar nu tutun prost; sînt categoric împotriva tutunului prost.
- Găsesc că e nedemocratic.
- N-am ce-i face, Dinny. Adulmecă! Și pufăi o gură de fum în direcția ei.
Dinny trase pe nări.
- Are și latakia (1) în amestec, miroase bine; dar femeile nu pot să fumeze bine. presupun că avem cu toții, pe undeva, o idee fixă, și a dumitale e: „nu tutun prost!” În afara de asta însă, ești uimitor de modern, unchiule. Cînd mă aflam la tribunal și priveam la toate mumiile de acolo, mi s-a părut că unica față cu adevărat modernă e a dumitale.
- Ăsta-i un oraș conservator, cu catedrală, draga mea.
- Mă rog, cred că procentul de modernitate al oamenilor este mult supraestimat.
- Tu nu trăiești la Londra, Dinny.Totuși, într-un fel ai dreptate. Exprimarea francă a unor anumite lucruri nu înseamnă propriu-zis schimbare. Deosebirea dintre zilele tinereții mele și cele de azi se rezumă la o deosebire de exprimare. Și noi aveam îndoieli, curiozitate, dorințe, dar nu le exprimam. Acum toate acestea sînt exprimate. Cunosc o mulțime de tineri universitari - vin să lucreze la Maidane, știi... Ei bine, ăștia au fost învățați încă din leagăn să spună tot ce le trece prin cap - și spun, nu glumă! Noi tăceam, înțelegi; dar și nouă ne treceau prin cap exact aceleași aceleași lucruri. Asta-i toată deosebirea. Asta și automobilele.
- Atunci eu sînt încă demodată. Nu mă pricep deloc la exprimare.
- Din pricină că ai simțul umorului, Dinny. Acționează ca o frînă și te face să fii mereu sub autocontrol. Puțini tineri din ziua de azi par să mai aibă simțul umorului; au de multe ori spirit - dar nu-i același lucru. Tinerii noștri scriitori, pictori, muzicieni, crezi că ar putea să mai creeze dacă s-ar lua singuri în rîs? Pentru că asta e adevărata probă a umorului.

(1) O marcă de tutun foarte scump, produs în localitatea Latakia, lîngă Beirut.
(...)
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron, 1992, p. 240-242.

NOTĂ M.T.
* Primul Război Mondial (1914-1918)

Secretar de ministru în România interbelică (ARGHEZI)

<
Devenisem în tinerețe secretarul de încredere al unui ministru. Eram destul de inteligent, elastic și activ și mă pricepeam să scap insensibil pe patron de relațiile inutile. Numesc relații inutile toate aceel contacte și încercări de care niciun om de guvern nu este scutit, interpretate la rubrica intereselor noastre politice cu o cifră de neant. Zic intereselor noastre, pentru că activitatea mi se identificase cu necesitățile marelui bărbat, pe care îl serveam, și în inima mea vibrau, ca într-o centrală cu numere infinite, toate soneriile partidului respectiv.
Buna mea creștere constituie un tampon între plictiselile, cîteodată violent erupte, ale ministrului și vizitatorul eliminat. Învățasem prudența de a îndulci, în ceea ce privea pe solicitator, rigorile provizorii. Mi s-au întîmplat să fiu brusc delegat să caut pe un cetățean, care, după hotărîrea momentană a ministrului, trebuia înlăturat cu doi ani mai înainte, și de mai multe ori patronul s-a văzut întemeiat să mulțumească succeselor mele de tact. După observații la sursă, politica nu consistă în a emite și a respecta idei, principii și programe, ci în a cultiva un echilibru. Uneori cel din urmă dintre proști se transformă, în mîinile bărbatului politic, în calitate concretă.
Așa de pildă, la fereastra ministerelor gravitează pîlcuri de sateliți, de-o formație, într-altfel inexplicabilă, tineri precoci, personalități de berărie, similirevoluționari, intelectuali. Să nu-i supărărm niciodată! Politica păstrează oamenii de tot calibrul, ca bunul gospodar cuiele ruginite și sfoara. În politică există meșteșugul bucătarului de a întrebuința pentru o trufanda recentă rămășițele și curățiturile de pe zgîrciuri și unelte, și numai în dependințele teatrului se mai văd personagiile stranii și complicate din subsolul cîrmuitorului de oameni. Insul, asemănător cîinelui pribeag, evoluează, prin labirintul Statului, cu chelie și chică de jurîmprejur, și cu ghiozdan, alături de tinerețea guturală și sclipitoare, sosită din Paris. Costumul de import, cu umerii perpendiculari pe guler și de trei ori mai lați decît șoldul, încheiat în triunghi, ca un zmeu, stă de vorbă cu pantalonul fără nasturi, cu blana jerpelită, cu pardesiul bolnav, schimbînd opinii, impresii și fumuri de țigare.
De altfel, panașul țigării este emblematic și ține de psihologie. Un solicitator care vine să ceară parale pentru o lucrare politică, socială, națională, de cea mai mare însemnătate, apare încălțat într-o copită scîlcie nămoloasă și își golește accelerat nasul sau tamponează laptele ochilor, covăsit în colțuri, cu o batistă de contraste, cocoloșită ghem, ca un sfert de ziar. Dacă aprinde o țigare, luată de la un vecin, în anticamera ministrului, populată cu provincie și capitală, el arborează un prestigiu compatibil cu conștiința de sineș integrală, și pe făptura lui insignifiantă și orgolioasă lipește un afiș, un prospect, o declarație de superioare egalități. Pe mine, care nu am fumat niciodată, acest fum ieftin și al solicitatorilor conștienți și valoroși m-a sufocat, însă am surîs întotdeauna, ca și cum păstram exclusiv plăcerea, pentru mine, de a fuma din nou și colectiv vapoarea de nicotină trecută prin gîtlejul lor puturos. Mai mult, vizitatorilor noștri le distribuiam cadouri indirecte, cutii de chibrituri, presărate, în dezordine printre hîrtii pe biurouri. Ei aprindeau, șterpelind cîte o cutie. Astfel, în buzunarul audienților noștri, noi introduceam un obiect care nu le aparținea, plătit de noi, căpătînd, în baza rezervei mintale și a speculațiunii asupra lucrului în sine, noțiunea compensativă că dacă nu vom izbuti să-i satisfacem - regulă aproape generală - le-am dat în schimb ceva, un motiv, o cutie de chibrituri nu mai multe. Unii solicitatori ne vizitau, cu asiduitate și fără să dezarmeze, cîte nouăzeci de zile în șir, luîndu-ne, prin urmare, cîte nouăzeci de cutii de chibrirturi, cel puțin. Față de aceștia regretul nostru nu mai putea să funcționeze: cererea lor rămînea satisfăcută mental, pentru noi, printr-o echivalență, măcar în număr dacă nu în volum.
Dar miniștri sînt uneori abuzivi. Politețea mea îl îndreptățise pe al meu să-mi impuie servicii neconforme. Le-am executat totuș cu aceeași neutralitate și decență cu care îl obișnuisem în chestiunile de Stat. (...) Drept vorbind, omul politic și secretarii acționează complect, ca o mașină de cusut, și în vreme ce acul fin parcurge muselina nouă, cureaua și angrenajul sînt năclăite de unsoare: una fără alta nu poate să meargă.
(...)
>

SURSA
Tudor Arghezi, <<Domnule ministru!...>>: Tudor Arhezi, Subiecte, ed. Minerva / seria Arcade, București, 1990, p. 62-64.

Acuitatea vederii astronomului german Moestlin din secolul XVI (VERNE 1863)

„El și cu Moestlin, profesorul lui Kepler*, posedau rara facultate de a vedea fără ochelari sateliții lui Jupiter și de a putea număra în grupul Pleiadelor 14 stele, ultima fiind de mărimea a 9 a.

* Astronom german (1571-1630), autorul celor 3 legi pe care se sprijină principiul atracției universale.”

J. VERNE, Cinci săptămîni în balon, trad. (1863 fr.) R. Tudoran, ed. II, ed. I. Creangă/3, București, 1978, 215 p.

Citate despre femei şi dragoste

În materie de dragoste fizică, astăzi, hainele jenează mai mult decât principiile. 

Philippe Bouvard (1929-), jurnalist şi umorist francez 


SURSA
Adevăruri despre femei şi dragoste, ''Cuget Liber'', Constanţa, 15 noiembrie 2013

Bazele educației românești (VLĂDUCĂ 2013)

 Ioan Vlăducă, Bazele educației românești, vol. I, Fundația Sfinții Martiri Brâncoveni, Constanța, 2013

5 Introducere

6 Trăsăturile neamului românesc

9 Scopul educației românești

10 Principiile educației românești
Principiul Adevărului
Principiul binecuvântării
Principiul comuniunii
Principiul virtuții
Principiul patriotic
Principiul mediului educativ
Principiul muncii
Principiul talanților
Principiul adecvării
Principiul continuității și corelației
Principiul prezentării istorice
Principiul legării teoriei cu practica
Principiul participării active
Principiul pregătirii pedagogice
Principiul educației temeinice
Principiul întemeierii cauzale
Principiul armoniei
Principiul diferențierii
Principiul personalității
Principiul echilibrului între competiție și cooperare
Principiul perspectivei teologice
23 Folosul duhovnicesc al științelor

25 Pericole majore
Mărginirea
Suprasolicitarea
Uniformizarea
Magia
Păgânismul

29 Educația în familie

34 Educația în grădiniță

36 Educația în școală
Principii generale
Programa școlară
Manuale școlare
Limba română
Istoria
Astronomia, Geografia și Geologia
Pedagogia
Psihologia și Sociologia
Economia
Filosofia
Limbile clasice
Limbile moderne
Logica și teoria cauzalității
Matematica și Informatica
Fizica
Chimia
Biologia
Muzica și Educația muzicală
Desenul și Educația plastică
Tehnologia și Educația tehnologică
Educația fizică
Educația ortodoxă
Dirigenția

„Euromentor” (UNIVERSITATEA „D. CANTEMIR” 2011)

Universitatea creștinîă „Dimitrie Cantemir”, „Euromentor. Studii despre educație”, Pro Universitaria, București, II, 3, septembrie 2011

7 Alexandru Surdu - Prima școală românească

13 Gabriela Pohoață - Ion Petrovici - profesorul filosof „lucid într-o lume buimacă”

21 Octavia Costea - Aspecte ale receptării textului literar în școală

36 Florentina Alexandru - Profesorul de limbi străine - un factor cheie în dezvoltarea unei cariere profesionale transnaționale

49 Iuliana Paștin - Pour une description des manuels de francais langue etrangere - une necessite dans la preparation pedagogique des etudiants de la Faculte de langues et literatures etrangeres

61 Niadi-Corina Cernica - Revoluția tiparului și începutul modernității

68 Elena Ianoș-Schiller - Educație, mentalitate și cultură

87 Monica Licu - Abordări moderne ale inteligenței

93 Claudia Vlacicu - Principii cheie pentru crearea unui mediu de învățare eficient

104 Maria Condor & Chira Monica - Consilierea școlară și profesională

„Politica Europeană de Vecinătate” (BALABAN 2009)

Constantin Gheorghe Balaban, Politica Europeană de Vecinătate. Note de curs, Editura Universitară, București, 2009

7 Obiectivele didactice ale cursului

8 Abrevieri

9 Cuvânt înainte

11 Tema 1.Politica Europeană de Vecinătate - Scop, principii, obiective, conținut. Delimitări conceptuale
Secțiunea I.Politica Europeană de Vecinătate - o politică care încurajează prosperitatea, stabilitatea și securitatea în țările vecine UE, în interes comun
Secțiunea II.Politica Europeană de Vecinătate - Scopuri, principii, obiective, conținut.
Secțiunea III.Politica Europeană de Vecinătate - Documente de lucru
Secțiunea IV.Politica Europeană de Vecinătate în Raportul general 2007 și alte Comunicate ale Comisie

28 Tema 2.Politica Europeană de Vecinătate - Dimensiune geopolitică. Varietatea și intensitatea relațiilor UE cu noua sa vecinătate
Secțiunea I.Dimensiunea geopolitică
Secțiunea II.Varietatea și intensitatea relațiilor UE cu noua sa vecinătate

32 Tema 3.Cum intenționează UE să pună în aplicare ENP/PEV? Dimensiunea bilaterală a relațiilor externe ale UE cu vecinii săi
Secțiunea I.Strategia PEV
Secțiunea II.Dimensiunea bilaterală a relațiilor externe ale UE cu noii săi vecini
Secțiunea III.Cum se implementează PEV?

39 Tema 4.Relațiile între UE și statele din zona Europei de Est: Republica Moldova, Ucraina și Belarus
Secțiunea I.Statele din noua vecinătate răsăriteană a UE
Secțiunea II.Relațiile dintre UE și Ucraina
Secțiunea III.Relațiile dintre UE și Republica Moldova
Secțiunea IV.Relațiile dintre UE și Belarus

53 Tema 5.Relațiile între UE și statele din Caucazul de Sud: Armenia, Azerbaidjan și Georgia
Secțiunea I.Zona transcaucaziană - o zonă a competiției, ce conferă statelor în cauză un spațiul larg de manevră
Secțiunea II.Includerea statelor transcaucaziene - Armeniei, Azerbaidjanului și a Georgiei în PEV/ENP - un pas înainte în relațiile UE cu statele din Caucazul de Sud
Secțiunea III.Relațiile dintre UE și Georgia
Secțiunea IV.Relațiile dintre UE și Azerbaidjan
Secțiunea V.Relațiile dintre UE și Armenia

62 Tema 6. Cooperarea cu Rusia în cadrul Parteneriatului Strategic
Secțiunea I.Obiective ale PEV în relația cu Rusia
Secțiunea II.Patru spații comune de cooperare între UE și Rusia
Secțiunea III.Evoluții ale cooperării UE-Rusia în cadrul Acordului de Parteneriat și Cooperare
Secțiunea IV.Parlamentul European despre relația dintre UE și Rusia
Secțiunea V.Rusia- partener strategic important pentru UE
Secțiunea VI.Un nou Acord de Parteneriat și Cooperare UE-Rusia

73 Tema 7. Relațiile UE în zona mediteraneană. Introducerea graduală a statelor mediteraneene în politicile UE
Secțiunea I.Regiunea Mediteraneană - zonă de importanță strategică pentru UE , identificată drept o prioritate în relațiile externe
Secțiunea II.Parteneriatul euro-mediteranean
Secțiunea III.Perspective asupra Summit-ului Euromed de la Barcelona
Secțiunea IV.Uniunea Mediteraneană - o nouă formă de asociere în zona Mării Mediterane

83 Tema 8.Responsabilitatea României față de Politica Europeană de Vecinătate, ca parte integrantă a Politicii Externe Comune a UE
Secțiunea I.România apreciază pozitiv configurația finală a noii politici stabilită de European Neighbourhood Strategy Paper
Secțiunea II.Responsabilitatea României față de PEV ca parte integrantă a politicii externe comune a UE

86 Concluzii

89 Anexe (21)

120 Bibliografie 

Biologie și literatură (BUSUIOC 2008)

 Nicolae Busuioc, Biologie și literatură, Princeps Edit, Iași, 2008, 233 p.

5 O carte despre omul biologic și despre metamorfozele spiritului, prefață de Daniel Corbu

9 Introducere

13 Natura dincolo de natură
13 Metafizica resorturilor naturii
16 Un spațiu transdisciplinar?
20 Secvențe din „Saloanele naturii”
31 De la limbajul nearticulat la fundamentele gândirii 

40 De la biologie la filozofie
40 Biologia - învățătură asupra vieții
47 Filozofia - rațiune și chibzuință asupra existenței 

51 Ființa umană - intelectul și procesul de creație
53 Locul lui Gerard din Cenad
61 Buffon și istoria naturală
69 Lucian Blaga - știință și creație

75 Principii și teorii biologice în corelație cu cu evoluția culturii și literaturii
77 Gândirea lui Goethe despre natură și om
88 Viziunea de totalitate a lumii la Humboldt
90 Emil Racoviță despre deplinătatea omului
92 Ce ascunde „Muntele vrăjit” al lui Tuomas Mann?

102 De la antici la civilizația lumii contemporane
106 Cetatea antică
114 Epoca Renașterii
13 Civilizația lumii moderne

132 Incursiune în lumea cărții, a literaturii
135 Acumularea unui ocean de scrieri
139 Fascinația țesăturii de cuvinte
152 Uneori viața imită literatura?
158 De la destinul cărților la simbolul lor
165 Surprinderea realității în iluzoriul ei 

173 Scriitorii și sentimentul naturii
176 Substratul natural al literaturii
181 Determinism și literatură
185 Mihail Sadoveanu în fața naturii
197 Frumusețea inefabilă de lângă noi 

200 Omul împotriva naturii?
202 Conflictul dintre lume și nelume
207 Omul și natura
210 Omul și religia
212 Omul și literatura
215 Omul și cultura
219 Omul și transdisciplinaritatea

222 Câteva concluzii

229 Bibliografie generală  

coperta IV

I.
În natură se petrec multe „ciudățenii” care țin de realitatea ascunsă și pe care le putem semnala doar prin intuiție. Ne folosim de lăuntric, de posibilitățile metafizicii care fac o totală abstracție de reprezentări, simboluri, semnificații. Suntem acum la ora perceperii lumii din interiorul ei, prin surprinderea unor secrete, prin reflecția pusă în evidență de emoție și neliniște, de instinct și curiozitate. Acum credem că intervine un anumit tip de comunicare, un fel de dialog tăcut și adecvat unei situații aparținătoare naturii de lângă noi. Taina actului de comunicare ar putea fi efectul legăturilor covalente ale codului genetic, legături preexistente în codul primordial al vieții. Dacă plecăm de la acest dat , neverosimilul începe să se lumineze, ne explicăm puțin mecanismul instinctului în virtutea căruia se manifestă afecțiunea în forma ei cea mai simplă. 

II.
Dacă în natură se reperează cauze și efecte, se întâmplă pentru că se știe aprioric ă orice eveniment are o cauză. Scriitorul contemplă cu „ochiul sufletului” fabuloasa priveliște a muntelui și a mării, îi percep esența frumuseții, o reține prin simțul estetic, și își așterne pe hârtie impresiile ca totalitate a a elementelor derulate în lanțul (fenomenul) contemplării. Se naște o scriere în care predominant este sentimentul sublim al naturii. Într-o clipă genială a creatorului, favorizată de însăși revelația acelei clipe. apare textul literar așteptat. Omul biologic, după uriașa lui evoluție psihomatică, s-a transformat în omul creator, cu disponibilități de cunoaștere și exprimare aproape fără limite.  

„Conflictele sfârșitului de mileniu” (ANDREESCU & TOMA)

gen. div. conf. univ. dr. Anghel Andreescu & col. prof. univ. dr. Gheorghe Toma, Conflictele sfârșitului de mileniu,. Stabilitate, instabilitate, manipulare, Timpolis, 2000, 141 p.

„Informația este cheia succesului operațiunilor militare; în război ori în alte operații militare decât cele de război, învingător va fi cel care câștigă războiul informațional” Gl. (r) Glen K. Otis din T. U. ale SUA

3 Argument

5 1.Delimitări și clarificări conceptuale
5 1.1.Actualitate și perspectivă geopolitică
7 1.2.Considerații privind gestionarea crizelor în etapa actuală
9 1.2.1.Riscuri și amenințări. Caracteristici și tipuri posibile
11 1.2.2.Etape evolutive ale situațiilor de criză. Tipologia crizelor
13 1.3.Principii de întrebuințare a trupelor în acțiuni militare neconvenționale
20 1.4.Modalități de angajare și dezangajare a forțelor în situații de criză
24 1.5.Conducerea acțiunilor neconvenționale

31 2.Întrebuințarea structurilor militare în acțiuni integrate în situații de criză și în caz de război
31 2.1.Definirea sintagmei de acțiune integrată
36 2.2.Integrarea celorlalte categorii de forțe și genuri de armă în acțiunile militare desfășurate de forțele terestre
53 2.3.Situațiile, condițiile și modul de întrebuințare a structurilor militare ale Ministerului de Interne, care acționează integrat cu alte structuri similar ale Sistemului Național de Apărare în situații de criză
66 2.4.Situațiile și modul de întrebuințare a structurilor militare ale Ministerului de Interne care acționează integrate în dispozitivele structurilor armatei, în caz de război
79 Prevederi legislative cu privire la angajarea armatei în acțiuni neconvenționale

91 3.Protecția psihologică a trupelor angajate în acțiuni neconvenționale
91 3.1.Asigurarea psihologică a trupelor în armatele moderne
98 3.2.Protecția psihologică. Prezent și viitor
104 3.3.Culisele operațiilor psihologice. Mijloacele utilizate

113 4.Activitatea de informare publică pe timpul pregătirii și ducerii acțiunilor neconvenționale
113 4.1.Informarea ca armă
115 4.2.Informarea publică pe timpul participării armatei la rezolvarea situațiilor de criză
119 4.3.Războiul informațional, mit și realitate

133 Încheiere

141 Bibliografie selectivă

Procurorul comunist D. Popovici din Constanța (RUSU 1998)

 Titus Rusu, I se spunea Mitică, „Tomis”, Constanța, august 1998, p. 14

Dumitru Popovici a fost procurorul șef al Procuraturii Regionale Constanța între 1952-1962.

Nu-l înțelegeam pe Popovici. Inteligent și cult, depășind intelectual majoritatea juriștilor constănțeni, devenise un instrument docil al regimului totalitar. 

Popovici era crud în relațiile cu subalternii. La ședințele care se țineau frecvent, se manifesta sadic. Veșnic nemulțumit, inspira teamă. Era temut și în afara instituției. Unde apărea, împrăștia spaimă. Se spune că răutatea se datorează unei boli care nu iartă. Avea TBC osos la piciorul stâng, pe care îl târa ușor. Era conștient că boala de care suferea era incurabilă. De aceea, îi ziceam Richard, inspira de piesa lui Shakespeare. Și porecla a prins. Unii îi ziceau Șchiopul. Nu se ferea de muncă. Intra în cele mai grele procese. În comerț și în întreprinderile de stat se produceau fraude uriașe. În două sau trei cazuri, Popovici a cerut aplicarea pedepsei cu moartea, care fost introdusă în Codul penal în 1958 pentru infracțiunile de drept comun. La executarea pedepsei prin împușcare a cklor condamnați la moarte, nu a vrut să participe și l-a delegat pe delicatul coleg Sever Picu.

La procesele importante la care participa, veneau să-l asculte avocați constănțeni care-l prețuiau pentru talentul oratoric, dar și pentru cunoștințele sale juridice. Am asistat odată la o scenă penibilă, când lingușea un mărunt activist. Am încercat un sentiment de jenă. Era în stare să execute orice dispoziție i s-ar fi dat.

Față de mine am simțit că avea o vagă simpatie.La ședințele pe care le conducea cu biciul, uneori, deliberat crea un moment de respiro. Îl provoca la discuție pe șeful cadrelor, un fost cazangiu, care avea gura strâmbă, în uram unei pareze și pocea cuvintele pe care le scotea. Avea loc un dialog urmuzian. Îmi arunca o privire complice pentru a vedea dacă gust situația. Eu stăteam în ultimul rând. Bineînțeles că mă surprindea amuzându-mă. Era satisfăcut.

Dar boala lui Popovici s-a agravat și a fost transferat de la sanatoriul TBC Vasile Roaită, astăzi Eforie Sud, la un spital din București, unde a murit spre sfârșitul iernii 1962. Popovici a fost înmormântat în Cimitirul Central, în zona unde erau înmormântați dregătorii importanți ai urbei. Pe mormânt i s-a pus o piatră dreptunghiulară cu o stea roșie. În noaptea ce urmat înmormântării, necunoscuți au dezgropat mormântul, au scos cadavrul, l-au dezbrăcat, i-au tăiat organul genital și i l-au pus în gură. Hainele au fost așezate alături. Deci jaful este exclus. S-au făcut cercetări de către experți în urmărire penală și criminalistică, însă cei care au profanat mormântul nu a fost prinși. M-am întrebat cine au fost cei care au comis acest act de răzbunare post mortem, care are corespondent doar în practicile mafiei siciliene? Popovici nu a fost implicat în procese politice. Îi plăceau mult femeile tinere și frumoase, de care profita din plin. Totuși, exclud posibilitatea ca mobilul răzbunării să fi fost gelozia. Rămâne una din enigmele nedeslușite ale Constanței. Cred că nu am greșit că l-am poreclit Richard. Popovici a fost un personaj care intră în teritoriul shakespearean.

Dar în fața eternității s-a produs o răsturnare care m-a pus pe gânduri. La începutul anului 1990, de pe mormintele foștilor nomenclaturiști monumentele funerare au fost răsturnate, degradate. Mormântul lui Popovici nu a fost atins. Să fie oare expresia principiului de drept „non bis in idem” (nu poți fi judecat de două ori pentru aceeași faptă)? Astăzi, piatra tombală cu numele lui Popovici a dispărut. Mormântul este neîngrijit, acoperit cu iarbă. Câteva flori de păpădie albăstrele stau, parcă stinghere, pe mormântul celui ce a fost Dumitru Popovici. Am auzit că în intimitate i se spunea Mitică.

„Manualul NATO (ORGANIZAȚIA TRATATULUI ATLANTICULUI DE NORD 1995)

 Organizația Tratatului Atlanticului de Nord, Manualul NATO. Parteneriat și cooperare, Oficiul de Informații și Presă al NATO, Bruxelles, 1995, trad. C. Unteanu, Nemira, București 1997

5 Țările membre

7 Cuprins

13 Editor, Prefață, decembrie 199

19 Ce este NATO?
20 Sarcinile fundamentale ale Alianței
22 Originile Alianței
23 NATO, azi

I.Transformarea Alianței
33 Fundamentele noului concept al securității în Europa
40 O viziune globală asupra arhitecturii de securitate
42 Conceptul strategic al Alianței
44 Consiliul de Cooperare Nord-Atlantic
52 Parteneriatul pentru Pace
60 Rolul NATO în menținerea păcii
72 Interacțiunea între Alianță și Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE)
75 Identitatea Europeană de Securitate și Apărare
78 Controlul armamentelor 
85 Problema proliferării
91 Mediterana

II.Principiile de funcționare a NATO
95 Structura și modul de funcționare
105 Mecanismul de cooperare
107 Principii esențiale de funcționare
108 Luarea de decizii în comun
109 Consultarea politică
112 Gestionarea crizelor
113 Dimensiunea de apărare
115 Politica nucleară
116 Cooperarea economică
119 Informarea publică
121 Programul de Investiții pentru Securitate al NATO (Infrastructura comună)
122 Sprijinul logistic
123 Cooperarea în materie de armamente
125 Planificarea armamentelor
125 Standardizarea
127 Sisteme de comunicații și informatică
128 Apărarea antiaeriană
128 Planificarea pentru situații de urgență civilă
131 Coordonarea între civili și militari în domeniul controlului traficului aerian
133 Cooperarea științifică și problemele de mediu

III.Organizare și structuri
139 Cartierul General al NATO
139 Reprezentanți permanenți și delegațiile naționale
139 Secretariatul Internațional
141 Secretarul General
141 Cabinetul Secretarului General
142 Biroul Secretarului General
142 Secretariatul Executiv
143 Biroul de Informare și Presă
143 Biroul pentru Securitatea NATO
144 Departamentul pentru problemele politice
144 Direcția politică
146 Direcția economică
146 Departamentul pentru planificarea politicii de apărare
146 Departamentul pentru planificarea forțelor armate
147 Direcția pentru planificarea nucleară
147 Departamentul pentru sprijinul apărării
148 Statul Major pentru politică și coordonare
148 Direcția de planificare, programe și cercetare în domeniul armamentelor
149 Direcția de comandă, control și telecomunicații
149 Direcția de sisteme de apărare antiaeriană
150 Departamentul infrastructură, logistică și planificare pentru situații de urgență civilă
150 Direcția pentru infrastructură
150 Direcția de logistică
151 Direcția de planificare pentru situații de urgență civilă
152 Departamentul pentru probleme științifice și de mediu
153 Oficiul administrativ
153 Oficiul pentru control financiar
153 Oficiul Președintelui Comitetelor pentru buget
153 Colegiul internațional al comisarilor de conturi
154 Noile structuri
155 Organizații de producție și de logistică
157 Reprezentanții militari naționali 
157 Comitetul Militar
158 Statul Major Internațional
159 Organizarea Statului Major militar internațional
162 Rolul forțelor armate aliate
165 Noile structuri de forțe
166 Reducerea forțelor armate
166 Caracteristicile forțelor armate în noua structură
167 Compunerea forțelor armate
168 Disponibilitatea și nivelul de pregătire al forțelor armate
169 Structura integrată de comandă a NATO
170 Comandantul Suprem al Forțelor Aliate din Europa (SACEUR)
171 Comandamentul Aliat din Europa (ACE)
174 Statul Major pentru Planificarea Forței de Reacție a ACE (ARFPS)
174 Statul Major al Forței Aeriene de Reacție (RFAS)
174 Forța Aeriană NATO pentru Supraveghere Îndepărtată (NAEWF)
175 Corpul de Reacție Rapidă al ACE (ARRC)
176 Forțele de Reacție Imediată (navale)
177 Forța mobilă a ACE (AMF)
178 Comandantul Suprem Aliat al Atlanticului (SACLANT)
178 Comandamentul Aliat al Atlanticului (ACLANT)
180 Grupul regional de planificare Canada - Statele Unite
180 Agenții și organisme militare
180 Grupul consultativ pentru cercetări și realizări aerospațiale (AGARD)
180 Agenția Militară de Standardizare (MAS)
180 Comitetul Consultativ al NATO pe problemele războiului electronic (NEWAC)
180 Grupul pentru instruire (NTG)
181 Comitetul Șefilor Serviciilor Medicale Militare  din NATO (COMEDS)
181 Grupul meteorologic al Comitetului Militar (MCMG)
181 Agenții de telecomunicații specializate în comunicații și informații militare
182 Centrul Tehnic al SHAPE (STC)
182 Centrul de Cercetări Submarine al SACLANT (SACLANTCEN)
183 Colegiul de Apărare al NATO
183 Școala NATO (SHAPE)
185 Școala NATO pentru Sisteme de Comunicații și Informatică

IV.Un cadru instituțional mai larg
189 OSCE
194 UE
198 UEO
205 EUROGRUP și Grupul European Independent de Programe (IEPG)
205 Consiliul Europei

V.Organizații nonguvernamentale
209 Adunarea Atlanticului de Nord (NAA)
212 Asociația Tratatului Atlantic (ATA)
214 Confederația Interaliată a Ofițerilor în Rezervă (CIOR)

Anexe
219 I.Membrii Consiliului Atlanticului de Nord
220 II.Secretarii Generali ai NATO
221 III.Membrii Comitetului Militar
222 IV.Principalele oficialități din Secretariatul Internațional
223 V.Comandanții Supremi
224 VI.Principalele oficialități din Statul Major Internațional
225 VII.Principalele agenții 
229 VIII.Tratatul Atlanticului de Nord
233 IX.Conceptul Strategic al Alianței
251 X.Programul de lucru pentru 1994-1995 al NACC pentru dialog, parteneriat și cooperare
271 XI.Parteneriatul pentru Pace - Invitație
273 Parteneriatul pentru Pace: Document Cadru
277 XII.Declarația șefilor de stat și de guvern participanți la reuniunea Consiliului Atlanticului de Nord la sediul NATO din Bruxelles, între 10 și 11 ianuarie 1994
285 XIII.Principalele tratate și acorduri asupra controlului armamentelor  (1963-1994)
293 XIV.Abrevieri uzuale
307 XV. Cronologia evenimentelor (1945-1994)
389 XV.Date economice și financiare privind apărarea NATO
403 Serviciul Integrat de Date al NATO (NIDS)

Scheme
97 Structura civilă și militară a NATO
99 Principalele comitete ale NATO
103 Principalele comitete care se ocupă de activitățile NACC și PfP
140 Secretariatul Internațional al NATO
161 Structura militară a NATO
161 Statul Major Militar Internațional al NATO

„Principiul lui Peter” (LUNGEANU 1995)

Emil Lungeanu, Principiul lui Peter, „Tomis”, Constanța, XXX, 295, mar. 1995, p. 2

Profesorul Lawrence J. Peter, doctor în științele educației, și Raymond Hull, dramaturg și ziarist: iată numele celor doi obstetricieni grație cărora s-a născut cu bine, la termen, noua știință a ierarhiologiei. Evenimentul a avut loc la maternitatea editorială „William Morrow and Co. Inc.” (abreviere la Copii incredibili) în urmă cu 15 ani, dar, din pricina diferenței de fus orar, a ajuns prin părțile noastre abia în 1994, odată cu prima ei traducere la „Humanitas” realizată de Gh. Mateescu. Nou-născutul a fost botezat „Principiul lui Peter”.

În ciuda aspectului de arhivă (îndosarierea câtorva duzini bune de cazuri) și a aparenței aforistice bășcălioase, cartea s-ar cuveni clasificată mai curând ca teză științifică sau chiar ca manual de specialitate. Cum a venit deci ea pe lume? Tot scormonind prin depozitele de fiare vechi ale rutinei birocratice, tot curățind de rugină criteriile de selecție și promovare folosite în practic administrativă, Peter și Hull au reușit să scoată la lumină un nebănuit tezaur de legi ale incompetenței profesionale, rezultate din generalizarea experiențelor ierarhice și valorificarea sistematică a unei generoase cazuistici. Analogia cu legile entropiei sociale, faimoasele legi ale lui Murphy din cartea lui Arthur Bloch, este aproape reflexă.

„Constatând incompetența la toate nivelurile, în toate ierarhiile (în politică, în justiție, în sistemul de învățământ și în economie), am emis ipoteza că ea are drept cauză o caracteristică inerentă a regulilor care guvernează repartizarea angajaților”, își explică L. J. Peter demersul, cu tonul expozitiv și impersonal al omului de știință care ne arată cu bățul pe planșă. Prin urmare, incompetența nu are o existență de sine stătătoare, ci se manifestă doar în raportul dintre angajat și postul ocupat  de el. Această relativitate a non-valori personale l-ar fi încântat pe preotul și economistul Matei Boilă care, sub greutatea unui eseu publicat de Ed. Albatros în 1991, strivea gărgăunele marxist la teoriei valorii mărfurilor. Riscul incompetenței nu este - cu  alte cuvinte - unul la purtător, ci rezultă din mișcarea salariatului prin labirintul de scări, scăricele și scărițe din organigrama instituției, dezvoltându-se odată cu fiecare promovare a lui la un etaj superior. Această tendință ascensională nu este rezervată exclusiv fripturiștilor, ci îi antrenează legic și pe angajații lipsiți de veleități carieriste care, dovedind competență în slujbe inferioare, sunt treptat avansați, ceea ce îi va duce până la urmă - paradoxal - tocmai la incapacitatea îndeplinirii noilor funcții încredințate. Este tocmai cercul vicios al ierarhiologiei: Nu poți promova decât pe capabili; odată însă promovați, ei devin incapabili. Consecința principiului lui Peter conform căruia fiecare salariat dintr-o ierarhie tinde să urce până la nivelul său de incompetență, este aceea că - în timp - toate posturile ajung să fie ocupate de incapabili. Munca propriu-zisă este astfel îndeplinită de cei aflați încă la baza piramidei (de unde se vede că strămoșească strigătură la munca de jos este pleonastică, de vreme ce munca nici nu poate fi îndeplinită altundeva decât jos, la poalele ierarhiei), în vreme ce pe treptele superioare se desfășoară, nu-i așa, munca de lămurire (supraveghere, control, indicații prețioase, ședințomanie), în conformitate cu legea lui Menchen: Cine știe, face. Cine nu știe, învață pe alții. Cine nu știe nici să învețe pe alții, conduce. În fața acestei diviziuni piramidale a muncii în secolul XX, rămâi fascinat cât de mult a progresat omenirea de la prima diviziune istorică a muncii din epoca lui Cain și Abel, când pentru întâia dată agricultorul se delimitase de păstor! Și totuși, autorii observă că structurile piramidale (sau keopalene) au devenit deja între timp ele însele desuete, fiind depășite de structuri ultramoderne precum formația T-ului zburător, ilustrată cu schița de la pag. 80 și exemplificată cu cazul unei firme producătoare de aparatură de uz casnic, având la vârf nu mai puțin de 23 de vicepreședinți! Uneori, asemenea vârfuri masive sunt aglomerări artificiale de sinecuri oferite privilegiaților, cocoțați la conducerea unor departamente inexistente, un fel de piramide fără bază botezate de coautori vârful liber-plutitor. Cu excepția acestor aisberguri, care desigur perturbă circulația normală a fondurilor de salarii, angajarea noilor salariați se face aproape la întâmplare, astfel că specialiști eminenți se pomenesc plasați pe posturi mediocre ori inadecvate care ajung să-i descalifice și să-i ancoreze în blazare (sindromul lui Uriah Heep). Din aceste favoritisme, ca și din incompetența multora dintre membrii înșiși ai comisiilor de angajare, decurge relativismul criteriilor de recrutare a personalului.

Cu stofa unor artificieri de meserie, Petrer și Hull aruncă în aer din temelii mituri precum competența superioară a celor „de sus” sau puterea ambiției. Cu aceeași ușurință este dinamitată și religia vechimii în muncă, adeseori un eufemism al rutinei. În superproducția „Zile fierbinți”, un film de prea lung metraj despre competența la locul de muncă, Sergiu Nicolaescu (directorul șantierului naval tomitan) se duela cu Colea Răutu (secretarul de partid) măsurându-și forțele cu etalonul vechimii în partid: Am 25 de ani în partid! se lăuda directorul, la care secretarul: Am și eu vreo 35. Excepțional film, de trei ori l-am vizionat ca să nu-l uit cumva. Realitatea e că „ambițul” se bucură de mai mult respect decât părul alb (de unde și vorba episcopului Antonio de Guevara: „Judecând după părul cărunt sunt bătrân, dar în ambiții sunt tânăr”), dar și de mai mult respect se bucură Sf. Pilă, deaorece ea „este mai puternică decât ambiția”. Pilei i se acordă, de altfel, un capitol distinct, dotat cu tacâm complet: definiții, observații psihologice, sugestii tactice, ba chiar și formule matematice. Așa este, bunăoară, teorema lui Hull asupra încrucișării mai multor pile, al cărei enunț sună ca un atelier de sculărie în plină activitate: „Pila rezultantă a mai multor protectori este suma pilelor separate înmulțită cu numărul de protectori”. În asemenea condiții, ambiția nu devine doar inutilă, ci și pernicioasă. Despre bolile profesionale ale „scărarilor” se scrie: „Ei suferă de boli cum ar fi depresiuni nervoase, ulcere peptice și insomnii. Un ulcer, emblemă a succesului social, nu este deseori decât rezultatul unei ambiții exagerate”. Însăși incompetența este patogenă, așa cum o dovedește lista maladiilor celor care și-au atins nivelul ierarhic maxim, publicată la pag. 99 și abreviată sindromul ultimului post. Patologiei succesului i se mai adaugă o întreagă simptomatologie de ticuri, mani și apucături grupate sub indulgentul generic Indicii nemedicale ale ultimului post, de fapt niște psihopatii sadea. Să cităm, aici, spre pildă, gigantismul tabulator (obsesia de a avea un birou mai mare decât colegii), clasofilia (mania ordonării hârtiilor și spaima patologică de a pierde vreuna dintre ele), rigor cartis (preocuparea aberantă pentru tabele, scheme și organigrame), transferul lui Cezar (judecarea subordonaților după mutră, accent, forma ochelarilor, forța strănutului etc), papiromania  (munți de hârtii pe bioru sugerând un funcționar copleșit de muncă). Mai este apoi codofilia, mania deghizării într-un misterios ambalaj alfanumeric a unor banalități extraplate. Fenomenul s-a generalizat atât de agresiv, încât am găsit recent chiar și dicționare argotice pentru păsăreasca abrevierilor și a inițialelor. În ziua de azi, dacă primești de la niște anglo-saxoni o invitație la o agapă și citești pe mențiunea B. Y. O., înseamnă că ești așteptat să vii cu propria băutură, iar dacă în toiul petrecerii respective te trezești cumva cu un bilețel strecurat în palmă pe care scrie X. Y. Z. (verb atestat lexicografic!), trebuie să-ți închizi imediat, dar discret... fermoarul pantalonilor.

Grație acestor simptome, salariatul poate fi repede diagnosticat ca fiind deja ajuns la nivelul său maxim de incompetență. Cu adevărat meritorie este însă intenția declarată a autorilor de a-i ajuta pe amploiații de pretutindeni să prevină promovarea lor la acest ultim nivel tocmai prin simularea îmbolnăvirii, „afișând unul sau mai multe simptome nemedicale ale ultimului post”, cu condiția capitală ca ei să-și camufleze cu grijă dorința de a evita avansarea. O atare soluție preventivă pare, la prima vedere, paradoxală. „Dar, după cum am văzut, să refuzi o promovare nu este un lucru ușor. Modalitatea plăcută, sigură și eficace este să dai impresia că nu o meriți”, ne încurajează Peter și Hull cu logica lor impecabilă. Chiar și luate în calcul numai ele singure, aceste remedii propuse în final sunt suficiente pentru a legitima interesul public al micului tratat de ierarhiologie, la fel de mic ca și „Tratatul pentru îndreptarea intelectului” al lu Spinoza, care însă nu interesează pe nimeni.

Binecunoscutul slogan „omul potrivit la locul potrivit” va rămâne așadar mai departe un subiect de inspirație pentru scriitori de... science fiction. Era computerelor nu va rezolva nici ea nimic, de vreme ce, oricât de incompetent ar fi domnul computer, „el „amplifică la scară mare rezultatele incompetenței posesorului sau operatorului”  (pag. 146). De vină pentru aceste concluzii nu prea roze nu este însă pesimismul lucid al celor doi fondatori ai ierarhiologiei, ci însăși entropia socială, pâinea noastră cea de toate zilele dospită la dogoarea celui de al doilea principiu al termodinamicii. Iată de ce generalizarea concluzivă din ultimul capitol conferă definitiv întregii cărți cea mai pură valoare științifică, dându-i jos masca glumeață și dezvăluind sub ea adevăratul chip amenințător al ierarhiologiei, chipul unei autentice și neiertătoare filosofii sociale. Căci adevărata tragedie nu este imposibila promovare peste nivelul de incompetență individuală, ci iluzia nelimitatei promovări  de către cine?) a omenirii, fantoma nesfârșitului ei „progres” într-o lume supusă degradări și morții, delirul cocoțării ei „pe cel mai înalte culmi de progres și civilizație” - cum zicea știm noi cine. „Cei mai vanitoși membri ai speciei cred că ascensiunea va fi perpetuă, un fel de promovare ad infinitum (scrie Peter cu legitimă opinie). Voi arăta că, mai devreme sau mai târziu, omul trebuie să-și atingă nivelul de incompetență VITALĂ”.

Cu certitudine Peter și Hull vor mai publica și alte cărți la fel de bune, căci, după câte văd eu, mai au încă mult până să-și atingă nivelul de incompetență.

Istorie imediată (SOULET 1994)

Jean Francois Soulet, Istorie imediată, trad. și note M. Platon (Paris, 1994), pref. F. Constantiniu, Corint / Istorie universală - Microsinteze - 13, București, 2000, 140 p.

5 Prefață - Florin Constantiniu

7 Cuvânt înainte 

8 Capitolul I O istorie veche

I. Învățăturile părinților întemeietori
„Cel care știe pentru că a văzut”
O rigoare metodologică
O concepție aparte despre istorie
Lunga supremație a oralității

II. În serviciul prinților și al patriei
Vremea cronicarilor și a istoriografilor
Istoria imediată după Voltaire
Sprijin al propagandei napoleoniene
... și al patriotismului republican

III. Entuziasmele populare
A înțelege Revoluția Franceză
... înfrângerea din 1870 și Comuna
De la primul la al doilea război mondial

IV. Recunoașterea oficială
Istoria Rezistenței
„Pledoaria” lui Rene Remond
Contribuția jurnaliștilor, antropologilor, sociologilor și geografilor
Introducerea istoriei imediate în licee

42 Capitolul II O istorie cu drepturi depline

I. Două constrângeri
Lipsa de acces în arhivele publice
Contemporaneitatea faptelor studiate

II. ... Două avantaje
Arhivele publice
Anchete, statistici, sondaje
Documente particulare
Presa
Sursele iconografice și audiovizuale
Sursele orale

III. Și câteva principii metodologice de bază
Clara delimitare a câmpului de investigație
Punerea în perspectivă „verticală” a faptelor studiate
Punerea în perspectivă „orizontală”
O multiplă exploatare a singularului

89 Capitolul III O istorie necesară

I. Apelul la societate
Dovezi și ambiguități ale comenzii sociale
Întrebări asupra persecuțiilor suferite de către evrei
Asupra nazismului și petainismului...
... Și războaiele coloniale
Interogații identitare
Vârtejul accelerării istoriei

II. Pași greșiți
Regimul sovietic văzut de manualele școlare franceze
De ce un asemenea „derapaj”?
Lecțiile unei derive

III. Schiță a unui bilanț
În Franța... 
... și în străinătate

135 Bibliografie

coperta IV

Fără pretenția de a oferi formule exacte de încadrare a subiectului, încercarea de definire a istoriei imediate își găsește cea mai fericită formulă în cuvintele cu care autorul încheie prefața volumului său: „prin istorie imediată înțelegem ansamblul părții terminale a istoriei contemporane, incluzând-o atât pe cea a epocii actuale, cât și pe cea a ultimilor treizeci de ani; o istorie care are drept principală caracteristică faptul că a fost trăit de istoric sau de principalii săi martori.”

Pasul și drumul (LEMNIJ 1992)

 Ihor Lemnij, Pasul și drumul. Eseu despre randamentul uman, Humanitas / Economie - Repere - 4, București, 1992, 294 p.

7 Introducere

13 Principiul eșalonării acțiunii

37 Constructul elementar

50 Construcția și geometria

61 Materialele

78 Cărămida

83 Elogiu fibrei

95 Reunirea unor componente din materiale diferite

101 Asamblarea

110 Constructele protectoare și constructele active

130 Constructele cinematice

149 Etanșarea 

156 Constructele reticulare

169 Între uniformitate și varietate

181 Construcția și inovația

217 Dezavantajele principiului construcției 

236 Distrugerea 

248 Tehnologii transversale

256 Construcția și diviziunea muncii

264 Diviziunea muncii: unele aspecte particulare

278 Orașul și principiul construcției

289 Bibliografie

coperta IV
Apreciat specialist în domeniul istoriei și teoriei tehnicii, Ihor Lemnij încearcă în această carte să desprindă, din îndelungata acțiune umană de creare a unor obiecte materiale și intelectuale, mai mult sau mai puțin elaborate, principiile cele mai generale care au permis omului să realizeze o ascensiune perpetuă pe scara complexității produselor sale. Explicația - crede autorul - constă în descompunerea în spațiu și eșalonarea în timp a tuturor acțiunilor umane, fie cele banale și cotidiene (cum sunt mersul și vorbirea), fie cele care pretind un efort intelectual deosebit (ca în cazul producerii mașinilor sau al realizării de opere spirituale de mare amploare). Scris într-o manieră simplă, fluentă, acest eseu va capta interesul unui cerc larg de cititori, începând cu filosofi, arhitecți, ingineri, economiști etc. și sfârșind cu tineri studioși cu înclinații teoretice.

„Diferența specifică” („TOMIS” 1982)

 ?, Cartea de debut. Diferența specifică, „Tomis”, Constanța, 1982

Autodeclarându-se „o suită de fragmente critice despre subiecte disparate”, Diferența specifică nu produce, însă, impresia de haos, de alegere întâmplătoare cronici literare oarecare, înghesuite cu grabă între coperțile unei cărți. Tânărul critic (nu îi cunosc vârsta biologică, dar fervoarea pe care o are în abordarea literaturii mă îndreptățește să-l consider astfel) este mereu preocupat de numirea mărcii individuale, proprie fiecărui scriitor și fiecărei opere care îi incită aprecierea: „Seria istorică a creațiilor și valorilor ale prezentului sunt reperele permanente ale criticii angajate să definească opera: definire care presupune găsirea genului proxim precum și a diferenței specifice. În primul sens, critica se deschide spre istorie literară, comparatism și, în genere, spre sinteză, conform unui principiu extensiv; în celălalt, spiritul critic se întregește și echilibrează prin explorarea profunzimilor, în virtutea principiului intensiv și analizei”(p. 205). Ion Simuț dă dovadă de acuitate și finețe în detectarea structurilor de adâncime. Subtilitățile de la macro-nivelul construcției sunt privite permanent în relație cu cele de la micro-nivelul stilului. Intenționalitatea este totdeauna confruntată cu produsul finit (cartea - n. n.). Convergențele și discrepanțele ies la iveală și constituie, în ultimă instanță, indici axiologici.

Re-citirea unor scriitori intrați de mult în istoria literară (G. Ureche și M. Costin, O. Goga, Aron Cotruș, G. Ibrăileanu, Gala Galaction, T. Arghezi, P. Constantinescu, G. Mihăescu sau L. Rebreanu) se face într-o viziune ce încearcă a fi novatoare prin perpetua raportare la cerințele impuse de timp și de succesiunea experimentărilor literare ale contemporaneității. Polemica, aplicată la obiect și lipsită de fanfaronadă, nu este defel ocolită. Ea dă un plus de savoare necesar. Atunci când gravitează în spațiul actualității, criticul devine, însă, mult  mai pertinent. Considerațiile asupra romanului (M. Preda, Ș. Bănulescu, D. R. Popescu, G. Bălăiță, A. Buzura), asupra poeziei (A. Rău, I. Gheorghe, A. Păunescu), asupra criticii însăși (E. Papu, Al. Piru, I. Negoițescu) (...) unui dotat artizan în decriptarea semnificațiilor. Având o (...) apetență pentru interpretarea (...), I. Simuț nu se transformă, totuși, într-un critic numai (...). Elementele extrase prin analiză slujesc procesului de afirmare sau infirmare a valorii. Cunoscător al noilor „grile” uzitate de exegeza literară, el nu le folosește în mod exagerat. nu suntem deloc sufocați de termeni greoi, cu înțeles abscons. Fraza de desfășoară cu suplețe și caută formula concis definitorie prin plasticitate: „Întrebarea este pentru el sesamul, adevărului” (despre M. Preda), „Narațiune în derivă, ea însăși deriva umanității pe care o exprimă” (despre D. R. Popescu), „Despărțindu-se de Goethe și Faust, (...) s-a întreținut cu Mefisto” (despre C. Noica), „Critica lui M. Nițescu nu se abandonează impresiei, ci se supune permanent verificărilor”. Pasiunea, apanaj al criticului convins de menirea sa, duce în anumite situații la concluzii discutabile (I. Gheorghe sau A. Buzura). Oricum, așa cum ni se dezvăluie din paginile Diferenței specifice, I. Simuț nu pare a fi refractar al dispute critice izvorâte din bune intenții.

Deși formal culegere de texte, cartea de față este pătrunsă de dorința sistemului. Sinteza, pe care aparent autorul o refuză, (...).

Românii din momarhia Habsburgică în 1868-1872 (IORGA 1915)

 Nicolae Iorga, Istoria Romînilor din Ardeal și Ungaria, II. De la mișcarea lui Horea pînă astăzi, Lecții ținute la Universitatea București, Editura Casei Școalelor, București, 1915.

XVIII. Agonia activismului (1868-1872)

(...)

Pasivitatea  a accentuat încă această deosebire,  a ajutat-o să se manifeste public. Căci motivul pasivității nu era un motiv general romînesc, ci un motiv particular, teritorial. Analizarea celor dintîi propuneri în cele dintîi adunări care s-au ținut în vederea declarației de pasivitate arată foarte limpede acest lucru. Ardealul protest împotriva dezbinării samavolnice care îi răpise autonomia, fără să ție seamă că restabilirea acestei autonomii ar putea să aducă sfâșierea unității bisericești realizate - de unde și răceala lui Șaguna față de aceste tendințe. În acest sens se pronunță ardelenii de la Miercurea, de la Inidoara. În părțile ungurești nici nu se vorbește însă de proclamarea pasivității. Se arată toate durerile, toate călcările de drept, toate denegările de justiție constituționale,  - acestea da, și acolo dar, în ceea ce privește schimbarea liniei de conduită, a atitudinii politice, ca sistem față de alegeri și față de reprezintare în Parlament, în părțile bănățene și ungurești nu este vorba de așa ceva. Făcînd declarații foarte frumoase ca aceasta: „Romînii locuiesc de peste șaptesprece secole pe acest pămînt; în noi este viață, noi voim să trăim ca romîni”, ei credeau că pot înrîuri asupra deciziilor luate în adunări parlamentare unde erau în foarte slabă minoritate. Este vrednică de ținut în samă, scrisoarea de atunci a lui Alexandru Mocioni, care avea o mare influență în părțile unde se întindea activitatea lui. În ea se cere alcătuirea unui partid ,sau, cum se întrebuința atunci terminul la feminin „unei partide politice națională-democratică”. Ar avea de scop smulgerea prin activitatea parlamentară și pe toate căile legale - acesta este un termin care se întîlnește în orice manifestare a poporului romîn în timpurile acestea - în marginile strictului ideal național, a drepturilor elementare pentru națiune. Și se enunțau cu acest prilej principii atît de sănătoase ca acesta: „Numai națiunea care știe să lupte pentru libertatea sa o va poseda, întreagă”.

Totuși, la 14 ianuar 1869, membrii adunări din Miercurea hotărîseră încetarea trimiterii de deputați din partea romînilor într-o dietă în care erau convinși că nu vor putea face nimic prin acești reprezintanți ai lor, deoarece punctul de vedere ce li se opunea era un punct de vedere negativ, de intransigență desăvîrșită și eternă, lăsîndu-se în același timp romînilor de dincolo, din țara Ungurească, și dreptul și datoria de trimite astfel de reprezintanți. Din considerație numai pentru Împărat se vor respecta legile cele noi. La Inidoara, în aceeași zi, la Solnoc, înainte, se luară deciziuni la fel ca aceasta.

Forțe din cele mai însemnate ale romînilor se înlăturară prin aceasta dintre conducătorii unei lupte care continuă totuși, fără să se vadă caracterul ei teritorial, prin forțe politice de o calitate și experiență inferioară. În dietă după aceasta nu s-a mai auzit Ilie Măcelaru, un om și jumătate, stăpîn pe cercul lui de la Miercurea, care vorbea liniștit, deschis, fără frică, înaintea oricui. Nu mai pomenim pe reprezintanții superiori ai clerului care, din momentul acesta, raliindu-se și ei la pasivitate, deși n-au luat parte la adunările care au decretat-o - Șaguna era în perioada de amorțire nemulțămită cu invazia lipsită de respect și de înțelepciune a elementului laic (moare la 16 iunie 1873), iar Ioan Vancea de Buteasa, noul arhiereu blăjean, se consacra unei opere de organizare, cerută și de organizarea Bisericii rivale - nu și-au mai ridicat glasul în adunările în care deputații Banatului, și părțile ungurești vorbeau de deosebite chestiuni.

O retragere în masă a unei părți din fruntașii unui popor se poate la cine știe la ce națiune mare, înaintată în cultură, deprinsă cu luptele politice, la o națiune ce are de unde lăsa și totuși să rămîie. Dar era un fundamental neajuns în situația romînilor dacă o parte din puținii fruntași pe care îi aveau, și mai ales din puținii oameni care erau deprinși cu viața publică, care fuseseră în funcțiuni de stat, care cunoșteau legile, dispăreau de la suprafața politică.

Dar, în sine, era bun activismul sau era bun pasivismul? Argumentele pe care le-am adus acum zece ani, în Sămănătorul, le repet și acuma, căci tot ce s-a întîmplat pe urmă n-a făcut decît să întărească părerea mea. Noi n-avem puteri destule ca să ducem în același timp lupta economică, culturală și politică. Și, atunci cînd trebuie să alegem între el - și trebuie să alegem - ce se cuvine să avem în vedere mai întîi? Natural că aceea ce privește viața noastă culturală și economică, înainte de toate. Să fim un popor luminat, bogat, unitar prin conștiință - fiindcă acolo nu este vorba, ca la noi, în România, de o activitate politică între ai tăi, ci este vorba de o activitate politică pentru ai tăi și între ceilalți, în fața celorlalți, care sunt contrarii poporului tău.  Este o deosebire esențială.

Și mai este un lucru. O luptă politică este o acțiune chibzuită pe baza unei puteri bine calculate și în vederea unui scop bine determinat

(...)

Materiale documentare

 Cuprins
1. Principii și metode de identificare, selectare și obținere a materialelor documentare
1.1. Aspecte generale
1.2. Mediul pe care-l servește organul de informare documentară1I.3. Caracteristici ale documentelor
1.4. Căi de obținere a documentelor
2. Surse de informare asupra documentelor
2.1. Surse de informare cu caracter general
2.2. Surse de informare asupra materialelor documentare sub formă de carte 
2.3. Surse de informare asupra periodicelor
2.4.  Surse de informare asupra manifestărilor științifice
2.5.  Surse de informare asupra descrierilor de invenții
2.6.  Surse de informare asupra standardelor
2.7.  Surse de informare asupra publicațiilor de firme
2.8.  Surse de informare asupra traducerilor
3. Concluzii
Bibliografie
Anexe: Exemple de tiputri de surse de informare asupra materialelor documentare

Modernism versus sămănătorism

XXIII
1.„Modernismul” ca principiu de dizolvare a poezie epice. 2.-12.

1. (149) Cu acest capitol am încheiat istoricul mișcării sămănătoriste, sub diferitele ei forme regionale și în diferitele ei supravietuiri, pe care, de ar fi să o rezumăm, cu toate deviațiile și variațiile sale, am rezuma-o sub denumirea unei mișcări lirice și rurale. Simultan cu mișcarea sămănătoristă, ca o reacțiune împotriva tradiționalismului și ca o expresie a sincronismului civilizației contemporane, s-a produs și o mișcare modernistă, ale cărei faze în cadrul poeziei lirice le-am urmărit în volumul al treilea al acestei lucrări. După ce au descătușat poezia lirică de eminescianism și de tradiționalism și i-au împins mai departe evoluția în sensul individualismului și al subiectivismului, poeții moderniști au crezut că pot aplica și poeziei epice aceleași procedee și determina și aici o mișcare „modernistă” într-un sens identic. Întrucât evoluția genurilor literare e determinată de însăși natura și de legile lor interioare și unul e sensul evoluției lirice și altul, cu desăvîrșire contrariu, e sensul evoluției epice,  încercarea nu putea izbuti. Sămănătorsimul, mai ales cel moldovean, este, negreșit, după cum am spus, însuflețit de un principiu liric, dar acest principiu a rămas latent și s-a exprimat, pe cît a fost cu putință, în forme epice; cu totul altceva au voit unii poeți „moderniști” prin crearea unei proze lirice, subiective, fanteziste, dezlegate de „obiect”, expresie a unei viziuni individuale. (...)

„Munca intelectuală” de Gh. Bartoș (1971)

GH. BARTOȘ, V. VLAD, V. VLAD-BUDOIU, Munca intelectuală. Îndrumări pentru cei ce studiază și scriu, Dacia, Cluj, 1971

7 Prefață
9 Interesul pentru lectură
15 Principii de igienă pentru cei ce studiază:
Locul de muncă. Munca și pauza activă. Somnul. Programul de dimineață. Îmbrăcămintea. Alimentația.
22 Folosirea rațională a timpului:
Programul zilei.
26 Probleme de psihologia lecturii:
Dușmanii lecturii. Importanța muncii metodice. Cititul metodic. Cititul expresiv. Lectura periodicelor. Biblioteca personală.
43 Lectura în bibliotecile publice:
Informarea bibliografică. Notarea informației bibliografice. Alegerea bibliografiei. Munca în bibliotecă. Procurarea cărților și revistelor. Ordinea consultării materialelor.
53 Tehnica adnotării fișelor. Fișele și clasificarea lor:
Adnotarea cărților citite. Metoda fișelor. Ce trecem pe fișe. Clasificarea fișelor.
60 Învățatul cu cartea
74 Redactarea lucrărilor
Lucrarea în clasă. Lucrarea acasă. Etapa I: Să ne străduim să înțelegem bine tema dată. Etapa II: Să ne adunăm materialul (ideile) care intră în subiectul dat. Etapa III: Să grupăm ideile într-o ordine logică (Planul lucrării). Etapa IV: Redactarea lucrării pe ciornă. Sfaturi în privința vocabularului. Etapa V: Trecerea în curat a lucrării.
106 Pregătirea și redactarea unei lucrări la un nivel mai  înalt:
Informația bibliografică. Examinarea materialului. Coordonarea ideilor și notelor pe baza planului întocmit. Redactarea.