Renaștarea în roata vieții budistă (KIPLING 1900-1)

<
(...)
- Au lovit pe sfîntul... am văzut cu ochii noștri. Vitele noastre vor stîrpi; femeile noastre nu vor mai  putea naște. După ce ne vom întoarce acasă, vom fi îngropați în așternuturile noastre de troienile zăpezilor... Alte nenorociri mai mari nu puteau veni peste noi.
(...)
- Cel care a suferit batjocura este omul acesta de aici, zise lama* ducîndu-și mîna la frunte.
- Tocmai din cauza asta, îi răspunse omul.
- Iar dacă se întîmplă ca cel care a fost batjocorit să ierte ceea ce i-au făcut lui, mîinile tale vor trebui să rămînă curate. Afară de asta veți face o faptă bună, dacă veți da ascultare cuvintelor mele.
(...)
Lama ezită cîteva clipe, exact atît cît îi trebuie ca să treci un glonte din încărcător în țeava unei arme. Pe urmă se ridică în picioare și puse un deget pe umărul omului.
- Ai înțeles? Am spus că nu se va întîmpla omor... eu care am fost stareț în Zueh-Zen, sper că nu ți-ar face nici o plăcere să te renaști sub forma unui șobolan, sau a unui șarpe care se tîrăște prin gunoaie... nici a unui vierme care trăiește în pîntecele celei mai ticăloase fiare? Sau dacă asta este dorința ta...
Omul din Ao-chung căzu în genunchi, căci glasul lui lama răsuna în mijlocul întunericului ca un gong al demonilor din Thibet**.
- Vai, vai, vai, scînceau oamenii din Spiti. Nu ne blestema... nu-l blestema nici pe el, căci era robit numai de pornirile lui, Sfîntule... Aruncă din mînă carabina, nebunule, strigară oamenii.
- Supărarea aduce supărare, și răul vine după rău! Nu veți face omor. Lăsați pe cel ce lovește un preot să plătească singur pentru faptele sale. Dreaptă, și mai presus de adevăr, este numai roata***, care nu poate fi atinsă nici cu un fir de păr. Cei ce au făptuit nedreptatea se vor renaște de nenumărate ori în mijlocul chinurilor, sfîrși bătrînul, și capului se lăsă greu pe umărul lui Kim.
- Am trecut chela**** pe alături de un mare păcat, și glasul lui vibră prin întunericul greu de sub ramurile de cetini. Eram gata să las glonțul să plece, și adevăr vă zic vouă, că în Thibet oameni aceștia ar fi avut o moarte dureroasă și înceată... M-a lovit în mijlocul obrazului... fără cruțare...
(...)
- Nu se va face omor, murmură bătrînul. (Omul din Ao-chung îi pipăi picioarele cu sfială). Dreaptă și mai presus de orice este numai roata... Supărarea aduce supărare.
- Nu Sfântule, nu. (...) Nimeni nu va fi ucis, decât dacă te poruncești tu.
(...)
>

SURSA
Rudyard Kipling, Kim*****, vol. II, Casa de Editură și Presă „Viața Românească”, București, 1990, pp. 151-154.

NOTE M. T.
* LÁMA1, lama, s. m. Preot-călugăr budist (în Tibet, în Mongolia și la kalmâci). ◊ Marele lama sau Lama cel mare = șeful suprem al religiei budiste; dalai-lama. – Din fr. lama.

• sursa: DEX '09 (2009) (
http://dexonline.ro:8080/definitie/lama)
** Thibet / Tibet = Podiș cu altitudine 4900 m în Asia centrală, la NE de munții Himalaya. 
(http://travel.descopera.ro/8713744-Calatorie-in-tainicul-Tibet)
*** Roata vieții = Ciclul renașterilor ca rezultat al karmei, adică al acțiunilor din trecut. 
(http://www.fundatiacaleavictoriei.ro/2016/budismul-pe-roti/)
**** chela (în limba sanscrită) = Discipol foarte apropiat de învățătorul său în religia hindusă. 
(https://www.ananda.org/yogapedia/chela/)
***** Adriana Popa, Citește! Rudyard Kipling „Kim”, „Income Magazine”, 18 februarie 2013 
(http://incomemagazine.ro/articole/citeste-rudyard-kipling-kim)

„Festivalul internațional de haiku” (CORDONEANU 1994)

 Vera Cordonescu, Festivalul internațional de haiku, „Tomis”, Constanța, octombrie 1994

Dedicată tricentenarului Matsuo Basho, a II a ediție a Festivalului organizat de Societatea de haiku din Constanța s-a bucurat, sub președinția poeților Aurel Rău și Constantin Abăluță, de prezența a numeroși invitați din țară și din străinătate: Kinuko Jambor, consilier al Asociației Internațională de Haiku (Japonia), David Cobb, secretar al Societății Britanice de Haiku, Hames W. Hackett (SUA), Marijan Cekolj, președintele Societății Croate de Haiku, redactor șef al revistei „Vrabac”, Colin Blundell, director al editorii Hub (Marea Britanie), Richard Jambor (SUA), Sam Cannarozzi (Franța), Catherine Mair (Noua Zeelandă), Jean Antonioni (Franța), Robert Bebek (Croația), dr. Dumitru Radu (Bacău) și alții.

Programul festivalului a cuprins comunicări, dezbateri, expoziții de grafică, cărți și reviste haiku, ateliere de lucru, spectacole, constituind un prilej de lansare a unor cărți: „Spiritul haiku” (antologie din scrierile lui R. Blyth, editată de Societatea Britanică de Haiku), „Ocolind iazul” (antologie în română și engleză realizată de Ion și Mihaela Codrescu, publicată de editura Muntenia), „Vântul întors de cinci ori” (antologia de tanka editată de Jane și Werner Reichhold, SUA), „Lebedele sălbatice - călătorie haiku” de Kenneth White  (traducere de Florina Dobrescu, publicată de editura Europolis), „Stropi de rouă” de Olga Duțu (Europolis), „99 de exerciții haiku” de Manuela Miga (editura Sakura București), „Ikebana en miettes” de Constantin Frosin (editura Alma, Galați).

Ideea interferenței dintre haiku și celelalte arte a fost ilustrată de spectacolul prezentat de S. Cannarozzi, de filmul „Călătorie spre nordul îndepărtat” de Francois Reichenbach, de „Lebedele sălbatice” de Kenneth White sau de reprezentarea, în premieră internațională, în interpretarea ansamblului din Constanța, a trei Cicluri de cântece compuse de  C. Blundell, ilustrând secvențe haiku de D. Cobb, James Kirkup și M. Basho.

Cu ocazia celei de a II a ediții a Festivalului, au fost acordate premiile revistei „Albatros” (redactor șef I. Codrescu, președintele Societății Haiku Constanța): premiul pentru debut - Dan Doman; premiul pentru o rubrică săptămânală de haiku în revistele „Luceafărul” și „Contemporanul” - C. Abăluță; premiul pentru publicarea în revista „Steaua” a poemelor, eseurilor și articolelor despre haiku - A. Rău, redactor șef al revistei; premiul pentru cea mai bună carte de haiku - „O mie de colibri” de Bant Mesoften (Belgia); premiu pentru traduceri ale poemelor haiku - J. Kirkup (Marea Britanie); premiul pentru eseuri - Bob Jones (Australia); premiul pentru răspândirea haiku-ului în lume - Sono Uchida (Japonia); premiul pentru editarea cărților de haiku - J. Reichhold (SUA); premiul pentru sprijinul acordat în editarea publicațiilor de haiku - editura Muntenia; Marele premiu pentru păstrarea spiritului haiku - J. Hackett.

În încheierea lucrărilor Festivalului, oaspeții străini au efectuat o excursie în țara gazdă spre a cunoaște frumusețile naturii, cultura, tradițiile folclorice ale României

„Diferența specifică” („TOMIS” 1982)

 ?, Cartea de debut. Diferența specifică, „Tomis”, Constanța, 1982

Autodeclarându-se „o suită de fragmente critice despre subiecte disparate”, Diferența specifică nu produce, însă, impresia de haos, de alegere întâmplătoare cronici literare oarecare, înghesuite cu grabă între coperțile unei cărți. Tânărul critic (nu îi cunosc vârsta biologică, dar fervoarea pe care o are în abordarea literaturii mă îndreptățește să-l consider astfel) este mereu preocupat de numirea mărcii individuale, proprie fiecărui scriitor și fiecărei opere care îi incită aprecierea: „Seria istorică a creațiilor și valorilor ale prezentului sunt reperele permanente ale criticii angajate să definească opera: definire care presupune găsirea genului proxim precum și a diferenței specifice. În primul sens, critica se deschide spre istorie literară, comparatism și, în genere, spre sinteză, conform unui principiu extensiv; în celălalt, spiritul critic se întregește și echilibrează prin explorarea profunzimilor, în virtutea principiului intensiv și analizei”(p. 205). Ion Simuț dă dovadă de acuitate și finețe în detectarea structurilor de adâncime. Subtilitățile de la macro-nivelul construcției sunt privite permanent în relație cu cele de la micro-nivelul stilului. Intenționalitatea este totdeauna confruntată cu produsul finit (cartea - n. n.). Convergențele și discrepanțele ies la iveală și constituie, în ultimă instanță, indici axiologici.

Re-citirea unor scriitori intrați de mult în istoria literară (G. Ureche și M. Costin, O. Goga, Aron Cotruș, G. Ibrăileanu, Gala Galaction, T. Arghezi, P. Constantinescu, G. Mihăescu sau L. Rebreanu) se face într-o viziune ce încearcă a fi novatoare prin perpetua raportare la cerințele impuse de timp și de succesiunea experimentărilor literare ale contemporaneității. Polemica, aplicată la obiect și lipsită de fanfaronadă, nu este defel ocolită. Ea dă un plus de savoare necesar. Atunci când gravitează în spațiul actualității, criticul devine, însă, mult  mai pertinent. Considerațiile asupra romanului (M. Preda, Ș. Bănulescu, D. R. Popescu, G. Bălăiță, A. Buzura), asupra poeziei (A. Rău, I. Gheorghe, A. Păunescu), asupra criticii însăși (E. Papu, Al. Piru, I. Negoițescu) (...) unui dotat artizan în decriptarea semnificațiilor. Având o (...) apetență pentru interpretarea (...), I. Simuț nu se transformă, totuși, într-un critic numai (...). Elementele extrase prin analiză slujesc procesului de afirmare sau infirmare a valorii. Cunoscător al noilor „grile” uzitate de exegeza literară, el nu le folosește în mod exagerat. nu suntem deloc sufocați de termeni greoi, cu înțeles abscons. Fraza de desfășoară cu suplețe și caută formula concis definitorie prin plasticitate: „Întrebarea este pentru el sesamul, adevărului” (despre M. Preda), „Narațiune în derivă, ea însăși deriva umanității pe care o exprimă” (despre D. R. Popescu), „Despărțindu-se de Goethe și Faust, (...) s-a întreținut cu Mefisto” (despre C. Noica), „Critica lui M. Nițescu nu se abandonează impresiei, ci se supune permanent verificărilor”. Pasiunea, apanaj al criticului convins de menirea sa, duce în anumite situații la concluzii discutabile (I. Gheorghe sau A. Buzura). Oricum, așa cum ni se dezvăluie din paginile Diferenței specifice, I. Simuț nu pare a fi refractar al dispute critice izvorâte din bune intenții.

Deși formal culegere de texte, cartea de față este pătrunsă de dorința sistemului. Sinteza, pe care aparent autorul o refuză, (...).