Contextul morții scriitorului român Marin Preda (1922 - 16 mai 1980 Mogoșoaia) (BLANDIANA & STĂNESCU 2005)

<
Primim la redacție
Stimate domnule Gabriel Stănescu,
Un prieten din America mi-a transmis o copie după grupajul Dvs. ”În pântecele balenei” publicat în nr. 9-10 / 2004 al revistei ”Origini” și am rămas uluită ctind afirmația că orele precedente morții sale Marin Preda și le-ar fi petrecut ”la o petrecre dată de Ana Blandiana”. Lăsând la o parte faptul că eu nu ”dau petreceri”, ultima zi din viața lui Marin Preda și lista persoanelor în compania cărora s-a aflat sunt cunoscute din numeroasele relatări din epocă și a fost publicată în numeroase rânduri.
Relațiile mele cu Marin Preda au fost profesionale și civilizate. A fost un scriitor și un editor de excepție. Faptul că Dvs. introduceți numele meu în povestea, și așa misterioasă, a morții sale este o intoxicare inedită în păienjenișul de ipoteze și deformări care s-a țesut de-a lungul ultimilor 25 de ani în jurul acestui caz.
Mă întreb ce v-a determinat să o faceți, de ce nu citați sursa acestei calomnii și care sunt argumentele pe care vă bazați pentru a difuza o asemenea alegație care aduce atingere reputației mele.
Deontologia profesională ar fi cerut să verificați, cel puțin cerându-mi și mie părerea asupra veridicității ei.
Cum nu ați făcut-o, vă rog să publicați acum înrevsita Dvs. acest protest al meu, împreună cu o explicație care să restabilească adevărul în fața publicului româno-american.
ANA BLANDIANA

Am scris și publicat la rubrica ”Din pântecele balenei” în nr. 9-10/2004, fraza între paranteze: ”se pare că în acea seară Marin Preda participase la o petrecere dată de poeta Ana Blandiana”. Între timp poetul Cezar Ivănescu m-a lămurit spunându-mi că petrecerea o dăduse de fapt Sanda Ralian, nu poeta Ana Blandiana, așa cum greșit a apărut într-un articol din publicația Ziarul care mi-a folosit drept sursă de informare. Facem, cu acest prilej, rectificarea necesară, cerându-ne scuze poetei Ana Blandiana.
G. S.
>

SURSA
„Origini”, Norcross/SUA, vol. IX, nr. 4-5/2005, p. 102.

Dumitru Preda, Reluarea relațiilor diplomatice România - Republica Cuba

MAGAZIN ISTORIC, Bucureşti, noiembrie 2010, pp. 20-22

„Solteris” („TOMIS” 2001)

 ***, Solteris, „Tomis”, Constanța, 2001, septembrie

Clubul Artelor „Solteris” - „organizație a oamenilor de cultură din Mangalia”, cum se autodefinește - tipărește pe hârtie de lux cu multă risipă de culori, ?4 de pagini format A4, cărora le împrumută propriul nume și le hăruiește să fie o revistă de cultură și artă. Se precizează că ar fi vorba de „anul I, numărul ?”, dar nu se suflă o vorbă despre o vorbă despre periodicitatea publicației, așa că, până la proba contrarie, poate fi privită ca un buletin intern al clubului. De altfel, nici în „articolul de fond” de la pagina 3 nu se face vreo distincție între club și „revistă”. Se amintește o singură dată despre revistă și de patru-cinci ori despre „club”, ca și cum ar fi vorba despre aceeași persoană juridică, care ar avea rolul, cum cu stângăcie se exprimă autorul nesemnat al articolului, „să promoveze cultul valoric” (poți avea cultul valorii, nu să promovezi... cultul valoric).

Obsesia principală a Solteris-ului nu este selecția valorilor sub simțul critic, ci sub aripa atotîngăduitoare și nivelatoare a dragostei. Principiu creștin utopic care în plan social își poate exprima influența binefăcătoare, dar în domeniul artei este sigur nociv. În acest sens este reprodus pe copertă din Întâia Epistolă a lui Pavel către Corinteni, cu celebra încheiere preluată și de Marin Preda în Cel mai iubit dintre pământeni: „Căci unde dragoste nu e, nimic nu e”.

În principal i se poate reproșa „publicației” că nu iese din limitele unui buletin intern care reproduce tablouri și beletristică și nu acordă nici o atenție criticii literare. (Lipsesc cu desăvârșire comentariile de cărți sau de istorie literară). Când dragostea e cenzurată de spirit critic, „publicația” Solteris știe să aleagă câteva tablouri semnate de talentat pictoriță Luiza Cala. De asemenea, ne oferă câteva poeme inspirate semnate de Emilia Dabu, Ana Ardeleanu sau mezina Indira Abdulvoap.

Cu speranța că voi fi înțeles cum se cuvine (pentru că dragostea poate străluci și în umbra severității) îi urez Solteris-ului să devină, așa cum își dorește, o revistă de cultură și artă. Urarea mea își trage încrederea din zestrea de sensibilitate și cultură a celor peste douăzeci de femei, majoritatea tinere, cărora clubul le datorează existența.

„Periscop” (ROȘCA 1995)

 Sorin Roșca, Periscop, „Tomis”, Constanța, februarie 1995

*

Cu excepția dlui Romeo Profit, care a publicat în cotidianul „Cuget liber” un articolaș al rubrica „In memoriam”, și acela plasat între informațiile meteo și programul tv, nimeni nu și-a amintit, la Constanța, că au trecut cinci ani de când a plecat dintre noi prozatorul și dramaturgul Eugen Lumezianu, remarcabil talent literar și pedagog de excepție. Este puțin probabil că această amnezie să fi fost generată de anafoarele tranziției sau de recentele probleme create de UDMR...

*

S-au împlinit 101 ani de la nașterea pictorului Lucian Grigorescu, prestigios fiu al municipiului Medgidia. Acest moment aniversar a prilejuit o adevărată sărbătoare culturală, onorată de prezența pictorului Ion Murariu, a istoricului de artă Doina Păuleanu, precum și de cvintetul constănțean „Armonic Brass”, care a susținut un excelent recital de muzică clasică și modernă. Un simpozion omagial, două expoziții de artă plastică, un minirecital al Teatrului Popular și înființarea unei fundații culturale purtând numele marelui artist al penelului, iată doar câteva repere ale program și variat, pentru care organizatorii, avându-i în frunte pe dl. Mircea Pintilie, primarul localității, merită sincere felicitări.

*

În foaierul Teatrului Liric din Constanța, în prezența dlui Gheorghe Mihăieși, președintele Consiliului Județean, a fost lansat primul compact disc înregistrat la Constanța. Între protagoniștii și realizatorii acestui CD menționăm pe cunoscuta soprană Felicia Filip.

*

Galeriile „Amfora” au găzduit a XIV a ediție a Salonului de iarnă al artiștilor plastici, care s-a bucurat de prezența a 34 de expozanți, între care Haralambie Fantaziu, Anca Donici, Paul Teodorescu, Constantin Preda, Gabriela Dima, Radu Crânguș.

*

Gruparea literară „Albatrosul” a decernat premiile literare „Ovidius” pe anul 1994. Un juriu format din scriitorul Arthur Porumboiu, traducătoarea de limbă engleză Daniela Drysdale și publicistul Marian Moise a premiat volumele „Floare albastră”, autor Emilia Dabu, „Aud foșnetul piramidei”, autor Ion Dragomir, versuri, precum și manuscrisele volumelor „13 interviuri”, autor Ovidiu Dunăreanu, publicistică și „Paznicul gerului”, autor Sorin Roșca, versuri.

Un sprijin substanțial la reușita ediției I a acestei inițiative a fost oferit de Biblioteca Județeană Constanța, cotidianul „Cuget liber”, dl. Marian Moise, director adj. al Administrației financiare, precum și de cunoscutele firme constănțene „Dobrogea” SA, „CLASS”, „Romaris” SRL, „Euxin” SA, „Argus” SA și „Blue Lory” SRL, cărora juriul și organizatorii le adresează și pe această cale călduroase mulțumiri.

*

O inițiativă demnă de toată lauda: în superba clădire de pe strada Mihail Kogălniceanu nr. 22, unde fusese amenajată magazia Inspectoratului școlar Constanța, au fost deschise o librărie școlară și o cochetă galerie de artă, cu vânzare, exponatele fiind realizate de elevi și profesori ai Liceului de artă.

*

Ioan T. Ștefan, fost primar al orașului Basarabi, fondatorul revistei și editurii „Metafora”, a debutat editorial cu romanul „Nedumerirea vameșului”, apărut în colecția „Aventuri pe litoral” a editurii pe care o conduce. Lansarea volumului său de debut a fost găzduită, în prezența unui numeros public, de librăria constănțeană „Mihai Eminescu”. Cu acest prilej a fost lansată inițiativa publicării unei Antologii a umorului, având ca autori nume deja consacrate ale umorului din Dobrogea. Vom reveni cu amănunte.

„„Tineretul liber” a vrut să cumpere meciul cu „Telegraf”!!!” („TELEGRAF”)

Sponsorul echipei „Telegraf”: grupul de firme „Conpress Six”
Sponsorul oficial al competiției: Coca-Cola
Organizator: cotidianul „Ziua”

Așa cum v-am promis, revenim cu amănunte legate de desfășurarea Cupei Presei la baschet.

Sâmbătă, echipa noastră a avut un adversar incomod, pe colegii de la „Tineretul Liber”. Pentru bucureșteni, partida avea o importanță maximă, o înfrângere însemnând eliminarea din competiție. Cei mai mari suporteri ai echipei „Telegraf” s-au dovedit a fi colegii de la „Canal 31”! Lucru explicabil, deoarece, fără victoria noastră, „canaliștii” ar fi cedat locul în sferturile de finală celor cu... o poziție pe zi (T. L.). Numai că, spre cinstea echipei noastre, ne-am apărat șansele, reușind să câștigăm la capătul unui meci dramatic. De remarcat că, înaintea partidei, reprezentanții adversarilor noștri i-au propus lui Radu Preda, căpitanul echipei, să le ... vindem meciul! În prima repriză, beneficiind de serviciile lui Preda și Boșog, ambii foarte preciși în aruncările de la distanță, „Telegraf” a terminat în avantaj: 16-9. Aceasta spre deliciul ineditei galerii formate din membrii echipei „Canal 31”. În partea a doua a jocului, pe fondul unei relaxări premature a echipei noastre, bucureștenii se apropie punct cu punct, cu 30 de secunde înainte de final reușind să egaleze! Preda pierde ușor o minge, urmează contraatacul și... 26-24, cu 10 secunde înaintea finalului! Toată lumea a amuțit, nici puținilor suporteri ai gazdelor nevenindu-le să creadă că pot câștiga. Repunem mingea, Boșog îi pasează precis lui Preda, acesta pătrunde în viteză, dar este faultat. Mai sunt 7 secunde. Preda ratase ultimele 5 aruncări! Cu un calm ieșit din comun, acesta transformă cele două aruncări, aducând egalitatea și prelungirile. Din acest moment, echipa noastră predă lecții de baschet, folosind inclusiv ultima poziție apărută în „T. L.” Scorul final, 33-30, consfințește o victorie meritată a „Telegrafului”, precum și calificarea, pe prima poziție a clasamentului, a echipei noastre. „Coach” C. Ceaciu (care a vegheat la conduita extra-sportivă a jucătorilor noștri) a folosit următorii jucători: Preda 17 p., Boșog 12 p., Tramudana 2 p, Calcan, Bădrăgan, Alexe, Wanya, Petriu.

În sferturile de finală vom întâni un adversar accesibil, colegii de la „Flacăra”. Optimismul nostru este cu atât mai justificat cu cât va reintra Ceaciu (care a ispășit suspendarea de două etape), unul din atuurile echipei.

Scriitorul român I. Negoițescu (1921 Cluj - 1993 Munchen) (TOMIS 1993)

Doina J., Ion Negoițescu, „Tomis”, Constanța, an XXVIII,  nr. 4, 1993, p. 5.

Cînd am coborît după 24 de ore de călătorie în zumzăitorul și luminosul Hauptbahnhof din Munchen, m-a cuprins brusc spaima că am să trec, fără să-i recunosc, pe lîngă prietenii care mă așteptau în gară și că nici ei n-or să mă recunoască. Ieșeam pentru prima dată din țară și nu știu de ce aveam impresia că împrejurările acestea te schimbă fizic, că în deruta și confuzia pe care le presupune îți sînt afectate și trăsăturile, vocea, înfățișarea.
N-am mai trăit acolo un al doilea moment de panică, cu excepția celui în care scriitorul Pavel Chihaia m-a anunțat că la Munchen locuiește Ion Negoițescu și va trebui să-l văd și să stăm de vorbă. „Să vorbesc cu Ion Negoițescu? Ce să-i spun?” Erau prieteni de multă vreme și-i spunea „Negro”, iar aceasta cu o anumită ostentație, acum, asemeni unui copil care ți se laudă cu comorile lui, înainte de a te lăsa să i le admiri.
A continuat imperturbabil, magnanim: „Am să-ți înlesnesc o întrevedere cu Negro. Voi interveni în favoarea dumitale să te primească”. „Păi nu vreau să mă primească” am exclamat. „Binefăcătorul” meu nu mă auzea: „O să depun eforturi ca să accepte să-ți acorde un interviu”.
Un interviu cu Ion Negoițescu? Ce întrebări să-i pun eu lui I. Negoițescu? Cu adevărat îmi pierdeam liniștea.
Sigur că știam câteva lucruri despre scriitor. Participarea lui la mișcarea Goma. Scrisoarea, punerile la punct din presă, interdicția de a publica, în mai multe rînduri, încercările de sinucidere, notița iscălită în R. L., procesul. Plecarea din țară, în 1979. Plecarea din țară a încă unui scriitor important. (Lucrarea de doctorat a unei prietene ce nu mai apuca să-și susțină examenele, fiindcă la fiecare întâlnire cu îndrumătorul trebuia să mai taie din bibliografia critică câte un scriitor. Acum îl tăia pe Negoițescu , teza se subția permanent, „o să tai, spunea, până o să rămînă numai El și Ea, dar știi de ce continui să mă duc? Aflu și eu sigur, nu din zvonuri, cine nu mai e în țară”.)
Asta știam: de cînd nu mai e în țară și de ce.
Nu-i citisem recent decît În cunoștință de cauză, volum apărut în urmă cu cîteva luni la DACIA și primit de comentatori, cu foarte puține excepții, cu iritare și crispare, cînd nu cu violență, ca și cum în România nu s-ar fi petrecut o revoluție și ca și cum vremurile nu i-ar fi confirmat necondescendentele opinii despre oamenii și mentalitățile lăsate în țară.
Din categoria interzișilor, a „vînzătorilor de neam” de la Europa liberă, Negoițescu stătuse doar cîteva luni pe tușă pentru a trece în categoria „demolatorilor culturii naționale”, iar asta într-o stupefiantă ignorare a adevărului că este autorul unor cărți de consolidare a edificiului culturii naționale, cum sînt întotdeauna marile edificii critice ridicate pe temei estetic.
Cîteva erau opiniile, afirmate cu o neobișnuită libertate interioară, care-l aduceau din nou pe Negoițescu în atenția vigilenților: 1. Naționalismul e o cale de a ieși din istorie; 2. lipsa lamentabilă de solidaritate în breasla scriitorilor români, revelată cu prilejul momentului Goma și cu alte prilejuri; 3. compromisul cu regimul comunist în planul vieții, care a afectat valoarea estetică a unor autori importanți (Preda, Sadoveanu, Arghezi, Călinescu); 4. considerația lui pentru intelectualitatea maghiară, mai „reactivă, mai „deschisă” și mai „europeană” decît cea românească, și chiar aportul mai substanțial al primeia la universalitatea românească; 5. mentalitatea exilului românesc, care „a mutat Cîntarea României pe meleagurile apusului și ale libertății, organizînd dansuri naționale, coruri, fițuici polemice, comemorări eminesciene”, dar nepublicînd o singură carte, în românește, a unui dizident important.
Mai iritase opinia, recent afirmată, poate discutabilă, că libertățile dobîndite după 1989 se datorează în primul rînd presiunii politico-economice a occidentului și în al doilea rînd glasului și activității unor elite intelectuale din țară.
Numai pentru ca să-i mărturisec că sunt de aceeași părere în toate aceste probleme, că mă simt vinovată față de autorul „Poeziei lui Eminescu” din 1968, al scrisorii către Goma din 1977 și chiar față de autorul articolașului „Despre patriotism” din același an, pentru fiecare atac grobian, demagogic și orgolios, că sunt sigură că face mult bine culturii române spunînd adevărul decît fac cei care-l insultă și calomniază în presa de acasă, numai ca să-i spun că exilul, cu toate privațiunile  și dureroasele angoase, mi s-a părut benefic pentru atitudinea sa critică, întrucît l-a pus la adăpost de erorile de perspectivă în evaluare, i-a conferit distanță critică și echilibru etc, numai pentru atît nu credeam că am dreptul să-l tulbur pe Negoițescu.
Fiind că acesta era cuvîntul. Un incomod întotdeauna, un singularist din propria opțiune,  un „minoritar” ca toți oamenii care au nu numai opinii proprii, ci și curajul de a le susține în contratimp oricît de riscant cu majoritatea - cînd frivol pioasă, cînd categorică și stupidă, fidel propriului adevăr cu riscul neînțelegerii, izolării și tristeții, Negoițescu era unul din acei exilați pentru care schimbările din țară, pe care le așteptase atît și pentru care făcuse atît, nu însemnau aproape nimic, nu închideau nici o rană, nu vindecau nici o traumă, nu reparau nici un ultragiu.
Firește că atunci cînd am aflat că scriitorul a acceptat o întrevedere și ideea unui interviu am fost mulțumită. M-am folosit ca pretext de momentul 1971, cînd eseurile publicate mai întîi în revista „Tomis” sub titlul Lampa lui Aladin au fost date la topit, pentru a deschide discuția, dar, din fericire pentru mine, el mi-a explicat, amabil, că ar prefera întrebări și răspunsuri scris decît o conversație înregistrată pe reportofon. Așa se face că scurta întrevedere (era 10 noaptea) a avut loc în preziua plecării și emoția a fost benefic atenuată de împrejurarea că avea un rost: trebuia să iau interviul terminat.
În casa lui Negoițescu, un studio încă, dar mai impresionantă era biblioteca. Nelăsînd liber nici un centimetru pătrat, era alcătuită din nesfîrșite ediții de lux, franțuzești, nemțești, cu cotoare uniforme, închise la culoare, cred că neagră sau maro, biblioteca lui Negoițescu intimida, inhiba, ținea la distanță pe intrus, în timp ce cu proprietarul ei întreținea o relație intimă și ceremonioasă, în același timp exigentă. Mi-a trecut prin minte că biblioteca seamănă cu critica pe care o scrie, că iubea în acest fel „trupul” și „sufletul ” cărților am schimbat cîteva amabilități în legătură cu asta. Mi s-a spus că n-a reușit să-și aducă din România nici un volum din cele peste 8.000, că-i lipsesc ediții critice din scriitorii români.
L-am întrebat cînd revine în țară și îmi amintesc atît răspunsul, cuvînt cu cuvînt, cît și privirea drept în ochi, fără clipire: Niciodată, înainte de a se schimb a ceva. Dar nu e țara „lor”, am spus, nu-i așteptați să vă cheme „ei”... Privirea albă, limpede, rece. Nu părea un om robust, sigur pînă în pînzele albe că dreptatea e departea sa și imun la suferințe grație acestei solidități interioare. Erau cu atît mai impresionante hotărîrea și încordarea interioară.
Negoițescu  s-a stins înainte de a împlini 72 de ani. Înainte de a încheia ceea ce socotea a fi cartea cea mai importantă din întreaga lui literatură: Autobiografia (cuprinzînd anii de închisoare și persecuții),  înainte de a încheia fundamentala „Istorie a literaturii române”. Înainte de a reveni în țară, atît de puțin a lipsit să revină, nu în vizită, ci pentru întotdeauna.
„Îi este tot mai rău, mi-a spus la telefon în februarie prietenul său de o viață, Pavel Chihaia, Dar nu vrea să vadă pe nimeni...”
M-am simțit din nou vinovată. Și nu avea altă semnificație acel ultim refuz al său decît aceea pe care i-o dădeam eu.

Elisabeth Bouleanu, „Adevărul”, Alexandria, 10 aprilie 2016, 

„Reeducare și prigoană” (SELEJAN 1993)

Ana Selejan, România în timpul primului război cultural, vol. II. Reeducare și prigoană, Thausib, Sibiu, 1993, 247 p.

Cuprins

1.Sensul unic al culturii
5 Cîteva precizări
14 Intervenția criticilor
38 Alegeri, congrese, decizii hotărîtoare
53 Note și comentarii

2.Contestarea lui Tudor Arghezi
64 Preambul
72 Probe la dosar
79 1947: noi atacuri
96 Episodul „Seringa”
100 Alte probe la dosar
105 Contestarea în congres
107 Apărarea poetului
111 1948: al treilea val: Sorin Toma et Co.
128 Note și comentarii

3.Reeducare și prigoană
132 Maeștri și învățăcei
149 Corigenți și repetenți
151 George Călinescu
177 Al. Philippide
180 Cezar Petrescu
189 Marin Preda
196 Criticare îndrumătorilor
196 Ovid S. Crohmălniceanu și Nina Cassian
208 M. H. Maxy și grupul „Flacăra”
224 N. Moraru și suspendarea revistei „Rampa”
231 Note și comentarii

246 Lista periodicelor consultate (36)
Adevărul, Bilete de papagal, Contemporanul, Dreptatea, Flacăra, Jurnalul de dimineață, Jurnalul literar, Liberalul, Lupta de clasă, Lumea, Națiunea, Orizont, rampa, Revista Fundațiilor Regale, Revista literară, România liberă, Scînteia, Scînteia tineretului, Semnalul, Studentul român, Timpul, Tineretul muncitor, Tinerețea, Torța, Tribuna poporului, Tribuna poporului, Tribuna românească, Ultima oră, Universul, Vestea nouă, Viața, Viața românească, Viața socială CFR, Victoria, Viitorul, Vremea

„Caiet de Vacanță. Lumea 85” („LUMEA” 1985

 1 Radu Pascal - Ceaușescu-România. 1965-1985 Două decenii de afirmare prestigioasă în lume

14 Dan Mihai Bârliba - Preocupări și priorități în marcarea Anului Internațional al Tineretului. Repere și perspective

16 Ovidiu Adam - 40 de ani de la marea victorie asupra fascismului. Lecțiile mereu actuale ale unei istorii de luptă și jertfă eroică

19 Dumitru Tinu - Helsinki-după zece ani

25 Din cronica glorioasă a luptei împotriva fascismului. Românii pe „lungul drum bătut de gloanțe”
general maior (r) Emil Ionescu - Tisa
locotenent-colonel aviator (r) Ion Ionescu - Am fost pilot de bombardament
colonel (r) Ion Gheorghe - În statul major al diviziei 2 munte-un emoționant episod al luptelor din Cehoslovacia

36 Vasile Crișu - Reportaj pe glob. Siberia, Siberia...

39 A. M. Vasilevski - O viață dedicată apărării patriei

45 1000+1. „Creațiile ale anului 2000”

46 Ilie Olteanu - Reportaj pe glob. Hangzhou

48 Din cartea recordurilor

49 Cristian Popișteanu & Dan Ghibernea (introducere, selecție, note) - Churchill și Eden în anii războiului

65 1000+1. Congelarea-scurt istoric. Dinozaurii și stupefiantele

66 dr. E. P. - Bumerangul... cuvintelor

73 dr. Ilie Șerbănescu - „Paradoxurile” agriculturii mondiale

78 Doina Topor - Dresda, pasăre măiastră

80 1000+1. Dacă...

81 Caleidoscop
Noutăți despre preistoria „lumii noi”
Comunicații
Un zbor spre alte sisteme
Tradiție și petrol

85 Doina Topor - Centura de aur

86 1000+1. Aspirina

87 Vasile Crișu - Dicționar 
Sare
Zahăr
Cacao
Lapte

90 Florea Ceaușescu - Reportaj pe glob. Vestigiile Mexicului

92 1000.+1. Serial „Petru cel Mare” la televiziunea americană

93 C. V. - Reportaj pe glob. Zadar

84 Liana Enescu - Pretutindeni trăiesc
Aymara - poporul fără istorie
Oamenii de la capătul lumii
Guajiro sau arta supraviețuirii

99 1000+1
„Incoerență” în universitățile americane
Turnul Eiffel - „sondă de petrol”
În căutarea „îngerului morții”

100 Mihai Coruț & Romeo Nădășan - Omul și „civilizația continentului extraterestru”

111 col. ing. Gheorghe Zarioiu - Afacerea „OTRAG”

114 Stelian Țurlea - Miniaturi californiene

118 Dumitru Tinu - Din lumea capitalului. Carnet de reporter
Purgatoriul de la Delancey Street
Rond de noapte în Manhattan

120 Romeo Nădășan - A fi WASPE

122 M. Vlad - Unde să fugim de bombă?

126 Abecedarul păcii

131 1000+1. Un vecin deloc obișnuit

132 Ștefan Cârjă - Semnal
Pădurea de piatră
Groapa Marianelor!
Gibonii cântă

133 Din cartea recordurilor
Orașe
Cea mai mică
Automobil

134 Romeo Nădășan - Contrabanda cu opere de artă

138 Mirela Șelaru - Când operele de artă călătoresc

140 Australia. Jubileu cu un nou imn.

141 Florea Țuiu - TSUKUBA Expo 85

145 Valeriu Georgiadi - Caleidoscop. Cinematograful viitorului - fără lumină, fără cameră, fără staruri?

147 Eugen Preda - S-a întâmplat la Babelsberg 1945. Decizia de a folosi bomba atomică

159 1000+1
Chibriturile
Manechine

160 Adrian Dascălu - Din cartea recordurilor
Biografie
Cuvânt
Hoteluri

161 George G. Potra & Paraschiva Bădescu (traducere, prezentare, note) - Din culisele celui de-al doilea război mondial. Zborul din mai

184 Adrian Dascălu (traducere, adaptare) - Un transplant controversat

188 1000+1. 
50 de coroane...
Newman

189 Rodica Dumitrescu (Traducere, adaptare, note) - Orchestra neagră

198 Ștefan Zaides - „Jocul periculos al umbrelor”

207 Lumea zâmbește
Policalificare
Oscar
Evadare eșuată
În așteptarea farfuriilor... zburătoare
Amenzi

208 Caleidoscop. Din nou despre meteoritul Tungus

„Diferența specifică” („TOMIS” 1982)

 ?, Cartea de debut. Diferența specifică, „Tomis”, Constanța, 1982

Autodeclarându-se „o suită de fragmente critice despre subiecte disparate”, Diferența specifică nu produce, însă, impresia de haos, de alegere întâmplătoare cronici literare oarecare, înghesuite cu grabă între coperțile unei cărți. Tânărul critic (nu îi cunosc vârsta biologică, dar fervoarea pe care o are în abordarea literaturii mă îndreptățește să-l consider astfel) este mereu preocupat de numirea mărcii individuale, proprie fiecărui scriitor și fiecărei opere care îi incită aprecierea: „Seria istorică a creațiilor și valorilor ale prezentului sunt reperele permanente ale criticii angajate să definească opera: definire care presupune găsirea genului proxim precum și a diferenței specifice. În primul sens, critica se deschide spre istorie literară, comparatism și, în genere, spre sinteză, conform unui principiu extensiv; în celălalt, spiritul critic se întregește și echilibrează prin explorarea profunzimilor, în virtutea principiului intensiv și analizei”(p. 205). Ion Simuț dă dovadă de acuitate și finețe în detectarea structurilor de adâncime. Subtilitățile de la macro-nivelul construcției sunt privite permanent în relație cu cele de la micro-nivelul stilului. Intenționalitatea este totdeauna confruntată cu produsul finit (cartea - n. n.). Convergențele și discrepanțele ies la iveală și constituie, în ultimă instanță, indici axiologici.

Re-citirea unor scriitori intrați de mult în istoria literară (G. Ureche și M. Costin, O. Goga, Aron Cotruș, G. Ibrăileanu, Gala Galaction, T. Arghezi, P. Constantinescu, G. Mihăescu sau L. Rebreanu) se face într-o viziune ce încearcă a fi novatoare prin perpetua raportare la cerințele impuse de timp și de succesiunea experimentărilor literare ale contemporaneității. Polemica, aplicată la obiect și lipsită de fanfaronadă, nu este defel ocolită. Ea dă un plus de savoare necesar. Atunci când gravitează în spațiul actualității, criticul devine, însă, mult  mai pertinent. Considerațiile asupra romanului (M. Preda, Ș. Bănulescu, D. R. Popescu, G. Bălăiță, A. Buzura), asupra poeziei (A. Rău, I. Gheorghe, A. Păunescu), asupra criticii însăși (E. Papu, Al. Piru, I. Negoițescu) (...) unui dotat artizan în decriptarea semnificațiilor. Având o (...) apetență pentru interpretarea (...), I. Simuț nu se transformă, totuși, într-un critic numai (...). Elementele extrase prin analiză slujesc procesului de afirmare sau infirmare a valorii. Cunoscător al noilor „grile” uzitate de exegeza literară, el nu le folosește în mod exagerat. nu suntem deloc sufocați de termeni greoi, cu înțeles abscons. Fraza de desfășoară cu suplețe și caută formula concis definitorie prin plasticitate: „Întrebarea este pentru el sesamul, adevărului” (despre M. Preda), „Narațiune în derivă, ea însăși deriva umanității pe care o exprimă” (despre D. R. Popescu), „Despărțindu-se de Goethe și Faust, (...) s-a întreținut cu Mefisto” (despre C. Noica), „Critica lui M. Nițescu nu se abandonează impresiei, ci se supune permanent verificărilor”. Pasiunea, apanaj al criticului convins de menirea sa, duce în anumite situații la concluzii discutabile (I. Gheorghe sau A. Buzura). Oricum, așa cum ni se dezvăluie din paginile Diferenței specifice, I. Simuț nu pare a fi refractar al dispute critice izvorâte din bune intenții.

Deși formal culegere de texte, cartea de față este pătrunsă de dorința sistemului. Sinteza, pe care aparent autorul o refuză, (...).

„Interviuri” (ARION 1979)

George Arion (revista „Flacăra”), Interviuri, Eminescu,  București, 1979

Ștefan Augustin Doinaș

Nichita Stănescu

Gheorghe Tomozei

Romulus Vulcănescu

Ioan Alexandru (Ardeleanu)

Paul Anghel

Ana Blandiana (Doina Rusan)

Emil Botta

Augustin Buzura

Nina Cassian

Al. Philippide

Dinu Săraru

Marin Sorescu

Adrian Păunescu

Alexandru Ivasiuc 

Fănuș Neagu

Octavian Paler

Edgar Papu

Eugen Barbu

Marin Preda

Șerban Cioculescu

Ov. S. Crohmălniceanu

Franyo Zoltan

M. H. Simionescu

Aurel Baranga

Paul Everac