Feminism în Anglia secolului XIX (C. BRONTE 1849)

În 1849, tânăra scriitoare englezoaică Charlotte Bronte a publicat romanul social Shirley. Acțiunea se petrece în 1811-1812, în timpului lungului război cu Franța (1793-1815), în regiunea nordică industrială Yorkshire. La ieșirea din biserică are loc o controversă privind rolul femeii în societate între două foarte tinere femei și un bărbat: Shirley Keeldar, tânăra orfană moștenitoare a unei importante averi, Caroline Helstone, nepoata parohului, și Joe Scott, supraveghetor la fabrica de textile a lui Robert Moore, care fusese împrumutat de Shirley.

<(...)
-Despre tine vorbeam, Joe, spuse William zîmbind.
-Și eu am să-l vestesc pe stăpînul meu, veni răspunsul. Domnișoarelor, continuă el luându-și un aer marțial, dumneavoastră ați face mai bine să vă duceți acasă.
-Nu văd de ce, spuse Shirley, care se obișnuise cu manierele cam înfumurate ale supraveghetorului și se războia deseori cu el.; asta mai cu seamă fiindcă Joe, partizan al unor teorii disprețuitoare față de femei în general, în adîncul sufletului său era furios din pricină că stăpînul și fabrica păreau a fio oarecum conduși de o fustă, și primea ca pe un ghimpe în inimă orice vizită de afaceri făcută de domnișoara Keeldar la administrația fabricii.
-Fiindcă pe aici nu se petrece nimic în care s-ar cuveni să se amestece partea femeiască.
-Nu mai spune! Văd că în biserică se fac rugăciuni și se rostesc preidici; nici aici n-ar trebui să ne amestecăm?
-N-ați fost de față nici la rugăciuni și nici la predică, domnișoară, dac-am băgat eu bine de seamă. Numa` că eu înspre politică băteam; dacă nu mă înșel eu, William Farren, aici de față, cam tot într-acolo trăgea.
-Ei, și ce-i cu asta? Politica e preocuparea noastră obișnuită, Joe. Dumneata știi că citesc cîte un jurnal în fiecare zi, și două duminica?
-Eu m-aș gîndi că citiți despre măritișuri, așa aș zice, domnișoară, despre crime, accidente și altele dintr-astea. Nu-i așa?
-Ba citesc articolele de fond, Joe, și informațiile de peste hotare, studiez cotele de la bursă: pe scurt, citesc tot ce citesc și domnii.
-După înfățișarea lui, se vedea limpede că Joe consideră discuția asta un fel de pălăvrăgeală fără rost. Așa că răspunse printr-o tăcere disprețuitoare. Dar domnișoara Keeldar continuă:
-Joe, pînă acum n-am putut afla niciodată limpede dacă ești whig sau tory; fii bun și spune-ne: care partid este onorat de sprijinul dumitale? 
-E tare greu să lămurești un lucru atunci cînd ești încredințat că n-o să fii înțeles, răspunse Joe cu aroganță. Numai că de-ar fi vorba să fiu tory, aș prefera să fiu babă, sau chiar femeie tînără, lucru încă și mai de nimic. Tories sînt aceia de duc mai departe războiul și năruiesc comerțul; și, de-aș fi eu de partea vreunui partid - da`  partidele politice sînt toate o aiureală - sînt de partea celui de ține mai mult pacea, adică prin asta cu interesele neguțătorești ale bietei noastre țări.
-Și eu la fel, Joe, răspunse Shirley, căreia îi făcea plăcere să-l necăjească pe supraveghetor, stăruind să vorbească despre lucruri în care după opinia lui ea - ca femeie - n-avea nici un drept să se amestece. În parte, cel puțin. Fiindcă eu aș înclina în același timp și înspre interesele agricultorilor; și asta pe bună dreptate,  întrucît nu dorsc de fel ca Anglia să se afle la picioarele Franței, dar cu toate că o partedin veniturile mele provin de la Hollow`s Mill, o alta mult mai importantă provine de la moșia dimprejurul fabricii. N-ar fi bine să se ia o măsură neprielnică agricultorilor; nu, Joe, ce zici?
-Roua de la ceasul ăsta nu prea le priește femeilor la sănătate, rosti Joe.
-Dacă ai spus cumva vorbele astea din grijă pentru sănătatea mea, te pot pur și simplu asigura că sînt insensibilă la frig. N-aș avea nimic împotrivă să fac și eu de pază la fabrică, într-o noapte din vara asta, înarmată cu muscheta dumitale, Joe.
Bărbia lui Joe Scott era și așa ieșită în afară; la auzul vorbelor astea o împinse încă și mai înainte.
-Dar, ca sî ne întoarcem la oile noastre, continuă Shirley, comerciantă și proprietară de fabrică de postav cum sînt, în afară de fermieră, nu-mi pot alunga din minte o anumită impresie precum că noi fabricanții și oamenii care ne ocupăm de afaceri sîntem uneori puțin - foarte puțin - egoiști și cam miopi în păreri și mai cu seamă prea nepăsători față de suferințele oamenilor, oarecum lipsiți de suflet în goana noastră după cîștig; nu ești de acord cu mine, Joe?
-Nu pot să discut acolo unde știu bine că n-o să fiu înțeles, veni din nou același răspuns.
-Misterios mai ești! Stăpînul dumitale discută uneori cu mine, Joe; nu-i așa de scorțos ca dumneata.
-Poate că nu: fiecare face în felul lui.
-Joe, chiar crezi cu adevărat că toată deșteptăciunea de pe lume a fost adunată doar în capetele bărbaților?
-Cred că femeile din ziua de astăzi sînt cam răzgîiate și cam mofturoase; și am mare respect pentru cele arătate de sfîntul apostol Pavel în al doilea capitol din Epistola întîi către Timotei.
-Și ce se arată acolo, Joe?
-Fie ca femeia să învețe în tăcere și cu toată supunerea. Nu pot îngădui ca o femeie să-i învețe și să uzurpe întîietatea bărbatului.; ci să păstreze tăcerea. Fiindcă Adam a fost mai întîi alcătuit, și după aceea Eva.
-Și ce legătură are asta cu afacerile? izbucni Shirley. Ce-ai spus dumneata aduce drept de primogenitură. Am să ridic problema asta domnului Yorke întîia dată cînd o mai începe să tune și să fulgere împotriva acestor drepturi.
-Și pe urmă, continuă Scott, Adam n-a fost păcălit; pe cînd femeia, lăsîndu-se păcălită, a căzut în păcat.
-Cu atît mai rău pentru Adam dacă a păcălit cu bună știință! se repezi domnișoara Keeldar. Ca să-ți spun adevărul adevărat, Joe, eu niciodată nu m-am împăcat prea ușor cu acest capitol: mă nedumerește.
-E foarte limpede, domnișoară: cine poate n-are decît să citească.
-Dar poate citi așa cum îi convine lui, spuse Caroline amestecîndu-se pentru prima oară în discuție. Ești de acord cu dreptul de liberă interpretare, nu-i așa, Joe?
-Pe legea mea! Cum să nu fiu? Sînt de acord și-l cer și pentru mine cu privire la fiecare literă din Cartea sfîntă.
-Și femeile se pot folosi de el la fel ca și bărbații?
-Așa nu; femeia trebuie să urmeze părerea bărbatului, nu numai în politică, da` și în credință: e cel mai sănătos lucru pentru ele.
-Ohoo! exclamară într-un glas și Shirley și Caroline.
-Asta-i sigur! Nici nu mai încape îndoială! insistă încăpățănatul supraveghetor.
-Socotește că nu mai poți vorbi, fiindcă toată lumea strigă să-ți fie rușine pentru asemenea cuvinte fără socoteală, zise domnișoara Keeldar. Tot așa de bine ai putea spune că bărbații trebuie să asculte părerile preoților fără să mai cerceteze cu mintea lor. La ce ar mai folosi o asemenea religie? N-ar mai fi decît o simplă orbire, o superstiție prostească.
-Și cam cum ați citi dumneavoastră, domnișoară Helstone, asemenea slove ale sfîntului apostol Pavel?
-De! Eu... eu cam asta cred despre ele: sfîntul apostol a scris acel capitol pentru o anumitate comunitate creștină, aflată în niște condiții speciale; mai mult decît atît, îndrăznesc să spun că în cazul în care așputea să citesc originalul în limba greacă, aș vedea că multe cuvinte au fost traduse, poate chiar pe de-a întregul prost înțelese. Nu mă îndoiesc defel că ar fi posibil dovedind desigur o oarecare iscusință, să dai pasajului o întorsătură cu totul contrarie, să-l faci sune astfel: „Fie ca femeia să-și poată rosti cuvîntul ori de cîte ori găsește cu cale să zică ceva împotrivă” - „îngăduit îi este femeii să învețe pe alții și să-i îndrume atît cît îi stă în puteri. Iar în vremea aceasta bărbatul nu avea nimic mai bun de făcut decît să-și păstreze pacea sufletească”, și așa mai departe.
-Așa ceva n-ar fi cu putință, domnișoară.
-Ba eu curaj să susțin că da. Părerile mele sînt mult mai ferme decît ale dumitale, Joe. Domnule Scott, ești un ins cum nu se poate mai dogmatic, și întotdeauna ai fost la fel: de asta îmi place William mai mult decît dumneata.
-Acasă la el Joe e cel mai de treabă om, spuse Shirley; l-am văzut eu acolo stînd blînd ca un mielușel. În întregul Briarfield n-ai să găsești bărbat mai bun. Față de nevastă-sa uită toate dogmele.
-Nevastă-mea e o femeie care muncește din greu, o femeie simplă: vremea și grijile i-au topit orice trufie; dar cu dumneavoastră treaba nu șade tot așa, domnișoarelor. Și pe urmă, spuneți c-ați avea atîta știință; numai că după mintea  mea, ce știți dumneavoastră e doar așa, un pospai poe deasupra. V-aș putea eu spune cum - să tot fie vreun an de-atuncea - într-o bună zi a venit la noi la administrație domnișoara Caroline, tocmai cînd mă băgasem eu în spatele biroului cel mare ca să împachetez ceva, și a adus cu ea o tăbliță pe care era înșirată o socoteală de aritmetică, să i-o arate patronului; de-adevărat era o adunare acolo pe care Harry al nostru ar fi dus-o la capăt cît ai clipi din ochi. Da` dînsa nu știa s-o scoată la capăt; a trebuit să-i arate domnul Moore; iar dacă a încercat să-i arate, tot n-a priceput.
-Astea-s prostii, Joe.
-Nu, nu; nu-s prostii; și domnișoara Shirley - uitați-o, aici de față - zice că-l ascultă pe patron, cînd vorbește despre afaceri, de-i numai ochi și urechi, și pricepe tot așa de limpede ca și cum s-ar uita în oglindă; numa` că toată vremea trage mereu cu ochiul pe fereastră să vadă ce-i face iapa; iar pe urmă își mută ochii pe-un strop care cică ar fi căzut pe rochia de călărie; pe urmă dă roată cu privirile dă roată cu privirile să vadă de nu cumva s-au prins ceva pînze de păianjen ori s-a așezat praful, și se gîndește ce murdari sîntem noi și ce mai galop o să-i tragă `neaei peste izlazul de la Nunnely. Și-atuncea pricepe mai mult de-o grămadă din ce-i spune domnul Moore, la fel ca și cum i-ar vorbi pe grecește.
-Joe, ești un adevărat calomniator. Aș avea eu ce să-ți răspund, dar uite că iese lumea din biserică: trebuie să te părăsim.
(...)
>

SURSA
Charlotte Bronte, Shirley, vol. I, trad. D.Mazilu, edit. Clip Impex, București, 1993, p. 342-347.

„Solteris” („TOMIS” 2001)

 ***, Solteris, „Tomis”, Constanța, 2001, septembrie

Clubul Artelor „Solteris” - „organizație a oamenilor de cultură din Mangalia”, cum se autodefinește - tipărește pe hârtie de lux cu multă risipă de culori, ?4 de pagini format A4, cărora le împrumută propriul nume și le hăruiește să fie o revistă de cultură și artă. Se precizează că ar fi vorba de „anul I, numărul ?”, dar nu se suflă o vorbă despre o vorbă despre periodicitatea publicației, așa că, până la proba contrarie, poate fi privită ca un buletin intern al clubului. De altfel, nici în „articolul de fond” de la pagina 3 nu se face vreo distincție între club și „revistă”. Se amintește o singură dată despre revistă și de patru-cinci ori despre „club”, ca și cum ar fi vorba despre aceeași persoană juridică, care ar avea rolul, cum cu stângăcie se exprimă autorul nesemnat al articolului, „să promoveze cultul valoric” (poți avea cultul valorii, nu să promovezi... cultul valoric).

Obsesia principală a Solteris-ului nu este selecția valorilor sub simțul critic, ci sub aripa atotîngăduitoare și nivelatoare a dragostei. Principiu creștin utopic care în plan social își poate exprima influența binefăcătoare, dar în domeniul artei este sigur nociv. În acest sens este reprodus pe copertă din Întâia Epistolă a lui Pavel către Corinteni, cu celebra încheiere preluată și de Marin Preda în Cel mai iubit dintre pământeni: „Căci unde dragoste nu e, nimic nu e”.

În principal i se poate reproșa „publicației” că nu iese din limitele unui buletin intern care reproduce tablouri și beletristică și nu acordă nici o atenție criticii literare. (Lipsesc cu desăvârșire comentariile de cărți sau de istorie literară). Când dragostea e cenzurată de spirit critic, „publicația” Solteris știe să aleagă câteva tablouri semnate de talentat pictoriță Luiza Cala. De asemenea, ne oferă câteva poeme inspirate semnate de Emilia Dabu, Ana Ardeleanu sau mezina Indira Abdulvoap.

Cu speranța că voi fi înțeles cum se cuvine (pentru că dragostea poate străluci și în umbra severității) îi urez Solteris-ului să devină, așa cum își dorește, o revistă de cultură și artă. Urarea mea își trage încrederea din zestrea de sensibilitate și cultură a celor peste douăzeci de femei, majoritatea tinere, cărora clubul le datorează existența.

„Bivuac” (ZACIU 1974)

 Mircea Zaciu, Bivuac, Dacia, Cluj-Napoca, 1974, 245 p.

Cuprins
5 Spiritul pașoptist
11 Recitindu-l pe Lovinescu
16 George Călinescu și obsesia Occidentului
21 Alte „obsesiii” călinesciene
26 Ceva despre Camil Petrescu
31 Un film despre Agârbiceanu
36 Bazaconii
42 Pentru o  nouă lectură a lui Slavici
57 Encomion
63 Densușienii
69 Derivă și corectare
74 Simplu sondaj
80 Născut în... „deranjamente”
87 Conversațiuni epistolare
98 Un personaj balzacian: Al. Davilla
108 Lada zburătoare sau goana după „postume”
119 Cenotaf pentru „Junimea”
133 Martha Bibescu
138 Poezie și confesiune
143 Kos Karoly
148 Infernul literar
154 Reversul medaliei
159 Cronica din Bechet
164 Emil Isac sau neînțelegerea
169 Un clasic printre moderni
179 Treptele inițierii
187 Carnet
188 1.Despre „dor”
1922 2.Paradoxul inaccesibilității
196 3.Epistole și epistolieri
200 4.Din nou scrisorile
204 5.Rural-citadin
207 6.O nouă carte despre „avangardă”
211 7.Tradiție și epigonism
215 8.Cuvintele
219 9.Ediția Ion Breazu
222. 10.Librăria
226 11.A privi îndărăt, a privi înainte
228 12.Critică „universitară”?
230 13.Literatura română - o cenușăreasă?
233 14.Criticul tînăr și poezia tînără
240 Pro domo

coperta 4: Ceea ce scriu eu este jurnalul unui personaj care reacționează sentimental la problemele și evenimentele din lumea de azi. Trecutul e și el o enclavă în prezent. Poate constitui viața cărților izvorul unei trăiri asemănătoare cu acea declanșată de viața oamenilor? Care e raportul interpretare - creație? De ce se spune că Giotto și-ar fi descoperit vocația privind tablourile lui Cimabue și nu oile pe care le ducea la păscut? Există și o agresivitate a privirii. La urma urmelor, o stare de veghe.

Bivuac însemna la origine și rond de noapte. Sîntem implicați în această metaforă, cum un coleg de al nostru, mult mai tînăr, a spus-o nu demult. Dar bivuac înseamnă și o exterioritate cu experiențele, exercițiile și rigorile vieții de campament. Criticul trăiește într-un bivuac. E modul său de a trăi sau un destin provizoriu ce-l obligă să rămînă mereu dincoace de ziduri, privind dinafară creația. El o apără, o asediază sau  hărțuiește asemenea unei cetăți. Sau, cum a spus-o mai de mult colegul nostru mult mai bătrîn Costache Negruzzi: „pururea în buza tunului, siliți a bivuaca sub un cort, care nu vă poate apăra de nestatornicia văzduhului”.

„Poezii. Proză” (ALEXANDRESCU 1863)

Grigore Alexandrescu, Poezii. Proză, antol., pref. și tabel cron. C. Mohanu, I. Creangă/Biblioteca școlarului 104, București, 1980

5 Constantin Mohanu, Prefață

41 Cîteva cuvinte în loc de prefață

Poezii

Suvenire și impresii, meditații, elegii
44 Trecutul. La Mănăstirea Dealului
47 Umbra lui Mircea. La Cozia
51 Răsăritul lunei. La Tismana
55 Mormintele. La Drăgășani
59 O impresie. Dedicată oștirei române
62 Anul 1840
66 Suferința
68 Un ceas e de cînd anul trecu
70 Meditație
74 Barca
76 Miezul nopței
78 Așteptarea
81 Cîinele soldatului
83 Adio. La Tîrgoviște
87 Unirea Princpatelor. Dedicată fiitorilor deputați ai României
90 Mărei sale domnului Alexandru Ioan I. Anul 1859. Pentru ziua intrării sale în București
92 O profesiune de credință
96 Cometei. Anonsate pentru 13 iunie
98 Răspunsul cometei

Epistole și satire
101 Epistolă către Voltaire
106 Epistolă Domnului Alexandru Donici, fabulist moldovean
109 Epistolă D. I. V., Autorul Primăverei amorului
113 Epistolă D. V. II
119 Epistolă D. I. C.
124 Satiră. Duhului meu

Fabule
130 Toporul și pădurea
132 Elefantul
135 Oglindele
137 Cîinele izgonit
140 Șoarecele și pisica
142 Privighetoarea și măgarul
144 Cîinele și cățelul
145 Pisica sălbatică și tigrul
147 Dreptatea leului
149 Lupul moralist
151 Boul și vițelul
154 Vulpea liberală
155 Mierla și bufnița
156 Uleul și găinile
158 Cîinele și măgarul
159 Vulpoiul predicator
161 Atelajul eterogen
162 iepurele, ogarul și copoiul
164 Ursul și vulpea
165 Corbii și barza
167 Calul vîndut și diamantul cumpărat
168 Mielul murind
169 Lișeța, rața și gîsca

Proză

Memorial de călătorie (fragmente)
189 Cozia
195 Nuvela Călugărița (fragment)
208 Bistrița
213 Bistrița (încheiere)
218 Polovraci
223 Tismana (încheiere)

229 Aprecieri critice

237 Tabel cronologic