Săraci versus bogați în Franța secolului XIX (BALZAC 1832-1833)

<
(...)
- Asemenea cruzimi adminstrative instigă războiul sărăcimii împotriva celor bogați, spuse medicul. Cei care deocamdată dețin puterea nu gîndesc niciodată serios la urmările inevitabile ale unei nedreptăți care se face unui om din popor. Un om sărac, nevoit a-și cîștige pîinea cea de toate zilele, nu luptă multă vreme, e adevărat, dar vorbește și găsește ecouri în toate inimile care suferă. O singură nedreptate se multiplică prin numărul celor care se simt loviți de ea. Această drojdie fermentează. Și asta încă nu-i totul; răul e încă și mai adînc. Nedreptățile întrețin în popor o ură ascunsă împotriva celor de sus. Burghezul devine și rămîne dușmanul celui sărac, și furtul nu mai e considerat un delict sau o crimă, ci o răzbunare. Dacă, în loc să facă dreptate celor mărunți, un funcționar îi maltratează și nesocotește drepturile lor cîștigate, cum mai putem pretinde unor nefericiți care n-au nici de pîine să se resemneze cu truda lor și să respecte proprietatea?... Mă cutremur gîndindu-mă că un mic funcționar, dintre cei care scutură de praf niște dosare, se bucură dă pensia de o mie de franci făgăduită lui Grondin. Și se mai găsesc oameni, printre cei care n-au măsurat niciodată adîncimea suferințelor, gata să condamne excesele răzbunărilor populare! Din ziua în care numărul nefericirilor individuale provocate de guvern îl întrece pe acela al binefacerilor, răsturnarea sa depinde numai de întîmplare; răsturnîndu-l, poporul se răfuieșe în felul lui. Un bărbat de stat ar trebui să aibă întotdeauna în fața ochilor îmaginea dreptății avînd la picioarele ei sărăcimea pentru care a fost imaginată.
(...)
>

SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. G. Marcuson, ed. Dacia, Cluj, 1972, pp. 98-99.

Andrei Muraru, președintele IICCMER: Unul dintre cei 35 de torționari comuniști a murit

Digi 24 4 ianuarie 2014

„Reeducare și prigoană” (SELEJAN 1993)

Ana Selejan, România în timpul primului război cultural, vol. II. Reeducare și prigoană, Thausib, Sibiu, 1993, 247 p.

Cuprins

1.Sensul unic al culturii
5 Cîteva precizări
14 Intervenția criticilor
38 Alegeri, congrese, decizii hotărîtoare
53 Note și comentarii

2.Contestarea lui Tudor Arghezi
64 Preambul
72 Probe la dosar
79 1947: noi atacuri
96 Episodul „Seringa”
100 Alte probe la dosar
105 Contestarea în congres
107 Apărarea poetului
111 1948: al treilea val: Sorin Toma et Co.
128 Note și comentarii

3.Reeducare și prigoană
132 Maeștri și învățăcei
149 Corigenți și repetenți
151 George Călinescu
177 Al. Philippide
180 Cezar Petrescu
189 Marin Preda
196 Criticare îndrumătorilor
196 Ovid S. Crohmălniceanu și Nina Cassian
208 M. H. Maxy și grupul „Flacăra”
224 N. Moraru și suspendarea revistei „Rampa”
231 Note și comentarii

246 Lista periodicelor consultate (36)
Adevărul, Bilete de papagal, Contemporanul, Dreptatea, Flacăra, Jurnalul de dimineață, Jurnalul literar, Liberalul, Lupta de clasă, Lumea, Națiunea, Orizont, rampa, Revista Fundațiilor Regale, Revista literară, România liberă, Scînteia, Scînteia tineretului, Semnalul, Studentul român, Timpul, Tineretul muncitor, Tinerețea, Torța, Tribuna poporului, Tribuna poporului, Tribuna românească, Ultima oră, Universul, Vestea nouă, Viața, Viața românească, Viața socială CFR, Victoria, Viitorul, Vremea

„Cenaclul Orizontul Mării” („TOMIS”)

 N. M., Cenaclul „Orizontul Mării”, „Tomis”, Constanța, 198?

Un tânăr cu o mască pe față, pe atât de senină, provocator de senină și agresiv de liniștită, pe cât îi era de contrazisă de întunecimea pielii și mâinile mari, nervoase, făcute să apuce, să strivească piatra, a citit de curând în cenaclul „Ovidius”. Înșelat de înfățișarea lui de coșar, într-o vreme când această profesie a căzut în dizgrație, l-am ascultat nu fără a-mi spune: „Iată-ne condamnați să mai suportăm infatuarea unui veleitar”. Și textele citite, destul de bolovănoase, bubuind alături de firul ideii, mi-au confirmat, într-adevăr, presupunerea. Eu, ca și celelalte harpii ale cenaclului, am tăbărât pe el și una mai rea de gură (Petru Vălureanu absento), Vladimir Bălănică, mi se pare, i-a smuls masca.

Tânărul în cestiune nu a avut nimic de zis, s-a comportat cu demnitate. Zilele trecute a venit din nou la redacție și, gest semnificativ, ne-a oferit de data aceasta un dosar voluminos, conținând, pe lângă textele lui, și pe cele ale unui întreg cenaclu din Năvodari, care se numește „Orizontul mării”. Ceea ce nu izbutise singur, tânărul care se cheamă Augustin Circa, izbutește acum împreună cu ceilalți, câțiva din 30. Judecate izolat, textele lui nu-l impuneau prin nimic, cât de cât personal. Judecate în context, unele dintre ele reușesc să reverbereze o lumină care, intersectându-se cu scânteierile celorlalte texte, stăruie, se impune unui gând de simpatie pe o traiectorie de la parte la întreg și invers. Vă propun, deci, câteva din textele acestor tineri în frunte cu „încercatul” și generosul lor susținător. Îi las prin ei înșiși să se prezinte, nu fără a vă preveni că sumarul de față este unul provizoriu, care n-ar putea fi altfel nimic din ceea ce se întâmplă aici, în orizontul iluziei și al mării.

Augustin Circa

ars poetica

În sânge îmi desenez o lumină
un giuvaier din lacrimi
și marea fără nume
și setea ce mă întoarce-n bici
sunt condamnat la viață
de fiecare dată când mor
iar chipul îmi arde în ceață
cu nechezat de cai eu mă stropesc
și stau de veghe nopți în șir
dar marea îmi fură chipul
și mă sting...

ofranda

Cum n-aș fi vrut să te scot
din umbra acestor zăpezi
când cineva ți-a dat
trandafirul lor alb
ochii-mi tânjesc după alt anotimp
noaptea-și pornește uzina
doar golul își pieptănă
visul cu un pieptăn de fosfor
aș fi vrut să nu pleci
inima descifrează de-acum
sufletul ațipit printre piramide
eu te aștept
te-am numit nepereche - 
interiorul uzinei de lacrimi e perfect...

Dumitru Zamfir

reîntoarcerea

Într-o noapte când luna zăcea 
răstignită pe o geană de nor
am stat mai aproape de tine cu-n gând
ținând în palme un izvor
Tot curgând el de-atunci până azi
i-au trecut energiile-n cristale
de cuvinte din limba română
și-am căzut amețit în brațele tale
M-ai purtat între vise și nori
ca pe-un fulg rătăcit și bastard
osândit voluntar am fost și mai sunt
pe-al tău rug nevăzut, eu, să ard.
Într-o zi de izbânzi și de vis
te-am văzut lăcrimând și mi-am zis:
„locul meu nu va fi niciodată aici”
și-am plecat ca un țipăt de bici.
Acum mă întorc iar la tine
și-ți sărut fericirea pe frunte;
mă supun arzătoarei, iar dacă nu vrei
Voi pleca mai departe, spre oriunde...

Ion Scarlat

pe foaia de șmirghel

Am vrut să trec dincolo
de ce puteam fi
ținând în palme soarele ca busolă
și părțile exterioare mai colțuroase uneori
s-au rotunjit topite de lumină
Apoi am vrut să zbor tot mai albastru
și aripile mi s-au frânt
când mă desprindeam de pământ
iar o parte din sufletul meu
s-a rotunjit
Așa am devenit roată
rostogolindu-mă către perfecțiune

Nicolae Andrei

ciudat

„ești ciudat” - îmi spunea zeița
în timp ce pasărea îmi murise în palmă
iar eu ascultam cu privirile
care se furișează pe vârfuri
privirile din ochii păsării

N. Nicoară

de dacia

Aerul a îmbătrânit între noi
mirosind a săgeți.
S-au trezit, neoprite și line
toate rădăcinile
uitate  prin veacuri în mine.

Vasile Șelaru

ai plecat ca un abur

ai plecat din grădina de vise
petale de flori cad pe trup și mă doare
am rămas exilat între cer și pământ
să privesc marea, sau începutul vieții
de la un val la alt val ce vuiește chemarea,
iubito! te rog nu striga
mă atinge înserarea ofilită cu pleoape și noaptea
mă caută prin sânge.
poemul e trist, tu îl știi, l-am 
scris în grădina uscată de vise
în care se rup fotografiile noastre
imaginea sufletului gol se 
deschide, nu-i zi și nici noapte
foșnește ușor amintirea uitată
a rămas umbra pașilor tăi pe 
nisip, mă iau după ea.