„Filiala din Constanța a Uniunii Scriitorilor” (DUNĂREANU 1995)

 Ovidiu Dunăreanu, Filiala din Constanța a Uniunii Scriitorilor, „Tomis”, Constanța, februarie 1995

Strădania, de decenii, a scriitorilor din Ținutul Mării, de a se constitui într-un organism profesional care să-i reprezinte în plan național și să le apere interesele, a devenit certitudine. Filiala Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România funcționează! Înființarea ei fost favorizată pe de o parte de faptul că în cele două județe - Constanța și Tulcea - există deja un nucleu de membri titulari, iar pe de altă parte că, în ultimii ani, aici, a reușit să se afirme un grup masiv de noi creatori de certă valoare, care au și îndeplinit, de altfel, exigențele impuse de „Statutul Uniunii”. Nu trebuie diminuat, însă, nici efortul revistei Tomis, care a militat de-a lungul celor aproape 30 de ani de viață pentru această idee, promovând cu consecvență scriitorii de talent. În urma ședinței de constituire, de sâmbătă 21 ianuarie 1995, onorată de prezența președintelui Uniunii Scriitorilor, criticul Laurențiu Ulici, a primarului municipiului Constanța, dr. Cornel Neagoe, a criticului de artă Doina Păuleanu, consilier șef al Inspectoratului județean pentru cultură, a unei numeroase asistențe, formată din scriitori, oameni de cultură, ziariști, sponsori și după desfășurarea lucrărilor Adunării Generale a Uniunii Scriitorilor din România, din 3-4 februarie 1995, Filiala dobrogeană are următoarea componență: Constantin Novac - secretar executiv; Nicolae Motoc - reprezentantul Filialei în Consiliul de conducere a Uniunii Scriitorilor din România; Arthur Porumboiu, Florin Șlapac, Ștefan Cucu, Cristina Tamaș, Nicolae Necula - membri în Biroul Filialei; Ion Codrescu, Vasile Cojocaru, Victor Corcheș, Ion Dragomir, Ion Faiter, Victoria Gavrilescu, Octavian Georgescu, Șerban Gheorghiu, Sanda Ghinea, Ernesto Mihăilescu, Ana Ruse, Hortensia Teodorescu, Petru Vălureanu - membri.

„Mlădițe dobrogene” („TOMIS” 1984)

 O. Dunăreanu, Mlădițe dobrogene, „Tomis”, Constanța, 1984

Cenaclul elevilor și șoimilor patriei, îndrumat cu dăruire și pricepere de poetul Petru Vălureanu, și-a înscris în palmares în ultima lună o paletă bogată de manifestări. De la obișnuitele ședințe de lucru de duminică dimineața în cadrul cărora au citit Amelia Doiciu, Cristian Munteanu și Adriana Andronic în șezătorile literare omagiale („Laudă muncii, tinereții și primăverii”) s-a ajuns la organizarea unor instructive dialoguri de lucru cu poetele Ileana Jean și V. Stănei. Invitat de Șc. gen. nr. 28, cenaclul a realizat un moment emoționant, de mare frumusețe artistică - „Omagiu lui Nichita Stănescu”. Fructuosul schimb de experiență întreprins la cenaclul „Tinere condeie” al Șc. gen. nr. 11, condus de prof. M. Chiotoroiu, a încununat reușita acestor manifestări.  Este de remarcat și contribuția substanțială adusă la desfășurarea ședințelor de grupul muzical folk „Hyperion”, îndrumat de prof. Gabriela Sauciuc. Buletinul „Mlădițe dobrogene”, editat de Consiliul Județean al Pionierilor și Șoimilor Patriei și Secția pentru Copii și Tineret a Bibliotecii Județene, publică trimestrial versurile și lucrările de artă plastică ale membrilor cenaclului. Semnalăm în ultimul număr poemele lui Traian Rus, o speranță a cenaclului.

„Cenaclul Orizontul Mării” („TOMIS”)

 N. M., Cenaclul „Orizontul Mării”, „Tomis”, Constanța, 198?

Un tânăr cu o mască pe față, pe atât de senină, provocator de senină și agresiv de liniștită, pe cât îi era de contrazisă de întunecimea pielii și mâinile mari, nervoase, făcute să apuce, să strivească piatra, a citit de curând în cenaclul „Ovidius”. Înșelat de înfățișarea lui de coșar, într-o vreme când această profesie a căzut în dizgrație, l-am ascultat nu fără a-mi spune: „Iată-ne condamnați să mai suportăm infatuarea unui veleitar”. Și textele citite, destul de bolovănoase, bubuind alături de firul ideii, mi-au confirmat, într-adevăr, presupunerea. Eu, ca și celelalte harpii ale cenaclului, am tăbărât pe el și una mai rea de gură (Petru Vălureanu absento), Vladimir Bălănică, mi se pare, i-a smuls masca.

Tânărul în cestiune nu a avut nimic de zis, s-a comportat cu demnitate. Zilele trecute a venit din nou la redacție și, gest semnificativ, ne-a oferit de data aceasta un dosar voluminos, conținând, pe lângă textele lui, și pe cele ale unui întreg cenaclu din Năvodari, care se numește „Orizontul mării”. Ceea ce nu izbutise singur, tânărul care se cheamă Augustin Circa, izbutește acum împreună cu ceilalți, câțiva din 30. Judecate izolat, textele lui nu-l impuneau prin nimic, cât de cât personal. Judecate în context, unele dintre ele reușesc să reverbereze o lumină care, intersectându-se cu scânteierile celorlalte texte, stăruie, se impune unui gând de simpatie pe o traiectorie de la parte la întreg și invers. Vă propun, deci, câteva din textele acestor tineri în frunte cu „încercatul” și generosul lor susținător. Îi las prin ei înșiși să se prezinte, nu fără a vă preveni că sumarul de față este unul provizoriu, care n-ar putea fi altfel nimic din ceea ce se întâmplă aici, în orizontul iluziei și al mării.

Augustin Circa

ars poetica

În sânge îmi desenez o lumină
un giuvaier din lacrimi
și marea fără nume
și setea ce mă întoarce-n bici
sunt condamnat la viață
de fiecare dată când mor
iar chipul îmi arde în ceață
cu nechezat de cai eu mă stropesc
și stau de veghe nopți în șir
dar marea îmi fură chipul
și mă sting...

ofranda

Cum n-aș fi vrut să te scot
din umbra acestor zăpezi
când cineva ți-a dat
trandafirul lor alb
ochii-mi tânjesc după alt anotimp
noaptea-și pornește uzina
doar golul își pieptănă
visul cu un pieptăn de fosfor
aș fi vrut să nu pleci
inima descifrează de-acum
sufletul ațipit printre piramide
eu te aștept
te-am numit nepereche - 
interiorul uzinei de lacrimi e perfect...

Dumitru Zamfir

reîntoarcerea

Într-o noapte când luna zăcea 
răstignită pe o geană de nor
am stat mai aproape de tine cu-n gând
ținând în palme un izvor
Tot curgând el de-atunci până azi
i-au trecut energiile-n cristale
de cuvinte din limba română
și-am căzut amețit în brațele tale
M-ai purtat între vise și nori
ca pe-un fulg rătăcit și bastard
osândit voluntar am fost și mai sunt
pe-al tău rug nevăzut, eu, să ard.
Într-o zi de izbânzi și de vis
te-am văzut lăcrimând și mi-am zis:
„locul meu nu va fi niciodată aici”
și-am plecat ca un țipăt de bici.
Acum mă întorc iar la tine
și-ți sărut fericirea pe frunte;
mă supun arzătoarei, iar dacă nu vrei
Voi pleca mai departe, spre oriunde...

Ion Scarlat

pe foaia de șmirghel

Am vrut să trec dincolo
de ce puteam fi
ținând în palme soarele ca busolă
și părțile exterioare mai colțuroase uneori
s-au rotunjit topite de lumină
Apoi am vrut să zbor tot mai albastru
și aripile mi s-au frânt
când mă desprindeam de pământ
iar o parte din sufletul meu
s-a rotunjit
Așa am devenit roată
rostogolindu-mă către perfecțiune

Nicolae Andrei

ciudat

„ești ciudat” - îmi spunea zeița
în timp ce pasărea îmi murise în palmă
iar eu ascultam cu privirile
care se furișează pe vârfuri
privirile din ochii păsării

N. Nicoară

de dacia

Aerul a îmbătrânit între noi
mirosind a săgeți.
S-au trezit, neoprite și line
toate rădăcinile
uitate  prin veacuri în mine.

Vasile Șelaru

ai plecat ca un abur

ai plecat din grădina de vise
petale de flori cad pe trup și mă doare
am rămas exilat între cer și pământ
să privesc marea, sau începutul vieții
de la un val la alt val ce vuiește chemarea,
iubito! te rog nu striga
mă atinge înserarea ofilită cu pleoape și noaptea
mă caută prin sânge.
poemul e trist, tu îl știi, l-am 
scris în grădina uscată de vise
în care se rup fotografiile noastre
imaginea sufletului gol se 
deschide, nu-i zi și nici noapte
foșnește ușor amintirea uitată
a rămas umbra pașilor tăi pe 
nisip, mă iau după ea.