Faceți căutări pe acest blog

Se afișează postările cu eticheta Stănei. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Stănei. Afișați toate postările

sâmbătă, 1 decembrie 1984

„Mlădițe dobrogene” („TOMIS” 1984)

 O. Dunăreanu, Mlădițe dobrogene, „Tomis”, Constanța, 1984

Cenaclul elevilor și șoimilor patriei, îndrumat cu dăruire și pricepere de poetul Petru Vălureanu, și-a înscris în palmares în ultima lună o paletă bogată de manifestări. De la obișnuitele ședințe de lucru de duminică dimineața în cadrul cărora au citit Amelia Doiciu, Cristian Munteanu și Adriana Andronic în șezătorile literare omagiale („Laudă muncii, tinereții și primăverii”) s-a ajuns la organizarea unor instructive dialoguri de lucru cu poetele Ileana Jean și V. Stănei. Invitat de Șc. gen. nr. 28, cenaclul a realizat un moment emoționant, de mare frumusețe artistică - „Omagiu lui Nichita Stănescu”. Fructuosul schimb de experiență întreprins la cenaclul „Tinere condeie” al Șc. gen. nr. 11, condus de prof. M. Chiotoroiu, a încununat reușita acestor manifestări.  Este de remarcat și contribuția substanțială adusă la desfășurarea ședințelor de grupul muzical folk „Hyperion”, îndrumat de prof. Gabriela Sauciuc. Buletinul „Mlădițe dobrogene”, editat de Consiliul Județean al Pionierilor și Șoimilor Patriei și Secția pentru Copii și Tineret a Bibliotecii Județene, publică trimestrial versurile și lucrările de artă plastică ale membrilor cenaclului. Semnalăm în ultimul număr poemele lui Traian Rus, o speranță a cenaclului.

sâmbătă, 31 martie 1984

Cenaclul Poesis din Constanța (DUNĂREANU 198?)

 O. Dunăreanu, Poesis, „Tomis”, Constanța, 198?, martie

(...) POESIS al Casei Corpului Didactic, condus de apreciatul profesor Florin Pietreanu. Toate acestea, cât și prezența membrilor săi cu versuri, proză, articole de istorie și critică literară, teatru în revistele Tomis și Luceafărul, în emisiunile de la radio, la șezători în mijlocul elevilor din licee, în rafturile librăriilor, ca și Concursul de poezie organizat anual - îi configurează Poesisului un profil distinct în viața literară constănțeană. Paleta bogată a activităților sale - lansări de noi volume, întâlniri cu publicul, unde sunt invitați cunoscuți scriitori din Dobrogea și din țară etc - în ultimul timp a fost dominată de ședințele de lucru în care au citit poezie profesorii Ileana Jean, F. P., Dan Iorga, Veronica Stănei și eleva Mona Monescu. Acuratețea comentariilor critice a fost asigurată cu aplomb și finețe de intervențiile profesorilor Emilian Ștefănescu, Victor Corcheș, I. J., Eugenia Vâjiac, Alex Prundea, F. P.., Aurel Dumitrescu, George Căpriță, Victoria Gavrilescu, Hortensia Teodorescu, Ion Crudu, Dan Jugănaru și Maria Vild. Între 1 și 3 martie, cenaclul a participat - prin președintele lui - la Consfătuirea pe țară a cenaclurilor și cercurilor literare de la Focșani. Printre acțiunile de interes aflate pe agenda de lucru pe acest an, semnalăm iubitorilor de literatură lansarea celei de a doua ediții a Concursului de poezie și editarea unei noi culegeri literare în cinstea celei de a patruzecea eliberări a patriei noastre.