Faceți căutări pe acest blog

Se afișează postările cu eticheta Codrescu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Codrescu. Afișați toate postările

marți, 31 iulie 2001

„Festivalul de Haiku din America de Nord” („TOMIS” 2001)

 Ion Codrescu, Festivalul de Haiku din America de Nord (28 iunie - 1 iulie 2001, Boston, SUA), „Tomis”, Constanța, 2001, iulie

Organizat de Societatea de Haiku din America, sponsorizat de Consulatul Japoniei din Boston, Fundația Japoneză din New York și Departamentul de Cultură din Massachusetts, Festivalul de poezie haiku s-a desfășurat în sălile Conservatorului de Muzică, la Muzeul de Arte Frumoase, la Galeriile de Artă Kaji Aso și în parcuri și rezervații naturale din împrejurimile marelui oraș de pe țărmurile Oceanului Atlantic.

Tema festivalului a fost Haiku-ul în relație cu alte specii literare și cu alte arte. Aproape două sute de participanți au asistat la o diversitate de activități: conferințe, simpozioane, dezbateri, recitaluri, expoziții de pictură inspirată din poemul haiku, workshop-uri de caligrafie, haiga, renku și haibun, spectacole de muzică, teatru și balet, proiecții de filme și diapozitive, lansări de carte, expoziții de publicații de haiku, plimbări în mijlocul naturii pentru a compune poeme, ceremonii de ceai și recepții.

În prima zi, poetul Raffael de Gruttola, coordonatorul de program - a „tăiat panglica” pentru a deschide festivalul, a ținut o scurtă alocuțiune și a vernisat Expoziția internațională de haiga (pictura cate ilustrează un haiku). Ca oaspete al acestui festival, trebuia să susțin o comunicare în care să sintetizez experiența mea de haiku-haiga. Alesesem tema Relația text-imagine în creația de haiga. În speech-ul meu le-am vorbit despre poezia românească, despre tema naturii în folclorul românesc și în creația cultă, accentuând ideea că poemul haiku a găsit în România un teren fertil și o sensibilitate favorabilă pentru a se propaga. Am relevat ideea că în 1938, când în Occident încă nu se vorbea de tanka și haiku, în România, Al. Stamatiad publica o culegere de poeme în stil nipon - Peisagii sentimentale (Editura Adevărul, București), care, ulterior, avea să fie premiată de Academia Română. După expoziție, a urmat o sesiune de comunicări cu tema Puterea de vindecare a poeziei haiku. Programul zilei a fost încheiat cu un spectacol de interferențe artistice dintre muzică, balet și haiku.

A doua zi, William J. Higginson, cunoscutul specialist american în haiku, a deschis programul cu o comunicare pe tema Semnificațiile cuvântului sezonal în haiku. Apoi, Profesorul Haruo Shirane de la Universitatea Columbia - reputat specialist în literatura japoneză - a susținut o conferință cu tema Arta în viața poeților japonezi din perioada Edo. Ziua s-a desfășurat pe următoarele coordonate și teme: poezia americană și poemul haiku, pictura haiga, proza poetică în spirit haiku (habun), poemul renku (poemul-în-lanț), poemul haiku și miniaturile muzicale.

Ziua a treia a debutat cu o conferință prezentată de profesorul universitar Hirosaki Sato- celebru traducător al poeziei japoneze în limba engleză, premiat de prestigioase instituții culturale pentru volumele publicate în SUA și Japonia. Hirosaki sato a făcut o fină analiză a caracteristicilor și diferențelor dintre haiku-ul japonez și cel de limbă engleză. Alte activități s-au axat pe următoarele teme: arta vizuală a haiku-ului, influențe din literatura occidentală în haiku, problema originalității în haiku, fraza muzicală de jazz și poemul haiku, transformările care au loc în tanka și poemul renku. În cadrul recitalurilor de haiku, Sonia Coman a citit din recenta sa plachetă Leagănul păpușii, iar Ion Codrescu a prezentat un recital din creația poeților români și o selecție din volumul său Vocile muntelui, tipărit în anul 2000 la editura Ami Net Internațional din Marea Britanie. Seara a fost dedicată creațiilor muzicale inspirate de haiku. Surpriza a constituit-o Ansamblul muzical din Croația, dirijat de compozitorul Neven Valand, care a interpretat miniaturi muzicale inspirate din haiku-uri scrise de Patrick Blanche (Franța), Dimitar Anakiev (Slovenia), Ion Codrescu (România), Jim Kacian (SUA) și Gordana Valand (Croația).

Programul celei de a patra zi a inclus plimbări în mijlocul naturii din apropierea Bostonului, pentru a da prilej poeților să compună piese inspirate din peisajul respectiv. Natura este generoasă în acea regiune: țărmul oceanului, lacuri și păduri, pajiști întinse care alternează cu șiruri de arbori și meandre de râuri.

Festivalul de haiku de la Boston nu se putea încheia cu nimic mai potrivit decât o ceremonie a ceaiului regizată de maestrul, poetul, muzicianul și artistul Kaji Aso. Liniștea interioară indusă de ceremonie nu se poate compara cu nimic. Starea spirituală creată de maestrul de ceremonii în sufletul celui care participă la acest eveniment nu se poate compara cu ceea ce îi oferă lectura unor haiku-uri scrise de un poet care a înțeles ce înseamnă spiritul acestei poeziei.

marți, 31 august 1999

„Viața Filialei” („TOMIS” 1999)

 ***, Viața Filialei, „Tomis”, Constanța, 1999, august?

*

Reluată după un deceniu, în 1998, Tabăra de creație literară și video-poem „Carsium” de la Hârșova, organizată de Consiliul Județean de Conservare și Valorificare a Tradiției Populare Constanța, a inclus în acest an, pe lângă numeroase manifestare - expoziții de pictură, lansări de carte, dialoguri literare, spectacole de muzică și poezie - și o întâlnire cu reprezentanții Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor și ai revistei „Tomis”, la care au participat scriitorii Constantin Novac, Sorin Roșca și Ovidiu Dunăreanu. Biblioteca Orășenească Hârșova a găzduit un stand de noutăți editoriale amenajat de Librăria U. S. din Constanța și lansarea volumelor „Patrulaterul cenușiu” și „Înțelepciunea ascetului” semnate de Arthur Porumboiu. Tabăra a fost onorată de prezența scriitorilor Arthur Porumboiu, Ion Dragomir, Alexandru Uluiu, Ana Ruse, Ananie Gagniuc, Geo Vlad. Este de remarcat faptul că, spre deosebire de celelalte ediții, ediția de acum a avut ca participanți foarte mulți tineri, semn de bun augur al revigorării energiilor creatoare în această parte a țării.

*

Intrate deja în tradiție, întâlnirile dintre scriitorii constănțeni și ialomițeni își arată din ce în ce mai pregnant roadele roadele atât în paginile revistei „Tomis”, cât și în publicațiile din județul învecinat. Cea mai recentă dintre aceste întâlniri a prilejuit scriitorilor Constantin Novac, Nicolae Motoc, Șerban Codrin și Ioan Neșu o trecere în revistă a principalelor probleme cu care se confruntă în clipa de față  instituțiile culturale din România, fiind stabilit totodată un calendar al viitoarelor manifestări culturale comune.

*

Nicolae Rotund în calitate de consultant al Editurii „Ex Ponto” a îngrijit apariția în colecția „Romane interbelice” a volumului „Casa cu fete” de Carol Roman, iar în colecția „Cartea de literatură a elevului” a lucrărilor „Schițe și povestiri” de Emil Gârleanu și „Nuvele, povestiri, basme” de Barbu Ștefănescu Delavrancea. De asemenea, criticul este pe cale să definitiveze lucrarea „Trei secole de pamflet”, eseu despre pamfletul românesc.

*

Ovidiu Dunăreanu, Sorin Roșca și Dan Perșa au participat în această lună la ediția 1999 a sesiunii naționale de etnologie „Migrația semnelor de cultură populară în România”, organizată de Centrul Județean al Creației Populare la Mangalia - 2 Mai. Devenită tradițională, manifestarea a reunit prestigioși specialiști în domeniu din marile centre și zone etno-culturale ale țării.

*

 Aurelia Lăpușan împreună cu Ștefan Lăpușan au scos de sub tipar o nouă carte din seria monografiilor dobrogene intitulată „Techirghiol pentru Europa”. Lucrarea cuprinde foarte multe documente de arhivă, ilustrații și informații inedite acoperind peste un secol de istorie și viață culturală dobrogeană. Scriitoarea mai are în lucru „Un curs de inițiere în jurnalistică” și un volum de interviuri cu mari personalități ale spiritualității românești pe care le-a cunoscut în treizeci de ani de activitate de ziaristă.

*

Sanda Ghinea a încheiat o nouă carte pentru copii, „Familie la minut” și scrie la o alta de epigrame, care va cuprinde portretele făcute scriitorilor  constănțeni în cadrul „Cafenelei literare”.

Iulia Pană a terminat noul său volum de versuri „Groapa cu scorpioni” și se gândește să nu-l mai editeze la București, ci în Constanța, la Editura „Ex Ponto”.

*

Ion Codrescu a fost distins cu premiul pentru poezie la Concursul Internațional din Niș (Iugoslavia).

luni, 4 ianuarie 1999

„Viața filialei” („TOMIS” 1999)

 ***, Viața filialei, „Tomis”, Constanța, 1999

*

Încă de la înființare, Editura „Ex Ponto” din Constanța s-a impus repede atenției publice ca o casă editorială deschisă pentru valorile culturii naționale, dar mai ales pentru valorile autentice ale spațiului euxin. De curând, conducerea editurii și Tipografiei „Infcon” SA, reprezentată prin Ioan Popișteanu, directorul editorii, Paul Prodan, directorul tipografiei, Doina Crișan, director economic, Constantin Zamfir, consilier editorial, s-a întâlnit cu cei mai apropiați colaboratori și consultanți, din dorința firească de a supune dezbaterii planurile și programele  editoriale și de dezvoltare a activității acestor instituții pe anul în curs. Schimbul de opinii a relevat necesitatea unui plan structurat cu oferte sigure, extinderea relațiilor de difuzare pe întreg teritoriul țării, colaborarea și cu scriitori din alte domenii decât cel literar, publicarea unor traduceri de marcă din literatura universală, un târg de carte complex la Constanța dublat de un Festival Național de Poezie, îmbunătățirea condițiilor de tipărire a revistei „Tomis”, prezența la târgurile de carte importante din țară și străinătate. Au participat la dialog scriitorii Constantin Novac, Nicolae Motoc, Ovidiu Dunăreanu, criticul Nicolae Rotund și artiștii plastici Ion Tițoiu și Ion Codrescu.

*

Editura „Ex Ponto”, revista „Tomis” și Filiala Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România au organizat la Casa de Cultură din Medgidia lansarea celui de-al doilea volum de versuri al poetului Dima Zăinescu din acest oraș, intitulat „Fruct de noroc”. Au vorbit despre carte și autor C. Novac, N. Motoc, N. Rotund, I. Codrescu, din partea Filialei, și I. Popișteanu, P. Prodan și C. Zamfir, din partea editurii.

*

Cu ocazia sărbătorii a 15 ani de existență, Asociația Artiștilor Plastici „Amfora” din Constanța a acordat diplome pentru întreaga activitate, consecvență și camaraderie artistică în promovarea actelor de cultură unor personalități dobrogene și unor ziare, posturi de radio și televiziune din Constanța, care au fost cu gândul, sufletul și fapta alături de ea. Filiala Dobrogea și „Tomis” au fost onorate prin conferirea de diplome scriitorilor C. Novac, secretar al Filialei și redactor șef al revistei, O. Dunăreanu, redactor, și Sorin Roșca, reporter.

*

Amet Aledin, una dintre „Vocile tinere” descoperite și susținute de „Tomis”, și-a lansat la Cercul Militar Constanța, cu sprijinul Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România - volumul de debut în poezie „Dincolo de semn”, apărut la „Ex Ponto”. Despre semnificația momentului a vorbit S. Roșca din partea revistei. Din partea Filialei au avut intervenții N. Motoc (lectorul cărții), Arthur Porumboiu și O. Dunăreanu.

joi, 31 decembrie 1998

„TOMIS” 1998

 *

Poetul, criticul și prozatorul Nicolae Motoc, în calitate de consultant al Editurii „Ex Ponto” - condusă de profesorul Ioan Popișteanu - a îngrijit un număr apreciabil de volume ale unor scriitori tineri sau aflați în pragul consacrării, dintre care remarcăm: „Pur” de Ion Roșioru, „Noris” de Ana Ardeleanu, „Povara umbrei” de Jean Drăgan, „Dincolo de semn” de Amet Aledin, „Fruct de noroc” de Dima Zainea, „Antecameră” de Gabriela Apostol.

*

Sorin Roșca a predat aceleeași edituri volumul de poeme „Sezonul indiferenței”, care se bucură re recomandările unor importanți critici și scriitori contemporani și de prezentarea grafică a artistului plastic Constantin Grigoruță.

*

Criticul literar Nicolae Rotund, conferenția doctor la Facultatea de Litere a Universității „Ovidius”, dialoghează în noua sa carte „Starea literaturii” (Editura „Ex Ponto”) cu criticii literari Mircea Martin, Nicolae Ciobanu, Pompiliu Marcea, Valeriu Cristea, Ștefan Cazimir, Zoe Dumitrescu Bușulenga, Ion Vasile Șerban, George Munteanu, Cornel Regman, Cornel Ungureanu, Gheorghe Grigurcu, Alex. Ștefănescu și cu prozatorii Augustin Buzura, Ileana Vulpescu, Constantin Novac, Florin Șlapac și Nicolae Motoc.

*

Cristina Tamaș și-a susținut la Iași, cu prof. univ. dr. Constantin Ciopraga, teza de doctorat cu tema „Fenomenul Baudelaire și poezia română modernă”, și a debutat în teatru cu piesa „Omul din cerc” - în regia lui Dan Puican - prezentată la „Teatru radiofonic”.

*

Constantin Cioroiu pregătește, în calitatea de redactor coordonator, un nou număr al revistei „Biblion” și volumul de „Referate și comunicări” prezentate la sesiune care a marcat împlinirea a 90 de ani de la înființarea Cenaclului Literar „Ovidiu” - ambele editate de Biblioteca Județeană Constanța - și a definitivat romanul „Singur cu Tebaida”, din care a publicat până câteva fragmente în revista „Tomis”.

*

Ion Codrescu, la invitația Universității „Kokushikan”, a efectuat o călătorie de studii în Japonia, unde a susținut recitaluri de poezie și a deschis expoziții de grafică. De asemenea, a primit bursa „Tyrone Guthrie”, oferită de Consiliul Artei și Uniunii Scriitorilor din Irlanda.

*

Emilia Dabu și-a lansat la Centrul Român de Afaceri „Marea Neagră” din Mangalia, volumul de versuri „Ne-a mai rămas iubirea” (Editura „Cara”), avându-i ca invitați din partea Filialei USR și revistei „Tomis” pe Ovidiu Dunăreanu și Sorin Roșca.

*

Ion Dragomir împreună cu Arthur Porumboiu, Tudor Costache și Ioan T. Ștefan au editat un nou număr al revistei de cultură și divertisment „Metafora”.

*

Șerban Gheorghiu și-a lansat, la Biblioteca Județeană Constanța, cartea document „Struma” (Editura Fundației „Andrei Șaguna”), o tragedie a vaporului cu același nume scufundat în Marea neagră în timpul celui dea-l doilea război mondial.

*

Sanda Ghinea la secția pentru copii a aceleiași biblioteci volumul de versuri „Anul nou într-o poveste” (Editura „Ex Ponto”). O secvență din carte a fost pusă în scenă de elevii Școlii Generale nr. 35, conduși de învățătoarea Enuță Mirela. 

*

Aurelia Lăpușan împreună cu Rodica Simionescu  de la Radio Constanța au fost selecționate de Asociația Feministă „Ariadna” - care reprezintă femeile din presă - pentru a urma, în perioada 10-24 ianuarie, un curs de jurnalistică la Amsterdam.

*

Hortensia Teodorescu a terminat volumul de proză pentru copii „Povești pentru ochi albaștri” și așteaptă un editor generos ca să i-l tipărească.

*

La Comitetul Filialei se află depuse pentru a fi luate în discuție dosarele de creație aparținând autorilor constănțeni Iulia Pană, Dumitru Ene Zărnești, Marian Moise, Adrian Doxan și Mircea Popescu.

vineri, 22 noiembrie 1996

„Viața Filialei” („TOMIS” 1996)

 ***, Viața Filialei, „Tomis”, Constanța, 1996, noiembrie

*

Semnalăm cu plăcere patru noi apariții editoriale. Cărțile aparțin colegilor noștri de redacție, voci distincte în peisajul literar românesc: Constantin Novac - Punctul mort (roman, Constanța, Editura Ex Ponto), Nicolae Motoc - Fragilități (versuri, Constanța, Editura Metafora), Florin Șlapac - Zăpodie (poem, București, Editura Niculescu), Sorin Roșca - Paznicul gerului (versuri, Iași, Editura Timpul).

*

Sâmbătă, 26 octombrie, Editura Leda a lansat la Muzeul de Artă, în prezența autorului, volumul de haiku O lentilă pe masă / A lens on the table de Constantin Abăluță. Despre autor și carte au vorbit: Nicolae Motoc, Ovidiu Dunăreanu, Ion Codrescu și consilierul editorial Valentin Sgarcea.

*

Nicolae Motoc și-a lansat volumul Fragilități, vineri, 22 noiembrie, în cadrul aceleiași frumoase săli a Muzeului de Artă Constanța. Dialogul critic a fost susținut de Gabriel Rusu, Evelina Cârligeanu, Dan Perșa, Ion Roșioru și arh. C. D. Mazilu - președintele Fundației Culturale Teodor Burada, care a sponsorizat această întâlnire. Au recitat actorii Diana Cheregi și Vasile Cojocaru. Sâmbătă, 23 noiembrie, ora 18,00 Nicolae Motoc a fost invitatul emisiunii Dobrogea - repere spirituale, realizată de postul de televiziune MTC Constanța. Au participat: Ovidiu Dunăreanu, Evelina Cârligeanu, Dan Perșa, Corina Apostoleanu.

*

Florin Șlapac a fost invitatul emisiunii O carte în discuție realizată de Ana Maria Munteanu la postul de televiziune MTC Constanța. Au participat: Ovidiu Dunăreanu, Dan Perșa, Eugen Nasta. Au recitat fragmente din poemul Zăpodie tinerii actori Gabriel Duțu și Laura Crăciun de la Teatrul Dramatic Constanța.

vineri, 30 iunie 1995

„Viața Filialei” („TOMIS” 1995)

 ***, Viața Filialei, „Tomis”, Constanța, iunie-iulie 1995

*

Primăria și Școala Generală din comuna Greci au organizat, cu sprijinul Inspectoratului pentru Cultură al Județului Tulcea, o întâlnire cu membrii redacției revistei „Tomis” și Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor. Cu acest prilej, a avut loc lansarea antologiilor de proză, Vânzătorul de enigme, și de versuri, Fereastra dinspre mare, editate de revistă. Au participat scriitorii: Constantin Novac, Nicolae Motoc, Ernesto Mihăilescu, Sorin Roșca, Dan Perșa.

*

Vineri, 16 iunie, la librăria „Eminescu” din Constanța, au fost lansate volumele: Alte Americi de Norman Spinrad și Copiii lui Faraday de N. Lee Wood, în prezența autorilor americani. Dacă Spinrad este cunoscut publicului românesc grație romanelor Solarienii, Mașinăria Rock and Roll, Visul de fier, publicate în colecția Nautilus a Editurii Nemira, Wood și-a lansat cartea în premieră mondială. Autorii americani au sosit în orașul de pe malul mării la invitația Clubului SF - MTC, realizat de Iulia Pană. Organizatori au fost postul de televiziune MTC și SC Libri Maris. Autorii și cărțile au fost prezentați de scriitorii Florin Șlapac, Dan Perșa și de directorul MTC Haralambie Beizadea.

*

Numărându-se printre invitații simpozionului „Scriitori români din întreaga lume”, organizat de Uniunea Scriitorilor la Neptun între 5-10 iunie, scriitorul român Pavel Chihaia, care trăiește la Munchen, a fost oaspetele redacției revistei „Tomis” și a dialogat cu câțiva dintre membrii Filialei. Au luat parte la acest colocviu de suflet: C. Novac, N. Motoc, F. Șlapac, Arthur Porumboiu, Ovidiu Dunăreanu, Sanda Ghinea, Nicolae Necula, S. Roșca, D. Perșa, Șerban Gheorghiu, Corina Apostoleanu.

*

Poetul Ion Codrescu a fost distins cu mențiunea de onoare a Concursului Internațional de Poezie „Matsuo Basho”, desfășurat în Japonia cu ocazia aniversării a trei sute de ani de la nașterea celebrului poet din arhipeleagul nipon.

*

Duminică, 11 iunie, la Muzeul de Artă Constanța, a avut loc lansarea volumului Viața în direct (Editura Leda) al tânărului poet Valentin Busuioc, membru al Societății de Haiku din Constanța. Și-au exprimat opiniile: consilierul editorial profesor Valentin Sgarcea, I. Codrescu, profesor Olga Duțu, profesor Florina Popescu.

marți, 28 februarie 1995

„Filiala din Constanța a Uniunii Scriitorilor” (DUNĂREANU 1995)

 Ovidiu Dunăreanu, Filiala din Constanța a Uniunii Scriitorilor, „Tomis”, Constanța, februarie 1995

Strădania, de decenii, a scriitorilor din Ținutul Mării, de a se constitui într-un organism profesional care să-i reprezinte în plan național și să le apere interesele, a devenit certitudine. Filiala Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România funcționează! Înființarea ei fost favorizată pe de o parte de faptul că în cele două județe - Constanța și Tulcea - există deja un nucleu de membri titulari, iar pe de altă parte că, în ultimii ani, aici, a reușit să se afirme un grup masiv de noi creatori de certă valoare, care au și îndeplinit, de altfel, exigențele impuse de „Statutul Uniunii”. Nu trebuie diminuat, însă, nici efortul revistei Tomis, care a militat de-a lungul celor aproape 30 de ani de viață pentru această idee, promovând cu consecvență scriitorii de talent. În urma ședinței de constituire, de sâmbătă 21 ianuarie 1995, onorată de prezența președintelui Uniunii Scriitorilor, criticul Laurențiu Ulici, a primarului municipiului Constanța, dr. Cornel Neagoe, a criticului de artă Doina Păuleanu, consilier șef al Inspectoratului județean pentru cultură, a unei numeroase asistențe, formată din scriitori, oameni de cultură, ziariști, sponsori și după desfășurarea lucrărilor Adunării Generale a Uniunii Scriitorilor din România, din 3-4 februarie 1995, Filiala dobrogeană are următoarea componență: Constantin Novac - secretar executiv; Nicolae Motoc - reprezentantul Filialei în Consiliul de conducere a Uniunii Scriitorilor din România; Arthur Porumboiu, Florin Șlapac, Ștefan Cucu, Cristina Tamaș, Nicolae Necula - membri în Biroul Filialei; Ion Codrescu, Vasile Cojocaru, Victor Corcheș, Ion Dragomir, Ion Faiter, Victoria Gavrilescu, Octavian Georgescu, Șerban Gheorghiu, Sanda Ghinea, Ernesto Mihăilescu, Ana Ruse, Hortensia Teodorescu, Petru Vălureanu - membri.

duminică, 1 ianuarie 1995

„L`abricotier change de visage” (ANTONII 199?)

 Jean Antonii, L`abricotier change de visage, „Tomis”, Constanța, 199?

În vara anului 1994, datorită Centrului Național de Litere din Franța și Editurii Voix d`Encre, francezii, care iubesc haiku-ul, au avut ocazia să descopere prin volumul Caisul își schimbă chipul ( L`abricotier change de visage) privirea tandră și plină de umor pe care o îndreaptă asupra lumii poetul și graficianul român Ion Codrescu. Versiunea franceză se datorează colaborării dintre autor și poetul Patrick Blanche.

Volumul începe cu un poem care, pentru francezi, poate să evoce santinela lui Rene Char: „în vântul serii / un pescăruș solitar / de veghe la țărm”. Cum să nu observi imaginea discretă a hajin-ului care rămâne martorul întregului spațiu necunoscut ce ne înconjoară aici și acum și care trăiește pe o planetă unde viteza  imaginilor derulate la televizor ne agasează privirile și ne răvășește sentimentele. Haiku-ul este un exercițiu, o cale prin care dialogăm cu natura, cu obiectele de lângă noi. Din această perspectivă, I. Codrescu se relevă prin haiku-urile sale ca un poet ce posedă o sensibilitate singulară față de prezența sau absența lucrurilor. Apropierea și depărtarea, infinitul mare și mic se intersectează într-un spațiu ce aparține doar poeticului. Socialul și politicul au o altă dimensiune, iar nota de umor presărată în poem reține atenția și capătă conotație universală: „sărbătoare națională / el își întreabă soția / Ce zi e azi?” Ion Codrescu a călătorit în Japonia, unde a cunoscut maeștri ai poemului haiku, iar contactul cu sensibilitatea orientală a lăsat urme în creația sa, fără să devină un epigon al poeților niponi. Iată un haiku ce poate aparține oricărui spațiu cultural, fiindcă atenția imobilă s-a concentrat asupra unui detaliu care multora ne scapă din vedere: „zăpada se topește / din ce în ce mai mari / urmele pisicii”. Petrecându-și timpul cu observarea lucrurilor ce scapă unei societăți grăbite, I. Codrescu luptă pentru un alt mod de a fi om. Lumea este frumoasă și în continuă schimbare: „crengi cu omăt / refac picturi abstracte / vrabia le schimbă”. Și nu este ușor să prinzi aceste imagini pe care cotidianul ți le oferă. Totuși, practicând haiku-ul, repeziciunea cu care privirea noastră surprinde lucrurile crește, putând percepe chiar și absența: „azi grădina / pare alta / cu irișii tăiați”. Și un alt poem: „în carte / petala uscată evocă / mirosul florii” atestă faptul că în această rapiditate fixă, privirea poetului se îndreaptă către lumea lui interioară și descoperă amintirile, emoțiile, imaginile care constituie profunzimea trupului nostru, a ființei noastre în lume. Ultimul poem din colecția haiku a lui I. Codrescu relevă unitatea pe care omul o poate dobândi cu lumea: „strugure uitat / să întâmpină amândoi / Anul Nou” cu un umor și o bucurie pe care nici o metodologie tehnologică modernă nu ni le va da vreodată.

joi, 29 septembrie 1994

„Periscop” („TOMIS” 1994)

 ?, Periscop, „Tomis”, Constanța, 1994, septembrie

*

Radio SKY Constanța, acest „copil teribil” pe 101,1 FM, a împlinit un an de la înființare, deși experții în materie îi preziceau decesul în cel mult trei săptămâni de la prima silabă emisă în eter. Principalul argument al „vizionarilor” era că Radio Sky își are sălașul la etajul 13 al blocului Capitol, cifră care nu figurează în agenda de lucru a îngerului de serviciu „Noroc și viață lungă” din departamentul Mass-Media al bunului Dumnezeu. Există deja bănuiala că în această bănuială de tranziție pot fi corupți chiar și îngerii din ceruri, suspectul numărul unu fiind desemnat în unanimitate de voturi directorul Andrei Gheorghe. Îi urăm din inimă, lui și echipei sale, tradiționalul „La Mulți ani!”.

*

O adevărată explozie de bucurie a provocat în mediul rural recenta și năstrușnica hotărâre guvernamentală prin care căminele culturale sătești, casele de cultură și bibliotecile comunale trec în subordinea consiliilor locale. Cu alte cuvinte, dacă în amintitele ruine, inspectoratul județean pentru cultură n-a reușit să organizeze nici măcar un parastas sau vreun recital de spiritism, din lipsă de fonduri, prin această subtilă manevră această problemă e ca și rezolvată. Dacă o ținem tot așa, grație acestor minți luminate cu feștila, vom ajunge curând prima țară din lume care a desființat granițele dintre cultură și agricultură! Atunci să vezi producții record de menuete și vernisaje de știuleți, păstăi și caprine!

*

Toate ca toate, dar un lucru părea clar pentru tot românul: constănțenii stau bine cu navigația, muzica și sportul, baletul și striptisul, dar cu adunarea, scăderea și împărțirea sunt la pământ! Ei bine, iată că nu e chiar așa.

La recentul Congres internațional al matematicienilor, care a fost găzduit în acest an de orașul Zurich, profesorii universitari doctori Mirela Ștefănescu, Gheorghe Lupu și Nicolae Costea, reprezentând Universitatea „Ovidius”, s-au aflat în centrul atenției generale prin excelentele comunicări științifice prezentate. Felicitări!

*

Au apărut numerele 1 și 2 pe 1994 ale revistei „Albatros”, publicație editată de Societatea de haiku din Constanța, al cărei președinte este profesorul Ion Codrescu. Masivul volum, cuprinzând peste 200 de pagini, prefațează a doua ediție a Festivalului de haiku, anul acesta dedicată lui Matsuo Basho, de la a cărui moarte se împlinesc 300 de ani.

*

Asociația Oamenilor de Știință din România, Institutul Astronomic al Academiei Române și Academia Navală „Mircea cel Bătrân” au organizat reuniunea științifică „Astronomia în cultură”, la lucrările căreia au participat somități ale vieții noastre științifice, între care academician Nicolae Teodorescu, general prof. dr. Vasile Cândea, dr. Magda Stavinschi și cpt. .r I ing. Corneliu Cristescu, comandantul Academiei Navale.

*

Librăria „Sophia” din Constanța a găzduit lansarea celei de a treia ediții, definitive, a romanului Blocada. Autorul, scriitorul Pavel Chihaia, aflat într-o vizită în România, a oferit autografe.

*

Târgul estival de carte de la Neptun, organizat de firma „Interpress Todor Company”, al cărei patron este Gheorghe Todor, a înlesnit editorilor, tipografilor și scriitorilor români acel contact direct menit a contracara impasul în care se află azi difuzarea de carte. Cu prilejul acestei a patra ediții, editurilor participante le-au fost acordate premii din partea organizatorilor.






vineri, 31 decembrie 1993

„Periscop” (ROȘCA 1993)

 Sorin Roșca, Periscop, „Tomis”, Constanța, 1993, decembrie

*

La New Delhi, India, a avut loc recent un prestigios congres internațional la care au participat nume de rezonanță din domeniul biochimiei farmaceutice, științelor farmaceutice și medicinei. Alături de cercetători din SUA, Canada, Japonia, China, India etc, a participat și conf. univ. dr. Natalia Roșoiu, creatoarea medicamentului „Alflutop”, care a prezentat lucrarea „Medicamentul Alflutop - compoziție chimică și efect terapeutic - explicarea mecanismului in vivo”. Intervenția cercetătoarei din Constanța sa- bucurat de un succes deosebit, lucrarea sa fiind solicitată pentru a vedea lumina tiparului, autoarea fiind invitată de pe acum la congresul următor, care va avea loc la Toronto, Canada.

*

Sala „Project” din Constanța a găzduit expoziția de tehnică de calcul a grupului de firme UNI DATA. Au fost prezentate publicului constănțean ultimele noutăți în materie, între care platforma hardware și software, rețele, soluții de interconectare, comunicații de date, multimedia, UNIX, CAD etc.

*

Inițiativa Biroului Permanent al PNL Constanța de a acorda bursa „I. C. Brătianu” unui student constănțean în 1994 este demnă de a fi semnalată, deși modesta sumă de 15.000 lei nu va putea acoperi  nici măcar contravaloarea ciorbei zilnice pe timp de o lună.

*

Legendarul „revoluționar” constănțean Lazăr Cercel continuă să-și dea în petic: încălcând cu voioșie statutul asociației și toate legile în vigoare. Ultima sa năzbâtie a fost deosebit de spectaculoasă: însoțit de numeroși „simpatizanți” din Mangalia și comuna 23 August, a reușit să schimbe comitetul director și să se autoinstaleze președinte al Asociației Revoluționarilor din Constanța. În episodul următor vom asista probabil la o nouă „detronare” a sa din funcție. Circul continuă...

*

Un eveniment important în viața etniei turco-tătare musulmane: Conferința Națională a Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România a analizat nu demult activitatea desfășurată în ultimii doi ani, fiind reținute numeroase propuneri care vizează atât perspectiva imediată, cât și viitorul Uniunii. În funcția de președinte al UDTTMR a fost ales ing. Mambet Unal, iar în cele de vicepreședinți Memedemin Iașar, Ecrem Gafar și Șucuri Baubec.

*

O delegația a filialei Constanța a UDTTMR a efectuat o vizită în Republica Karaceai Cercheză la invitația domnilor Kazakov Ilias, Sanglibai Abutalip și Kereit Ramazan, membri de frunte ai Uniunii Tătare din republică. În cadrul schimburilor de vedere și contactelor avute în raionul Adighe Habi au fost consolidate relațiile de prietenie între reprezentanții celor două Uniuni, deschizându-se largi perspective de colaborare.

*

Postul local de televiziune „SOTI” a împlinit doi ani de activitate. Din păcate, primul post de televiziune din Constanța emite la ore târzii din noapte, după încheierea programului II al TVR și sâmbăta dimineața. Tuturor colegilor de la „SOTI” un „La mulți ani!”.

*

Florica Stanciu debutează editorial cu romanul istoric „Umbre la fereastra cetății”, o interesantă radiografie a ținutului dintre Dunăre și Mare în preajma războiului din 1877. Volumul a văzut lumina tiparului la Editura Europolis din Constanța, lansarea sa fiind găzduită de librăria „Mihai Eminescu”.

*

Au apărut numerele 5, 6 și 7 ale suplimentului literar artistic „Albatrosul” al cotidianului „Cuget liber”. Sumarul acestuia este o mărturie a faptului că minusculul nucleu redacțional își ține promisiunea făcută cititorilor în numărul de debut: promovarea valorilor autentice ale acestui spațiu, popularizarea valorilor universale ale literaturii și artei.

*

În condiții grafice excepționale a văzut lumina tiparului în Belgia un cuprinzător volum de haiku, în care, alături de maeștri ai genului din întreaga lume, figurează și câțiva membri ai Societății de Haiku din Constanța. Felicitări profesorului Ion Codrescu și tinerilor autori! 


vineri, 4 decembrie 1992

Festival Haiku la Constanța („TOMIS” 1992)

 (...)

Prezidat de Koko Kato (Japonia), reprezentanta Muzeului de Literatură Haiku din Tokio, redactor șef al revistei de haiku „Ko” și consilier în Asociația Internațională de Haiku și Alain Kernvern (Franța), profesor de limba și literatură japoneză din Brest, membru în Fundația Japoneză, festivalul s-a bucurat de prezența unor invitați ca: Bart Mesotten (Belgia), redactor șef al revistei de haiku „Vuursteen”, haiginul Patrick Blanche (Franța), Ryuhei Nishiyama (Japonia), estetician, pictor, muzician, Bogdan Ștefănescu de la Universitatea din București, dr. Radu Dumitru de la Facultatea de Medicină din Bacău. De remarcat solidaritatea poeților de haiku care au ținut să participe indirect la festival prin cărți, reviste, eseuri. Au fost astfel prezenți în spirit, prin comunicări trimise festivalului: H. F. Noyes (Grecia), membru în Societatea Americană de Haiku, dr. Tadao Araki, consul general al Japoniei în Germania, Andre Duhaime (Canada), membru al Societățiii Canadiene de Haiku, Jan Reichhold (SUA), redactor șef al revistei „Mirrors”, dr. Vladimir Devide (Croația).

Organizat la standarde profesionale, festivalul a înmănunchiat un larg evantai de manifestări: comunicări, simpozioane, dezbateri, ateliere de traducere, recitaluri de haiku, expoziții de carte, grafică, haiku caligrafiat sau afișe de haiku. Tematica comunicărilor s-a axat pe probleme ca: motivul naturii și prezența anotimpurilor în poemul haiku, particularități ale  creării și receptării haiku-ului în România, Franța, Croația sau Belgia, interferențe între haiku-ul japonez și poezia populară românească, rondelurile lui Macedonski sau imagismul englez, încercări de definire a universului poetic, dar și a mecanismului de creare a micro-poemului ce a depășit demult granițele Japoniei spre a deveni nu numai o formă poetică, dar și un mod de a trăi, simți și gândi universal.

Expoziția de carte, reviste și publicații haiku organizată de librăria „Eminescu” a constituit un prilej de lansare a două reușite editoriale ale editurii Muntenia: „Desene prin haiku” de Ion Codrescu (versiunea engleză Mihaela Codrescu, traducerea în japoneză R. Nishiyama, prefața prof. dr. Takeshi Nakada, Universitatea Senshu din Tokio) și „Antologie de haiku” (...).

luni, 2 septembrie 1991

„Oglinzi” („TOMIS” 1991)

 ?, Oglinzi, „Tomis”, Constanța, 1991

„Mirrors - in the spirit of haiku” este o bijuterie de revistă care apare de patru ori pe an în America Statelor Unite (editor Jane Reichhold). De la faptul că aici nu publică decât poetul/artistul care subscrie modica sumă de „$20 per year”, ceea ce reprezintă contravaloarea a patru pagini care-i stau la dispoziție (câte una la trei luni sau toate într-un număr) și până la precizarea că fiecare contribuabil este „responsable for choice, taste, and quality of their poetry”, dar și de difuzarea revistei - totul este extrem de incitant, de original. Firește, poeții care vor, cu timpul, să-și alcătuiască o carte în mai mult exemplare, sunt avertizați că pentru fiecare copie după paginile lor din revistă trebuie să mai plătească suma de șase dolari. În acest fel, în 20 de ani, ei pot avea 80 pagini (20 x 4) și o carte într-un singur exemplar care ar costa 800 de dolari. La un tiraj de 1.000 de exemplare, se înțelege, cartea de haiku-uri ar costa ceva mai mult: până în 500.000 de dolari.

Lăsând gluma la o parte, ultimul număr al revistei „Oglinzi” dedicat Toamnei anului 1991, se oferă cititorului ca o surpriză extrem de plăcută, prilejuind, prin grafică și texte de un rafinament indiscutabil, o sărbătoare de neuitat. Printre zeci de artiști din toată lumea, am descoperit, cu uimire și bucurie, și numele românului Ion Codrescu (...).

miercuri, 31 iulie 1991

„Periscop” (ROȘCA 1991)

 Sorin Roșca, Periscop, „Tomis”, Constanța, 1991, iulie?

*

Membrii coralei constănțene „Pontica”, sub bagheta maestrului Sabin Nicolaină, au oferit o adevărată lecție de demnitate imperturbabililor birocrați ai Primăriei și Prefecturii Constanța, tuturor celor implicați cu putere de decizie în actul cultural, care nu fac altceva decât să confirme reîntoarcerea cu pași fermi la o politică de tristă amintire. Tratați cu o indiferență absolut condamnabilă, lipsiți până și cei 75 de dolari la care aveau dreptul în mod legal, siliți să străbată 3.000 de km dormind în autocar, solii artei interpretative constănțene au onorat totuși invitația Primăriei orașului Boulogne sur Mer, oferind publicului francez din Hinges, Hesdin, Fruges, Bethune, Montreuil concerte și recitaluri de aleasă ținută artistică, elogios comentate de presa franceză, „Pontica” fiind considerată cea mai bună formație corală care a concertat pe acele meleaguri.

*

Peste 400 de exerciții ortografice și 13 texte, foarte utile nu numai elevilor, conține volumul „Exerciții ortografice pentru admiterea în liceu” al reputatei specialiste în materie, profesor Olga Duțu, editate de Editura Europolis la sfârșitul lunii iunie 1991.

*

Cu ajutorul colegilor noștri de la „Cuget liber”, am reușit să înțelegem ce hram poartă oribila dugheană din plăci prefabricate, care „înfrumusețează” și conferă un pitoresc aparte bulevardului Republicii. Sinistra caricatură, botezată cât se poate de nimerit „Feeria”, este de fapt o capodoperă a miniaturizării! Cel puțin ala rezultă din antologica scrisoare deschisă a dlui. economist M. Teodorescu, pe care, dacă ar fi citit-o I. L. Caragiale s-ar fi lăsat de scris și s-ar fi apucat de albinărit sau de ski nautic. Astfel, cetățenii orașului sunt informați că masiva ctitorie de 4x4 mp urmează să adăpostească „o mică întreprindere pentru comercializarea bunurilor de larg consum - alimentare, cosmetice și C. A. M.”, „prestări de servicii operative la domiciliul clienților”, „servicii ca: îngrijirea bătrânilor și bolnavilor, a copiilor, zugrăveli și zidărie interioară, croitorie de cameră, coșerit, ajutoare la curățenie, transporturi, foto, asigurarea pazei”, „comisioane la ore fixe cu flori, produse de cofetărie, bibelouri, literatură”, iar la cele două ghișee se vor servi, în program non-stop, „ceai, cafea, răcoritoare, mic dejun, produse alimentare preambalate, tutun-țigări și o gamă de strictă necesitate de produse cosmetice preambalate”. Chiar dacă acestei impresionante liste i sa-r fi adăugat un salon de coafură și frizerie, hipodrom și heliport, nu ne-ar fi cuprins mirarea. Când actele acestei „corporații” sunt aprobate de Primărie, Prefectură, IPJ, Comisia Națională de Industrie Mică și Servicii, orice comentariu este de prisos!

*

Muzeul Marinei din Constanța a găzduit o inedită și valoroasă româno-japoneză de grafică în stil tradițional nipon, autori fiind Ryzhei Nishyama și constănțeanul Ion Codrescu, ambii excelenți desenatori și autori consacrați de poeme haiku.

*

Soții Nicolae și Angelica Oprea au fondat la Constanța „Apelul pentru ajutorarea copiilor orfani din România”. Societatea „Orion TV”, organizatoarea unui turneu internațional de tenis la arenele „Ashton Park” din Wirral, a inclus în costul fiecărui bilet o liră sterlină pentru orfanii României, invitând la această acțiune caritabilă, alături de soții Oprea, pe celebrul Ilie Năstase și pe ambasadorul nostru la Londra, Sergiu Celac.

*

Deși, după unele versiuni, „Festivalul de muzică ușoară de la Mamaia, ediția 1991, a r fi trebui să se desfășoare la București, Brașov, Băile Felix sau Tecuci, organizatorii anunță drept sigură desfășurarea sa la... Mamaia! Pare greu de crezut, într-adevăr...

*

În noul context social-cultural pe care îl resimte întreaga Europă odată cu prăbușirea sistemului comunist, a fost posibilă înființarea la Constanța a unei Asociații cultural-științifice de prietenie româno-germană, având drept scop adâncirea pe multiple planuri a relațiilor dintre cele două popoare. Avându-l ca președinte pe Vasile Titire, noua asociație își are, deocamdată, sediul la Clubul Hipodrom, hotel Ambasador din Mamaia.

*

Dacă nu se vor lua măsuri urgente, lacul Tăbăcărie din Constanța va deveni o uriașă sursă de infecție pentru zonele limitrofe! Cândva foarte bogat în pește, cu o apă bine oxigenată chiar și în zilele caniculare ale verii, acesta a ajuns o cloacă stătută, năpădită de ierburi și alge, care degajă un miros înfiorător și are un aspect deplorabil. Cât despre pește, ce să mai vorbim? Se pare că exemplarele cel mai rezistente au murit încă din vara trecută, așteptând zadarnic intervenția Mișcării Ecologiste, preocupată mai curând cu negostoria decât cu sănătatea și protecția mediului ambiant...