Problema apartenenței unui englez islamizat forțat la un club în perioada interbelică (GALSWORTHY 1932)

<
(...)
... Ce măsuri anume? Individul își mărturisise public dezonoarea. Era un truc răsuflat, să dezarmezi critica. Să-ți faci o virtute din necesitate. Să faci paradă de propria-ți ticăloșie! Lăudărosul ăsta n-ar fi lupta dacă i s-ar fi oferit prilejul! Dar, încă o dată mintea i se poticni... Nimeni din afară nu avea cum să intervină. Și totuși dacă nu se va manifesta din afară o atitudine vizibilă de veștejire a conduitei acestui individ, o să facă impresia că nimănui nu-i pasă! „Pe Dumnezeul meu! își spuse Mushkam. Măcar clubul ăsta se poate ridica și lua atitudine. Nu avem nevoie de șobolani la „Burton”!
Puse chestiunea, chiar în aceeași după-masă, la întrunirea comitetului de direcție, și fu uimit, chiar consternat, de apatia cu care o primiră ceilalți. Dintre cei șapte membri prezenți - „Moșierul”, Wilfrid Bentworth, deținînd președenția - patru fură de părere că era o chestiune pe care tînărul Desert trebuia să o soluționeze cu propria sa conștiință, și apoi, întreaga poveste avea aspectul unei campanii de presă. Timpurile se  schimbaseră mult de cînd Lyall scrisese poemul acela*. Unul dintre membri mersese pînă acolo încît declară că n-are chef să-și bată capul, că nu citise Leopardul**, nu-l cunoștea pe Desert și detesta The Daily Phase.
- Și eu, stărui Jack Mushkam, dar poemul există. (Trimisese să-i fie adus și petrecuse o oră după prînz citindu-l.) Dați-mi voie să vă citesc un fragment. E veninos!
- Pentru numele lui Dumnezeu, Jack, nu!
Cel de-al cincilea membru, care pînă atunci nu scosese un cuvînt, își exprimă părerea că, dacă Mushkam insistă, atunci trebuie să citească cu toții poemul.
- Insist!
Drept care, „Moșierul”, masiv și calm, observă:
- Secretarul va procura numărul necesar de exemplare și le va trimite membrilor comitetului. E mai bine să fie însoțite și de cîte un exemplar din numărul de azi al ziarului The Daily Phase. Vom discuta întreaga chestiune la întrunirea de vinerea viitoare. Acum să trecem la problema vinului roșu.
Și luară în discuție probleme importante.
(...)
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian. vol. II (Pustietate în floare), ed. Miron, 1992, p. 12.

NOTE M. T.
* Sir Alfred Lyall (1835-1911) = Poet britanic și oficial administrației coloniale din India. Poemul „Theology in extremis” a fost scris în iunie 1857 în India. (http://www.poemhunter.com/poem/theology-in-extremis-or-a-soliloquy-that-may-hav/)
** Poem publicat în care tânărul Wilfrid Desert, veteran al Primului Război Mondial, își descria starea de spirit în urma incidentului islamizării forțate în deșertul arab.

Tirajului ziarului englez Daily Telegraph în secolul XIX (VERNE 1863)

„(...) Daily Telegraph, ziar de un penny, al cărui tiraj urca pînă la 140.000 de exemplare pe zi, făcînd față cu greu celor câteva milioane de cititori.”

(I)

J. VERNE, Cinci săptămîni în balon, trad. (1863 fr.) R. Tudoran, ed. II, ed. I. Creangă/3, București, 1978, 215 p.

„Oglinzi” („TOMIS” 1991)

 ?, Oglinzi, „Tomis”, Constanța, 1991

„Mirrors - in the spirit of haiku” este o bijuterie de revistă care apare de patru ori pe an în America Statelor Unite (editor Jane Reichhold). De la faptul că aici nu publică decât poetul/artistul care subscrie modica sumă de „$20 per year”, ceea ce reprezintă contravaloarea a patru pagini care-i stau la dispoziție (câte una la trei luni sau toate într-un număr) și până la precizarea că fiecare contribuabil este „responsable for choice, taste, and quality of their poetry”, dar și de difuzarea revistei - totul este extrem de incitant, de original. Firește, poeții care vor, cu timpul, să-și alcătuiască o carte în mai mult exemplare, sunt avertizați că pentru fiecare copie după paginile lor din revistă trebuie să mai plătească suma de șase dolari. În acest fel, în 20 de ani, ei pot avea 80 pagini (20 x 4) și o carte într-un singur exemplar care ar costa 800 de dolari. La un tiraj de 1.000 de exemplare, se înțelege, cartea de haiku-uri ar costa ceva mai mult: până în 500.000 de dolari.

Lăsând gluma la o parte, ultimul număr al revistei „Oglinzi” dedicat Toamnei anului 1991, se oferă cititorului ca o surpriză extrem de plăcută, prilejuind, prin grafică și texte de un rafinament indiscutabil, o sărbătoare de neuitat. Printre zeci de artiști din toată lumea, am descoperit, cu uimire și bucurie, și numele românului Ion Codrescu (...).