Sfârșitul civilizației occidentale clasice (BROMFIELD 1933-7)

<
(...)
În această încăpere numai el și Edwina păstrau tăcerea, priveau și ascultau, spre deosebire de indieni, care socoteau muzica drept un fundal al conversației, precum și de General și de Heston, cu totul indiferenți la acest spectacol. Și cum stătea lîngă Edwina, Ransome avu revelația perfecțiunii ei, a rasei, a comportării, a veșmintelor, a părului,  a manierelor ei grațioase și a felului cum stătea, puțin lăsată pe spate, ascultînd și privind în jur. Deodată avu impresia că descoperise esența existenței ei. „E ultima expresie a ceea ce în curînd nu va mai exista pe această lume, gîndi el. Nu se mai potrivește nici cu timpurile și nici cu obiceiurile de acum”. Edwina nu era ca Heston, un fel de ciupercă grosolană, crescută peste noapte din cloaca îmbîcsită a acestor vremuri; era produsul cîtorva secole de huzur, de privilegii și responsabilități cîștigate și moștenite din generație în generație. Acum, însăși epoca și civilizația căreia îi aparținea se apropia de sfîrșit, așa că nu  mai era loc nici pentru ea, nici pentru el. Nici bunica lui, din acea vastă casă cu turnuri din Grand River*, nu fusese în stare să-l salveze. Erau putrezi încă de la rădăcină, și Ransome înțelese deodată că nimicirea lor avea să vină tocmai datorită lui Heston și brutalilor săi zei.
(...)
>

SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne**, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, p. 139.

NOTE M. T.
* În SUA.
** Cristina Teodorescu, 21 februarie 2007 (http://www.bookblog.ro/x-woodisor/vin-ploile/)

Bătrănă lady la începutul secolului XIX (THACKERAY 1848)

<
(...)
Bătrîna domnișoară Crawley era de bună seamă o ființă osîndită. Avea o căsuță tihnită în Park Lane*, și cum mînca și bea mult prea mult în timpul iernii la Londra, vara se ducea să se refacă la Harrogate** sau la Cheltenham***. E acea mai primitoare și mai voioasă dintre vestale și fusese o adevărate frumusețe la vremea ei, zicea ea. (Toată femeile bătrîne au fost odinioară niște frumuseți, asta se știe prea bine.) Era ceea ce se cheamă un bel esprit**** și o teribilă radicală pentru timpurile acelea. Fusese în Franța (unde Saint Just*****, se povestea, îi inspirase o  pasiune nefericită) și, ca urmare, îndrăgi, pentru totdeauna, romanele franțuzești, îl știa pe dinafară pe Rousseau******; vorbea cu multă ușurință despre divorț și cu multă energie despre drepturile femeii. Avea portretele lui Fox*******  în fiecare cameră a casei: cînd acel om de stat fusese în opoziție, nu sînt tocmai sigur dacă nu pariase chiar pentru el; cînd ajunsese la putere, ea avu marele merit de a-l cîștiga de partea lui pe Pitt, ca și pe celălalt deputat de la Queen`s Crawley, deși sir Pitt ar fi trecut de partea lui Fox singur, fără nici o osteneală din partea prea cinstitei lady. E de prisos să spunem că sir Pitt și-a schimbat radical vederile după moartea marelui om de stat whig********.
(...)
>

SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor*********, trad. I. Frunzettti & C. Tudor, vol. I, ed. Capitolul, București, 1992, p. 95.

NOTE M. T.
* Park Lane este o veche și importantă stradă în centrul Londrei. (http://www.british-history.ac.uk/survey-london/vol40/pt2/pp264-289)
** Harrogate este un oraș balnear în centrul Angliei, în regiunea York. (http://www.victorianturkishbath.org/_6DIRECTORY/AtoZEstab/England/HarrogRoyal/HarrogRoyalEng.htm)
*** Cheltenham este un oraș balnear în vestul Angliei, în regiunea Gloucester. (http://www.bbc.co.uk/gloucestershire/content/articles/2008/09/22/dayout_cheltenham_video_feature.shtml)
**** bel esprit (fr.) = spirit fermecător
***** Louis Saint-Just (1767-1794) a fost un revoluționar francez, membru al partidului extremist al iacobinilor și cel mai apropiat colaborator al liderului Maximilian Robespierre, împreună cu care a instaurat Teroarea din 1793-1794. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/saint-just-confidentul-lui-robespierre)
****** Jean Jacques Rousseau (1712 Geneva/Elveția - 1778 Franța) a fost un important reprezentant al curentului filozofic european al Iluminismului. (http://www.istorie-pe-scurt.ro/jean-jacques-rousseau-mentor-al-revolutiei-franceze/)
******* Charles Fox (1749-1806) a fost ministru de externe al Marii Britanii în 1782, 1783 și 1806. (https://www.gov.uk/government/history/past-foreign-secretaries/charles-fox)
******** Whig a fost un partid premodern care a funcționat din 1678 până în 1859, când a fuzionat cu alte grupări pentru formarea Partidului Liberal modern. (http://www.independent.co.uk/news/uk/politics/whats-the-whig-idea-meet-the-man-trying-to-revive-a-centuries-old-political-party-9824371.html)
********* Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)

Problema apartenenței unui englez islamizat forțat la un club în perioada interbelică (GALSWORTHY 1932)

<
(...)
... Ce măsuri anume? Individul își mărturisise public dezonoarea. Era un truc răsuflat, să dezarmezi critica. Să-ți faci o virtute din necesitate. Să faci paradă de propria-ți ticăloșie! Lăudărosul ăsta n-ar fi lupta dacă i s-ar fi oferit prilejul! Dar, încă o dată mintea i se poticni... Nimeni din afară nu avea cum să intervină. Și totuși dacă nu se va manifesta din afară o atitudine vizibilă de veștejire a conduitei acestui individ, o să facă impresia că nimănui nu-i pasă! „Pe Dumnezeul meu! își spuse Mushkam. Măcar clubul ăsta se poate ridica și lua atitudine. Nu avem nevoie de șobolani la „Burton”!
Puse chestiunea, chiar în aceeași după-masă, la întrunirea comitetului de direcție, și fu uimit, chiar consternat, de apatia cu care o primiră ceilalți. Dintre cei șapte membri prezenți - „Moșierul”, Wilfrid Bentworth, deținînd președenția - patru fură de părere că era o chestiune pe care tînărul Desert trebuia să o soluționeze cu propria sa conștiință, și apoi, întreaga poveste avea aspectul unei campanii de presă. Timpurile se  schimbaseră mult de cînd Lyall scrisese poemul acela*. Unul dintre membri mersese pînă acolo încît declară că n-are chef să-și bată capul, că nu citise Leopardul**, nu-l cunoștea pe Desert și detesta The Daily Phase.
- Și eu, stărui Jack Mushkam, dar poemul există. (Trimisese să-i fie adus și petrecuse o oră după prînz citindu-l.) Dați-mi voie să vă citesc un fragment. E veninos!
- Pentru numele lui Dumnezeu, Jack, nu!
Cel de-al cincilea membru, care pînă atunci nu scosese un cuvînt, își exprimă părerea că, dacă Mushkam insistă, atunci trebuie să citească cu toții poemul.
- Insist!
Drept care, „Moșierul”, masiv și calm, observă:
- Secretarul va procura numărul necesar de exemplare și le va trimite membrilor comitetului. E mai bine să fie însoțite și de cîte un exemplar din numărul de azi al ziarului The Daily Phase. Vom discuta întreaga chestiune la întrunirea de vinerea viitoare. Acum să trecem la problema vinului roșu.
Și luară în discuție probleme importante.
(...)
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian. vol. II (Pustietate în floare), ed. Miron, 1992, p. 12.

NOTE M. T.
* Sir Alfred Lyall (1835-1911) = Poet britanic și oficial administrației coloniale din India. Poemul „Theology in extremis” a fost scris în iunie 1857 în India. (http://www.poemhunter.com/poem/theology-in-extremis-or-a-soliloquy-that-may-hav/)
** Poem publicat în care tânărul Wilfrid Desert, veteran al Primului Război Mondial, își descria starea de spirit în urma incidentului islamizării forțate în deșertul arab.

Loredana Voiculescu, Probabil cea mai surprinzătoare fotografie a tutor timpurilor: detaliul care te va ului

GÂNDUL, București, 9 iulie 2012