Arta guvernării prin comitete în lumea anglo-saxonă (SINCLAIR 1973)

<
Totdeauna am fost fascinat* de procedeul guvernării prin comitete și, în perioadele în care gîndirea intelectuală s-a dovedit mai puțin energică, urmăream comportarea socială a membrilor comitetelor. Oameni cu privirile vigilente, oameni adormiți, oameni atenți, oameni ce pur și simplu păreau că sînt așa. oameni mici de statură, în marea lor majoritate adevărați Napoleoni**, cercetînd în jur cu atenție exact pe deasupra scurtimii lor; oameni înalți, tolănindu-se alene, cu aroganță și ca din întîmplare, mai curînd de-a curmezișul fotoliilor decît decent în fotolii. Tot felul de manierisme, subtilități și procedee de a fi membri de comitete, de a reuși sau de a da greș; dar mai presus de toate, arta președintelui de a închide gura celor vorbăreți, fără să ofenseze; de a încuraja pe cei vagi și șovăielnici, dacă-i convenea, pentru a obține avantajul maxim de la adunare, în loc să aibă de-a face cu cel mai mic numitor comun al talentelor prezente. Îmi plac grozav comitetele, mai ales cînd mă aflu la conducere, cînd pot să le iuțesc mersul sau să-l frînez.
Acolo unde nu sînt în prezidiu, ca în Consiliul de Miniștri, de exemplu, încerc să aplic metoda de a influența hotărârile de pe pozițiile mai puțin influente de la marginea mesei cu postav verde. O obiecțiune ridicată cu grijă, la timpul oportun, poate face minuni, chiar într-o adunare incoerentă, cu un președinte potrivnic și aș pretinde chiar că în asemenea situații am avut frecvente succese, ce-i drept, modeste. Dar convin că nu mă pot măsura cu MacDowall, Secretarul Consiliului de Miniștri, care, cu abilitatea lui de a dirija discuțiile colegilor oficiali mai vîrstnici și mai importanți, a împins asemenea știință pînă la niște dimensiuni surprinzătoare, ba chiar încîntătoare. În Consiliul de Miniștri actual cel puțin, el mai curînd decît Primul Ministru e primus inter pares***.
(...)
>

SURSA
Michael Sinclair****, Pactul dolarului*****, trad. C. Popa, ed. Univers / col. Enigma, București, 1974, p. 54.

NOTE M. T.
* Malcolm Mockingham, personajul principal al romanului din domeniu futurologiei scris la persoana întâi, deținea funcția de ministrul de interne al unei imaginare Scoții independente.
** Napoleon Bonaparte (1769 Corsica/Franța - 1821 insula Sf. Elena/Marea Britanie) = Absolvent al școlii de artilerie regale franceze. General al republicii franceze. Prim-Consul al republicii franceze (1799-18014). Împărat al Franței ca Napoleon I (1804-1814; 1815). Moare în exil într-o insulă britanică din Atlantic. (https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/napoleon-intre-politica-si-femei)
*** Primus inter pares (latină) = „Primul între egali” sau „primul între cei de același rang”. Titlu neoficial al lui Octavianus Augustus, care, ca Princeps Senatus pe viață (28 î. H. - 14 d. H.), dorea să păstreze aparența continuității republicii romane și să evite să fie asasinat ca tatăl său adoptiv Cezar, bănuit că dorea să reinstaureze monarhia după cinci secole. (https://www.britannica.com/topic/princeps)
**** Michael Shea (pseudonim literar Sinclair) (1938-2009) = Scot who served as 'spin doctor' to the Queen, „Scotsman”,19 october 2009 (http://www.scotsman.com/news/obituaries/michael-shea-1-779536)
***** „Kirkus Reviews” (https://www.kirkusreviews.com/book-reviews/michael-sinclair/the-dollar-covenant/)

Problema apartenenței unui englez islamizat forțat la un club în perioada interbelică (GALSWORTHY 1932)

<
(...)
... Ce măsuri anume? Individul își mărturisise public dezonoarea. Era un truc răsuflat, să dezarmezi critica. Să-ți faci o virtute din necesitate. Să faci paradă de propria-ți ticăloșie! Lăudărosul ăsta n-ar fi lupta dacă i s-ar fi oferit prilejul! Dar, încă o dată mintea i se poticni... Nimeni din afară nu avea cum să intervină. Și totuși dacă nu se va manifesta din afară o atitudine vizibilă de veștejire a conduitei acestui individ, o să facă impresia că nimănui nu-i pasă! „Pe Dumnezeul meu! își spuse Mushkam. Măcar clubul ăsta se poate ridica și lua atitudine. Nu avem nevoie de șobolani la „Burton”!
Puse chestiunea, chiar în aceeași după-masă, la întrunirea comitetului de direcție, și fu uimit, chiar consternat, de apatia cu care o primiră ceilalți. Dintre cei șapte membri prezenți - „Moșierul”, Wilfrid Bentworth, deținînd președenția - patru fură de părere că era o chestiune pe care tînărul Desert trebuia să o soluționeze cu propria sa conștiință, și apoi, întreaga poveste avea aspectul unei campanii de presă. Timpurile se  schimbaseră mult de cînd Lyall scrisese poemul acela*. Unul dintre membri mersese pînă acolo încît declară că n-are chef să-și bată capul, că nu citise Leopardul**, nu-l cunoștea pe Desert și detesta The Daily Phase.
- Și eu, stărui Jack Mushkam, dar poemul există. (Trimisese să-i fie adus și petrecuse o oră după prînz citindu-l.) Dați-mi voie să vă citesc un fragment. E veninos!
- Pentru numele lui Dumnezeu, Jack, nu!
Cel de-al cincilea membru, care pînă atunci nu scosese un cuvînt, își exprimă părerea că, dacă Mushkam insistă, atunci trebuie să citească cu toții poemul.
- Insist!
Drept care, „Moșierul”, masiv și calm, observă:
- Secretarul va procura numărul necesar de exemplare și le va trimite membrilor comitetului. E mai bine să fie însoțite și de cîte un exemplar din numărul de azi al ziarului The Daily Phase. Vom discuta întreaga chestiune la întrunirea de vinerea viitoare. Acum să trecem la problema vinului roșu.
Și luară în discuție probleme importante.
(...)
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian. vol. II (Pustietate în floare), ed. Miron, 1992, p. 12.

NOTE M. T.
* Sir Alfred Lyall (1835-1911) = Poet britanic și oficial administrației coloniale din India. Poemul „Theology in extremis” a fost scris în iunie 1857 în India. (http://www.poemhunter.com/poem/theology-in-extremis-or-a-soliloquy-that-may-hav/)
** Poem publicat în care tânărul Wilfrid Desert, veteran al Primului Război Mondial, își descria starea de spirit în urma incidentului islamizării forțate în deșertul arab.

S-a stins un mare istoric român

Cuget Liber 21 mai 2013

Daruri reciproce ale orașelor înfrățite Constanța și Yokohama în 1982 („Tomis” 1982)

<
La jumătatea lunii octombrie, Mutsuo Ariyama, președintele Comitetului japonez de prietenie Yokohama - Constanța, care a vizitat municipiul nostru în fruntea unei delegații a municipalității orașului a oferit locuitorilor Constanței o frumoasă statuie reprezentînd o lampă tradițională niponă, care a fost amplasată în parcul Tomis Nord.
La rîndul său, primăria municipiului Constanța a oferit locuitorilor Yokohamei, cu prilejul împlinirii a cinci ani de la semnarea actului de înfrățire dintre cele două orașe, macheta compoziției sculpturale „Gemenii”, realizată de plasticianul Traian Marinescu.
Pornind de la motivul brâncușian al Coloanei Infinitului pe care o „rupe” în două pe verticală în încercarea de a-i adăuga cea de a patra dimensiune, timpul, sugerînd împlinirea prin ascendență în infinitul timpului și al spațiului a „rîurilor” ce împodobesc iile românești, „Gemenii” prezintă totodată surprinzătoare analogii cu arta sculpturală niponă ale cărei simboluri, triunghiuri suprapuse, reprezintă stema orașului Yokohama și te duc cu gîndul la splendidul suiș către cer al muntelui Fuji suprapus pe imaginea-i oglindită în albastrul lacului Ashi.
>

SURSA
***, „Gemenii” - la Yokohama, „Tomis”, Constanța, ?.10.1982

Biografia lui P. Stuyvesant (1592-1672) guvernator al Noii Olande (AXELROD & PHILLIPS 1995)

<
Stuyvesant a fost ultimul și cel mai important guvernator al Noii Olande (1) înainte de a fi cucerită de englezi.
Fiu al unui pastor calvin (2), P. S. s-a născut în Olanda, unde și-a făcut studiile premergătoare admiterii în învățământul superior. S-a înscris apoi la Universitatea din Franeker în 1629, dar, din motive necunoscute, a fost exmatriculat după un an. Fire de aventurier, el s-a angajat în Compania Olandeză a Indiilor de Vest (3) în 1635 și a plecat spre Lumea Nouă. În 1638 a ocupat postul de reprezentant comercial șef pentru Curacao (4) și a devenit guvernator în 1643. Chiar în acest moment și-a pierdut piciorul într-o luptă nefastă împotriva portughezilor din St. Martin (5). Poveștile populare îl zugrăvesc adesea pe S. pășind greoi cu piciorul lui de lemn, ceea ce a contribuit la conturarea imaginii sale, probabil corectă, de autocrat nestăpînit și irascibil.
În 1645, S. s-a oferit să preia funcția de guvernator al Noii Olande, ajungînd în New York-ul de mai tîrziu în ziua de Crăciun. Ca devotat calvinist, el a impus imediat restricții în privința comercializării alcoolului și a poruncit respectarea strictă a sabatului*. El i-a persecutat pe non-calvinisti, mai ales pe quaqeri (6) și luterani (7), pe care îi suspecta de instigare la răscoală.
S. a încercat să pună bazele unei administrații cinstite și eficiente, inițiind o campanie limitată de lucrări publice care viza îmbunătățirea drumurilor, repararea fortificațiilor, construirea unui debarcader pe East River (8) și ridicare unui zid de apărare la capătul de nord al Noului Amsterdam, de-a lungul a ceea ce avea să fie mai tîrziu cunoscut ca Wall Street. Însă loialitatea lui față de Compania Olandeză a Indiilor de Vest, la care se adăuga despotismul lui nemăsurat, a provocat un protest general. Coloniștii, mai ales orășenii din Noul Amsterdam (ulterior New York) pretindeau mai multă libertate de autoguvernare. Pentru a aplana situația, S. a instituit Comitelul celor nouă oameni în septembrie 1647, precum și un consiliu consultativ, dar și-a rezervat dreptul de a-i numi pe membri. Deoarece Comitetul nu era în măsură să-i tempereze atitudinea, cetățenii din Noul Amsterdam au apelat direct la Compania Olandeză a Indiilor de Vest. În februarie 1953, compania i-a ordonat lui S. să instituie controlul municipal independent în Noul Amsterdam.
Dincolo de granițele Noii Olande, S. a repurtat succese în tratativele cu coloniștii altor puteri europene. În 1655 el a invadat Valea Delaware și a forțat capitularea Noii Suedii. Dar sorții nu i-au fost la fel de favorabili în cazul Noii Anglii. În 1650 a fost obligat, în baza Tratatului din  Hartford, să cedeze englezilor toată Valea Connecticut.
Deși, dintre toate puterile coloniale, Olanda a stabilit cele mai pașnice și mai profitabile cu indienii, S. s-a dovedit neîndurător față de ei. În 1655 s-a declanșat așa numitul Război al piersicilor provocat de un fermier olandez care a omorît o indiancă Delaware pentru că furase piersici din livada lui. Faptul a stîrnit răzbunarea indienilor, astfel că S. a apelat la ajutorul milițiilor pentru a lansa o campanie de represalii. Trei ani mai tîrziu, S. a încercat să pună capăt violenței ca marca relațiile dintre indienii Esopus și coloniștii (...).

* Duminica la protestanți.
(...)
>

SURSA
A. Axelrod & C. Phillips, Dictatori și tirani, trad. I. Aramă, ed. Lider, București, 1995, pp. 461-462/STUYVESANT, PETER (cca 1592-1672)

NOTE M. T.
(1)
(2)
(3)
(4)
(5)
(6)
(7)
(8)

academician Ioan Aurel Pop, Congresul internațional al istoricilor

MAGAZIN ISTORIC, Bucureşti, noiembrie 2010, pp. 13-15.

Cenzura comunistă în Dobrogea (IX - 1975) (COMAN 2007)

Virgil Coman*, Cenzura în Dobrogea (IX), „Tomis”, Constanța, XLII, 451, octombrie 2007, p. 92-93

Anul 1975 avea să fie cel în care Direcția Generală a Presei și Tipăriturilor se transformă în Comitetul pentru Presă și Tipărituri. În linii generale, menirea noului organism al cenzurii era asemănătoare celui anterior, fapt demonstrat și de prevederile Decretului Consiliului de Stat nr. 53 din 30 mai 1975 privind înființarea, organizarea și funcționarea Comitetului pentru Presă și Tipărituri.
În vederea perfecționării activității pe linia cenzurii, în aprilie 1975 conducerea Direcției Generale a Presei și Tipăriturilor a solicitat împuterniciților din teritoriu analiza ziarelor județene, cotidienelor și săptămânalelor pe perioada 25 noiembrie 1974 - 25 mai 1975, aceasta urmând a fi transmisă Direcției Presa locală până la 1 iunie. Punctajul orientativ era structurat pe două capitole, în cel dintâi urmând  fi analizat modul „cum a acționat ziarul județean pentru popularizarea principiilor și normelor muncii și vieții comuniștilor, ale eticii și echității socialiste, pentru cunoașterea largă și înțelegerea corectă a acestora, pentru aplicarea lor în viață, în toate domeniile de activitate”, cât și formele folosite de redacție: pagini speciale, rubrici cu caracter permanent, dezbateri, anchete, reportaje, interviuri etc.
(DJAN, fond Comitetul pentru Presă și Tipărituri Constanța, dosar 2/1969-1975, f. 20.)
Capitolul al doilea trebuia să reliefeze măsura în care conținutul materialelor publicate corespund „sarcinilor puse de PCR de a acorda atenție primordială făuririi unui om nou, cu conștiință înaintată și înalte trăsături mortale, promovării unor raporturi noi între oameni, afirmării depline în toate sferele vieții sociale a principiilor eticii și echității socialiste”, problemele prioritare fiind:
„1. Întărirea continuă a legăturilor partidului cu masele pentru rezolvarea justă a propunerilor și cerințelor oamenilor muncii, pentru unirea eforturilor tuturor celor ce muncesc la lupta pentru înfăptuirea Programului partidului.
2. Acționarea pentru gospodărirea cît mai eficientă a mijloacelor și resurselor societății, lupta împotriva risipei de orice fel, a neglijenței  în păstrarea și administrarea bunurilor publice, a tuturor manifestărilor de irosire a avutului obștesc.
3. Combaterea manifestărilor de indisciplină, superficialitate și lipsa de răspundere în muncă.
4. Promovarea în întreaga viață socială a principiilor eticii și echității socialiste, a relațiilor de colaborare și întrajutorare tovărășească, de solidaritate, stimă, încredere și respect reciproc.
5. Combaterea individualismului mic burghez, a manifestărilor de egoism, de subordonare a intereselor generale unor interese individuale înguste, a tendințelor de a pretinde de la societate mai mult decît s-ar cuveni.
6. Combaterea tendinței de căpătuială, a parazitismului, înșelătorie, speculei, mitei, a oricărei forme de obținere de venituri ilicite de însușire prin abuz sau necinste a roadelor activității altora.
7. Lupta împotriva teoriilor idealiste, a prejudecăților mistice, a superstițiilor, a oricăror manifestări de obscurantism.
8. Promovarea spiritului revoluționar, a noului în producție, în activitatea economică și socială, combaterea inerției, birocratismului, rutinei și conservatorismului, a tot ceea ce este învechit și poate frîna progresul societății noastre socialiste.
9. Formarea și educarea noilor generații în spiritul dragostei față de patrie și partid, al glorioaselor tradiții de luptă pentru libertate și dreptate socială ale poporului, în spiritul unei înalte conștiințe revoluționare, al principiilor moralei socialiste și comuniste, al responsabilității față de prezentul și viitorul națiunii noastre socialiste”.
(DJAN, fond Comitetul pentru Presă și Tipărituri Constanța, dosar 2/1969-1975, f. 20-22.)
Pe baza analizei întocmită la nivelul fiecărui județ, urma a se elaboreze noi modalități de promovare prin mass-media a ideologiei PCR. Noul organism al cenzurii nu avea să aducă schimbări majore în ceea ce privește activitate împuterniciților în teritoriu.

1975 mai 28, Constanța
Extras din Nota de intervenții a împuterniciților Direcției Generale a Presei și Tipăriturilor Constanța din perioada 25 aprilie - 25 mai 1975.
Producție editorială
S-a adus la viză un afiș al miliției - serviciul circulație - adresat „Conducătorilor auto”, în care se anunța: „În ziua de 3 februarie 1975, la intersecția șoselei Constanța - Mangalia cu drumul internațional Negru Vodă, a avut loc un tragic accident de circulație, de pe urma căruia mai multe persoane și-au pierdut viața”. Textul respectiv era însoțit de o fotografie cu urmările accidentului.  Se indicau apoi cîteva reguli de circulație. Afișul urma să apară în 10.000 de exemplare. S-a semnalat organului de partid care a indicat să nu se spună nimic despre acest accident.
(Tov. Clara G.)
O invitație absolvenților anului 1974-1975 ai Liceului nr. 3 Constanța avea ca motto următoarele versuri:
„Învață de la ape să ai statornic drum / Învață de la flăcări că toate-s numai scrum / Învață de la vultur voința să-ți impui / Învață de la soare cum trebuie să apui / Ia seama fiu al jertfei  / Prin lumea-n care treci / Să-nveți din tot ce piere cum să trăiești în veci”.
S-a semnalat organului de partid care a indicat înlocuirea lor cu versuri optimiste și tinerești.
(Tov. Clara G.)
S-a citit broșura „60 de ani de fotbal la Constanța”. În articolul „Fotbal - 60”, care se ocupa de împărțirea zonală a fotbalului într-o perioadă mai îndepărtată, se preciza: „Orașul și județul Constanța, împreună cu județele Durostor și orașul Bazargic făceau parte din regionala Dobrogea. Liga de sud era constituită printre alte județe și de județul Silistra”. Părțile subliniate au fost eliminate.
(Tov. Clara G.)
De la Inspectoratul miliției județene s-a adus la viză următorul afiș (fluturaș): „ATENȚIE! Conform decretului 225/1974 se interzice găzduirea cetățenilor străini de către cetățenii români în locuințele lor. Excepție fac rudele apropiate: părinți, copii, frații, surorile, soții și copiii acestora. Contravenienții se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 15.000 lei.”.
Semnalat la organul de partid (respectiv tov. Vîlsan - secretar cu probleme organizatorice) a indicat completarea lui (cu) indicația ca străinii să se adreseze organizațiilor socialiste de stat care se ocupă cu cazarea turiștilor. Semnalat și direcției presa locală a DGPT, afișul nu a primit viză.
(Tov. Clara G.)
DJAN, fond Comitetul pentru Presă și Tipărituri Constanța, dosar 12/1973-1977, f. 54.


1975 iulie 26, Constanța
Extras din Nota de intervenții a împuterniciților Direcției Generale a Presei și Tipăriturilor Constanța din perioada 25 iunie - 25 iulie 1975.
Producție editorială
În programul ONT Litoral figurau și 4 pagini de interior cu prezentarea echipei campioane de rugby. Farul Constanța. Fotografia ce ilustra materialul îl prezenta în prim-plan pe rugbystul Marica, jucător ce nu s-a mai întors din Italia după ultima deplasare a echipei. S-a semnalat la Comitetul județean PCR și s-a oprit de la difuzare tirajul în limba germană. pentru tirajele în celelalte limbi (care nu intraseră în mașină) s-a cerut clubului Farul să aducă alte fotografii.
(lector E. Vasiliu)
DJAN, fond Comitetul pentru Presă și Tipărituri Constanța, dosar 12/1973-1977, f. 50-51.



*Virgil Coman (1973-2016) = Absolvent al Facultății de Istorie a Universității Ovidius Constanța. Director al Direcției Județene Constanța a Arhivelor Naționale.

„Degradarisirea de Evghenie” (RUSU )

 Titus Rusu, Degradarisirea de Evghenie, „Tomis”, Constanța

În Regulamentul Organic există prevederi referitoare la punerea în executare a hotărârilor judecătorești de condamnare a boierilor, pentru comiterea unor infracțiuni. În art. 254 se prevedea că „Orice hotărâre de judecată asupra unui boier ce s-a osândit la vreo pedeapsă trupească ori de necinste, precum închisoare la pușcărie, trimitere la ocnă ș.c.l. nu se va putea pune în lucrare până când Domnul nu-lva scădea din cinstea lui, luându-i rangul și celelalte titluri (...)” „Fețele evghenite mai trebuie a se dezbrăca de evghenie și apoi să se supuie pedepsei hotărâtă de pravile”. Cu alte cuvinte, se proceda la ridicarea rangului boieresc, adică „degradarisirea de evghenie”.

Procedura de degradarisirea de evghenie este complicată și nu e locul să o prezentăm.

Un caz interesant, petrecut în veacul trecut, este prezentat în Pandectele Române din 1937. În baza dispozițiunilor Tribunalului Criminalicesc, patru condamnați pentru omor au fost pedepsiți mai întâi „trupește” în Piața Sfântului Spiridon din Iași, aplicându-li-se între 60 și 100 de lovituri, apoi, în raport de gradul de vinovăție, căminăreasa Vlăhuț a fost trimisă „la o mănăstire de călugărițe să slujească în fiare toată viața ei”, iar ceilalți trei au fost trimiși la „groapa ocnii” să execute diferite pedepse privative de libertate. Căminăreasa Vlăhuț a fost mai degradarisită de evghenie

În regimul comunist s-a instituit o procedură specială pentru cercetarea, arestarea și trimiterea în judecată a membrilor de partid.

În 1968, după reabilitarea post-mortem a lui Lucrețiu Pătrășcanu, conducerea partidului a declarat că vinovat de asasinarea importantului lider comunist este aparatul judiciar. Pentru a nu se mai comite „abuzuri”, s-a luat măsura ca nici un membru de partid să nu fie cercetat penal, arestat sau trimis în judecată fără aprobarea comitetului județean, municipal sau orășenesc de partid. Nu s-a dat o dispoziție scrisă. S-au dat dispoziții verbale șefilor instituțiilor centrale din sistemul judiciar, care, la rândul lor, le-au trimis subordonaților.

În februarie 1971, a fost emisă o hotărâre a Comitetului Politic Executiv al CC al PCR privind cercetarea, arestarea și trimiterea în judecată a membrilor de partid. Hotărârea era secretă. Nu am reușit să intru în posesia ei. Se prelucra de nenumărate ori cu prilejul diferitelor ședințe.

La 1 martie 1979, Comitetul Politic Executiv al CC al PCR a adoptat o nouă hotărâre, abrogând-o pe cea anterioară. Am reușit să intrăm în posesia Hotărârii nr. 700/00143/1979 a CPEx, din care  reproducem în premieră:

„Art. 8 - Atunci când organele de securitate și miliție sunt sesizate că unii membri de partid, unele cadre alese de organele puterii de stat, în conducerile organizațiilor de masă și obștești, precum și cele care se află în nomenclatura organelor de partid sunt semnalate că desfășoară acțiuni  ce privesc securitatea statului ori săvârșesc alte infracțiuni, vor aduce imediat aceste probleme la cunoștința organelor de partid.

Art. 10 - Atunci când există dovezi cu privire la săvârșirea unor infracțiuni de către membri de partid aleși în organele de partid sau care ocupă funcții din nomenclatura organelor de partid, precum și cadre alese în organele puterii de stat ori în conducerea organizațiilor de masă și obștești care, de asemenea, ocupă funcții din această nomenclatură, cercetarea lor de către organele de urmărire penală, arestarea sau trimiterea în judecată se va face numai cu aprobarea organului de partid respectiv. Comitetele județene, municipale și orășenești vor examina cu deosebită grijă și atenție fiecare caz, în prezența celor în cauză și vor manifesta exigența necesară față de cei care încalcă legile statului.

Înainte de aprobarea arestării sau trimiterii în judecată, organele de partid respective vor hotărî în legătură cu situația de partid și funcția pe care acesta o ocupă.

Art. 11 - În cazurile de săvârșire a unor infracțiuni de către membri de partid sau persoane alese în organe ale puterii de stat ori în conducerea organizațiilor de masă și obștești, care nu dețin funcții în nomenclatura organelor de partid, organele de securitate, miliție, procuratură și justiție vor lua măsura cercetării sau trimiterii în judecată informând despre aceasta, după caz, organul de partid, organul puterii de stat sau conducerea organizației obștești respective.

Art. 12 - În situația când unii membri de partid au săvârșit infracțiuni, organele de partid vor efectua verificările necesare în același timp cu organele de stat, astfel că până la trimiterea în judecată, organizațiile din care aceștia fac parte să poată hotărî asupra calității de membru de partid a celor în cauză.

Art. 13 - Aliniat ultim.

În cazul în care un membru de partid a fost prins în flagrant delict și s-a impus reținerea lui, organele de urmărire penală vor informa imediat organul de partid în nomenclatura căruia se află, pentru a clarifica situația de partid a acestuia.”

Secretariatul Comitetului Județean Constanța al PCR, mai zelos, a extins hotărârea CPEx, dispunând ca nici un membru de partid să nu fie cercetat, arestat sau trimis în judecată. fără aprobare, indiferent dacă făcea parte sau nu din nomenclatura de partid. Dacă, după aprobarea cercetării, se ajungea la concluzia că este vinovat, procuratura făcea o nouă informare către comitetul județean, municipal sau orășenesc de partid, pentru a obține aprobarea trimiterii în judecată. Această procedură birocratică dura uneori 2-3 ani. În mediul rural, în timpul campaniilor agricole nu se țineau ședințe. În preajma zilelor de 1 Mai, 23 August sau  30 Decembrie, se considera că nu este „politic” să se țină ședințe în care să se ia măsura excluderii din partid. Când totuși se convoca ședința de partid, țăranii se solidarizau și nu erau de acord dcu excluderea colegului lor. În acest caz, se bloca trimiterea în judecată, fiindcă exista dispoziția ca nici un membru de partid să nu ajungă în fața instanței cu „carnetul în buzunar”.

Organele de partid superioare se abțineau să infirme hotărârile organizațiilor de bază, pe motiv că acestea ar fiu provocat iritarea muncitorilor. Situația se rezolva în mod frecvent prin apariția unor decrete de amnistie și grațiere, în baza cărora se dădeau soluții de netrimitere în judecată sau se aplica o amendă administrativă de 1.000 lei. Așii corupției constănțene, cu toate relațiile în nomenclatură, erau excluși din partid, arestați, trimiși în judecată și condamnați la lungi pedepse de închisoare. La fel și cei care comiteau infracțiuni împotriva vieții, integrității corporale sau violuri.

De regulă, nu se aproba trimiterea în judecată a țăranilor care sustrăgeau de pe câmp porumb, grâu, cartofi și alte produse în cantități mici. Se trecea peste avertismentele lui Ceaușescu, care nu ostenea repetând că sustragerea de cereale reprezintă un act contrarevoluționar.

Degradarisirea de evghenie sau scoaterea din boierie se făcea după ce „tribunalul criminalicesc” pronunța, independent, hotărârea de condamnare. În cazul membrilor de partid, cercetarea, arestarea și trimiterea în judecată se făcea după ce se proceda la excluderea din partid. Partidul se substituia organului specializat al statului și aprecia asupra oportunității trimiterii în judecată. Se comitea o ingerință în administrarea justiției.

„Viața Filialei” („TOMIS” 1995)

 ***, Viața Filialei, „Tomis”, Constanța, aprilie 1995

*

Pe data de 7 aprilie, la sediul Uniunii Scriitorilor (casa Mihai Sadoveanu), s-a ținut ședința Consiliului Uniunii Scriitorilor din România. Ordinea de zi a întâlnirii a cuprins: Raportul Comitetului Director, informații privind structura filialelor, Proiectul bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 1995, Raportul Comisiei de Cenzori, Situația relațiilor externe ale Uniunii, Raportul Comisiei de Validare, Alegerea juriului pentru premii. Din partea Filialei Dobrogea au participat scriitorii Constantin Novac și Nicolae Motoc.

*

Sâmbătă, 15 aprilie, la Casa de Cultură din Mangalia, a avut loc lansarea antologiei de poezie contemporană Fereastra dinspre mare (prefața și coordonarea ediției Nicolae Motoc, texte îngrijite și note bio-bibliografice de Arthur Porumboiu, prezentarea artistică Sorin Roșca), editată de revista „Tomis”. Au vorbit despre carte și au acordat autografe poeții A. Porumboiu, Emilia Dabu, Elena Plămadă, Sorin Roșca, Iulia Pană.

„Pearl Harbour, Yalta și trădarea Europei” (FISH 1991)

Hamilton Fish, Pearl Harbour, Yalta și trădarea Europei, trad. (Memoir of an American Patriot, 1991) H. Toma, Venus/Negru pe alb, București, 1993

5 Dedicată memoriei tuturor acelora care au servit în cadrul Forțelor noastre armate și care au făcut sacrificiul suprem - precum și tuturor veteranilor. - H. Fish

7 Prefață
„Țelurile pe care le servesc vor fi ale patriei mele, ale lui Dumnezeu și ale Adevărului. M-am născut ca american, voi trăi ca american, voi muri ca american și intenționez ca pînă la sfîrșitul carierei mele să-mi îndeplinesc datoriile ce îmi revin. Doresc să fac aceasta neluînd deloc în considerare efectele pe care le-ar avea asupra persoanei mele.” Daniel Webster

11 I.Născut într-o familie de politicieni

16 II.Copilăria mea

24 III.Camera Reprezentanților din statul New York

31 IV.Combativul Regiment 369

40 V.Un congresman pentru drepturile civice

46 VI.Crearea Legiunii Americane

50 VII:Comitetul Fish

60 VIII.Mormîntul Soldatului Necunoscut

66 IX.New Deal și vechea Curte Supremă

72 X.Preludiu la un alt război mondial

79 XI.Cele patru libertăți fundamentale și Carta Atlanticului

84 XII.Prin înșelătorie, spre intervenția în războiul mondial

92 XIII.Lend-Lease în beneficiul Uniunii Sovietice

98 XIV.Ultimele eforturi pentru menținerea păcii. Întîlnirea cu Ribbentrop

103 XV.Eșecul Conferinței de la Oslo

110 XVI.Arma fumegîndă: ultimatumul de război al lui Roosevelt

120 XVII.Planul Morgenthau

125 XVIII.Crucificarea Poloniei

134 XIX.Trădare la Ialta

142 XX.Europa scoasă la mezat

146 XXI.Susținînd cauza evreilor

161 XXII.Vendeta

170 XXIII.Eșecul campaniilor electorale din 1940 și 1944

178 XXIV.Rămas bun Congresului

185 XXV.Lunga și încîlcita istorie a amestecului nostru în Vietnam

194 XXVI.Era nucleară

201 XXVII.Comerț cu dușmanul

206 XXVIII.Puterea decizională a Congresului în privința războaielor

211 Epilog - Brian Mitchell, Ultimul dur

236 Anexa 1 - Schița de ultimatum întocmită de Harry Dexter White la 6 iunie 1941
248 Anexa 2 - Schița de ultimatum întocmită de Harry Dexter White la 6 noiembrie 1941
259 Anexa 3 - Schița de ultimatum întocmită de Morgenthau, prezentată lui Hull și Roosevelt la 18 noiembrie 1941

Sugestii de abordare în vederea eliminării tensiunii dintre SUA și Japonia și susținerea coaliției antigermane
260 I.Preliminarii
261 II.Afirmații evidente privind SUA și Japonia
263 III.Propunere de tratat
266 IV.Avantajele Japoniei și SUA rezultate din acest tratat

coperta 4: Carte-document cu dezvăluiri, în premieră, privind cel mai importante evenimente internaționale ce au marcat secolul nostru. În centrul atenției, culisele vieții politice din jurul următoarelor teme:

Adevărul despre Pearl Harbour, potrivit căruia, cel mai devastator atac împotriva SUA a fost provocat deliberat de președintele SUA, influențat de un spion sovietic, înfiltrat în propriul guvern;

Trădarea de la Ialta, vizînd dedesubturile tratatului ce a permis triumful lui Stalin, ajutat de politica aberantă și trădătoare a lui Roosevelt;

Vânzarea Europei sau setea covîrșitoare de putere a lui Roosevelt, care era să provoace căderea în mîinile sovieticilor a Europei Occidentale.

Cartea conține anexe prezentînd, pentru prima oră, documente recente din arhivele secret ale FBI,  ce sprijină acuzațiile aduse împotriva lui Roosevelt și a unei părți a consilierilor săi.

„Strada și afișele” (ȘEITAN)

 Gheorghe Șeitan, Strada și afișele, „Tomis”, Constanța, 199?

Strada, pe lângă funcțiile sale esențiale, oferă posibilitatea de a informa direct, la zi, pietonul asupra unor date și evenimente diverse, cu o gamă complexă de implicații în viața oricărui oraș.

În acest sens, afișul de interes cultural sau comercial, confecționat din hârtie, panoul din tablă sau pânză, care printr-o regretabilă inerție peticesc străzile Constanței și ale litoralului, lipite pe toate zidurile și pe toate gardurile prin „grija” IGC, ocupă primul loc. De mărimi și culori diferite, lipite cum se nimerește, afișele și , în general, afișajul din Constanța, riscă să întâmpine și în acest an sezonul de vară sub aceeași formă „sistematic” întâmplătoare, care se datorește muncii de coordonare pe care o desfășoară serviciul respectiv din IGC.

Numărul panourilor de afișaj, amplasarea lor corespunzătoare, forma și calitatea acestora, ordinea și normele de afișare sunt amănunte lipsite de importanță pentru sus-zisa întreprindere, efortul acesteia reducându-se, de fapt, la încasarea taxelor respective.

Abundența manifestărilor cultural-artistice și sportive, amplificare acestora în perioada estivală, atât în oraș, cât și pe litoral, determină în același timp o creștere a volumului și a ariei de răspândire a afișajului, fapt care impune de la sine o anumită atitudine, o anumită îndrumare, am zice, din partea Comitetului de cultură municipal și a DSAPC, care se lasă de prea mult timp așteptate.

O contribuție nefastă, mai ales pe linia fermei și conținutului afișelor, o aduc și autorii a căror „fantezie” nu ține seama de cele mai elementare reguli ale scrierii corecte. Așa se face că în vitrina restaurantului „Continental” trebuie să descifrăm denumirea agramată a unei orchestre: „variate ritmica” (!!!). La fel, afișele clubului „Farul” în repetate rânduri ne propun noi forme lingvistice, cum ar fi „Progesul” în loc de „Progresul”. Sau ce să mai spunem despre afișul teatrului din Brăila care transformă  titlul comediei „O zi de odihnă” de V. Kataev în misteriosul OZN (obiecte zburătoare necunoscute)?

22 decembrie 1989 la Constanța

plutonier Gavril Maftei (serviciul antiterorism)

După anunțul cu sinuciderea „trădătorului Milea”, s-a primit, prin telefonul guvernamental, următorul ordin de la generalul Iulian Vlad, personal, către șeful Securității Constanța, colonel Stoenescu: „Se suspendă orice mișcare în oraș. Toate cadrele vor sta în incinta unității. Nu trage nimeni nici măcar un foc de avertisment. Ne supunem noilor autorități”. Colonelul Stoenescu a adunat șefii de birouri, le-a transmis ordinul, urmînd ca aceștia să-și informeze subordonații. Au fost luate unele măsuri preventive. S-a ordonat ca fiecare să rămînă în locul în care își desfășura activitatea, cu armamentul, muniția și actele încuiate și sigilate în fișete. În jurul orei 14, o parte din cei adunați în centrul orașului, avînd în frunte numeroși condamnați de drept comun, proxeneți, traficanți, prostituate s-au îndreptat către sediul de pe bulevardul Lenin. Jumătate de oră mai tîrziu, în apropiere, s-au despărțit în două: 1.000 de persoane s-au dus în fața intrării principale, ceilalți ducîndu-se prin lateral, prin strada Renașterii, la Cazierul judiciar. Au forțat ușa metalică forțînd intrarea în garaj, un au (...) o parte din mașini. În interiorul clădirii au devastat fișetele rămase neîncuiate de la parter, au distrus telefoane, au sustras diferite bunuri. Colonelul Stoenescu împreună cu inspectorul-șef au ieșit la balcon încercînd să li se adreseze, dar au fost huiduiți și au trebuit să renunțe. La Miliția județeană a fost mult mai rău. Cadrele au fost lovite, li s-au rupt hainele, epoleții. Au fost eliberați toți arestații, care s-au adunat în curtea interioară și nu voiau să plece. A fost maltratat colonelul Tănase, șeful biroului Cercetări penale, fiind , în cele din urmă, salvat de un grup de tineri. „Clienții” din totdeauna ai Miliției au pătruns în camera „Corpuri delicte”, de unde au sustras țigări, cosmetice, electronică și video, încercînd apoi incendierea cu ajutorul unor baloți de paie. În jurul orei 16,30 a venit al doilea val de demonstranți, de această dată mai (...), care au pus sub protecție mare parte din bunuri, pînă la 18,30, cînd trupe ale marinei militare eau luat în primire zona.

Constantin Vălinescu
În vreme ce plutonierul Ivanciu era plecat la Miliția municipală, iar în sediul „Casei Albe” Lazăr Cercel își formase deja o gardă personală, contraamiralul Iordache a desemnat un Comitet provizoriu de organizare, în care intrau atît militari cît și civili selecționați în mod (...) dintre demonstranții adunați în centrul orașului. Au fost convocați urgent directorii principalelor unități economice pentru a se preîntîmpina, prin măsuri energice, dereglarea sistemului vital al orașului. Locțiitorul contraamiralului Iordache a fost numit, în această perioadă, Cpt. R1 (...). În timp ce acest proces organizatoric era în toi, s-au prezentat, din proprie inițiativă, la Muzeul Marinei, comandantul Miliției județene, colonelul Ciucur, comandantul Securității, colonelul Stoenescu, și comandantul Brigăzii de Securitate, colonelul Buriu. Aceștia s-au pus la dispoziția noastră necondiționat, cu mult înaintea apelului de la televiziune al generalului Vlad. Între timp, la „Casa Albă”zarva și haosul erau în toi, mai cu seamă că se găsie și ceva băuturică...

(VA URMA)

Interviu cu tovarășul Vasile Vîlcu (TAVITIAN 1984)

Bulgarul Vasile Vâlcu (1910 Ceamurlia/Tulcea-1999) a fost comunist ilegalist și general de Securitate, șef al Direcției de Informații Externe în 1954-1955. În 1955-1967 a fost prim-secretar al Comitetului Regiunii Dobrogea al PCR și membru al CC al PCR în 1960-1979, precum și deputat MAN în 1948-1989.

Simion Tavitian, Pe drumul prefacerilor revoluționare, „Cronică dobrogeană”, Editura politică, București, 1984, p. 9-45

(14-15)
-(...) Iată, expresia concludentă a spiritului revoluționar, a romantismului revoluționar, despre care îmi amintesc de fiecare dată cu plăcere.
-Tovarășe Vîlcu, în a doua jumătate a anului 1946, vă întîlnim în conducerea regionalei Dobrogea. Erați membru în biroul regional și prim-secretar al Comitetului județean Tulcea al PCR. Este anul care a pus problema alegerilor parlamentare în discuția publică, oficială, ca o perspectivă și sarcină politică nemijlocită. (...)
-Da. Societatea românească era chemată să se pronunțe prin vot pentru o cale sau alta de dezvoltare. Pregătirea pentru această consultare se va desfășura pe planuri foarte diverse, iar confruntarea politică dintre forțele democratice și reacțiune se va manifesta chiar în momentul cînd hotărîrea de a efectua alegerile parlamentare a devenit de notoritate publică.
Elaborîndu-și propria tactică în alegeri, partidul comunist a ținut seama de împrejurările concret istorice, de formele specifice de manifestare ale luptei de clasă, dovedind din ouu o mare capacitate de înțelegere a imperativelor vremii și de adaptare la cerințele acesteia.
Conținutul programului Blocului Partidelor Democratice - platforma BPD - constituia o dovadă grăitoare a importanței pe care forțele componente au acordat-o programului cu care urmau să se prezinte în fața corpului electoral.
PCR, mobilizatorul maselor populare, al forțelor înaintate, progresiste ale României, și-a sporit eforturile pentru a ridica pe noi trepte  activitatea sa politică, pentru a contribui la creșterea conștiinței poporului privind semnificația momentului 19 noiembrie 1946.
Organizațiile locale ale partidului constatau, spre sfîrșitul campaniei electorale, că masele muncitoare de la orașe și sate făcuseră cotitura hotărâtoare către forțele democratice, către PCR. În Dobrogea, influența partidului nostru era mare, întrucît lumea săracă vedea în el apărătorul ei. Raportul de forțe între BPD și reacțiune era net în favoarea Blocului. Masele populare fiind alături de noi, reacțiunea pierdea mult. Rezultatul uriașei munci politice desfășurate în campania electorală se materializa în faptul că masele urmau hotărît partidul comunist și celelalte partide democratice, că între mase și democrație se făurise acea legătură de nezdruncinat care se va oglindi în victoria hotărîtoare de la 19 noiembrie 1946.
Pentru a evita acest deznodămînt, cercurile reacționare, dînd expresie ultimelor zvîrcoliri din ziua alegerilor, au întreprins numeroase acte teroriste. Au fost tăiate firele telefonice între unele comune; au atacat două secții de votare; au doborît un avion care împrăștia manifeste democratice; au fost înjunghiați un jandarm și un comandant al gărzii militare de la secțiile de vot. În com. N. Bălcescu, jud. Tulcea, au fost folosite brandurile.
Dar toate manevrele reacțiunii au fost sortite eșecului. Măsurile luate de organele de partid și de stat, vigilența maselor populare au constituit factori care au zădărnicit tentativele reacțiunii, asigurînd ca alegerile de la 19 noiembrie 1946 să se desfășoare în deplină libertate. Pentru prima dată în istoria noastră milenară, masele cele mai largi de la orașe și sate și-au dat libere și nestingherite votul. Ziua alegerilor s-a transformat într-o mare sărbătoare, iar rezultatele lor într-o victorie strălucită a forțelor democratice. Astfel, în jud. Constanța, numărul alegătorilor înscriși pe listă era de 140.807, numărul voturilor exprimate 136.844, pentru candidații BPD au votat 120.704, iar la Tulcea, din 79.744 voturi exprimate, pentru cei 6 candidați ai BPD au votat 68.756.
-Adunarea deputaților aleși la 19 noiembrie exprima hotărîrea poporulu român de a continua lupta pentru făurirea unor noi rînduieli social-economice și politice în interesul celor ce muncesc. Între cei 376 de deputați aparținînd forțelor democratice vă numărați și dumneavoatră, tov. Vîlcu. 
- Însemnătatea istorică a alegerilor parlamentare din 1946 constă și în aceea că ele au consacrat înfrângerea zdrobitoare a partidelor burghezo-moșierești, marcînd izolarea lor completă de mase.
-Tov. Vîlcu, despre Dobrogea se vorbea în trecut ca despre o provincie care nu ar avea prea multe de oferit din punct de vedere economic, cultural. (...)

Adevărul despre alegerile din 1946 în articolul istoricului Adrian Cioflâncă publicat în 2014 cu titlul „Alegători opriți de la vot. Cum au falsificat comuniștii alegerile din 1946” http://www.contributors.ro/cultura/%E2%80%9Ealegatori-opri%C8%9Bi-de-la-vot%E2%80%9D-cum-au-falsificat-comuni%C8%99tii-alegerile-din-1946/

(20-29)
- (...) Dobrogea a fost din vechime o regiune a răscrucilor de drumuri. Pe Argeș, pe Ialomița, pe Buzău, pe Siret și Prut, ca pe tot atîtea drumuri naturale, au coborît în decursul veacurilor păstori și plugari de sub Carpați, spre același pământ al Dobrogei. Majoritatea drumurilor din inima Dobrogei erau însă drumuri „negre”, drumuri de pămînt. Ele nu cunoșteau o animație deosebită decît pe distanțele care despărțeau satele de moară. Drumuri scurte ca niște pîrîiașe. În ce privește drumurile de fier, Dobrogea nu era cel mai urgisit ținut din țară. Prima linie de fier pe distanța Cernavodă - Constanța, apoi construirea podului peste Dunăre, legau Dobrogea de restul țării prin calea ferată. Progresul general care s-a realizat în anii socialismului în Dobrogea, dezvoltarea armonioasă a economiei, a creat condiții și pentru dezvoltarea transporturilor. Drumurile, modernizate, prin intermediul cărora se face simțit tot mai puternic pulsul vieții economice, leagă unele de altele, ca niște artere, întreprinderile industriale din orașele Dobrogei. Toate localitățile rurale, cu marile lor unități agricole socialiste, au intrat în circuitul larg al economiei.
A dispărut izolarea în care vegetau satele și orașele dobrogene acum patruzeci de ani. Dacă în 1956 existau în Dobrogea numai 169 km drumuri modernizate, în 1983 ele au ajuns la peste 512 km. De la 328 km înainte de eliberare, s-a ajuns la 377 km cale ferată în 1983 din care 65 km electrificată. Dezvoltarea turismului a dus la crearea unei linii aeriene internaționale, care leagă litoralul cu zeci de orașe ale lumii. În fiecare an, mii de iubitori ai curei heliomarine sosesc pe aeroportul internațional M. Kogălniceanu, poarta aeriană spre capitala estivală a României.
O șosea națională leagă Constanța de capitală, alunecînd peste arcul de fier și beton înălțat peste Dunăre, la Vadu Oii-Giurgeni. Vechiul deziderat privind legarea apelor fluviale de cele maritime printr-o cale modernă de navigație au prins viață prin darea în exploatare a Complexului hidro-energetic și de transport Dunăre-Marea neagră.
Baza materială  a acestei politici s-a realizat prin volumul fără precedent al investițiilor. Județul Constanța a beneficiat an de an de importante fonduri de investiții a căror valoare în 1951-1983 se ridică la 185 miliarde lei,dincare 170 miliarde lei în 1966-1983. Volumul producției industriale în 1983 a crescut față de 1950 de 52,2 ori și de 6 ori față de 1965.
Ponderea industriilor constructoare de mașini și chimică în totalul producției industriale a sporit de la 20 % în 1950 la 27 % în 1965 și 33,5 % în 1982. Ritmul de creștere al producției industriale în 1951-1983 a fost de 12, 8%.
-Tov. Vîlcu, Congresul partidului care a avut loc în 1955, a precizat că sarcin afundamentală a celu de-al doilea plan cincinal eset ca pe baza dezvoltării continue a noii industrii să se asigure în ritm rapid transformarea socialistă a agriculturii, astfel ca, în 1960, sectorul socialist să fie preponderent, atît ca suprafață, cît și ca producție marfă. Se atrăgea atenția că a încerca să rupă, în mod artificial, lupta pentru creșterea producției și productivității muncii în agricultură  de problemele luptei pentru transformarea socialistă a acestei foarte importante ramuri, nu poate decît să dăuneze economiei naționale și construcției socialismului. Prin urmare, planul de cooperativizare a agriculturii adoptat la Plenara CC al PCR din martie 1949, se impunea a f i înfăptuit numai pe baza liberului consimțămînt și în Dobrogea, unde, la 24 ianuarie 1956, ați fost instalat de tov. N. Ceaușescu, pe atunci memebru al Biroului Politic, secretar al CC, ca prim-secretar al regionalei Dobrogea a partidului.
Ați participat implicit în acest proces revoluționar care a schimbat din temelii înfățișarea satelor și agriculturii dobrogene. Cum s-a produs această transformare la baza căreia a stat munca tenace, convingătoare, ca și rezultatele țăranilor cooperatori, care au pășit pe un drum nou, al belșugului și bunăstării?
-Am să încep prin a invoca condițiile vitege de muncă și viață ale țăranului dobrogean. La începutul secolului XX, un sfert din micile gospodării individuale din Dobrogea erau lipsite de un petec de pămînt, mai mult de două treimi erau lipsite de boi și cai.
Rămasă în faza plugului cu grindei de lemn și a treieratului în arman cu tăvălugul de piatră și sania cu cremene, fărîmițată în  mii de ogoare mici, lipsite de preocupare și sprijin al statului, în 1934-1938, în fostul județ Constanța producți de grîu a fost în medie 400-500 kg, iar în fostul jud. Tulcea - de 380 kg. În aceeași perioadă, producția medie de porumb a fost de 700-800 kg și, respectiv, 770 kg. Nici un inginer mecanic, un inginer agronom la 40.000 ha. Ceea ce înseamnă că întreaga suprafață cultivată cu grîu în fostele județe Constanța și Tulcea era „supravegheată” nici mai mult, nici mai puțin decât „un inginer și ceva”.
Pe ogoarele moșierești existau însă 119 tractoare și 124 batoze și aceste uzate și insuficiente în comparație cu suprafața agricolă. Dar era mai rentabil pentru marii proprietari de pămînturi să folosească brațe de muncă foarte ieftine, care creșteau pe măsura dijmuirilor și confiscărilor în dauna țăranilor săraci. Despre asta vorbeau și versurile rapsodului popular:
Frunză veștejită-n ram,
Sărac, doamne, mai eram!
N-aveam palmă de pămînt
Și nici plug cu ce s-o-mplinit.
N-aveam vacă, nici juncan,
Numai braț de rob sărman.
În 1935, 6.700 de familii de moșieri și chiaburi dețineau 350.000 ha teren arabil, în timp ce 64.000 de familii de țărani muncitori stăpîneau 335.000 ha, 15.000 de familii avea sub 0,5 ha. În fostul jud. Constanța, numărul țăranilor săraci era cu 20% mai mare decît media pe țară.
Peste această realitate s-au făcut auzite din nou, după eliberarea patriei, cuvintele partidului: Pămînt țăranilor! Truditorii ogoarelor au văzut din nou în partidul comuniștilor singurul lor călăuzitor și apărător. În Dobrogea, ca și pretutindeni în țară, sătenii din Lanurile, Mangalia, Limanu, Cumpăna, Independența, Negru Vodă și alte sate au trecut peste capul moșierilor și jandarmilor la îndeplinirea îndemnurilor partidului, măsurînd și împărțind loturile. ”Scînteia” din februarie 1945 scria  că în jud. Constanța au fost confiscate 3.000 ha și împărțite țăranilor îndreptățiți. În final, se consfințea prin lege, în martie 1945, înfăptuirea pe calea revoluționară a exproprierii moșierilor și împroprietării țăranilor fără pămînt sau cu pămînt puțin.
Aceasta constituia un pas înainte, în sensul că țărănimea de acum înainte dispunea de mijlocul de bază al obținerii pîinii de toate zilele - pămîntul. Dar, singuri, muncind cu unelte rudimentare, oamenii nu puteau realiza prea mult. Se simțea nevoia unor mijloace mai puternice decît plugurile cu grindei de lemn și perechile de cai costelivi pe care le aveau sau nu le aveau noii stăpîni ai pămîntului.Se simțea nevoia practicării unei agriculturi bazate pe cuceririle agrotehnicii moderne.
Posibilitățile existente în Dobrogea în dezvoltarea multilaterală a agriculturii puteau fi dovedite prin folosirea unor mijloace moderne. În acest scop, gospodăriile agricole de stat au fost înzestrate cu tractoare și mașini agricole, al căror număr a ajuns treptat de la 595 în 1950, la circa 2.500 în 1963.
Practicînd o agricultură intensivă, bazată pe mijloace tehnice moderne și reguli înaintate de lucrare a pămîntului, gospodăriile de stat obțineau producții tot mai mari de cereale. Realizările unităților de stat au avut o influență hotărîtoare asupra țăranilor. Ei vedeau limpede că holedele lor răvășite pe peticele de pămînt muncite cu îndîrjire erau mai mărunte și mai rare în spic decît holdele puternice ale celor de stat. Ce miracol, ce întîmplare ca între holdele despărțite uneori numai de o palmă, pămîntul să se dovedească mai plin de neastîmpăr și mai bogat în seve?
Cei mai mulți au găsit repede explicația: cheia miracolului era agrotehnica. De aceea au privit cu emoție înființarea primelor stațiuni de mașini și tractoare. Deși  în 1948 nu dispunea decît de 271 de tractoare, cele 30 SMT s-au dezvoltat treptat, mărindu-și  zestrea cu mașini agricole moderne, pe măsură dezvoltării tinerei industrii constructoare de mașini românești.
-Dar pentru ca acestă bază materială să fie cu eficiență folosită, se impunea ca țărănimea să pună capăt lucrări iindividuale și pe parcele fărîmițate a pămîntului. Care sînt, după părerea dv., cauzele principale care au dus la acest rezultat, cu caracter de cotitură radicală în viața țărănimii muncitoare din regiunea Constanța?
-Desigur, izolată și neputincioasă în fața naturii, era în puterea ei de a-și aduna laolaltă pămîntul și brațele, de a folosi împreună mașinile moderne, agrotehnica înaintată, pentru a smulge prin muncă unită roade bogate.
După expropierea moșierilor și împărțirea a 70.000 ha țăranilor fără pămînt sau cu pămînt puțin, partidul și guvernul au luat măsuri să înzestreze agricultura cu mașini și tractoare  pentru  a se putea face lucrări mecanizate, deci la un nivel superior, pe suprafețe din ce în ce mai mari. Astfel au luat ființă în regiune SMT care posedau tractoare, semănători, combine de cereale și alte sute de mașini agricole cu care a fost sprijintă țărănimea muncitoare să-și lucreze mai bine pămîntul și să obțină producții tot mai mari la ha. Faptul că lucrările agricole se executau în mai bune condiții pe suprafețe mari a fost un prim factor deosebit de important care a contribuit la convingerea țărănimii muncitoare să-și unească parcelele individuale în gospodării colective.
O a doua condiție a fost faptul că organele și organizațiile de partid au dus o muncă susținută de lămurire cu țărănimea muncitoare și au reușit să creeze în aprope toate satele gospodării agricole colective. Acestea au fost ajutate să se dezvolte, marea lor majoritate devenind centre de atracție pentru țăranii muncitori individuali  prin producția superioară obținută și prin veniturile realizate cu colectiviști.
A treia condiție care a fost hotărâtoare în accelerarea ritmului de transformare socialistă a agriculturii în Dobrogea, a fost munca politică de masă al cărei centru a fost la sate.
În Dobrogea, ca și în celelalte regiuni ale țării, procesul de convingere și de îndrumare a țărănimii pe calea arătată de partid a avut un caracter continuu; s-a bazat pe o analiză atentă a condițiilor concrete din fiecare sat și a urmărit respectarea cu strictețe a liberului consimțămînt.
Activitatea de îndrumare și antrenare a țărănimii către gospodăriile colective trebuia dusă de activul de partid și de cei care-l sprijineau, pe baza unei profunde și temeinice cunoașteri a problemelor curente și a condițiilor specifice fiecărei comune, căci numai o asemenea muncă putea fi convingătoare.
În fosta regiune Dobrogea își desfășurau activitatea 30.000 de agitatori. Prin gazete de perete, panouri grafice, lozinci, afișe se popularizau permanent rezultatele economice obținute de unitățile fruntașe. Zilnic, la panourile din sat apăreau numele țăranilor care se înscriau în gospodăria colectivă. Așezămintele culturale au fost transformate în adevărate centre de propagandă în favoarea cooperativizării.
Organizațiile de partid au inițiat periodic vizite la diferite unități agricole fruntașe, la expoziții agricole, țăranii erau invitați la adunările generale ale cooperativelor de producție la repartizarea veniturilor. Mulți țărani se duceau și din proprie inițiativă în comunele învecinate, unde se constituiseră cooperative, interesîndu-se la rude și cunoștințe despre aspecte ale muncii și vieții țăranilor cooperatori. Cine s-ar fi alat pe atunci în preajma morilor comunale unde oamenii își așteptau rîndul, ori ar fi trecut în zilele de tîrg prin comune cum sînt Cogealac, Independența, Oltina, Negru Vodă, Cobadin, ar fi  fost martori ai discuțiilor aprinse între țăranii cooperatori deveniți ad-hoc agitatori și țăranii individuali. Acțiunile organizate ca și cele datorate inițiativei oamenilor au constituit un însemnat factor de accelerare a convingerii țărănimii.
Una dintre ideile importante, care ne-au animat a fost aceea că socialismul transformă pe țărani în mari cultivatori și crescători de animale de rasă, că noua agricultura cere întinderi mari de pămînt unelte mecanizate, semințe selecționate, animale de rasă superioară, îngrășăminte chimice, specialiști.
Conducerea de partid ne-a recumondat că cel mai util și eficient mijloc de convingere a țărănimii muncitoare asupra multiplelor avantaje ale cooperativizării este să le arătăm rezultatele practice ale agriculturii socialiste, să organizaăm vizite în gospodările de stat și în unitățile agricole cooperatiste fruntașe, existente deja în regiune.
În același timp, statul democrat popular a continuat să dezvolte condițiile care asigurau succesul unirii de bunăvoie a familiilor de țărani în întovărășiri agricole și în gospodării agricole colective.
Pentru a spori mijloacele puse la dispoziție tinerelor unități, s-au făcut investiții importante. Este edificator să arătăm că în 1956-1958 pentru dezvoltarea agriculturii în Dobrogea au fost alocate fonduri în valoare de 1019 milioane lei. Pentru ca în perioada 1960-1962 sumele destinate în același scop să ajungă la peste 1532 milioane de lei.
Încet-încet, ca un dezgheț primăvăratec, de la un capăt la altul al Dobrogei au început să apară, înlăturînd îndoieli și deprinderi vechi, primele unități cooperatiste. La 31 iulie 1949, 63 de familii de țărani din Ceamurlia de Jos de unesc într-o singură familie: gospodăria agricolă colectivă intitulată simbolic „Răsăritul”. La 15 august, alte 41 de familii din Ion Corvin s-au unit în cea de a doua gospodărie colectivă și a treia la Făcăieni. La un an de la istorica Rezolue aplenarii Cc al PCR din martie 1949, peste 6.000 de familii se unesc în mai mult de 100 gospodării colective.
La indicația partidului, s-a acordat o mare atenție întăririi economice a gospodăriilor agricole colective. Avînd sprijinul statului, lucrînd pămîntul cu mijloace moderne, după toate regulile științei agrotehnice, ele au început să constituie un exemplu, să obțină producții cu mult mai mari decît cele ale țăranilor individuali, convingîndu-i de superioritate muncii unite.
Un astfel de exemplu a fost gospodăria agricolă colectivă Cobadin, care a luat ființă în 1951. În trecut se ști acă peppământurile Cobadinului se realiza la grîu și porumb o porducție medie de 800 kg grîu, dar producțiile obținute în 1952 au fost de 1.100 kg, iar în 1953 de 1.280 kg la grîu și 1.800 la porumb.
Țăranii individuali au fost îndrumați de comuniștii din comună să viziteze în grupuri colectiva, pentru a se convinge cu proprii lor ochi de avantajele ei. Rezultatul a fost că în 1954, gospodăria s-a mărit cu încă 62 de familii.
Edificator era și traiul îmbelșugat al cooperatorilor. Cînd un grup de țărani individuali din Sîmbăta Nouă, jud. Tulcea, sfătuiți de organizația de partid din comună, au făcut o vizită acasă la cooperatorul Ion Drugă, au avut de ce să se convingă. Ei îl cunoșteau pe Drugă înainte de a intra în colectivă, ca pe un om nevoiaș, cu o casă de copii. Și cum îi făceau o vizită într-o casă nouă, mobilată frumos, unde erau invitați la un pahar de vin. Se întîmplase un miracol? Nu. Munca în colectivă, a răspuns Drugă. Întorși în comuna lor, toți cei care l-au vizitat pe Drugă au depus cereri de înscrieri în cooperativă.
-S-au comis și greșeli?
-Cu toate recomandările făcute organizațâiilor de partid de a veghea cu cea mai mare strictețe la respectarea liniei politice a partidului în domeniul transformării socialiste a agriculturii, nu am fost feriți de greșeli. Au fost cazuri în care unele cooperative, după constituire, au fost lăsat să se descurce singure, cum or putea; elementele dușmănoase au speculat greutățile începutului, încercînd să compromită ideea în sine a cooperativizării. Pripeala din unele locuri, promisiunile ce nu-și aveau acoperire imediată, în alte locuri, sau chiar cazurile de încălcare a liberului consimțămînt au condus  la situații contrare intențiilor în cîteva localități: Sinoie, Vultur, Tariverde - ritmul de cooperativizare nu numai că nu s-a accentuat, ba dimpotrivă, pentru o perioadă de timp a bătut pasul pe loc. Au fost necesare eforturi sușținute pentru a repara greșelile și a reda țărănimii încrederea. Asemenea situații au constituit excepții, după 1956 ele nu s-au mai repetat.
Caracteristica anilor de cooperativizare o constituție munca făcută cu simț de răspundere, în spiritul indicațiilor partidului. Cu alte cuvinte pot oglindi toată măreția muncii miilor de agitatori și încrederea cu care țăranii muncitori au urmat îndemnul partidului, terminînd primii din țară așezarea agriculturii pe baze noi, pe de-a întregul socialiste. S-a muncit extraordinar de mult. Au muncit, cu pricepere și rezultate țăranii cooperatori. Care dintre ei n-a fost agitator?  Dacă am  numi pe vreunul pe motiv că n-a mers cu echipele pe la casele celor ce ezitau să intre în gospodării, am greși. Da, am greși, pentru că belșugul a fost argumentul principal în munca de lămurire. Și belșugul s-a făurit din munca tuturor cooperatorilor.
Intrararea în gospodăria colectivă a ultimelor familii din Chilia Veche a însemnat încheierea, la 19 octombrie 1957, a colectivizării agriculturii dobrogene. O sută patru mii d efamilii de țărani, stăpîne ale celor 500.000 ha de care dispunea tinerele gospodării colective, porniseră pline de încredere pe drumul arătat de partid. Pe toată întinderea regiunii dintre Dunăre și M. Neagră, pentru prima oară în istoria ei, nu mai existat nici un țăran care să se războiască în marea lui singurătate cu ariditatea pămîntului, într-o luptă inegală, fără sorți de izbîndă. Meleagurile Dobrogei deveniseră meleagurile unei singure și mari familii.
Cu acest prilej,unii activiști de partid, președinți de CAP s-au remarcat în această uriașă bătălie de sfărîmare a haturilor, pentru a face cunoscut în rîndurile zecilor de mii de țărani muncitor exemplul unităților agricole fruntașe și a-i ajuta să treacă pe calea socialismului: Teodor Coman, Constantin Măndreanu, Barbu Popescu, Gheorghe Anghel, Dumitrescu Mihai, Pîrvu Chiriac, Filișan Gheorghe, Gheorghe Trandafir, Constantin Stoinescu, Mircea Lefter, Muslim Cherim, Gheorghe Apostol, Geană Vasile, Nariță Gavrilă, Toma Gheorghe, Nicolae Popovici, Ion Cazacu, Nicolae Gaidagiu, Nicolae Hudițeanu, Paraschiv Banciu, Constantin Dofin, Marin Purcărea, Dim aDobrița, Sadi Menat, Simion Gheorghiță, Aurel Moineagu, Vasile Ardeleanu, Gherse Nicolae, Dumitru Dimache, Ion Stoian, Ion Bădulescu și mulți alții.
-Tov. Vîlcu, s-au emis păreri potrivit cărora condițiile specifice locale au avut și au un rol determinant în transformarea socialistă a agriculturii dobrogene?
-Dacă am accepta acest punct de vedere ar însemna să admitem că se poate ajunge la cooperativizarea agriculturii fără desfășurarea unei susținute munci politice și organizatorice de partid. Noi am avut mult de luptat cu asemenea păreri care, prinzînd rădăcini, ne-au pricinuit mult rău. Din păcate, asemenea păteri și-au făcut loc și în unele publicații. În articolul Cooperativizarea agriculturii în regiunea Constanța, apărut în revista „Probleme economice” din 1956, se susținea că una din condițiile care a „favorizat în mod deosebit ritmul de transformare socialistă  a agriculturii” ar fi „structura proprietății”, „suprafețe mari pe care le dețineau țăranii muncitori cum și lipsa forțelor de muncă.” Faptele infirmă astfel de păreri. (...) În com. I. Corvin, suprafața medie pe cap de familie era de 6,34 ha, iar procentul de familii cooperativizate la cea dată de 49,6%; în com. Oltina, unde suprafața medie pe cap de familie era numai de 3,64%, procentul familiilor cooperativizate era de 68,4%. Nu este lipsit de interes nici faptul că în gospodăria colectivă și întovărășirea colectivă din Oltina s-au înscris în 1956 410 familii, pe cînd în I. Corvin numai 18. Situații asemănătoare erau și în alte localități. Acesta arată că suprafața mai mare deținută de țăranii muncitori nu este un element determinant.
Faptele răstoarnă și acea părere după care cooperativizarea agriculturii în regiunea Constanța s-a înfăptuit mai rapid din cauză că țăranii muncitori ar fi mai puțin legați de pămînt. În fostul raion Negru Vodă marea majoritate a țăranilor sînt băștinași, ei au moștenit pămîntul din tată în fiu, ceea ce ar fi însemnat că aici procesul de cooperativizare a agriculturii să se fi înfăptuit mai greoi, mai lent. Or lucrurile nu s-au întîmplat așa. În urma muncii politice desfășurate de organizațiile de partid în rîndul țăranilor mucitori, cooperativizarea agriculturii s-a încheiat în primăvara anului 1956. În schimb, în fostul raion Istria, unde majoritatea țăranilor muncitori erau numai de 15-16 ani proprietari de pămînt, procentul de familii cooperativizate a ajuns abia la 69%. Care este cauza? Munca politică și organizatorică de partid nu s-a desfășurat în acest raion la nivelul celei din Negru Vodă.
Desigur, nu se poate nega totalmente și o oarecare influență a condițiilor locale. Aici a intervenit priceperea organizațiilor de partid, care au știu să folosească corespunzător în munca lor politico-organizatorică condițiile locale.
-Tov. Vasile Vîlcu, într-o convorbire publicată în revista „Luceafărul” în 1959, ați evocat modul în care literatura a ajutat muncii de transformare socialistă a agriculturii.
-(...) În lupta pentru transformarea socialistă a agriculturii o contribuție de seamă a  adus și propagarea la sate a culturii și literaturii, a operelor de artă și literatură în care oglindeau efortul oamenilor muncii pe acest tărîm. Lucrări ale scriitorilor români au fost citite de mii de țărani cooperatori, au fost prezentate recenzii în cadrul serilor literare organizate în acest scop. Nuvele și romane constituiau pe atunci cărți de căpătîi și ele pot fi găsite și azi în casele țăranilor cooperatori. Romanul Setea de Titus Popovici, Victoria de la Oltina de Paul Anghel, nuvele ca Desfășurarea de Marin Preda, reportaje precum Dobrogea în marș de Petru Vintilă și multe altele. (...)

Săptămâna teatrelor de păpuși din România în 1971

 Săptămâna teatrelor de păpuși - Constanța 1971

Între 19-25 iunie a avut loc la Constanța „Săptămâna teatrelor de păpuși”, manifestare de amploare inițiată de Comitetul Județean pentru Cultură și Artă. Spre deosebire de edițiile precedente, în acest veritabil festival al păpușarilor au participat acum, pe lângă colectivele unor teatre din țară (Botoșani, Bacău, Brăila, Iași, Cluj, Ploiești, Târgu Mureș, Craiova, București) și trei de peste hotare (Polonia, Cehoslovacia și Iugoslavia). Ca și în anii trecuți, a fost organizat un simpozion la care s-au prezentat câteva foarte interesante referate și comunicări având ca temă „Teatrul de păpuși și spectatorul copil”.

Pensionarea profesorul Vasile I. Cotovu din Hârșova în 1928 (DUMITRAȘCU)

 Gheorghe Dumitrașcu, Două documente inedite, „Tomis”, Constanța

În arhiva Liceului din Hîrșova am descoperit un mănunchi de interesante documente privind istoricul școlii din localitate. Prezentăm două documente - copii - originalele fiind în arhiva Ministerului Instrucțiuni Publice și în arhivele familiei.
Ne-a îndemnat la acest gest, al publicării lor, pe de o parte respectul pentru înaintașii școlii, apostoli ai satelor și tîrgurilor în care au trăit, iar pe de alta natura deosebită a documnentelor și, de ce nu, parfumul pe care îl degajă, venind din vremuri ce nu mai sînt.

COPIE DE PE CEREREA DEMISIUNII D-LUI DIRECTOR AL ȘCOLII PRIMARE DE BĂIEȚI DIN HÎRȘOVA, JUDEȚUL CONSTANȚA, ȘI REZOLVAȚIUNEA D-LUI MINISTRU AL INSTRUCȚIUNII PUBLICE

Domnule Ministru, 

L a 1 noiembrie 1928 s-au împlinit 40 de ani decînd subsemnatul a intrat pentru prima oară înslujba Ministerului Instrucțiunii Publice și al Cultelor, ca funcționar la serviciul contabilității cum se numea atunci.

După o lună, în urma intervenirii Primului Revizor Școlar al Dobrogei, am fost numit institutor la școala primară urbană de băieți din Hîrșova, jud. Constanța, iar de la 1 octombrie 1892 mi s-a încredințat și direcțiunea școli, prin trecerea la pensie a întemeeitorului școlii românești de stat din acest oraș, la 1 ianuarie 1879, Ioan Cotovu, părintele meu.

Activitatea mea atît didactică cît și cea în afară de școală în acest curs de ani a fost binevoitor apreciată și recompensată prin distincțiuni de către Minister.

A sosit timpul cînd trebuința și dreptul de a mă odihni după o muncă de 40 de ani, adusă învățămîntului în genere și în special celui dobrogean cu mîngîiere că în acest interval am dat societății din numeroșii mei elevi, elemente vrednice, cetățeni harnici și patrioți din care unii ocupă situații sociale remarcabile.

Mai am satisfacția sufletească și împlinirea celor 40 de ani de activitate a mea școlară în serviciul public coincide cu 50 de ani de la revenirea Dobrogei la Patria mamă și că mi s-a rezervat cinstea de colaborator ca membru al Comitetului de organizare a Serbărilor Semicentenarului dobrogean de la Constanța, în ziua de 29 octombrie 1928 și că am putut contribui - în parte - la luminarea trecutului istoric al Dobrogei prin participarea la expoziția retrospectivă a Provinciei Sărbătorite prin muzeul regional al Dobrogei, întemeiat de mine în Hîrșova acum 30 de ani și dezvoltat sub fericite auspicii.

Am onoare, Domnule Ministru, a depune în mîinile Domniei Voastre demisia din postul de institutor-director al școalei primare de băieți din Hîrșova pe ziua de 1 ianaurie 1929, după un serviciu de 40 de ani și 2 luni neîntrerupt și la aceeași școală, spre a-mi regla drepturile la pensie pe ziua demiterii mele din serviciu.

Domnule Ministru, nu voi pregeta - în viitor- a depune toată energia în afară de școală - de a veghea și contribui la propășirea învățămîntului în genere din Dobrogea și în special din Hîrșova, unde am închinat toate forțele tinereții pentru realizarea pe deplin a Culturii Naționale în această parte a țării.

Am onoarea, D-le Ministru, a vă ruga să binevoiți a primi asigurarea celui mai profund respect și devotament ce vă păstrez.

Domniei Sale

Domnului Ministru al Instrucțiunii 

Institutor-director al Școlii primare de băieți din Hîrșova, județul Constanța (Vasile I. Cotovu)

Ministrul Instrucțiunii Publice

Nr. 146739  - 5 Nov. 1928

Registratura Generală

Nr. 1688 - 5 Nov. 1928

Registratura Biroului personalului

3 Novembrie 1928

Cu părere de rău Ministrul primește demisiunea d-lui Cotovu pe ziua de 1 ianuarie 1929 și ține a-i exprima adînca sa mulțumire pentru marile servicii aduse învățămîntului și pentru activitatea extraordinară atît de folositoare culturii românești.

Exemplul său trebuie să servească drept pildă de dascăl care-și face din învățătură un apostolat.

Se aduc aceste mulțumiri în scris.

(Semnat) Dl. Angelescu

În același dosar, între alte documente, unul cu antetul „Direcția școlii primare de băieți din Hîrșova, jud. Constanța, nr. 69 din 1928, luna dec., ziua 19”, există copia unei adrese a lui Vasile I. Cotovu către revizorul școlar al județului Constanța. După ce-i spune motivul scrisorii, autorul „ține a exprima adînca mea recunoștință colegilor mei, prețioșii mei din trecut și celor de astăzi, concetățenilor mei pentru sprijinul moral și material, precum și autorităților școlare care au binevoit de a aproba și bine aprecia toate inițiativele luate într-acest scop”.

După alte cîteva rînduri scrie: „sub imboldul dragostei pentru lumina poporului și ca un semn material acestuia, am de exprimat cîteva propuneri imediate de a se înfăptui, cu toată speranța că ele vor fi aprobate în total”.

Propune ca direcțiunea școlii să fie încredințată fostului său elev și coleg, institutorul Stan I. Frățilă, care a desfășurat și o bună activitate extrașcolară prin conducerea băncii populare „Carsium”. Propune de a i se da ordinul „Coroana României” în grad de cavaler.

Cere pentru colegul săi cu care iese în același an la pensie, învățătorul Sterea Xenofon, fost 20 de ani director al școlii din comuna Saraiu, o recompensă sub forma medaliei „Răsplata muncii pentru învățămînt cls. a I a”.

Aceeași recompensă o cere pentru soția sa, Aspasia Cotovu, care a fost alături de el 30 de ani. Face această propunere gîndindu-se la meritele școlare ale acesteia și activitățile extrașcolare în societățile corale, de Cruce Roșie, în contribuția la ridicarea culturală a orașului.

Cum din această școală ies în același timp 2 învățători la pensie, directorul Cotovu cere să fie aduși foștii elevi ai școlii din Hîrșova, învățătorii Ioan I. Ionescu de la Vadu Oii și Radu Fătu de la Gîrliciu. „Aceste două propuneri fiind bine socotite în interesul școlii am onoarea a vă ruga a le aproba, ca și celelalte propuneri de emulațiune și atenție față de colegii mei”.

Documentele prezentate, integral, prin citate sau parafrazări, deși deosebit de grăitoare au nevoie de cîteva lămuriri. Vasile I. Cotovu este fiul lui Ioan Cotovu (1835-1897), profesor de limbă latină în Ismail, care, stabilindu-se la Hîrșova în 1878, a rămas aici pînă la sfîrșitul vieții. Traducerile sale din Cezar, Ovidiu, Tit Liviu îi aduc premiul Academiei Române și recunoașterea latiniștilor din Statele Unite și Italia.V. Cotovu, dincolo de ceea ce a scris în autobiografie, se caracterizează printr-o dăruire foarte rar întîlnită față de urbea în care și-a trăit viața, înzestrînd-o cu Muzeul Regional al Dobrogei, care, în ciuda vicisitudinilor, a trăit pînă după cel de-al doilea război mondial. În 1906, meritele sale au fost recunoscute print-o medalie jubiliară.

Documentele amintite de noi îl arată ca pe un cetățean al urbei, un om între oameni, conștient că opera pe care a înfăptuit-o, apreciată de toate forurile, îi dă autoritatea morală de a cere forurilor superioare măsuri bine gîndite pentru prosperarea învățămîntului din localitate. Documentele de mai sus sînt de natură a ne face să intuim un profil moral de excepție și poate, nu în ultimul rînd, acesta este mobilul publicării lor.

Pentru că este frumos și tonic să crezi că la sfîrșitul unei vieți de muncă ești apreciat, ți se recunosc meritele și cuvîntul tău are greutate.

Cun alt prilej poate ne vom opri asupra familiei Cotovu din Hîrșova, una din „dinastiile” de învățători și profesori din Dobrogea timp de mai bine de jumătate de veac.