Însemnările unui jurnalist (ȘERB 2007)

 Iosif Șerb, Însemnările unui jurnalist, Neliniști metafizice, Constanța, 2007, 102 p.

 5 Filiera

40 Băieți de cartier

Muzeele de istorie din județul Constanța în 2006

 G. V., S-a inaugurat turismul cultural 2000. Toate muzeele de istorie din județ sunt deschise zilnic, 

Până pe 30 septembrie, toate muzeele de istorie din județul au program de vizitare între 8 și 20. Este vorba despre Muzeul de Istorie Națională și Arheologie și Edificiul Roman cu Mozaic Constanța, Muzeul și Cetatea Histria, Muzeul și Cetatea Adamclisi, Muzeul Carsium - Hârșova și Muzeul Axiopolis - Cernavodă.

În ceea ce privește tarifele de intrare la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie, precum și la Muzeul și Cetatea Histria, Muzeul și Cetatea Adamclisi, prețul este de 100.000 lei vechi de persoană, iar la muzeele de la Hârșova și Axiopolis, 50.000 de lei vechi de persoană. Potrivit directorului Muzeului de Istorie Națională și Arheologie, dr. Constantin Chera, tarifele rămân neschimbate pe perioada sezonului estival.

Aniversarea a 1900 de ani de atestare documentară a Hârșovei („Tomis” 2003)

<Anul acesta, orașul Hârșova sărbătorește 1900 de ani de atestare documentară. În cadrul manifestărilor dedicate acestui eveniment au fost incluse „Zilele orașului”, ed. II, desfășurate în perioada 7-14 septembrie, ocazie cu care s-au decernat medalii și diplome, au avut loc simpozioane literare, sesiuni de comunicări științifice, activități culturale și concursuri sportive. Programul a inclus sfințirea locului unde se va ridica o nouă școală și o slujbă ținută de ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului. >

„Tomis”, septembrie 2003, p. 107

„Viața Filialei” („TOMIS” 2000)

 ***, Viața Filialei, „Tomis”, Constanța, 2000, iulie

*

Scriitorul Constantin Novac, redactor-șef al revistei „Tomis”, a făcut parte din juriul celei de a XXIV a ediții a Concursului Național de Poezie și Eseu „Panait Cerna”, desfășurat la Tulcea în prima decadă a lunii iunie. El a acordat Premiul revistei „Tomis” tânărului Emilian Avrămescu din comuna Mereni, județul Constanța.

*

Librăria Uniunii Scriitorilor din Constanța a fost - vineri 10 iulie - gazda unei noi lansări de carte Editura „Menora” - avându-l director pe economistul Marian Moise și redactor-șef pe poetul Sorin Roșca - au lansat cel de-al patrulea titlu din programul pe acest an: Muzele neliniștitoare, versuri de Octavian Georgescu.

*

Dup treizeci de ani de la prima traducere, făcută de Ion Caraion, colegul nostru Florin Șlapac realizează într-o cu totul altă versiune transpunerea în românește a celebrului roman Sub vulcan de Malcolm Lowry, care este așteptat să apară zilele acestea la Editura „Univers”.

*

Kerim Altay și Mememedin Iașar, apreciați scriitori de limbă tătară din Constanța, au fost primiți de curând, în rândul membrilor Uniunii Scriitorilor din România, filiala „Dobrogea”.

*

Valentin Busuioc, poet prin excelență al definițiilor, dotat cu principalele date ale unui veritabil haijin, a scos de curând un nou volum de poeme Vortex (Editura Eminescu),

*

Constantin Cioroiu pregătește un nou număr din revista cu profil biblioteconomic „Biblion”, editată de Biblioteca Județeană Constanța, și și-a definitivat romanul Singur cu Tebaida.

*

Dan Perșa are sub tipar la Editura „Ex Ponto” din Constanța volumul de pseudoeseuri Vals cu lotofagi: moartea și învierea finalităților.

*

Ovidiu Dunăreanu și Victor Corcheș au predat Editurii „Ex Ponto” volumul de „restituiri” Corabia de fildeș. Cartea, însoțită de aprecieri critice și note biobliografice, antologhează ceea ce au mai reprezentativ câțiva dintre poeții uitați sau ignorați de vreme și de societate, care în perioada interbelică au dat strălucire, propulsând-o valoric în plan național, liricii din Dobrogea, ținut ce mul timp nu se exprimase artistic și literar împreună cu țara. Acești „Poeți ai Sudului” sunt: Alexandru Gherghel, Dumitru Olariu, Dimitrie Batova, Liuben Dumitru, Vasile Culică, Boris Deșliu.

*

Ovidiu Dunăreanu, Sorin Roșca și Ion Roșioru au fost prezenți la prima ediție a Zilelor Liceului Teoretic „Ioan Cotovu” din Hârșova. În prezența reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean, ai Consiliului Local Orășenesc, a numeroși oameni de cultură și profesori din județele Constanța și Tulcea, a  fost sfințita, în curtea liceului, bustul lui Ioan Cotovu, ctitorul, cu 120 de ani în urmă, a școlii românești din acest oraș dobrogean și s-a desfășurat, în sala Casei de Cultură, sesiunea de comunicări a personalului didactic „Hârșova, oraș bimilenar”.

*

Arthur Porumboiu și Ion Dragomir au participat - între 19 și 25 iulie - reprezentând Filiala „Dobrogea” a USR, la tabăra de literatură și videopoem, organizată de Centrul Județean al Creației și Consiliul Local orășenesc Hârșova.

*

Lică Pavel și-a terminat cartea Printre zei și lupi de mare, însemnări de călătorie în spațiul mediteraneean.

*

Ovidiu Dunăreanu a prezentat, în cadrul a două lansări de carte, noile apariții ale unor autori din Constanța. Prima întâlnire s-a desfășurat la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța și a  avut în centrul atenției romanul Întâmplare... al tânărului Liviu Lungu, apărut la Editura „Folio Publishing House”. Și-au mai exprimat opiniile criticul și poetul Corneliu Antim și prozatorul Aurel Maria Baros, directorul editurii. Cea de a doua reuniune a avut loc la Cercul Militar , iar cartea în discuție a fost romanul Frații Zimbrului (Editura „Mondograf”), semnată de cmd. (r) Ioan Roman.

„Confesiunile unui magistrat imperfect” (RUSU 199?)

 Titus Rusu, Confesiunile unui magistrat imperfect, „Tomis”, Constanța, 199?

Fragment din volumul în curs de apariție.

(....) Fotografia a fost făcută pe o alee în Cișmigiu, a doua zi după Paște 1953. Tocmai ieșisem de la cursuri. Didina între noi apare distinsă și elegantă chiar, în raport cu celelalte femei surprinse în fotografie și care plăteau tribut sărăciei și prostului gust al epocii. Stalin murise de vreo două luni.

Didina, fiică de învățători, era originară din Râmniceni, județul Buzău. Locuia la Căminul Carpați, în aceeași cameră cu Rodica Moscu, colega mea de bancă, și ea fiică de învățători din Vatra Moldoviței, județul Suceava.

Împreună cu Didina, Rodica, Sara Leibeș și Reicher Michel, frecventam concertele simfonice de la Ateneu, recitalurile de muzică de cameră de la Dalles, spectacolele teatrale, muzeale și expozițiile de artă.

Mi-amintesc că împreună cu Sara Leibeș am vizitat expoziția retrospectivă a lui Iosif Iser de la Dalles. Sara era o fată durdulie, brunetă, cu doi ochi mari negri, iar părul ca pana corbului îl purta în două cozi lungi. Părea o figură biblică. Eu îi ziceam Sulamia. Eram sub impresia nuvelei Sulamia de Al. Kaprui, pe care o citisem într-un volum publicat de Editura Cartea Rusă. În timp ce vizitam expoziția, maestrul Iser, un bărbat în vârstă, îndesat, cu chelie, a abordat-o pe Sara și au discutat câteva minute. Sara mi-a spus că i-a solicitat să-i pozeze. Mai târziu aveam să aflu că maestrului îi plăceau mult tinerele...

Cu grupul nostru mergeam să ascultăm muzică pe discuri la Universitate, într-o sală de la etajul 4 și la sala ARLUS de pe strada Batiștei. La ARLUS aveam posibilitatea să solicităm lucrări de Bach, Mozart și Beethoven. Sorin Titel, care mai târziu avea să devină un scriitor important, se atașase și el grupului nostru, cerea aproape invariabil să asculte Poemul extazului de Scriabin. Mi-amintesc că, odată, colegul meu de grupă și de cameră de la cămin, Reicher Michel, fiul rabinului de Dorohoi, a cerut să asculte Dansurile polovțiene de Borodin. Michel Reicher mi-a mărturisit după aceea că a cerut Dansurile polovțiene din spirit de frondă față de câțiva ascultători pe care îi credea snobi.

Colegul Nicu Stancu nu era meloman, însă intrase în grupul nostru. Mereu ironic și zeflemist, poate dintr-un sentiment de premoniție, față de Didina era cald și deosebit de atent. Într-o zi de sfârșit de iarnă, în actualul amfiteatru Dongoroz de la Facultatea de Drept, Nicu i-a zis Didinei „Ghiocel”. Din cauză că venea primăvara, dar și a pulovărului alb pe care îl purta, a privirii senine, calde, sincere și prietenești. Și Ghiocel a rămas pentru noi, prietenii.

La absolvirea facultății, în 1957, grupul de prieteni s-a destrămat. Fiecare și-a urmat propriul destin. Didina a fost numită judecător la o instanță în Teleorman, iar după câteva luni a fost transferată la Tribunalul raional Hârșova. 

Mi-amintesc că în toamna anului 1958, împreună cu un grup de colegi, am fost trimiși cu camionul la recoltat cartofi, la un Gostat din raionul Fetești. Fiind după amiază, am hotărât să rămânem peste noapte la un hotel din Hârșova, iar a a doua zi să mergem la locul cu pricina.

Am căutat-o pe Didina și împreună am fost la restaurantul Rogojina, unde am stat până târziu, ascultând o muzică languroasă interpretată de o solistă grasă, acompaniată de doi lăutari țigani. Dat fiind faptul că orașul era mic și Didina era cunoscută, am fost în centrul atenției toată seara.

Peste vreo doi ani, Ghiocel a fost mutată la Tribunalul Medgidia. Acolo era președinte Stoica Ionel, om de petreceri lungi, interminabile, cu prieteni. Nu-l cunoșteam personal. Mulți îi citau glumele și replicile spumoase, uneori deocheate, pe care le debita în stare euforică, în fața unui pahar de vin. 

(...)

„Cristi” (RUSU)

 Titus Rusu, Cristi, „Tomis”, Constanța

Judecătorul Petrache Costache era un tip scund, slab, negricios, cu privire ageră, focoasă. Înainte de a fi judecător, a fost plăcintar în gara Ploiești. Vindea plăcinte și gogoși și în trenul personal Ploiești - Râmnicu Sărat și retur. Era țigan, originar din Urlați.

Eu l-am cunoscut prin 1958, când era președintele Tribunalului Raional Hârșova, unde era judecătoare fosta mea colegă și prietenă Turturică Didina, care avea să moară în condiții tragice la Constanța.

Mi-amintesc că Petrache cu Sulic Chirilă, procuror șef al Procuraturii Raionale Hârșova, fost pescar în Delta Dunării. Toți erau terorizați de primul secretar al comitetului raional de partid Coman, brutal și fără scrupule, care purta șapcă chiar în timpul toridei veri dobrogene.

Pe la începutul anilor 60, Petrache a fost transferat la Tribunalul Regional Constanța.

Era un om cumsecade, blând, nu făcea nimănui rău. Nici la procesele pe care le judeca nu făcea excese.

Absolvise câteva clase primare, Școala juridică de un an a Facultății de Drept din București, la fără frecvență.

Se preta la mici ciubucării. O dată a aplicat unui hoț o pedeapsă excesiv de mică, iar mai târziu am aflat că a primit de la cumnatul hoțului, care făcea parte din mafia comerțului constănțean, niște plocoane.

Am impresia că nu avea reprezentarea actului de justiție.

Era în stare să dea orice soluție, să condamne un nevinovat sau să nedreptățească pe cineva într-un proces civil sau de altă natură, dacă ar fi primit ordin de la un tovarăș de la partid sau de la un superior în funcție.

Stătea singur într-o încăpere din sediul actual al Judecătoriei Constanța. Îmi plăcea să studiez dosarele aici, deoarece Petrache era mai mult plecat, iar eu rămâneam singur, în liniște.

În încăperea în care lucra Petrache, exista un birou sculptat, vopsit în negru, o adevărată bijuterie, ce a făcut parte din mobilierul regelui Carol I. Într-o bună zi, piesa de mobilier a dispărut, iar în locul ei era o masă modernă de serie, făcută de Fabrica de mobilă Constanța. M-am interesat de obiectul regal dispărut și mi s-a spus că a fost aruncat, cu ocazia unei curățenii generale care se făcuse în tribunal. Indignat, l-am anunțat pe pictorul Răzvan Neicu, care făcea parte din Oficiul pentru Conservarea Patrimoniului Constanța.

Răzvan, cu colegii din Oficiu, a identificat și a luat în evidență celelalte piese de mobilier regal, care în prezent se află în biroul președintelui Curții de Apel Constanța și al președintelui Tribunalului Constanța. Priveam revoltat superba bibliotecă ce a aparținut lui Carol I, în care erau cărți politice, inclusiv ale lui N. Ceaușescu. Biblioteca purtat trei monograme ale lui Carol I (C-I), care au fost înlocuite prin două litere : T. R. (Tribunalul Regional).

Într-o ședință de judecată plicticoasă, nu știu ce i-a venit lui Petrache să-l certe, insultându-l chiar, pe un inculpat, judecat pentru evadare din detenție. Dosarul era simplu și comporta discuții, iar izbucnirea nervoasă alui Petrache, pe care nu mi-o explicam, apărea ca inutilă. Dar inculpatul, și el țigan, i-a răspuns prompt: „Cete dai mare mă, că ai ajuns judecător? Ai uitat când vindeai plăcinți în trinul de Ploiești - Râmnicu Sărat și strigai calde aveți plăcinți și tot tu răspundeai, fierbinți, fierbinți”.

Probabil că Petrache l-a recunoscut pe țiganul inculpat și a vrut să se dea grande. Dar nu i-a mers.

Timp de mai mulți ani Petrache a fost secretarul organizației de partid din tribunal. Pe judecătorii care stăteau rău cu dosarul de cadre, i-a lăsat în pace. Unii au fost ajutați să intre în partid.

Hazlie mi se părea situația că trebuia să depună cotizația de partid la CEC. Intra în panică și se împrumuta. Individul, după ce în casa cotizația lunară, cheltuia banii pe băutură. În fiecare zi mergea la restaurantul „Pescăruș” și bea, sprijinit de tejghea, câteva pahare cu țuică cu rom. Bea în timpul orelor de servici. Cineva a observat că pentru, a acoperi mirosul de băutură,  se parfuma și puțea îngrozitor.

Unii colegi îi ziceau Cristi, de la Cristache.

„Tabăra de creație literară Carsium 98” („TOMIS” 1998)

 ***, Tabăra de creație literară și videopoem Carsium 98, „Tomis”, Constanța, iulie

Din inițiativa Centrului Județean al Creației Populare Constanța și Consiliului Local al orașului Hârșova s-a reluat, după o întrerupere de zece ani, în pitoreasca localitate dobrogeană de pe malul Dunării, Tabăra de creație literară Carsium. Desfășurată între 13-19 iulie, manifestarea a reunit creatori din generații diferite, în program înscriindu-se un colocviu privind actul de creație, o expoziție de pictură și grafică cu participarea unor artiști plastici din Constanța și Hârșova, lansări de noutăți editoriale, întâlniri cu scriitori și cu redacția revistei „Tomis”, vizite de documentare, ateliere de creație, seri de muzică și poezie în aer liber, vizionarea de filme video cu tematică istorică și etnoculturală etc.

Colaborarea cu Filiala „Dobrogea” a Uniunii Scriitorilor , cu Librăria Uniunii Scriitorilor din Constanța a făcut ca ediția din acest an să se ridice la un nivel elevat, prin prezența scriitorilor Constantin Novac, Nicolae Motoc, Ovidiu Dunăreanu, Florin Șlapac, Ion Roșioru, Sorin Roșca, Dan Perșa, Ion Dragomir, Ana Ruse.

„Viața filialei” (”TOMIS” 1995)

 ***, Viața filialei, „Tomis”, Constanța, august 1995

Joi, 22 iunie a.c , a avut loc, la sediul Uniunii Scriitorilor, ședința Consiliului Uniunii Scriitorilor, unde s-a hotărât ca „Întâlnirea scriitorilor din întreaga lume”, a cărei primă reuniune a avut loc la Neptun, în perioada 5-10 iunie 1995, să devină „Congresul scriitorilor români din întreaga lume”, ce urmează să fie convocat din doi în doi ani. Din partea filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor, la această ședință au participat scriitorii Constantin Novac și Nicolae Motoc.

Miercuri, 5 iulie a. c., librăria Mihai Eminescu din Constanța a fost gazda lansării cărții Cu bucuria în suflet de Ovidiu Dunăreanu. În prezența unui numeros public, format din cititori și reprezentanți ai presei scrise și audio-vizuale, despre care au vorbit scriitorii Constantin Novac, Nicolae Motoc, Arthur Porumboiu și Valentin Sgarcea (consilierul editorial ale Editurii Leda).

Biblioteca orășenească din Hârșova a organizat în frumosul ei sediu, pe 20 iulie a. c., o întâlnire cu cititorii cei mai fideli cu scriitorii Nicolae Motoc, Ovidiu Dunăreanu și Ion Roșioru. Au fost  prezentate noile apariții editoriale: Antologia Fereastra dinspre mare, editată de revista „Tomis” și Cu bucuria în suflet. De asemenea, a fost semnalat ca fiind în curs de apariție și romanul Îngeri indeciși al lui Ion Roșioru, scriitor care locuiește în acest oraș.

Vineri, 28 iulie a. c., la Casa  de Cultură din orașul Basarabi, a fost sărbătorită împlinirea a de ani de la fondarea Asociației Literare „Metafora”, a revistei „Metafora” și a editurii cu același nume. Cu acest prilej, a avut loc lansarea volumului Departe de plăcerile orașului de Ioan T. Ștefan și a fost organizat un concurs de grație și frumusețe. Din partea filialei și a revistei „Tomis” au dat curs invitației Constanrtn Novac, Nicolae Motoc, Ovidiu Dunăreanu și Ion Dragomir.

„Cenaclul Duiliu Zamfirescu” (ROȘIORU)

 Ion Roșioru, Cenaclul Duiliu Zamfirescu, „Tomis”, Constanța, 199?

Ședințele de lucru ale cenaclului hârșovean s-au caracterizat prin seriozitatea și calitatea sporită atât a lucrărilor prezentate, cât și a opiniilor exprimate de cenacliștii al căror pluton s-a întărit din mers cu forțe tinere. Astfel, Camelia Radu, Daniela Naidin, Mioara Moise, Carmen Iamandi s-au alăturat mai cunoscuților Adrian Carapcea, Mirela Belciu, Marcela Furtună, Dumitru Geogloavan, Vasilica Urziceanu Ceaușu, Marcela Naidin, Zeno Grunz, Aise Marinescu, Mariana Antonescu și Dorel Popescu spre a-i aminti doar pe cei care au citit (poezie) și au participat la discuții în această perioadă. Ultima întâlnire de lucru a fost în exclusivitate consacrată prozei scurte. Autori: Mirela Belciu, Laura Turlacu.

Pensionarea profesorul Vasile I. Cotovu din Hârșova în 1928 (DUMITRAȘCU)

 Gheorghe Dumitrașcu, Două documente inedite, „Tomis”, Constanța

În arhiva Liceului din Hîrșova am descoperit un mănunchi de interesante documente privind istoricul școlii din localitate. Prezentăm două documente - copii - originalele fiind în arhiva Ministerului Instrucțiuni Publice și în arhivele familiei.
Ne-a îndemnat la acest gest, al publicării lor, pe de o parte respectul pentru înaintașii școlii, apostoli ai satelor și tîrgurilor în care au trăit, iar pe de alta natura deosebită a documnentelor și, de ce nu, parfumul pe care îl degajă, venind din vremuri ce nu mai sînt.

COPIE DE PE CEREREA DEMISIUNII D-LUI DIRECTOR AL ȘCOLII PRIMARE DE BĂIEȚI DIN HÎRȘOVA, JUDEȚUL CONSTANȚA, ȘI REZOLVAȚIUNEA D-LUI MINISTRU AL INSTRUCȚIUNII PUBLICE

Domnule Ministru, 

L a 1 noiembrie 1928 s-au împlinit 40 de ani decînd subsemnatul a intrat pentru prima oară înslujba Ministerului Instrucțiunii Publice și al Cultelor, ca funcționar la serviciul contabilității cum se numea atunci.

După o lună, în urma intervenirii Primului Revizor Școlar al Dobrogei, am fost numit institutor la școala primară urbană de băieți din Hîrșova, jud. Constanța, iar de la 1 octombrie 1892 mi s-a încredințat și direcțiunea școli, prin trecerea la pensie a întemeeitorului școlii românești de stat din acest oraș, la 1 ianuarie 1879, Ioan Cotovu, părintele meu.

Activitatea mea atît didactică cît și cea în afară de școală în acest curs de ani a fost binevoitor apreciată și recompensată prin distincțiuni de către Minister.

A sosit timpul cînd trebuința și dreptul de a mă odihni după o muncă de 40 de ani, adusă învățămîntului în genere și în special celui dobrogean cu mîngîiere că în acest interval am dat societății din numeroșii mei elevi, elemente vrednice, cetățeni harnici și patrioți din care unii ocupă situații sociale remarcabile.

Mai am satisfacția sufletească și împlinirea celor 40 de ani de activitate a mea școlară în serviciul public coincide cu 50 de ani de la revenirea Dobrogei la Patria mamă și că mi s-a rezervat cinstea de colaborator ca membru al Comitetului de organizare a Serbărilor Semicentenarului dobrogean de la Constanța, în ziua de 29 octombrie 1928 și că am putut contribui - în parte - la luminarea trecutului istoric al Dobrogei prin participarea la expoziția retrospectivă a Provinciei Sărbătorite prin muzeul regional al Dobrogei, întemeiat de mine în Hîrșova acum 30 de ani și dezvoltat sub fericite auspicii.

Am onoare, Domnule Ministru, a depune în mîinile Domniei Voastre demisia din postul de institutor-director al școalei primare de băieți din Hîrșova pe ziua de 1 ianaurie 1929, după un serviciu de 40 de ani și 2 luni neîntrerupt și la aceeași școală, spre a-mi regla drepturile la pensie pe ziua demiterii mele din serviciu.

Domnule Ministru, nu voi pregeta - în viitor- a depune toată energia în afară de școală - de a veghea și contribui la propășirea învățămîntului în genere din Dobrogea și în special din Hîrșova, unde am închinat toate forțele tinereții pentru realizarea pe deplin a Culturii Naționale în această parte a țării.

Am onoarea, D-le Ministru, a vă ruga să binevoiți a primi asigurarea celui mai profund respect și devotament ce vă păstrez.

Domniei Sale

Domnului Ministru al Instrucțiunii 

Institutor-director al Școlii primare de băieți din Hîrșova, județul Constanța (Vasile I. Cotovu)

Ministrul Instrucțiunii Publice

Nr. 146739  - 5 Nov. 1928

Registratura Generală

Nr. 1688 - 5 Nov. 1928

Registratura Biroului personalului

3 Novembrie 1928

Cu părere de rău Ministrul primește demisiunea d-lui Cotovu pe ziua de 1 ianuarie 1929 și ține a-i exprima adînca sa mulțumire pentru marile servicii aduse învățămîntului și pentru activitatea extraordinară atît de folositoare culturii românești.

Exemplul său trebuie să servească drept pildă de dascăl care-și face din învățătură un apostolat.

Se aduc aceste mulțumiri în scris.

(Semnat) Dl. Angelescu

În același dosar, între alte documente, unul cu antetul „Direcția școlii primare de băieți din Hîrșova, jud. Constanța, nr. 69 din 1928, luna dec., ziua 19”, există copia unei adrese a lui Vasile I. Cotovu către revizorul școlar al județului Constanța. După ce-i spune motivul scrisorii, autorul „ține a exprima adînca mea recunoștință colegilor mei, prețioșii mei din trecut și celor de astăzi, concetățenilor mei pentru sprijinul moral și material, precum și autorităților școlare care au binevoit de a aproba și bine aprecia toate inițiativele luate într-acest scop”.

După alte cîteva rînduri scrie: „sub imboldul dragostei pentru lumina poporului și ca un semn material acestuia, am de exprimat cîteva propuneri imediate de a se înfăptui, cu toată speranța că ele vor fi aprobate în total”.

Propune ca direcțiunea școlii să fie încredințată fostului său elev și coleg, institutorul Stan I. Frățilă, care a desfășurat și o bună activitate extrașcolară prin conducerea băncii populare „Carsium”. Propune de a i se da ordinul „Coroana României” în grad de cavaler.

Cere pentru colegul săi cu care iese în același an la pensie, învățătorul Sterea Xenofon, fost 20 de ani director al școlii din comuna Saraiu, o recompensă sub forma medaliei „Răsplata muncii pentru învățămînt cls. a I a”.

Aceeași recompensă o cere pentru soția sa, Aspasia Cotovu, care a fost alături de el 30 de ani. Face această propunere gîndindu-se la meritele școlare ale acesteia și activitățile extrașcolare în societățile corale, de Cruce Roșie, în contribuția la ridicarea culturală a orașului.

Cum din această școală ies în același timp 2 învățători la pensie, directorul Cotovu cere să fie aduși foștii elevi ai școlii din Hîrșova, învățătorii Ioan I. Ionescu de la Vadu Oii și Radu Fătu de la Gîrliciu. „Aceste două propuneri fiind bine socotite în interesul școlii am onoarea a vă ruga a le aproba, ca și celelalte propuneri de emulațiune și atenție față de colegii mei”.

Documentele prezentate, integral, prin citate sau parafrazări, deși deosebit de grăitoare au nevoie de cîteva lămuriri. Vasile I. Cotovu este fiul lui Ioan Cotovu (1835-1897), profesor de limbă latină în Ismail, care, stabilindu-se la Hîrșova în 1878, a rămas aici pînă la sfîrșitul vieții. Traducerile sale din Cezar, Ovidiu, Tit Liviu îi aduc premiul Academiei Române și recunoașterea latiniștilor din Statele Unite și Italia.V. Cotovu, dincolo de ceea ce a scris în autobiografie, se caracterizează printr-o dăruire foarte rar întîlnită față de urbea în care și-a trăit viața, înzestrînd-o cu Muzeul Regional al Dobrogei, care, în ciuda vicisitudinilor, a trăit pînă după cel de-al doilea război mondial. În 1906, meritele sale au fost recunoscute print-o medalie jubiliară.

Documentele amintite de noi îl arată ca pe un cetățean al urbei, un om între oameni, conștient că opera pe care a înfăptuit-o, apreciată de toate forurile, îi dă autoritatea morală de a cere forurilor superioare măsuri bine gîndite pentru prosperarea învățămîntului din localitate. Documentele de mai sus sînt de natură a ne face să intuim un profil moral de excepție și poate, nu în ultimul rînd, acesta este mobilul publicării lor.

Pentru că este frumos și tonic să crezi că la sfîrșitul unei vieți de muncă ești apreciat, ți se recunosc meritele și cuvîntul tău are greutate.

Cun alt prilej poate ne vom opri asupra familiei Cotovu din Hîrșova, una din „dinastiile” de învățători și profesori din Dobrogea timp de mai bine de jumătate de veac.