Pensionarea profesorul Vasile I. Cotovu din Hârșova în 1928 (DUMITRAȘCU)

 Gheorghe Dumitrașcu, Două documente inedite, „Tomis”, Constanța

În arhiva Liceului din Hîrșova am descoperit un mănunchi de interesante documente privind istoricul școlii din localitate. Prezentăm două documente - copii - originalele fiind în arhiva Ministerului Instrucțiuni Publice și în arhivele familiei.
Ne-a îndemnat la acest gest, al publicării lor, pe de o parte respectul pentru înaintașii școlii, apostoli ai satelor și tîrgurilor în care au trăit, iar pe de alta natura deosebită a documnentelor și, de ce nu, parfumul pe care îl degajă, venind din vremuri ce nu mai sînt.

COPIE DE PE CEREREA DEMISIUNII D-LUI DIRECTOR AL ȘCOLII PRIMARE DE BĂIEȚI DIN HÎRȘOVA, JUDEȚUL CONSTANȚA, ȘI REZOLVAȚIUNEA D-LUI MINISTRU AL INSTRUCȚIUNII PUBLICE

Domnule Ministru, 

L a 1 noiembrie 1928 s-au împlinit 40 de ani decînd subsemnatul a intrat pentru prima oară înslujba Ministerului Instrucțiunii Publice și al Cultelor, ca funcționar la serviciul contabilității cum se numea atunci.

După o lună, în urma intervenirii Primului Revizor Școlar al Dobrogei, am fost numit institutor la școala primară urbană de băieți din Hîrșova, jud. Constanța, iar de la 1 octombrie 1892 mi s-a încredințat și direcțiunea școli, prin trecerea la pensie a întemeeitorului școlii românești de stat din acest oraș, la 1 ianuarie 1879, Ioan Cotovu, părintele meu.

Activitatea mea atît didactică cît și cea în afară de școală în acest curs de ani a fost binevoitor apreciată și recompensată prin distincțiuni de către Minister.

A sosit timpul cînd trebuința și dreptul de a mă odihni după o muncă de 40 de ani, adusă învățămîntului în genere și în special celui dobrogean cu mîngîiere că în acest interval am dat societății din numeroșii mei elevi, elemente vrednice, cetățeni harnici și patrioți din care unii ocupă situații sociale remarcabile.

Mai am satisfacția sufletească și împlinirea celor 40 de ani de activitate a mea școlară în serviciul public coincide cu 50 de ani de la revenirea Dobrogei la Patria mamă și că mi s-a rezervat cinstea de colaborator ca membru al Comitetului de organizare a Serbărilor Semicentenarului dobrogean de la Constanța, în ziua de 29 octombrie 1928 și că am putut contribui - în parte - la luminarea trecutului istoric al Dobrogei prin participarea la expoziția retrospectivă a Provinciei Sărbătorite prin muzeul regional al Dobrogei, întemeiat de mine în Hîrșova acum 30 de ani și dezvoltat sub fericite auspicii.

Am onoare, Domnule Ministru, a depune în mîinile Domniei Voastre demisia din postul de institutor-director al școalei primare de băieți din Hîrșova pe ziua de 1 ianaurie 1929, după un serviciu de 40 de ani și 2 luni neîntrerupt și la aceeași școală, spre a-mi regla drepturile la pensie pe ziua demiterii mele din serviciu.

Domnule Ministru, nu voi pregeta - în viitor- a depune toată energia în afară de școală - de a veghea și contribui la propășirea învățămîntului în genere din Dobrogea și în special din Hîrșova, unde am închinat toate forțele tinereții pentru realizarea pe deplin a Culturii Naționale în această parte a țării.

Am onoarea, D-le Ministru, a vă ruga să binevoiți a primi asigurarea celui mai profund respect și devotament ce vă păstrez.

Domniei Sale

Domnului Ministru al Instrucțiunii 

Institutor-director al Școlii primare de băieți din Hîrșova, județul Constanța (Vasile I. Cotovu)

Ministrul Instrucțiunii Publice

Nr. 146739  - 5 Nov. 1928

Registratura Generală

Nr. 1688 - 5 Nov. 1928

Registratura Biroului personalului

3 Novembrie 1928

Cu părere de rău Ministrul primește demisiunea d-lui Cotovu pe ziua de 1 ianuarie 1929 și ține a-i exprima adînca sa mulțumire pentru marile servicii aduse învățămîntului și pentru activitatea extraordinară atît de folositoare culturii românești.

Exemplul său trebuie să servească drept pildă de dascăl care-și face din învățătură un apostolat.

Se aduc aceste mulțumiri în scris.

(Semnat) Dl. Angelescu

În același dosar, între alte documente, unul cu antetul „Direcția școlii primare de băieți din Hîrșova, jud. Constanța, nr. 69 din 1928, luna dec., ziua 19”, există copia unei adrese a lui Vasile I. Cotovu către revizorul școlar al județului Constanța. După ce-i spune motivul scrisorii, autorul „ține a exprima adînca mea recunoștință colegilor mei, prețioșii mei din trecut și celor de astăzi, concetățenilor mei pentru sprijinul moral și material, precum și autorităților școlare care au binevoit de a aproba și bine aprecia toate inițiativele luate într-acest scop”.

După alte cîteva rînduri scrie: „sub imboldul dragostei pentru lumina poporului și ca un semn material acestuia, am de exprimat cîteva propuneri imediate de a se înfăptui, cu toată speranța că ele vor fi aprobate în total”.

Propune ca direcțiunea școlii să fie încredințată fostului său elev și coleg, institutorul Stan I. Frățilă, care a desfășurat și o bună activitate extrașcolară prin conducerea băncii populare „Carsium”. Propune de a i se da ordinul „Coroana României” în grad de cavaler.

Cere pentru colegul săi cu care iese în același an la pensie, învățătorul Sterea Xenofon, fost 20 de ani director al școlii din comuna Saraiu, o recompensă sub forma medaliei „Răsplata muncii pentru învățămînt cls. a I a”.

Aceeași recompensă o cere pentru soția sa, Aspasia Cotovu, care a fost alături de el 30 de ani. Face această propunere gîndindu-se la meritele școlare ale acesteia și activitățile extrașcolare în societățile corale, de Cruce Roșie, în contribuția la ridicarea culturală a orașului.

Cum din această școală ies în același timp 2 învățători la pensie, directorul Cotovu cere să fie aduși foștii elevi ai școlii din Hîrșova, învățătorii Ioan I. Ionescu de la Vadu Oii și Radu Fătu de la Gîrliciu. „Aceste două propuneri fiind bine socotite în interesul școlii am onoarea a vă ruga a le aproba, ca și celelalte propuneri de emulațiune și atenție față de colegii mei”.

Documentele prezentate, integral, prin citate sau parafrazări, deși deosebit de grăitoare au nevoie de cîteva lămuriri. Vasile I. Cotovu este fiul lui Ioan Cotovu (1835-1897), profesor de limbă latină în Ismail, care, stabilindu-se la Hîrșova în 1878, a rămas aici pînă la sfîrșitul vieții. Traducerile sale din Cezar, Ovidiu, Tit Liviu îi aduc premiul Academiei Române și recunoașterea latiniștilor din Statele Unite și Italia.V. Cotovu, dincolo de ceea ce a scris în autobiografie, se caracterizează printr-o dăruire foarte rar întîlnită față de urbea în care și-a trăit viața, înzestrînd-o cu Muzeul Regional al Dobrogei, care, în ciuda vicisitudinilor, a trăit pînă după cel de-al doilea război mondial. În 1906, meritele sale au fost recunoscute print-o medalie jubiliară.

Documentele amintite de noi îl arată ca pe un cetățean al urbei, un om între oameni, conștient că opera pe care a înfăptuit-o, apreciată de toate forurile, îi dă autoritatea morală de a cere forurilor superioare măsuri bine gîndite pentru prosperarea învățămîntului din localitate. Documentele de mai sus sînt de natură a ne face să intuim un profil moral de excepție și poate, nu în ultimul rînd, acesta este mobilul publicării lor.

Pentru că este frumos și tonic să crezi că la sfîrșitul unei vieți de muncă ești apreciat, ți se recunosc meritele și cuvîntul tău are greutate.

Cun alt prilej poate ne vom opri asupra familiei Cotovu din Hîrșova, una din „dinastiile” de învățători și profesori din Dobrogea timp de mai bine de jumătate de veac.