II.2. Dialectologie folclorică
(26) (...) Al doilea exemplu: Mihail Sadoveanu a fost unul dintre primii, dacă nu chiar primul, care a semnalat valoarea supradialectală a scrierilor lui Creangă. Calificativul de scriitor popular aplicat humuleșteanului, pe motiv că folosea un lexic de circulație restrînsă și transcria subiecte folcloristice, nu-l convingea pe autorul Baltagului. El apreciază tehnica elaborată din Amintiri din copilărie sau din Povestea lui Harap Alb, acest opere reprezentînd „esența cea mai subtilă a graiului nostru popular, ca și cum geniul limbii noastre s-ar fi întrupat” (13). Același criteriu estetic îl identifică și aici, îndreptățind includerea scriitorului în familia creatorilor de excepție. După marea unire aromânilor, Sadoveanu aducea și argumente de ordin lingvistic în favoarea afirmațiilor sale. Pe urmele filologilor, constata persistența în circulație a formelor lexicale „mai estetice”, de fapt de origine latină, în comparație cu altele alogene. Același fenomen de estetizare și, implicit de generalizare, l-a cunoscut și lexicul scrierilor lui Creangă, față de care limba literară standard nu a rămas indiferentă. De aceea povestitorul moldovean, considerat, o vreme, scriitor dialectal și popular, a început să fie receptat din ce în ce mai mult ca artist național și savant.
(...)
(...)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu