Educație europeană în India colonială britanică (KIPLING 1900-1)

<
(...) Va să zică te duci la școală? și ca un M. A.* de la Universitatea din Calcutta**, începu să-i explice avantajele educației. Îi atrase atenția că dacă va merge bine la limba latină și greacă, va putea să cîștige anumite premii; să nu uite nici de bucata Excursion a lui Wordsworth*** (toate acestea erau lucruri necunoscute pentru Kim). Tot așa și limba franceză este o chestiune vitală pentru un om cu carte, și mai bine decît oriunde se poate învăța la Chandernagore****, cîteva mile***** departe de Calcutta. Un băiat poate ajunge de asemenea destul de departe, cum a fost cazul chiar cu el, acordînd deosebită atenție pieselor de teatru  numite Lear și Iulius Caesar******, amîndouă cerute de profesorii cu care dai examenele. Lear nu era o piesă atît de încărcată cu date istorice, ca Iulius Caesar. Cartea costă patru annale*******, dar o poți cumpăra veche numai cu două, de la un anticar din bazar. Dar mai presus de Woodworth și chiar eminenții autori  Burke******** și Hare, rămînea totuși știința și arta topografiei. Un băiat care a făcut examenele din acest obiect, examene pentru care în treacăt fie zis, nu se găsesc cărți de ocazie, poate parcurge un ținut, numai cu un compas și un nivelator în mînă, dar deschizînd bine ochii, la întoarcere poate ridica o hartă topografică pe care o poate vinde pe o sumă destul de importantă de argint bătut. Dar cum se întîmplă cîteodată ca să nu poți lua cu tine aparate de măsurat, e mai bine ca un băiat să cunoască dinainte lungimea pasului său, așa că neavînd la îndemînă instrumentele „accesorii” cum le numea Hurree Chunder, să poată totuși să-și dea seama de distanțe. Pentru ca să poți o ține minte o mie de pași Hurree Chunder, după cele învățate de el în anii de experiență, îi propuse cel nai bun mijloc un șirag de mătănii din optzeci și una de boabe, sau din o sută opt, căci acest număr este divizibil și subdivizibil în o mulțime de multipli și submultipli. În timpul acestei conversații în limba engleză, Kim reuși să prindă firul principal al ideilor tovarășului său de drum și-l urmări cu mult interes. Aici era vorba de o știință nouă pe care un om cu mintea sănătoasă trebuia să o poarte în cap ca să nu o vadă nimeni și privind lumea largă care se întinde în fața lui, trebui să recunoască adevărul, că din ce un bărbat cunoaște mai multe lucruri, acestea îi pot fi cu atît mai folositoare.

(...)
>

SURSA
Rudyard Kipling, Kim*********, vol. II, trad. Jul. Giurgea („Naționala Ciornei”), Casa de Editură și Presă „Viața Românească”, București, 1990, pp. 27-28.

NOTE M. T.
* M. A. = Absolvent de universitate anglo-saxonă.
** Universitatea din Calcutta = A fost înființată în 1857 de Consiliul de Conducere al Companiei Indiilor Răsăritene, simultan cu instituțiile de învățământ superior din Madras și Bombay, după modelul Universității din Londra. (http://www.caluniv.ac.in/about/Defining-Events.html). Calcutta / Kolkata, mare port pe coasta de est a subcontinentului indian, a fost capitala Indiei coloniale britanice în perioada 1772-1911. (https://www.britannica.com/place/Kolkata)
*** The Excursion: Being a portion of the Recluse, lung poem publicat în 1814 de poetul romantic englez William Woodsworth (1770-1850). (http://www.bl.uk/people/william-wordsworth) (https://www.britannica.com/topic/The-Excursion)
**** Chandernagore / Chandannagar = Oraș la 35 km nord de Calcutta, azi în statul federal Bengalul de Vest. Colonie franceză în perioadele 1673-1757; 1763-1794; 1816-1950 și colonie britanică în perioadele 1757-1763 și 1794-1816. (https://www.britannica.com/place/Chandannagar)
***** MÍLĂ2, mile, s. f. Unitate de măsură pentru distanțele terestre folosită în trecut, care a variat în timp și de la o țară la alta; (azi) unitate de măsură pentru distanțe egală cu 1609,3 m (folosită în Marea Britanie și în SUA). ◊ Milă marină = unitate de măsură pentru distanțe, folosită în navigație, egală cu 1852m. – Din pol. mila. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/mil%C4%83)
****** Regele Lear și Iulius Caesar sunt două tragedii celebre scrise în 1605 și 1599 de marele dramaturg englez William Shakespeare (1564-1616). (http://www.opensourceshakespeare.org/views/plays/playmenu.php?WorkID=kinglear) (http://www.opensourceshakespeare.org/views/plays/playmenu.php?WorkID=juliuscaesar) (http://www.descopera.ro/stiinta/928936-marele-mister-al-lui-shakespeare-cine-a-fost-shakespeare)
******* anna = Termen din sistemul monetar musulman din India istorică. Diviziune a rupiei, fiind egală cu 1/16 din aceasta. (http://britishcoins.indian-coins.com/news_fea_map.html)
******** Edmund Burke (1729 Dublin / Irlanda - 1797 Anglia = Parlamentar whig (liberal) și filozof britanic. (http://www.bbc.co.uk/history/historic_figures/burke_edmund.shtml)
********* Prezentare Elefant.ro / Allfa 2012 (http://www.elefant.ro/carti/carti-premiate-nobel-pulitzer-booker-s-a/nobel/iixivii-rudyard-kipling/kim-201054.html)

Recomandarea unei absolvente de pension în Anglia la începutul secolului XIX (THACKERAY 1848)

<
(...)
Prezentînd respectuoasele mele complimente doamnei Fuddlestone, am onoarea (pe cale epistolară) să prezint doamnei pe cele două prietene ale mele domnișoara Tuffin și domnișoara Hawky.
Ambele domnișoare sînt perfect calificate pentru a preda  greaca, latina și unele elemente de ebraică, matematicile și istoria, spaniola, franceza, italiana și geografia, muzica vocală și instrumentală, dansul - fără ajutorul nici unui alt profesor - precum și noțiuni de științe naturale. În mînuirea globului pămîntesc amîndouă sînt foarte dibace. În afară de asta, domnișoara Tuffin, care este fiica regretatului reverend* Thomas Tuffin (profesor la Corpus College din Cambridge**), poate preda și limba siriacă***, cît și noțiuni de drept constituțional. Dar cum ea nu are decît 18 ani și o înfățișare foarte plăcută, mă tem că numita domnișoară nu poate fi primită în familia lui sir Huddleston Fuddleston.
Cu domnișoara Letitia Hawky, în schimb, natura, n-a fost prea darnică. Are 29 ani; fața îi e foarte ciupită de vărsat. Șchioapătă puțin, are părul roșu și se uită cruciș. Dar amîndouă domnișoarele sînt înzestrate cu toate calitățile morale și religioase. Pretențiile lor, sînt bineînțeles, în raport cu meritele respective.
(...)
>


SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor****, vol. I, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, ed. Capitolul, București, 1992, p. 100.

NOTE M. T.
* REVERÉND, reverenzi, s. m. Titlu dat preoților sau călugărilor catolici ori membrilor unei confesiuni reformate; cuvios. ♦ Spec. Titlu dat pastorilor anglicani; persoană care poartă acest titlu. – Din fr. révérend, lat. reverendus. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/reverend)
** Colegiul Corpus Christi al Universității Cambridge a fost fondat în 1352 de breslele Corpus Christi și Fecioarei Maria. (http://www.corpus.cam.ac.uk/)
*** Limba siriacă era folosită în provincia romană Siria, fiind una din limbile în care liturghia creștină s-a tradus de timpuriu din limba greacă. (http://www.crestinortodox.ro/editoriale/limbile-liturgice-necesare-pentru-depasirea-simplei-asistente-cult-70032.html)
**** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)

Nume de fete şi semnificaţia lor

Cuget Liber 14 decembrie 2013

Week-end de gală la Constanţa. Ce spectacole încheie Festivalul Internaţional al Muzicii şi Dansului


Cuget Liber 23 noiembrie 2013

Limba latină și limba română (SLAVICI 1880)

<
IV.
(...)
- Atunci pentru ce te-ai dus la școlile latinești? întrebă dascălul cu totul domol.
(...)
- Jupîne învățător! Profesorul, domnul Wondracek, a zis că mă dă la gimnaziu și i-am spus că nu se poate, fiindcă d-ta ai zis că trebuie să mă duc la preparandie, ca să mă fac învățător. El a răspuns că tocmai spre a mă face învățător trebuie să învăț mai nainte latinește. Eu atunci i-am spus că nu se poate, fiindcă d-ta ai zis că limba latinească e o limbă păgînească. El atunci a rîs și a zis că eu sunt prost, deoarece chiar limba românească e și ea un fel de limbă latinească și că nu pot să fiu profesor, dacă nu știu latinește.
- Vezi, grăi dascălul pus pe gînduri, despre aceasta am citit și prin gazete. Pentru că să vezi tu: eu am vreo nouă foi de gazete, pe care le țin fiindcă e într-însele pe ici pe colo cîte ceva frumos și folositor, și e bine ca omul să strîngă asemenea gazete. În cărțile noastre românești, cum le avem în biserică, nu stă nimic despre aceasta, dar în gazetele aste mai nouă se zice că latinii erau păgîni, cum sunt bunăoară turcii, și aveau un împărat Lațium*, care vorbea românește, și de acolo ne numim noi români. (...) Tu știi acum latinește, să fie oare ca românește?
- Tocmai pe tocmai! răpunse Huțu. Latinește se zice: Hic gallus cantans, in arbore sedens, pira pome comedens, chichirichi dicens!
(...)
- Dar nu prea seamănă a românește, adause dascălul.
- Cum nu? zise Huțu. Gallus e cocoș, cantare e cîntare, arbore e arbure, pira e pară, poma e poamă, sedere e ședere, dicere e zicere.
- Da, cam aduce, cam aduce, zise dascălul pe gînduri. Nu-i vorbă, e bine să știe omul și latinește. Se vede că e românească stricată, bunăoară cum vorbesc ungurii. Multe mai scornesc oamenii. Și cum ziceai că sună cocoș?
-  Gallus.
- Nu aduce cu românește, dar sună frumos. Gallus, parcă vezi cocoșul.
(...)
- Și cum zice om?
- Homo.
(...)
- Samănă. Dar muiere?
- Mulier.
- Curat românește!
- Dar aceea ce e, cînd popa papistășesc** zice: Dominus vobiscum?
- Domnul cu voi.
- Auzi? frumos o scoate! grăi acum dascălul cu totul îmblînzit. E bine să știe un dascăl și latinește. Pentru că să vezi tu: se pot găsi și în latinește cărți scrise despre lucruri folositoare și atunci le poți citi. Dar omul trebuie să fie înainte de toate creștin și să țină la limba lui, pentru că nu e nici o lmbă mai frumoasă la sunet și mai deslușită la înțeles decît cea românească.
Seara jucam cu toții cărțile, pe nuci, la dascălul Clăiță, care stătea la o parte, între gazetele lui, și cerea mereu cuvinte latinești de la Huțu. El avea cinci numere din "Gazeta Transilvaniei"** și patru din "Foaie pentru minte, inimă și literatură"*** și acuma căuta mereu locul unde se vorbea despre Latium.
- E, în sfîrșit, bine să le știi și aceste, zicea el din cînd în cînd, fiindcă se vorbește cîteodată despre ele și e frumos să știi care din neamul nostru au fost împărați și să arăți, negru pe alb, că nici noi nu suntem un neam prost.
(...)
>

Sursa
Ioan Slavici, Budulea taichii, "Convorbiri literare", Iași, 1880.

RETRAGEREA ARMATEI ROMANE DIN PROVINCIA DACIA

Dacia romană - ro.wikipedia.org

Retragerea romană din Dacia a fost o temă controversată în istoriografie, punându-se în discuţie dacă o dată cu retragerea armatei şi administraţiei a avut loc şi o evacuare a populaţiei civile.

Aurelianus (214-275) - liviudanila.blogspot.com

Istoriografia noastră tradiţională plasa evenimentul retragerii armatei şi administraţiei în anul 271, în timpul domniei împăratului Lucius Domitius Aurelianus (270-275) (P.P. Panaitescu, Istoria românilor, Manual pentru clasa VIII secundară, 1942, p.35).

E. Cizek - http://scorilos.wordpress.com

În anii '80, o interesantă analiză a izvoarelor literare latine privind momentul retragerii a fost făcută de prof. dr. E. Cizek (1932-2008), de la Facultatea de limbi şi literaturi străine a Universităţii Bucureşti, în contextul mai larg al sintezei daco-romane(*).

Orosius 1582 - www.biblio.com

Au existat şase autori antici care au abordat tema retragerii: istoricul hispanic creştin Paulus Orosius (375-418), autor al Historiarum adversum paganos libri VII ; politicianul şi istoricul roman Aurelius Victor (320-390), autor al Historiei Romana (360); Eutropius (sec.IV) autor al unui Breviarium ab Urbe condita; politicianul şi istoricul roman Festus (sec.IV) autor al unui Rezumat al realizărilor poporului roman; istoricul got romanizat Iordanes (sec.VI) autor al lucrării Romana (551); Flavius Vopiscus autorul biografiei lui Aurelianus din lucrarea colectivă Historia Augusta (sec. IV).

Gallienus (218-268) - www.istoria.ge

Eutropius - helios.fltr.ucl.ac.be

Unitate romană - www.lovendal.net

Dintre cei şase, cinci plasează retragerea în vremea împăratului Publius liciniu Egantius Gallienus (253-268), epocă marcată de numeroase atacuri ale popoarelor migratoare şi revolte militare provinciale: Aurelius Victor, Orosius, Eutropius, Festus şi Iordanes. Doi dintre cei cinci, Aurelius Victor şi Orosius, vorbesc despre o retragere exclusiv în timpul lui Gallienus. Patru dintre ei susţin o retragere în epoca aureliană, despre care furnizează mai multe informaţii decât retragerea din timpul lui Gallienus: Vopiscus, Eutropius, Festus şi Iordanes. Doar autorul Historiei Augusta afirmă că a existat o retragere în timpul lui Aurelianus, fără a menţiona vreuna în timpul predecesorului său. Ca urmare trei autori, şi anume Eutropiu, Festus şi Iordanes, vorbesc de o retragere în două etape: prima în domnia lui Gallienus şi a doua în domnia lui Aurelianus.

Deşi bilanţul este favorabil lui Gallienus, cu 5 surse la 4, Cizek înclină spre varianta Aurelianus motivând că textele literare dau mai multe amănunte despre retragerea aureliană şi că analiza surselor acestor texte e convergentă cu această direcţie. Cele şase izvoare scrise au fost redactate între anii 360-551, deci la aproape un secol de la evenimentul retragerii din Dacia. Dar autorii aceste izvoare s-au bazat pe surse din secolul III, deci contemporane cu evenimentul. Astfel Vopiscus menţionează pe un Achiolus, funcţionar al împăratului Valerian (253-259), care a scris biografii ale împăraţilor, printre care şi cea a lui Aurelianus. Apoi Palfurius Sura a fost biograful lui Gallienus şi sursa pentru Aurelius Victor.În fine, Eutropius s-a inspirat dintr-o serie de biografii imperiale din sec II-IV, publicată pe la 360 şi reconstituită de istoricul german Enman, fiind cunoscută ca Istoria imperială a lui Enman sau EKG.

După ce analizează critic relaţiile dintre toate aceste izvoare, prof. Cizek le prezintă astfel: Acholius a fost o sursă pentru EKG care la rândul său a fost sursă pentru Vopiscus şi Eutropius. Aceştia au fost surse pentru Symachus şi respectiv Festus, care la rândul lor au fost sursele lui Iordanes. De asemenea, Aurelius Victor a fost sursa lui Eutropius şi a lui Orosius. O analiză detaliată poate fi găsită în articolul lui E. C., Les textes relatifs a la evacuation de la Dacie et leurs sources (’’Latomus’’, 1986, p.147-159).

H. Daicoiviciu - www.comune.ro

Claudius II - www.roman-empire.net

Monedă Claudius II - ro.wikipedia.org

În ceea ce priveşte evenimentul propriu-zis, Cizek subscrie la teza arheologului Hadrian Daicoviciu (1932-1984) (Gallieno e la Dacia, Roma, 1979) şi anume că Dacia a fost părăsită în două etape. Mai întâi în timpul lui Gallienus fie prin ocuparea ei de către goţi, fie mai probabil printr-o secesiune a forţelor armate romane din provincie. Acest separaţie ar fi avut loc după 259, probabil 267-268. Apoi a avut loc o recuperare a provinciei în timpul lui Aurelianus sau mai probabil al lui Claudius II Goticul (268-270), despre care se ştie că i-a zdrobit pe invadatorii goţi la Naissus (Niş, Serbia) în 269. Izvoarele arheologice vin să confirme această recuperare, tezaurul de la Viişoara (Dolj) conţinând peste 176 de monede emise în timpul lui Claudius II, mai multe decât cele emise în timpul lui Gallienus. De asemenea, tezaurul conţine şi mai multe monede emise în domnia lui Aurelianus, dar care nu au fost bătute la Roma. Deoarece atelierul monetar din Roma este redeschis în 274, concluzia care se poate trage este că o a nouă părăsire a Daciei a avut loc în 273, an în care Aurelianus terminase procesul de reunificare a imperiului şi putea face demersuri de restructurare a apărării întinsului său teritoriu.

C. Petolescu - www.unibuc.ro

Regalianus - www.roman-emperors.org

O opinie contrară lui Daicoviciu şi Cizek, adică evacuarea Daciei în timpul lui Gallienus, poate fi găsită în studiul lui C. Petolescu, Părăsirea Daciei în lumina izvoarelor literare, (’’Traco-Dacica’’, 5, 1984, pp.188-192). Este posibil ca această separare să fi fost legată de revolta din 260 a lui Regalianus, care s-a bazat pe armata din Dacia.

Sursele nu vorbesc de o evacuare totală a populaţiei civile, relevantă fiind mărturia lui Iordanes, care fiind originar din Dobrogea era un martor ocular al continuităţii daco-romanilor în fosta provincie. Cizek observă, din punct de vedere arheologic, că migratorii nu s-au infiltrat în Dacia romană decât la mijlocul sec. IV, ceea ce lasă să se întrevadă că fosta provincie a fost până atunci un teritoriu tampon între imperiu şi

Barbar - www.descopera.ro

’’barbaricum’’ (lumea barbară). Iar faptul că unii autori antici nu pomenesc despre o părăsire a Daciei nici sub Gallienus, nici sub Aurelianus, la care se adaugă faptul că Aurelianus a înfiinţat două provincii Dacia la sud de Dunăre, trimit la ideea că romanii nu vedeau părăsirea Daciei ca fiind definitivă.

(*) Eugen Cizek, Sinteza daco-romană, în E. Cizek (coord.), Romano-Dacica I. Izvoare antice ale istoriei României, ed. II, Universitatea Bucureşti, 1992, pp. 11-58.

Personalități istorice din Maramureș (OȘAN 2000)

 Grigore Oșan, ?, „Pro Unione”, Baia Mare, 200?

(...) 

Ca urmare, cardinalul Vancea se va retrage la Roma, unde trece în eternitate în 1266. De abia în 1741, în dorința de a redacta Scriptores Rerum Hungarorum, istoricul Johann Schwandtner descoperă la cod lat. nr. 514 în arhiva Bibliotecii Imperiale din Viena o lucrare în limba latină care trata problema venirii ungurilor în Europa și luptele cu voievozii români din sec. XI. Propunându-și să tipărească lucrarea nou descoperită, acea dorință va mai aștepta încă un deceniu și jumătate.

Reluând această temă într-un articol din ziarul „Universul” din iulie 1944, profesorul Gh. Popa Lisseanu se întreabă: de ce s-a întârziat 15 ani publicarea Cronicii lui Anonymus, unde a dispărut originalul acestei opere de extremă importanță istorică și mai ales cine a avut interesul să dispară numele autorului? „Cum descoperitorul ei Schwandtner, care cunoștea numele autorului, l-a putut face uitat, când însuși textul cronicii începe cu (rae) dictus magister, adică mai sus numitul magistru?” (8)

Acest magistru nu putea fi decât „notarul regelui Bela IV” susțin Roesler (1871), Marczali (1882), Prag (1801) și N. Iorga.

Cugetând cu credință multă vreme la acest subiect am avut revelația observării unei stranii coincidențe: descoperirea Cronicii anonime are același loc și timp cu una din petițiile Episcopului Unit Inocențiu Micu Klein  (9), Viena 1741, primul român care a luptat de unul singur pentru afirmarea națiunii române stârnind prin revendicările cerute apriga îndârjire a nobilimii maghiare.

Prima consecință: pentru evitarea popularizării luptelor românilor pentru neatârnare, a afirmării pe bază de documente a drepturilor lor istorice și a meritelor lor, dispare numele autorului și se întârzie publicarea.

A doua consecință: Ioan Micu Klein va fi îndepărtat din țară, se va exila la Roma. La o distanță de cinci secole, cardinalul Ștefan Vancea la 1266 și Episcopul Unit Micu Klein la 1768 vor avea aceeași soartă: moartea în izolare, departe de Patrie și credincioșii lor.

Chiar dacă în mai multe rânduri i s-a aplicat dictonul „Pierde-voi păstorul și se va risipi turma”, vrednicii fii al Maramureșului, având o adânc înrădăcinată tradiție creștină și încredere în neamul lor, au putut răzbate vremurile, păstrându-și identitatea neatinsă.

Dacă mai adăugăm faptul că în satul Oncești se găsesc urmele unei cetăți - insuficient cercetate - care a aparținut voievodului Dragoș, descălecătorul Moldovei, ajungem la concluzia că la vremea respectivă oamenii acestor locuri au adus o mare contribuție la strălucirea voievodală a Maramureșului. 

În pragul mileniului trei, considerăm că sunt necesare aprofundate cercetări care să facă cunoscută contribuția familiei Oancea (Vancea) din Oncești, atât prin fapte, cât și prin scrieri, la istoria europeană a mileniului doi. 

8 = G. P. L., Izvoarele istoriei României, 1934, p. 221

9 = Printre cererile lui, care se înmulțesc mereu, se remarcă memoriul, cu multe anexe, intitulat „Supplex  Libellus”. Vezi acad. David Prodan, Supplex Libellus Valachorum, Ed. Științifică, București, 1967, p. 150.

Români în orașul elvețian Geneva (ARGHEZI 1997)

Baruțu T. Andrei, Geneva internațională, „Tomis”, Constanța, iulie 1997

Cunoscut mai ales din confruntările și reuniunile politice internaționale, orașul Geneva a căpătat, încă din timpurile trecute, un renume care nu se dezminte nici azi.
La o distanță de peste 500 km de Paris și aproximativ 2000 km de București, Geneva are o populație de peste 150.000 locuitori stabili. Oraș principal cantonului cu același nume, el are ca inscripție pe steagul propriu, ca și pe sigiliile oficiale, expresia latinească: „Post tenebras lux ”. (După întuneric, lumină) Cum fiecare canton elvețian are un steag propriu, ca și un sigiliu particular, cel al Genevei, sub care s-au purtat diverse bătălii în cursul istoriei locale, este compus din două părți: o jumătate poartă simbolic o aripă de vultur, iar cealaltă parte o cheie, semnificații de avânt, dar și de deschidere spre realitățile epocilor și a spiritului umanist. La început catolică, Geneva a trecut la protestantism sub impulsul lui Calvin în 1532. Astăzi spiritualitatea geneveză este împărțită între catolici protestanți majoritari, fiecare cu instituțiile bisericești separate, dar cu un spirit liberal general. Din secolul 18, Geneva este locul unei vieți intelectuale deosebite, având în frunte pe Jean Jacques Rousseau căruia, mai târziu, i s-a ridicat o statuie pe o mică insulă locală. O altă mare personalitate a Genevei, dar și  alumii,  a fost Henri Dunant, fondatorul Crucii Roșii.
Dintre marile instituții internaționale și muzee celebre, e de notat sediul ONU, fost al Societății Națiunilor, la care și-a adus io importantă contribuție diplomatul român Nicolae Titulescu, Muzeul Ariana (ceramică, sticlărie) ca și muzeele de Artă și Istorie, de Etnografie și folclor, de Istorie naturală, Biblioteca universitară, ca și sediile multiple ale organizațiilor internaționale sau edificiile religioase ori clădirile din Orașul vechi, mărturisind valorile unei culturi proprii.
Geneva, ca oraș, este împărțită în două zone distincte prin partea finală a lacului Leman, care, alimentat de râul Ron, continuă cursul prin reunirea cu Arva, alt râu, pe teritoriul francez până la vărsarea în Mediterana, în vecinătatea orașului Marsilia. Cele două zone ale Genevei (malul stâng și malul drept) sunt reunite printr-un pod numit „Pont du Mont-Blanc”, vecin marelui „Jet d eau”, de fapt, o țâșnitoare imensă care a devenit un veritabil simbol al orașului. La capătul nordic al acestui pod magnific, se află un important parking de automobile, construit sub apele lacului Leman.
La Geneva a locuit și a intrat în normalitate pianistul român Dinu Lipatti, de asemenea desfășurat o vie activitate etnograful Constantin Brăiloiu, întemeietorul Arhivelor Internaționale de folclor. Amândoi au rămas pe veci în țărânele genoveze, zălog de nemurire a legăturilor de prietenie româno-elvețiană. Tot aici, la Geneva anilor 1879, s-a constituit și Societatea studenților români, premergătorii unor importante evenimente cu caracter istoric pentru țara noastră.
În imediata apropiere a Genevei s-a ridicat recent o biserică românească de lemn adusă din Transilvania.
Tot la Geneva a trăit între 1905-1910 și revenit, pentru scurte perioade de tratament medical între 1959-1966, Tudor Arghezi pe a cărei locuință din tinerețe s-a așezat o placă de amintire. La Muzeul Rath, importantă instituție de artă, în 1967, cu ocazia dezvelirii acestei plăci, a avut loc și o expoziție de volume și manuscrise argheziene. 
Vorbind despre Geneva și anii de tinerețe petrecuți aici, T. Arghezi declara unui important jurnal genevez: „Fără ajutorul, fără climatul Elveției și îndeosebi al Genevei, nu m-aș fi găsit pe mine însumi (presupunând că m-am găsit) pe vremea, de mult trecută, când tânărul care am fost a cunoscut primele neliniști ale vocației. La Geneva, ca și la Fibourg, am deprins acel stil de viață numai al vostru, făcut din eleganță, delicatețe morală, vreau să spun acel sentiment al absolutei datorii față de aproapele tău, datorie de la care cred să nu mă fi abătut până azi. Astfel, mica republică Post tenebras lux  a fost școala, inspiratoarea permanentă a carierei mele întregi. Și dacă iubesc atât de fierbinte libertatea, dacă -mi iubesc patria, știu că această dragoste are ca sursă Alpii voștri, pe malurile frumosului lac Leman”. (Interviu realizat în 1967 de către un ziarist de la Journal de Geneve)
Geneva de azi este nu numai un punct important pe harta Europei și a lumii, dar și locul unde spiritul și cultura poporului elvet își are câștigat un binemeritat renume.

„Periscop” (ROȘCA 1994)

 Sorin Roșca, Periscop, „Tomis”, Constanța, 1994, iunie-iulie

*

Parcă îndârjită de zvârcolirile tot mai haotice ale balaurului cu șapte capete, cunoscut și sub denumirea de PREȚUL HÂRTIEI, editura constănțeană „Europolis” face ce face și ne invită, cel puțin o dată pe lună, la o lansare de carte. Ultima este intitulată „Fotograful cu maimuța Roxy” și are ca autor pe distinsa doamnă prof. univ. dr. docent Tatiana Slama-Cazacu.

*

După ce a susținut cu 30.000 de bani adevărați concertul din portul „Tomis” al inegalabilei noastre formații „Phoenix”, cunoscutul om de afaceri constănțean Simion Ștefan, patronul firmei „Elf Production”, ne-a făcut o altă surpriză: a organizat și sponsorizat concertul la Constanța al celebrei formații italiene „Ricchi e Poveri”. Mulțumim, dle Ștefan. și-i așteptăm pe „Quinn”!

*

De la an la an mai singur și mai trist, Mihai Eminescu privește din colțul falezei depărtările albastre ale mării, cutreierate doar de crucișătorul „USS Belknap”, nava amiral a Flotei VI americane, care tocmai și-a încheiat a treia vizită la Constanța. Dacă la bordul crucișătorului au urcat câteva sute de curioși, minunându-se de temutele rachete „Harpoon”, de tunurile automate și de salariile militarilor de peste ocean, la comemorarea poetului nostru național n-au participat decât elevii Școlii 24, câteva cadre didactice, trei curioși, patru sezoniști și doi ziariști. Ce să-i faci, bătrâne, vremurile e de tranziție!

*

Galeriile „Amfora” au găzduit o reușită expoziție de fotografie artistică, prilej pentru noi de a consemna debutul expozițional al tânărului Constantin Ciocan, fotoreporter al săptămânalului „Varianta”. Cele 40 de lucrări alb-negru sunt o probă a incontestabilului talent al autorului, tentat să surprindă și să imortalizeze pe peliculă cruda realitate a acestei nefericite perioade pe care o traversăm care cum putem. 

*

Doi oaspeți de seamă ai Orchestrei Simfonice constănțene într-un concert extraordinar de mare ținută: dirijorul Markand Thakar, conducătorul orchestrei Conservatorului Harid (SUA) și violonista Victoria Chiang din Florida, fostă asistentă a Universității Notre Dame de Paris.

*

Deși i s-a făcut cinstea de a găzdui Festivalul internațional de poezie a lumii latine, Constanța nu a fost reprezentată de nici un poet. Se pare că inițiatorii Festivalului, Fundația Culturală Română și Uniunea Latină, n-au auzit decât de Publius Ovidius Naso ca poet reprezentativ pentru aceste meleaguri, așa că n-aveau cum să-l invite să citească din creațiile sale, fiindcă era musai să rămână cineva pe soclul din Piața Ovidiu!

*

Casa de Cultură din Cernavodă a găzduit un eveniment mai puțin obișnuit pentru acest oraș: lansarea volumului „Libertatea are chipul lui Dumnezeu”, al cărui autor este deputatul Victor Ioan Pica, fost deținut politic, participant la luptele împotriva comunismului din munții Făgăraș. Semnalăm sprijinul acordat pentru reușita acestui act de cultură de către Aurel Gropoșilă, patronul prosperei firme „Gropper” din localitate.

*

Chiar în ziua memorabilei mascarade care a întors pe dos Constanța, dar pe care „nostalgicii” au taxat-o drept „vizita de o excepțională însemnătate a marelui C. V. Tudor, apărătorul națiunii”, zglobiul domn senator afirma, într-un amplu interviu oferit cotidianului „Cuget liber”, că este un individ foarte lucid, pentru simplul motiv că știe foarte bine istoria acestei țări. Cât de bine o știe, abia după bătălia cu revoluționarii lui Cercel aveam să constat, când acesta a uimit asistența cu următoarea afirmație: „Constanța este o extraordinară citadelă a României, chiar dacă la origine numele ei este turcesc”. Păi dacă e turcesc, atunci e clară treaba și cu luciditatea!

*

Cu prilejul inaugurării Centrului din Constanța al „Alianței Franceze”, în prezența d.lui Bernard Boyer, ambasadorul Franței la București, a fost deschis primul Târg de carte franceză, în cadrul căruia au fost prezentate peste 600 de titluri, remarcându-se excelente dicționare, enciclopedii, istorii literare, cataloage și albume de artă. Cu acest prilej, a fost deschisă într-un nou sediu Biblioteca Franceză, care numără peste 8000 de volume și numeroase publicații.

*

Laura Grigorescu din Mangalia este marea câștigătoare a ediției a IV a Festivalului național de interpretare a muzicii ușoare pentru elevi „Steluțele mării”. Felicitări și... la mai mare!

„Aici e Europa Liberă” (BERNARD 1974-1981)

 Noel Bernard, Aici e Europa Liberă, pref. V. Ierunca, Tinerama, 1991, 188 p.

Cuprins

5 În loc de prefață: La moartea lui Noel Bernard - Virgil Ierunca, 23 decembrie 1981

7 De Paște - 13 apr. 1974
10 O cursă cu... obstacole - 18 mai 1974
13 Presa în România - 15 iun. 1974
15 Cum se „ocrotește” patrimoniul cultural în România - 13 noi. 1974
19 La mulți ani 1975 - 31 dec. 1974
22 În amintirea lui Cornel - 7 mar. 1975
26 Transformare și stabilitate - 21 apr. 1975
29 Ghiveci național - 9 mai 1975
32 Ce fel de țară este România? - 7 iunie 1975
35 După inundații - 21 iul. 1975
38 Helsinki 1975 - 2 aug. 1975 
41 „Colaborarea” comuniștilor cu socialiștii - 22 aug. 1975
44 Fascism și... umanism socialist - 31 oct. 1975
47 Ginta latină e regină - 11 feb. 1976
51 La răscruce de vînturi - 3 iul. 1976
54 S-a născut o stea - 22 iul. 1976
57 Emigrarea - un drept și nu o favoare - 4 sep. 1976
60 Socialism... și socialism - 8 sep. 1976
64 Cultură cum vrea Dumnezeu - 22 sep. 1976
68 Unde e... Omul Nou? - 1 oct. 1976
71 A cincea roată la căruță - 22 oct. 1976 
74 Missa solemnis și partidul - 6 ian. 1977
77 Solidaritate românească - 11 mar. 1977
80 România - un lanț de închisori concentrice - 28 mai 1977 
83 Confuzii, denaturări, neadevăruri - 12 aug. 1977
87 Istoria partidului comunist și... istoriile lui - 23 aug. 1977
91 O conferință națională ca multe altele - 10 dec. 1977
96 La Moș Ajun - 24 dec. 1977
100 Profețiile lui Marx și realitatea - 19 ian. 1978
104 Domnia Domnului Ceaușescu - 27 ian. 1978
108 Un gest... și o politică - 7 apr. 1978
111 Asasinarea lui Aldo Moro - 9 mai 1978
114 Basmul... cu cocoșu roșu - 2 iun. 1978
117 Un joc de pocher - 18 aug. 1978
120 Quo vadis? - 26 aug. 1978
124 Sperietoarea cu lupul - 5 sep. 1978
127 Academia română - 12 oct. 1978
130 Reorganizarea sau dezorganizarea învățămîntului? - 24 noi. 1978
133 Pe bulevardul Primăverii e iarnă - 19 ian. 1979 
137 Ce-i place partidului din cultură? - 7 feb. 1979
141 România și problema energiei - 10 aug. 1979
145 Cultul personalității și criza de autoritate - 30 oct. 1979
149 Daruri... de la Moș Crăciun - 11 ian. 1980
152 O unitate pentru toate anotimpurile - 29 ian. 1980
155 O imitație proastă - 28 mar. 1980
158 15 ani-lumină - 3 apr. 1980
161 Iugoslavia lui Tito - 5 mai 1980
164 Sportul și politica - 28 iul. 1980
167 Viitorul e cert, trecutul - imprevizibil - 11 august 1980
170 „Săptămîna” și legionarii - 6 dec. 1980
174 Un faliment public - 26 iun. 1981
177 Polonius trăiește - 1 aug. 1981
180 „Superioritatea ” socialismului - 15 aug. 1981
183 Progres... comunist - 29 aug. 1981

186 Postfață: Sorin Cunea și Noel Bernard - dec. 1976

coperta 4: La sfîrșitul lui decembrie 1976, Sorin Cunea i-a luat lui Noel Bernard un interviu, din care am extras următorul pasaj:

S. C.: În preajma Anului Nou, ziarele și revistele occidentale publică horoscopul anului viitor. Milioane de oameni, indiferent cred sau nu în aceste previziuni, le citesc. Dumneata?
N. B.: Nu cred deloc în ele și nu le citesc.
S. C.: Și atunci cum vei ști care-ți este viitorul?
N. B. Nu știu. Nu-l cunosc d loc.
S. C.: Și nu te interesează?
N.B. Sînt convins că curiozitatea îmi va fi satisfăcută de viitor.
S. C.: Dar n-ai vrea vreodată să știi ce ți se va întîmpla, să spunem, în cinci ani?
N. B. Și atunci unde ar mai interveni elementul surpriză, dacă toată viața ar fi previzibilă?

Peste cinci ani, la 23 decembrie 1981, Noel Bernard a încetat din viață.

Scriitorul Mihail Sadoveanu (1880 Pașcani - 1961 Vânători/Neamț) despre scriitorul Ion Creangă (1837 Humulești/Neamț - 1889 Iași)

 II.2. Dialectologie folclorică

(26) (...) Al doilea exemplu: Mihail Sadoveanu a fost unul dintre primii, dacă nu chiar primul, care a semnalat valoarea supradialectală a scrierilor lui Creangă. Calificativul de scriitor popular aplicat humuleșteanului, pe motiv că folosea un lexic de circulație restrînsă și transcria subiecte folcloristice, nu-l convingea pe autorul Baltagului. El apreciază tehnica elaborată din Amintiri din copilărie sau din Povestea lui Harap Alb, acest opere reprezentînd „esența cea mai subtilă a graiului nostru popular, ca și cum geniul limbii noastre s-ar fi întrupat” (13). Același criteriu estetic îl identifică și aici, îndreptățind includerea scriitorului în familia creatorilor de excepție. După marea unire aromânilor, Sadoveanu aducea și argumente de ordin lingvistic în favoarea afirmațiilor sale. Pe urmele filologilor, constata persistența în circulație a formelor lexicale „mai estetice”, de fapt de origine latină, în comparație cu altele alogene. Același fenomen de estetizare și, implicit de generalizare, l-a cunoscut și lexicul scrierilor lui Creangă, față de care limba literară standard nu a rămas indiferentă. De aceea povestitorul moldovean, considerat, o vreme, scriitor dialectal și popular, a început să fie receptat din ce în ce mai mult ca artist național și savant.
(...)