Slujbă de beatificare controversată, la Vatican

Cuget Liber 15 octombrie 2013

Papa Benedict al XVI-lea demisionează: „Simt greutatea misiunii. Este pentru binele Bisericii”

Adevărul 11 februarie 2013

Umor

Pictorul clasic francez Nicolas Poussin (1594-1665 Roma) trăia extrem de modest în Italia, unde primi vizita cardinalului Massini. La plecarea acestuia, îl conduse el însuși, ducînd un sfeșnic cu lumînarea aprinsă.
- Te plîng, Poussin că nu ai nici măcar un valet pentru treaba asta...
- Iar eu vă plîng, monseniore, că aveți nevoie de atîția....

SURSA
Anecdote cu și despre oameni celebri, ”Rebus”, București, martie 2013

„Cultură și sexualitate” („TOMIS” 2000)

G. M. T., Cultură și sexualitate, „Tomis”, Constanța, feb. 2000 (fragmente dintr-o carte în curs de apariție la Editura CONSTANT)

În Sfântul Imperiu Roman [de Națiune Germană]  s-au organizat bordeluri în orașe încă din secolul XII. Pesemne că cetățenii pragmatici au înțeles că, pentru virtute și bugetul comunei, este mai rentabil să stabilizezi câteva târfe decât să câștigi doar din cazarea și aprovizionarea ușuraticelor călătoare. Pentru fete, aceste stabilimente prezentau oarecare avantaje prin programul ordonat și venitul sigur. Invenția lui Solon  s-a răspândit - independent de modelele antice - și în Europa. Orașele acordau licențe sau arendau stabilimentele. Patronii aveau tot interesul să aibe relații bune cu consiliul și astfel se respectau ordinea și disciplina, deoarece între zidurile cetății știau toți ce se petrece în acest case.

Bărbaților căsătoriți, preoților și evreilor le erau interzise vizitele în anumite orașe. Bineînțeles că această interdicție nu folosea la nimic, atâta timp cât nici soții și nici preoții nu o așteptau. În special preoții se temeau că nu sunt considerați bărbați întregi pentru că iau castitatea în serios. pentru -și dovedi bărbăția se dădeau la orgii. Organizau, cu „crai”  recunoscuți, constatări profesionale, ca săs evadă cine are sexul cel mai bărbătesc, vrând să dovedească ce le-ar trebui ca să păcătuiască, dar ei optează pentru evlavie și virtute. Tocmai cu astfel de ocazii, lacare curgea vinul și existau multiple tentații carnale, ei încălcau diverse virtuți.

În fiecare oraș existau mai multe stabilimente, dar în perioadele de maximă conjunctură, nu ajungeau. În timpul Consiliilor imperiale sau Conciliilor bisericii, „fetele” erau adjudecate peste poate și fără trupe ajutătoare nu se putea face față domnilor flămânzi de sex. De acestă stare de lucruri trebuie să fi fost uneori conștienți și participanții. Când părăsi, după conciliul din 1254 Lyonul în alaiul papei Inocențiu V, un cardinal se pronunță în fața unor citadini: „Dragi prieteni, ne sunteți datori cu mare recunoștință că v-am fost folositori. Când am venit, aveați numai 2-3 bordeluri. Acum, când plecăm, lăsăm în urmă unul singur, numai că acesta se întinde de la partea estică la cea vestică a orașului”.

„Fetele” orașului aveau și obligații de reprezentare, nu tocmai ca domnișoare de onoare, dar ca decor la mari festivități în onoarea capetelor încoronate, la nunți regale sau încoronări. Când împăratul Carol V a intra în Anvers, cel mai bogat oraș de atunci al Flandrei, din alaiul festiv de întâmpinare făceau parte și câteva sute de fete nude cu  coronițe de flori, care aruncau flori în calea împăratului.

Odată cu evoluția orașelor crescu și cererea de frumoase potrivite, astfel lua naștere în Europa un comerț înfloritor cu „carne vie” între orașele-porturi și provincii. Așa de puternic era stimulentul financiar, încât mulți prelați și domni laici își țineau târfele ca investiție de capital, închiriindu-le bordelurilor. De câte ori era atacată, biserica se disculpa citând din Biblie: „Adevăr vă spun. Vameșii și târfele vor mai ajunge mai curând în împărăția cerului decât noi”.

Biserica considera util să întrețină aceste stabilimente în regie proprie, putând dirija pe drumul cel bun bărbații cu moravurile proaste și, totodată, lua târfelor „banul păcatului” pentru fi folosit pentru scopuri superioare. Biserica reușea prin întemeierea de bordeluri ca târfele să poată lucra în liniște, înainte de a-și regreta viața păcătoasă și să ajungă în împărăți a cerului, totodată prevenind un rău și mai mare: „banul păcatului ” să nu producă mai mult păcat. Cu această logică, episcopul Ioan de Strasbourg, pesemne un bărbat hotărât și întreprinzător, a organizat în 1309 un stabiliment, iar papa Sixtus IV, ctitorul Capelei Sixtine, își trăgea numai de la un bordel roman 20.000 de ducați de aur.

Prostituatele, somptuos îmbrăcate, nu erau situate în afara societății, ci erau admise de ordinea dumnezeiască medievală și, dacă respectau statutul, beneficiau de protecția comunității împotriva jignirilor și violenței.

În orașe nu existau numai bordeluri și băi comunale, ci, ca întotdeauna, și prostituate neînregimentate, care depindeau însă de serviciile unei codoașe. Dacă ne gândim la Marthe Schwerdtlein din „Faust” de Goethe, cunoaștem tipul: guralivă și discretă, cunoscătoare a tuturor slăbiciunilor omului, avară și fără scrupule, pricepută la ghicitul în palmă și cititul în stele, nu o hoașcă bătrână, ci o femeie care ziua trăiește ca o femeie onorabilă și numai noaptea se apucă de treabă, pasând unor bărbați tineri, prelați obosiți sau voiajori, puicuțe tinere și pricepute în jocuri de amor.

Pe lângă serviciul în bordel sau vânătoarea liberă între zidurile orașului mai exista posibilitatea de a evada complet din această orânduială. Aceste fete eșuau ca un copil găsit sau răpit de la țărani sau orășeni, în alaiul mercenarilor ca fete de trupă la câte-o „Mutter Courage”, femeie severă ce conducea „regimentul” decăzutelor, ele având locul și obligațiile bine stabilite. Trebuiau să stea cu tot trupul la dispoziția soldaților, dar să le și spele rufele, să le gătească, să le care bagajele și să le fie tovarășe cumsecade, un fel de înlocuitoare de neveste ce trebuiau să facă pe câmpul de luptă ce nu puteau face soțiile rămase acasă. dar asta nu era totul: fetele trebuiau să sape tranșee și să niveleze gropile înainte de atac, trebuiau să ajute la tras artileria și să curețe latrinele. Prestau muncă grea și brută.

Personalități istorice din Maramureș (OȘAN 2000)

 Grigore Oșan, ?, „Pro Unione”, Baia Mare, 200?

(...) 

Ca urmare, cardinalul Vancea se va retrage la Roma, unde trece în eternitate în 1266. De abia în 1741, în dorința de a redacta Scriptores Rerum Hungarorum, istoricul Johann Schwandtner descoperă la cod lat. nr. 514 în arhiva Bibliotecii Imperiale din Viena o lucrare în limba latină care trata problema venirii ungurilor în Europa și luptele cu voievozii români din sec. XI. Propunându-și să tipărească lucrarea nou descoperită, acea dorință va mai aștepta încă un deceniu și jumătate.

Reluând această temă într-un articol din ziarul „Universul” din iulie 1944, profesorul Gh. Popa Lisseanu se întreabă: de ce s-a întârziat 15 ani publicarea Cronicii lui Anonymus, unde a dispărut originalul acestei opere de extremă importanță istorică și mai ales cine a avut interesul să dispară numele autorului? „Cum descoperitorul ei Schwandtner, care cunoștea numele autorului, l-a putut face uitat, când însuși textul cronicii începe cu (rae) dictus magister, adică mai sus numitul magistru?” (8)

Acest magistru nu putea fi decât „notarul regelui Bela IV” susțin Roesler (1871), Marczali (1882), Prag (1801) și N. Iorga.

Cugetând cu credință multă vreme la acest subiect am avut revelația observării unei stranii coincidențe: descoperirea Cronicii anonime are același loc și timp cu una din petițiile Episcopului Unit Inocențiu Micu Klein  (9), Viena 1741, primul român care a luptat de unul singur pentru afirmarea națiunii române stârnind prin revendicările cerute apriga îndârjire a nobilimii maghiare.

Prima consecință: pentru evitarea popularizării luptelor românilor pentru neatârnare, a afirmării pe bază de documente a drepturilor lor istorice și a meritelor lor, dispare numele autorului și se întârzie publicarea.

A doua consecință: Ioan Micu Klein va fi îndepărtat din țară, se va exila la Roma. La o distanță de cinci secole, cardinalul Ștefan Vancea la 1266 și Episcopul Unit Micu Klein la 1768 vor avea aceeași soartă: moartea în izolare, departe de Patrie și credincioșii lor.

Chiar dacă în mai multe rânduri i s-a aplicat dictonul „Pierde-voi păstorul și se va risipi turma”, vrednicii fii al Maramureșului, având o adânc înrădăcinată tradiție creștină și încredere în neamul lor, au putut răzbate vremurile, păstrându-și identitatea neatinsă.

Dacă mai adăugăm faptul că în satul Oncești se găsesc urmele unei cetăți - insuficient cercetate - care a aparținut voievodului Dragoș, descălecătorul Moldovei, ajungem la concluzia că la vremea respectivă oamenii acestor locuri au adus o mare contribuție la strălucirea voievodală a Maramureșului. 

În pragul mileniului trei, considerăm că sunt necesare aprofundate cercetări care să facă cunoscută contribuția familiei Oancea (Vancea) din Oncești, atât prin fapte, cât și prin scrieri, la istoria europeană a mileniului doi. 

8 = G. P. L., Izvoarele istoriei României, 1934, p. 221

9 = Printre cererile lui, care se înmulțesc mereu, se remarcă memoriul, cu multe anexe, intitulat „Supplex  Libellus”. Vezi acad. David Prodan, Supplex Libellus Valachorum, Ed. Științifică, București, 1967, p. 150.

Cesare Borgia (1475 Roma - 1507 Spania)

A. Axelrod & C. Phillips, Dictatori și tirani, trad. eng. 1995, Lider, București, 2000

C. B., prototipul lui Machiavelli pentru studiul despre putere Principele, era membrul unei vechi familii spaniole care s-a mutat în Italia și a dat doi papi și alți conducători ai Bisericii și ai corpului politic în frământatul secol XV.
Născut la Roma în septembrie 1475, C. B. era fiul lui Rodrigo Borgia, cardinal și apoi papă (Alexandru VI). Sora lui, Lucrezia, avea să se dovedească o nemiloasă mînuitoare a puterii în propriul interes. Tînărul Cesare a studiat la universitățile din Perugia și Pisa, obținînd licența în dreptul canonic și civil la vîrsta de 15 ani. În 1491, la 16 ani, C. a primit învestitura de episcop de Pamplona, iar în anul următor, când tatăl său a devenit papă, a avansat la funcția de arhiepiscop de Valencia. A devenit cardinal în 1493 și a fost unul dintre cei mai apropiați consilieri ai tatălui său.
În ciuda promovării sale rapide în ierarhia bisericească, tînărului Borgia îi displăcea viața religoasă, preferințele sale îndreptîndu-se spre cariera militară. În 1497, fratele său Juan, care fusese ridicat la rangul de comandant al armatei papale, fiindu-i preferat lui Cesare, a fost ucis în împrejurări misterioase. Uni istorici cred că, din gelozie, C. a pus la cale crima, dar nu există o dovadă în acest sens. C. a renunțat la funcția de cardinal în 1498 și a plecat în Franța pentru a închieia o căsătorie politică cu Charlotte d Albret, sora regelui Navarrei. Aceasta le-a dezvăluit francezilor grandiosul proiect al lui C. B. de a crea un stat pentru el în Italia. După doi sau trei ani, C., acum căpitan-general al armatei papale, i-a atras pe aliații francezi într-o campanie menită să înfrîngă rezistența multor orașe italiene față de influența papală.
Alexandru VI a murit în august 1503, înainte ca fiul său să cîștige toate orașele pe care le dorea. Din cauza ostilității noului papă, Iulius II, B. nu a putut să-și pună în practică programul. Din porunca noului papă, el a fost arestat, apoi eliberat, după care a fugit la Neapole, unde avea să fie din nou arestat. Dus în Spania pentru a fi întemnițat, el a evadat și s-a angajat în serviciul cumnatului său, regele Navarrei. B.a fost ucis în luptă la Viana la 12 martie 1507.
Referințe bibliografice complementare: Sarah Bradford, Cesare Borgia. His Life and Times, Macmillan, New York, 1976.

„Roma familiei Borgia” (APOLLINAIRE 1919)

Guillaume Apollinaire, Roma familiei Borgia, trad. R. Ștefănescu (rig. fr. 1919) Mariana, Craiova, 1990, 134 p.

Cuprins
1 Papa Alexandru VI între amantă și cei doi copii ai săi Cezar și Lucreția - Logodnica lui Isus Hristos - Orgiile cardinalilor - Otravă și incest - Drojdia Romei aparținînd familiei Borgia
5 Prefață
Manuscrisul volumului „Roma familiei Borgia”, care face parte din Istoria romanescă, ne-a fost încredințat de văduva unui ilustru istoric în scopul publicării lui, numele autorului urmînd să rămînă însă tăinuit. Unei munci foarte atrăgătoare, ultime părți - aceea a morții papei - urmîndu-i o versiune abandonată de Istorie, noi i-am adăugat un anumit număr de documente ce sporesc intersul istoric al unei cărți nicidecum îndreptate contra religiei sau preoților săi, ea relatînd doar niște moravuri foarte deosebite unele de altele. (G. A.)
7 Prolog
Rolul social al otrăvii în Italia la sfîrțitul secolului XV - Cezar Borgia: „Principele” de Machiavelli - Renașterea și umaniștii - Slăbirea sentimentului religios - Braccio și călugării - Depravarea moravurilor - Puținul preț al vieții omenești
11 I. 
Roma familiei Borgia - Noaptea în palatul Santa Maria in Portici - C. Borgia vine să-și vadă mama, la Vannozza - Intrarea francezilor în Roma - Cezar și ducele de Gandia, fratele său - Papa Alexandru VI între amantă și cei doi fii ai săi - Politica și dușmăniile de familie - Exigențele lui Carol VIII; regele Franței - Deosebirile de caracter între Cezar și Francisc
21 II.
Primirea regelui Franței - Jefuirea palatului amantei papei de către francezi - Cezar Borgia - Cezar Borgia ordonă masacrarea jefuitorilor - Regele Franței îl ia pe sultanul Geme care moare curînd otrăvit de familia Borgia - Întoarcerea la Roma a lui Cezar Borgia luat ca ostatic de regele Franței - Festa jucată de Cezar francezilor - Alexandru VI poruncește asasinarea lui Sforza, soțul Lucreției - Cezar intră la sora lui pentru a executa sentința papală contra soțului ei - Incestul - Fuga lui Sforza - Călăreții lui Cezar urmăresc pe soțul Lucreției - Patronul de tripou din Santa-Maria, codoșul papei - Julie Farnese - Un călăreț mascat denunță poporului incesturile și orgiile familiei Borgiei - Furia poporului - Falsul din lemn - Binecuvîntarea - Capul tăiat
35 III.
Sărbătoarea viilor de la San Pietro in Vineoli - Cardinali și curtezane - Stropirea cu sulf a viilor: metodă veche - Urcioarele galante - Cezar Borgia în laboratorul său - Tăvile de aramă - Sărurile din urină - Arsenicul, mană cerească - Cantarella: otrava familei Borgiei - Antidotul - Moștenirea de la călugărul spaniol - Portretul lui Cezar Borgia - Rivalitatea dintre cei doi frați - Dona Sanzia - Dragostea incestuoasă dintre Cezar și Lucreția - În loc de șiruri de melci în viile de la San Pietro se află șiruri de călugări - Orgia cardinalilor - Jocul „cine găsește, ia” - Cardinali și madone în obscuritate - Julie Farnese și Cezar Borgia - Dragostea Juliei Farnese pentru Francisc, duce de Gandia - Mănăstirea din San-Sixto
47 IV.
Ucigașii plătiți ai lui Cezar se îndoiesc că l-ar fi omorît pe Sforza, care le scapă - Lamentabila moarte a unui călugăr - Pămătuful familiei Borgia - Cezar urmărește pe Sforza - Calul lui Gianino îl învinge pe al lui Cezar - Grajdurile familiei Borgia - Beția lui Cezar Borgia - Asasinarea lui Francisc Borgia, duce de Gandia, purtătorul al steagului de luptă al papei - Stupoare la Roma și în familia Borgia - Lucreția Borgia la mănăstire - Ea denunță crimele familiei sale - Pericolul mărturisirilor familiei Borgia - Înapoierea Lucreției Borgia la Vatican - Ea îl acuză pe Cezar de fratricid - Scrisoarea lui Jean Sforza către Ludovic le More - Familia Borgia pune la îndoială propria otravă - Pîntecele unei catîrce vii, antidotul otrăvii familiei Borgia.
57 V.
Dragostea conjugală a Lucreției pentru Jean Sforza - Visul de măreție al familiei Borgia pentru Lucreția - Unitatea italiană, visul familiei Borgia - Lucreția Borgia și corespondența Vaticanului - Bătrîna metresă pontificală izgonită din cartierul Regola - Soțul Madonnei Vannozza devine căpitan la Torre di Nona - Lucreția trece la Roma drept amanta tatălui său - Gasparo, logodnicul șantajist - Femeile și beletristica la sfîrșitul celui de al XV lea secol italian - Introducerea literaturii „fin in bordello” - Originea cuvîntului „curtezană” - Epitaful Frumoase Imperia - Luxul curtezanelor - Curtezanele înrudite și petrarchiste - Femeia bărbătoasă - Tinerele femei cochet și spirituale din secolul XV - Decameroanele la Lucreția Borgia
65 VI. 
Serbarea nocturnă de la palatul Santa Maria - Paharnicul cu urechile astupate cu ceară - Pajiști - Dezmierdările fermecătoare - Comedia mitologică - Fardul denunțător - Țapii cornuți - Don Eliseo Pignatelli - Răzbunarea Lucreției - Pajii-otravă ai ducelui de Ferrare - Răul francez 
71 VII.
Sincopele lui Alexandru VI - Taurul familiei Borgia - Gropăreasa - Ciudat aîmbinare dintre dragostea filială și cea paternă - L. Borgia cere să plece - Ea vrea ostatici: pe mama sa Vannozza pe Julie, concubina papei.
77 VIII.
Giacomo, pescarul de pe Tibru - Închisoarea de la Torre di Nona - Temnicerul papei, soțul fostei sale amante - Otrava familiei Borgia, la cantarella, își face efectul abia după cîteva  zile - Prizonierul misterios - Încăierările - Papa și pescarul - O sută de cadavre aruncate în Tibru doar într-o singură noapte - Cum a fost comis asasinatul ducelui de Gandia - Adormitul trezit - Fratricidul - Lupta țintuită în masă - „Buggiale” - Cardinalii Ascanio Forza, Monreale și Michele - Papa se spovedește - Anafura din cutia de aur - Papa se reconciliază cu fiul său - Scrisoarea sultanului Baiazid către papă, cerîndu-i moartea sultanului Geme, fratele său - Distih satiric despre simonia papală
93 IX.
Familia, în Italia, la sfîrșitul secolului XV - Soția căpitanului Morino Pisani - Disprețul curtezanilor față de amanți - Șireteniile bărbaților - C. Borgia se răzbună pe amanta cardinalului Ascanio - Fecundarea artificială -  Rugul călugărilor și groapa cu șerpi - Dulapul cu șobolani unde sînt închiși doi amanți
99 X. 
Drodia Romei - Familia Borgia - Piazza Ritonda - Campo di Fiore - Cartierul evreiesc - Taverna „La Scroafa” - Prostituata moralizatoare - Teama de răul francez - Fecioara sub trăsăturile Juliei Farnese - Sfaturile lui La Vespa către fiica sa , viitoare curtezană - Clientela căpitanului Torre Savella - Seratele desfrînatelor de la Ponte Sisto - „Stregas” sau vrăjitoarele - Chiiromanția - Mîna chiromantei - Prevestirea - Virginitățile nepieritoare
111 XI.
Madonna Adriana Orsini, codoașa Vaticanului - Scrisoarea lui Boccacio, episcop de Modena, - către ducele Hercule de Ferrare - Desfrînarea moravurilor mănăstirești - Întîlnirea îndrăgostiților în biserici - Țîrcvonicul, mesager al dragostei - Petrecerea de la castelul din Ostie -Cortegiul L. Borgia - Jocul lumînărilor - Colierul J. Farnese - Prințesele papale
115 XII.
Puterea lui Cezar - Tariful indulgențelor și tariful curtezanelor - Otrăvirea arhiepiscopului Floride - Cezar demisionează din funcțiile ecleziastice
119 XIII.
C. Borgia în Franța - Fastul ducelui de Valentinois - Lucreția, guvernatoarea permanentă a orașului Spolete - Catherine Sforza, învinsă, străbate Roma împovărată cu lanțuri de aur - Otrăvirea nepotului lui C. Borgia - Tragic aiubire dintree Cezar și soția lui don Carviglion - Valentinois oferă mamei cardinalului Orsini inima fiului său între două mii de ducați - Porumbița din perle - Strălucitoare prostituate - Sugrumarea lui Alfonso D Aragon, noul soț al Lucreției - Decapitarea unchiului lui Alfonso - Răpirea fiicei Elisabetei de Gonzague din Urbin
127 XIV.
Pustiirea unei mănăstiri - Scrisoarea tipărită adresată lui Silvius Savello despre simoniile și abuzurile papale - Taurii și vacile - Curtezana și cei cinci soldați - Cîinii Vaticanului - Iapa și armăsarii
131 XV.
Sărbătoarea Sfîntului Petru - Consistoriul - Papa cinează a cardinalul Adriano Corneto - Uitarea cutiei de aur - „Contarella” acționează uneori neîntîrziat  - Papa moare - C. Borgia scapă de otravă - Uluitoarea putrefacție a appei Alexandru VI - Sfîrșitul carierei lui C. Borgia - Civitas meretrix