<
Cel mai mare conducător al Spaniei musulmane (1), Abd ar-Rahman și-a extins stăpînirea, devenind primul calif desemnat în regiune (2).
La moartea bunicului său, Abd Allah, în 912, A. R. a preluat conducerea unei Spanii măcinate de război civil și amenințată de invazia creștină. Cea dintîi prioritate a lui A. R. a constituit-o supunerea rebelilor răspîndiți în regiunile muntoase din sud-est. La zece zile după ce urcat pe tron, el a expus capul retezat al unui conducător rebel, iar în următoarele două decenii a întreprins anual expediții pentru a înăbuși rebeliunile care izbucneau într-un loc sau altul. În 917, cel mai puternic dintre rebeli, Hafsun, a murit, iar prin 928 A. R. a cucerit Bobastro (3), principalul focar al rebeliunii. Fii lui Hafsun au fost executați, iar ultimele scîntei de separatism s-au stins.
După ce și-a extins granițele de sud-est ale regatului, A. R. s-a întors spre nord pentru a stăvili incursiunile creștinilor. Regele din Leon (4), Ordono II, a condus în 913 (?) o expediție în teritoriul musulman, unde a săvîrșit un adevărat măcel. A. R. a inițiat o campanie de răzbunare în finalul căreia a înfrînt armatele unite din Leon și Navarra (5) în bătălia de la Valdejunquera (6) la 26 iulie 920. După ce și-a împlinit răzbunarea, califul a cerut supunere, apoi a făcut o incursiune în Navarra în primăvara lui 924 și a șters de pe fața pămîntului capitala Pamplona.
Noul rege al Navarrei, Ramiro al II lea, s-a dovedit mai puternic decît înaintașii săi, și R. nu a fost în stare să-l domine ca pe Ordono. După ce a suferit o serie de înfrîngeri minore, Ramiro a distrus armata lui A. R. în bătălia de la Simancas (7) în 939. Fericit că a scăpat cu viață, califul a jurat că niciodată nu va mai conduce (...)
>
SURSA
A. Axelrod & C. Phillips, Dictatori și tirani, trad. I. Aramă, ed. Lider, București, 1995, pp. 12-13/ABD AR-RAHMAN AL III LEA (891-961)
NOTE M. T.
(1)
(2)
(3)
(4)
(5)
(6)
(7)
Se afișează postările cu eticheta Navarra. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Navarra. Afișați toate postările
joi, 31 mai 2012
vineri, 6 ianuarie 1995
Cesare Borgia (1475 Roma - 1507 Spania)
A. Axelrod & C. Phillips, Dictatori și tirani, trad. eng. 1995, Lider, București, 2000
C. B., prototipul lui Machiavelli pentru studiul despre putere Principele, era membrul unei vechi familii spaniole care s-a mutat în Italia și a dat doi papi și alți conducători ai Bisericii și ai corpului politic în frământatul secol XV.
Născut la Roma în septembrie 1475, C. B. era fiul lui Rodrigo Borgia, cardinal și apoi papă (Alexandru VI). Sora lui, Lucrezia, avea să se dovedească o nemiloasă mînuitoare a puterii în propriul interes. Tînărul Cesare a studiat la universitățile din Perugia și Pisa, obținînd licența în dreptul canonic și civil la vîrsta de 15 ani. În 1491, la 16 ani, C. a primit învestitura de episcop de Pamplona, iar în anul următor, când tatăl său a devenit papă, a avansat la funcția de arhiepiscop de Valencia. A devenit cardinal în 1493 și a fost unul dintre cei mai apropiați consilieri ai tatălui său.
În ciuda promovării sale rapide în ierarhia bisericească, tînărului Borgia îi displăcea viața religoasă, preferințele sale îndreptîndu-se spre cariera militară. În 1497, fratele său Juan, care fusese ridicat la rangul de comandant al armatei papale, fiindu-i preferat lui Cesare, a fost ucis în împrejurări misterioase. Uni istorici cred că, din gelozie, C. a pus la cale crima, dar nu există o dovadă în acest sens. C. a renunțat la funcția de cardinal în 1498 și a plecat în Franța pentru a închieia o căsătorie politică cu Charlotte d Albret, sora regelui Navarrei. Aceasta le-a dezvăluit francezilor grandiosul proiect al lui C. B. de a crea un stat pentru el în Italia. După doi sau trei ani, C., acum căpitan-general al armatei papale, i-a atras pe aliații francezi într-o campanie menită să înfrîngă rezistența multor orașe italiene față de influența papală.
Alexandru VI a murit în august 1503, înainte ca fiul său să cîștige toate orașele pe care le dorea. Din cauza ostilității noului papă, Iulius II, B. nu a putut să-și pună în practică programul. Din porunca noului papă, el a fost arestat, apoi eliberat, după care a fugit la Neapole, unde avea să fie din nou arestat. Dus în Spania pentru a fi întemnițat, el a evadat și s-a angajat în serviciul cumnatului său, regele Navarrei. B.a fost ucis în luptă la Viana la 12 martie 1507.
Referințe bibliografice complementare: Sarah Bradford, Cesare Borgia. His Life and Times, Macmillan, New York, 1976.
C. B., prototipul lui Machiavelli pentru studiul despre putere Principele, era membrul unei vechi familii spaniole care s-a mutat în Italia și a dat doi papi și alți conducători ai Bisericii și ai corpului politic în frământatul secol XV.
Născut la Roma în septembrie 1475, C. B. era fiul lui Rodrigo Borgia, cardinal și apoi papă (Alexandru VI). Sora lui, Lucrezia, avea să se dovedească o nemiloasă mînuitoare a puterii în propriul interes. Tînărul Cesare a studiat la universitățile din Perugia și Pisa, obținînd licența în dreptul canonic și civil la vîrsta de 15 ani. În 1491, la 16 ani, C. a primit învestitura de episcop de Pamplona, iar în anul următor, când tatăl său a devenit papă, a avansat la funcția de arhiepiscop de Valencia. A devenit cardinal în 1493 și a fost unul dintre cei mai apropiați consilieri ai tatălui său.
În ciuda promovării sale rapide în ierarhia bisericească, tînărului Borgia îi displăcea viața religoasă, preferințele sale îndreptîndu-se spre cariera militară. În 1497, fratele său Juan, care fusese ridicat la rangul de comandant al armatei papale, fiindu-i preferat lui Cesare, a fost ucis în împrejurări misterioase. Uni istorici cred că, din gelozie, C. a pus la cale crima, dar nu există o dovadă în acest sens. C. a renunțat la funcția de cardinal în 1498 și a plecat în Franța pentru a închieia o căsătorie politică cu Charlotte d Albret, sora regelui Navarrei. Aceasta le-a dezvăluit francezilor grandiosul proiect al lui C. B. de a crea un stat pentru el în Italia. După doi sau trei ani, C., acum căpitan-general al armatei papale, i-a atras pe aliații francezi într-o campanie menită să înfrîngă rezistența multor orașe italiene față de influența papală.
Alexandru VI a murit în august 1503, înainte ca fiul său să cîștige toate orașele pe care le dorea. Din cauza ostilității noului papă, Iulius II, B. nu a putut să-și pună în practică programul. Din porunca noului papă, el a fost arestat, apoi eliberat, după care a fugit la Neapole, unde avea să fie din nou arestat. Dus în Spania pentru a fi întemnițat, el a evadat și s-a angajat în serviciul cumnatului său, regele Navarrei. B.a fost ucis în luptă la Viana la 12 martie 1507.
Referințe bibliografice complementare: Sarah Bradford, Cesare Borgia. His Life and Times, Macmillan, New York, 1976.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)