Cezar. versus Cassivelaunus pe fluviul Tamisa (JEROME 1889)

< (...) La "Șarampoii* de la Corway" - primul cot pe care-l face Tamisa mai sus de podul de la Walton - s-a dat o bătălie între Cezar** și Cassivelaunus***. Cassivelaunus pregătise fluviul în cinstea lui Cezar, împînzind toată albia cu șarampoi (a avut, bineînțeles, grijă să agațe și o pancartă pe care scria: "Păzea!"). Cezar, însă, tot a trecut. Nu era chiar atît de lesne să-l desparți pe Cezar de fluviul ăsta. De un om ca el am avea nevoie acum prin preajma răstoacelor. (...) >

Sursa
J. K. Jerome, Trei într-o barcă, trad. L. Levițchi, ed. Tineretului, București, 1966, pp. 138-139.

Note M. T.
* șarampoi = Par lung și gros folosit la construirea picioarelor de pod. (dexonline.ro)
** Caius Iulius Caesar (101 î. H. - 44 î. H.). (www.historia.ro)
*** Cassivelaunus = Șeful unui trib celtic de la nord de Tamisa, care a condus rezistența împotriva celei de a doua expediții a lui Cezar în Anglia, din anul 54 î. H. (www.britannica.com)

 ***, Povestea Măriucăi, fata care la 12 ani a murit eroic în bătălia de la Mărășești, Digi 24, 6 august 2017

Revolta șipailor din armata Indiei coloniale britanice din 1857-9 (KIPLING 1900-1)

<
(...)
Bătrînul soldat părea tot atî de sfios ca și un copil, cînd îl găsești că a făcut o faptă nepermisă.
- (...) Este știut că poliția a dat porunci care opresc portul armelor în toată India... dar (spunînd aceste cuvinte, duse mîna cu un fel de mîngîiere în lungul sabiei), pe mine mă cunosc toți agenții de poliție de prin partea locului.
- Cred că nu a fost gîndul cel mai fericit care ți-ar fi putut veni. Ce cîștigă din fapta lor cei care ucid oamenii?
- După cîte știu eu, foarte puțin. Dar dacă din cînd în cînd n-ai mai tăia și gîtul celor răi, nu știu ce-ar face bieții oameni cumsecade, care umblă fără nici o armă și cu capu-n stele. Eu nu vorbesc cum ar vorbi unul care nu știe ce spune, căci eu văzut India scăldată în sînge, de la Delhi* spre miazăzi**.
- Ce nebunie a fost între oameni pe vremea aceea?
- Cine ar putea să-ți spună, afară de zeii care au trimis această plagă drept pedeapsă asupra țării. Un vînt de nebunie a început să macine încet măruntaiele întregii armate și soldații au prins să ridice armele contra ofițerilor. Acesta a fost primul semn al răului, care începea să prindă adîncime, și poate ar fi putut să se oprească aici, dacă nu se apucau să ucidă toate femeile sahibilor*** și copiii. dar apoi au venit sahibii de dincolo de apele mărilor**** și au făcut crîncenă judecată cu ei.
- E multă vreme de atunci și-mi aduc aminte că zvonul acestor fapte sîngeroase a ajuns pînă la la mine. Cred că anul acela a fost numit anul plăgii celei negre.
- Ce fel de viață ai dus pe vremea aceea, de nu știi tot ce s-a întîmplat. Spui că zvonul celor întîmplate a ajuns pînă la tine, dar numai zvon. Tot pămîntul însă a știut ce a fost și s-a cutremurat.
- Pămîntul nostru nu s-a cutremurat decît o singură dată... în ziua cînd Cel a Tot Puternic a primit lumina*****.
- Hhm! Cu toate acestea eu am văzut orașul Delhi tremurînd, și se șție că Delhi este buricul pămîntului.
- Va să zică s-au ridicat contra femeilor și a  copiilor? Aceasta este o faptă urîtă, care nu poate scăpa de pedeapsă.
- Mulți și-au închipuit că vor putea scăpa de ea, dar s-au înșelat. Pe vremea aceea, eu eram într-un regiment de cavalerie. Oamenii s-au răsculat. Din șase sute optzeci de săbii cîte crezi că au rămas credincioase celor care le-au dat pîinea și sarea? Trei. Între acestea era și sabia mea.
- Cu atît mai mare este vrednicia ta.
- Vrednicie! Pe vremea aceea o astfel de faptă nu putea să treacă drept vrednicie. Neamurile mele, prietenii mei și frații mei, s-au depărtat de mine și m-au privit cu dușmănie. Toată lumea spunea: „ Vremea englezilor a trecut. Fiecare să caute și să pună mîna ce poate și să păstreze pentru sine”. Vorbisem cu cei din Sobraon******, din Chillianwallah*******, din Modkee******** și Ferozeshah*********, cărora le-am dat spus: „Mai aveți puțină răbdare și vîntul va bate din altă parte. Faptele acestea nu sînt la locul lor și va veni răsplata”. În ziua aceea am făcut șaptezeci de mile călare, și în crupă, aveam soția unui sahib, iar în oblînc un copilaș. (...) După ce i-am dus la loc sigur, m-am întors la ofițerul meu, singurul care mai rămăsese în viață din cinci cîți avusesem, și i-am spus: „Dă-mi de lucru, zic eu, căci acum sînt renegat de ai mei, și sabia pe care o port este udă de sîngele vărului meu”. „Fii mulțumit, răspunde ofițerul, căci de aici înainte vei avea de lucru din greu. După ce nebunia aceasta va trece, va veni și ziua de răsplată”.
- Așa este, după fiecare nebunie urmează și răsplata, murmură lama**********, mai mult pentru sine.
- Pe vremea aceea nu se împărțeau medalii la toți cei care din întîmplare au auzit un bubuit de tun. Doamne ferește. Eu am luat parte la nouăsprezece bătălii în toată regula; la patruzeci și șase de șarje de cavalerie și nenumărate încăierări mai mărunte. Port nouă răni pe trupul meu, am o medalie și patru agrafe și insignele unui ordin; deoarece căpitanii mei care acum sînt generali și-au adus aminte de mine în ziua în care Kaiser-i-Hind și-a sărbătorit a cincizecea aniversare a de stăpînire a țării***********! „Dați-i ordinul Berettish India”, au spus ei. Acum port acest ordin atîrnat de gît. Jahir-ul (proprietatea) l-am primit din mîinile Statului, în slobodă stăpînire pentru mine și ai mei. Oamenii din vremurile acelea bune sînt astăzi Commissioneri (judecători) și vin călare la mine să mă vadă, și se ridică în scări cînd trec prin mijlocul recoltelor, ca toată lumea din sat să-i poate vedea, - și  vorbim de luptele care au trecut, și numele fiecărui mort pe care îl pomenim, ne aduce aminte de alt nume pe care l-am uitat.
(...)
>

SURSA
Rudyard Kipling, Kim************, vol. I, trad. Jul. Giurgea, Casa de Editură și Presă Viața Românească, București, 1990, pp. 82-84.

NOTE M. T.
* Delhi = Oraș în N Indiei de azi, compus din Orașul Vechi, capitală a Imperiului Marilor Moguli (1526-1858), și Orașul Nou, construit în 1911, capitala Indiei contemporane. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/6411/7/)
** În mai 1857 a izbucnit revolta șipailor, soldațiii indigeni din armata Indiei coloniale britanice, în alianță cu Imperiul Marilor Moguli din nord. Mișcarea a fost înfrântă cu dificultate în aprilie 1859. Consecințele politice au fost desființarea statului Mogul și a Companiei Indiilor de Est și instituirea Colonia Coroanei Britanice India (teritoriile de azi ale statelor India, Pakistan, Nepal, Sri Lanka) în 1858. (http://www.gatewayforindia.com/history/british_history2.htm)
*** SAHIB SA-ÍB/ s. m. (în limbajul colonial britanic) stăpân, domn; (p. ext.) om alb. (< engl. sahib) Sursa: Marele Dicționar de Neologisme '00 (2000) (https://dexonline.ro/definitie/sahib)
**** Aluzie la forțele trimise în ajutor britanicilor pe apele Oceanului Indian.
***** Fostul prinț Gautama Siddhartha (563 î. H. - 483 î. H.) și-a părăsit rangul și familia la 29 ani pentru a deveni ascet. Prin meditație la umbra arborelui Bodhi el a atins iluminarea și a fondat religia budistă. (http://www.hinduwebsite.com/buddhism/buddhaslife.asp)
****** Sobraon = Sat în statul federal Punjab din NV Indiei de azi. (http://www.fallingrain.com/world/IN/23/Sobraon.html)
******* Chillianwallah = Oraș în provincia Punjab din NE Pakistanului. (http://www.fallingrain.com/world/PK/04/Chilianwala.html)
******** Modkee = Localitate în regiunea istorică Punjab.
********* Ferozeshah / Feroze Shah = Localitate în  regiunea Delhi din N Indiei. (http://www.thedivineindia.com/feroz-shah-kotla-fort/5810)
********** LÁMA1, lama, s. m. Preot-călugăr budist (în Tibet, în Mongolia și la kalmâci). ◊ Marele lama sau Lama cel mare = șeful suprem al religiei budiste; dalai-lama. – Din fr. lama. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/lama)
*********** Regina Victoria a Marii Britanii (1837-1901) a aniversat în 1887 cincizeci de ani de la urcarea pe tronul britanic și zece ani de la proclamarea ca împărăteasă a Indiilor (Kaiser-i-Hind). (http://www.eva.ro/divertisment/vedete/regina-victoria-cea-mai-lunga-domnie-in-albion-articol-6685.html)
************ Sever Gulea, Recenzie Libris.ro, 2012 (http://www.libris.ro/kim-rudyard-kipling-ALL978-973-724-457-4--p602715.html)

Înfrângerea și prima abdicare a împăratului francez Napoleon I în 1814 (THACKERAY 1848)

<
(...) Papa conducea operațiile lui misterioase din City*, loc de mare vînzoleală în zilele acelea cînd războiul cutreiera toată Europa și cînd era în joc soarta cîtorva imperii, cînd ziarul Courier avea zeci de mii de abonați, cînd într-o zi ți se anunța bătălia de la Vittoria**, iar într-alta incendierea  Moscovei*** sau cînd cornul vînzătorilor de ziare, sunînd pe sub ferestrele din Russell Square***** în jurul orei prînzului, anunța fapte ca: „Bătălia de la Leipzig*****... șase sute de mi de oameni încleștați în luptă... înfrîngere totală a francezilor ... două sute de mii de morți”... O dată sau de două ori bătrînul Sedley se întoarse acasă cu o mutră cît se poate de gravă; și nu e de mirare, de vreme ce respectivele vești zdruncinau toate inimile și toate bursele din Europa.
Cu toate acestea, în Russell Square, Bloomsbury******, viața își urma cursul ei obișnuit, ca și cum starea de lucruri din Europa n-ar fi fost nicidecum dată peste cap. Retragerea de la Leipzig nu micșora numărul felurilor de bucate pe care le aducea Sambo de la bucătărie; aliații năvăleau în Franța, dar clopotul anunța ca și înainte ceaiul de la ora 5. Nu cred că biata Amelia să se fi sinchisit cîtuși de puțin de Brienne******* sau de Montmirail********, sau s-o fi  interesat în vreun fel oarecare războiul înainte de abdicarea împăratului*********, cînd a bătut din palme de bucurie și a început să se roage - oh, și cu cîtă recunoștință! - și cînd s-a aruncat în brațele lui George Osborne cu tot elanul sufletului ei, spre uimirea tuturor acelora care au fost martori la revărsarea asta de sentimente. Fapt este că pacea fu proclamată, Europa urma să intre într-o lungă perioadă de liniște**********; Corsicanul***********  era înfrînt, iar regimentul locotenentului Osborne n-avea să mai primească ordin de plecare.
>

SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor************, vol. I, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, ed. Capitolul, București, 1992, p. 116.

NOTE M. T.
* Cartierul central City al Londrei era deja în epocă cartierul financiar al capitalei Marii Britanii și centru financiar al lumii în curs de industrializare. (http://www.cityoflondon.gov.uk/about-the-city/about-us/Pages/default.aspx)
** Vitoria este un oraș din Spania, situat la 135 de km de granița cu Franța. La 21 iunie 1813, armata mareșalului Jourdan a fost înfrântă de armata anglo-spaniolo-portugheză comandată de ducele de Wellington. În urma eșecului, francezii au fost obligați să se retragă din Peninsula Iberică, pe care împăratul Napoleon I o ocupase în 1808. (http://www.peninsularwar.org/vitoria.htm)
*** În timpul campaniei împăratului Napleon I în Rusia în 1812, după sângeroasa bătălie indecisă de la Borodino, mareșalul rus Kutuzov decide să abandoneze Moscova fără luptă. La 1/13 septembrie Napoleon intră în fosta capitală rusă, dar în cursul nopții orașul este distrus de un incendiu planificat de guvernatorul Rostopcin. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cele-35-zile-ale-lui-napoleon-n-moscova)
**** Russell Square este o veche piață a Londrei. (http://www.gardenvisit.com/landscape_architecture/london_landscape_architecture/visitors_guide/london_squares)
***** Lângă orașul Leipzig din regatul Saxoniei, la 16-19 octombrie 1813, împăratul Napoleon I a fost învins de o armată formată din ruși, austrieci, prusieni, suedezi și saxoni. Înfrângerea a fost decisă de trădarea saxonilor, iar urmarea a fost retragerea lui Napoleon din Germania. (http://www.historyofwar.org/articles/battles_leipzig.html)
****** Bloombury este o veche piață din centrul Londrei. (http://www.gardenvisit.com/landscape_architecture/london_landscape_architecture/visitors_guide/london_squares)
******* Brienne este o localitate în nord-estul Franței, unde, la 29 ianuarie 1814, împăratul Napoleon I aobținut o victorie tactică cu armata sa de recruți împotriva mareșalului prusian Blucher. (http://www.napoleon-series.org/military/battles/1814/Weil/c_Weil6b.html)
******** Montmirail este o localitate în nord-estul Franței, unde, la 11 februarie 1814, împăratul Napoleon I a obținut o victorie tactică împotriva unei armate ruso-prusiene. (http://www.napoleonguide.com/battle_montmirail.htm)
********* După ce aliații au ocupat Parisul în martie 1814, împăratul Napoleon I a abdicat la 11 aprilie, prin tratatul semnat la Fontainebleau cu Rusia, Austria și Prusia. El a fost exilat în insula mediteraneană Elba, pe care o conducea sub garanția celor trei mari puteri. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/actualitate/articol/200-ani-primul-exil-al-lui-napoleon)
********** Franța republicană (1792-1804) și Franța imperială (18104-1815) au luptat aproape necontenit împotriva a șapte coaliții europene succesive, conduse de Marea Britanie. (http://www.bbc.co.uk/history/british/empire_seapower/french_threat_01.shtml)
*********** Napoleon s-a născut în 1769 în insula Corsica, cumpărată cu un an înainte de Ludovic XV de la republica Genova. (http://www.biblacad.ro/UPC-Napoleon.html)
************ Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)

Biografia baronului francez Adrets (1512?1513 - 1587)

<
Comandant militar francez devenit hughenot, Francois Adrets* a rămas în memoria posterității pentru măcelărirea fără milă a catolicilor în timpul războaielor religioase din Franța secolului XVI.
Născut în Chateau de la Frette, Isere, Franța, Francois Adrets a servit în armata regală a regelui francez HENRIC AL II-LEA (1519-1559).  Adrets a ajuns ulterior la gradul de colonel al „legiunilor” de sud-est din Dauphine, Languedoc și Provence. Influențat de Reformă, Adrets a devenit hughenot în 1562.
Personalitatea sa reprezenta o îmbinare de aroganță și brutalitate. Adrets a comandat cîteva campanii sîngeroase împotriva catolicilor. Într-una din împrejurări, în urma bătăliei de la Montbrison, Adrets a silit 18 prizonieri de război să se sinucidă. Această comportare l-a îndepărtat de hughenoți și în cele din urmă a avut drept consecință arestarea lui în 1563. Grațiat în același an în virtutea Edictului de la Amboise, Adrets și-a petrecut restul de 23 de ani, acum catolic, retras la casa sa din La Frette, unde a murit la 2 februarie 1587.
>

SURSA
ADRETS, FRANCOIS DE BEAUMONT, baron des (1512/1513-1587), ?

NOTĂ M.T.
* Baronul des Adtrets (1513-1587) = (http://www.museemilitairelyon.com/spip.php?article32)

Un soldat veteran francez despre cucerirea Europei de către împăratul Napoleon I (BALZAC 1832-1833)

<
(...) Atunci, văzîndu-se bine înscăunat pe tronu lui și stăpîn peste toate, încît Europa trebuia să-i ceară voie ca să-și facă nevoile, cum avea el patru frați și trei surori, ne spune cîndva, așa, într-o doară, la raport:
- Băieți, zice el, e drept ca părinții împăratului vostru să întindă mîna? Nu. Vreau ca ei să arate splendid, ca și mine! Așa că trebuie negreșit să cucerim un regat pentu fiecare dintre ei, încît francezu să fie pretutindeni stăpîn; toată lumea să tremure de frica soldațior gărzii mele și Franța să scuipe unde vrea și toți să-i spună, ca pe monedele noastre, Domnu cu tine!
- Am înțeles! răspunde oastea; sîntem gata să-ți pescuim regate cu baioneta.
A! da ce? era chip să pregeți? da de unde! dacă i-ar fi dat în minte să cucerim luna, ar fi trebuit să ne pregătim, să ne umplem ranițele și să ne cățărăm acolo. Norocu nostru că nu s-a gîndit. Regii, cum sînt deprinși cu dulceața tronului, se lasă greu; atunci, noi ăștia, trebuie să pornim. Mergem, înaintăm și tărăboiu încep din nou, mai ceva ca înainte. Și cîți oameni nu s-au prăpădit în anii aceia - și cîte pingele! Ne-am luptat cu-atîta înverșunare încît alții decît francezii ar fi obosit de mult. Da voi știți că francezu e născut filozof, așa că știe că mai curînd sau mai tîrziu tot trebuie să moară. Noi am muri cu toții fără crîcnim pentru plăcerea de a-l vedea pe împărat făcînd așa pe geografii. (Spunînd acestea, infanteristul trase un cerc cu piciorul pe solul hambarului.) Și spunea: Ăsta va fi un regat!” și făcea un regat. A! ce vremuri fericite! Coloneii se avansau generali cît ai bate din palme; generalii mareșali, mareșalii regi. Mai este unu, care trăiește ca să povestească Europei, deși e un gascon, care a trădat Franța ca să-și păstreze coroana*, căruia nu i-a crăpat obrazu de rușine pentru că vedeți, coroanele sînt de aur! Pe scurt, pontonierii care știau citi deveneau nobili. Eu, care vă vorbesc acu, am văzut la Paris unsprezece regi și o puzderie de prinți care roiau în jurul lui Napoleon ca razele de soare! Acuma voi știți că orice soldat avînd putința să se urce pe tron, dacă merita, un caporal din garda imperială era ca o curiozitate după care toți întorceau capul, că fiecare avea contribuția lui la victorie, care se trecea întocmai în livret. Și cîte bătălii n-au fost! Austerlitz**, unde armata a manevrat ca la paradă; Eylau***, unde Napoleon i-a înecat pe ruși într-un lac, parcă numai dintr-o suflare; Wagram****, unde am luptat trei zile în șir  fără să băgăm de seamă... Ce să vă mai spun: au fost bătălii cît sfinții din calendar. Atunci toți au avut prilej să se convingă că Napoleon avea în teacă adevărata spadă a lui Dumnezeu. Și soldatu se bucura de stima lui, că se știa iubit ca un copil și împăratu se interesa dacă are ce încălța, dacă are cămașă, dacă are manta, pîine, cartușe; deși își ține rangu, că doar asta-i era meseria, să domnească. Da oricine, un sergent și chiar un soldat putea să-i spună: „Împărate”, cum îmi spuneți voi mie: „Băiete”. Și ținea seama de ce-i vorbeau oamenii, se culca în zăpadă, la rînd cu noi; pe scurt, avea înfățișarea aproape a unui om natural. Eu ăsta, care mă vedeți, l-am văzut printre obuze, în fața mea, așa cum stați voi acum, da umblînd de colo pînă colo, privind prin binoclu, veșnic ocupat; atunci noi ne țineam deoparte, ca proștii. Nu știu cum le făcea toate, da cînd ne vorbea, apoi glasu lui parcă ne ardea măruntaiele; și ca să-i dovedim că sîntem copiii lui, și că nu ne putem supăra pe dînsu, treceam prin fața afurisitelor de tunuri care mugeau și scuipau regimente de obuze, fără să crîcnim. Pînă și cei ce trăgeau să moară se ridicau în capul oaselor ca să-l salute și să-i strige:
- Trăiască împăratu!
Era firesc? ați face voi asta pentru un om de rînd? Și uite așa, după ce le-am aranjat toate, împărăteasa Iozefina*****, care era de altminteri o femeie cumsecade, da avea un beteșug de nu-i  putea face copii, el a fost nevoit s-o lase, deși o iubea din tot sufletu. Da el dorea copii, că se gîndea la guvern. Aflînd de necazu ăsta, toate capetele încoronate din Europa s-au luat la harță, că fiecare voia să-i facă rost de o femeie. Da el s-a cununat, după cîte am auzit, cu o austriacă******, fiica cezarului, un om bătrîn  de care toți vorbeau, nu numai în țările noastre, unde se spune că a făcut și a dres, da în toată Europa. Și e adevărat că, uite, eu, ăsta care vă vorbesc acu, m-am dus pe Dunăre unde am văzut resturile unui pod construit de acel om, care se zice că era, la Roma, o rubedenie de-a lu Napoleon, care i-a dat împăratului nostru hîrtie la mînă să-l moștenească pentru fiu-său. Și așa, după cununia lui, care  a fost o sărbătoare pentru lumea întreagă, și cînd a scutit poporu de dări pe timp de zece ani, da pe care tot le-am plătit, că perceptorii n-au vrut să țină seamă, nevastă-sa a născut un prunc, care era regele Romei******; lucru care nu s-a mai văzut pe lume, că niciodată un copil nu s-a născut rege dacă tată-său era în viață. în ziua ceea, un balon a zburat de la Paris la Roma, ca să ducă vestea, și balonu a făcut drumu numa-ntr-o zi. Ei, acu să-l văz pe ăla care-o spune că astea-s lucruri firești! Nu, nu! Sînt lucruri scrise colo, sus. Să dea rîia-n cel care-o zice că n-a fost trimis chiar de Dumnezeu pentru slava Franței!
(...)
>

SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. G. Marcuson. ed. Dacia, Cluj, 1972, p. 177- 180.

NOTĂ M.T.
* Jean Bernadotte (1763-1844) = Mareșal francez. A fost ales în 1810 succesor al regelui Suediei de către Statele Generale ale țării scandinave, cu acordul lui Napoleon. Dar refuză să participe la campania împăratului din Rusia din 1812, iar în 1813 se alătură coaliției antifranceze care îl înfrânge pe Napoleon. În 1818 devine rege al Suediei. (http://www.napoleon-series.org/research/biographies/marshals/c_bernadotte.html)
** Austerlitz = Localitate în Cehia, unde, la 2 decembrie 1805, Napoleon a obținut cea mai mare victorie a sa, împotriva împăraților Austriei și Rusiei. (http://www.napoleonguide.com/battle_austerlitz.htm)
*** Eylau = Localitate în Prusia, azi în enclava rusă Kaliningrad, unde, la 8 februarie 1807, Napoleon a obținut o victorie sângeroasă împotriva unei armate ruso-prusiene. (http://www.napoleonguide.com/battle_eylau.htm)
**** Wagram = Localitate în Austria, unde, la 5-6 iulie 1809, Napoleon a obținut o victorie decisivă împotriva armatei austriece. (http://www.napoleonguide.com/battle_wagram.htm)
***** Josephine Beauharnais (1763-1814) = Prima soție a lui Napoleon, în perioada 1796-1809. (http://www.napoleonguide.com/josephine.htm)
****** Maria Louisa de Austria (1791-1847) = A doua soție a lui Napoleon, în perioada 1809-1814. (http://www.napoleonguide.com/josephine.htm)
******* Napoleon Francois Bonaparte (1811-1832) = Fiul legitim al lui Napoleon și al Mariei Louisa de Austria. După prima abdicare a lui Napoleon, din aprilie 1814, a plecat cu mama sa la Viena, unde a trăit ca duce de Reichstdat. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/7967/33/)

UMOR Elevi de nota 4 sau nota 10?

Tuturor elevilor care au răspuns ca mai jos, li s-a dat nota 4, deşi ar fi meritat 10. Răspundeţi şi dumneavoastră la următoarele întrebări:

1. În ce bătălie a murit Alexandru Macedon?
- În ultima sa bătălie.

2. Unde a fost semnată Declaraţia de Independenţă?
- În josul paginii.

3. Care este cauza principală a divorţului?
- Căsătoria.

4. Ce nu se poate mânca la micul dejun?
- Prânzul şi cina.

5. Cu ce se aseamănă o jumătate de măr?
- Cu cealaltă jumătate.

6. Cum poate un om să reziste opt zile, fără să doarmă?
- Foarte simplu - doarme nopţile.

7. Cum se poate ridica un elefant cu o singură mână?
- Nu veţi găsi nicăieri un elefant cu o singură mână.

8. Dacă ai avea trei portocale şi patru mere într-o mână şi patru portocale şi trei mere în cealaltă mână, ce ar însemna că ai?
- Nişte mâini foarte mari.

9. Dacă la opt oameni le-au fost necesare opt ore ca să clădească un zid, cât timp le-ar trebui la patru oameni să facă acelaşi lucru?
- Niciun pic de timp - zidul a fost deja făcut.

10. Cum poţi arunca un ou pe o pardoseală de beton, fără să crape?
- Pardoseala de beton e greu de crăpat.


''Cuget Liber'', Fun, Constanţa, 11 iulie 2013

Paradă militară în Piaţa Roşie de la Moscova

Cuget Liber 8 noiembrie 2013

FOTO. Cruzimea războiului, într-o imagine care face cât o mie de cuvinte. Povestea din spatele pozei

ȘTIRILE PROTV, București, 6 august 2012

Imagini rare. Trupul unui soldat unui soldat căzut acum 200 de ani la Waterloo, dezgropat

ȘTIRILE PROTV, București, 16 iunie 2012

Biografia califului Abd ar-Rahman III (891-961) din Spania (AXELROD & PHILLIPS 1995)

<
Cel mai mare conducător al Spaniei musulmane (1), Abd ar-Rahman și-a extins stăpînirea, devenind primul calif desemnat în regiune (2).
La moartea bunicului său, Abd Allah, în 912, A. R. a preluat conducerea unei Spanii măcinate de război civil și amenințată de invazia creștină. Cea dintîi prioritate a lui A. R. a constituit-o supunerea rebelilor răspîndiți în regiunile muntoase din sud-est. La zece zile după ce urcat pe tron, el a expus capul retezat al unui conducător rebel, iar în următoarele două decenii a întreprins anual expediții pentru a înăbuși rebeliunile care izbucneau într-un loc sau altul. În 917, cel mai puternic dintre rebeli, Hafsun, a murit, iar prin 928 A. R. a cucerit Bobastro (3), principalul focar al rebeliunii. Fii lui Hafsun au fost executați, iar ultimele scîntei de separatism s-au stins.
După ce și-a extins granițele de sud-est ale regatului, A. R. s-a întors spre nord pentru a stăvili incursiunile creștinilor. Regele din Leon (4), Ordono II, a condus în 913 (?) o expediție în teritoriul musulman, unde a săvîrșit un adevărat măcel. A. R. a inițiat o campanie de răzbunare în finalul căreia a înfrînt armatele unite din Leon și Navarra (5) în bătălia  de la Valdejunquera (6) la 26 iulie 920. După ce și-a împlinit răzbunarea, califul a cerut supunere, apoi a făcut o incursiune în Navarra în primăvara lui 924 și a șters de pe fața pămîntului capitala Pamplona.
Noul rege al Navarrei, Ramiro al II lea, s-a dovedit mai puternic decît înaintașii săi, și R. nu a fost în stare să-l domine ca pe Ordono. După ce a suferit o serie de înfrîngeri minore, Ramiro a distrus armata lui A. R. în bătălia de la Simancas (7) în 939. Fericit că a scăpat cu viață, califul a jurat că niciodată nu va mai conduce (...)
>

SURSA
A. Axelrod & C. Phillips, Dictatori și tirani, trad. I. Aramă, ed. Lider, București, 1995, pp. 12-13/ABD AR-RAHMAN AL III LEA (891-961)

NOTE M. T.
(1)
(2)
(3)
(4)
(5)
(6)
(7)

Biografia împăratului romano-german Ferdinand II Habsburg (1578-1637) (AXELROD & PHILLIPS 1995)

<
Ca împărat al Sfîntului Imperiu Roman (1), Ferdinand a susținut cu fanatism contrareforma catolică (2) și prin aceasta a provocat Războiul de 30 de Ani (3).
Născut la Graz, Austria, la 9 iulie 1578, fiul arhiducelui Carol (4), F. II a fost crescut și educat în timpul Reformei protestante (5) de preoți iezuiți (6), care l-au învățat să fie un conducător catolic zelos, ceea ce într-adevăr a fost. În 1596 a intrat în posesia teritoriilor moștenite și a început persecutarea nemiloasă a protestanților. În Styria (7), el i-a expulzat pe predicatorii și credincioșii protestanți, poruncind ca toți să fie convertiți la catolicicm sau exilați.
Dieta (8) boemiană l-a recunoscut ca rege al Boemiei (9) în 1617, iar un an mai tîrziu el a fost ales și rege al Ungariei. Deoarece stăpînirea a două regate i-ar fi îngăduit lui F. să scoată cu totul protestantismul în afara legii, Dieta din Boemia, în majoritate protestantă, l-a demis pe F. și l-a numit rege pe Frederic V, elector al Palatinatului (10). partizanii lui F. au provocat tulburări în așa-numita defenestrație* de la Praga din 23 mai 1618, în cursul căreia doi conducători protestanți au fost aruncați de la fereastra palatului de la 21 metri înălțime. Drept răspuns, rebelii protestanți s-au pregăti de război împotriva lui F. creînd condiții propice pentru izbucnirea Războiului de 30 de Ani.
După moartea a doi veri ai săi, F. a fost numit împărat al Sfîntului Imperiu Roman și a devenit principalul conducător al catolicismului. era ferm hotărît să-și folosească poziția pentru a nimici protestantismul din Europa.
Cu sprijinul a diferiți conducători de stat catolici, mai ales din Spania și Polonia, F. și-a asmuțit trupele împotriva protestanților conduși de Frederic V al Palatinatului în bătălia de la Muntele Alb, la 8 noiembrie 1620. Rebelii au fost înfrînți, iar Boemia a capitulat. F. a catolicizat forțat poporul, confiscînd toate pămînturile protestanților și lipsind Dieta de orice putere. Supușilor li s-a cerut să aleagă între convertire și exil sau execuție.

* Aruncare pe fereastră (mai ales ca act de răzbunare în Boemia la sfîrșitul Evului Mediu). (lb. engl.)

(...)
>

SURSA
A. Axelrod & C. Phillips, Dictatori și tirani, trad. I. Aramă, ed. Lider, București, 1995, pp. 165-166. / Ferdinand al II lea (1578-1637).

NOTE M. T.
(1)
(2)
(3) (1618-1648)
(4)
(5)
(6)
(7) Provincie austriacă.
(8) Parlament medieval.
(9) Cehia.
(10) Stat medival din vestul Germaniei.

Predarea lui Napoleon în fața britanicilor după înfrîngerea de la Waterloo din 1815 (BALZAC 1832-1833)

<
(...)
- Am să-ți spun, răspunse Genestas, În ajunul bătăliei de la Friedland*, continuă el după o pauză, fusesem trimis în misiune la cartierul generalului Davout, de unde mă întorceam la bivuacul meu cînd, la cotul unui drum, mă pomenesc drept în fața împăratului. Napoleon mă privește:
- Tu ești căpitanul Genestas? mă întrebă.
- Da, sire.
- Ai luptat în Egipt**?
- Da, sire.
- N-o lua pe drumu ăsta, îmi spuse, ia-o la stînga vei ajunge mai de-a dreptul la divizia ta.
Nu vă puteți închipui cu ce glas blînd mi-a spus împăratul aceste cuvinte, el, care avea atîtea griji, căci străbătea țara toată în recunoașterea cîmpului de luptă. V-am povestit întîmplarea asta ca să vedeți ce memorie avea și ca să știți că eu eram dintre aceia pe care-i cunoștea. În 1815 am depus jurămîntul. Fără greșeala aceea, poate că astăzi aș fi colonel; dar niciodată n-am avut intenția să-i trădez pe Bourboni; pe-atunci nu mă gîndeam decît să apăr Franța. Eram comandant de escadron într-o unitate de grenadieri a gărzii imperiale și, cu toate că rana mă durea, am scos și eu sabia din teacă în bătălia de la Waterloo***. Cînd totul s-a sfîrșit, l-am însoțit pe Napoleon la Paris; apoi, cînd a ajuns la Rochefort, l-am urmat în ciuda ordinului său; mă simțeam fericit să-l veghez ca să nu i se întîmplă vreo nenorocire pe drum. De aceea, într-o zi, cînd venise să se plimbe pe malul mării, m-a văzut făcînd de gardă la zece pași.
- Ei, Genestas, mi-a spus apropiindu-se de mine, va să zică n-am murit?
- Vorba asta mi-a săgetat inima. Dacă l-ați fi auzit, v-ați fi cutremurat, ca mine, din creștet pînă-n tălpi. Mi-a arătat spre criminalul de vas englezesc care bloca portul și mi-a spus:
- Cînd îl văd, regret că nu m-am înecat în sîngele gărzii mele.
- Da, adăogă Genesta, privind spre medic și spre Gropărița, chiar așa a spus.
- Mareșalii care v-au împiedicat să șarjați înșivă, i-am spus, și care v-au așezat în hodoroaga aceea de trăsură, nu vă erau prieteni.
- Vino cu mine! îmi strigă cu vioiciune, lupta încă nu s-a sfîrșit.
- Sire, bucuros m-aș alătura vouă; dar acum în brațe un copil fără mamă și nu sunt liber.
- Și așa, Adrien, pe care-l vedeți aici, m-a împiedicat să ajung la Sfînta-Elena.
- Poftim, îmi spuse împăratul, nu ți-am dăruit niciodată nimic, tu, nu erai dintre cei care totdeauna o mînă plină și alta întinsă; iată tabachera de care m-am servit în ultima campanie. Rămîi în Franța, la urma urmei e nevoie și aici de ofițeri viteji. Să nu părăsești serviciul și să nu mă dai uitării! Tu ești ultimul egiptean din armata mea pe care-l văd în picioare.
- Și mi-a dăruit o mică tabacheră.
- Gravează pe ea: „Onoare și patrie”, mi-a mai spus, asta-i istoria ultimelor noastre două campanii.
Apoi, au apărut și însoțitorii săi și am rămas toată dimineața cu ei. Împăratul se plimba în sus și în jos pe coastă, era tot timpul calm, dar uneori își încrunta sprîncenele. La amiază, se constată că e imposibil să se îmbarce. Englezii știau că se află la Rochefort, încît n-avea de ales decît între a se preda lor sau a străbate din nou Franța. Eram cu toții neliniștiți! Minutele ni se păreau ceasuri. Napoleon se afla între Bourboni, care l-ar fi împușcat, și englezi, care nu sînt oameni de onoare, căci nu se vor spăla niciodată de rușinea de care s-au acoperit zvîrlind pe o insulă stîncoasă**** un inamic care le ceruse ospitalitate. Îngrijorați cum eram, nu mai știu care dintre oamenii din suita sa îi prezentă pe locotenentul Doret, un marinar care tocmai îi propusese să-l treacă în America. În adevăr, în port se afla un bric al statului și un bastiment comercial.
- Căpitane, îl întrebă împăratul, ce plan ți-ai făcut?
- Sire, îi răspunse omul, vă puteți pe vasul comercial, iar eu pe bric, sub pavilion alb, cu oameni devotați; îl vom aborda pe englez, îl vom incendia, vom sări, veți trece.
- Plecăm cu voi! îi strig căpitanului.
Napoleon ne privi pe toți și zise:
- Căpitane Doret, păstrează-te pentru Franța!
Pentru prima și ultima dată pe l-am văzut pe Napoleon emoționat. Apoi ne făcu un semn cu mîna și plecă. M-am depărtat după ce l-am văzut abordînd vasul englez. În port de afla un trădător care, prin semnale, îl avertiza pe inamic de prezența împăratului. Napoleon a încercat un ultim mijloc, a făcut ceea ce făcea pe cîmpul de luptă, înainta spre inamic în loc să-l lase pe el să vină la dânsul. Vorbiți de dureri; nu există cuvinte care să descrie deznădejdea celor care l-au iubit.
(...)
>

SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, ed. Dacia, Cluj, 1972, pp. 254-256.

NOTE M.T.
* Friedland = Localitate în Prusia, azi în Rusia, unde, la 14 iunie 1807, Napoleon a înfrânt decisiv armata rusă, obligându-l pe țar să încheie pacea de la Tilsit. (http://www.napoleonguide.com/battle_friedland.htm)
** În 1798-1799, generalul republican N. Bonaparte a fost trimis într-o expediție pentru a cuceri Egiptul otoman. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/ce-c-utat-m-re-ul-napoleon-n-egipt)
*** Waterloo = Localitate în Belgia, unde, la 18 iunie 1815, Napoleon a fost înfrânt decisiv de coaliția europeană. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/b-t-lia-waterloo)
**** Insulița Sfânta Elena din sudul Oceanului Atlantic. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/napoleon-invata-engleza-timpul-exilului-insula-sf-elena)

Menelik II (1844-1913)

A. Axelrod & C. Phillips, Dictatori și tirani, Lider, București, 2000 (eng. 1995), p. 330-331

Împăratul etiopian Menlik II a dublat suprafața țării prin anexări și a învins o armată europeană într-una din cele mai mari bătălii din istoria Africii.
Fiu al regelui Haile Malakot din Shewa, M. s- anăscut pe 17 august 1844 la Ankober, în Shewa, o provincie semiautonomă a Imperiului Etiopian și a primit numele Sahle Miriam. Cînd tatăl său a fost ucis îm timpul invadării Shewei de către forțele imperiale în 1855, S. M. a fost luat prizonier de către împăratul etiopian Teodoros II. În 1865 a evadat și s-a întors în Shewa. La 21 de ani, l-a înlăturat de la putere pe conducătorul Shewei, Bezebeh, și s-a declarat negus (rege) al provinciei.
Sub controlul nominal a doi împărați, S. M. și-a consolidat puterea și a inițiat o politică de expansiune în numele coroanei. La moartea împăratului Yohannes IV în 1889, S. M., cel mai puternic om din țară, a revendicat coroana imperială și a adoptat numele de Menelik II.
În 1889, M. a semnat tratatul de la Uccialli cu Italia. Italienii au redactat două versiuni, una în limba italiană și una în limba amharică. Potrivit celei dintâi, Etiopia devenea protectorat italian. M. a anulat înțelegerea. În bătălia de la Adowa, dela 1 martie 1896, forțele lui au învins armata italiană într-un din cele mai mari bătălii din istoria Africii. Ca urmare, Etiopia a obțiut suveranitate deplină și poziția de conducător a lui M. nu a mai fost amenințată.
În 1906-1907, a  suferit mai multr atacuri de paralizie. Puterea a fost preluată de soția sa și un regent înainte de a fi transmisă nepotului Lij Iyasu. M. a murit la 12 decembrie 1913 în capitala etiopiană întemeiată de el, Addis-Abeba.

Referințe bibliografice complementare: Harold Marcus, The Life  and Times of Menelik II. Ethiopia 1844-1913, Clarendon press, Oxford, 1975.

„Bătălia de la Mărășești” (MUNTEANU 1921)

 Cassian R. Munteanu, Bătălia de la Mărășești, Facla, Timișoara, 1977, 158 p.

5 Prefață - Nicolae Roșu & Nicolae Țirioi

15 Notă asupra ediției - Nicolae Roșu & Nicolae Țirioi

16 Tabel cronologic

21 Martiriul cătanelor
Câmpul de luptă
Atacul
Dum-dum și măcel
Excitantele
Înmormântarea
Tragedia unui cioban
O conversație peste Dunăre
Camaradul meu, țigan
Celui dispărut...
Moartea gornistului
Ave Caesar!...
Steagul nostru
În spital
Scrisori din Galiția
Spre soare răsare
Evadarea 
Pribegia
Salvat

77 Bătălia de la Mărășești
Dușmanii despre Mărășești
Anexe
Extrase din cele mai frumoase comunicate oficiale românești

100 Pribeag (versuri)
Rugăciune
Părăsiți
Semenicul
În pribegie
Povestea pribeagului
Dorința din urmă
Pe malul Mării
De sărbători
Cleopatra
Trei corbi
Mărășeștii
Pro nobis
În cimitir
Sonet
Bolnav
Boul
Baba Mărie
Târdziu
Viciejii noștri

126 Articole politice
Către cetitori
Mucenicii Unirii
Voluntarii României Mari

131 Referințe critice

145 Anișoara Odeanu, Lui Cassian R. Munteanu, 1928

147 Fotografii

157 Cuprins

coperta IV: Ceea ce reiese din aceste opere e un suflu larg de bunătate, o dragoste nesfârșită pentru pământul și poporul românesc. Din marea mulțime de aspecte în care se prezintă viața, el alege numai pe acelea care convin credinței lui. Și credința lui e numai una: neamul românesc. Sunt pagini sugestive, înduioșătoare în toate aceste volume. Și unde valoarea lor crește este că, deși alese, cum am mai spus, el nu iese totuși din datele nu  numai ale verosimilității, dar chiar ale celei mai obiective realități. Sunt copii de pe natură, cele mai multe. Imagini cărora sufletul nu numai prin origine, dar și prin colorit și prin stil - limpede, ușor și simplu - C. R. M. e un scriitor, înainte de toate, bănățean. - Camil Petrescu