Circulație în Anglia versus circulație în Franța în 1914 (URSULEANU 1981)

<
(...)
În 1914, cînd Europa trepida de tunurile primului råzboi mondial, automobilele erau deja o realitate amenințătoare. În asemenea măsură încît Andre Maurois* povestește că, atunci cînd soldații englezi au debarcat pe pămîntul francez, fiecăruia i s-a distribuit un mic ghid care conținea și această frază semnificativă:"Infanteriștii ca și șoferii vehiculelor militare să-și amintească în fiecare moment cå pe continent toți șoferii conduc pe partea greșită a stråzii"! Logică britanică...
(...)
>

Sursa
Dan Ursuleanu, Umor pe patru roți, ed. Sport - Turism / col. Cartea de vacanță, București, 1981, p. 357.

Notă M. T.
* Salomon Herzog (1885-1967) = Scriitor și academician din Franța. Din 1947, pseudonimul Andre Maurois devine numele său legal. (wikipedia.ro)

Revolta șipailor din armata Indiei coloniale britanice din 1857-9 (KIPLING 1900-1)

<
(...)
Bătrînul soldat părea tot atî de sfios ca și un copil, cînd îl găsești că a făcut o faptă nepermisă.
- (...) Este știut că poliția a dat porunci care opresc portul armelor în toată India... dar (spunînd aceste cuvinte, duse mîna cu un fel de mîngîiere în lungul sabiei), pe mine mă cunosc toți agenții de poliție de prin partea locului.
- Cred că nu a fost gîndul cel mai fericit care ți-ar fi putut veni. Ce cîștigă din fapta lor cei care ucid oamenii?
- După cîte știu eu, foarte puțin. Dar dacă din cînd în cînd n-ai mai tăia și gîtul celor răi, nu știu ce-ar face bieții oameni cumsecade, care umblă fără nici o armă și cu capu-n stele. Eu nu vorbesc cum ar vorbi unul care nu știe ce spune, căci eu văzut India scăldată în sînge, de la Delhi* spre miazăzi**.
- Ce nebunie a fost între oameni pe vremea aceea?
- Cine ar putea să-ți spună, afară de zeii care au trimis această plagă drept pedeapsă asupra țării. Un vînt de nebunie a început să macine încet măruntaiele întregii armate și soldații au prins să ridice armele contra ofițerilor. Acesta a fost primul semn al răului, care începea să prindă adîncime, și poate ar fi putut să se oprească aici, dacă nu se apucau să ucidă toate femeile sahibilor*** și copiii. dar apoi au venit sahibii de dincolo de apele mărilor**** și au făcut crîncenă judecată cu ei.
- E multă vreme de atunci și-mi aduc aminte că zvonul acestor fapte sîngeroase a ajuns pînă la la mine. Cred că anul acela a fost numit anul plăgii celei negre.
- Ce fel de viață ai dus pe vremea aceea, de nu știi tot ce s-a întîmplat. Spui că zvonul celor întîmplate a ajuns pînă la tine, dar numai zvon. Tot pămîntul însă a știut ce a fost și s-a cutremurat.
- Pămîntul nostru nu s-a cutremurat decît o singură dată... în ziua cînd Cel a Tot Puternic a primit lumina*****.
- Hhm! Cu toate acestea eu am văzut orașul Delhi tremurînd, și se șție că Delhi este buricul pămîntului.
- Va să zică s-au ridicat contra femeilor și a  copiilor? Aceasta este o faptă urîtă, care nu poate scăpa de pedeapsă.
- Mulți și-au închipuit că vor putea scăpa de ea, dar s-au înșelat. Pe vremea aceea, eu eram într-un regiment de cavalerie. Oamenii s-au răsculat. Din șase sute optzeci de săbii cîte crezi că au rămas credincioase celor care le-au dat pîinea și sarea? Trei. Între acestea era și sabia mea.
- Cu atît mai mare este vrednicia ta.
- Vrednicie! Pe vremea aceea o astfel de faptă nu putea să treacă drept vrednicie. Neamurile mele, prietenii mei și frații mei, s-au depărtat de mine și m-au privit cu dușmănie. Toată lumea spunea: „ Vremea englezilor a trecut. Fiecare să caute și să pună mîna ce poate și să păstreze pentru sine”. Vorbisem cu cei din Sobraon******, din Chillianwallah*******, din Modkee******** și Ferozeshah*********, cărora le-am dat spus: „Mai aveți puțină răbdare și vîntul va bate din altă parte. Faptele acestea nu sînt la locul lor și va veni răsplata”. În ziua aceea am făcut șaptezeci de mile călare, și în crupă, aveam soția unui sahib, iar în oblînc un copilaș. (...) După ce i-am dus la loc sigur, m-am întors la ofițerul meu, singurul care mai rămăsese în viață din cinci cîți avusesem, și i-am spus: „Dă-mi de lucru, zic eu, căci acum sînt renegat de ai mei, și sabia pe care o port este udă de sîngele vărului meu”. „Fii mulțumit, răspunde ofițerul, căci de aici înainte vei avea de lucru din greu. După ce nebunia aceasta va trece, va veni și ziua de răsplată”.
- Așa este, după fiecare nebunie urmează și răsplata, murmură lama**********, mai mult pentru sine.
- Pe vremea aceea nu se împărțeau medalii la toți cei care din întîmplare au auzit un bubuit de tun. Doamne ferește. Eu am luat parte la nouăsprezece bătălii în toată regula; la patruzeci și șase de șarje de cavalerie și nenumărate încăierări mai mărunte. Port nouă răni pe trupul meu, am o medalie și patru agrafe și insignele unui ordin; deoarece căpitanii mei care acum sînt generali și-au adus aminte de mine în ziua în care Kaiser-i-Hind și-a sărbătorit a cincizecea aniversare a de stăpînire a țării***********! „Dați-i ordinul Berettish India”, au spus ei. Acum port acest ordin atîrnat de gît. Jahir-ul (proprietatea) l-am primit din mîinile Statului, în slobodă stăpînire pentru mine și ai mei. Oamenii din vremurile acelea bune sînt astăzi Commissioneri (judecători) și vin călare la mine să mă vadă, și se ridică în scări cînd trec prin mijlocul recoltelor, ca toată lumea din sat să-i poate vedea, - și  vorbim de luptele care au trecut, și numele fiecărui mort pe care îl pomenim, ne aduce aminte de alt nume pe care l-am uitat.
(...)
>

SURSA
Rudyard Kipling, Kim************, vol. I, trad. Jul. Giurgea, Casa de Editură și Presă Viața Românească, București, 1990, pp. 82-84.

NOTE M. T.
* Delhi = Oraș în N Indiei de azi, compus din Orașul Vechi, capitală a Imperiului Marilor Moguli (1526-1858), și Orașul Nou, construit în 1911, capitala Indiei contemporane. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/6411/7/)
** În mai 1857 a izbucnit revolta șipailor, soldațiii indigeni din armata Indiei coloniale britanice, în alianță cu Imperiul Marilor Moguli din nord. Mișcarea a fost înfrântă cu dificultate în aprilie 1859. Consecințele politice au fost desființarea statului Mogul și a Companiei Indiilor de Est și instituirea Colonia Coroanei Britanice India (teritoriile de azi ale statelor India, Pakistan, Nepal, Sri Lanka) în 1858. (http://www.gatewayforindia.com/history/british_history2.htm)
*** SAHIB SA-ÍB/ s. m. (în limbajul colonial britanic) stăpân, domn; (p. ext.) om alb. (< engl. sahib) Sursa: Marele Dicționar de Neologisme '00 (2000) (https://dexonline.ro/definitie/sahib)
**** Aluzie la forțele trimise în ajutor britanicilor pe apele Oceanului Indian.
***** Fostul prinț Gautama Siddhartha (563 î. H. - 483 î. H.) și-a părăsit rangul și familia la 29 ani pentru a deveni ascet. Prin meditație la umbra arborelui Bodhi el a atins iluminarea și a fondat religia budistă. (http://www.hinduwebsite.com/buddhism/buddhaslife.asp)
****** Sobraon = Sat în statul federal Punjab din NV Indiei de azi. (http://www.fallingrain.com/world/IN/23/Sobraon.html)
******* Chillianwallah = Oraș în provincia Punjab din NE Pakistanului. (http://www.fallingrain.com/world/PK/04/Chilianwala.html)
******** Modkee = Localitate în regiunea istorică Punjab.
********* Ferozeshah / Feroze Shah = Localitate în  regiunea Delhi din N Indiei. (http://www.thedivineindia.com/feroz-shah-kotla-fort/5810)
********** LÁMA1, lama, s. m. Preot-călugăr budist (în Tibet, în Mongolia și la kalmâci). ◊ Marele lama sau Lama cel mare = șeful suprem al religiei budiste; dalai-lama. – Din fr. lama. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/lama)
*********** Regina Victoria a Marii Britanii (1837-1901) a aniversat în 1887 cincizeci de ani de la urcarea pe tronul britanic și zece ani de la proclamarea ca împărăteasă a Indiilor (Kaiser-i-Hind). (http://www.eva.ro/divertisment/vedete/regina-victoria-cea-mai-lunga-domnie-in-albion-articol-6685.html)
************ Sever Gulea, Recenzie Libris.ro, 2012 (http://www.libris.ro/kim-rudyard-kipling-ALL978-973-724-457-4--p602715.html)

Un soldat veteran francez despre campania din Italia din 1796-7 a generalului N. Bonaparte (BALZAC 1832-1833)

<
(...) De atunci, ne pomenim cu el, slăbuț cum era, general-șef al armatei din Italia*, care n-avea nici pîine, nici muniții, nici  încălțăminte, nici efecte, o armată ca vai de ea, goală ca degetu.
- Băieți, ne zice el, iată-ne împreună. Să vă intre în cap, zice, că pînă-n două săptămîni veți fi învingători, echipați cu efecte noi, veți avea cu toții mantale, ghetre bune, încălțăminte cum nu s-a mai văzut; numai că trebuie să mărșăluim, copii, să le luăm de la Milano, unde se află toate.
Și pornim în marș. Francezu nostru, turtit, mai mult mort decît viu, se îmbărbătează. Eram treizeci de mii de desculți împotriva a optzeci de mii de germani care făceau pe grozavii, toți chipeși, bine hrăniți, parcă-i văd și acuma. Atunci Napoleon, care pe atunci nu era decît Bonaparte, parcă ne dă puteri: și mărșăluiam noaptea, și mărșăluiam ziua, îi dăm peste cap la Montenotte, îi luăm la goană la Rivoli, Lodi, Arcole, Millesimo și nu le dăm răgaz. Ostașu prinde gust de bătaie. Și atunci, Napoleon, numai ce ți-i învălui pe generalii germani care nu mai știau pe unde să se vîre ca să scape teferi, îi scarmănă bine, le ia prizonieri, uneori dintr-o dată, cîte zece mii de oameni, împresurîndu-i cu o mie cinci sute de francezi pe care-i manevra cum știa el; cu un cuvînt, le ia tunurile, proviziile, bani, muniția, tot ce se poate lua, îi aruncă în apă, îi bate în munți, îi zvîrle în aer, îi mănîncă de vii pe pămînt, îi cotonogește pe tot locu. Iar trupele noastre prind osînză; că, vedeți voi, împăratu, care era și om deștept, știa să se pună bine cu populația, căreia îi spunea că venea ca s-o libereze. Așa că civilii ne găzduiau și ne iubeau, ba și femeile, care erau foarte cu judecată. Pînă la urmă, în ventose** 96, care era pe timpurile alea cum ar fi astăzi luna martie, eram încolțiți într-un ungher din țara marmotelor, iar după campanie, iată-ne stăpîni peste Italia așa cum făgăduise Napoleon. Iar anu următor, în martie, după un singur an și două campanii, iată-ne în fața Vienei: dereticasem peste tot. Venisem de hac, pe rînd, la trei armate diferite și scosesem din pîine patru generali austrieci, printre care și un bătrîn cu părul alb și căruia îi făcusem de petrecanie ca unui șoarece, pe o rogojină, la Mantova.
Un om ca toți oamenii ar fi putu face asta? Sigur că nu. Nu mai încape vorbă, îl ajuta Dumnezeu. Se împărțea la toți ca cele cinci pîini din Scriptură, ziua conducea lupta, noaptea o pregătea, încît sentinelele îl vedeau mereu umblînd de colo pînă colo, și nu dormea, nici nu mînca. Așa că văzînd ce minuni făcea, ostașul îl privea ca pe tatăl său bun. Și înainte!
(...)
>

SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. G. Marcuson, ed. dacia, Cluj, 1972, pp. 169-171.

NOTE M.T.
* Prin campania victorioasă din Italia din 1796-1797, generalul a obligat pe Hasburgii austrieci să încheie o pace defavorabilă cu Franța republicană. http://www.historynet.com/general-napoleon-bonapartes-italian-campaign.htm
** În 1792 Convenția Națională (parlamentul republican din Franța) a adoptat un nou caldendar, în vigoare până în 1806. (http://destepti.ro/calendarul-republican-al-revolutiei-franceze)

Un soldat veteran francez despre legătura împăratului Napoleon I cu religia (BALZAC 1832-1833)

<
(...)
- Vedeți voi, oameni buni, Napoleon s-a născut în Corsica, asta-i o insulă franceză încălzită de soarele Italiei, unde toate fierb ca-ntr-un cazan, unde toți oameni se omoară unii pe alții din tată-n fiu, pentru te-miri-ce, că așa gîndesc ei. Să vă spun de la-nceput lucrul cel mai de necrezut, mumă-sa care era cea mai frumoasă femeie de pe vremea aceea și o vicleană, s-a gîndit să-l închine lui Dumnezeu, ca să-l ferească de toate primejdiile din copilăria sa și din viața lui, că visase ea odată cum  că lumea luase foc în ziua cînd l-a născut. Era o profeție! Și-așa, îi cere ea lui Dumnezeu să-l ocrotească și-i făgăduiește că Napoleon va sprijini sfînta religie, care pe atunci era prigonită... Așa s-au învoit ei și așa s-a întîmplat.
Acu, fiți atenți și să-mi spuneți dacă ce auziți e lucru firesc.
E sigur și fără îndoială că numai omul care s-a gîndit să încheie o învoială secretă putea să treacă peste liniile altora, printr gloanțe și mitralii care ne omorau ca pe muște, da care nu se atingeau de capul lui. Am văzut eu asta, cu ochii mei, mai ales la Eylau*. Parcă-l văd și acum cum se urcă pe o înălțime, duce la ochi binoclu, privește lupta și zice:
- Merge bine!
Un intrigant cu panaș, care-l sîcia cît se poate și se ținea scai de dînsu, după cîte-am auzit., chiar cînd mînca, vrea să facă pe deșteptu și, după ce pleacă împăratu, se proțăpește în locul lui. Hait! într-o clipă s-a curățat! adio panaș. Vă dați seama că Napoleon se învoise să păstreze secretu numai pentru dînsu. De-aia toți care-l însoțeau, chiar prietenii lui buni cădeau ca spicele: Duroc**, Bessieres***, Lannes****, tot oameni tari ca oțelul și pe care-i strunea după cum îi era voia. În sfîrșit, ca dovadă că era copilul lui Dumnezeu, menit a fi părintele ostașului, nimeni nu l-a văzut niciodată locotenent sau căpitan! Chiar așa, dintr-o dată comandant! Nu părea să aibă mai mult de douăzeci și patru de ani da era general cu vechime, de cînd cu luarea Toulonului*****, cînd a început a arăta altora că nu se pricepeau să manevreze tunurile. (...)
>

SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. G . Marcuson, ed. Dacia, Cluj, 1972, pp. 168-169.

NOTE M.T.
* Eylau = Localitate în regatul Prusiei, azi în enclava rusă Kaliningrad. La 7 februarie 1807, a avut loc o bătălie sîngeroasă nedecisă între o armată condusă Napoleon și o armată ruso-prusiană. (http://battlefieldanomalies.com/eylau/)
** Geraud Duroc (1772-1813) = General și diplomat francez. Mare mareșal al Palatului Imperial și aghiotant al lui Napoleon. Duce de Frioul. Moare în bătălia de la Bautzen. (http://www.napoleon.org/en/Template/biographie.asp?idpage=483345)
*** Jean Bessieres (1768-1813) = Mareșal francez. Mort în campania din Saxonia din 1813. (http://www.napoleon.org/fr/salle_lecture/biographies/files/marechalbessieres.asp)
**** Jean Lannes (1769-1809) = Mareșal francez. Duce de Montebello. Mort în bătălia de la Essling. (http://www.napoleonguide.com/marshal_lannes.htm)
***** Toulon = Important port francez la Mediterana. Asediul din 7 septembrie - 19 decembrie 1793 al armatei republicane franceze a dus la eliberarea sa de sub ocupația anglo-spaniolă. (http://www.napoleonguide.com/battle_toulon.htm)

Masacru prin gazare pe frontul italiano-austriac în Primul Război Mondial (ARGHEZI)

<
(...)
Un ofițer străin, de pe la Isonzo*, mi-a povestit în București, un detaliu de război necunoscut, pe care ți-l relatez. Armatele își disputau munții, întăriți cu artilerie grea, și cînd era pierdut un munte, se pierdea un defileu întreg de munți și văi. Italienii parveniseră să stăpînească zarea stîncoasă, dintr-o gaură, ca o firidă, în care sfîrșea o galerie de cîțiva kilometri, prvăzută cu o linie ferată. Tunul italian venea pe șine pînă-n ochiul găuriidin zidul neted și abrupt, și de-acolo, de sus, da drumul unei ghiulele și pleca. Ghiuleaua devasta lagărul austriac, de mai multe ori pe zi, iar în gaura galeriei, unde nu se zărea în intervale nimic, artileria Austriei nu putea să îngroape un singur proiectil. Toate calculele, ochirile îndelungate, geniul, balistică, deteră greș. Pentru că frontul începea să zacă, pe regiunea Carsiului, de lingoare, și asutriecii puteau să ajungă de-a-ndaratele pînă la Viena, un inginer bavarez* a venit să examineze situația, a văzut gaura din catapeteasma muntelui, a priceput problema și, dispărînd cîteva ore, s-a întors cu un ghiozdan subsoară, din care a luat ceva și a pus într-un tun. <<Asta nu trebuie sa nimereasca în gaura italiană, trebuie numai să se apropie nițel de ea și este de ajuns, zise inginerul. Nu o să mai bată tunul încoace.>> Tunul austriac fu slobozit. Ceva cît o cioară cu aripile strînse străbătu spațiul din muntele de sus. Dinaintea găurii lucrul a crăpat. Si ieși un nor alb deodată, din ghiulea, și numaidecît norul fugi pe gaură, înghițit. Socoteala fusese exactă. Tirajul tunului din munte trebuia să tîrască gazul de cupru și să asfixieze galeria. La înnaintarea bavarezilor sau a prusacilor**, - am uitat, - galeria de șase kilometri se așternuse, pînă la gura ei dinapoi, cu sute de cadavre înfiorătoare.
(...)
>


SURSA
Tudor Arghezi, Pravilă de morală practică: Tudor Arghezi, Subiecte, ed. Minerva / seria Arcade, București, 1990, p. 293.`

NOTE  M.T.
* Isonzo = Rîu pe teritoriul Sloveniei și Italiei unde  între iunie 1915 și noiembrie 1917, în Primul Război Mondial, au avut loc 12 batalii foarte sîngeroase între armatele italiene și austro-germane. (http://www.firstworldwar.com/battles/isonzo.htm)
** Bavaria = Regiune istorică în sudul Germaniei cu capitala la Munchen.
*** Prusia = Regiune istorică în estul Germaniei cu capitala la Berlin.

„Cozma Răcoare” (SADOVEANU 1904)

M. SADOVEANU, Cîntecul amintirii,  Minerva/BPT  1357, București, 1990, p. 1-10

„Numai ochii să-i fi văzut și s-a mîntuit. Strașnic român!”

„Turcii și grecii cutreierau moșiile în toate părțile, se căinau bieții oameni pe toate cărările – rele vremuri!”

„Toți fugeau dinaintea zaverei, el, ferească Dumnezeu! L-au prins și l-au pus în lanțuri... Ș-apoi: numai s-a scuturat, a atins fiarele cu mîna, a șuierat calul și pe ici ți-e drumul! Cine nu știa că Răcoare are iarba fierului! Așa-i era lui scris: numai glonte de argint să-l omoare... Unde mai vezi așa oameni acum? S-au trecut vremurile acelea!”

 „A auzit de Feciorul Româncei? Iaca și acela era un pui de lele! Acela prăda dincolo, la munteni; Cozma prăda dincoace. Și într-o noapte se întîlneau la Milcov, schimbau prăzile și se întorceau până la ziuă la sălașurle lor.”

„Avea Vodă Calimah o iapă arăbească și o păzeau slujitorii ca pe ochii din cap: îi așteptau vremea. Într-o noapte – pe la Sînziene  -intră Cozma la grajduri, spintecă iapa și fură mînzul. Știi că mînzul e îmbrăcat înt-o cămașă. Răcoare a rupt cămașa, dar a rupt-o așa că a spintecat în două nările mînzului. Și uite așa, mînzul rupt la nări a crescut în întuneric, hrănit cu miez de nucă. Și cînd l-a încălecar Cozma, apoi cal a fost: răsufla în voie, nu mai ostenea cît e cucul! Iaca, de aceea nu-l întrecea pe Cozma nici vîntul!

Într-un rînd (și eu eram volintir pe vremea aceea) Cozma s-a trezit între zidurile Probotei, cu volintirii înlăuntru și cu turcii pe dinafară. Turcii băteau cu tunrile în ziduri. Volintirii se sfătuiesc să închine mănăstirea. Cozma tace. A doua zi, Cozma nicăieri. Dar de la ziduri și pînă la pădurea Probotei un șir de leșuri. Acela era drumul lui Răcoare!

(...) El de nevoie n-a știut, de frică nici atîta, dar nici de dragoste... Cumplit român!”

Casa de gheață construită la St. Petersburg, în 1740 de țarina Ana (VERNE 1864)

(185/VI) „(…) o carte destul de rară, de dl. Kraft, avînd drept titlu: Descrierea amănunțită a casei de gheață construită la St. Petersburg, în ianuarie 1740, și a tuturor obiectelor ce le conținea. (…)

-(…) Casa, construită din ordinul împărătesei Ana și în care organizase căsătoria unuia din bufonii săi, (…); înaintea fațadei se înșiruiau 6 tunuri de gheață pe afetele lor; s-a tras de mai multe ori cu pulbere și cu ghiulele, dar acest tunuri nu s-au sfărîmat;(…). Dar acolo unde gustul și arta au repurtat un triumf, a fost frontonul palatului, împodobit cu statui de gheață de o mare frumusețe; peronul oferea privitorului vase cu flori și portocali, făcuți din același material; (…).”

J. VERNE, Căpitanul Hatteras, trad. (fr. 1864-5) I. Katz, ed. II, ed. I.Creangă/5, București, 1990, 297 p.

Marele Zid din China în secolul XIX (VERNE 1892)

(117) „Din uriașa frontieră artificială ridicată între China și Mongolia n-au mai rămas decît bucăți din temelia de granit și cuarț roșiatic, terasa de cărămizi cu parapete de înălțimi inegale, cîteva tunuri vechi, ruginite și ascunse sub o perdea deasă de licheni și niște turnuri pătrate cu creneluri desperecheate. Nesfîrșitul zid urcă și coboară, se curbează și se îndreaptă, se-ntinde cît vezi cu ochii urmînd denivălările solului.”

(113) „-Zidul chinezesc e cu adevărat de vreun folos? m-a întrebat maiorul Noltitz.

- Chinezilor, nu știu, dar fără îndoială oratorilor, cărora le slujește de comparație cînd se discută tratatele comerciale. Fără el s-ar face discuții?”

J. VERNE, Claudius Bombarnac, trad. (fr. 1892) S. Radian, I. Creangă/nr. 40, București, 1989, p. 5-138.