<
(...) De atunci, ne pomenim cu el, slăbuț cum era, general-șef al armatei din Italia*, care n-avea nici pîine, nici muniții, nici încălțăminte, nici efecte, o armată ca vai de ea, goală ca degetu.
- Băieți, ne zice el, iată-ne împreună. Să vă intre în cap, zice, că pînă-n două săptămîni veți fi învingători, echipați cu efecte noi, veți avea cu toții mantale, ghetre bune, încălțăminte cum nu s-a mai văzut; numai că trebuie să mărșăluim, copii, să le luăm de la Milano, unde se află toate.
Și pornim în marș. Francezu nostru, turtit, mai mult mort decît viu, se îmbărbătează. Eram treizeci de mii de desculți împotriva a optzeci de mii de germani care făceau pe grozavii, toți chipeși, bine hrăniți, parcă-i văd și acuma. Atunci Napoleon, care pe atunci nu era decît Bonaparte, parcă ne dă puteri: și mărșăluiam noaptea, și mărșăluiam ziua, îi dăm peste cap la Montenotte, îi luăm la goană la Rivoli, Lodi, Arcole, Millesimo și nu le dăm răgaz. Ostașu prinde gust de bătaie. Și atunci, Napoleon, numai ce ți-i învălui pe generalii germani care nu mai știau pe unde să se vîre ca să scape teferi, îi scarmănă bine, le ia prizonieri, uneori dintr-o dată, cîte zece mii de oameni, împresurîndu-i cu o mie cinci sute de francezi pe care-i manevra cum știa el; cu un cuvînt, le ia tunurile, proviziile, bani, muniția, tot ce se poate lua, îi aruncă în apă, îi bate în munți, îi zvîrle în aer, îi mănîncă de vii pe pămînt, îi cotonogește pe tot locu. Iar trupele noastre prind osînză; că, vedeți voi, împăratu, care era și om deștept, știa să se pună bine cu populația, căreia îi spunea că venea ca s-o libereze. Așa că civilii ne găzduiau și ne iubeau, ba și femeile, care erau foarte cu judecată. Pînă la urmă, în ventose** 96, care era pe timpurile alea cum ar fi astăzi luna martie, eram încolțiți într-un ungher din țara marmotelor, iar după campanie, iată-ne stăpîni peste Italia așa cum făgăduise Napoleon. Iar anu următor, în martie, după un singur an și două campanii, iată-ne în fața Vienei: dereticasem peste tot. Venisem de hac, pe rînd, la trei armate diferite și scosesem din pîine patru generali austrieci, printre care și un bătrîn cu părul alb și căruia îi făcusem de petrecanie ca unui șoarece, pe o rogojină, la Mantova.
Un om ca toți oamenii ar fi putu face asta? Sigur că nu. Nu mai încape vorbă, îl ajuta Dumnezeu. Se împărțea la toți ca cele cinci pîini din Scriptură, ziua conducea lupta, noaptea o pregătea, încît sentinelele îl vedeau mereu umblînd de colo pînă colo, și nu dormea, nici nu mînca. Așa că văzînd ce minuni făcea, ostașul îl privea ca pe tatăl său bun. Și înainte!
(...)
>
SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. G. Marcuson, ed. dacia, Cluj, 1972, pp. 169-171.
NOTE M.T.
* Prin campania victorioasă din Italia din 1796-1797, generalul a obligat pe Hasburgii austrieci să încheie o pace defavorabilă cu Franța republicană. http://www.historynet.com/general-napoleon-bonapartes-italian-campaign.htm
** În 1792 Convenția Națională (parlamentul republican din Franța) a adoptat un nou caldendar, în vigoare până în 1806. (http://destepti.ro/calendarul-republican-al-revolutiei-franceze)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu