<
(...)
Deci, triumful burgheziei asupra sistemului monarhic avînd drept scop să mărească în ochii poporului numărul privilegiaților, triumful poporului asupra burgheziei va fi efectul inevitabil al acestei schimbări. Dacă se va întîmpla această perturbare, ea va avea ca mijloc dreptul de vot acordat fără măsură tuturor. Cine votează, discută. Putere discutată nu există. Vă puteți imagina o societate fără guvern? Nu. Ei bine, cine spune guvern, spune forță. Forța trebuie să se întemeieze pe lucruri judecate. Iată rațiunile care m-au făcut să gîndesc că principiul elecțiunii este unul dintre cele mai funeste pentru existența guvernelor moderne. Sigur, cred că mi-am dovedit îndeajuns dragostea pentru cei săraci și pentru cei care suferă, n-aș putea fi învinuit că le vreau răul; dar, cu toată admirația pe care le-o port pentru calea grea pe care au pășit, sublimi prin răbdarea și resemnarea lor, îi declar incapabili să participe la guvernarea țării. Ei îmi par a fi minorii unei națiuni și trebuie ținuți sub tutelă. Altfel, după mine, domnilor, cuvîntul elecțiune va aduce aceleași stricăciuni ca și cuvintele conștiință și libertate, rău înțelese, rău definite și aruncate mulțimilor ca simboluri de revoltă și ordine de distrugere. Conducerea maselor mi se pare așadar un lucru drept și necesar pentru menținea societății.
- Acest sistem dezminte atît de total convingerile noastre actuale, încît cred că avem dreptul să vă cerem să ne explicați argumentele dumneavoastră, spuse Genestas, întrerupîndu-l pe medic.
(...)
- Dacă cer legi energice pentru a ține în frâu mulțimile ignorante, continuă medicul după o scurtă pauză, în schimb, doresc ca sistemul să aibă o rețea elastică și binevoitoare pentru a îngădui oricărui om din popor - care ar avea voință și s-ar simți capabil - de a se ridica spre păturile superioare. Orice putere tinde să se mențină. Pentru a dura, astăzi ca și odinioară, guvernele trebuie să atragă de partea lor bărbații puternici, recrutîndu-i de pretudindeni pentru avea apărători și a răpi maselor elementele energice care le agită. Deschizînd ambiției publice căi anevoioase și totodată lesnicioasă - anevoioase pentru veleitățile incomplete, lesnicioase pentru voințele reale - un stat poate preveni tulburările la care duc piedicile care se pun mersului ascendent al adevăratelor spirite superioare spre nivelul lor.
Cei patruzeci de ani de frământări* au convins pe oamenii de bun-simț că superioritățile sunt urmare a ordinii sociale. Acestea se împart în trei categorii și sînt incontestabile: superioritate de gândire, superioritate politică, superioritate de avere. Cu alte cuvinte: arta, puterea și banii - sau: principiul, mijlocul și rezultatul. Făcînd tabula rasa, presupunînd că unitățile sociale ar fi perfect egale, nașterile în aceeași proporție și dînd fiecărei familii o bucată egală de pămînt, după o vreme veți regăsi actualele inegalități de avere; rezultă din acest adevăr izbitor că superioritataea de avere, de gîndire și de putere este un fapt pe care trebuie să-l acceptăm, un fapt pe care mulțimile îl vor considera întotdeauna o nedreptate, văzînd niște privilegii în drepturile cele mai cinstit dobîndite. Pornind de la această bază, contractul social va fi deci un pact perpetuu între cei care posedă și cei care nu posedă. După acest principiu, legile se vor face de către cei care trag foloase de pe urma lor, căci aceștia trebuie să aibă instinctul conservării lor și să prevadă primejdiile. Ei sînt mai interesați ca mulțimile să stea liniștite decît mulțimile înseși. Popoarele au nevoie să li se ofere fericirea de-a gata. Situîndu-vă pe acest punct de vedere atunci cînd judecați societatea, dacă o veți privi în totalitatea ei, veți recunoaște împreună cu mine că dreptul de elecțiune trebuie să fie exercitat numai de cei ce posedă avere, putere sau inteligență și veți recunoaște de asemeni că mandatarii lor nu pot avea decît atribuții extrem restrînse.
Legislatorul, domnilor, trebuie să fie superior vremii sale. El constată tendința erorilor generale și precizează direcțiile în care înclină ideile unei națiuni; el va lucra așadar mai mult pentru viitor decît pentru prezent, mai mult pentru generația care crește decît pentru cea care dispare. Dacă însă apelați la mulțime pentru a făuri legea, poate oare mulțimea să fie superioară ei înșeși? Nu. Cu cît adunarea va reprezenta cu mai multă fidelitate opiniile mulțimii, cu-atît mai puțin se va bucura ea de înțelegerea guvernului, cu-atît mai puțin înalte vor fi vederile ei, cu atît mai puțin precisă și mai confuză legislația ei, căci gloata este, mai ales în Franța, și va fi întotdeauna, ceea ce este o gloată. Legea înseamnă supunere față de reguli; orice regulă se opune deprinderilor naturale, intereselor individului; va face mulțimea legi împotriva ei înșiși? Nu. Ades, tendința legilor trebuie să fie în rațiune inversă cu tendința moravurilor. A modela legile după moravurile generale ar însemna să se dea, în Spania, prime de încurajare intoleranței religioase și lenei; în Anglia, spiritului mercantil; în Italia, dragostei pentu artele menite a exprima societatea, dar care nu pot fi toată societatea; în Germania, titlurilor nobiliare; în Franța, spiritului de superficialitate, modei ideilor, ușurinței cu care ne separăn în clici care ne-au devorat întotdeauna, Ce s-a întîmplat în ultimii patruzeci și mai bine de ani, de cînd colegiile electorale se amestecă în fabricarea legilor? Avem patruzeci de mii de legi! Un popor cu patruzeci de mii legi nu are nici una. Cinci sute de capete mediocre - căci într-un secol nu pot fi mai mult de o sută de inteligențe mari - pot avea tăria de a se înălța pînă la aceste considerații? Nu. Oameni originari din cinci sute de localități diferite nu vor înțelege niciodată în același chip spiritul legii - iar legea trebuie să fie una.
Dar merg mai departe. Mai curînd sau mai tîrziu, o adunare cade sub sceptrul unui om și, în loc să avem niște dinastii regale, avem schimbătoarele și costisitoarele dinastii ale primilor miniștri. La căpătul oricărei deliberări se află Mirabeau**, Danton***, Robespierre**** sau Napoleon*****; niște proconsuli****** sau un împărat. În adevăr, e necesară o anumită cantitate de forță pentru a ridica o anumită greutate; această forță poate fi distribuită pe un număr mai mare sau mai mic de pîrghii; dar, în definitiv, forța trebuie să fie proporțională cu greutatea; în cazul nostru, greutatea este poporul ignorant și năpăstuit care formează talpa oricărei societăți. Puterea, reprezintă prin natura ei, are nevoie de o mare concentrare pentru a opune rezistență egală mișcării populare. Iată aplicarea principiului pe care adineauri l-am dezvoltat vorbindu-vă de restricția privilegiului guvernamental. Dacă admiteți oameni de talent, ei se supun acestei legi naturale și îi supun țara; dacă adunați oameni mediocri, vor fi învinși mai devreme sau mai tîrziu, de spiritul superior: deputatul talentat simte rațiunea de stat, deputatul mediocru face tranzacții cu forța. Pe scurt, o adunare cedează unei idei, precum Convenția******* în timpul Terorii********; sau unei puteri, precum Corpul Legislativ********* sub Napoleon; unui sistem sau, ca astăzi, banilor. Adunarea republicană pe care o vizează unii oameni bine-intenționați, este imposibilă; cei ce o doresc sunt niște naivi desăvîrșiți sau niște viitori tirani.
O adunare deliberantă care discută primejdiile ce amenință o națiune, în loc s-o îndemne la acțiune, nu vi s-ar părea ridiculă? Poporul are mandatari însărcinați să acorde sau să refuze impozitele - și asta e drept, și a existat întotdeauna, sub tiranul cel mai crud și sub principele cel mai blînd. Banul este insesizabil; de altfel, impozitul are margini naturale dincolo de care o națiune se revoltă pentru a-l refuza sau se culcă pentru a muri. Dacă acest corp electiv schimbător ca și necesitățile înseși, ca ideile pe care le reprezintă, refuză să admită supunerea față de o lege rea, totul e bine. Dar să presupui că cinci sute de oameni, veniți din toate colțurile unui imperiu, vor face o lege bună, nu-i o glumă proastă pe care, mai curînd sau mai tîrziu, popoarele o vor plăti? Atunci își schimbă tiranii, asta-i tot. Puterea, legea, trebuie deci să fie opera unui singur om care, prin forța lucrurilor, este silit să supună neîncetat acțiunile sale aprobării generale.
Dar modificările aduse exercițiului puterii, fie a unuia singur, fie a mai multor, fie a mai multor, nu se pot găsi decît în instituțiile religioase ale unui popor. Religia este singurul antidot cu adevărat eficace al abuzurilor puterii supreme. Dacă o națiune pierde sentimentul religios, ea devine sedițioasă din principiu, iar principele devine tiran din necesitate. Camerele - care se situează între suveran și supuși - nu sînt decît paleative ale acestor două tendințe. Adunările, potrivit cu ceea ce vă spuneam, devin complice fie ale insurecției, fie ale tiraniei. Cu toate astea, stăpînirea unei singure persoane - spre care înclin - nu reprezintă binele absolut, căci rezultatele politicii vor depinde în veci de moravuri și credințe. Dacă o națiune e îmbătrînită, dacă filozofismul și spiritul de discuție au corupt-o pînă în măduva oaselor, atunci se va îndrepta spre despotism, în ciuda libertății formale; tot astfel după cum popoarele înțelepte știu aproape întotdeauna să descopere libertatea sub formele despotismului.
Din toate acestea rezultă necesitatea unei mari restricții în drepturile electorale, necesitatea unui guvern tare, necesitatea unei religii puternice care să facă din bogătaș un prieten al săracului și să poruncească săracului o resemnare totală. În sfîrșit, este cu adevărat urgent ca puterea adunărilor să se limiteze la chestiunea impozitului și la aceea a înregistrării legilor, răpindu-li-se dreptul de a le fabrica.
Multe capete gîndesc altfel, știu. Astăzi, ca și pe vremuri,există spirite înfocate care caută mai-binele și care ar dori ca societatea să fie mai înțelept întocmită decît este. Dar inovațiile care urmăresc să opereze prefaceri sociale au nevoie de o sancțiune universală. Novatorii să aibă răbdare. Cînd măsor timpul care a fost necesar pentru statornicirea creștinismului, revoluție morală care trebuie să fie pașnică, mă cutremur la nenorocirea unei revoluții în ordinea materială și conchid pentru menținere a instituțiilor existente. Fiecare cu gîndul său, a spus creștinismul; fiecare cu ogorul său, a spus legea modernă. Fiecare cu gîndul său înseamnă consfințirea drepturilor inteligenței; fiecare cu ogorul său înseamnă consfințirea proprietății bazate pe efortul muncii. Aceasta-i societatea noastră. Natura statornicește viața omenească pe sentimentul conservării individuale, viața socială se întemeiază pe interesul personal. Acestea sînt, pentru mine, adevăratele principii politice. Zdrobind aceste două sentimente egoiste sub ideea unei vieți viitoare, religia modifică duritatea contactelor sociale. Astfel , Dumnezeu temperează suferințele pe care le produc ciocnirile de interese, prin sentimentul religios care ridică la rangul de virtute uitarea-de-sine, după cum, prin legi necunoscute, a moderat ciocnirile în mecanismul lumilor. Creștinismul spune săracului să-l suporte pe bogat și bogatului să ușureze suferințele săracului; pentru mine, aceste puține cuvinte cuprind esența tuturor legilor divine și umane.
- Eu, nefiind bărbat de stat, spuse notarul, văd într-un suveran lichidatorul unei societăți care trebuie să rămînă în permanentă stare de lichidare; el transmite succesorului său un activ egal cu cel pe care l-a primit.
- Eu nu sunt un om de stat, replică Benassis cu vioiciune, întrerupîndu-l pe notar. Pentru a îmbunătăți starea unei comune, a unui canton sau a unui arondisment se cere numai bun-simț; celui ce conduce un departament i se cere și talent; dar aceste patru sfere administrative oferă orizonturi mărginite, pe care vederile de rînd pot ușor să le cuprindă; interesele lor se leagă prin fire vizibile de marea mișcare a statului. În regiunea superioară, toate se măresc, privirea bărbatului de stat trebuie să domine punctul de vedere în care se află. Acolo unde - pentru a face mult bine într-un arondisment, într-un canton sau într-o comună - nu e necesar să poți prevedea rezultatele politicii pe o perioadă de numai zece ani, cînd e vorba de o națiune, trebuie să-i poți presimți destinele și să le măsori pe o perioadă de un secol. Geniul unui Colbert**********, al unui Sully***********, nu înseamnă nimic dacă nu se sprijină pe voința care i-a făcut pe Napoleon și pe Cromwell************. Un mare ministru, domnilor, este o mare idee scrisă pe toții anii secolului, a cărei splendoare și prosperitate a fost de el pregătită. Pentru el, virtutea cea mai necesară este perseverența. De altfel, în toate cele omenești, oare nu perseverența este expresia cea mai înaltă a forței? De cîtăva vreme, întîlnim prea mulți bărbați care au idei de miniștri în loc să aibă idei naționale, ca să nu admirăm pe adevăratul om de stat, pe cel ce ne oferă cea mai imensă poezie omenească. A privi mereu dincolo de clipa prezentă și a păși înaintea destinului, a te situa deasupra puterii și a rămîne acolo numai prin sentimentul utilității, fără a-ți face iluzii cu privire la forțele tale; a te despuia de pasiuni și chiar de orice simplă ambiție pentru a rămîne stăpîn pe facultățile tale, pentru a prevedea, a voi și a acționa fără încetare; a fi drept și absolut, a păstra ordinea în general, a-ți sili inima să tacă și a nu asculta de glasul inteligenței; a nu fi nici bănuitor, nici încrezător; nici sceptic, nici credul; nici recunoscător, nici ingrat; nici în urmă cu un eveniment, nici surprins de o idee; în sfîrșit, a trăi prin sentimentul maselor și a le domina întotdeauna întinzîndu-ți aripile spiritului, volumul glasului și penetrația privirii tale; a vedea nu detaliile, ci consecințele tuturor lucrurilor - nu însemnează toate acestea a fi ceva mai mult decît un om? Iată de ce numele marilor și distinșilor părinți ai națiunilor trebuie să fie mereu populare.
(...)
- Domnilor, n-ați spus nimic despre armată! strigă Genestas. Organizarea militară îmi pare a fi adevăratul model al oricărei societăți civile, spada este tutoarea poporului.
- Căpitane, spuse rîzînd judecătorul de pace, un avocat bătrîn zicea că imperiile încep cu spada și sfîrșesc cu pana de scris. Noi am ajuns la pana de scris.
>
SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. G . Marcuson, ed. Dacia, Cluj, 1972, pp. 154-161.
NOTĂ M.T.
* În 1789 a început prima revoluție franceză, urmată de proclamarea republicii în 1792 și proclamarea imperiului în 1804, în paralel cu războaiele cu coalițiile europene succesive, și revenirea dinastiei regale de Bourbon în perioada (1814/1815-1830).
** Honore Riquetti, conte de Mirabeau (1749-1791 Paris) = Personalitate a Adunării Naționale, în timpul revoluției franceze. (http://www.britannica.com/biography/Honore-Gabriel-Riqueti-comte-de-Mirabeau)
*** Georges Danton (1759-1794 Paris) = Fondator al clubului politic revoluționar al Cordelierilor. Deputat al Convenției Naționale (20 septembrie 1792 - 5 aprilie 1794). Ministru al justiției (10 august 1792 - 7 octombrie 1792). Liderul Comitetului Salvării Publice (6 aprilie 1793 - 27 iulie 1793). Ghilotinat în Timpul Terorii iacobinilor. (http://www.britannica.com/biography/Georges-Danton)
**** Maximilien Robespierre (1758-1794) = Avocat. Lider al clubului politic revoluționar al Iacobinilor. Membru al Comitetului Salvării Publice a care instituit regimul Terorii (iulie 1793-27 iulie 1794). Ghilotinat de politicieni moderați, care au instituit regimul Directoratului (1794-1799). (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/maximilien-robespierre-1758-1794-revolu-ionarul-contrarevolu-ionar)
***** Napoleon Bonaparte (1769-1821) = General francez. Prim-Consul al Republicii Franceze (1799-1804). Împărat al Franței (1804-1814/1815). (http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/biografii-comentate-xxxvii-napoleon-bonaparte-creatorul-propagandei-de-stat-de-calin-hentea-11591927)
****** PROCÓNSUL, proconsuli, s. m. Magistrat roman care, după încheierea consulatului, era însărcinat cu guvernarea unei provincii. – Din lat., fr.proconsul. Sursa: DEX '09 (2009)
******* Convenția Națională = Adunarea Constituantă din Franța din perioada 21 septembrie 1792 - 26 octombrie 1795. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/sfar-itul-monarhiei-franceze)
******** Teroarea = Regim politic din Franța revoluționară din perioada 5 septembrie 1793 - 28 iulie 1794, când puterea a fost exercitată de extremiștii iacobini conduși de M. Robespierre. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/maximilien-robespierre-1758-1794-revolu-ionarul-contrarevolu-ionar)
********* Corpul Legislativ = Una din cele patru adunări legislative instituite de Constituția din 13 decembrie 1799, care legitima lovitura de stat din 10 noiembrie 1799 a generalului Napoleon Bonaparte. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/napoleon-bonaparte-constitu-ia-anului-viii)
********** Jean Colbert (1619-1683) = Reprezentant al școlii mercantiliste de economie. Controlor general al finanțelor din 1665. Creatorul puterii economice a Franței în timpul domniei regelui Ludovic al XIV. (http://www.britannica.com/biography/Jean-Baptiste-Colbert)
*********** Maximilien de Bethune, duce de Sully (1560-1641) = Ministru protestant al regelui Henric IV al Franței. (http://www.chateausully.fr/en/duke-of-sully)
************ Oliver Cromwell (1599 -1658) = Comandant al armatei Parlamentului în războiul civil cîștigat împotriva regele Carol I Stuart. Lord-Protector al Angliei (1649-1658). (http://www.evz.ro/cromwell-erou-revolutionar-sau-criminal-de-razboi-819357.html)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu