Elite versus mase în Franța în 1829 (BALZAC 1832-1833)

<
(...)
Deci, triumful burgheziei asupra sistemului monarhic  avînd drept scop să mărească în ochii poporului numărul privilegiaților, triumful poporului asupra burgheziei va fi efectul  inevitabil al acestei schimbări. Dacă se va întîmpla această perturbare, ea va avea ca mijloc dreptul de vot acordat fără măsură tuturor. Cine votează, discută. Putere discutată nu există. Vă puteți imagina o societate fără guvern? Nu. Ei bine, cine spune guvern, spune forță. Forța trebuie să se întemeieze pe lucruri judecate. Iată rațiunile care m-au făcut să gîndesc că principiul elecțiunii este unul dintre cele mai funeste pentru existența guvernelor moderne. Sigur, cred că mi-am dovedit îndeajuns dragostea pentru cei săraci și pentru cei care suferă, n-aș putea fi învinuit că le vreau răul; dar, cu toată admirația pe care le-o port pentru calea grea pe care au pășit, sublimi prin răbdarea și resemnarea lor, îi declar incapabili să participe la guvernarea țării. Ei îmi par a fi minorii unei națiuni și trebuie ținuți sub tutelă. Altfel, după mine, domnilor, cuvîntul elecțiune  va aduce aceleași  stricăciuni ca și cuvintele conștiință și libertate, rău înțelese, rău definite și aruncate mulțimilor ca simboluri de revoltă și ordine de distrugere. Conducerea maselor mi se pare așadar un lucru drept și necesar pentru menținea societății.
- Acest sistem dezminte atît de total convingerile noastre actuale, încît cred că avem dreptul să vă cerem să ne explicați argumentele dumneavoastră, spuse Genestas, întrerupîndu-l pe medic.
(...)
- Dacă cer legi energice pentru a ține în frâu mulțimile ignorante, continuă medicul după o scurtă pauză, în schimb, doresc ca sistemul să aibă o rețea elastică și binevoitoare pentru a îngădui oricărui om din popor - care ar avea voință și s-ar simți capabil - de a se ridica spre păturile superioare. Orice putere tinde să se mențină. Pentru a dura, astăzi ca și odinioară, guvernele trebuie să atragă de partea lor bărbații puternici, recrutîndu-i de pretudindeni pentru avea apărători și a răpi maselor elementele energice care le agită. Deschizînd ambiției publice căi anevoioase și totodată lesnicioasă - anevoioase pentru veleitățile incomplete, lesnicioase pentru voințele reale - un stat poate preveni tulburările la care duc piedicile care se pun mersului ascendent al adevăratelor spirite superioare spre nivelul lor.
Cei patruzeci de ani de frământări* au convins pe oamenii de bun-simț că superioritățile sunt urmare a ordinii sociale. Acestea se împart în trei categorii și sînt incontestabile: superioritate de gândire, superioritate politică, superioritate de avere. Cu alte cuvinte: arta, puterea și banii - sau: principiul, mijlocul și rezultatul. Făcînd tabula rasa, presupunînd că unitățile sociale ar fi perfect egale, nașterile în aceeași proporție și dînd fiecărei familii o bucată egală de pămînt, după o vreme veți regăsi actualele inegalități de avere; rezultă din acest adevăr izbitor că superioritataea de avere, de gîndire și de putere este un fapt pe care trebuie să-l acceptăm, un fapt pe care mulțimile îl vor considera întotdeauna o nedreptate, văzînd niște privilegii în drepturile cele mai cinstit dobîndite. Pornind de la această bază, contractul social va fi deci un pact perpetuu între cei care posedă și cei care nu posedă. După acest principiu, legile se vor face de către cei care trag foloase de pe urma lor, căci aceștia trebuie să aibă instinctul conservării lor și să prevadă primejdiile. Ei sînt mai interesați ca mulțimile să stea liniștite decît mulțimile înseși. Popoarele au nevoie să li se ofere fericirea de-a gata. Situîndu-vă pe acest punct de vedere atunci cînd judecați societatea, dacă o veți privi în totalitatea ei, veți recunoaște împreună cu mine că dreptul de elecțiune trebuie să fie exercitat numai de cei ce posedă avere, putere sau inteligență și veți recunoaște de asemeni că mandatarii lor nu pot avea decît atribuții extrem restrînse.
Legislatorul, domnilor, trebuie să fie superior vremii sale. El constată tendința erorilor generale și precizează direcțiile în care înclină ideile unei națiuni; el va lucra așadar mai mult pentru viitor decît pentru prezent, mai mult pentru generația care crește decît pentru cea care dispare. Dacă însă apelați la mulțime pentru a făuri legea, poate oare mulțimea să fie superioară ei înșeși? Nu. Cu cît adunarea va reprezenta cu mai multă fidelitate opiniile mulțimii, cu-atît mai puțin se va bucura ea de înțelegerea guvernului, cu-atît mai puțin înalte vor fi vederile ei, cu atît mai puțin precisă și mai confuză legislația ei, căci gloata este, mai ales în Franța, și va fi întotdeauna, ceea ce este o gloată. Legea înseamnă supunere față de reguli; orice regulă se opune deprinderilor naturale, intereselor individului; va face mulțimea legi împotriva ei înșiși? Nu. Ades, tendința legilor trebuie să fie în rațiune inversă cu tendința moravurilor. A modela legile după moravurile generale ar însemna să se dea, în Spania, prime de încurajare intoleranței religioase și lenei; în Anglia, spiritului mercantil; în Italia, dragostei pentu artele menite a exprima societatea, dar care nu pot fi toată societatea; în Germania, titlurilor nobiliare; în Franța, spiritului de superficialitate, modei ideilor, ușurinței cu care ne separăn în clici care ne-au devorat întotdeauna, Ce s-a întîmplat în ultimii patruzeci și mai bine de ani, de cînd colegiile electorale se amestecă în fabricarea legilor? Avem patruzeci de mii de legi! Un popor cu patruzeci de mii legi nu are nici una. Cinci sute de capete mediocre - căci într-un secol nu pot fi mai mult de o sută de inteligențe mari - pot avea tăria de a se înălța pînă la aceste considerații? Nu. Oameni originari din cinci sute de localități diferite nu vor înțelege niciodată în același chip spiritul legii - iar legea trebuie să fie una.
Dar merg mai departe. Mai curînd sau mai tîrziu, o adunare cade sub sceptrul unui om și, în loc să avem niște dinastii regale, avem schimbătoarele și costisitoarele dinastii ale primilor miniștri. La căpătul oricărei deliberări se află Mirabeau**, Danton***, Robespierre**** sau Napoleon*****; niște proconsuli****** sau un împărat. În adevăr, e necesară o anumită cantitate de forță pentru a ridica o anumită greutate; această forță poate fi distribuită pe un număr mai mare sau mai mic de pîrghii; dar, în definitiv, forța trebuie să fie proporțională cu greutatea; în cazul nostru, greutatea este poporul ignorant și năpăstuit care formează talpa oricărei societăți. Puterea, reprezintă prin natura ei, are nevoie de o mare concentrare pentru a opune rezistență egală mișcării populare. Iată aplicarea principiului pe care adineauri l-am dezvoltat vorbindu-vă de restricția privilegiului guvernamental. Dacă admiteți oameni de talent, ei se supun acestei legi naturale și îi supun țara; dacă adunați oameni mediocri, vor fi învinși mai devreme sau mai tîrziu, de spiritul superior: deputatul talentat simte rațiunea de stat, deputatul mediocru face tranzacții cu forța. Pe scurt, o adunare cedează unei idei, precum Convenția******* în timpul Terorii********; sau unei puteri, precum Corpul Legislativ********* sub Napoleon; unui sistem sau, ca astăzi, banilor. Adunarea republicană pe care o vizează unii oameni bine-intenționați, este imposibilă; cei ce o doresc sunt niște naivi desăvîrșiți sau niște viitori tirani.
O adunare deliberantă care discută primejdiile ce amenință o națiune, în loc s-o îndemne la acțiune, nu vi s-ar părea ridiculă? Poporul are mandatari însărcinați să acorde sau să refuze impozitele - și asta e drept, și a existat întotdeauna, sub tiranul cel mai crud și sub principele cel mai blînd. Banul este insesizabil; de altfel, impozitul are margini naturale dincolo de care o națiune se revoltă pentru a-l refuza sau se culcă pentru a muri. Dacă acest corp electiv schimbător ca și necesitățile înseși, ca ideile pe care le reprezintă, refuză să admită supunerea față de o lege rea, totul e bine. Dar să presupui că cinci sute de oameni, veniți din toate colțurile unui imperiu, vor face o lege bună, nu-i o glumă proastă pe care, mai curînd sau mai tîrziu, popoarele o vor plăti? Atunci își schimbă tiranii, asta-i tot. Puterea, legea, trebuie deci să fie opera unui singur om care, prin forța lucrurilor, este silit să supună neîncetat acțiunile sale aprobării generale.
Dar modificările aduse exercițiului puterii, fie a unuia singur, fie a mai multor, fie a mai multor, nu se pot găsi decît în instituțiile religioase ale unui popor. Religia este singurul antidot cu adevărat eficace al abuzurilor puterii supreme. Dacă o națiune pierde sentimentul religios, ea devine sedițioasă din principiu, iar principele devine tiran din necesitate. Camerele - care se situează între suveran și supuși - nu sînt decît paleative ale acestor două tendințe. Adunările, potrivit cu ceea ce vă spuneam, devin complice fie ale insurecției, fie ale tiraniei. Cu toate astea, stăpînirea unei singure persoane  - spre care înclin - nu reprezintă binele absolut, căci rezultatele politicii vor depinde în veci de moravuri și credințe. Dacă o națiune e îmbătrînită, dacă filozofismul și spiritul de discuție au corupt-o pînă în măduva oaselor, atunci se va îndrepta spre despotism, în ciuda libertății formale; tot astfel după cum popoarele înțelepte știu aproape întotdeauna să descopere libertatea sub formele despotismului.
Din toate acestea rezultă necesitatea unei mari restricții în drepturile electorale, necesitatea unui guvern tare, necesitatea unei religii puternice care să facă din bogătaș un prieten al săracului și să poruncească săracului o resemnare totală. În sfîrșit, este cu adevărat urgent ca puterea adunărilor să se limiteze la chestiunea impozitului și la aceea a înregistrării legilor, răpindu-li-se dreptul de a le fabrica.
Multe capete gîndesc altfel, știu. Astăzi, ca și pe vremuri,există spirite înfocate care caută mai-binele și care ar dori ca societatea să fie mai înțelept întocmită decît este. Dar inovațiile care urmăresc să opereze prefaceri sociale au nevoie de o sancțiune universală. Novatorii să aibă răbdare. Cînd măsor timpul care a fost necesar pentru statornicirea creștinismului, revoluție morală care trebuie să fie pașnică, mă cutremur la nenorocirea unei revoluții în ordinea materială  și conchid pentru menținere a instituțiilor existente. Fiecare cu gîndul său, a spus creștinismul; fiecare cu ogorul său, a spus legea modernă. Fiecare cu gîndul său înseamnă consfințirea drepturilor inteligenței; fiecare cu ogorul său înseamnă consfințirea proprietății bazate pe efortul muncii. Aceasta-i societatea noastră. Natura statornicește viața omenească pe sentimentul conservării individuale, viața socială se întemeiază pe interesul personal. Acestea sînt, pentru mine, adevăratele principii politice. Zdrobind aceste două sentimente egoiste sub ideea unei vieți viitoare, religia modifică duritatea contactelor sociale. Astfel , Dumnezeu temperează suferințele pe care le produc ciocnirile de interese, prin sentimentul religios care ridică la rangul de virtute uitarea-de-sine, după cum, prin legi necunoscute, a moderat ciocnirile în mecanismul lumilor. Creștinismul spune săracului să-l suporte pe bogat și bogatului să ușureze suferințele săracului; pentru mine, aceste puține cuvinte cuprind esența tuturor legilor divine și umane.
- Eu, nefiind bărbat de stat, spuse notarul, văd într-un suveran lichidatorul unei societăți care trebuie să rămînă în permanentă stare de lichidare; el transmite succesorului său un activ egal cu cel pe care l-a primit.
- Eu nu sunt un om de stat, replică Benassis cu vioiciune, întrerupîndu-l pe notar. Pentru a îmbunătăți starea unei comune, a unui canton sau a unui arondisment se cere numai bun-simț; celui ce conduce un departament i se cere și talent; dar aceste patru sfere administrative oferă orizonturi mărginite, pe care vederile de rînd pot ușor să le cuprindă; interesele lor se leagă prin fire vizibile de marea mișcare a statului. În regiunea superioară, toate se măresc, privirea bărbatului de stat trebuie să domine punctul de vedere în care se află. Acolo unde - pentru a face mult bine într-un arondisment, într-un canton sau într-o comună - nu e necesar să poți prevedea rezultatele politicii pe o perioadă de numai zece ani, cînd e vorba de o națiune, trebuie să-i poți presimți destinele și să le măsori pe o perioadă de un secol. Geniul unui Colbert**********, al unui Sully***********, nu înseamnă nimic dacă nu se sprijină pe voința care i-a făcut pe Napoleon și pe Cromwell************. Un mare ministru, domnilor, este o mare idee scrisă pe toții anii secolului, a cărei splendoare și prosperitate a fost de el pregătită. Pentru el, virtutea cea mai necesară este perseverența. De altfel, în toate cele omenești, oare nu perseverența este expresia cea mai înaltă a forței? De cîtăva vreme, întîlnim prea mulți bărbați care au idei de miniștri în loc să aibă idei naționale, ca să nu admirăm pe adevăratul om de stat, pe cel ce ne oferă cea mai imensă poezie omenească. A privi mereu dincolo de clipa prezentă și a păși înaintea destinului, a te situa deasupra puterii și a rămîne acolo numai prin sentimentul utilității, fără a-ți face iluzii cu privire la forțele tale; a te despuia de pasiuni și chiar de orice simplă ambiție pentru a rămîne stăpîn pe facultățile tale, pentru a prevedea, a voi și a acționa fără încetare; a fi drept și absolut, a păstra ordinea în general, a-ți sili inima să tacă și a nu asculta de glasul inteligenței; a nu fi nici bănuitor, nici încrezător; nici sceptic, nici credul; nici recunoscător, nici ingrat; nici în urmă cu un eveniment, nici surprins de o idee; în sfîrșit, a trăi prin sentimentul maselor  și a le domina întotdeauna întinzîndu-ți aripile spiritului, volumul glasului și penetrația privirii tale; a vedea nu detaliile, ci consecințele tuturor lucrurilor - nu însemnează toate acestea a fi ceva mai mult decît un om? Iată de ce numele marilor și distinșilor părinți ai națiunilor trebuie să fie mereu populare.
(...)
- Domnilor, n-ați spus nimic despre armată! strigă Genestas. Organizarea militară  îmi pare a fi adevăratul model al oricărei societăți civile, spada este tutoarea poporului.
- Căpitane, spuse rîzînd judecătorul de pace, un avocat bătrîn zicea că imperiile încep cu spada și sfîrșesc cu pana de scris. Noi am ajuns la pana de scris.
>

SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. G . Marcuson, ed. Dacia, Cluj, 1972, pp. 154-161.

NOTĂ M.T.
* În 1789 a început prima revoluție franceză, urmată de proclamarea republicii în 1792 și proclamarea imperiului în 1804, în paralel cu războaiele cu coalițiile europene succesive,  și revenirea dinastiei regale de Bourbon în perioada (1814/1815-1830).
** Honore Riquetti, conte de Mirabeau (1749-1791 Paris) = Personalitate a Adunării Naționale, în timpul revoluției franceze. (http://www.britannica.com/biography/Honore-Gabriel-Riqueti-comte-de-Mirabeau)
*** Georges Danton (1759-1794 Paris) = Fondator al clubului politic revoluționar al Cordelierilor. Deputat al Convenției Naționale (20 septembrie 1792 - 5 aprilie 1794). Ministru al justiției (10 august 1792 - 7 octombrie 1792). Liderul Comitetului Salvării Publice (6 aprilie 1793 - 27 iulie 1793). Ghilotinat în Timpul Terorii iacobinilor. (http://www.britannica.com/biography/Georges-Danton)
**** Maximilien Robespierre (1758-1794) = Avocat. Lider al clubului politic revoluționar al Iacobinilor. Membru al Comitetului Salvării Publice a care instituit regimul Terorii (iulie 1793-27 iulie 1794). Ghilotinat de politicieni moderați, care au instituit regimul Directoratului (1794-1799). (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/maximilien-robespierre-1758-1794-revolu-ionarul-contrarevolu-ionar)
***** Napoleon Bonaparte (1769-1821) = General francez. Prim-Consul al Republicii Franceze (1799-1804). Împărat al Franței (1804-1814/1815). (http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/biografii-comentate-xxxvii-napoleon-bonaparte-creatorul-propagandei-de-stat-de-calin-hentea-11591927)
****** PROCÓNSUL, proconsuli, s. m. Magistrat roman care, după încheierea consulatului, era însărcinat cu guvernarea unei provincii. – Din lat., fr.proconsul. Sursa: DEX '09 (2009) 
******* Convenția Națională = Adunarea Constituantă din Franța din perioada 21 septembrie 1792 - 26 octombrie 1795. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/sfar-itul-monarhiei-franceze)
******** Teroarea = Regim politic din Franța revoluționară din perioada 5 septembrie 1793 - 28 iulie 1794, când puterea a fost exercitată de extremiștii iacobini conduși de M. Robespierre. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/maximilien-robespierre-1758-1794-revolu-ionarul-contrarevolu-ionar)
********* Corpul Legislativ = Una din cele patru adunări legislative instituite de Constituția din 13 decembrie 1799, care legitima lovitura de stat  din 10 noiembrie 1799 a generalului Napoleon Bonaparte. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/napoleon-bonaparte-constitu-ia-anului-viii)
********** Jean Colbert (1619-1683) = Reprezentant al școlii mercantiliste de economie. Controlor general al finanțelor din 1665. Creatorul puterii economice a Franței în timpul domniei regelui Ludovic al XIV. (http://www.britannica.com/biography/Jean-Baptiste-Colbert)
***********  Maximilien de Bethune, duce de Sully (1560-1641) = Ministru protestant al regelui Henric IV al Franței. (http://www.chateausully.fr/en/duke-of-sully)
************ Oliver Cromwell (1599 -1658) = Comandant al armatei Parlamentului în războiul civil cîștigat împotriva regele Carol I Stuart. Lord-Protector al Angliei (1649-1658). (http://www.evz.ro/cromwell-erou-revolutionar-sau-criminal-de-razboi-819357.html)

Rolul preotului, medicului și judecătorului în civilizarea Franței în secolul XIX (BALZAC 1832-1833)

< (...) Cînd, din spirit religios, am optat pentru traiul ăsta de obscură resemnare, am ezitat multă vreme să mă fac preot, medic de țară sau judecător.
Nu fără pricină, scumpe domnule, s-a ivit zicala desspre cele trei robe negre - preotul, omul legii, medicul: unul oblojește rănile sufletului, celălalt ale buzunarului, al treilea ale trupului;  ei reprezintă societatea în cei trei pricipali termeni de existență ai săi: conștiința, averea, sănătatea. A fost o vreme cînd cel dintîi - apoi al doilea -  erau totul în sat. Străbunii noștri gîndeau - și poate că nu se înșelau - că preotul, stăpîn peste idei, trebuia să conducă țara: astfel,  preotul a devenit rege, pontif și judecător: dar pe atunci totul era numai credință și conștiință. Astăzi toate s-au schimbat; să luăm vremea noastră așa cum este ea. Eu, unul, cred că progresul civilizației și bunăstarea mulțimii depind de acești trei bărbați, cele trei puteri care fac ca poporul să simtă îndată acțiunea faptelor, a intereselor și a principiilor, cele trei mari consecințe pe care le produc, la o națiune, evenimentele, averile și ideile. Timpul înaintează și aduce cu sine schimbări, proprietățile se rotunjesc sau se micșorează și în toate trebuie să se pună rînduială potrivit cu aceste variate mutații: de aici decurge principiul ordinei. Pentru a civiliza lumea, pentru a crea bunuri, trebuie să convingem masele că interesele particulare se acordă cu cele naționale care se satisfac prin fapte, interese și principii.
Aceste trei profesiuni, care duc cu necesitate spre aceste rezultate umane,  îmi par a fi astăzi cele mai mari pîrghii ale civilizației; numai ele pot oricînd oferi unui om de bine mijloacele eficace de a îmbunătăți starea păturilor sărace cu care se află în permanente legături. Dar țăranul își pleacă mai degrabă urechea  la omul care-i prescrie o rețetă ca să-i salveze trupul decît la preotul care-i predică despre mîntuirea sufletului: unul îi poate vorbi despre pămîntul pe care-l lucrează, celălalt e nevoit să-i amintească despre cele cerești, de care omul nostru, din nefericire, puțin îi pasă;  spun „din nefericire” pentru că dogma vieții viitoare este nu numai o mîngîiere, dar și un instrument de conducere a oamenilor. Nu-i așa că religia e singura putere care consfințește legile sociale? Recent, l-am justificat pe Dumnezeu. În lipsa religiei, guvernul s-a văzut nevoit să născocească Teroarea (1) pentru ca legile sale să devină executorii; dar era o teroare omenească - și a trecut. Dar, domnule, cînd un țăran cade bolnav și zace pe un pat mizerabil sau e în convalescență, se vede nevoit să ascult niște explicații logice, pe care le înțelege ușor atunci cînd îi sînt limpede înfățișate. Datorită acestei idei m-am făcut medic. Socoteam cu țăranii mei, pentru ei; le dădeam numai sfaturi sigure, care-i constrîngeau să recunoască justețea vederilor mele. Cu poporul nu ne este îngăduit să greșim. Infailibilitatea l-a făcut pe Napoleon - și ar fi făcut din el un zeu dacă universul n-ar fi auzit că a fost înfrînt la Waterloo*. Mahomed** a creat o religie după ce a supus a treia parte a globului, numai fiindcă a ferit lumea de spectacolul morții sale. Pentru primarul din sat și pentru cuceritor, aceleași principii: națiunea și comuna alcătuiesc  o aceeași turmă. Pretutindeni, mulțimea e aceeași. (...) Țăranii, ca și oamenii din societatea înaltă, sfîrșesc prin a-l disprețui pe cel pe care-l înșală. A fi păcălit - nu înseamnă a da dovadă de slăbiciune? Numai forța e în stare să conducă.
(...)
>

SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. G. Marcuson, ed. Dacia, Cluj, 1972, pp. 65-6 .

NOTE M.T.
* Waterloo = Localitate în Belgia, unde, la 18 iunie 1815, împăratul francez Napoleon I (1804-1814/1815) a fost învins definitiv de coaliția europeană. El s-a predat Marii Britanii, care l-a deportat în insula atlantică Sf. Elena, unde a și murit. în 1821, la 52 de ani. (http://www.istorie-pe-scurt.ro/waterloo-ultima-batalie-a-lui-napoleon/)
** Muhammad (570 Mecca - 632 Medina) a întemeiat religia islamică ca ultim profet al lui Dumnezeu (Allah) și a unificat Peninsula Arabică. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/mohamed-ultimul-profet)

Experiențe cu balonul în secolul XIX (VERNE 1863)

„-S-a încercat adeseori urcarea sau coborîrea după voință, fără să se piardă balastul sau gazul unui balon. Un francez care se ocupa cu aeronautica, Meunier, a vrut să realizeze aceasta comprimînd gazul într-un recipient interior. Un belgian, dr. van Hecke, a încercat să obțină, cu ajutorul unor aripi și a unor lopățele, o forță verticală, care a fost neîndestulătoare în majoritatea cazurilor.”

(X)

„- Atmosfera din jurul Pămîntului are o înălțime de 6.000 de stînjeni (), răspunse doctorul. Cu un balon te-ai putea ridica foarte sus, ceea ce au făcut Brioschi și Gay-Lussac. Dar din cauza presiunii atmosferei scăzute i-a podidit sîngele pe gură și urechi. Le lipsea și aerul necesar respirației. Acum cîțiva ani doi francezi îndrăzneți, Barral și Bixio, se aventurară în regiuni înalte, dar balonul a plesnit.

(…)

-Fără îndoială, dar așa cum se cuvine să cadă niște savanți, adică fără să fi pățit ceva.”

(XIII)

J. VERNE, Cinci săptămîni în balon, trad. (1863 fr.) R. Tudoran, ed. II, ed. I. Creangă/3, București, 1978, 215 p.

„Riscul în cultură” (BREBAN 1997)

 Nicolae Breban, Riscul în cultură, Polirom/Plural, București, 1997, 300 p.

5 Cuvânt înainte

9 Riscul în cultură

17 Necesitatea opoziției

27 Provocarea estetică

51 Din nou despre riscul în cultură

56 Caragiale contra lui Mitică

69 Mediocritatea ca boală

100 O cultură uitată

108 Stafiile și farmecul exilului

155 Exilul intern

163 Exilul (luptele intestine)

178 Resentimentul

209 Fețele autorității

217 Autoritatea maestrului
217 Utopia praxisului
219 Iisus - primul personaj modern

235 Forța exemplului 
 245 Instituțiile
249 Un autor modern: Friedrich Nietzsche
257 Necesitatea opoziției
265 Das eine Europa 
270 Cazul Lucian Blaga

283 Addenda: Discurs la ținut la redacția revistei „Orizont”, în decembrie 1996. 

Cartea IV: Fantasmele sfârșitului de mileniu, poate la fel de terifiante precum ale celui anterior își fac simțită prezența pentru cel care, având drept mod de a fi cultura, meditează asupra semnificațiilor acestora. Valoarea - categorie esențială în orizontul culturii și al creației - nu se supune doar criteriilor utilității și plăcerii, ci stă mai degrabă sub semnul riscului, cu toate ipostazele pe care le poartă cu sine: ratare, boală, ridicol, îndoială, singurătate, suferință, destin. Toate acestea rămân a fi mărci ale autenticității și, de ce nu, ale unui nou umanism.

„Să spunem da vieții, să ne reîntoarcem la valorile prezentului, aici și acum, obosiți de atâtea utopii ce săvârșesc violențe inimaginabile în numele unei vieți de dincolo de moarte sau de dincolo de prezent. Să redescoperim bucuria de a trăi, să redăm individului întreaga sa valoare, scoțându-l din turma aceea indistinctă, din massă, conceput demagogic și comod instrument în mâna oricărui profitor social, a oricărui tiran.” (Nicolae Breban)    

„Război și anti-război” (TOFFLER 1993)

 Alvin și Heidi Toffler, Război și anti-război, trad. M. Columbeanu, Antet, București, 1995 (1993 SUA), 351 p.  

1 Alvin și Heidi Toffler sunt autorii best-seller-urilor Șocul viitorului, Al treilea val și Powershift - Puterea în mișcare. Soții Toffler susțin conferințe pe scară largă. Ei locuiesc în Los Angeles.
„Extraordinar.. o fascinantă întrezărire a realității viitoare” - Washington Post
„Se va cere citită, neîndoielnic, de către majoritatea politicienilor lumii... soții Toffler ne-au provocat încă o dată să lepădăm cămașa de forță pe care ne-a fabricat-o status-quo-ul.”  - Gen. mr. (ret.) Lewis MacKenzie, Comandant al Forțelor ONU din Bosnia
„De mare actualitate... o pătrundere nealterată în corelația dintre economie și război, pe de o parte, și noțiuni intangibile ca morala și cultura, pe de altă parte.” - Manfred Worner, Secretar general al NATO

7 S-ar putea să nu te intereseze războiul, dar tu îl interesezi pe el. - Troțki 

9 Cuprins

15 Introducere

19 Partea Întâi: CONFLICT

20 1.Întâlnire neașteptată
De la forța brută la forța creierului
Dincolo de banda desenată 

25 2. Sfârșitul extazului
Premiul de un trilion de dolari
Sclavie și dueluri
Concurența apasă pe trăgaci

31 3. O ciocnire de civilizații
Conflictul principal
O lume bisecționată
O lume trisecționată
Decuplarea săracilor
Fenomenul supei de rață
Poeții globalismului

41 Partea a Doua: TRAIECTORIE

42 4. Premisa revoluționară
O convergență ucigătoare
După finalul de partidă

46 5. Războiul din primul val
Ritualuri, muzică și frivolitate
O ocupație sezonieră
Absența lefurilor

51 6. Războiul din al doilea val
Baionete și bumbăcării
Un baraj de memorii
Moartea pe banda de montaj
Dincolo de absolut
Ucigătorul doppelganger

57 7. Lupta aero-terestră
Trauma junglei
Djinn-ul închis în sticlă
Un bilet pentru Tel Aviv
Surpriză la Kuneitra
Apărarea activă
Să schimbi Pentagonul

72 8. Modul în care făurim avuție
1.Factorii de producție
2.Valorile intangibile
3.De-masificarea
4.Munca
5.Inovația
6.Scara
7.Organizarea
8.Integrarea sistemelor
9.Infrastructura
10.Accelerarea

81 9. Războiul din al treilea val
Tehnofobia
Războiul dual
Frontul care dispare
1.Factorii de distrugere
2.Valorile intangibile
3.De-masificarea
4.Munca
5.Inovația
6.Scara
7.Organizarea
8.Integrarea sistemelor
9.Infrastructura
10.Accelerarea

102 10. O coliziune a formelor de război
Mitraliere versus sulițe
Samurai și soldat

109 Partea a Treia: EXPLORARE

110 11. Războaie de nișă
Râsete în Info-Sferă
Lobby pentru L.I.C.
Doctori-docenți cu rucsac
Spre telepatia militară 

120 12. Războaie spațiale
A patra dimensiune
Din Iran în Israel
Asigurând lumea împotriva rachetelor
O bombă atomică pentru Richmond
Uciderea prin soft a sateliților
Găuri negre și trape
Vatra din spațiu

132 13. Războaie robotice
Târguială pe câmpul de luptă
Protecția pentru echipa A
Roboți peste deșert
Retrageți arțarul
Prădalnicul 
Robo-teroarea
Anti-roboticienii

144 14. Visurile lui da Vinci
Costumul hollywood-ian
O infestare cu furnici
Super-molime

152 15. Război fără sânge?
Laboratoare ultra-secrete
Zidul invizibil
Seniori ai drogurilor amețiți
Politica non-letalității
Când diplomația eșuează...

165 Partea a Patra: CUNOAȘTERE

166 16. Războinicii cunoașterii
Secretul Văii de Silicon
Soldații software
Ascultă Unchiul Sam?
Dezvățare și re-învățare
Mâna retezată
Info-teroarea

182 17. Viitorul spionului
Prostituate și mașini sport
Problema G. M.
Piețe noi
Factorul uman
Criza calității
Prăvălia rivală

196 18. Accentul
Medalia germană
Șase pârghii pentru sucit mințile
Neo-naziști și efecte speciale
Mijloacele de informare pe post de „vedetă”
Mesajul din centrul țintei
Reportaje în timp real
Timpul real ireal
Video la video 

209 Partea a Cincea: PERICOL

210 19. Din brăzdare, spade
Buget fără strategie
Neguțători ai morții
Civilizația războiului
„Lucruri” cu două fețe
Servicii de consum pentru război
Armate „deștepte” versus armate „deșteptate”
Mariajul dintre război și pace 

Componente prin fax 

223 20. Djinn-ul descătușat
Antiteza mortală
Următorul Cernobâl
Lacăte și Pershinguri
Inspectorii trași pe sfoară
Controlorii de pui
Pornografie și heroină
Wall Street-ul și seniorii războiului
Stăvilarul spart
Premise pulverizate
Flex-tech-uri 
Libertate de informare (pentru făuritorii de bombe)

238 21. Zona iluziei
O topire a banilor
Spargerea hotarelor
Guvernarea mediatică
Desuetudinea internațională
Amenințarea interdependenței

248 22. O lume trisecționată
Sindromul chinez
Bogații vor afară
Provocarea asiatică
Chibritul aprins
Întoarcerea din morți
Revoluția de nestăpânit

257 Partea a Șasea: PACE

258 23. Despre formele de pace

262 24. Următoarea formă de pace
Diplo-frăsuire
Peace, Inc.
Ceruri deschise și minți deschise
Urmărind tehnologia
Crimele nerezolvate de mâine
Trade-in cu arme 
Cum să începi (și să nu oprești) un război

278 25. Sistemul global al secolului XXI
A acuza sfârșitul Războiului Rece
Ascensiunea statului cu margini moi
Arhipeleagul high-tech  
Patroni, călugări și mullahi
De la jucătorii de golf la metalurgiști
Hiper-conexiuni
Viteze de ceas globale
Necesități de supraviețuire
Sfârșitul echilibrului (dar nu și al istoriei) 

291 Mulțumiri

293 Note

315 Bibliografie

335 Index

coperta IV
Alvin și Heidi Toffler, autori ai unor celebre best-seller-uri, ajung la concluzii uluitoare privind viitorul războiului din timpurile noastre.
Conflictele violente au jucat întotdeauna un rol în evoluția Omului: din cele mai vechi timpuri disputele s-au rezolvat, dar și exacerbat, prin chemarea sub arme. În această remarcabilă și stimulatoare  noua operă, doi dintre principalii futurologi și gânditori sociali ai lumea abordează natura sistemului de război din secolul viitor, expunând o incitantă analiză a războaielor din trecut și concluzii neașteptate despre conflictele militare actuale.   
Viziunea prezentată în această carte este alarmantă și optimistă în același timp, descriind realitățile înfricoșătoare ale războiului viitor, autorii ne ajută să concepem fascinante strategii pentru pacea de mâine.
 „Recomand citirea imediată a lucrării” - New Scientist
„Încărcat de idei ingenioase, fiecare capitol se constituie într-o carte și șocantă” - Observer