Francezii despre ducele de Wellington (THACKERAY 1848)

<
(...) Așa cum și francezii spun despre ducele de Wellington*, care n-a suferit vreodată vreo înfrîngere, că numai o uluitoare serie de împrejurări fericite l-au pus în situația de a merge, neclintit, din victorie în victorie; și așa cum francezii susțin că ducele a trișat la Waterloo** și numai astfel a fost în stare să cîștige ultima și marea levată***, tot așa și prin cercurile sus-puse din Anglia se dădea a înțelege  că trebuie să fie ceva necurat la mijloc de vreme  ce colonelul Crawley e atît de norocos la joc.
(...)
>

SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor****, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. II, ed. Capitolul, București, 1992, p. 19.

NOTE M. T.
* Arthur Wellesley (1769-1852) = Mareșal, primul duce de Wellington și prim-ministru britanic. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/omul-care-l-nvins-napoleon)
** Waterloo = Localitate în Belgia, unde, la 18 iunie 1815, ducele de Wellington, împreună cu prințul prusac Blucher l-au învins definitiv pe împăratul Napoleon I. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/momentele-cheie-care-au-determinat-infrangerea-lui-napoleon-waterloo)
*** LEVÁTĂ, levate, s. f. 1. (...) 2. (La jocul de cărți) Totalitatea cărților pe care unul dintre jucători le poate ridica de pe masă pe baza unei cărți mai mari sau a unui atu. – După fr. levée. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/levat%C4%83)
**** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)

Britanicii în Belgia în secolul XIX (THACKERAY 1848)

<
(...) Timpurile au schimbat acum Ostanda*; printre britanicii care mișună acolo, foarte puțini sînt cei care arată ca lorzii sau care se poartă ca membrii aristocrației noastre de sînge. Ei sînt în cea mai mare parte prost îmbrăcați, au rufăria murdară, sînt amatori de biliard și de brandy**, de țigări și de mîncăruri proaste.
Dar e de datoria noastră să spunem că era o regulă ca fiecare englez din armata ducelui de Wellington*** să-și plătească ceea ce consuma. Amintirea unei asemenea comportări face cinste, cu siguranță, unei națiuni de negustori. Era o binecuvântare pentru o țară comercială ca Belgia, să fie străbătută de-o armată de mușterii de felul acesta și să aibă de hrănit asemenea luptători solvabili. Iar țara pe care ei veniseră s-o apere nu era de loc milităroasă. În decursul unei îndelungate perioade istorice ei au lăsat altor popoare onoarea de-a se încăiera pe pămîntul lor. Cînd autorul de față s-a dus să cerceteze, cu ochi vulturești, cîmpul de luptă de la Waterloo****, l-am întrebat pe conducătorul diligenței, un bătrîn majestuos și cu înfățișare de veteran, dacă a fost și el la război. „Pas si bete*****” - răspuns și simțire pe care nici un francez nu le-ar putea exprima - i-a fost replica. Dar, pe de altă parte, surugiul poștalionului cu care călătoream era un viconte******, fiu al vreunui general imperial falit*******, care primi cîțiva penny******** casă aibă de bere pe drum. morala este, fără îndoială, destul de bună.
Țara asta liniștită, acoperită cu șesuri înfloritoare, nu putuse fi niciodată mai bogată și mai îmbelșugată ca la începutul verii anului 1815, cînd cîmpiile ei verzi și orașele ei pașnice se însuflețiseră de mulțimea uniformelor roșii, cînd pe largile ei chaussees********* roiau strălucitoare echipaje englezești, cînd uriașele ei vase ce navigau pe canale, plutind printre pășuni bogate și bătrîne, sătucuri fermecătoare și ciudate sau pe lîngă castele străvechi pitite printre arbori uriași, erau supraîncărcate de turiști englezi cu stare și cînd soldatul care bea la hanul din sat nu numai că bea, dar își plătea consumația, iar Donald Scoțianul, instalat într-o casă țărănească flamandă, legăna copăița copilului, în timp ce Jean și Jeanette erau plecați la strîns fînul. Întrucît pictorii sînt înclinați tocmai acum spre subiecte războinice, eu le sugerez subiectul acesta, pe care-l găsesc foarte potrivit pentru penel, cînd ai de gînd să ilustrezi principiul unui cinstit război englezesc.
(...)
>

SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor**********, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. I, ed. Capitolul, București, 1992, p. 282.

NOTE
* Oraș pe litoralul belgian al Mării Nordului, în provincia Flandra. (https://dexonline.ro/definitie/Ostanda)
** Brandy (engl.) este prescurtarea de la brandywine, derivat din olandezul brandewijn, care se traduce în românește prin „vinars”. (http://www.britannica.com/topic/brandy)
*** Arthur Wellesley (1769 Dublin/Irlanda - 1852 Marea Britanie) = Mareșal, de două ori prim-ministru și primul duce de Wellington. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/omul-care-l-nvins-napoleon)
**** Waterloo = Localitate în Belgia, situată la 18 km sud de Bruxelles. La 18 iunie 1815, ducele englez Wellington și prințul prusian Blucher l-au învins aici pe împăratul francez Napoleon I. Ca urmare, Napoleon a abdicat pentru a doua oară, fiind exilat în insula atlantică britanică Sf. Elena, unde a și murit în 1821. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/b-t-lia-waterloo)
***** pas si bete (fr.) = nu atât de prost (https://translate.google.ro/#fr/ro/pas%20si%20b%C3%AAte)
****** VICÓNTE, viconți, s. m. Titlu de noblețe ereditar, inferior contelui și superior baronului; persoană care poartă acest titlu. – Din fr. vicomte. Sursa: DEX '09 (2009) 
******* Foștii ofițeri ai armatei împăratului Napoleon, neagreații de dinastia regală Bourbon, revenită pe tronul Franței după exilarea lui Napoleon.
******** Penny, pl. pence, reprezintă a o suta parte dintr-o liră sterlină britanică.
********* chaussees (fr.) = șosea (https://translate.google.ro/#fr/ro/chauss%C3%A9e)
********** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)

Tragedia trecerii Berezinei în timpul retragerii lui Napoleon din Rusia în iarna lui 1812 (BALZAC 1832-1833)

<
(...) Se numește Gondrin; a fost luat cînd cu rechiziția cea mare din 1792* - avea optsprezece ani pe-atunci - și încoporat la artilerie. A participat, ca soldat de rînd, la campania din Italia** sub ordinele lui Napoleon, pe care l-a urmat și în Egipt*** și s-a întors din Orient după pacea de la Amiens****; apoi, sub Imperiu*****, a fost înregimentat la pontonierii de gardă și a servit fără întrerupere în Germania******. Pînă la urmă, bietul om a fost și în Rusia*******.
(...)
- Veți avea deci prilej să vedeți un om și jumătate, reluă Benassis. Cunoașteți istoria retragerii, e inutil să vi-o povestesc. Omul ăsta este unul din pontonierii de la Berezina********; a lucrat la construirea podului peste care a trecut armata; și atunci, pentru a fixa primii stîlpi de susținere, a intrat în apă pînă la brîu. Generalul  Eble, care comanda unitățile de pontonieri,  n-a putut găsi decît patruzeci și doi de „veterani”, cum le zice Gondrin, care s-au oferit pentru treaba asta. Deși generalul a intrat însuși în apă, îndemnîndu-i, încurajîndu-i și făgăduind fiecăruia o pensie de o mie de franci și crucea de război. Primul ostaș care a intrat în Berezina s-a ales cu piciorul rupt din coapsă de un sloi mare de gheață și luat de ape. Ca să înțelegeți mai bine cît de grea a fost treaba asta, să vă spun urmarea: dintre cei patruzeci și doi de pontonieri, astăzi numai trăieșe decît Grondin. Treizeci și nouă au pierit la trecerea Berezinei, ceilalți doi și-au sfîrșit viața mizerabil prin spitalele din Polonia. Biet ostașul nostru s-a întors de la Vilno********* abia în 1814, după reintrarea Bourbonilor**********. Generalul Eble, despre care Gondrin nu vorbește decît cu lacrimi în ochi, murise. Pontonierul care devenise surd, infirm, și care nu știa să citească, nici să scrie, a rămas deci fără sprijin și deci fără apărare... Ajuns la Paris, unde-și cerșea pîinea, s-a adresat birourilor ministerului de război, spre a obține  - nu pensia de o mie dr franci ce i se făgăduise, nici crucea de război, ci simplul ajutor de bătrînețe la care avea dreptul după douăzeci și doi de ani de slujbă și nu mai știu cîte campanii; dar nu a putut obține nici solda din anii din urmă, nici cheltuielile de călătorie, nici pensia. (...) Sîntem buni prieteni. Cinează la mine în zilele cînd se aniversează bătălia de la Austerlitz**********, nașterea împăratului, dezastrul de la Waterloo*********** și la desert îi ofer cîte un napoleon*********** ca să aibă vin pentru cîteva luni. Sentimentul de respect pe care il port este, de altfel, împărtășit de întreaga comună, care ar fi gata să-l întrețină. Muncește mai mult din mîndrie. În orice casă ar intra, este onorat după exemplul meu și poftit la masă. N-am izbutit să-l conving să primească o piesă de douăzeci de franci decît ca portret al împăratului. Nedreptatea care i s-a făcut l-a rănit adînc, dar mai mult regretă crucea de război decît pensia. Un singur gînd îl alină. Cînd, după ce podurile s-au construit, generalul Eble i-a înfățișat împăratului pe pontonierii valizi, Napoleon l-a îmbrățișat pe bietul Gondrin care, fără această acoladă, poate că ar fi acum mort; trăiește numai prin amintire acasta și cu nădejdea că Napoleon se va întoarce; nimic nu-l poate convinge că împăratul a murit și - încredințat precum e că a rămas prizonier la englezi - ar fi în stare să ucidă, sub cel mai mărunt pretext, pînă și pe cel mai cumsecade dintre magistrații Angliei care călătoresc de plăcere.
(...)
- Dacă micuțul nostru împărat ar trăi, îi strigă ofițerul, ai avea și crucea de război și o pensie frumoasă, căci ai salvat viețile tuturor celor care poartă epoleți și care, la 1 octombrie 1812, se aflau de partea cealaltă a rîului, (...)
- Eu mi-am făcut datoria, domnule ofițer, dar alții nu și-au făcut-o față de mine. Mi-au cerut acte! „Acte?... i-am întrebat, citiți comunicatul de pe front, n-rul 29!”
- Trebuie să ceri din nou, camarade. Dacă ai protecție, astăzi e cu neputință să nu afli dreptate.
- Dreptate! strigă veteranul pe un ton care-i făcu să tresară și pe medic și pe maior.
Urmă o clipă de tăcere, în care timp cei doi călăreți măsurară din ochi rămășița soldaților de bronz pe care Napoleon și-i alese pe sprînceană, triînd trei generații. Gondrin era, fără îndoială, un frumos exemplar al acestei mase indestructibile care se frînsese fără să se rupă. Acest bătrîn scund, cu pieptul și umerii neobișnuit de largi, cu fața tăbăcită, mai păstra oarecari urme de marțialitate. (...)
- Dreptate? repetă el, dreptate nu mi se va face niciodată. Noi n-avem avocați care să ne ceară drepturile. (...)
- Dragă camarade, așa nu ai merge! spuse Genestas. Eu îți datorez viața și aș fi nerecunoscător dacă nu ți-aș da o mînă de ajutor! Eu, unul, îmi aduc bine aminte că am trecut pe podul peste Berezina, mai cunosc și o mulțime de vulpoi bătrîni, dar cu memoria proaspătă care mă vor sprijini ca patria să te răsplătească după merit.
- Veți fi învinuit de bonapartism! Nu vă amestecați domnule ofițer. (...)
- Bietul bătrîn, spuse Genestas. În locul  lui, la fel aș face; nu-l mai avem pe părintele nostru**************. - Domnule, spuse el către Benassis, resemnarea acestui om mă întristează de moarte; nici nu știe el cît mă interesează, el, care crede, poate, că sînt un netrebnic de galonat, nepăsător la durerile soldatului...
Se întoars pe neașteptate, apucă mîna pontonierului și îi strigă la ureche:
- Pe crucea de război care-mi strălucește pe piept și care odinioară însemna onoare, îți jur că voi face tot ce va fi omenește cu putință  ca să-ți obțin o pensie, chiar dacă ar trebui să înfrunt de zece ori refuzul ministrului, chiar dacă are trebui să cer audiență la rege, la prințul moștenitor și la toate mărimile!
Auzind vorbele acestea, bătrînul Gondrin tresări, se uită la Genestas și-l întrebă:
- Ați fost soldat de rînd?
Maiorul înclină din cap. La semnul acesta, pontonierul își șters fruntea, lua mîna lui Genestas, i-o strînse din toată inima și spuse:
- Domnule general, în clipa cînd am intrat în apă, acolo, am renunțat la viață ca să salvez armata; este o minune că mai sînt viu. Ascultați, să vă spun una: de cînd omul nostru (1) a fost mazilit, nimic nu-mi mai place.

(1) Napoleon.
(...)
>

SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. G. Marcuson, ed. Dacia, Cluj, 1972, p. 92-94, 95-97.

NOTE M.T.
* În 1792 prima coaliție europeană antifranceză, condusă de Habsburgi și de Prusia, a încercat să restabilească puterea regelui Ludovic XVI Bourbon, ținut ostatic de revoluționari la Paris. În această situație, autoritățile revoluționare franceze au decretat, în premieră, mobilizarea generală națională. (http://www.napoleonguide.com/campaign_revolt.htm)
** În 1796 generalul Napoleon Bonaparte a preluat comanda armatei din Italia, învingând forțele austriece și impunând Austriei în 1797 o pace favorabilă Franței.
*** În 1798 flota franceză transportă în Egiptul otoman o armată condusă de generalul Bonaparte, care s-a întors un an, ultimele soldați francezi fiind retrași în 1801. (http://www.napoleonguide.com/campaign_egypt.htm)
**** În 1802, la Amiens (Franța). s-a semnat pacea între Franța și Marea Britanie, singura putere europeană care continuase războiul împotriva guvernului revoluționar de la Paris. (http://cultural.bzi.ro/pacea-de-la-amiens-si-reluarea-razboiului-franco-britanic-21196)
***** La 2 decembrie 1804 Napoleon Bonaparte s-a încoronat împărat al Franței. (http://www.napoleonguide.com/leaders_napoleon.htm)
****** După ce a înfrânt Austria în 1805 și Prusia în 1806, Napoleon a desființat Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană (962-1806), comprimând cele circa 360 de state în 36. (http://www.napoleonguide.com/campaign_3coalit.htm) (http://www.napoleonguide.com/campaign_4coalit.htm)
******* La 22 iunie 1812, Napoleon a invadat Rusia, în fruntea unei armate de coaliție de peste 400.000 de soldați. În pofida unor victorii tactice care au dus la ocuparea Moscovei a fost silit să se retragă ca urmare a tacticii de hărțuire a inamicului și a geroasei ierni rusești. (http://www.napoleonguide.com/campaign_russia.htm)
******** Berezina = Râu de 613 km în Belarus, afluent al Niprului. La 27-28 noiembrie, forțele franceze epuizate în retragere au travesat râul dezghețat sub asaltul rușilor. (http://www.napoleonguide.com/battle_beresina.htm)
********* Vilno = Denumirea rusă a orașului lituanian Vilnius, teritoriu al Rusiei țariste după împărțirea Poloniei în secolul XVIII.
********** După înfrângerea din Rusia, întreaga Europă s-a coalizat împotriva lui Napoleon. Înfrângerea sa a dus la ocuparea Parisului și abdicare sa la 6 aprilie 1814. Ludovic XVIII (1814/1815-1824), fratele regelui Ludovic XVI executat de Teroarea revoluționară, a revenit din exil și a urcat pe tron. (http://www.napoleonguide.com/campaign_france1814.htm) (http://cultural.bzi.ro/exilul-lui-ludovic-al-xviii-lea-al-frantei-20837)
*********** Austerlitz = Sat în Cehia, unde la 2 decembrie 1805, Napoleon I a înfrânt armatele ruso-austriece comandate de cei doi împărați aliați. Victoria obținută la aniversarea unui an d edomnie este considerată ca fiind cel mai important succes militar al lui Napoleon. (http://www.napoleonguide.com/battle_austerlitz.htm)
************ Waterloo = Sat în Belgia, unde la 18 iunie 1815 Napoleon a fost învins definitiv de coaliția europeană. Și-a încheiat cea de a doua scurtă domnie a sa predându-se Marii Britanii, care l-a deportat în insula Sf. Elena din Atlanticul de Sud, unde a murit în mai 1821. (http://www.napoleonguide.com/battle_waterloo.htm)
************* napoleon = Monedă introdusă în 1803 de Bonaparte, Prim-Consul al primei republici franceze. Valora 20 de franci și conținea circa 5,8 g aur. A circulat până în 1914. (http://www.sacra-moneta.com/Le-Franc-et-les-monnaies-francaises-jusqu-a-l-Eu/Les-pieces-francaises-de-20-francs-or-les-Napoleons.html)
************** Napoleon

Rolul preotului, medicului și judecătorului în civilizarea Franței în secolul XIX (BALZAC 1832-1833)

< (...) Cînd, din spirit religios, am optat pentru traiul ăsta de obscură resemnare, am ezitat multă vreme să mă fac preot, medic de țară sau judecător.
Nu fără pricină, scumpe domnule, s-a ivit zicala desspre cele trei robe negre - preotul, omul legii, medicul: unul oblojește rănile sufletului, celălalt ale buzunarului, al treilea ale trupului;  ei reprezintă societatea în cei trei pricipali termeni de existență ai săi: conștiința, averea, sănătatea. A fost o vreme cînd cel dintîi - apoi al doilea -  erau totul în sat. Străbunii noștri gîndeau - și poate că nu se înșelau - că preotul, stăpîn peste idei, trebuia să conducă țara: astfel,  preotul a devenit rege, pontif și judecător: dar pe atunci totul era numai credință și conștiință. Astăzi toate s-au schimbat; să luăm vremea noastră așa cum este ea. Eu, unul, cred că progresul civilizației și bunăstarea mulțimii depind de acești trei bărbați, cele trei puteri care fac ca poporul să simtă îndată acțiunea faptelor, a intereselor și a principiilor, cele trei mari consecințe pe care le produc, la o națiune, evenimentele, averile și ideile. Timpul înaintează și aduce cu sine schimbări, proprietățile se rotunjesc sau se micșorează și în toate trebuie să se pună rînduială potrivit cu aceste variate mutații: de aici decurge principiul ordinei. Pentru a civiliza lumea, pentru a crea bunuri, trebuie să convingem masele că interesele particulare se acordă cu cele naționale care se satisfac prin fapte, interese și principii.
Aceste trei profesiuni, care duc cu necesitate spre aceste rezultate umane,  îmi par a fi astăzi cele mai mari pîrghii ale civilizației; numai ele pot oricînd oferi unui om de bine mijloacele eficace de a îmbunătăți starea păturilor sărace cu care se află în permanente legături. Dar țăranul își pleacă mai degrabă urechea  la omul care-i prescrie o rețetă ca să-i salveze trupul decît la preotul care-i predică despre mîntuirea sufletului: unul îi poate vorbi despre pămîntul pe care-l lucrează, celălalt e nevoit să-i amintească despre cele cerești, de care omul nostru, din nefericire, puțin îi pasă;  spun „din nefericire” pentru că dogma vieții viitoare este nu numai o mîngîiere, dar și un instrument de conducere a oamenilor. Nu-i așa că religia e singura putere care consfințește legile sociale? Recent, l-am justificat pe Dumnezeu. În lipsa religiei, guvernul s-a văzut nevoit să născocească Teroarea (1) pentru ca legile sale să devină executorii; dar era o teroare omenească - și a trecut. Dar, domnule, cînd un țăran cade bolnav și zace pe un pat mizerabil sau e în convalescență, se vede nevoit să ascult niște explicații logice, pe care le înțelege ușor atunci cînd îi sînt limpede înfățișate. Datorită acestei idei m-am făcut medic. Socoteam cu țăranii mei, pentru ei; le dădeam numai sfaturi sigure, care-i constrîngeau să recunoască justețea vederilor mele. Cu poporul nu ne este îngăduit să greșim. Infailibilitatea l-a făcut pe Napoleon - și ar fi făcut din el un zeu dacă universul n-ar fi auzit că a fost înfrînt la Waterloo*. Mahomed** a creat o religie după ce a supus a treia parte a globului, numai fiindcă a ferit lumea de spectacolul morții sale. Pentru primarul din sat și pentru cuceritor, aceleași principii: națiunea și comuna alcătuiesc  o aceeași turmă. Pretutindeni, mulțimea e aceeași. (...) Țăranii, ca și oamenii din societatea înaltă, sfîrșesc prin a-l disprețui pe cel pe care-l înșală. A fi păcălit - nu înseamnă a da dovadă de slăbiciune? Numai forța e în stare să conducă.
(...)
>

SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. G. Marcuson, ed. Dacia, Cluj, 1972, pp. 65-6 .

NOTE M.T.
* Waterloo = Localitate în Belgia, unde, la 18 iunie 1815, împăratul francez Napoleon I (1804-1814/1815) a fost învins definitiv de coaliția europeană. El s-a predat Marii Britanii, care l-a deportat în insula atlantică Sf. Elena, unde a și murit. în 1821, la 52 de ani. (http://www.istorie-pe-scurt.ro/waterloo-ultima-batalie-a-lui-napoleon/)
** Muhammad (570 Mecca - 632 Medina) a întemeiat religia islamică ca ultim profet al lui Dumnezeu (Allah) și a unificat Peninsula Arabică. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/mohamed-ultimul-profet)

Un fost ofițer din armata împăratului francez Napoleon I (BALZAC 1832-1833)

<
(...) Oricare altul s-ar fi extaziat în fața frumuseților alpine, atît de îmbietoare în acele locuri unde ea se unește cu marile bazine ale Franței, ofițerul nostru însă - care, fără îndoială străbătuse țările în care războaiele napoleoniene tîrîseră armata franceză - gusta frumusețile locurilor fără a părea mirat de marea lor varietate. Admirația este o senzație pe care se pare că Napoleon* a ucis-o în sufletul ostașilor săi: iată de ce un obraz liniștit este semnul sigur după care observatorul îi poate recunoaște pe cei care odinioară s-au înregimentat sub stema efemeră dar nepieritoare a marelui împărat.
În adevăr, omul nostru era unul din acei militari, astăzi destui de puțini la număr, pe care glontele îi ocolise, deși au scormonit toate cîmpurile de luptă pe unde Napoleon și-a condus oștirile. Viața lui nu avea nimic deosebit. Luptase bine, ca un destoinic soldat de rînd, făcîndu-și datoria zi și noapte, mai departe sau mai aproape de comandant, trăgînd sabia numai cînd trebuia și niciodată zadarnic. La butonieră purta rozeta ofițerilor Legiunii de onoare**: după bătălia de la Moscova***, glasul unanim al camarazilor săi de regiment îl desemnase drept cel mai vrednic să o primească în acea zi mare. Făcea parte din rîndurile celor puțini, reci în parență, sfioși, velnic împăcați cu ei înșiși, a căror conștiință se simte umilită numai la gîndul că ar trebui să ceară ceva, indiferent ce, încît își dobîndise tresele numai în virtutea greoaielor legi ale vechimii în grad.
Înaintat în anul 1802 sublocotenent, în 1829, deși îi încărunțise mustața, abia ajunsese la gradul de șef de escadron****, dar viața lui era atît de curată încît nici un ostaș, nici generalul, nu i se adresa fără a încerca un sentiment de respect involuntar, superioritate de netăgăduit  pe care, poate, mai-marii săi nu i-o iertau. În schimb, toți soldații de rînd nutreau pentru el un sentiment asemănător  aceluia pe care îl au copiii pentru o mamă iubitoare, căci cu ei știa să fie și îngăduitor, și aspru. Fusese și el, cîndva, soldat, cunoștea tristele bucurii și vesele neplăceri, abaterile care se se iertau sau se pedepseau, ale soldaților, pe care-i numea copiii săi, și cărora bucuros le îngăduia, în timpul campaniilor, să ia alimente sau furaje de la locuitori.
Cît despre povestea vieții sale - era îngropată în cea mai adîncă tăcere. Ca mai toți ofițerii din vremea aceea, văzuse lumea mai mult prin fumul bătăliilor sau în clipele de pace, atît de rare în toiul campaniilor europene pe care le comandase împăratul. (...)
(...) Știa, dar vag de tot, că Cezar fusese un consul sau un împărat roman; Alexandru era un grec sau un macedonean; fără a sta mult pe gînduri, îți atribuia cine știe ce origine sau calitate. De aceea, cînd, în convorbiri, venea vorba de știință sau de istorie, devenea grav, mărginindu-se să participe dînd din cap, în semn de aprobare, ca un om învățat care ajunsese la pironism (1).
Cînd Napoleon, la 13 mai 1809*****, scrisese, la Schonbrunn******, în comunicatul adresat armatelor sale, care cuceriseră Viena, că principii Austriei își gîtuiesc copiii cu propriile lor mîini, precum Medeea*******, Genetas, care tocmai fusese înaintat căpitan, nu voise să-și compromită demnitatea gradului întrebînd cine a fost Medeea. Avea încredere în geniul lui Napoleon, sigur fiind că împăratul nu putea să comunice decît lucruri oficiale armatelor sale și casei de Austria, gîndi așadar că Medeea era o arhiducesă cu o  purtare îndoielnică.
(...)
- Domnule, spuse Genestas, oprindu-l pe medic, cu un gest, am o singură observație a vă face în legătură cu ceea ce mi-ați spus. Nu am avut prilej să citesc nimic despre războaiele lui Mahomed, așa că nu pot spune nimic despre talentele lui militare, dar dacă l-ați fi văzut pe împărat manevrînd în timpul campaniilor din Franța, îndată l-ați fi luat drept un zeu; și a fost înfrînt la Waterloo tocmai pentru că era mai mult decît un om, făcea prea multă umbră pămîntului și pămîntul s-a cutremurat sub pașii săi, așa să știi.

(1) Adept al lui Piron, filozof sceptic din antichitate.

(...)
>

SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, trad. G. Marcusan, ed. Dacia, Cluj, 1972, pp. 11-12, 14-15, 68.

NOTE M.T.
* Napoleon Bonaparte (1769 Corsica/Franța-1821 Insula Sf. Elena/Marea Britanie) = General francez. Prim-Consul al primei republici franceze (1799-1804). Împărat al Franței (18104-1814/1815). (http://istoria.md/articol/185/Napoleon_I__Napoleon_Bonaparte_)
** Legiunea de Onoare = Cea mai importantă distincție militară și civilă franceză. A fost instituită în 1802 la propunerea Primului-Consul, Napoleon Bonaparte, amintind de Republica Romei. (http://florianajucantravel.com/muzeul-%E2%80%9Elegiunii-de-onoare-paris.html)
*** Bătălia de la Moscova = Bătălia s-a desfășurat la 7 septembrie 1812, lângă satul Borodino, situat la 120 km vest de Moscova. Victoria tactică franceză și pierderile uriașe i-au determinat pe ruși să abandoneze fără luptă fosta capitală Moscova. Dar venirea iernii geroase și tactica de hărțuire adoptată de inamici, l-au obligat pe Napoleon să se retragă din Rusia fără un rezultat politic, retragere care s-a transformat într-o catastrofă și a dus la înfrângerea și abdicare sa în aprilie 1814. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/detaliul-care-l-ar-fi-putut-salva-napoleon-n-rusia)
**** ESCADRÓN, escadroane, s. n. Subunitate a unui regiment de cavalerie, corespunzând unei companii de infanterie sau unei baterii de artilerie. [Var.: scadrón s. n.] – Din rus. eskadron,fr. escadron. Sursa: DEX '09 (2009)
***** În campania din 1809 împăratul Napoleon I a înfrânt cea de a V a coaliție europeană antifranceză. (http://www.napoleonguide.com/campaign_5coalit.htm)
****** Schonbrunn (Fântână frumoasă) = Reședința din Viena a dinastiei imperiale de Habsburg. (http://www.schoenbrunn.at/en.html)
******* Medeea = În mitologia greacă antică, Medeea era fiica lui Etes, regele Colchidei, deținătorul Lânii de aur, căutată de argonautul grec Iason. (http://www.samaelwings.com/grecorom/m.html#Medea)

Imagini rare. Trupul unui soldat unui soldat căzut acum 200 de ani la Waterloo, dezgropat

ȘTIRILE PROTV, București, 16 iunie 2012

Predarea lui Napoleon în fața britanicilor după înfrîngerea de la Waterloo din 1815 (BALZAC 1832-1833)

<
(...)
- Am să-ți spun, răspunse Genestas, În ajunul bătăliei de la Friedland*, continuă el după o pauză, fusesem trimis în misiune la cartierul generalului Davout, de unde mă întorceam la bivuacul meu cînd, la cotul unui drum, mă pomenesc drept în fața împăratului. Napoleon mă privește:
- Tu ești căpitanul Genestas? mă întrebă.
- Da, sire.
- Ai luptat în Egipt**?
- Da, sire.
- N-o lua pe drumu ăsta, îmi spuse, ia-o la stînga vei ajunge mai de-a dreptul la divizia ta.
Nu vă puteți închipui cu ce glas blînd mi-a spus împăratul aceste cuvinte, el, care avea atîtea griji, căci străbătea țara toată în recunoașterea cîmpului de luptă. V-am povestit întîmplarea asta ca să vedeți ce memorie avea și ca să știți că eu eram dintre aceia pe care-i cunoștea. În 1815 am depus jurămîntul. Fără greșeala aceea, poate că astăzi aș fi colonel; dar niciodată n-am avut intenția să-i trădez pe Bourboni; pe-atunci nu mă gîndeam decît să apăr Franța. Eram comandant de escadron într-o unitate de grenadieri a gărzii imperiale și, cu toate că rana mă durea, am scos și eu sabia din teacă în bătălia de la Waterloo***. Cînd totul s-a sfîrșit, l-am însoțit pe Napoleon la Paris; apoi, cînd a ajuns la Rochefort, l-am urmat în ciuda ordinului său; mă simțeam fericit să-l veghez ca să nu i se întîmplă vreo nenorocire pe drum. De aceea, într-o zi, cînd venise să se plimbe pe malul mării, m-a văzut făcînd de gardă la zece pași.
- Ei, Genestas, mi-a spus apropiindu-se de mine, va să zică n-am murit?
- Vorba asta mi-a săgetat inima. Dacă l-ați fi auzit, v-ați fi cutremurat, ca mine, din creștet pînă-n tălpi. Mi-a arătat spre criminalul de vas englezesc care bloca portul și mi-a spus:
- Cînd îl văd, regret că nu m-am înecat în sîngele gărzii mele.
- Da, adăogă Genesta, privind spre medic și spre Gropărița, chiar așa a spus.
- Mareșalii care v-au împiedicat să șarjați înșivă, i-am spus, și care v-au așezat în hodoroaga aceea de trăsură, nu vă erau prieteni.
- Vino cu mine! îmi strigă cu vioiciune, lupta încă nu s-a sfîrșit.
- Sire, bucuros m-aș alătura vouă; dar acum în brațe un copil fără mamă și nu sunt liber.
- Și așa, Adrien, pe care-l vedeți aici, m-a împiedicat să ajung la Sfînta-Elena.
- Poftim, îmi spuse împăratul, nu ți-am dăruit niciodată nimic, tu, nu erai dintre cei care totdeauna o mînă plină și alta întinsă; iată tabachera de care m-am servit în ultima campanie. Rămîi în Franța, la urma urmei e nevoie și aici de ofițeri viteji. Să nu părăsești serviciul și să nu mă dai uitării! Tu ești ultimul egiptean din armata mea pe care-l văd în picioare.
- Și mi-a dăruit o mică tabacheră.
- Gravează pe ea: „Onoare și patrie”, mi-a mai spus, asta-i istoria ultimelor noastre două campanii.
Apoi, au apărut și însoțitorii săi și am rămas toată dimineața cu ei. Împăratul se plimba în sus și în jos pe coastă, era tot timpul calm, dar uneori își încrunta sprîncenele. La amiază, se constată că e imposibil să se îmbarce. Englezii știau că se află la Rochefort, încît n-avea de ales decît între a se preda lor sau a străbate din nou Franța. Eram cu toții neliniștiți! Minutele ni se păreau ceasuri. Napoleon se afla între Bourboni, care l-ar fi împușcat, și englezi, care nu sînt oameni de onoare, căci nu se vor spăla niciodată de rușinea de care s-au acoperit zvîrlind pe o insulă stîncoasă**** un inamic care le ceruse ospitalitate. Îngrijorați cum eram, nu mai știu care dintre oamenii din suita sa îi prezentă pe locotenentul Doret, un marinar care tocmai îi propusese să-l treacă în America. În adevăr, în port se afla un bric al statului și un bastiment comercial.
- Căpitane, îl întrebă împăratul, ce plan ți-ai făcut?
- Sire, îi răspunse omul, vă puteți pe vasul comercial, iar eu pe bric, sub pavilion alb, cu oameni devotați; îl vom aborda pe englez, îl vom incendia, vom sări, veți trece.
- Plecăm cu voi! îi strig căpitanului.
Napoleon ne privi pe toți și zise:
- Căpitane Doret, păstrează-te pentru Franța!
Pentru prima și ultima dată pe l-am văzut pe Napoleon emoționat. Apoi ne făcu un semn cu mîna și plecă. M-am depărtat după ce l-am văzut abordînd vasul englez. În port de afla un trădător care, prin semnale, îl avertiza pe inamic de prezența împăratului. Napoleon a încercat un ultim mijloc, a făcut ceea ce făcea pe cîmpul de luptă, înainta spre inamic în loc să-l lase pe el să vină la dânsul. Vorbiți de dureri; nu există cuvinte care să descrie deznădejdea celor care l-au iubit.
(...)
>

SURSA
Honore de Balzac, Medicul de țară, ed. Dacia, Cluj, 1972, pp. 254-256.

NOTE M.T.
* Friedland = Localitate în Prusia, azi în Rusia, unde, la 14 iunie 1807, Napoleon a înfrânt decisiv armata rusă, obligându-l pe țar să încheie pacea de la Tilsit. (http://www.napoleonguide.com/battle_friedland.htm)
** În 1798-1799, generalul republican N. Bonaparte a fost trimis într-o expediție pentru a cuceri Egiptul otoman. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/ce-c-utat-m-re-ul-napoleon-n-egipt)
*** Waterloo = Localitate în Belgia, unde, la 18 iunie 1815, Napoleon a fost înfrânt decisiv de coaliția europeană. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/b-t-lia-waterloo)
**** Insulița Sfânta Elena din sudul Oceanului Atlantic. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/napoleon-invata-engleza-timpul-exilului-insula-sf-elena)