<
Marlow este unul din cele mai plăcute centre riverane pe care le cunosc. E un orășel plin de viață - nu din cale afară de pitoresc în general, e adevărat, totuși nu lipsit de cîteva unghere răpitoare - arcade vînjoase din podul zdruncinat al Timpului, pe care fantezia noastră rătăcește îndărăt, spre zilele cînd Marlow era proprietatea saxonului* Algar** înainte ca Wilhelm Cuceritorul*** să-l fi înhățat pentru a-l dărui reginei Matilda****, înainte de a trece în stăpînirea earl*****-ilor din Warwick****** sau a multîncercatului lord Paget*******, sfetnicul a patru suverani succesivi.
(...)
>
Sursa
J. K. Jerome, Trei într-o barcă, ed. Tineretului, București, 1966, p. 214.
Note M. T.
* saxoni = Trib din ramura vestică a popoarelor germanice. care au cucerit Britania după 410, când armata și administrația romană s-au retras din provincie. (www.historia.ro)
** Algar (?-1059) = earl de Mercia. (www.prathergenealogy
com)
*** Wilhelm / Guillaume (1028-1087) = Fiu nelegitim al lui Robert II, ducele Normandiei, vasal al regelui Franței. Duce al Normandiei ca Wilhelm II Bastardul (1035-1087). În 1066, în urma victoriei de la Hastings împotriva ultimului rege saxon Harold II, a cucerit Anglia, al cărei rege a devenit cu numele William I Cuceritorul (1066-1087). (www.historia.ro)
**** Matilda = Fiica contelui de Flandra (azi în Belgia). În 1051 s-a căsătorit cu Wilhelm II, ducele Normandiei. (www.historia.ro)
***** earl = Rang nobiliar britanic, cu origine saxonă, mai mare decît vicontele și mai mic decât marchizul. (eng.oxforddictionaries.com)
****** earl de Warwick (vestul Angliei) = Unul din cele mai prestigioase titluri nobiliare britanice, a fost creat în 1088 de regele William II al Angliei. (eng.wikipedia.org)
******* William Paget (1506-1563) = Primul baron Paget în 1549. Demnitar al regilor Henric VIII Tudor (1509-1547) și a urmașilor săi Eduard VI 1547-1553) și Maria I (1553-1558). (eng.wikipedia.org)
Se afișează postările cu eticheta lord. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta lord. Afișați toate postările
vineri, 3 noiembrie 2017
duminică, 20 august 2017
Taxă pentru cai-putere din secolul XVIII în Țara Galilor (URSULEANU 1981)
<
(...)
Altă tărășenie cu un pod aflat pe o șosea din Țara Galilor. De peste 50 de ani, automobiliștii care aveau treabă pe acolo, trebuiau să lase o taxă pentru pușculița Lordului Feroy of Hungerford, proprietarul podului și al drumului aferent. În urma numeroaselor sesizări și reclamații, o comisie de anchetă s-a urnit de la centru și a descins la fața locului, luîndu-l întrebări pe lord. Nobilul personaj a invocat în apărarea sa ordonanță veche de 170 de ani, în baza căreia unul din venerabilii săi strămoși era împuternicit de His Serene Majesty, regele George al III lea*, să perceapă taxe de traversare a podului pentru vehicule „trase de anumite animale”.
- Bine, dar ce animale tractează automobilele? s-a mirat comisia.
- Caii-putere! a replicat cu aplomb Lord of Hungeford.
(...)
>
SURSA
Dan Ursuleanu, Umor pe roți, ed. Sport-Turism / col. Cartea de vacanță, București, 1981, p. 89.
NOTĂ M. T.
* George de Hanovra (1738-1820) = Rege al Marii Britanii și Irlandei ca George III (1760-1820). (https://www.royal.uk/george-iii-r-1760-1820)
(...)
Altă tărășenie cu un pod aflat pe o șosea din Țara Galilor. De peste 50 de ani, automobiliștii care aveau treabă pe acolo, trebuiau să lase o taxă pentru pușculița Lordului Feroy of Hungerford, proprietarul podului și al drumului aferent. În urma numeroaselor sesizări și reclamații, o comisie de anchetă s-a urnit de la centru și a descins la fața locului, luîndu-l întrebări pe lord. Nobilul personaj a invocat în apărarea sa ordonanță veche de 170 de ani, în baza căreia unul din venerabilii săi strămoși era împuternicit de His Serene Majesty, regele George al III lea*, să perceapă taxe de traversare a podului pentru vehicule „trase de anumite animale”.
- Bine, dar ce animale tractează automobilele? s-a mirat comisia.
- Caii-putere! a replicat cu aplomb Lord of Hungeford.
(...)
>
SURSA
Dan Ursuleanu, Umor pe roți, ed. Sport-Turism / col. Cartea de vacanță, București, 1981, p. 89.
NOTĂ M. T.
* George de Hanovra (1738-1820) = Rege al Marii Britanii și Irlandei ca George III (1760-1820). (https://www.royal.uk/george-iii-r-1760-1820)
luni, 1 august 2016
Radicalismul modernizării Indiei coloniale britanice (BROMFIELD 1933-7)
<
(...) Era conștient că Maiorul se îndepărtase de el. „Poate că această schimbare este dorită durerii și emoțiilor, cugetă Ransome. Poate că în ființa lui există trăsături de caracter indiene pe care europeanul din mine nu le va accepta și nu le va înțelege niciodată.” Bănuia că explicația o putea găsi în absurditățile mistice și în literatura ieftină a tuturor scriitorilor de calibrul lui Kipling*, care nu cunoscuse decât India cantonamentelor, a cluburilor, a ziarelor provinciale, și se rezuma la formula „Orientul tot Orient rămîne”.
- Ma-m gîndit la ceva, spuse Edwina. Aș vrea să mai las niște bani pentru ceva care ar putea să ajute la o înțelegere între Orient și Occident. Nu știu cum s-ar putea realiza asta. Poți tu să găsești vreo soluție? Eu n-am găsit-o și sunt prea obosită s-o mai caut.
- Nu este decît o cale, răspunse Ransome cu amărăciune. Să creezi un fond pentru a se cumpăra otravă de șobolani... absolut necesară pentru a se nimici ignoranța, prejudecățile, lăcomia, spiritul provincial. Nu va fi însă ușor să le stîrpești... Va trebui să mai stîrpești și oameni, cum ar fi de pildă ofițerii aceia cu concepții strîmte, bătrînul Dewan**, neguțătorii, indivizi de teapa lordului Heston, bancherii, preoții, creaturile de seama lui Pukka Lil și a lui Mrs. Simon și chiar pe bătrînul general.
Edwina zîmbi.
- S-ar putea face și asta, dacă s-ar lucra cu dibăcie. În ceea ce mă privește eu nu am avut niciodată prejudecăți. Cred că oamenii din clasa de mijloc numesc acest lucru depravare, dar eu ma credința că Dumnezeu ar socoti-o virtute.
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne***, trad. I. Corbul & V. Corbul, pref. M. Miroiu, ed. Univers, București, 1972, p. 637.
NOTE M. T.
* Joseph Rudyard Kipling (1865 Bombay/India - 1936) = Poet și prozator britanic. Educat în Marea Britanie. Laureat al Premiului Nobel în 1907. Cea mai celebră carte a sa a fost „Cărțile junglei”, apărută în 1894. (http://www.nobelprize.org/nobel_prizes/literature/laureates/1907/kipling-bio.html)
** Dewan = Cuvânt persan care desemna un demnitar important în statele islamice medievale. (http://www.etymonline.com/index.php?term=divan)
*** Cristina Teodorescu, 21 februarie 2007 (http://www.bookblog.ro/x-woodisor/vin-ploile/)
(...) Era conștient că Maiorul se îndepărtase de el. „Poate că această schimbare este dorită durerii și emoțiilor, cugetă Ransome. Poate că în ființa lui există trăsături de caracter indiene pe care europeanul din mine nu le va accepta și nu le va înțelege niciodată.” Bănuia că explicația o putea găsi în absurditățile mistice și în literatura ieftină a tuturor scriitorilor de calibrul lui Kipling*, care nu cunoscuse decât India cantonamentelor, a cluburilor, a ziarelor provinciale, și se rezuma la formula „Orientul tot Orient rămîne”.
- Ma-m gîndit la ceva, spuse Edwina. Aș vrea să mai las niște bani pentru ceva care ar putea să ajute la o înțelegere între Orient și Occident. Nu știu cum s-ar putea realiza asta. Poți tu să găsești vreo soluție? Eu n-am găsit-o și sunt prea obosită s-o mai caut.
- Nu este decît o cale, răspunse Ransome cu amărăciune. Să creezi un fond pentru a se cumpăra otravă de șobolani... absolut necesară pentru a se nimici ignoranța, prejudecățile, lăcomia, spiritul provincial. Nu va fi însă ușor să le stîrpești... Va trebui să mai stîrpești și oameni, cum ar fi de pildă ofițerii aceia cu concepții strîmte, bătrînul Dewan**, neguțătorii, indivizi de teapa lordului Heston, bancherii, preoții, creaturile de seama lui Pukka Lil și a lui Mrs. Simon și chiar pe bătrînul general.
Edwina zîmbi.
- S-ar putea face și asta, dacă s-ar lucra cu dibăcie. În ceea ce mă privește eu nu am avut niciodată prejudecăți. Cred că oamenii din clasa de mijloc numesc acest lucru depravare, dar eu ma credința că Dumnezeu ar socoti-o virtute.
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne***, trad. I. Corbul & V. Corbul, pref. M. Miroiu, ed. Univers, București, 1972, p. 637.
NOTE M. T.
* Joseph Rudyard Kipling (1865 Bombay/India - 1936) = Poet și prozator britanic. Educat în Marea Britanie. Laureat al Premiului Nobel în 1907. Cea mai celebră carte a sa a fost „Cărțile junglei”, apărută în 1894. (http://www.nobelprize.org/nobel_prizes/literature/laureates/1907/kipling-bio.html)
** Dewan = Cuvânt persan care desemna un demnitar important în statele islamice medievale. (http://www.etymonline.com/index.php?term=divan)
*** Cristina Teodorescu, 21 februarie 2007 (http://www.bookblog.ro/x-woodisor/vin-ploile/)
marți, 12 iulie 2016
Ascensiunea Indiei coloniale britanice versus decăderea Europei (BROMFIELD 1933-7)
<
(...)
Bărbații vorbeau între ei, dar Maharani* nu-și dădea osteneala să-i mai asculte pentru că știau bine ce aveau de făcut, mai bine chiar decît ea. Gîndurile ei evadau acum spre Europa, spre cazinouri, spre marile magazine ale bijutierilor, spre marile dineurile de gală, spre expozițiile organizate spre a ajuta dezvoltarea comerțului, spre marile hoteluri și stațiuni balneare și climaterice. Toată lumea aceasta îi părea cum foarte îndepărtată, mai îndepărtată decît o socotise odinioară, cînd, tînără fiind, sfidase legea vedică** și traversase oceanul cel negru***. Europa o fascinase așa cum un cortegiu strălucitor fascinează un copil. Dar acum era sătulă de toate acestea. De multă vreme înțelese falsitatea acestei lumi, lăcomia, tragicul ei materialism, desperarea cu care se crampona de cea mai infimă speranță, dictatorii**** și degenerescența ei. Soarta îi era pecetluită. În curînd se va autodistruge. Oameni ca lordul Heston o duceau la pieire. Salvarea Europei ar fi fost o sarcină mult mai grea decît contopirea divizatei, a sfîșiatei Indii, într-un tot armonios și mîndru. Europa era însă obosită, în vreme ce Estul se trezea odihnit și înviorat după un lung somn.
Nu! Nu va mai pleca în Europa. Va muri fără să o mai vadă. (..) După moartea ei va lăsa o mulțime de lucruri neterminate, dar urmașii vor găsi fundațiile gata și nu le va rămîne decît să continue construcția.
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne*****, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, p. 518.
NOTE M. T.
* Maharani = Termen sanscrit pentru soția maharajahului sau pentru femeia-maharajah.
MAHARAJÁH, maharajahi, s. m. Titlu purtat de prinții indieni suverani (până în 1956); persoană care deținea acest titlu. [Var.: maharadjáh s. m.] – Din fr. maharadjah. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/maharajah)
** Vede = Cele mai vechi texte în limba sanscrită ale religiei hinduse, redactate între anii 1500 î. H. și 1000 î. H. (http://www.ancient.eu/The_Vedas/)
*** Probabil Oceanul Indian.
**** Probabil Mussolini (1922), Hitler (1933) și Stalin (1924).
***** Cristina Teodorescu, 21 februarie 2007 (http://www.bookblog.ro/x-woodisor/vin-ploile/)
(...)
Bărbații vorbeau între ei, dar Maharani* nu-și dădea osteneala să-i mai asculte pentru că știau bine ce aveau de făcut, mai bine chiar decît ea. Gîndurile ei evadau acum spre Europa, spre cazinouri, spre marile magazine ale bijutierilor, spre marile dineurile de gală, spre expozițiile organizate spre a ajuta dezvoltarea comerțului, spre marile hoteluri și stațiuni balneare și climaterice. Toată lumea aceasta îi părea cum foarte îndepărtată, mai îndepărtată decît o socotise odinioară, cînd, tînără fiind, sfidase legea vedică** și traversase oceanul cel negru***. Europa o fascinase așa cum un cortegiu strălucitor fascinează un copil. Dar acum era sătulă de toate acestea. De multă vreme înțelese falsitatea acestei lumi, lăcomia, tragicul ei materialism, desperarea cu care se crampona de cea mai infimă speranță, dictatorii**** și degenerescența ei. Soarta îi era pecetluită. În curînd se va autodistruge. Oameni ca lordul Heston o duceau la pieire. Salvarea Europei ar fi fost o sarcină mult mai grea decît contopirea divizatei, a sfîșiatei Indii, într-un tot armonios și mîndru. Europa era însă obosită, în vreme ce Estul se trezea odihnit și înviorat după un lung somn.
Nu! Nu va mai pleca în Europa. Va muri fără să o mai vadă. (..) După moartea ei va lăsa o mulțime de lucruri neterminate, dar urmașii vor găsi fundațiile gata și nu le va rămîne decît să continue construcția.
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne*****, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, p. 518.
NOTE M. T.
* Maharani = Termen sanscrit pentru soția maharajahului sau pentru femeia-maharajah.
MAHARAJÁH, maharajahi, s. m. Titlu purtat de prinții indieni suverani (până în 1956); persoană care deținea acest titlu. [Var.: maharadjáh s. m.] – Din fr. maharadjah. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/maharajah)
** Vede = Cele mai vechi texte în limba sanscrită ale religiei hinduse, redactate între anii 1500 î. H. și 1000 î. H. (http://www.ancient.eu/The_Vedas/)
*** Probabil Oceanul Indian.
**** Probabil Mussolini (1922), Hitler (1933) și Stalin (1924).
***** Cristina Teodorescu, 21 februarie 2007 (http://www.bookblog.ro/x-woodisor/vin-ploile/)
joi, 7 iulie 2016
Corupția din societatea britanică modernă (BROMFIELD 1933-7)
<
(...)
De altfel întreaga operație funebră avea un aer de improvizație, fiindcă asistența era alcătuită numai din culii* care stăteau în jur și se uitau la văduvă cu un fel de curiozitate animală. La Londra, gîndi Edwina, ar fi avut loc mai funeralii cu un serviciu religios oficiat la Sf. Margareta** sau Sf. George***, în prezența tuturor acelora care profitaseră de pe urma relațiilor lor cu decedatul în timpul vieții acestuia și toată acea lume ipocrită, mîncată de molii, care pretindea că decedatul lord Heston rămînea chiar și după moarte un personaj important, onorabil, un stîlp al Imperiului Britanic. Ar fi stat în strane, știind în adîncul inimii lor că răposatul fusese un nebun, un criminal, dar nu ar fi trădat prin nici un semn aceste simțăminte, pentru că, într-un fel, fiecare dintre aceștia era angajat în acel joc pe care Heston îl jucase în timpul vieții cu mai multă șiretenie și cu mai mult succes decît ei. Edwina își dădu brusc seama că această gigantică ipocrizie era un adevărat sistem, o contribuție majoră adusă de lumea anglo-saxonă civilizației occidentale, o contribuție tipic britanică. Toți ar fi pretins că nu văd viciile, abuzurile, slăbiciunile altora, pentru ca propriile lor cusururi să nu fie descoperite. Atîta vreme cît le acceptai jocul puteai să procedezi după bunul plac și să scapi cu fața curată. Nici Albert nu se sinchisise de cîți amanți avusese ea atîta vreme cît societatea nu aflase nimic despre ei. Sub învelișul acesta se aflau straturi de corupție putredă de care habar nu aveai, sau întorceai capul ca să nu le vezi. Dacă nu respectai jocul și rămîneai cinstit, te sfîșiau așa cum îi sfîșiaseră pe Byron**** și pe Oscar Wilde*****, pe Shelley****** și pe Hastings*******, precum și pe mulți alții.
„Iată de ce am scăpat cu fața curată atîta vreme, gîndi ea. În altă parte a lumii n-ar fi fost cu putință așa ceva.”
(...)
Țărîna să se întoarcă în țărînă. Cînd grămada va dispare, oamenii vor aduna cenușa rămasă, o vor pune într-o cutie metalică de biscuiți Hunter & Palmer și o vor trimite fratelui său, acel personaj șters pe care ea nu primise niciodată îngăduința să-l vadă, fiindcă nu se cuvenea ca eleganta Edwina Heston să bănuiască măcar sordida vulgaritate a originii mic-burgheze a soțului ei.
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne********, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, pp. 457-8.
NOTE M. T.
* CÚLI, culi, s. m. (Rar) Muncitor asiatic sau african necalificat, care lucrează (cu ziua) pentru o remunerație mică. – Din engl., fr. coolie. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/culi)
** Biserica Sf. Margareta a fost construită în secolul XII de călugări benedictini catolici. Se află lângă Palatul Westminster al Parlamentului. După victoria Reformei protestante în Anglia, în secolul XVI, a devenit în 1614 biserica parohială anglicană a Camerei Comunelor (inferioară). A fost înscrisă în 1987 pe lista patrimoniului cultural mondial al UNESCO. (http://www.westminster-abbey.org/st-margarets-church)
*** Biserica St. George a fost construită în 1721-1724, în baza legii din 1711, care prevedea construirea a 50 de biserici noi pentru a acoperi dezvoltarea recentă a capitalei britanice. (http://www.stgeorgeshanoversquare.org/history.html)
**** George Byron (1788 Londra - 1824 Grecia) = Al șaselea baron Byron. Unul din cei mai importanți poeți romantici englezi, cu o viață extravagantă. Implicat în mișcări revoluționare, a murit în timpul războiului de eliberare a Greciei de sub dominația otomană. (Hanson, Marilee. "Lord Byron; The Life of George Noel Gordon – Facts & Information" <a href="http://englishhistory.net/byron/life-of-lord-byron/">http://englishhistory.net/byron/life-of-lord-byron/</a>, February 1, 2015)
***** Oscar Wilde (1854 Dublin - 1900 Paris) = Scriitor irlandez de limbă engleză. Aparține curentului estetizant. Condamnat la doi închisoare pentru relație homosexuală publică cu lordul Douglas. (http://www.amosnews.ro/arhiva/istorii-mai-putin-stiute-oscar-wilde-america-10-01-2009)
****** Percy Shelley (1792 - 1822) = Important poet romantic englez. Prieten cu Byron. Din cauza vederilor sale politice radicale, unele lucrări ale sale au fost interzise. (http://www.poetryfoundation.org/poems-and-poets/poets/detail/percy-bysshe-shelley)
******* Warren Hastings (1732 - 1818) = Guvernator în Bengal (India). După demnisie, a fost acuzat de corupție și achitat după un lung proces care l-a sărăcit. Cunoscut pentru înclinațiile sale literare. (http://www.poetryfoundation.org/poems-and-poets/poets/detail/warren-hastings)
******** Cristina Teodorescu, 21 februarie 2007 (http://www.bookblog.ro/x-woodisor/vin-ploile/)
(...)
De altfel întreaga operație funebră avea un aer de improvizație, fiindcă asistența era alcătuită numai din culii* care stăteau în jur și se uitau la văduvă cu un fel de curiozitate animală. La Londra, gîndi Edwina, ar fi avut loc mai funeralii cu un serviciu religios oficiat la Sf. Margareta** sau Sf. George***, în prezența tuturor acelora care profitaseră de pe urma relațiilor lor cu decedatul în timpul vieții acestuia și toată acea lume ipocrită, mîncată de molii, care pretindea că decedatul lord Heston rămînea chiar și după moarte un personaj important, onorabil, un stîlp al Imperiului Britanic. Ar fi stat în strane, știind în adîncul inimii lor că răposatul fusese un nebun, un criminal, dar nu ar fi trădat prin nici un semn aceste simțăminte, pentru că, într-un fel, fiecare dintre aceștia era angajat în acel joc pe care Heston îl jucase în timpul vieții cu mai multă șiretenie și cu mai mult succes decît ei. Edwina își dădu brusc seama că această gigantică ipocrizie era un adevărat sistem, o contribuție majoră adusă de lumea anglo-saxonă civilizației occidentale, o contribuție tipic britanică. Toți ar fi pretins că nu văd viciile, abuzurile, slăbiciunile altora, pentru ca propriile lor cusururi să nu fie descoperite. Atîta vreme cît le acceptai jocul puteai să procedezi după bunul plac și să scapi cu fața curată. Nici Albert nu se sinchisise de cîți amanți avusese ea atîta vreme cît societatea nu aflase nimic despre ei. Sub învelișul acesta se aflau straturi de corupție putredă de care habar nu aveai, sau întorceai capul ca să nu le vezi. Dacă nu respectai jocul și rămîneai cinstit, te sfîșiau așa cum îi sfîșiaseră pe Byron**** și pe Oscar Wilde*****, pe Shelley****** și pe Hastings*******, precum și pe mulți alții.
„Iată de ce am scăpat cu fața curată atîta vreme, gîndi ea. În altă parte a lumii n-ar fi fost cu putință așa ceva.”
(...)
Țărîna să se întoarcă în țărînă. Cînd grămada va dispare, oamenii vor aduna cenușa rămasă, o vor pune într-o cutie metalică de biscuiți Hunter & Palmer și o vor trimite fratelui său, acel personaj șters pe care ea nu primise niciodată îngăduința să-l vadă, fiindcă nu se cuvenea ca eleganta Edwina Heston să bănuiască măcar sordida vulgaritate a originii mic-burgheze a soțului ei.
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne********, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, pp. 457-8.
NOTE M. T.
* CÚLI, culi, s. m. (Rar) Muncitor asiatic sau african necalificat, care lucrează (cu ziua) pentru o remunerație mică. – Din engl., fr. coolie. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/culi)
** Biserica Sf. Margareta a fost construită în secolul XII de călugări benedictini catolici. Se află lângă Palatul Westminster al Parlamentului. După victoria Reformei protestante în Anglia, în secolul XVI, a devenit în 1614 biserica parohială anglicană a Camerei Comunelor (inferioară). A fost înscrisă în 1987 pe lista patrimoniului cultural mondial al UNESCO. (http://www.westminster-abbey.org/st-margarets-church)
*** Biserica St. George a fost construită în 1721-1724, în baza legii din 1711, care prevedea construirea a 50 de biserici noi pentru a acoperi dezvoltarea recentă a capitalei britanice. (http://www.stgeorgeshanoversquare.org/history.html)
**** George Byron (1788 Londra - 1824 Grecia) = Al șaselea baron Byron. Unul din cei mai importanți poeți romantici englezi, cu o viață extravagantă. Implicat în mișcări revoluționare, a murit în timpul războiului de eliberare a Greciei de sub dominația otomană. (Hanson, Marilee. "Lord Byron; The Life of George Noel Gordon – Facts & Information" <a href="http://englishhistory.net/byron/life-of-lord-byron/">http://englishhistory.net/byron/life-of-lord-byron/</a>, February 1, 2015)
***** Oscar Wilde (1854 Dublin - 1900 Paris) = Scriitor irlandez de limbă engleză. Aparține curentului estetizant. Condamnat la doi închisoare pentru relație homosexuală publică cu lordul Douglas. (http://www.amosnews.ro/arhiva/istorii-mai-putin-stiute-oscar-wilde-america-10-01-2009)
****** Percy Shelley (1792 - 1822) = Important poet romantic englez. Prieten cu Byron. Din cauza vederilor sale politice radicale, unele lucrări ale sale au fost interzise. (http://www.poetryfoundation.org/poems-and-poets/poets/detail/percy-bysshe-shelley)
******* Warren Hastings (1732 - 1818) = Guvernator în Bengal (India). După demnisie, a fost acuzat de corupție și achitat după un lung proces care l-a sărăcit. Cunoscut pentru înclinațiile sale literare. (http://www.poetryfoundation.org/poems-and-poets/poets/detail/warren-hastings)
******** Cristina Teodorescu, 21 februarie 2007 (http://www.bookblog.ro/x-woodisor/vin-ploile/)
vineri, 18 martie 2016
Regele britanic George IV la teatru (THACKERAY 1848)
<
(...) Îți mai aduci aminte, scumpul meu M. - oh, prietenul tinereții mele! - de noaptea ceea fericită de acum douăzeci și cinci de ani, cînd s-a jucat Ipocritul, în regia lui Elliston*, cu Dowton** și cu Liston***, și cînd doi anumiți băieți au șters-o pur și simplu de la „Slaughter House School”, unde li se făcea educația, care se înghesuia acolo să-l salut pe rege? REGELE? Era acolo! În fața augustei loji stătea garda regală; marchizul**** de Steyne (lordul***** Cabinetului pulberăriei) și alți înalți demnitari ai statului străjuiau în spatele fotoliului pe care ședea el, rumen la față, impunător la trup, acoperit cu decorații și cu un un păr stufos și cîrlionțat. Cum mai cântam noi God save******! Cum se mai agita și mai mai aclama sala, în ritmul acestei melodii mărețe! Cum mai apludau, strigau și-și fluturau batistele! Doamnele plîngeau, mamele își strîngeau copiii la sîn; unele leșinară de emoție. Lumea se sufoca la parter, strigăte și țipăte se ridicau din masa de oameni, care se frămîntau, și aclamau, și care erau gata, și se arătau într-adevăr aproape gata, să-și dea viața pentru el. Da, l-am văzut și noi. Soarta nu ne mai poate lua asta înapoi. Alții l-au văzut pe Napoleon*******. Mai trăiesc cîțiva oameni care l-au întîlnit pe Frederic cel Mare********, pe doctorul Johnson*********, pe Marie-Antoanette********** etc., dar pricină de nesmintită fală în fața copiilor noștri să fie că noi l-am văzut pe George cel Bun, cel Magnific, cel Mare***********!
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bâlciul deșertăciunilor*, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. II, ed. Capitolul, București, 1992, pp. 136-137.
NOTE M. T.
* Robert Elliston (1774-1831) = Actor și director de teatru englez. (Wikipedia)
** William Dowton (1764-1851) = Actor de teatru englez. (Wikipedia)
*** John Liston (1776-1846) = Actor de comedie engleză. (Wikipedia)
**** MARCHÍZ, marchizi, s. m. 1. Titlu purtat, în societatea medievală apuseană, de către conducătorul unui comitat de frontieră; conducător militar al unei mărci3. 2. Titlu de noblețe în unele țări din Europa Apuseană, superior aceluia de conte și inferior aceluia de duce. 3. Persoană care poartă unul dintre aceste titluri. – Din fr. marquis. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/marchiz)
***** LORD, lorzi, s. m. (în Anglia) 1. (În Evul Mediu) Mare proprietar funciar; (în prezent) titlu nobiliar ereditar sau conferit de monarh; persoană care poartă acest titlu. 2. Membru al Camerei superioare a Parlamentului. Camera Lorzilor. 3. Termen care intră în componența titlului oficial purtat de unii înalți demnitari din Marea Britanie. – Din engl., fr. lord. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/lord)
****** God save the King sau God save the Queen este imnul național britanic din 1745. (http://www.royal.gov.uk/MonarchUK/Symbols/NationalAnthem.aspx)
******* Napoleon Bonaparte (1769-1821).
******** Frederic Hohenzollern (1712-1786) = Rege al Prusiei ca Frederic II (1740-1786). (http://www.magazinistoric.ro/frederic-al-ii-lea-cel-mare-4178/)
********* Samuel Johnson (1709-1784) = Scriitor, biograf, lexicogra și critic literar englez. (http://www.samueljohnson.com/)
********** Marie-Antoinette de Austria (1755 Viena -1793 Paris) = Fiica împărătesei Maria-Tereza Habsburg a Sfântului Imperiu Romano-German. Din 1770 soție delfinului Franței, viitorul Ludovic XVI. Regină în perioada 1774-1792. Executată, ca și soțul ei, în timpul revoluției de regimul Marii Terori condus de iacobinul M. Robespierre. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/maria-antoaneta-regina-exceselor)
*********** George de Hanovra (1762-1830) = Regent din 1811 ca prinț de Wales în timpul bolii tatălui său, George III (1760-1820). Rege al Marii Britanii în perioada 1820-1830. (http://www.royal.gov.uk/HistoryoftheMonarchy/KingsandQueensoftheUnitedKingdom/TheHanoverians/GeorgeIV.aspx)
(...) Îți mai aduci aminte, scumpul meu M. - oh, prietenul tinereții mele! - de noaptea ceea fericită de acum douăzeci și cinci de ani, cînd s-a jucat Ipocritul, în regia lui Elliston*, cu Dowton** și cu Liston***, și cînd doi anumiți băieți au șters-o pur și simplu de la „Slaughter House School”, unde li se făcea educația, care se înghesuia acolo să-l salut pe rege? REGELE? Era acolo! În fața augustei loji stătea garda regală; marchizul**** de Steyne (lordul***** Cabinetului pulberăriei) și alți înalți demnitari ai statului străjuiau în spatele fotoliului pe care ședea el, rumen la față, impunător la trup, acoperit cu decorații și cu un un păr stufos și cîrlionțat. Cum mai cântam noi God save******! Cum se mai agita și mai mai aclama sala, în ritmul acestei melodii mărețe! Cum mai apludau, strigau și-și fluturau batistele! Doamnele plîngeau, mamele își strîngeau copiii la sîn; unele leșinară de emoție. Lumea se sufoca la parter, strigăte și țipăte se ridicau din masa de oameni, care se frămîntau, și aclamau, și care erau gata, și se arătau într-adevăr aproape gata, să-și dea viața pentru el. Da, l-am văzut și noi. Soarta nu ne mai poate lua asta înapoi. Alții l-au văzut pe Napoleon*******. Mai trăiesc cîțiva oameni care l-au întîlnit pe Frederic cel Mare********, pe doctorul Johnson*********, pe Marie-Antoanette********** etc., dar pricină de nesmintită fală în fața copiilor noștri să fie că noi l-am văzut pe George cel Bun, cel Magnific, cel Mare***********!
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bâlciul deșertăciunilor*, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. II, ed. Capitolul, București, 1992, pp. 136-137.
NOTE M. T.
* Robert Elliston (1774-1831) = Actor și director de teatru englez. (Wikipedia)
** William Dowton (1764-1851) = Actor de teatru englez. (Wikipedia)
*** John Liston (1776-1846) = Actor de comedie engleză. (Wikipedia)
**** MARCHÍZ, marchizi, s. m. 1. Titlu purtat, în societatea medievală apuseană, de către conducătorul unui comitat de frontieră; conducător militar al unei mărci3. 2. Titlu de noblețe în unele țări din Europa Apuseană, superior aceluia de conte și inferior aceluia de duce. 3. Persoană care poartă unul dintre aceste titluri. – Din fr. marquis. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/marchiz)
***** LORD, lorzi, s. m. (în Anglia) 1. (În Evul Mediu) Mare proprietar funciar; (în prezent) titlu nobiliar ereditar sau conferit de monarh; persoană care poartă acest titlu. 2. Membru al Camerei superioare a Parlamentului. Camera Lorzilor. 3. Termen care intră în componența titlului oficial purtat de unii înalți demnitari din Marea Britanie. – Din engl., fr. lord. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/lord)
****** God save the King sau God save the Queen este imnul național britanic din 1745. (http://www.royal.gov.uk/MonarchUK/Symbols/NationalAnthem.aspx)
******* Napoleon Bonaparte (1769-1821).
******** Frederic Hohenzollern (1712-1786) = Rege al Prusiei ca Frederic II (1740-1786). (http://www.magazinistoric.ro/frederic-al-ii-lea-cel-mare-4178/)
********* Samuel Johnson (1709-1784) = Scriitor, biograf, lexicogra și critic literar englez. (http://www.samueljohnson.com/)
********** Marie-Antoinette de Austria (1755 Viena -1793 Paris) = Fiica împărătesei Maria-Tereza Habsburg a Sfântului Imperiu Romano-German. Din 1770 soție delfinului Franței, viitorul Ludovic XVI. Regină în perioada 1774-1792. Executată, ca și soțul ei, în timpul revoluției de regimul Marii Terori condus de iacobinul M. Robespierre. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/maria-antoaneta-regina-exceselor)
*********** George de Hanovra (1762-1830) = Regent din 1811 ca prinț de Wales în timpul bolii tatălui său, George III (1760-1820). Rege al Marii Britanii în perioada 1820-1830. (http://www.royal.gov.uk/HistoryoftheMonarchy/KingsandQueensoftheUnitedKingdom/TheHanoverians/GeorgeIV.aspx)
vineri, 11 martie 2016
Proprietățile imobiliare din Marea Britanie ale unui lord englez în secolul XIX (THACKERAY 1848)
<
Aproape nu-i om care să nu știe că palatul din Londra al lordului* Steyne e situat în Gaunt Square, piațetă în care dă și strada Great Gaunt, (...). Uitîndu-te cu băgare de seamă peste grilaj și printre arborii întunecați din grădina scuarului, zărești cîteva nefericite guvernante cu câțiva copii gălbejiți, rătăcind pe lîngă un gard sau dînd roată jalnicului rond de iarbă, în mijlocul căruia se înalță statuia lordului Gaunt - cel care a luat parte la lupta de la Minden** - purtînd perucă cu coadă iar în rest înveșmîntat ca un împărat roman. Gaunt House ocupă aproape o întreagă latură a scuarului. (...) Tăblițele de aramă și-au făcut apariția și în scuar - medici, banca „Diddlesex Western Branch”, „English and European Reunion” etc., tristă priveliște, și nici palatul lordului Steyne nu e mai puțin trist. Singurul lucru pe care l-am văzut din acest palat este zidul cel mare din față, cu coloanele lui rustice de la poarta principală, coloane printre care se zărește uneori un portar bătrîn, cu o față buhăită, roșie și posomorîtă, iar deasupra zidului, mansarda, ferestrele dormitorului și coșul din care acuma se ridică rareori fumul. Căci actualul lord Steyne trăiește la Napoli, preferînd priveliștea golfului, a insulei Capri și a Vezuviului înfățișării întunecate a zidurilor din Gaunt Square.
La cîțiva zeci de yarzi*** mai în jos, pe New Gaunt Street, și dînd în Gaunt Mews, se găsește o portiță simplă și tainică, pe care nici n-ai fi băgat-o în seamă printre celelalte porți ale grajdurilor. Dar multe cupeuri închise s-au oprit în fața portiței aceleia, după cum mi-am istorisit informatorul meu (micul Tom Știetot, căruia nu-i scapă nimic, și care mi-a arătat chiar și locul). „Prințul și Perdita au intrat și au ieșit pe portița asta, domnule”, mi-a spus el adesea; „Marianne Clarke a trecut tot pe-aici cu ducele de ... Portița asta îți poartă pașii spre faimoasele petits apartaments ale lordului Steyne - unul, domnule, mobilat numai în fildeș și mătase albă, altul, în abanos și catifea neagră; mai era și o mică încăpere pentru ospețe, copiată după cea din casa lui Sallustius**** din Pompei***** și pictată de Cosway******, o bucătărioară neștiută de nimeni, în care fiecare tingire era de argint și toate frigările de aur. Aici și-a fript potîrnichile Egalite Orleans******* în noaptea în care a cîștigat, împreună cu marchizul de Steyne, o sută de mii de lire de la un înalt personaj la jocul de ombră. Jumătate din bani au fost înghițiți de Revoluția Franceză, iar din cealaltă jumătate și-a cumpărat titlul de marchiz și Ordinul Jartierei******** lordul Gaunt, iar cu ce-a mai rămas”... (...)
În afară de palatul lui din Londra, marchizul avea castele și palate în diferite colțuri ale celor trei regate, și descrierea lor poate fi găsită în ghiduri - castelul Strongbow cu pădurile lui, pe țărmul de la Shannon*********; castelul Gaunt din Carmarthenshire**********, unde a fost făcut prizonier Richard al II lea***********; castelul Gauntly din Yorkshire************, unde am aflat că se găsesc două sute de cești de ceai din argint pentru micul dejun al musafirilor casei, castelul fiind la fel de opulent și în celelalte privințe; și Stillbrook în Hampshire************, care era ferma lordului, neînsemnată reședință despre al cărui extraordinar mobilier, vîndut la mezat de un vestit portărel, la moartea lordului, ne aducem foarte bine aminte cu toții.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor*, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. II, București, 1992, pp. 127-128.
NOTE M. T.
* LORD, lorzi, s. m. (în Anglia) 1. (În Evul Mediu) Mare proprietar funciar; (în prezent) titlu nobiliar ereditar sau conferit de monarh; persoană care poartă acest titlu. 2. Membru al Camerei superioare a Parlamentului. Camera Lorzilor. 3. Termen care intră în componența titlului oficial purtat de unii înalți demnitari din Marea Britanie. – Din engl., fr. lord. Sursa: DEX '09 (2009)
** Minden = Localitate în Germania (landul Rhenania de Nord-Westfalia). La 1 august 1759, în timpul Războiului de 7 ani, o armată anglo-germană condusă de mareșelul Brunswick a învins o armată franceză condusă de mareșalul de Contades. (http://www.britishbattles.com/seven-years/minden.htm)
*** YARD, yarzi, s. m. Unitate de măsură engleză pentru lungime, egală cu 0,914399 m. – Din engl. yard. Sursa: DEX '09 (2009)
**** Caius Crispus Sallustius (86 î.H. Amiternum/Italia - 35 î.H. Roma) = Istoric roman. (http://liviudanila.blogspot.ro/2011/08/sallustius-viata-si-opera.html)
***** Pompei = Oraș roman situat la poalele vulcanului Vezuviu, a cărui erupție din anul 79 l-a distrus complet, împreună cu orașul Herculaneum. (https://istoriiregasite.wordpress.com/2011/11/24/ziua-in-care-a-murit-un-oras-povestea-orasului-pompei/)
****** Richard Cosway (1742-1821) = Pictor englez reprezentat al curentului portretelor miniaturale. (http://artuk.org/discover/artists/cosway-richard-17421821)
******* Philippe Bourbon, duce d`Orleans (1747-1793) = Reprezentant al unei ramuri a casei regale Bourbon a Franței. În pofida supranumelui Egalite, datorat susținerii revoluției începute în 1789, a fost ghilotinat în faza radicală a acesteia. (http://www.britannica.com/biography/Louis-Philippe-Joseph-duc-dOrleans)
******** Ordinul Jartierei a fost înființat în 1348 de regele Eduard III al Angliei, fiind cel mai vechi și mai important ordin cavaleresc al regatului. (http://www.royal.gov.uk/MonarchUK/Honours/OrderoftheGarter/OrderoftheGarter.aspx)
********* Shannon = Cel mai lung râu al Irlandei, cu un curs de 360 km. (http://www.britannica.com/place/River-Shannon)
********** Carmarthenshire = Una din cele 22 de regiuni ale Țării Galilor, cu reședința la Carmarthen. (http://www.discovercarmarthenshire.com/)
*********** Richard Plantagenet (1367-1400) = Rege al Angliei ca Richard II în perioada 1377-1399. (http://www.englishmonarchs.co.uk/plantagenet_8.htm)
************ Yorkshire = Unul din cele 39 de comitate istorice ale Angliei și cel mai mare ca suprafață, situat în nordul țării. (http://www.vanderbilt.edu/AnS/Classics/roman_provinces/britain/image21.htm)
************* Hampshire = Comitat ceremonial pe litoralul de sud al Angliei. (http://www3.hants.gov.uk/factsandfigures/keyfactsandfigures/factsabouthampshire.htm)
Aproape nu-i om care să nu știe că palatul din Londra al lordului* Steyne e situat în Gaunt Square, piațetă în care dă și strada Great Gaunt, (...). Uitîndu-te cu băgare de seamă peste grilaj și printre arborii întunecați din grădina scuarului, zărești cîteva nefericite guvernante cu câțiva copii gălbejiți, rătăcind pe lîngă un gard sau dînd roată jalnicului rond de iarbă, în mijlocul căruia se înalță statuia lordului Gaunt - cel care a luat parte la lupta de la Minden** - purtînd perucă cu coadă iar în rest înveșmîntat ca un împărat roman. Gaunt House ocupă aproape o întreagă latură a scuarului. (...) Tăblițele de aramă și-au făcut apariția și în scuar - medici, banca „Diddlesex Western Branch”, „English and European Reunion” etc., tristă priveliște, și nici palatul lordului Steyne nu e mai puțin trist. Singurul lucru pe care l-am văzut din acest palat este zidul cel mare din față, cu coloanele lui rustice de la poarta principală, coloane printre care se zărește uneori un portar bătrîn, cu o față buhăită, roșie și posomorîtă, iar deasupra zidului, mansarda, ferestrele dormitorului și coșul din care acuma se ridică rareori fumul. Căci actualul lord Steyne trăiește la Napoli, preferînd priveliștea golfului, a insulei Capri și a Vezuviului înfățișării întunecate a zidurilor din Gaunt Square.
La cîțiva zeci de yarzi*** mai în jos, pe New Gaunt Street, și dînd în Gaunt Mews, se găsește o portiță simplă și tainică, pe care nici n-ai fi băgat-o în seamă printre celelalte porți ale grajdurilor. Dar multe cupeuri închise s-au oprit în fața portiței aceleia, după cum mi-am istorisit informatorul meu (micul Tom Știetot, căruia nu-i scapă nimic, și care mi-a arătat chiar și locul). „Prințul și Perdita au intrat și au ieșit pe portița asta, domnule”, mi-a spus el adesea; „Marianne Clarke a trecut tot pe-aici cu ducele de ... Portița asta îți poartă pașii spre faimoasele petits apartaments ale lordului Steyne - unul, domnule, mobilat numai în fildeș și mătase albă, altul, în abanos și catifea neagră; mai era și o mică încăpere pentru ospețe, copiată după cea din casa lui Sallustius**** din Pompei***** și pictată de Cosway******, o bucătărioară neștiută de nimeni, în care fiecare tingire era de argint și toate frigările de aur. Aici și-a fript potîrnichile Egalite Orleans******* în noaptea în care a cîștigat, împreună cu marchizul de Steyne, o sută de mii de lire de la un înalt personaj la jocul de ombră. Jumătate din bani au fost înghițiți de Revoluția Franceză, iar din cealaltă jumătate și-a cumpărat titlul de marchiz și Ordinul Jartierei******** lordul Gaunt, iar cu ce-a mai rămas”... (...)
În afară de palatul lui din Londra, marchizul avea castele și palate în diferite colțuri ale celor trei regate, și descrierea lor poate fi găsită în ghiduri - castelul Strongbow cu pădurile lui, pe țărmul de la Shannon*********; castelul Gaunt din Carmarthenshire**********, unde a fost făcut prizonier Richard al II lea***********; castelul Gauntly din Yorkshire************, unde am aflat că se găsesc două sute de cești de ceai din argint pentru micul dejun al musafirilor casei, castelul fiind la fel de opulent și în celelalte privințe; și Stillbrook în Hampshire************, care era ferma lordului, neînsemnată reședință despre al cărui extraordinar mobilier, vîndut la mezat de un vestit portărel, la moartea lordului, ne aducem foarte bine aminte cu toții.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor*, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. II, București, 1992, pp. 127-128.
NOTE M. T.
* LORD, lorzi, s. m. (în Anglia) 1. (În Evul Mediu) Mare proprietar funciar; (în prezent) titlu nobiliar ereditar sau conferit de monarh; persoană care poartă acest titlu. 2. Membru al Camerei superioare a Parlamentului. Camera Lorzilor. 3. Termen care intră în componența titlului oficial purtat de unii înalți demnitari din Marea Britanie. – Din engl., fr. lord. Sursa: DEX '09 (2009)
** Minden = Localitate în Germania (landul Rhenania de Nord-Westfalia). La 1 august 1759, în timpul Războiului de 7 ani, o armată anglo-germană condusă de mareșelul Brunswick a învins o armată franceză condusă de mareșalul de Contades. (http://www.britishbattles.com/seven-years/minden.htm)
*** YARD, yarzi, s. m. Unitate de măsură engleză pentru lungime, egală cu 0,914399 m. – Din engl. yard. Sursa: DEX '09 (2009)
**** Caius Crispus Sallustius (86 î.H. Amiternum/Italia - 35 î.H. Roma) = Istoric roman. (http://liviudanila.blogspot.ro/2011/08/sallustius-viata-si-opera.html)
***** Pompei = Oraș roman situat la poalele vulcanului Vezuviu, a cărui erupție din anul 79 l-a distrus complet, împreună cu orașul Herculaneum. (https://istoriiregasite.wordpress.com/2011/11/24/ziua-in-care-a-murit-un-oras-povestea-orasului-pompei/)
****** Richard Cosway (1742-1821) = Pictor englez reprezentat al curentului portretelor miniaturale. (http://artuk.org/discover/artists/cosway-richard-17421821)
******* Philippe Bourbon, duce d`Orleans (1747-1793) = Reprezentant al unei ramuri a casei regale Bourbon a Franței. În pofida supranumelui Egalite, datorat susținerii revoluției începute în 1789, a fost ghilotinat în faza radicală a acesteia. (http://www.britannica.com/biography/Louis-Philippe-Joseph-duc-dOrleans)
******** Ordinul Jartierei a fost înființat în 1348 de regele Eduard III al Angliei, fiind cel mai vechi și mai important ordin cavaleresc al regatului. (http://www.royal.gov.uk/MonarchUK/Honours/OrderoftheGarter/OrderoftheGarter.aspx)
********* Shannon = Cel mai lung râu al Irlandei, cu un curs de 360 km. (http://www.britannica.com/place/River-Shannon)
********** Carmarthenshire = Una din cele 22 de regiuni ale Țării Galilor, cu reședința la Carmarthen. (http://www.discovercarmarthenshire.com/)
*********** Richard Plantagenet (1367-1400) = Rege al Angliei ca Richard II în perioada 1377-1399. (http://www.englishmonarchs.co.uk/plantagenet_8.htm)
************ Yorkshire = Unul din cele 39 de comitate istorice ale Angliei și cel mai mare ca suprafață, situat în nordul țării. (http://www.vanderbilt.edu/AnS/Classics/roman_provinces/britain/image21.htm)
************* Hampshire = Comitat ceremonial pe litoralul de sud al Angliei. (http://www3.hants.gov.uk/factsandfigures/keyfactsandfigures/factsabouthampshire.htm)
sâmbătă, 27 februarie 2016
Aventurierii britanici în orașele Europei în secolul XIX (THACKERAY 1848)
<
(...)
De fapt, putem spune că prietenii noștri erau dintre cei dintîi din mănunchiul acela de îndrăzneți aventurieri britanici care au invadat mai pe urmă continentul și au făcut tot felul de pungășii în toate capitalele Europei. Dar în acele fericite zile ale anilor 1817 și 1818, respectul pentru solvabilitatea și demnitatea englezilor era cît se poate de mare*. Pe atunci ei nu învățaseră, cum am mai spus, să se certe la tocmeală cu stăruința care-i caracterizează în momentul de față. Marile orașe ale Europei nu-și deschiseseră încă porțile întreprinzătorilor noștri escroci. Și pe cînd cu greu mai găsești astăzi vreun oraș din Franța sau din Italia în care să nu dai cu ochii de-un nobil concetățean de-al nostru, având aerul acela de fericită fanfaronadă și de obrăznicie pe care-l purtăm peste tot, trăgîndu-i pe sfoară pe patronii de hoteluri, încasînd cecuri fictive de la bancherii prea încrezători, jefuindu-i pe birjari de trăsurile lor, pe bijutieri de giuvaericale, pe călătorii neprevăzători cu banii lor la mesele de joc și pînă și bibliotecile publice de cărțile lor, cu treizeci de ani înainte nu-ți trebuia decît să fii lord englez, călătorind în trăsura ta particulară, și găseai credit oriunde aveai chef să-l cauți iar gentlemanii în loc de-a băga mîna în buzunarul altora erau cei buzunăriți.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bâlciul deșertăciunilor**, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. II, ed. Capitolul, București, 1992, pp. 22-23.
NOTĂ M. T.
* Era perioada imediat următoare înfrâgerii definitive a Franței republicane și imperiale (Waterloo, 18 iunie 1815), după mai mult de două decenii de războaie (1792-1815), în care Marea Britanie a fost inițiatoarea a șapte coaliții europene antifranceze.
** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de Wiliam Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
(...)
De fapt, putem spune că prietenii noștri erau dintre cei dintîi din mănunchiul acela de îndrăzneți aventurieri britanici care au invadat mai pe urmă continentul și au făcut tot felul de pungășii în toate capitalele Europei. Dar în acele fericite zile ale anilor 1817 și 1818, respectul pentru solvabilitatea și demnitatea englezilor era cît se poate de mare*. Pe atunci ei nu învățaseră, cum am mai spus, să se certe la tocmeală cu stăruința care-i caracterizează în momentul de față. Marile orașe ale Europei nu-și deschiseseră încă porțile întreprinzătorilor noștri escroci. Și pe cînd cu greu mai găsești astăzi vreun oraș din Franța sau din Italia în care să nu dai cu ochii de-un nobil concetățean de-al nostru, având aerul acela de fericită fanfaronadă și de obrăznicie pe care-l purtăm peste tot, trăgîndu-i pe sfoară pe patronii de hoteluri, încasînd cecuri fictive de la bancherii prea încrezători, jefuindu-i pe birjari de trăsurile lor, pe bijutieri de giuvaericale, pe călătorii neprevăzători cu banii lor la mesele de joc și pînă și bibliotecile publice de cărțile lor, cu treizeci de ani înainte nu-ți trebuia decît să fii lord englez, călătorind în trăsura ta particulară, și găseai credit oriunde aveai chef să-l cauți iar gentlemanii în loc de-a băga mîna în buzunarul altora erau cei buzunăriți.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bâlciul deșertăciunilor**, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. II, ed. Capitolul, București, 1992, pp. 22-23.
NOTĂ M. T.
* Era perioada imediat următoare înfrâgerii definitive a Franței republicane și imperiale (Waterloo, 18 iunie 1815), după mai mult de două decenii de războaie (1792-1815), în care Marea Britanie a fost inițiatoarea a șapte coaliții europene antifranceze.
** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de Wiliam Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
luni, 22 februarie 2016
Liberali versus conservatori în Anglia în 1815 (THACKERAY 1848)
<
(...)
- Cea mai mare plăcere a mătușii mele, spuse domnul Crwaley, umplîndu-și paharul, e ca lumea să se simtă cît mai în largul ei, aici în casă. Ăsta e Castelul libertății, James, și nu-i poți face o bucurie mai mare domnișoarei Crawley decît aceea de a te purta după pofta inimii și a cere tot ce dorești. Eu știu că v-ați bătut joc de mine în tot timpul fiindcă sînt conservator. Domnișoara Crawley e destul de liberală, însă, ca să se împace cu orice fel de fantezie. Ea e republicană în principiu și disprețuiește tot ce are vreo legătură cu rangul sau cu titlul.
- Atunci de ce te însori cu fata unui conte*? întrebă James.
- Dragul meu prieten, adu-ți aminte că biata lady** Jane n-are nici o vină că e de neam mare, răspunse foarte curtenitor Pitt. N-are nici o importanță dacă-i o lady. Și în afară de asta, eu sînt conservator, știi doar!
- Oh, cît despre asta, zise Jim, nimic nu contează așa de mult ca sîngele de viță veche; nu, pe cinstea mea, nimic nu-i ca el! Eu nu sînt dintre radicalii voștri! Dar știu ce înseamnă să fii gentleman***, pe cinstea mea!
(...)
- Nu, dar să rămînă între noi, continuă Pitt din ce în ce mai mieros. Vorbeai despre sînge și avantajele personale pe care le trag oamenii de viță veche! Uite o sticlă proaspătă!
- Sîngele, ăsta e cuvîntul! își dete cu părerea James, sorbind cu lăcomie lichidul rubiniu. Nimic nu contează în afară de sînge, domnule, la cai, la cîini și la oameni. Ei bine, nu mai departe decît în ultimul trimestru, chiar înainte de-a mă întoarce la țară, adică, cred că tocmai înainte de a fi avut pojar, ha, ha, ha... stăteam împreună cu Ringwood de la colegiul „Christchurch”****, Bob Ringwood, băiatul lordului***** Cinqbar, și ne sorbeam berea la „Clopotul din Blenheim”, cînd luntrașul din Banbury propuse să se ia la trîntă cu unul din noi pentru o cană de punch******. Eu nu eram în stare. Aveam brațul în eșarfă; și nici nu puteam să mi-o scot măcar... o bestie de iapă de-a mea căzuse cu mine cu vreo două zile mai înainte și credeam că-mi fracturasem brațul. Ei bine, domnule, eu nu-mi puteam pune mintea cu el, dar Bob își scoase numaidecît jacheta, rezistă în fața individului aceluia din Banbury timp de trei minute, și apoi din patru reprize îl dădu gata. Teribil cum a mai căzut la pămînt, domnule, și din ce pricină crezi? Sîngele, domnule, numai sîngele!
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor*******, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. I, ed. Capitolul, București, 1992, pp. 359-360.
NOTE M. T.
* CÓNTE1, conți, s. m. 1. (În Evul Mediu) Mare senior, conducător al unei provincii, cu funcții administrative și militare. 2. Titlu de noblețe ereditar, intermediar între viconte și marchiz (în Occident) sau între baron și prinț (în Rusia țaristă); persoană având acest titlu. – Din fr. comte. Sursa: DEX '09 (2009)
** LADY, lady, s. f. Titlu dat în Anglia soției unui lord sau a unui cavaler; p. ext. doamnă nobilă din Anglia. ♦ Epitet dat unei femei distinse, manierate. [Pr.: lédi] – Cuv. engl. Sursa: DEX '09 (2009)
*** GENTLEMAN, gentlemeni, s. m. Bărbat cu maniere alese, ireproșabile, cu caracter distins. [Pr.: géntlmen] – Cuv. engl. Sursa: DEX '09 (2009)
**** Colegiul Christ Church a fost fondat în 1524 de cardinalul Wolsey. (http://www.chch.ox.ac.uk/house/about-christ-church)
***** LORD, lorzi, s. m. (în Anglia) 1. (În Evul Mediu) Mare proprietar funciar; (în prezent) titlu nobiliar ereditar sau conferit de monarh; persoană care poartă acest titlu. 2. Membru al Camerei superioare a Parlamentului. Camera Lorzilor. 3. Termen care intră în componența titlului oficial purtat de unii înalți demnitari din Marea Britanie. – Din engl., fr. lord. Sursa: DEX '09 (2009)
****** Băutură alcoolică sau non-alcoolică conținând suc de fructe, importată din India în secolul XVII. (http://www.etymonline.com/index.php?term=Punch)
******* Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
(...)
- Cea mai mare plăcere a mătușii mele, spuse domnul Crwaley, umplîndu-și paharul, e ca lumea să se simtă cît mai în largul ei, aici în casă. Ăsta e Castelul libertății, James, și nu-i poți face o bucurie mai mare domnișoarei Crawley decît aceea de a te purta după pofta inimii și a cere tot ce dorești. Eu știu că v-ați bătut joc de mine în tot timpul fiindcă sînt conservator. Domnișoara Crawley e destul de liberală, însă, ca să se împace cu orice fel de fantezie. Ea e republicană în principiu și disprețuiește tot ce are vreo legătură cu rangul sau cu titlul.
- Atunci de ce te însori cu fata unui conte*? întrebă James.
- Dragul meu prieten, adu-ți aminte că biata lady** Jane n-are nici o vină că e de neam mare, răspunse foarte curtenitor Pitt. N-are nici o importanță dacă-i o lady. Și în afară de asta, eu sînt conservator, știi doar!
- Oh, cît despre asta, zise Jim, nimic nu contează așa de mult ca sîngele de viță veche; nu, pe cinstea mea, nimic nu-i ca el! Eu nu sînt dintre radicalii voștri! Dar știu ce înseamnă să fii gentleman***, pe cinstea mea!
(...)
- Nu, dar să rămînă între noi, continuă Pitt din ce în ce mai mieros. Vorbeai despre sînge și avantajele personale pe care le trag oamenii de viță veche! Uite o sticlă proaspătă!
- Sîngele, ăsta e cuvîntul! își dete cu părerea James, sorbind cu lăcomie lichidul rubiniu. Nimic nu contează în afară de sînge, domnule, la cai, la cîini și la oameni. Ei bine, nu mai departe decît în ultimul trimestru, chiar înainte de-a mă întoarce la țară, adică, cred că tocmai înainte de a fi avut pojar, ha, ha, ha... stăteam împreună cu Ringwood de la colegiul „Christchurch”****, Bob Ringwood, băiatul lordului***** Cinqbar, și ne sorbeam berea la „Clopotul din Blenheim”, cînd luntrașul din Banbury propuse să se ia la trîntă cu unul din noi pentru o cană de punch******. Eu nu eram în stare. Aveam brațul în eșarfă; și nici nu puteam să mi-o scot măcar... o bestie de iapă de-a mea căzuse cu mine cu vreo două zile mai înainte și credeam că-mi fracturasem brațul. Ei bine, domnule, eu nu-mi puteam pune mintea cu el, dar Bob își scoase numaidecît jacheta, rezistă în fața individului aceluia din Banbury timp de trei minute, și apoi din patru reprize îl dădu gata. Teribil cum a mai căzut la pămînt, domnule, și din ce pricină crezi? Sîngele, domnule, numai sîngele!
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor*******, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. I, ed. Capitolul, București, 1992, pp. 359-360.
NOTE M. T.
* CÓNTE1, conți, s. m. 1. (În Evul Mediu) Mare senior, conducător al unei provincii, cu funcții administrative și militare. 2. Titlu de noblețe ereditar, intermediar între viconte și marchiz (în Occident) sau între baron și prinț (în Rusia țaristă); persoană având acest titlu. – Din fr. comte. Sursa: DEX '09 (2009)
** LADY, lady, s. f. Titlu dat în Anglia soției unui lord sau a unui cavaler; p. ext. doamnă nobilă din Anglia. ♦ Epitet dat unei femei distinse, manierate. [Pr.: lédi] – Cuv. engl. Sursa: DEX '09 (2009)
*** GENTLEMAN, gentlemeni, s. m. Bărbat cu maniere alese, ireproșabile, cu caracter distins. [Pr.: géntlmen] – Cuv. engl. Sursa: DEX '09 (2009)
**** Colegiul Christ Church a fost fondat în 1524 de cardinalul Wolsey. (http://www.chch.ox.ac.uk/house/about-christ-church)
***** LORD, lorzi, s. m. (în Anglia) 1. (În Evul Mediu) Mare proprietar funciar; (în prezent) titlu nobiliar ereditar sau conferit de monarh; persoană care poartă acest titlu. 2. Membru al Camerei superioare a Parlamentului. Camera Lorzilor. 3. Termen care intră în componența titlului oficial purtat de unii înalți demnitari din Marea Britanie. – Din engl., fr. lord. Sursa: DEX '09 (2009)
****** Băutură alcoolică sau non-alcoolică conținând suc de fructe, importată din India în secolul XVII. (http://www.etymonline.com/index.php?term=Punch)
******* Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
vineri, 22 ianuarie 2016
Britanicii în Belgia în secolul XIX (THACKERAY 1848)
<
(...) Timpurile au schimbat acum Ostanda*; printre britanicii care mișună acolo, foarte puțini sînt cei care arată ca lorzii sau care se poartă ca membrii aristocrației noastre de sînge. Ei sînt în cea mai mare parte prost îmbrăcați, au rufăria murdară, sînt amatori de biliard și de brandy**, de țigări și de mîncăruri proaste.
Dar e de datoria noastră să spunem că era o regulă ca fiecare englez din armata ducelui de Wellington*** să-și plătească ceea ce consuma. Amintirea unei asemenea comportări face cinste, cu siguranță, unei națiuni de negustori. Era o binecuvântare pentru o țară comercială ca Belgia, să fie străbătută de-o armată de mușterii de felul acesta și să aibă de hrănit asemenea luptători solvabili. Iar țara pe care ei veniseră s-o apere nu era de loc milităroasă. În decursul unei îndelungate perioade istorice ei au lăsat altor popoare onoarea de-a se încăiera pe pămîntul lor. Cînd autorul de față s-a dus să cerceteze, cu ochi vulturești, cîmpul de luptă de la Waterloo****, l-am întrebat pe conducătorul diligenței, un bătrîn majestuos și cu înfățișare de veteran, dacă a fost și el la război. „Pas si bete*****” - răspuns și simțire pe care nici un francez nu le-ar putea exprima - i-a fost replica. Dar, pe de altă parte, surugiul poștalionului cu care călătoream era un viconte******, fiu al vreunui general imperial falit*******, care primi cîțiva penny******** casă aibă de bere pe drum. morala este, fără îndoială, destul de bună.
Țara asta liniștită, acoperită cu șesuri înfloritoare, nu putuse fi niciodată mai bogată și mai îmbelșugată ca la începutul verii anului 1815, cînd cîmpiile ei verzi și orașele ei pașnice se însuflețiseră de mulțimea uniformelor roșii, cînd pe largile ei chaussees********* roiau strălucitoare echipaje englezești, cînd uriașele ei vase ce navigau pe canale, plutind printre pășuni bogate și bătrîne, sătucuri fermecătoare și ciudate sau pe lîngă castele străvechi pitite printre arbori uriași, erau supraîncărcate de turiști englezi cu stare și cînd soldatul care bea la hanul din sat nu numai că bea, dar își plătea consumația, iar Donald Scoțianul, instalat într-o casă țărănească flamandă, legăna copăița copilului, în timp ce Jean și Jeanette erau plecați la strîns fînul. Întrucît pictorii sînt înclinați tocmai acum spre subiecte războinice, eu le sugerez subiectul acesta, pe care-l găsesc foarte potrivit pentru penel, cînd ai de gînd să ilustrezi principiul unui cinstit război englezesc.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor**********, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. I, ed. Capitolul, București, 1992, p. 282.
NOTE
* Oraș pe litoralul belgian al Mării Nordului, în provincia Flandra. (https://dexonline.ro/definitie/Ostanda)
** Brandy (engl.) este prescurtarea de la brandywine, derivat din olandezul brandewijn, care se traduce în românește prin „vinars”. (http://www.britannica.com/topic/brandy)
*** Arthur Wellesley (1769 Dublin/Irlanda - 1852 Marea Britanie) = Mareșal, de două ori prim-ministru și primul duce de Wellington. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/omul-care-l-nvins-napoleon)
**** Waterloo = Localitate în Belgia, situată la 18 km sud de Bruxelles. La 18 iunie 1815, ducele englez Wellington și prințul prusian Blucher l-au învins aici pe împăratul francez Napoleon I. Ca urmare, Napoleon a abdicat pentru a doua oară, fiind exilat în insula atlantică britanică Sf. Elena, unde a și murit în 1821. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/b-t-lia-waterloo)
***** pas si bete (fr.) = nu atât de prost (https://translate.google.ro/#fr/ro/pas%20si%20b%C3%AAte)
****** VICÓNTE, viconți, s. m. Titlu de noblețe ereditar, inferior contelui și superior baronului; persoană care poartă acest titlu. – Din fr. vicomte. Sursa: DEX '09 (2009)
******* Foștii ofițeri ai armatei împăratului Napoleon, neagreații de dinastia regală Bourbon, revenită pe tronul Franței după exilarea lui Napoleon.
******** Penny, pl. pence, reprezintă a o suta parte dintr-o liră sterlină britanică.
********* chaussees (fr.) = șosea (https://translate.google.ro/#fr/ro/chauss%C3%A9e)
********** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
(...) Timpurile au schimbat acum Ostanda*; printre britanicii care mișună acolo, foarte puțini sînt cei care arată ca lorzii sau care se poartă ca membrii aristocrației noastre de sînge. Ei sînt în cea mai mare parte prost îmbrăcați, au rufăria murdară, sînt amatori de biliard și de brandy**, de țigări și de mîncăruri proaste.
Dar e de datoria noastră să spunem că era o regulă ca fiecare englez din armata ducelui de Wellington*** să-și plătească ceea ce consuma. Amintirea unei asemenea comportări face cinste, cu siguranță, unei națiuni de negustori. Era o binecuvântare pentru o țară comercială ca Belgia, să fie străbătută de-o armată de mușterii de felul acesta și să aibă de hrănit asemenea luptători solvabili. Iar țara pe care ei veniseră s-o apere nu era de loc milităroasă. În decursul unei îndelungate perioade istorice ei au lăsat altor popoare onoarea de-a se încăiera pe pămîntul lor. Cînd autorul de față s-a dus să cerceteze, cu ochi vulturești, cîmpul de luptă de la Waterloo****, l-am întrebat pe conducătorul diligenței, un bătrîn majestuos și cu înfățișare de veteran, dacă a fost și el la război. „Pas si bete*****” - răspuns și simțire pe care nici un francez nu le-ar putea exprima - i-a fost replica. Dar, pe de altă parte, surugiul poștalionului cu care călătoream era un viconte******, fiu al vreunui general imperial falit*******, care primi cîțiva penny******** casă aibă de bere pe drum. morala este, fără îndoială, destul de bună.
Țara asta liniștită, acoperită cu șesuri înfloritoare, nu putuse fi niciodată mai bogată și mai îmbelșugată ca la începutul verii anului 1815, cînd cîmpiile ei verzi și orașele ei pașnice se însuflețiseră de mulțimea uniformelor roșii, cînd pe largile ei chaussees********* roiau strălucitoare echipaje englezești, cînd uriașele ei vase ce navigau pe canale, plutind printre pășuni bogate și bătrîne, sătucuri fermecătoare și ciudate sau pe lîngă castele străvechi pitite printre arbori uriași, erau supraîncărcate de turiști englezi cu stare și cînd soldatul care bea la hanul din sat nu numai că bea, dar își plătea consumația, iar Donald Scoțianul, instalat într-o casă țărănească flamandă, legăna copăița copilului, în timp ce Jean și Jeanette erau plecați la strîns fînul. Întrucît pictorii sînt înclinați tocmai acum spre subiecte războinice, eu le sugerez subiectul acesta, pe care-l găsesc foarte potrivit pentru penel, cînd ai de gînd să ilustrezi principiul unui cinstit război englezesc.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor**********, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. I, ed. Capitolul, București, 1992, p. 282.
NOTE
* Oraș pe litoralul belgian al Mării Nordului, în provincia Flandra. (https://dexonline.ro/definitie/Ostanda)
** Brandy (engl.) este prescurtarea de la brandywine, derivat din olandezul brandewijn, care se traduce în românește prin „vinars”. (http://www.britannica.com/topic/brandy)
*** Arthur Wellesley (1769 Dublin/Irlanda - 1852 Marea Britanie) = Mareșal, de două ori prim-ministru și primul duce de Wellington. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/omul-care-l-nvins-napoleon)
**** Waterloo = Localitate în Belgia, situată la 18 km sud de Bruxelles. La 18 iunie 1815, ducele englez Wellington și prințul prusian Blucher l-au învins aici pe împăratul francez Napoleon I. Ca urmare, Napoleon a abdicat pentru a doua oară, fiind exilat în insula atlantică britanică Sf. Elena, unde a și murit în 1821. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/b-t-lia-waterloo)
***** pas si bete (fr.) = nu atât de prost (https://translate.google.ro/#fr/ro/pas%20si%20b%C3%AAte)
****** VICÓNTE, viconți, s. m. Titlu de noblețe ereditar, inferior contelui și superior baronului; persoană care poartă acest titlu. – Din fr. vicomte. Sursa: DEX '09 (2009)
******* Foștii ofițeri ai armatei împăratului Napoleon, neagreații de dinastia regală Bourbon, revenită pe tronul Franței după exilarea lui Napoleon.
******** Penny, pl. pence, reprezintă a o suta parte dintr-o liră sterlină britanică.
********* chaussees (fr.) = șosea (https://translate.google.ro/#fr/ro/chauss%C3%A9e)
********** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
vineri, 8 ianuarie 2016
Vinderea la licitație a moștenirii unui lord în secolul XIX (THACKERAY 1848)
<
Dacă există în tot Bîlciul deșertăciunilor vreun spectacol la care satira și sensibilitatea pot merge braț la braț; unde poți întîlni cele mai ciudate contraste între comic și tragic; unde poți deveni cu aceeași ușurință duios și patetic sau crud și cinic, aceasta e una din acele adunări publice care sînt anunțate zilnic cu grămada în ultima pagină a ziarului Times* și pe care răposatul domn George Robins obișnuia să le prezideze cu atîta demnitate. Există foarte puțini oameni din Londra, socot eu, care să fi luat parte la asemenea adunări, iar cei cu înclinări moralizatoare trebuie să fi cugetat cu cun simțămînt și un interes straniu și destul de înfricoșător în ziua cînd are să le vină și lor rîndul, iar domnul Hammerdown are să vîndă la mezat din ordinul adepților lui Diogene** sau conform instrucțiunilor unor executori testamentari, biblioteca, mobilierul, vesela, garderoba și vinurile alese ale vreunui Epicur***, răposat întru Domnul.
Și cu tot cu cea mai egoistă bună dispoziție, orice obișnuit al Bîlciului deșertăciunilor, în timp ce e și el martor la acest josnic episod al funeraliilor unui prieten de curînd decedat, nu poate să aibă decît simpatie și păreri de rău. Rămășițele pămîntești ale lordului Dives se odihnesc în cavoul familiei; cioplitorii sapă inscripția care-i comemorează virtuțile lui reale, cît și durerea moștenitorului, care-i vinde în momentul de față toată averea. Care dintre oaspeții ce stăteau la masa lui Dives poate trece fără un suspin prin fața acestei case pe care o cunoaște atît de bine? Casa aceasta cunoscută, ale cărei lumini străluceau atît de îmbietor la ora 7 seara, ale cărei uși, principale erau atît de larg deschise, ai cărei prea plecați servitori, în timp ce urcai scara cea largă, îți anunțau numele din palier în palier, pînă ce se făcea auzit în încăperile în care-și întîmpina oaspeții bătrînul și radiosul Dives... și cît de mulți prieteni avea, și cît de bine știa el să-i primească! Și cît de spirituali erau aici oamenii, chiar dacă dincolo de ușile lordului erau veșnic încruntați, și cît de curtenitori și de prietenoși erau ei aici, deși, oriunde în altă parte, se calomniau și se urau. Era om trufaș lordul, dar avea un bucătar așa de strașnic, că merita să înghiți orice din partea stăpînului; era mai degrabă prostănac, cred, dar avea un vin care însuflețea orice conversație! „Trebuie să punem numaidecît mîna pe cîteva sticle de Bourgogne, oricît de scumpe ar fi!” proclamară îndoliați la clubul din care făcea parte. „Am cumărat cutia asta de la licitația bătrînului Dives, spune Pincher, trecînd-o din mînă în mînă; e una din favoritele lui Ludovic al XV... drăguț lucru, nu-i așa?... Delicioasă miniatură!” și trăncănesc despre felul în care-și toacă moștenirea tînărul Dives.
Și cît e de schimbată casa! Fațada e acoperită toată cu anunțuri, caracteristicile mobilierului sînt enumerate în majuscule bătătoare la ochi. La o fereastră de la etaj atîrnă o bucată de covor, o jumătate de duzină de hamali stau înșirați pe treptele pline de noroi, iar holul mișună de indivizi slinoși cu aer de orientali, care-ți pun în mînă cartonașe tipărite și se oferă să liciteze pentru tine. Un cîrd de babe și de amatori au invadat apartamentele de sus, pipăind cuverturile, scormonind pernele de puf, întorcînd saltelele pe toate fețele, închizînd și deschizînd mereu sertarele șifonierelor. Gospodine tinere și istețe, măsoară oglinzile și perdelele, să vadă dacă au să se potrivească proaspătului menage (Snob are să se laude ani de-a rîndul c-a cumpărat cutare sau cutare lucru la licitația lui Dives), iar domnul Hammerdown șade pe masa cea mare de mahon din sufrageria de jos, lovind mereu cu ciocanele de fildeș și întrebuințînd toate șiretlicurile elocvenței, entuziasm, rugăminți, raționamente, deznădejde, muștruluindu-și oamenii, ironizîndu-l pe domnul Davids pentru trîndăvia lui, îndemnînd-o pe doamna Moss să intre în acțiune, implorînd, poruncind, urlînd, pînă ce lovitura de ciocan cade asemenea destinului, și apoi se trece la subiectul următor. Q, Dives! Cine s-ar fi gîndit vreodată, pe cînd stăteam în jurul mesei tale largi, cu vesela ei scînteietoare și pînzeturile-i imaculate, că are să vadă într-o bună zi și-o astfel de mîncare, pe licitatorul ăsta zgomotos?
Licitația se apropia de sfîrșit. Minunata mobilă din salon, lucrată de meșteri vestiți; vinurile rare și arhicunoscute, alese odinioară pe gustul fără greș al fostului lor stăpîn, care nu se uitase la preț; bogat și neprețuita argintărie de familie fuseseră vîndute cu cîteva zile mai înainte. Iar vinurile cele mai bune (deși absolut toate aveau mare faimă printre cunoscătorii din partea locului) fuseseră cumpărate de intendentul prietenului nostru, domnul John Osborne, din Russel Square. O a parte din lucrurile de uz casnic ale licitației respective fuseseră cumpărate de niște timneri agenți de bursă din City****, iar acum, publicul fiind invitat să cumpere și obiectele mai mic, întîmplarea făcu așa ca domnul Hammer down, crainicul, suit pe masă, să înceapă să înșire meritele unu tablou pe care căuta să-l recomande celor de față; nu mai era lumea aceea atît de aleasă și care venise în număr așa de mare în primele zile ale licitației.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bâlciul deșertăciunilor*****, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. I, ed. Capitolul, București, 1992, pp. 169-170.
NOTE M. T.
* Ziarul The Times a fost înființat la Londra în 1785 cu titlul The Daily Universal Register, luând actualul titlu la 1 ianuarie 1788. (http://gale.cengage.co.uk/times.aspx/)
** Diogene din Sinope (412 î. H. - 322 î. H.) = Filozof grec antic din școala cinică. (https://istoriiregasite.wordpress.com/tag/diogene/)
*** Epicur (341 î. H.Samos - 270 î. H.Atena) = Filozof grec antic hedonist. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/epicur-o-filosofie-pl-cerii-supreme) (http://scientia.ro/homo-humanus/psihologie/5944-cum-sa-traiesti-o-viata-fericita-conform-lui-epicur.html)
**** Vechiul cartier City din centrul Londrei era deja în epocă centrul financiar al capitalei Marii Britanii, țară care inițiase prima în Europa procesul de industrializare în sec. XVIII. (http://www.cityoflondon.gov.uk/things-to-do/visit-the-city/our-history/Pages/default.aspx)
***** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
Dacă există în tot Bîlciul deșertăciunilor vreun spectacol la care satira și sensibilitatea pot merge braț la braț; unde poți întîlni cele mai ciudate contraste între comic și tragic; unde poți deveni cu aceeași ușurință duios și patetic sau crud și cinic, aceasta e una din acele adunări publice care sînt anunțate zilnic cu grămada în ultima pagină a ziarului Times* și pe care răposatul domn George Robins obișnuia să le prezideze cu atîta demnitate. Există foarte puțini oameni din Londra, socot eu, care să fi luat parte la asemenea adunări, iar cei cu înclinări moralizatoare trebuie să fi cugetat cu cun simțămînt și un interes straniu și destul de înfricoșător în ziua cînd are să le vină și lor rîndul, iar domnul Hammerdown are să vîndă la mezat din ordinul adepților lui Diogene** sau conform instrucțiunilor unor executori testamentari, biblioteca, mobilierul, vesela, garderoba și vinurile alese ale vreunui Epicur***, răposat întru Domnul.
Și cu tot cu cea mai egoistă bună dispoziție, orice obișnuit al Bîlciului deșertăciunilor, în timp ce e și el martor la acest josnic episod al funeraliilor unui prieten de curînd decedat, nu poate să aibă decît simpatie și păreri de rău. Rămășițele pămîntești ale lordului Dives se odihnesc în cavoul familiei; cioplitorii sapă inscripția care-i comemorează virtuțile lui reale, cît și durerea moștenitorului, care-i vinde în momentul de față toată averea. Care dintre oaspeții ce stăteau la masa lui Dives poate trece fără un suspin prin fața acestei case pe care o cunoaște atît de bine? Casa aceasta cunoscută, ale cărei lumini străluceau atît de îmbietor la ora 7 seara, ale cărei uși, principale erau atît de larg deschise, ai cărei prea plecați servitori, în timp ce urcai scara cea largă, îți anunțau numele din palier în palier, pînă ce se făcea auzit în încăperile în care-și întîmpina oaspeții bătrînul și radiosul Dives... și cît de mulți prieteni avea, și cît de bine știa el să-i primească! Și cît de spirituali erau aici oamenii, chiar dacă dincolo de ușile lordului erau veșnic încruntați, și cît de curtenitori și de prietenoși erau ei aici, deși, oriunde în altă parte, se calomniau și se urau. Era om trufaș lordul, dar avea un bucătar așa de strașnic, că merita să înghiți orice din partea stăpînului; era mai degrabă prostănac, cred, dar avea un vin care însuflețea orice conversație! „Trebuie să punem numaidecît mîna pe cîteva sticle de Bourgogne, oricît de scumpe ar fi!” proclamară îndoliați la clubul din care făcea parte. „Am cumărat cutia asta de la licitația bătrînului Dives, spune Pincher, trecînd-o din mînă în mînă; e una din favoritele lui Ludovic al XV... drăguț lucru, nu-i așa?... Delicioasă miniatură!” și trăncănesc despre felul în care-și toacă moștenirea tînărul Dives.
Și cît e de schimbată casa! Fațada e acoperită toată cu anunțuri, caracteristicile mobilierului sînt enumerate în majuscule bătătoare la ochi. La o fereastră de la etaj atîrnă o bucată de covor, o jumătate de duzină de hamali stau înșirați pe treptele pline de noroi, iar holul mișună de indivizi slinoși cu aer de orientali, care-ți pun în mînă cartonașe tipărite și se oferă să liciteze pentru tine. Un cîrd de babe și de amatori au invadat apartamentele de sus, pipăind cuverturile, scormonind pernele de puf, întorcînd saltelele pe toate fețele, închizînd și deschizînd mereu sertarele șifonierelor. Gospodine tinere și istețe, măsoară oglinzile și perdelele, să vadă dacă au să se potrivească proaspătului menage (Snob are să se laude ani de-a rîndul c-a cumpărat cutare sau cutare lucru la licitația lui Dives), iar domnul Hammerdown șade pe masa cea mare de mahon din sufrageria de jos, lovind mereu cu ciocanele de fildeș și întrebuințînd toate șiretlicurile elocvenței, entuziasm, rugăminți, raționamente, deznădejde, muștruluindu-și oamenii, ironizîndu-l pe domnul Davids pentru trîndăvia lui, îndemnînd-o pe doamna Moss să intre în acțiune, implorînd, poruncind, urlînd, pînă ce lovitura de ciocan cade asemenea destinului, și apoi se trece la subiectul următor. Q, Dives! Cine s-ar fi gîndit vreodată, pe cînd stăteam în jurul mesei tale largi, cu vesela ei scînteietoare și pînzeturile-i imaculate, că are să vadă într-o bună zi și-o astfel de mîncare, pe licitatorul ăsta zgomotos?
Licitația se apropia de sfîrșit. Minunata mobilă din salon, lucrată de meșteri vestiți; vinurile rare și arhicunoscute, alese odinioară pe gustul fără greș al fostului lor stăpîn, care nu se uitase la preț; bogat și neprețuita argintărie de familie fuseseră vîndute cu cîteva zile mai înainte. Iar vinurile cele mai bune (deși absolut toate aveau mare faimă printre cunoscătorii din partea locului) fuseseră cumpărate de intendentul prietenului nostru, domnul John Osborne, din Russel Square. O a parte din lucrurile de uz casnic ale licitației respective fuseseră cumpărate de niște timneri agenți de bursă din City****, iar acum, publicul fiind invitat să cumpere și obiectele mai mic, întîmplarea făcu așa ca domnul Hammer down, crainicul, suit pe masă, să înceapă să înșire meritele unu tablou pe care căuta să-l recomande celor de față; nu mai era lumea aceea atît de aleasă și care venise în număr așa de mare în primele zile ale licitației.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bâlciul deșertăciunilor*****, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. I, ed. Capitolul, București, 1992, pp. 169-170.
NOTE M. T.
* Ziarul The Times a fost înființat la Londra în 1785 cu titlul The Daily Universal Register, luând actualul titlu la 1 ianuarie 1788. (http://gale.cengage.co.uk/times.aspx/)
** Diogene din Sinope (412 î. H. - 322 î. H.) = Filozof grec antic din școala cinică. (https://istoriiregasite.wordpress.com/tag/diogene/)
*** Epicur (341 î. H.Samos - 270 î. H.Atena) = Filozof grec antic hedonist. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/epicur-o-filosofie-pl-cerii-supreme) (http://scientia.ro/homo-humanus/psihologie/5944-cum-sa-traiesti-o-viata-fericita-conform-lui-epicur.html)
**** Vechiul cartier City din centrul Londrei era deja în epocă centrul financiar al capitalei Marii Britanii, țară care inițiase prima în Europa procesul de industrializare în sec. XVIII. (http://www.cityoflondon.gov.uk/things-to-do/visit-the-city/our-history/Pages/default.aspx)
***** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
luni, 2 noiembrie 2015
Colegiile în Anglia interbelică (GALSWORTHY 1932)
<
(...)
Familia ei! Gîndul îl urmări tot timpul cinei, la care Fleur discută planurile de viitor pentru Kit. Ea opina să-l trimită la colegiul Harrow*, pentru că Michael și tatăl său urmaseră Winchester**. Michael nu avea nimic nici împotriva unui, nici a celuilalt, și chestiunea nu fusese încă decisă.
- Toți din familia mamei tale au urmat la Harrow, pledă Fleur. Winchester mi se pare superior și arid. Și cei care-l frecventează nu se prea bucură de notorietate. Dacă tu n-ai fi urmat la Winchester ai fi fost de mult răsfățatul gazetelor.
- Îi dorești lui Kit notorietate?
- Da, o notorieta decentă, de bună seamă, ca a unchiului Hillary. (...)
- Cred că tu preferi Harrow pentru Kit fiindcă acolo fac pe lorzii.
Fu rîndul lui Fleur să devină țeapănă.
- Ei bine, așa e. Aș fi ales Eton***, numai că-i prea ostentativ și detest uniformele albastru-deschis.
- Mă rog, continuă Michael, sigur că sînt subiectiv în ce privește școala la care am urmat, așa că alegerea îți revine ție. Oricum, nu pot avea nici o obiecție împotriva unei școli care l-a format pe unchiul Adrian.
- (...) Deci chestiunea e lămurită: Kit merge la Harrow.
- Dacă va mai exista un Harrow în momentul cînd va împlini el vîrsta potrivită.
- Nu fi prost. Nici o galaxie nu e mai fixă decît cea a școlilor publice. Amintește-ți cum au înflorit în timpul războiului trecut****.
- În timpul războiului viitor nu vor mai înflori.
- Atunci, nu trebuie să mai fie un viitor război.
- Atîta timp cît dăinuie pukka-sahib*****-ismul, războiul nu poate fi evitat.
- Dragul meu, doar nu crezi că respectarea cuvîntului dat și alte de-alde astea au însemnat altceva decît lustru de suprafață. Am făcut război pur și simplu pentru că ne-am temut de preponderența Germaniei.
Michael își ciufuli părul.
- În orice caz, a fost o bună ilustrare a celor ce-am spus, că există mai multe lucruri în cer și pe pămînt decît visează pukka-sahib-ii; da, și mai mult situații pe care aceștia nu-s-chemați să le rezolve.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (Pustietate în floare), ed. Miron, 1993, pp. 374-376.
NOTE M. T.
* Colegiu internat pentru băieți fondat de regina Elisabeta I în 1573. (http://www.harrowschool.org.uk/)
** Colegiu pentru băieți fondat în 1382 de William de Wykeham, episcop de Winchester și cancelar al Angliei. (http://www.winchestercollege.org/history-of-the-college)
*** Colegiu pentru băieși fondat de regele Henric VI în 1440. (http://www.etoncollege.com/briefhistory.aspx)
**** Primul Război Mondial (1914-1918).
***** Pukka-sahib = 1. Autentic. 2. Superior. (În colonia britanică India) (http://www.thefreedictionary.com/pukka)
(...)
Familia ei! Gîndul îl urmări tot timpul cinei, la care Fleur discută planurile de viitor pentru Kit. Ea opina să-l trimită la colegiul Harrow*, pentru că Michael și tatăl său urmaseră Winchester**. Michael nu avea nimic nici împotriva unui, nici a celuilalt, și chestiunea nu fusese încă decisă.
- Toți din familia mamei tale au urmat la Harrow, pledă Fleur. Winchester mi se pare superior și arid. Și cei care-l frecventează nu se prea bucură de notorietate. Dacă tu n-ai fi urmat la Winchester ai fi fost de mult răsfățatul gazetelor.
- Îi dorești lui Kit notorietate?
- Da, o notorieta decentă, de bună seamă, ca a unchiului Hillary. (...)
- Cred că tu preferi Harrow pentru Kit fiindcă acolo fac pe lorzii.
Fu rîndul lui Fleur să devină țeapănă.
- Ei bine, așa e. Aș fi ales Eton***, numai că-i prea ostentativ și detest uniformele albastru-deschis.
- Mă rog, continuă Michael, sigur că sînt subiectiv în ce privește școala la care am urmat, așa că alegerea îți revine ție. Oricum, nu pot avea nici o obiecție împotriva unei școli care l-a format pe unchiul Adrian.
- (...) Deci chestiunea e lămurită: Kit merge la Harrow.
- Dacă va mai exista un Harrow în momentul cînd va împlini el vîrsta potrivită.
- Nu fi prost. Nici o galaxie nu e mai fixă decît cea a școlilor publice. Amintește-ți cum au înflorit în timpul războiului trecut****.
- În timpul războiului viitor nu vor mai înflori.
- Atunci, nu trebuie să mai fie un viitor război.
- Atîta timp cît dăinuie pukka-sahib*****-ismul, războiul nu poate fi evitat.
- Dragul meu, doar nu crezi că respectarea cuvîntului dat și alte de-alde astea au însemnat altceva decît lustru de suprafață. Am făcut război pur și simplu pentru că ne-am temut de preponderența Germaniei.
Michael își ciufuli părul.
- În orice caz, a fost o bună ilustrare a celor ce-am spus, că există mai multe lucruri în cer și pe pămînt decît visează pukka-sahib-ii; da, și mai mult situații pe care aceștia nu-s-chemați să le rezolve.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (Pustietate în floare), ed. Miron, 1993, pp. 374-376.
NOTE M. T.
* Colegiu internat pentru băieți fondat de regina Elisabeta I în 1573. (http://www.harrowschool.org.uk/)
** Colegiu pentru băieți fondat în 1382 de William de Wykeham, episcop de Winchester și cancelar al Angliei. (http://www.winchestercollege.org/history-of-the-college)
*** Colegiu pentru băieși fondat de regele Henric VI în 1440. (http://www.etoncollege.com/briefhistory.aspx)
**** Primul Război Mondial (1914-1918).
***** Pukka-sahib = 1. Autentic. 2. Superior. (În colonia britanică India) (http://www.thefreedictionary.com/pukka)
marți, 27 octombrie 2015
Originile antice ale familiilor moderne (GALSWORTHY 1932)
<
(...)
- O! exclamă Adrian și se uită la ea. Mi-ar plăcea să discut cu el despre tipul hitit*. Cred că știi că ceea ceea ce obișnuim noi să considerăm drept caracteristici ale tipului evreiesc sînt trăsături pur hitite, conform cu anticele desene hitite?
- Dar de fapt nu era unul și același trib?
- Nicidecum, Dinny. Israeliții erau arabi. Ceea ce erau hitiții, rămîne abia să descoperim. Evreul modern de la noi și din Germania este, probabil, mai curînd hitit decît semit**.
(...)
- Fiindcă veni vorba de hitiți, continuă Diana, adeseori m-am gîndit că familiile astea foarte vechi din Cornwall***, cum e familia Desert, au ceva de fenicieni**** în ei. Uite, de pildă, Lordul Mullyon. Ciudat tip!
- Fantezie pură, iubita mea. Trăsături de fenicieni ai să găsești mai curînd la oamenii simpli. Cei din familia Desert trebuie să se fi căsătorit de sute de ani cu reprezentanți a unor familii din afara Cornwall-ului. Cu cît mergi mai sus mai sus pe treptele sociale, cu atît întîlnești mai puține șanse de prezervare a filonului originar.
- Sînt o familie veche? se informă Dinny.
- Antici și foarte bizari. Dar tu îmi cunoști părerile în legătură cu familiile vechi, Dinny, așa că n-am să mai stărui asupra acestui subiect.
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (Pustietate în floare), ed. Miron, 1992, p. 339.
NOTE M.T.
* Hitiți = Popor indo-european care s-a așezat în mileniul III î. H. în Asia Mică, unde au devenit o mare putere în mileniul II î. H. (http://www.crestinortodox.ro/religie/hititii-cum-fost-descoperit-imperiul-hitit-119790.html)
** SEMÍT, -Ă, semiți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din grupul de popoare, apropiate între ele prin limbă și prin aspect fizic, din sud-vestul Asiei, nordul și estul Africii, căruia îi aparțin astăzi arabii, sirienii, evreii etc. 2. Adj. Care aparține semiților (1), privitor la semiți; semitic. – Din fr. Sémite. Sursa: DEX '09 (2009)
*** Comitat în peninsula cu același nujme din sud-vestul Angliei. (http://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1111/1469-8219.00027/abstract)
**** Fenicieni = Popor așezat în orașe-porturi pe coastele Siriei, Libanului și Israelului, care în mileniile II-I î. H. a colonizat țărmurile Mării Mediterane. (http://politeia.org.ro/magazin-istoric/civilizatii-fenicienii/17761/)
(...)
- O! exclamă Adrian și se uită la ea. Mi-ar plăcea să discut cu el despre tipul hitit*. Cred că știi că ceea ceea ce obișnuim noi să considerăm drept caracteristici ale tipului evreiesc sînt trăsături pur hitite, conform cu anticele desene hitite?
- Dar de fapt nu era unul și același trib?
- Nicidecum, Dinny. Israeliții erau arabi. Ceea ce erau hitiții, rămîne abia să descoperim. Evreul modern de la noi și din Germania este, probabil, mai curînd hitit decît semit**.
(...)
- Fiindcă veni vorba de hitiți, continuă Diana, adeseori m-am gîndit că familiile astea foarte vechi din Cornwall***, cum e familia Desert, au ceva de fenicieni**** în ei. Uite, de pildă, Lordul Mullyon. Ciudat tip!
- Fantezie pură, iubita mea. Trăsături de fenicieni ai să găsești mai curînd la oamenii simpli. Cei din familia Desert trebuie să se fi căsătorit de sute de ani cu reprezentanți a unor familii din afara Cornwall-ului. Cu cît mergi mai sus mai sus pe treptele sociale, cu atît întîlnești mai puține șanse de prezervare a filonului originar.
- Sînt o familie veche? se informă Dinny.
- Antici și foarte bizari. Dar tu îmi cunoști părerile în legătură cu familiile vechi, Dinny, așa că n-am să mai stărui asupra acestui subiect.
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (Pustietate în floare), ed. Miron, 1992, p. 339.
NOTE M.T.
* Hitiți = Popor indo-european care s-a așezat în mileniul III î. H. în Asia Mică, unde au devenit o mare putere în mileniul II î. H. (http://www.crestinortodox.ro/religie/hititii-cum-fost-descoperit-imperiul-hitit-119790.html)
** SEMÍT, -Ă, semiți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din grupul de popoare, apropiate între ele prin limbă și prin aspect fizic, din sud-vestul Asiei, nordul și estul Africii, căruia îi aparțin astăzi arabii, sirienii, evreii etc. 2. Adj. Care aparține semiților (1), privitor la semiți; semitic. – Din fr. Sémite. Sursa: DEX '09 (2009)
*** Comitat în peninsula cu același nujme din sud-vestul Angliei. (http://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1111/1469-8219.00027/abstract)
**** Fenicieni = Popor așezat în orașe-porturi pe coastele Siriei, Libanului și Israelului, care în mileniile II-I î. H. a colonizat țărmurile Mării Mediterane. (http://politeia.org.ro/magazin-istoric/civilizatii-fenicienii/17761/)
vineri, 26 decembrie 2014
O veche familie nobilă din Anglia secolului XIX (THACKERAY 1862)
<
(...)
Am avut pînă acum, o dată sau de două ori, ocazia să menționez un nobil conte și cu siguranță că nici un cititor serios nu va consimți ca domnia sa să treacă prin prezenta istorie, alături de mulțimea personajelor de rînd, fără ca noi să nu zăbovim asupra persoanei sale. Dacă numele de Burke sau Debrett vă sînt cît de cît familiare, atunci știți și că vechea familie Ringwood este de mult cunoscută pentru întinsele sale domenii și pentru fidelitatea față de coroana britanică.
În frămîntările care, din nefericire, au tulburat acest regat după detronarea ultimei case domnitoare, a fost implicată și familia Ringwood, alături de multe alte familii, dar la urcarea pe tron a Majestății Sale George al III lea (1), acestor divergențeli s-a pus capăt în chip fericit, iar monarhul nici c-a avut vreun supus mai loial și mai devotat decît sir John Ringwood, baronet de Wingate și Whipham Market. Prin influența lui, sir John a trimis trei membri în Parlament, iar în vremurile periculoase și supărătoare ale războiului din America (2), această influență a fost exercitată neîntrerupt și atît de cordial în favoarea ordinii și coroanei, încît Majestatea sa a socotit nimerit să-l avanseze pe sir John la demnitatea de baron Ringwood. Fratele lui sir John, sir Francis Ringwood din Appleshaw, care a urmat magistratura, a fost și el investit cu titlul de baron la Curtea de Finanțe a Majestății sale. Primul baron, mort în 1786, l-a avut ca succesor pe cel mai mare dintre cei doi fii ai săi, John, al doilea baron și primul conte de Ringwood. Fratele domniei sale, onorabilul colonel Philip Ringwood a pierit pe cîmpul de luptă, acoperit de glorie, în fruntea regimentului său și pentru apărarea țării, în bătălia de la Busaco (3), 1810, lăsînd două fete, Louisa și Maria, care de atunci locuiau cu contele, unchiul lor.
Contele de Ringwood n-a avut decît un fiu, Charles, viconte de Cinqbars, care, din nefericire, s-a prăpădit în cel de-al douăzeci și doilea an al vieții, de tuberculoză. Așa că descendenții lui sir Francis Ringwood au devenit moștenitorii marilor moșii ale contelui, de la Wingate și Whipham Market, dar nu și ale titlurilor de noblețe conferite contelui și tatălui său.
Împreună cu lordul Ringwood locuiau cele două nepoate ale sale, fiicele răposatului său frate, colonelul Philip Ringwood, mort răposatului său frate, colonelul Philip Ringwood, mort în războiul din Spania*. Dintre ele, cea mai tînără, Louisa, era favorita lordului: și chiar dacă cele două tinere erau fiecare în posesia unei averi proprii considerabile, se spunea că unchiul lor avea să se îngrijească în continuare de ele, mai ales că nu era în relații prea bune cu vărul său, sir John din Shaw, care se alăturase partidului Whig, în vreme ce lordul era șeful partidului Tory (4).
Dintre cele două nepoate, cea mai mare, Maria, mai niciodată în favorurile unchiului ei, s-a măritat, în 1824, cu Talbot Twysden, Esq. (5), împuternicitul cu impozitele la „Powder and Pomatum Office”. Dar cea mai mică, Louisa, a atras asupra sa furia lordului prin fuga ei cu George Brand Firmin, Esq., doctor în medicină, un tînăr gentleman de la universitatea Cambridge, care veghease la căpătîiul lodului Cinqbars cînd acesta a murit la Neapole și adusese apoi corpul defunctului acasă, la castelul Wingate.
(...)
* Război național împotriva francezilor (1808-1814).
>
SURSA
William Thackeray, Peripețiile lui Philip..., ed. Univers / colecția Clasicii literaturii universale, Constanța, 1986, p. 50-52.
NOTE M.T.
(1) George III Hanovra (1738-1820) = Rege al Marii Britanii în perioada 1760-1820. (http://www.royal.gov.uk/HistoryoftheMonarchy/KingsandQueensoftheUnitedKingdom/TheHanoverians/GeorgeIII.aspx)
(2) Războiul de Independență al celor 13 colonii britanice din America de Nord a avut loc în perioada 1774-1783. (http://www.myrevolutionarywar.com/)
(3) In batalia de la Busaco, Portugalia, forțele britanice si portugheze, conduse de generalul britanic Wellington au înfrânt forțele franceze superioare conduse de mareșalul A. Massena. (http://www.britishbattles.com/peninsula/peninsula-busaco.htm)
(4) Whig a fost precursorul partidului liberal, iar Tory al celui conservator. (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/641802/Whig-and-Tory)
(5) Esquire = Titlu acordat unui gentleman britanic (http://dictionary.reference.com/browse/esquire).
(...)
Am avut pînă acum, o dată sau de două ori, ocazia să menționez un nobil conte și cu siguranță că nici un cititor serios nu va consimți ca domnia sa să treacă prin prezenta istorie, alături de mulțimea personajelor de rînd, fără ca noi să nu zăbovim asupra persoanei sale. Dacă numele de Burke sau Debrett vă sînt cît de cît familiare, atunci știți și că vechea familie Ringwood este de mult cunoscută pentru întinsele sale domenii și pentru fidelitatea față de coroana britanică.
În frămîntările care, din nefericire, au tulburat acest regat după detronarea ultimei case domnitoare, a fost implicată și familia Ringwood, alături de multe alte familii, dar la urcarea pe tron a Majestății Sale George al III lea (1), acestor divergențeli s-a pus capăt în chip fericit, iar monarhul nici c-a avut vreun supus mai loial și mai devotat decît sir John Ringwood, baronet de Wingate și Whipham Market. Prin influența lui, sir John a trimis trei membri în Parlament, iar în vremurile periculoase și supărătoare ale războiului din America (2), această influență a fost exercitată neîntrerupt și atît de cordial în favoarea ordinii și coroanei, încît Majestatea sa a socotit nimerit să-l avanseze pe sir John la demnitatea de baron Ringwood. Fratele lui sir John, sir Francis Ringwood din Appleshaw, care a urmat magistratura, a fost și el investit cu titlul de baron la Curtea de Finanțe a Majestății sale. Primul baron, mort în 1786, l-a avut ca succesor pe cel mai mare dintre cei doi fii ai săi, John, al doilea baron și primul conte de Ringwood. Fratele domniei sale, onorabilul colonel Philip Ringwood a pierit pe cîmpul de luptă, acoperit de glorie, în fruntea regimentului său și pentru apărarea țării, în bătălia de la Busaco (3), 1810, lăsînd două fete, Louisa și Maria, care de atunci locuiau cu contele, unchiul lor.
Contele de Ringwood n-a avut decît un fiu, Charles, viconte de Cinqbars, care, din nefericire, s-a prăpădit în cel de-al douăzeci și doilea an al vieții, de tuberculoză. Așa că descendenții lui sir Francis Ringwood au devenit moștenitorii marilor moșii ale contelui, de la Wingate și Whipham Market, dar nu și ale titlurilor de noblețe conferite contelui și tatălui său.
Împreună cu lordul Ringwood locuiau cele două nepoate ale sale, fiicele răposatului său frate, colonelul Philip Ringwood, mort răposatului său frate, colonelul Philip Ringwood, mort în războiul din Spania*. Dintre ele, cea mai tînără, Louisa, era favorita lordului: și chiar dacă cele două tinere erau fiecare în posesia unei averi proprii considerabile, se spunea că unchiul lor avea să se îngrijească în continuare de ele, mai ales că nu era în relații prea bune cu vărul său, sir John din Shaw, care se alăturase partidului Whig, în vreme ce lordul era șeful partidului Tory (4).
Dintre cele două nepoate, cea mai mare, Maria, mai niciodată în favorurile unchiului ei, s-a măritat, în 1824, cu Talbot Twysden, Esq. (5), împuternicitul cu impozitele la „Powder and Pomatum Office”. Dar cea mai mică, Louisa, a atras asupra sa furia lordului prin fuga ei cu George Brand Firmin, Esq., doctor în medicină, un tînăr gentleman de la universitatea Cambridge, care veghease la căpătîiul lodului Cinqbars cînd acesta a murit la Neapole și adusese apoi corpul defunctului acasă, la castelul Wingate.
(...)
* Război național împotriva francezilor (1808-1814).
>
SURSA
William Thackeray, Peripețiile lui Philip..., ed. Univers / colecția Clasicii literaturii universale, Constanța, 1986, p. 50-52.
NOTE M.T.
(1) George III Hanovra (1738-1820) = Rege al Marii Britanii în perioada 1760-1820. (http://www.royal.gov.uk/HistoryoftheMonarchy/KingsandQueensoftheUnitedKingdom/TheHanoverians/GeorgeIII.aspx)
(2) Războiul de Independență al celor 13 colonii britanice din America de Nord a avut loc în perioada 1774-1783. (http://www.myrevolutionarywar.com/)
(3) In batalia de la Busaco, Portugalia, forțele britanice si portugheze, conduse de generalul britanic Wellington au înfrânt forțele franceze superioare conduse de mareșalul A. Massena. (http://www.britishbattles.com/peninsula/peninsula-busaco.htm)
(4) Whig a fost precursorul partidului liberal, iar Tory al celui conservator. (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/641802/Whig-and-Tory)
(5) Esquire = Titlu acordat unui gentleman britanic (http://dictionary.reference.com/browse/esquire).
vineri, 28 noiembrie 2014
Ministeriabili englezi in secolele XVIII-XIX (THACKERAY 1862)
<
(...)
Deşi sir John se declara pentru respectare - pe întreg pămintul - a drepturilor omului şi avea portretele lui Franklin (1), Lafayette (2) şi Washington (3) în biblioteca sa, lîngă ele atîrnau şi portretele strămoşilor săi, iar despre reprezentantul actual al familiei Ringwood avea părerea cea mai bună.
Personalitatea răposatului şef al familiei era vestită. Viata lordului Ringwood fusese agitată şi moravurile sale uşoare. Avusese însuşiri alese, fără-ndoială, dar nu le dedicase unui studiu serios, nici nu le îndreptase spre teluri folositoare. In tinereţe, un om nesăbuit, îsi schimbase tabieturile abia spre sfîrşitul vietii, datorită sănătăţii subrede şi devenise un pustnic, tot aşa cum o Anumită Persoană se călugarise.
Rămăsese pînă la sfîrşit o persoană frivolă şi nu a fost considerat niciodată un om de stat sau un cetăţean de vază; iar acest bărbat superficial, amator de placeri, fusese avansat la al treilea rang de pair, în vreme ce succesorul său, ce-l depăşea ca intelect şi moralitate, a rămas doar un simplu baronet. Cît de orb fusese ministerul care refuzase să recunoască talente şi calităţi atît de alese!
Dacă ar fi existat o virtute politică sau bun simţ în guvernarea naţiunii, merite ca ale lui sir John nu ar fi putut trecute cu vederea. Numai că miniştrii formau o familie, o clică notorie, în cadrul căreia se ajutau unii pe alţii. Promovarea şi patronajul erau ruşinos monopolizate de membrii cîtorva familii, care nu erau nici pe departe oameni de afaceri mai buni şi mai de caracter şi nici nu aveau un arbore genealogic mai vechi (deşi naşterea, desigur, era o pură intîmplare) decît sir John. Intr-un cuvînt, pînă cind nu îi vor da un rang nobiliar, speranţele lui de a ajunge ministru erau foarte mici.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Peripetiile lui Philip..., ed. Univers / colectia Clasicii literaturii universale, Bucuresti, 1986, p. 584-585.
NOTE M.T.
* Benjamin Franklin (1706-1790) = Scriitor, savant si diplomat, unul dintre ``Parintii Fondatori`` ai SUA. (http://www.loc.gov/exhibits/franklin/)
** Marie-Joseph du Motier, marchiz de Lafayette (1757-1834) = Nobil francez, voluntar in Razboiul de Independenta al SUA (1774-1783) si politician in Franta republicana, imperiala si regalista (1789-1830) (http://rmc.library.cornell.edu/lafayette/exhibition/english/introduction/index.html)
*** George Washington (1732-1799) = Comandantul suprem al armatei americane in timpul Razboiului de Indepndendenta al SUA impotriva Marii Britanii, presedintele Conventiei Constituionale (1787) si primul presedinte al SUA (1789-1793; 1793-1797). (http://adevarul.ro/news/eveniment/video-george-washington-presedintele-american-pierdut-singura-data-1_50aeebde7c42d5a663a1ae85/index.html)
(...)
Deşi sir John se declara pentru respectare - pe întreg pămintul - a drepturilor omului şi avea portretele lui Franklin (1), Lafayette (2) şi Washington (3) în biblioteca sa, lîngă ele atîrnau şi portretele strămoşilor săi, iar despre reprezentantul actual al familiei Ringwood avea părerea cea mai bună.
Personalitatea răposatului şef al familiei era vestită. Viata lordului Ringwood fusese agitată şi moravurile sale uşoare. Avusese însuşiri alese, fără-ndoială, dar nu le dedicase unui studiu serios, nici nu le îndreptase spre teluri folositoare. In tinereţe, un om nesăbuit, îsi schimbase tabieturile abia spre sfîrşitul vietii, datorită sănătăţii subrede şi devenise un pustnic, tot aşa cum o Anumită Persoană se călugarise.
Rămăsese pînă la sfîrşit o persoană frivolă şi nu a fost considerat niciodată un om de stat sau un cetăţean de vază; iar acest bărbat superficial, amator de placeri, fusese avansat la al treilea rang de pair, în vreme ce succesorul său, ce-l depăşea ca intelect şi moralitate, a rămas doar un simplu baronet. Cît de orb fusese ministerul care refuzase să recunoască talente şi calităţi atît de alese!
Dacă ar fi existat o virtute politică sau bun simţ în guvernarea naţiunii, merite ca ale lui sir John nu ar fi putut trecute cu vederea. Numai că miniştrii formau o familie, o clică notorie, în cadrul căreia se ajutau unii pe alţii. Promovarea şi patronajul erau ruşinos monopolizate de membrii cîtorva familii, care nu erau nici pe departe oameni de afaceri mai buni şi mai de caracter şi nici nu aveau un arbore genealogic mai vechi (deşi naşterea, desigur, era o pură intîmplare) decît sir John. Intr-un cuvînt, pînă cind nu îi vor da un rang nobiliar, speranţele lui de a ajunge ministru erau foarte mici.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Peripetiile lui Philip..., ed. Univers / colectia Clasicii literaturii universale, Bucuresti, 1986, p. 584-585.
NOTE M.T.
* Benjamin Franklin (1706-1790) = Scriitor, savant si diplomat, unul dintre ``Parintii Fondatori`` ai SUA. (http://www.loc.gov/exhibits/franklin/)
** Marie-Joseph du Motier, marchiz de Lafayette (1757-1834) = Nobil francez, voluntar in Razboiul de Independenta al SUA (1774-1783) si politician in Franta republicana, imperiala si regalista (1789-1830) (http://rmc.library.cornell.edu/lafayette/exhibition/english/introduction/index.html)
*** George Washington (1732-1799) = Comandantul suprem al armatei americane in timpul Razboiului de Indepndendenta al SUA impotriva Marii Britanii, presedintele Conventiei Constituionale (1787) si primul presedinte al SUA (1789-1793; 1793-1797). (http://adevarul.ro/news/eveniment/video-george-washington-presedintele-american-pierdut-singura-data-1_50aeebde7c42d5a663a1ae85/index.html)
marți, 18 noiembrie 2014
Necrologul contelui Ringwood in Anglia secolului XIX (THACKERAY 1862)
<
Primul și singurul conte de Ringwood se supuse soartei hărăzite atît lorzilor cît și oamenilor de rînd. Grăbindu-se spre magnifica lui reședință din Whipham Market, unde-și propusese să invite lume aleasă cu ocazia sărbătorilor de Crăciun, Excelența sa părăsi Londra abia întremat după un atac de gută, boală a cărui victimă fusese timp de cîțiva ani. Pesemne că boal îi atinsese și stomacul și îl biruise fără veste. La Turreys Regum, la vreo cincizeci de kilometri de reședința lui somptuoasă, unde obișnuia să se ospăteze în călătoriile lui regești spre casă, încpură să-l chinuie dureri îngrozitoare, cărora însoțitorii lui nu le acordară atenția cuvenită, căci de cîte ori această maladie dureroasă nu-i dădea pace, răcnea din răsputeri, iar limbajul și comportarea îi erau deosebit de violente. Refuză cu furie să trimită după doctor la Turreys și insistă să-și continue călătoria spre casă. Se număra printre acei oameni de modă veche, care n-ar fi călătorit în ruptul capului pe calea ferată (deși averea i-ar fi sporit considerabil dacă ar fi lăsat să treacă o cale ferată pe proprietatea lui); caii lui erau întotdeauna pregătiți la Popper`s Tavern, un cătun singuratic, l aapropae treizeci de kilometri de casa lui princiară. Ajungînd la Popper`s, nu făcu nici un semn, nu rosti nici un cuvînt, fapt care-i alarmă pe servitori. Cînd aprinseră lămpile trăsurii și se uitară înăuntru, în cupeu, văzură că lordul, proprietar al atîtor mii de pogoane de pămînt și, după cum vorbea lumea, al unor imense bogății, murise. Călătoria de la Turreys fusese ultimul drum dintr-o viață prosperă și, dacă nu admirată, cel puțin notorie și plină de strălucire.
„Răposatul John George, conte și baron Ringwood și viconte Cinqbars, și-a făcut intrarea în societate în perioada critică de dinaintea Revoluției franceze* și și-a început cariera ca prieten și tovarăș al Prințului de Wales**. Cînd Majestatea sa s-a retras din partidul Whig***, lordul Ringwood a aderat la partidul Tory**** și a primit, ca răsplată a fidelității sale, titlul de conte. Dar cu ocazia investirii lordului Steyne cu titlul de marchiz, lordul Ringwood s-a certat o vreme cu prietenul și stăpînul lui, socotind că i se desconsideraseră serviciile, dat fiind că nu i se conferise acel titlu. În diverse ocazii, votă împotriva guvernului, obligîndu-i pe candidații propuși de el în Camera Comunelor***** să voteze pentru partidul Whig. Nu s-a mai împăcat cu Majestatea sa, răposatul George al IV******, despre care obișnuia să vorbească cu asprime. Totuși Reforma Sistemului Electoral******* îl trecu defintiv de partea partidului Tory, al cărui mmebru a și rămas, fiind un suporter, dacă nu elocvent, cel puțin vehement al acetui partid. Se spunea despre el că era un moșier liberal, atîta timp cît arendașii lui nu i se împotriveau. Unicul lui fiu a murit prematur, iar Excelența sa nu a fost, pare-se, în relații bune cu ruda și succesorul său, sir John Ringwood, baronet de Appleshaw. Titlul de baron există în această familie veche de pe vremea domniei regelui George I********, cînd sir John Ringwood a fost înnobilat, iar sir Francis, fratele lui, intendent la vistieria statului, a fost avansat la rangul de baronet de către primul nostru suveran din casa de Hanovra.”
Așa suna articolul pe care l-am citit împreună cu soția mea în dimineața din ajunul Crăciunului, în vreme ce copiii noștri împodobeau candelabrele și oglinzile cu vîsc, pentru apropiata sărbătoare.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Peripețíile lui Philip..., ed. Univers / colecția Clasicii literaturii universale, București, 1986, p. 312-313.
NOTE M.T.
* 1789
** Printul mostenitor - viitorul George IV.
*** Liberal.
**** Conservator.
***** Camera inferioara a Parlamentului britanic.
****** George IV (1820-1830).
******* Reforma electorala din 1832 promovata de partidul Whig a anulat privilegiile localitatilor rurale medievale cu o populatie mica si a acordat drepturi noilor orase industriale cu o populatie mare. (http://www.crispedia.ro/Reforma_electorala_din_1832_din_Anglia)
******** George I (1714-1727). Ducatul protestant Hanovra era unul din cele 360 de state ale Sfantului Imperiu Roman de Natiune Germana (962-1806). (http://optdolari.blogspot.com/2011/03/politica-angliei-in-perioada-domniei.html)
Primul și singurul conte de Ringwood se supuse soartei hărăzite atît lorzilor cît și oamenilor de rînd. Grăbindu-se spre magnifica lui reședință din Whipham Market, unde-și propusese să invite lume aleasă cu ocazia sărbătorilor de Crăciun, Excelența sa părăsi Londra abia întremat după un atac de gută, boală a cărui victimă fusese timp de cîțiva ani. Pesemne că boal îi atinsese și stomacul și îl biruise fără veste. La Turreys Regum, la vreo cincizeci de kilometri de reședința lui somptuoasă, unde obișnuia să se ospăteze în călătoriile lui regești spre casă, încpură să-l chinuie dureri îngrozitoare, cărora însoțitorii lui nu le acordară atenția cuvenită, căci de cîte ori această maladie dureroasă nu-i dădea pace, răcnea din răsputeri, iar limbajul și comportarea îi erau deosebit de violente. Refuză cu furie să trimită după doctor la Turreys și insistă să-și continue călătoria spre casă. Se număra printre acei oameni de modă veche, care n-ar fi călătorit în ruptul capului pe calea ferată (deși averea i-ar fi sporit considerabil dacă ar fi lăsat să treacă o cale ferată pe proprietatea lui); caii lui erau întotdeauna pregătiți la Popper`s Tavern, un cătun singuratic, l aapropae treizeci de kilometri de casa lui princiară. Ajungînd la Popper`s, nu făcu nici un semn, nu rosti nici un cuvînt, fapt care-i alarmă pe servitori. Cînd aprinseră lămpile trăsurii și se uitară înăuntru, în cupeu, văzură că lordul, proprietar al atîtor mii de pogoane de pămînt și, după cum vorbea lumea, al unor imense bogății, murise. Călătoria de la Turreys fusese ultimul drum dintr-o viață prosperă și, dacă nu admirată, cel puțin notorie și plină de strălucire.
„Răposatul John George, conte și baron Ringwood și viconte Cinqbars, și-a făcut intrarea în societate în perioada critică de dinaintea Revoluției franceze* și și-a început cariera ca prieten și tovarăș al Prințului de Wales**. Cînd Majestatea sa s-a retras din partidul Whig***, lordul Ringwood a aderat la partidul Tory**** și a primit, ca răsplată a fidelității sale, titlul de conte. Dar cu ocazia investirii lordului Steyne cu titlul de marchiz, lordul Ringwood s-a certat o vreme cu prietenul și stăpînul lui, socotind că i se desconsideraseră serviciile, dat fiind că nu i se conferise acel titlu. În diverse ocazii, votă împotriva guvernului, obligîndu-i pe candidații propuși de el în Camera Comunelor***** să voteze pentru partidul Whig. Nu s-a mai împăcat cu Majestatea sa, răposatul George al IV******, despre care obișnuia să vorbească cu asprime. Totuși Reforma Sistemului Electoral******* îl trecu defintiv de partea partidului Tory, al cărui mmebru a și rămas, fiind un suporter, dacă nu elocvent, cel puțin vehement al acetui partid. Se spunea despre el că era un moșier liberal, atîta timp cît arendașii lui nu i se împotriveau. Unicul lui fiu a murit prematur, iar Excelența sa nu a fost, pare-se, în relații bune cu ruda și succesorul său, sir John Ringwood, baronet de Appleshaw. Titlul de baron există în această familie veche de pe vremea domniei regelui George I********, cînd sir John Ringwood a fost înnobilat, iar sir Francis, fratele lui, intendent la vistieria statului, a fost avansat la rangul de baronet de către primul nostru suveran din casa de Hanovra.”
Așa suna articolul pe care l-am citit împreună cu soția mea în dimineața din ajunul Crăciunului, în vreme ce copiii noștri împodobeau candelabrele și oglinzile cu vîsc, pentru apropiata sărbătoare.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Peripețíile lui Philip..., ed. Univers / colecția Clasicii literaturii universale, București, 1986, p. 312-313.
NOTE M.T.
* 1789
** Printul mostenitor - viitorul George IV.
*** Liberal.
**** Conservator.
***** Camera inferioara a Parlamentului britanic.
****** George IV (1820-1830).
******* Reforma electorala din 1832 promovata de partidul Whig a anulat privilegiile localitatilor rurale medievale cu o populatie mica si a acordat drepturi noilor orase industriale cu o populatie mare. (http://www.crispedia.ro/Reforma_electorala_din_1832_din_Anglia)
******** George I (1714-1727). Ducatul protestant Hanovra era unul din cele 360 de state ale Sfantului Imperiu Roman de Natiune Germana (962-1806). (http://optdolari.blogspot.com/2011/03/politica-angliei-in-perioada-domniei.html)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)