<
Englezii, mari amatori de priorități în toate domeniile, ar fi măguliți ca întreaga suflare terestră să admită punctul lor de vedere, anume că primul accident auto ar fi avut loc pe pămînt britanic. S-ar fi petrecut acest fericit eveniment în anul 1801, cînd constructorul englez Trevitchick, încercîndu-și trăsura lui cu abur la o viteză de 8 mile pe oră, a pierdut controlul volanului și a năruit un gard de cărămidă.
Neavînd acte doveditoare pentru această întîietate, ci doar vagi amintiri și relatări apocrife, britanicii se mulțumesc și cu anul 1896 cînd, după cum atestă rapoarte de astă dată oficiale, la Londra au fost înregistrate de autorități două accidente de circulație recunoscute pe plan mondial. Tot e ceva...
(...) La cumpăna dintre fostul și actualul secol întîile namile motorizate secerau binișor în rîndul populației din Statele Unite. (...) Alarmate de noile realități, autoritățile cîtorva state americane au și votat în anul 1900 legi care îl obligau pe fiecare conducător auto să publice în ziare un anunț - cu 10 zile înaintea plimbării cu mașina - indicînd itinerarul detaliat pe care avea de gînd să-l urmeze.
(...)
>
SURSA
Dan Ursuleanu, Umor pe patru roți, ed. Sport - Turism / col. Cartea de vacanță, București, 1981, p. 177.
Se afișează postările cu eticheta britanic. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta britanic. Afișați toate postările
miercuri, 6 septembrie 2017
luni, 21 august 2017
Șofer versus pieton în 1906 (URSULEANU 1981)
<
(...)
La rîndul lor, pietonii îi consideră pe automobiliști ca pe o plagă de prim ordin a societății. (...) A dispărut bunul simț pe lume? Șoferii l-au exterminat. Încă din anul 1906 ziarul britanic „Daily News” publica un articol al cărui autor mărturisea că nu crede să fie posibil ca un bun automobilist să se manifeste totodată și ca un om cu principii morale. „Este o periculoasă lipsă de umilință să depășești pietonii cu atâta tupeu” aprecia semnatarul.
(...)
>
SURSA
Dan Ursuleanu, Umor pe patru roți, ed. Sport-Tursim / col. Cartea de vacanță, București, 1981, p. 130.
(...)
La rîndul lor, pietonii îi consideră pe automobiliști ca pe o plagă de prim ordin a societății. (...) A dispărut bunul simț pe lume? Șoferii l-au exterminat. Încă din anul 1906 ziarul britanic „Daily News” publica un articol al cărui autor mărturisea că nu crede să fie posibil ca un bun automobilist să se manifeste totodată și ca un om cu principii morale. „Este o periculoasă lipsă de umilință să depășești pietonii cu atâta tupeu” aprecia semnatarul.
(...)
>
SURSA
Dan Ursuleanu, Umor pe patru roți, ed. Sport-Tursim / col. Cartea de vacanță, București, 1981, p. 130.
sâmbătă, 28 ianuarie 2017
Indigen versus european în India colonială britanică (KIPLING 1900-1)
<
(...)
- La ce naiba este Chandernagore* atît de aproape de Calcutta**, se gîndi Hurree, sforăind cu gura căscată pe mușchiul muiat al butucului, dacă nu sînt în stare să înțeleg ce spun în franțuzește.
Cînd se apropie din nou de cei doi străini, era chinuit de dureri de cap și umilit, căci spunea că fiind amețit de băutură, poate nu ți-a dat seama că ce vorbește și a îndrugat cîteva cuvinte lipsite de discreție. El era un credincios al Guvernului britanic, căruia i se datora prosperitatea și cinstea țării, și stăpînul său din Rampour*** profesează aceeași convingere. La auzul acestor cuvinte cei doi începură să facă glume pe socoteala lui și să-i repete ceea ce el spusese, pînă cînd bietul om, silit de zîmbetele lor dulcege și șirete clipiri din ochi, trebui să le spună adevărul. Cînd Lurgan Sahib**** află mai tîrziu despre această scenă, își exprimă în gura mare regretul că nu a putut fi și el de față în locul tîmpiților de indigeni, care stăteau fără să asculte la o mică distanță și cu rogojinile în cap, în timp ce picioarele le pătrundeau tot mai adînc în pămîntul muiat, și urmăreau mersul vremii, fără să le pese ce vorbesc cei alături de ei. Toți sahibii pe care îi cunoșteau ei, oameni întotdeauna bine îmbrăcați, se întorceau veseli în fiecare an spre munții și trecătorile obișnuite și aveau slugi, bucătari și argați, în cea mai mare parte, munteni. Sahibii aceștia doi însă, călătoreau singuri și fără nici o suită, prin urmare, trebuie că erau sahibi săraci și proști, căci altfel un sahib cu mintea întreagă nu se poate lua după vorbele unui bengalez*****. Cu toate acestea, acest bengalez le dăduse bani și vorbise cu ei pe limba lor. Dar cum nu erau obișnuiți să fie tratați omenește de cei de o culoare cu ei, bănuiau că prin apropiere trebuie să fie vreo cursă, și stăteau la pândă să o șteargă numaidecît, la primul semnal.
(...)
>
SURSA
Rudyard Kipling, Kim******, vol. II, Casa de Editură și Presă „Viața Românească”, București, 1990, pp. 142/143.
NOTE M. T.
* Chandernagore / Chandannagar = Oraș în apropierea coastei de E a Indiei. Colonie franceză în 1673-1950. (http://en.banglapedia.org/index.php?title=Chandannagar)
** Calcutta / Kolkata din 2001 = Cel mai mare oraș de pe coasta de E a Indiei. Capitala statului federal indian Bengalul de Vest. (https://www.kmcgov.in/KMCPortal/jsp/MunicipalHistoryHome.jsp)
*** Rampou / Rampur = Stat princiar (1774-1947) în nordul coloniei britanice India. (http://www.royalark.net/India/rampur.htm)
**** SAHIB SA-ÍB/ s. m. (în limbajul colonial britanic) stăpân, domn; (p. ext.) om alb. (< engl. sahib) sursa: MDN '00 (2000) (https://dexonline.ro/definitie/sahib)
***** bengali = Grup etnic indo-arian majoritar în Bangladesh (musulman) și important în E Indiei (hinduist). (https://www.britannica.com/topic/Bengali)
****** Grete Tartler, Kim și Gora, „România literară”, 7/2013 (http://www.romlit.ro/kim_i_gora)
(...)
- La ce naiba este Chandernagore* atît de aproape de Calcutta**, se gîndi Hurree, sforăind cu gura căscată pe mușchiul muiat al butucului, dacă nu sînt în stare să înțeleg ce spun în franțuzește.
Cînd se apropie din nou de cei doi străini, era chinuit de dureri de cap și umilit, căci spunea că fiind amețit de băutură, poate nu ți-a dat seama că ce vorbește și a îndrugat cîteva cuvinte lipsite de discreție. El era un credincios al Guvernului britanic, căruia i se datora prosperitatea și cinstea țării, și stăpînul său din Rampour*** profesează aceeași convingere. La auzul acestor cuvinte cei doi începură să facă glume pe socoteala lui și să-i repete ceea ce el spusese, pînă cînd bietul om, silit de zîmbetele lor dulcege și șirete clipiri din ochi, trebui să le spună adevărul. Cînd Lurgan Sahib**** află mai tîrziu despre această scenă, își exprimă în gura mare regretul că nu a putut fi și el de față în locul tîmpiților de indigeni, care stăteau fără să asculte la o mică distanță și cu rogojinile în cap, în timp ce picioarele le pătrundeau tot mai adînc în pămîntul muiat, și urmăreau mersul vremii, fără să le pese ce vorbesc cei alături de ei. Toți sahibii pe care îi cunoșteau ei, oameni întotdeauna bine îmbrăcați, se întorceau veseli în fiecare an spre munții și trecătorile obișnuite și aveau slugi, bucătari și argați, în cea mai mare parte, munteni. Sahibii aceștia doi însă, călătoreau singuri și fără nici o suită, prin urmare, trebuie că erau sahibi săraci și proști, căci altfel un sahib cu mintea întreagă nu se poate lua după vorbele unui bengalez*****. Cu toate acestea, acest bengalez le dăduse bani și vorbise cu ei pe limba lor. Dar cum nu erau obișnuiți să fie tratați omenește de cei de o culoare cu ei, bănuiau că prin apropiere trebuie să fie vreo cursă, și stăteau la pândă să o șteargă numaidecît, la primul semnal.
(...)
>
SURSA
Rudyard Kipling, Kim******, vol. II, Casa de Editură și Presă „Viața Românească”, București, 1990, pp. 142/143.
NOTE M. T.
* Chandernagore / Chandannagar = Oraș în apropierea coastei de E a Indiei. Colonie franceză în 1673-1950. (http://en.banglapedia.org/index.php?title=Chandannagar)
** Calcutta / Kolkata din 2001 = Cel mai mare oraș de pe coasta de E a Indiei. Capitala statului federal indian Bengalul de Vest. (https://www.kmcgov.in/KMCPortal/jsp/MunicipalHistoryHome.jsp)
*** Rampou / Rampur = Stat princiar (1774-1947) în nordul coloniei britanice India. (http://www.royalark.net/India/rampur.htm)
**** SAHIB SA-ÍB/ s. m. (în limbajul colonial britanic) stăpân, domn; (p. ext.) om alb. (< engl. sahib) sursa: MDN '00 (2000) (https://dexonline.ro/definitie/sahib)
***** bengali = Grup etnic indo-arian majoritar în Bangladesh (musulman) și important în E Indiei (hinduist). (https://www.britannica.com/topic/Bengali)
****** Grete Tartler, Kim și Gora, „România literară”, 7/2013 (http://www.romlit.ro/kim_i_gora)
duminică, 19 iunie 2016
Copilăria unui anglo-american între Anglia și SUA înainte de Primul Război Mondial (BROMFIELD 1933-7)
<
(...)
Nu știa prea bine ce căuta în America. Cu timpul, după ce s-a însurat și și-a petrecut câțiva ani dincolo de ocean, și-a dat seama că răspunsese chemării sîngelui, poruncilor ancestrale. Fugise din Anglia nu numai pentru că nu mai putea suferi Europa, dar pentru că spera să găsească în America o națiune și o țară mai puțin obosite. Își dădea vag seama că simțea nevoia să se întoarcă la izvorul unui lucru pe care-l cunoscuse foarte bine cîndva, în copilărie. Aceasta se lega de amintirea bunicii lui, acea ființă scundă și energică, pe care o vedea nu în postura contesei de Nolham, ci a faimoasei Mrs. ”Zece la sută” MacPherson; așa că se înapoaise în cele din urmă la Grand River, singurul oraș din Statele Unite cunoscut de el cu adevărat.
(...)
Dintre toți nepoții ei, îl prefera pe Ransome, findcă era cel mai nevîrstnic și fiindcă părinții lui îi îngăduiau să-și petreacă vara, an după an, în casa cu turnuri din Grand River. Vacanțele acestea erau pentru el prilej de mari încîntări, dar și de suferințe, pentru că se bucura de o libertate necunoscută în Anglia, dar în același timp era victima ironiilor celolalți băieți, neplăcut impresionați de hainele lui veșnic curate și de elegantul său accent dobîndit la Eton*. Mult mai tîrziu, înțelesese cît de neobișnuită fusese copilăria aceasta, petrecută între un colegiu britanic și un oraș în plină dezvoltare din Middle West**. În cursul unor amare și clinice autoexaminări ajungea la concluzia că în această ciudată experiență își aflau rădăcinile suferințele lăuntrice, defetismul și neurastenia de mai tîrziu. Șocurile inerente acestor schimbări dintr-un mediu în altul și nevoia de a se adapta unor condiții diametral opuse erau greu de suportat.
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin Ploile. Roman al Indiei moderne, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, pp. 113-115.
NOTE M. T.
* Eton = Colegiu înființat în 1440, la vest de Londra, de regele Henric VI pentru educația a 70 de băieți săraci. (http://www.etoncollege.com/briefhistory.aspx?nid=734b5fab-5590-4102-b1af-1eb09e3beb65)
** Middle West = Una din cele 4 regiuni geografice definite de Oficiul de Recensământ al SUA, cuprinzând 12 state din regiunea central-nordică: Illinois, Indiana, Iowa, Kansas, Michigan, Minnesota, Missouri, Nebraska, North Dakota, Ohio, South Dakota și Wisconsin. (https://en.wikipedia.org/wiki/Midwestern_United_States#/media/File:Midwest6.jpg)
(...)
Nu știa prea bine ce căuta în America. Cu timpul, după ce s-a însurat și și-a petrecut câțiva ani dincolo de ocean, și-a dat seama că răspunsese chemării sîngelui, poruncilor ancestrale. Fugise din Anglia nu numai pentru că nu mai putea suferi Europa, dar pentru că spera să găsească în America o națiune și o țară mai puțin obosite. Își dădea vag seama că simțea nevoia să se întoarcă la izvorul unui lucru pe care-l cunoscuse foarte bine cîndva, în copilărie. Aceasta se lega de amintirea bunicii lui, acea ființă scundă și energică, pe care o vedea nu în postura contesei de Nolham, ci a faimoasei Mrs. ”Zece la sută” MacPherson; așa că se înapoaise în cele din urmă la Grand River, singurul oraș din Statele Unite cunoscut de el cu adevărat.
(...)
Dintre toți nepoții ei, îl prefera pe Ransome, findcă era cel mai nevîrstnic și fiindcă părinții lui îi îngăduiau să-și petreacă vara, an după an, în casa cu turnuri din Grand River. Vacanțele acestea erau pentru el prilej de mari încîntări, dar și de suferințe, pentru că se bucura de o libertate necunoscută în Anglia, dar în același timp era victima ironiilor celolalți băieți, neplăcut impresionați de hainele lui veșnic curate și de elegantul său accent dobîndit la Eton*. Mult mai tîrziu, înțelesese cît de neobișnuită fusese copilăria aceasta, petrecută între un colegiu britanic și un oraș în plină dezvoltare din Middle West**. În cursul unor amare și clinice autoexaminări ajungea la concluzia că în această ciudată experiență își aflau rădăcinile suferințele lăuntrice, defetismul și neurastenia de mai tîrziu. Șocurile inerente acestor schimbări dintr-un mediu în altul și nevoia de a se adapta unor condiții diametral opuse erau greu de suportat.
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin Ploile. Roman al Indiei moderne, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, pp. 113-115.
NOTE M. T.
* Eton = Colegiu înființat în 1440, la vest de Londra, de regele Henric VI pentru educația a 70 de băieți săraci. (http://www.etoncollege.com/briefhistory.aspx?nid=734b5fab-5590-4102-b1af-1eb09e3beb65)
** Middle West = Una din cele 4 regiuni geografice definite de Oficiul de Recensământ al SUA, cuprinzând 12 state din regiunea central-nordică: Illinois, Indiana, Iowa, Kansas, Michigan, Minnesota, Missouri, Nebraska, North Dakota, Ohio, South Dakota și Wisconsin. (https://en.wikipedia.org/wiki/Midwestern_United_States#/media/File:Midwest6.jpg)
sâmbătă, 27 februarie 2016
Aventurierii britanici în orașele Europei în secolul XIX (THACKERAY 1848)
<
(...)
De fapt, putem spune că prietenii noștri erau dintre cei dintîi din mănunchiul acela de îndrăzneți aventurieri britanici care au invadat mai pe urmă continentul și au făcut tot felul de pungășii în toate capitalele Europei. Dar în acele fericite zile ale anilor 1817 și 1818, respectul pentru solvabilitatea și demnitatea englezilor era cît se poate de mare*. Pe atunci ei nu învățaseră, cum am mai spus, să se certe la tocmeală cu stăruința care-i caracterizează în momentul de față. Marile orașe ale Europei nu-și deschiseseră încă porțile întreprinzătorilor noștri escroci. Și pe cînd cu greu mai găsești astăzi vreun oraș din Franța sau din Italia în care să nu dai cu ochii de-un nobil concetățean de-al nostru, având aerul acela de fericită fanfaronadă și de obrăznicie pe care-l purtăm peste tot, trăgîndu-i pe sfoară pe patronii de hoteluri, încasînd cecuri fictive de la bancherii prea încrezători, jefuindu-i pe birjari de trăsurile lor, pe bijutieri de giuvaericale, pe călătorii neprevăzători cu banii lor la mesele de joc și pînă și bibliotecile publice de cărțile lor, cu treizeci de ani înainte nu-ți trebuia decît să fii lord englez, călătorind în trăsura ta particulară, și găseai credit oriunde aveai chef să-l cauți iar gentlemanii în loc de-a băga mîna în buzunarul altora erau cei buzunăriți.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bâlciul deșertăciunilor**, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. II, ed. Capitolul, București, 1992, pp. 22-23.
NOTĂ M. T.
* Era perioada imediat următoare înfrâgerii definitive a Franței republicane și imperiale (Waterloo, 18 iunie 1815), după mai mult de două decenii de războaie (1792-1815), în care Marea Britanie a fost inițiatoarea a șapte coaliții europene antifranceze.
** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de Wiliam Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
(...)
De fapt, putem spune că prietenii noștri erau dintre cei dintîi din mănunchiul acela de îndrăzneți aventurieri britanici care au invadat mai pe urmă continentul și au făcut tot felul de pungășii în toate capitalele Europei. Dar în acele fericite zile ale anilor 1817 și 1818, respectul pentru solvabilitatea și demnitatea englezilor era cît se poate de mare*. Pe atunci ei nu învățaseră, cum am mai spus, să se certe la tocmeală cu stăruința care-i caracterizează în momentul de față. Marile orașe ale Europei nu-și deschiseseră încă porțile întreprinzătorilor noștri escroci. Și pe cînd cu greu mai găsești astăzi vreun oraș din Franța sau din Italia în care să nu dai cu ochii de-un nobil concetățean de-al nostru, având aerul acela de fericită fanfaronadă și de obrăznicie pe care-l purtăm peste tot, trăgîndu-i pe sfoară pe patronii de hoteluri, încasînd cecuri fictive de la bancherii prea încrezători, jefuindu-i pe birjari de trăsurile lor, pe bijutieri de giuvaericale, pe călătorii neprevăzători cu banii lor la mesele de joc și pînă și bibliotecile publice de cărțile lor, cu treizeci de ani înainte nu-ți trebuia decît să fii lord englez, călătorind în trăsura ta particulară, și găseai credit oriunde aveai chef să-l cauți iar gentlemanii în loc de-a băga mîna în buzunarul altora erau cei buzunăriți.
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bâlciul deșertăciunilor**, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. II, ed. Capitolul, București, 1992, pp. 22-23.
NOTĂ M. T.
* Era perioada imediat următoare înfrâgerii definitive a Franței republicane și imperiale (Waterloo, 18 iunie 1815), după mai mult de două decenii de războaie (1792-1815), în care Marea Britanie a fost inițiatoarea a șapte coaliții europene antifranceze.
** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de Wiliam Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
sâmbătă, 13 februarie 2016
Admiratori britanici ai împăratului francez Napoleon I (THACKERAY 1848)
<
(...)
În timpul acestei întrevederi, Pitt Crawley dădu o lovitură de maestru care dovedi că, dacă nu și-ar fi distrus cariera diplomatică printr-o delăsare timpurie, ar fi putut atinge un rang înalt în profesiunea lui. Cînd contesa văduvă de Southdown începu să-l împroaște cu noroi pe parvenitul de corsican*, după cum era moda vremii, și să demonstreze că era un monstru pătat de toate crimele care se pot imagina, un poltron și un tiran care nu merita să mai trăiască, unul a cărui cădere a fost prezisă etc, Pitt Crawley a luat numaidecît apărarea acestui om al destinului. El descrise în calitatea lui de prim-consul**, așa cum îl văzuse la Paris, cînd se încheiase Pacea de la Amiens*** și cînd el, Pitt Crawley, avusese onoarea de-a face cunoștință cu marele și bunul domn Fox****, un om de stat care, oricît de mult s-ar deosebi de el, îi era cu neputință să nu-l admire din tot sufletul, un om de stat care avusese întotdeauna cea mai înaltă părere despre împăratul Napoleoni. Și el vorbi în termeni plini de-o violentă indignare despre neleala purtare a aliaților față de monarhul detronat*****, care, după ce s- a pus în mod generos la discreția lor, a fost supus unei josnice și crude exilări, în timp ce o gloată de papistași bogați tiraniza Franța în locul său******.
Această îndreptățită oroare față de superstiția papală îl ridica pe Pitt Crawley în opinia lady*******-ei Southdown, în timp ce admirația lui pentru Fox și Napoleon îl ridica peste măsură de mult în ochii domnișoarei Crawley. Prietenia ei pentru acest defunct om de stat britanic a fost pomenită chiar la începutul acestei povestiri, cînd am făcut cunoștință cu tînărul Pitt. Ca o adevărată liberală ce era, domnișoara Crawley făcuse opoziție tot timpul războiului, și deși sîntem absolut siguri că prăbușirea împăratului n-a zdruncinat-o prea mult pe bătrîna doamnă - și nici îngrozitorul tratament la care fusese supus nu tindea să-i scurteze viața sau somnul ei cel de toate zilele - vorbele lui Pitt îi merseseră drept la inimă cînd îi ridică în slava cerului pe cei doi idoli ai ei;
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor********, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. I, ed. Capitolul, București, 1992, p. 351-352.
NOTE M. T.
* Împăratul Napoleon Bonaparte s-a născut în insula Corsica, într-o familie burgheză. (https://istoriastazi.wordpress.com/2012/09/08/napoleon-bonaparte-pe-scurt-2/)
** Prin lovitura de stat din 7 noiembrie 1799, generalul N. Bonaparte înlocuiește regimul Directoratului cu un triumvirat consular. N. B. păstrează titlul de Prim-Consul al Republicii franceze până la proclamarea Imperiului în 1804.. (http://adrianavilsan.blogspot.ro/2012/06/consulat-si-primul-imperiu-napoleon.html)
*** Amiens = Localitate în N Franței. La 25 martie 1802, la Amiens s-a semnat pacea între Marea Britanie și Franța, încheindu-se ostilitățile începute în 1793. Deoarece prevederile documentului nu au fost puse în aplicare, războiul va fi reluat în 1803, încheindu-se prin prima bdicare a împăratului Napoleon în 1814. (http://cultural.bzi.ro/pacea-de-la-amiens-si-reluarea-razboiului-franco-britanic-21196)
**** Charles Fox (1749-1806) = Politician liberal (whig) britanic. Ministru de externe în 1782, 1783 și 1786. (https://www.gov.uk/government/history/past-foreign-secretaries/charles-fox)
***** Armatele celei de a șasea coaliții antifranceze au ocupat Parisul în martie 1814, forțându-l pe împăratul Napoleon să abdice la 11 aprilie 1814 și să se exileze în insula mediteraneană Elba. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/acum-200-ani-napoleon-e-exilat-insula-elba)
****** După abdicarea lui Napoleon, dinastia regală procatolică Bourbon a revenit pe tronul Franței prin Ludovic XVIII (1814-1815; 1815-1824), fratele lui Ludovic XVI, cel executat de republicani în 1793. (http://cultural.bzi.ro/exilul-lui-ludovic-al-xviii-lea-al-frantei-20837)
******* lady (eng.) = Termen de respect pentru o femeie, corespunzător bărbătescului gentleman sau lord. (http://www.csmonitor.com/2007/0202/p18s02-hfes.html)
******** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
(...)
În timpul acestei întrevederi, Pitt Crawley dădu o lovitură de maestru care dovedi că, dacă nu și-ar fi distrus cariera diplomatică printr-o delăsare timpurie, ar fi putut atinge un rang înalt în profesiunea lui. Cînd contesa văduvă de Southdown începu să-l împroaște cu noroi pe parvenitul de corsican*, după cum era moda vremii, și să demonstreze că era un monstru pătat de toate crimele care se pot imagina, un poltron și un tiran care nu merita să mai trăiască, unul a cărui cădere a fost prezisă etc, Pitt Crawley a luat numaidecît apărarea acestui om al destinului. El descrise în calitatea lui de prim-consul**, așa cum îl văzuse la Paris, cînd se încheiase Pacea de la Amiens*** și cînd el, Pitt Crawley, avusese onoarea de-a face cunoștință cu marele și bunul domn Fox****, un om de stat care, oricît de mult s-ar deosebi de el, îi era cu neputință să nu-l admire din tot sufletul, un om de stat care avusese întotdeauna cea mai înaltă părere despre împăratul Napoleoni. Și el vorbi în termeni plini de-o violentă indignare despre neleala purtare a aliaților față de monarhul detronat*****, care, după ce s- a pus în mod generos la discreția lor, a fost supus unei josnice și crude exilări, în timp ce o gloată de papistași bogați tiraniza Franța în locul său******.
Această îndreptățită oroare față de superstiția papală îl ridica pe Pitt Crawley în opinia lady*******-ei Southdown, în timp ce admirația lui pentru Fox și Napoleon îl ridica peste măsură de mult în ochii domnișoarei Crawley. Prietenia ei pentru acest defunct om de stat britanic a fost pomenită chiar la începutul acestei povestiri, cînd am făcut cunoștință cu tînărul Pitt. Ca o adevărată liberală ce era, domnișoara Crawley făcuse opoziție tot timpul războiului, și deși sîntem absolut siguri că prăbușirea împăratului n-a zdruncinat-o prea mult pe bătrîna doamnă - și nici îngrozitorul tratament la care fusese supus nu tindea să-i scurteze viața sau somnul ei cel de toate zilele - vorbele lui Pitt îi merseseră drept la inimă cînd îi ridică în slava cerului pe cei doi idoli ai ei;
(...)
>
SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor********, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. I, ed. Capitolul, București, 1992, p. 351-352.
NOTE M. T.
* Împăratul Napoleon Bonaparte s-a născut în insula Corsica, într-o familie burgheză. (https://istoriastazi.wordpress.com/2012/09/08/napoleon-bonaparte-pe-scurt-2/)
** Prin lovitura de stat din 7 noiembrie 1799, generalul N. Bonaparte înlocuiește regimul Directoratului cu un triumvirat consular. N. B. păstrează titlul de Prim-Consul al Republicii franceze până la proclamarea Imperiului în 1804.. (http://adrianavilsan.blogspot.ro/2012/06/consulat-si-primul-imperiu-napoleon.html)
*** Amiens = Localitate în N Franței. La 25 martie 1802, la Amiens s-a semnat pacea între Marea Britanie și Franța, încheindu-se ostilitățile începute în 1793. Deoarece prevederile documentului nu au fost puse în aplicare, războiul va fi reluat în 1803, încheindu-se prin prima bdicare a împăratului Napoleon în 1814. (http://cultural.bzi.ro/pacea-de-la-amiens-si-reluarea-razboiului-franco-britanic-21196)
**** Charles Fox (1749-1806) = Politician liberal (whig) britanic. Ministru de externe în 1782, 1783 și 1786. (https://www.gov.uk/government/history/past-foreign-secretaries/charles-fox)
***** Armatele celei de a șasea coaliții antifranceze au ocupat Parisul în martie 1814, forțându-l pe împăratul Napoleon să abdice la 11 aprilie 1814 și să se exileze în insula mediteraneană Elba. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/acum-200-ani-napoleon-e-exilat-insula-elba)
****** După abdicarea lui Napoleon, dinastia regală procatolică Bourbon a revenit pe tronul Franței prin Ludovic XVIII (1814-1815; 1815-1824), fratele lui Ludovic XVI, cel executat de republicani în 1793. (http://cultural.bzi.ro/exilul-lui-ludovic-al-xviii-lea-al-frantei-20837)
******* lady (eng.) = Termen de respect pentru o femeie, corespunzător bărbătescului gentleman sau lord. (http://www.csmonitor.com/2007/0202/p18s02-hfes.html)
******** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)
sâmbătă, 7 noiembrie 2015
Un dandy englez în sud-vestul SUA (GALSWORTHY 1932)
<
(...)
„Mărăciniș”, reședința lui Jack Mushkam la Royston, era o clădire de modă veche, joasă, lipsită de pretenții pe dinafară, confortabilă pe dinăuntru. Era tapetată toată cu efigiile curselor de cai și cu gravuri pe teme de sport. Doar într-o singură încăpere, rar folosită, existau semne ale unei existențe antecedente.
„Aici - după cum se exprimase un jurnalist american venit să-i ia ultimului dandy* un intrerviu pe tema curselor de cai pur sînge - aici pot fi văzute dovezi ale perioadei timpurii pe care acest aristocrat a petrecut-o în gloriosul nostru Sud-Vest. Găsești aici covoare indiene Navajo** în unicat, și argintărie; împletituri din fir de cal din El Baso; pălării mari de cowboy; și un ham mexican țintuit în argint. Am pus gazdei male o întrebare în legătură cu această fază a carierei sale.
Ah, mi-a răspuns cu accentul său britanic tărăgănat, în tinerețe am petrecut cinci ani mînînd cirezi de vite. Vezi dumneata, eu nu aveam decît un sigur gînd - caii - și tatăl a socoti că-i preferabil pentru mine să fac orice, decît să călăresc în țară la curse cu obstacole.
Ați putea localiza în timp această activitate? l-am întrebat pe patricianul înalt și subțire, cu ochii iscoditori și gesturi apatice.
Cum să nu, m-am întors în țară în 1901 și, cu excepția anilor de război***, am crescut de atunci întruna cai.
Și în timpul războiului? am întrebat.
Oh! făcu el, și am avut senzația că am pus o întrebare importantă. Lucrurile obișnuite; garda națională, cavalerie, tranșee și altele de felul ăsta.
Spuneți-mi, domnul Mushkam, am stăruit eu, v-a plăcut viața de acolo, de la noi?
Dacă mi-a plăcut? Aș șpune că da, știți...”
Interviul publicat într-o gazetă din vest, a fost botezat cu următorul titlu:
Dandy englez
Afirmă
Că mi-a plăcut viața în Sud-Vestul Statelor Unite.”
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (Pustietate în floare), ed. Miron, 1992, pp. 402-403.
NOTĂ M. T.
* Dandysm = Stil al eleganței iniția la începutul secolului XIX în Anglia de George Brumell. (http://homepages.ihug.co.nz/~awoodley/regency/dandy.html)
** Navajo = Populația amerindiană din statele americane sud-vestice Utah, Arizona și New Mexico. (http://www.navajo-nsn.gov/history.htm)
** Primul Război Mondial (1914-1918).
(...)
„Mărăciniș”, reședința lui Jack Mushkam la Royston, era o clădire de modă veche, joasă, lipsită de pretenții pe dinafară, confortabilă pe dinăuntru. Era tapetată toată cu efigiile curselor de cai și cu gravuri pe teme de sport. Doar într-o singură încăpere, rar folosită, existau semne ale unei existențe antecedente.
„Aici - după cum se exprimase un jurnalist american venit să-i ia ultimului dandy* un intrerviu pe tema curselor de cai pur sînge - aici pot fi văzute dovezi ale perioadei timpurii pe care acest aristocrat a petrecut-o în gloriosul nostru Sud-Vest. Găsești aici covoare indiene Navajo** în unicat, și argintărie; împletituri din fir de cal din El Baso; pălării mari de cowboy; și un ham mexican țintuit în argint. Am pus gazdei male o întrebare în legătură cu această fază a carierei sale.
Ah, mi-a răspuns cu accentul său britanic tărăgănat, în tinerețe am petrecut cinci ani mînînd cirezi de vite. Vezi dumneata, eu nu aveam decît un sigur gînd - caii - și tatăl a socoti că-i preferabil pentru mine să fac orice, decît să călăresc în țară la curse cu obstacole.
Ați putea localiza în timp această activitate? l-am întrebat pe patricianul înalt și subțire, cu ochii iscoditori și gesturi apatice.
Cum să nu, m-am întors în țară în 1901 și, cu excepția anilor de război***, am crescut de atunci întruna cai.
Și în timpul războiului? am întrebat.
Oh! făcu el, și am avut senzația că am pus o întrebare importantă. Lucrurile obișnuite; garda națională, cavalerie, tranșee și altele de felul ăsta.
Spuneți-mi, domnul Mushkam, am stăruit eu, v-a plăcut viața de acolo, de la noi?
Dacă mi-a plăcut? Aș șpune că da, știți...”
Interviul publicat într-o gazetă din vest, a fost botezat cu următorul titlu:
Dandy englez
Afirmă
Că mi-a plăcut viața în Sud-Vestul Statelor Unite.”
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (Pustietate în floare), ed. Miron, 1992, pp. 402-403.
NOTĂ M. T.
* Dandysm = Stil al eleganței iniția la începutul secolului XIX în Anglia de George Brumell. (http://homepages.ihug.co.nz/~awoodley/regency/dandy.html)
** Navajo = Populația amerindiană din statele americane sud-vestice Utah, Arizona și New Mexico. (http://www.navajo-nsn.gov/history.htm)
** Primul Război Mondial (1914-1918).
luni, 21 iulie 2014
Un provincial la Londra în prima jumătate a secolului XIX (DICKENS 1860)
<
(...)
În vremea aceea, noi, britanicii, hotărîsem că e o trădare să ne îndoim de faptul că posedăm tot ce e mai bun și că sîntem tot ce e mai bun în lume*. Altfel, cred că, înspăimîntat de imensitatea Londrei, m-aș fi gîndit că poate metropola e cam urîtă, cam murdară și că străzile ei sînt strîmbe și înguste.
(...)
În timp ce căscam gura, un slujbaș de la judecătorie, foarte murdar și oarecum beat, mă întrebă dacă nu vreau să intru înăuntru și să aud și eu cum decurge un proces; îmi mai spuse că, pentru o jumătate de coroană (2), îmi poate da un loc în față, de unde să-l pot vedea în întregime, în robă și cu perucă. Vorbea despre acest înalt personaj ca despre o statuie de ceară și, în cele din urmă, mi-l oferi și pentru prețul redus de optsprezece penny**. Deoarece refuzai propunerea, spunînd că am o întîlnire, avu bunătatea să mă ducă în curte și să-mi arate unde erau spînzurătorile și locul unde se făceau biciuirile în public. Și-mi mai arătă Poarta Datornicilor, pe unde ieșeau vinovații care se duceau la spînzurătoare, făcîndu-mă să înțeleg că „patru din ăștia” aveau să iasă pe această poartă peste trei zile, la ora 8 dimineața, pentru a fi spînzurați la rînd. Toate acestea erau înfricoșătoare și mă făceau să mă gîndesc că Londra era un oraș nesuferit, cu atît mai mult cu cît cel care voia să mi-l vîndă pe preșdintele curții era îmbrăcat din cap pînă în picioare, și invers, inclusiv batista, în haine pătate de rugină, care, fără îndoială, nu fuseseră ale lui de la începutul începutului și de care eram sigur că le cumpărase foarte ieftin de la călău. În aceste împrejurări, am socotit că un șiling*** ajunge ca să scap de el.
(...)
- (...) Dă-mi voie să încep, Handel, prin a-ți aminti că la Londra nu e obiceiul să pui cuțitul în gură, de teama accidentelor, și că, deși fucrculița servește la acest lucru, nici ea nu trebuie înfundată în gură mai mult decît e nevoie. Nici n-ar merita să pomenesc de lucrurile acestea, dar e mai bine să faci cum face toată lumea. De asemenea, lingura nu se ține cu mîna pe deasupra, ci dedesubt; aceasta îți aduce două foloase: ajungi mai ușor la gură (ceea ce, de altfel, e și scopul) și împiedici cotul drept de a face mișcarea pe care o faci cînd deschizi o stridie.
Herbert făcu aceste observații prietenești cu un ton atît de vesel, încît încpeurăm amîndoi să rîdem și aproape că nici n-am roșit.
(...)
(2) Monedă engleză echivalentă cu 5 șilingi.
>
SURSA
Charles Dickens, Marile speranțe, trad. V. Călin, Editura pentru literatură, vol. I, București, 1969, p. 214, 218-219, 236.
NOTE M.T.
* Revoluția industrială globală a început la mijlocul secolului XVIII în domeniul textil în Marea Britanie, fapt care a adus această țară în poziția de primă putere economică în secolul XIX, fiind supranumită „atelierul lumii”. În plan politico-militar această evoluție a fost reflectată în victoria din 1815 împotriva Franței împăratului Napoleon, după un îndelung război început în 1793.
** Penny = Monedă divizionară engleză, valorînd a douăsprezecea parte dintr-un șiling.
*** Șiling = Monedă divizionară engleză, valorînd a douăzecea parte dintr-o liră sterlină. (vol. I, n.1 / p. 34)
(...)
În vremea aceea, noi, britanicii, hotărîsem că e o trădare să ne îndoim de faptul că posedăm tot ce e mai bun și că sîntem tot ce e mai bun în lume*. Altfel, cred că, înspăimîntat de imensitatea Londrei, m-aș fi gîndit că poate metropola e cam urîtă, cam murdară și că străzile ei sînt strîmbe și înguste.
(...)
În timp ce căscam gura, un slujbaș de la judecătorie, foarte murdar și oarecum beat, mă întrebă dacă nu vreau să intru înăuntru și să aud și eu cum decurge un proces; îmi mai spuse că, pentru o jumătate de coroană (2), îmi poate da un loc în față, de unde să-l pot vedea în întregime, în robă și cu perucă. Vorbea despre acest înalt personaj ca despre o statuie de ceară și, în cele din urmă, mi-l oferi și pentru prețul redus de optsprezece penny**. Deoarece refuzai propunerea, spunînd că am o întîlnire, avu bunătatea să mă ducă în curte și să-mi arate unde erau spînzurătorile și locul unde se făceau biciuirile în public. Și-mi mai arătă Poarta Datornicilor, pe unde ieșeau vinovații care se duceau la spînzurătoare, făcîndu-mă să înțeleg că „patru din ăștia” aveau să iasă pe această poartă peste trei zile, la ora 8 dimineața, pentru a fi spînzurați la rînd. Toate acestea erau înfricoșătoare și mă făceau să mă gîndesc că Londra era un oraș nesuferit, cu atît mai mult cu cît cel care voia să mi-l vîndă pe preșdintele curții era îmbrăcat din cap pînă în picioare, și invers, inclusiv batista, în haine pătate de rugină, care, fără îndoială, nu fuseseră ale lui de la începutul începutului și de care eram sigur că le cumpărase foarte ieftin de la călău. În aceste împrejurări, am socotit că un șiling*** ajunge ca să scap de el.
(...)
- (...) Dă-mi voie să încep, Handel, prin a-ți aminti că la Londra nu e obiceiul să pui cuțitul în gură, de teama accidentelor, și că, deși fucrculița servește la acest lucru, nici ea nu trebuie înfundată în gură mai mult decît e nevoie. Nici n-ar merita să pomenesc de lucrurile acestea, dar e mai bine să faci cum face toată lumea. De asemenea, lingura nu se ține cu mîna pe deasupra, ci dedesubt; aceasta îți aduce două foloase: ajungi mai ușor la gură (ceea ce, de altfel, e și scopul) și împiedici cotul drept de a face mișcarea pe care o faci cînd deschizi o stridie.
Herbert făcu aceste observații prietenești cu un ton atît de vesel, încît încpeurăm amîndoi să rîdem și aproape că nici n-am roșit.
(...)
(2) Monedă engleză echivalentă cu 5 șilingi.
>
SURSA
Charles Dickens, Marile speranțe, trad. V. Călin, Editura pentru literatură, vol. I, București, 1969, p. 214, 218-219, 236.
NOTE M.T.
* Revoluția industrială globală a început la mijlocul secolului XVIII în domeniul textil în Marea Britanie, fapt care a adus această țară în poziția de primă putere economică în secolul XIX, fiind supranumită „atelierul lumii”. În plan politico-militar această evoluție a fost reflectată în victoria din 1815 împotriva Franței împăratului Napoleon, după un îndelung război început în 1793.
** Penny = Monedă divizionară engleză, valorînd a douăsprezecea parte dintr-un șiling.
*** Șiling = Monedă divizionară engleză, valorînd a douăzecea parte dintr-o liră sterlină. (vol. I, n.1 / p. 34)
vineri, 23 mai 2014
Tânăr autodidact versus mediocritate în SUA la începutul secolului XX (LONDON 1909)
<
(...) O pereche de pantaloni bufanți și un pulover ceva mai vechi alcătuiau un destul de acceptabil costum de biciclist, așa încît o putea însoți pe Ruth în plimbările de după-amiază. De alminteri acum nici nu prea prilejul s-o vadă mai des acasă la ea, mondenă. Oamenii „fini” pe care îi întîlnea acolo și pentru care, doar cu puțină vreme înainte, avusese atîta considerație acum îl plictiseau. Nu i se mai păreau deosebiți. Din cauza lipsurilor, a dezamăgirilor și a muncii încordate, devenise nervos și irascibil, iar flecăreala acestor oameni îl scotea din sărite. Nu din pricină că ar fi fost prea egoist. Le măsura îngustimea minților comparîndu-i cu gînditorii ale căror cărți le citea. În casă la Ruth nu întîlnea niciodată o minte într-adevăr luminată, cu excepția profesorului Caldwell, dar pe profesor nu-l văzuse acolo decît o singură dată. În ce-i privește pe ceilalți, erau toți niște nătărăi, niște flecuștețe: superficiali, dogmatici și ignoranți. Tocmai ignoranța acestor oameni îi priciuia nedumerirea cea mai adîncă. Oare ce se întîmplase cu ei? Ce făcuseră cu toată învățătura primită prin școli? Doar avuseseră la îndemînă aceleași cărți ca și el. Cum d era cu putință ca oamenii aceștia să nu aleagă chiar nimic din ele?
Știa că pe lume erau minți uriașe, gînditori profunzi și înțelepți. Dovada i-o furnizau cărțile. cărțile acelea care-l instruiseră, ridicîndu-l la un nivel ce depășea pe al oamenilor dinmediul familiei Morse. Își dădea seama că în alte cercuri pot fi aflate minți mai luminate decît ale oamenilor din lumea lui Ruth. Citise romane despre lumea bună engleză și din ele putuse cunoaște bărbați și femei care discutau politică și filozofie. Citise despre saloanele din marile orașe, chiar de aici din Statele Unite, în care arta și valorile intelectuale își dădeau întîlnire și se înțelegeau de minune. În chip prostesc, crezuse mai înainte că toți oamenii bine îmbrăcați ce se ridicau deasupra clasei muncitoare erau oameni cu minți luminate și cu dragoste de frumos. Pentru el gulerele scrobite mergeau mînă în mînă cu cultura și se înșelase amarnic atunci cînd socotise că diploma universitară era totuna cu valoarea, cu talentul și cultura.
Nu-i nimic! El avea să-și continuă drumul către mai bine și către mai înalt. Și o va lua și pe Ruth cu sine. Pe Ruth o iubea cu aprindere și era încredințat că oriunde s-ar afla, ea tot ar străluci. pentru el era limpede că lumea în mijlocul căreia trăise pînă nu demult îi legase pietre de picioare; dar tot atît de limpede vedea acum că Ruth trăgea ponoase asemănătoare. Nu avusese putința să se dezvolte. Cărțile din biblioteca tatălui, tablourile de pe pereți, cîntatul la pian - totul era doar fanfaronadă deșartă. Față de literatura adevărată, față de muzica și pictura adevărată, familia Morse și cei de teapa lor rămîneau totdeauna muți și surzi. Dar mai presus de toate acestea stătea viața, și în ceea ce privește viața erau de-o ignoranță desăvîrșită și definitivă. În ciuda înclinațiilor către principiile sectei unitariene (1), și a măștilor cu ajutorul cărora încercau să treacă drept oameni luminați și cu vederi largi, se dovedeau a fi rămas cu două generații în urmă față de nivelul științelor interpretative; felul lor de a gîndi era medieval, iar concepțiile cu privire la cele mai de seamă date ale existenței și universului i se păreau lui Martin încleștate în cătușele metafizice care încorsetaseră mințile troglodiților, concepții vechi ca și viața în caverne sau chiar mai vechi - identice cu cele ce treziseră spaima de întuneric în creierul maimuței antropoide din pleistocen (2); cu cele care-i îndemnaseră pe iudeii primitivi să-și închipuie că Eva fusese plămădită din coasta lui Adam; cu cele ce îi sugeraseră lui Descartes (3) construirea unui sistem idealist, care nu vedea în universul întreg decît o proiectare a plăpîndului său „eu”; și cu cele care îl determinaseră pe unvestit cleric britanic (4) să îndrepte împotriva evoluționismului o satiră otrăvită menită să cîștige aplauze prompte și să facă din numele lui o rușinoasă mîzgălitură pe paginile istoriei.
Astfel gîndea Martin și, gîndindu-se tot așa mai departe ajuns ela concluzia că deosebirea dintre avocații, ofițerii, oamenii de afaceri și funcționarii de bancă, a căror cunoștință o făcuse, și lumea muncitorească în mijlocul căreia trăise, corespundea cu deosebirile dintre mîncarea pe care o consumau, veșmintele pe care le îmbrăcau și casele în care locuiau. Fără îndoială că toți erau lipsiți de acel „ceva” deosebit pe care Martin îl simțea în cărți și în el însuși. Familia Morse îi arătase tot ce rangul lor social le putea pune la dispoziție, dar toate aceste lucruri nu izbutiseră să-l impresioneze. Deși era sărac lipit pămîntului și rob vîndut cămătarului care-i împrumuta pe amanet, se considera mai presus decît toți cei întîlniți în casa familiei Morse; iar atunci cînd unicul lui costum decent nu era la muntele de pietate, se învîrtea în mijlocul lor ca un stăpînitor al vieții, cutremurat în toată făptura de un simțămînt de jignire, asemenea unui principe osîndit să trăiască printre ciobani.
(...)
(1) Sectă creștină, care nu recunoaște dogma treimii și afirmă că Dumnezeu e o singură persoană.
(2) Eră geologică început acum aproximativ un milionde ani, în cursul căreia a apărtu și omul primitiv.
(3) Rene Descartes (1596-1650), celebru filozof și savant francez. A se îndoi înseamnă pentru el a cugeta și de aici cunoscuta sentință: „Mă îndoiesc, deci cuget. Cuget, prin urmare exist”.
(4) Este vorba de Samuel Wilberforce (1805-1873), episcop de Oxford, care a avut o celebră controversă privitoare la evoluționism cu Thomas Huxley, discipol al lui Darwin.
>
SURSA
Jack London, Martin Eden, trad. D. Mazilu, ed. Cartea Romțnească, București, 1984, p. 311-314.
(...) O pereche de pantaloni bufanți și un pulover ceva mai vechi alcătuiau un destul de acceptabil costum de biciclist, așa încît o putea însoți pe Ruth în plimbările de după-amiază. De alminteri acum nici nu prea prilejul s-o vadă mai des acasă la ea, mondenă. Oamenii „fini” pe care îi întîlnea acolo și pentru care, doar cu puțină vreme înainte, avusese atîta considerație acum îl plictiseau. Nu i se mai păreau deosebiți. Din cauza lipsurilor, a dezamăgirilor și a muncii încordate, devenise nervos și irascibil, iar flecăreala acestor oameni îl scotea din sărite. Nu din pricină că ar fi fost prea egoist. Le măsura îngustimea minților comparîndu-i cu gînditorii ale căror cărți le citea. În casă la Ruth nu întîlnea niciodată o minte într-adevăr luminată, cu excepția profesorului Caldwell, dar pe profesor nu-l văzuse acolo decît o singură dată. În ce-i privește pe ceilalți, erau toți niște nătărăi, niște flecuștețe: superficiali, dogmatici și ignoranți. Tocmai ignoranța acestor oameni îi priciuia nedumerirea cea mai adîncă. Oare ce se întîmplase cu ei? Ce făcuseră cu toată învățătura primită prin școli? Doar avuseseră la îndemînă aceleași cărți ca și el. Cum d era cu putință ca oamenii aceștia să nu aleagă chiar nimic din ele?
Știa că pe lume erau minți uriașe, gînditori profunzi și înțelepți. Dovada i-o furnizau cărțile. cărțile acelea care-l instruiseră, ridicîndu-l la un nivel ce depășea pe al oamenilor dinmediul familiei Morse. Își dădea seama că în alte cercuri pot fi aflate minți mai luminate decît ale oamenilor din lumea lui Ruth. Citise romane despre lumea bună engleză și din ele putuse cunoaște bărbați și femei care discutau politică și filozofie. Citise despre saloanele din marile orașe, chiar de aici din Statele Unite, în care arta și valorile intelectuale își dădeau întîlnire și se înțelegeau de minune. În chip prostesc, crezuse mai înainte că toți oamenii bine îmbrăcați ce se ridicau deasupra clasei muncitoare erau oameni cu minți luminate și cu dragoste de frumos. Pentru el gulerele scrobite mergeau mînă în mînă cu cultura și se înșelase amarnic atunci cînd socotise că diploma universitară era totuna cu valoarea, cu talentul și cultura.
Nu-i nimic! El avea să-și continuă drumul către mai bine și către mai înalt. Și o va lua și pe Ruth cu sine. Pe Ruth o iubea cu aprindere și era încredințat că oriunde s-ar afla, ea tot ar străluci. pentru el era limpede că lumea în mijlocul căreia trăise pînă nu demult îi legase pietre de picioare; dar tot atît de limpede vedea acum că Ruth trăgea ponoase asemănătoare. Nu avusese putința să se dezvolte. Cărțile din biblioteca tatălui, tablourile de pe pereți, cîntatul la pian - totul era doar fanfaronadă deșartă. Față de literatura adevărată, față de muzica și pictura adevărată, familia Morse și cei de teapa lor rămîneau totdeauna muți și surzi. Dar mai presus de toate acestea stătea viața, și în ceea ce privește viața erau de-o ignoranță desăvîrșită și definitivă. În ciuda înclinațiilor către principiile sectei unitariene (1), și a măștilor cu ajutorul cărora încercau să treacă drept oameni luminați și cu vederi largi, se dovedeau a fi rămas cu două generații în urmă față de nivelul științelor interpretative; felul lor de a gîndi era medieval, iar concepțiile cu privire la cele mai de seamă date ale existenței și universului i se păreau lui Martin încleștate în cătușele metafizice care încorsetaseră mințile troglodiților, concepții vechi ca și viața în caverne sau chiar mai vechi - identice cu cele ce treziseră spaima de întuneric în creierul maimuței antropoide din pleistocen (2); cu cele care-i îndemnaseră pe iudeii primitivi să-și închipuie că Eva fusese plămădită din coasta lui Adam; cu cele ce îi sugeraseră lui Descartes (3) construirea unui sistem idealist, care nu vedea în universul întreg decît o proiectare a plăpîndului său „eu”; și cu cele care îl determinaseră pe unvestit cleric britanic (4) să îndrepte împotriva evoluționismului o satiră otrăvită menită să cîștige aplauze prompte și să facă din numele lui o rușinoasă mîzgălitură pe paginile istoriei.
Astfel gîndea Martin și, gîndindu-se tot așa mai departe ajuns ela concluzia că deosebirea dintre avocații, ofițerii, oamenii de afaceri și funcționarii de bancă, a căror cunoștință o făcuse, și lumea muncitorească în mijlocul căreia trăise, corespundea cu deosebirile dintre mîncarea pe care o consumau, veșmintele pe care le îmbrăcau și casele în care locuiau. Fără îndoială că toți erau lipsiți de acel „ceva” deosebit pe care Martin îl simțea în cărți și în el însuși. Familia Morse îi arătase tot ce rangul lor social le putea pune la dispoziție, dar toate aceste lucruri nu izbutiseră să-l impresioneze. Deși era sărac lipit pămîntului și rob vîndut cămătarului care-i împrumuta pe amanet, se considera mai presus decît toți cei întîlniți în casa familiei Morse; iar atunci cînd unicul lui costum decent nu era la muntele de pietate, se învîrtea în mijlocul lor ca un stăpînitor al vieții, cutremurat în toată făptura de un simțămînt de jignire, asemenea unui principe osîndit să trăiască printre ciobani.
(...)
(1) Sectă creștină, care nu recunoaște dogma treimii și afirmă că Dumnezeu e o singură persoană.
(2) Eră geologică început acum aproximativ un milionde ani, în cursul căreia a apărtu și omul primitiv.
(3) Rene Descartes (1596-1650), celebru filozof și savant francez. A se îndoi înseamnă pentru el a cugeta și de aici cunoscuta sentință: „Mă îndoiesc, deci cuget. Cuget, prin urmare exist”.
(4) Este vorba de Samuel Wilberforce (1805-1873), episcop de Oxford, care a avut o celebră controversă privitoare la evoluționism cu Thomas Huxley, discipol al lui Darwin.
>
SURSA
Jack London, Martin Eden, trad. D. Mazilu, ed. Cartea Romțnească, București, 1984, p. 311-314.
luni, 4 septembrie 1972
„Meciul secolului s-a încheiat, dar ecoul lui nu s-a stins” (1972)
Robert Fischer este noul campion mondial la șah. Știrea, desigur, nu mai constituie o noutate. Încă cu câteva zile urmă, agențiile internaționale de presă, radioul, televiziunea anunțau victoria campionului SUA în acest fantastic maraton șahist ce a polarizat timp de mai bine de două luni atenția lumii sportive. Au fost momente în care chiar și întrecerile olimpice au slăbit în strălucire, fiindcă fantastica încleștare de forțe dintre cei doi titani ai șahului mondial, Boris Spasski și R. F., a îmbrăcat de multe ori aspectul unor confruntări sportive spectaculoase. R. F. a încheiat această dispută într-un stil magistral, adjudecându-și titlul de campion. Ziarul „Times” scria cu câteva zile în urmă că primarul New York-ului va organiza în onoarea lui F. o paradă și îi va remite o medalie comemorativă. La banchetul organizat în onoarea celor doi mai jucători, R. F. a declarat că este dispus să acorde oricărui șahist din lume revanșa pentru titlul mondial, bineînțeles respectând anumite condiții, din care cele materiale ocupă primul loc. Și, pentru că am vorbit de avantaje materiale, iată care au fost primele de joc pentru această confruntare: premiul total a a fost de 250.000 de dolari, din care o parte a fost suportat de bancherul britanic Slater. F. a primit un cec în valoare de 156.250 dolari, adică 5/8 din premiu, S. unul de 93.750 dolari. În ceea ce privește încasările organizatorilor, la Reykjavik încă nu s-au încheiat socotelile financiare, dar organizatorii sunt optimiști. Este și firesc fiindcă în toată perioada întâlnirii mii de turiști au poposit în capitala Islandei, iar publicitatea făcută în jurul întâlnirii a adus frumoase sume municipalității Rejkavikului. În fine, o ultimă problemă legată tot de această întâlnire este declarația domnului Max Euwe, fost campion mondial și președinte al Federației internaționale de șah. El și-a exprimat părerea că, în lunga sa istorie, șahul nu a cunoscut niciodată o luptă atât de pasionantă, atât de spectaculoasă, cu nenumărate subtilități tactice ca în această dispută dintre F. Și S. Acum,meciul secolului s-a încheiat. Spasski s-a întors la Leningrad, B. F. este așteptat la New York.
luni, 8 februarie 1971
„Revolta în deșert” (LAWRENCE 1926)
T. E. Lawrence, Revolta în deșert, trad. M. Eliade (orig. eng. 1926), Ecce Homo, București, 1991, 283 p.
Cuprins
5 Prefața traducătorului
Partea I
11 I. Storrs ajunge la Jiddah
17 II. Călare spre Feisal
26 III. Feisal și recruții săi
34 IV. Tatonări pe lîngă Yenbo
43 V. Feisal lovește în nord
54 VI. Tactică și politică
65 VII. Pornind spre Siria
72 VIII. Adevăratul deșert
79 IX. Ospețele triburilor
88 X. Nomazii și viața nomadă
98. XI. Lupta se îndreaptă spre mare
106 XII. Akaba, Suez, Allenby
113 XIII. Ne reorganizăm forțele
117 XIV. Sîcîim pe inamic
124 XV. Mine pe calea ferată
131 XVI. Victorie și pradă
138 XVII. Hotărîm pe loc un plan de acțiune
142 XVIII. Din nou peste linie
148 XIX. Servicii și predici
Partea a doua
155 XX Cursa spre nord
163 XXI Pîndind un tren
169 XXII. Întoarcerea în lume
176 XXIII. Lupta pentru Tafileh
185 XXIV. Blocați de iarnă
196 XXV. Asediul Maan-ului
203 XXVI. Dawnay atacă Shaim
207 XXVII. Transporturi și aprovizionare
215 XXVIII. Buxton și corpul imperial de cămile
225 XXIX. Spălăm rufele între noi
229 XXX. În avangardă
237 XXXI. Tăiem liniile principale
246 XXXII. Lupta în aer și pe pămînt
251 XXXIII. Ajutorul forțelor aeriene
258 XXXIV. Turcii se năruiesc
268 XXXV. Ne unim cu forțele britanice
274 XXXVI. Intrarea în Damasc
278 XXXVII. Cum se face un cabinet în glumă
5 Prefața traducătorului
Partea I
11 I. Storrs ajunge la Jiddah
17 II. Călare spre Feisal
26 III. Feisal și recruții săi
34 IV. Tatonări pe lîngă Yenbo
43 V. Feisal lovește în nord
54 VI. Tactică și politică
65 VII. Pornind spre Siria
72 VIII. Adevăratul deșert
79 IX. Ospețele triburilor
88 X. Nomazii și viața nomadă
98. XI. Lupta se îndreaptă spre mare
106 XII. Akaba, Suez, Allenby
113 XIII. Ne reorganizăm forțele
117 XIV. Sîcîim pe inamic
124 XV. Mine pe calea ferată
131 XVI. Victorie și pradă
138 XVII. Hotărîm pe loc un plan de acțiune
142 XVIII. Din nou peste linie
148 XIX. Servicii și predici
Partea a doua
155 XX Cursa spre nord
163 XXI Pîndind un tren
169 XXII. Întoarcerea în lume
176 XXIII. Lupta pentru Tafileh
185 XXIV. Blocați de iarnă
196 XXV. Asediul Maan-ului
203 XXVI. Dawnay atacă Shaim
207 XXVII. Transporturi și aprovizionare
215 XXVIII. Buxton și corpul imperial de cămile
225 XXIX. Spălăm rufele între noi
229 XXX. În avangardă
237 XXXI. Tăiem liniile principale
246 XXXII. Lupta în aer și pe pămînt
251 XXXIII. Ajutorul forțelor aeriene
258 XXXIV. Turcii se năruiesc
268 XXXV. Ne unim cu forțele britanice
274 XXXVI. Intrarea în Damasc
278 XXXVII. Cum se face un cabinet în glumă
Abonați-vă la:
Postări (Atom)