Efectul social al ruinării nobililor englezi în secolul XIX (THACKERAY 1848)

<
(...)
Aș fi curios să știu cîte familii au fost trase pe sfoară și aduse la sapă de lemn de mari pungași de teapa lui Crawley? Cîți măriți nobili își fură micii lor furnizori, catadicsesc să stoarcă de la bieții lor valeți neînsemnate și păcătoase sume de bani și trișează pentru cîțiva șilingi? Cînd citim de cine știe ce nobil c-a șters-o pe continent, sau pe vreun alt nobil asemănător căruia i se vând lucrurile la mezat, și aflăm că unul sau altul datorează șase sau șapte milioane de lire, căderea ni se pare chiar glorioasă și acordăm victimei tot respectul cuvenit din pricina proporțiilor ruinei sale. Dar cine încearcă vreun pic de milă pentru un biet frizer care nu-și poate încasa banii pentru perucile pudrate ale lacheilor; sau pentru un sărman tîmplar care s-a ruinat pentru că a fixat fel de fel de podoabe pe pereți cu prilejul unui dejeuner dat de nobila doamnă; sau pentru nenorocitul acela de croitor pe care îl protejează majordomul și care și-a amanetat tot ce-a avut și chiar mai mult decît a avut ca să poată termina la timp livrelele pe care înălțimea-sa i-am făcut onoarea să i le comande? Cînd una din casele acestea mari se prăvălește, nefericiții aceștia mărunței sînt prinși dedesubt și nu-i bagă nimeni în seamă. Așa după cum se spune în vechile legende că un om, înainte de a se duce el singur în iad, trimite acolo sumedenie de alte suflete.
(...)
>

SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor*, trad. I. FRuznetti & C. Tudor, vol. II, ed. Capitolul, București, 1992, p. 27.

NOTĂ M. T.
* Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor! de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)

Un provincial la Londra în prima jumătate a secolului XIX (DICKENS 1860)

<
(...)
În vremea aceea, noi, britanicii, hotărîsem că e o trădare să ne îndoim de faptul că posedăm tot ce e mai bun și că sîntem tot ce e mai bun în lume*. Altfel, cred că, înspăimîntat de imensitatea Londrei, m-aș fi gîndit că poate metropola e cam urîtă, cam murdară și că străzile ei sînt strîmbe și înguste.
(...)
În timp ce căscam gura, un slujbaș de la judecătorie, foarte murdar și oarecum beat, mă întrebă dacă nu vreau să intru înăuntru și să aud și eu cum decurge un proces; îmi mai spuse că, pentru o jumătate de coroană (2), îmi poate da un loc în față, de unde să-l pot vedea în întregime, în robă și cu perucă. Vorbea despre acest înalt personaj ca despre o statuie de ceară și, în cele din urmă, mi-l oferi și pentru prețul redus de optsprezece penny**. Deoarece refuzai propunerea, spunînd că am o întîlnire, avu bunătatea să mă ducă în curte și să-mi arate unde erau spînzurătorile și locul unde se făceau biciuirile în public. Și-mi mai arătă Poarta Datornicilor, pe unde ieșeau vinovații care se duceau la spînzurătoare, făcîndu-mă să înțeleg că „patru din ăștia” aveau să iasă pe această poartă peste trei zile, la ora 8 dimineața, pentru a fi spînzurați la rînd. Toate acestea erau înfricoșătoare și mă făceau să mă gîndesc că Londra era un oraș nesuferit, cu atît mai mult cu cît cel care voia să mi-l vîndă pe preșdintele curții era îmbrăcat din cap pînă în picioare, și invers, inclusiv batista, în haine pătate de rugină, care, fără îndoială, nu fuseseră ale lui de la începutul începutului și  de care eram sigur că le cumpărase foarte ieftin de la călău. În aceste împrejurări, am socotit că un șiling*** ajunge ca să scap de el.
(...)
- (...) Dă-mi voie să încep, Handel, prin a-ți aminti că la Londra nu e obiceiul să pui cuțitul în gură, de teama accidentelor, și că, deși fucrculița servește la acest lucru, nici ea nu trebuie înfundată în gură mai mult decît e nevoie. Nici n-ar merita să pomenesc de lucrurile acestea, dar e mai bine să faci cum face toată lumea. De asemenea, lingura nu se ține cu mîna pe deasupra, ci dedesubt; aceasta îți aduce două foloase: ajungi mai ușor la gură (ceea ce, de altfel, e și scopul) și împiedici cotul drept de a face mișcarea pe care o faci cînd deschizi o stridie.
Herbert făcu aceste observații prietenești cu un ton atît de vesel, încît încpeurăm amîndoi să rîdem și aproape că nici n-am roșit.
(...)

(2) Monedă engleză echivalentă cu 5 șilingi.
>

SURSA
Charles Dickens, Marile speranțe, trad. V. Călin, Editura pentru literatură, vol. I, București, 1969, p. 214, 218-219, 236.

NOTE M.T.
* Revoluția industrială globală a început la mijlocul secolului XVIII în domeniul textil în Marea Britanie, fapt care a adus această țară în poziția de primă putere economică în secolul XIX, fiind supranumită „atelierul lumii”. În plan politico-militar această evoluție a fost reflectată în victoria din 1815 împotriva Franței împăratului Napoleon, după un îndelung război început în 1793.
** Penny = Monedă divizionară engleză, valorînd a douăsprezecea parte dintr-un șiling.
*** Șiling = Monedă divizionară engleză, valorînd a douăzecea parte dintr-o liră sterlină. (vol. I, n.1 / p. 34)