Umor: B. FONTENELLE

Fontenelle*, octogenar, fu rugat de o doamnă să facă un dans cu ea:
- Hai, prietene, încearcă. Cum preferi valsul: în doi timpi sau în trei timpi?
- Vai, doamnă, valsul nu are decît un timp.. și el a trecut de mult pentru mine.

SURSA
***, Umor, „Litoral”, Constanța, (15 iunie ? 15 septembrie) 1972, p. 4.

NOTĂ M.T.
* Bernard Le Bovier de Fontenelle (1657-1757) = Scriitor și filozof francez (http://www-history.mcs.st-andrews.ac.uk/Biographies/Fontenelle.html)

Identitate națională indiană versus colonialism european în secolul XX (BROMFIELD 1933-7)

<
(...)
Maharani* clătină din cap și scoase un fel de croncănit, cam ca acela pe care-l făcea mătușa Phoebe cînd era emoționată sau mirată.
- Englezii sînt foarte ciudați... plini de neprevăzut.
- Sînt sentimentali, Înălțimea-Voastră, dar le este rușine să recunoască.
(...)
Maharani se înfurie brusc. Voia să i se facă lectură, astfel încât să uite pentru puțin timp nenorocirile abătute asupra orașului. Ar fi dorit chiar s-o concedieze pe Maria Lișinskaia, ca să poată dormi apoi mai bine. „Am s-o concediez pe Maria Lișinskaia, gîndi ea. Am să-i fac o pensie și am s-o expediez înapoi în Europa**.” Rusoaica o obosea din ce în ce mai mult cu crizele de isterie și cu obsesiile ei. Nu-i mai făcea plăcere nici măcar s-o chinuiască. Și aceasta era ultima legătură pe care bătrîna doamnă o mai avea cu Europa cazinourilor, a dineurilor de gală și a magazinelor cu bijuterii. O va da afară pe Lișinskaia, o va scoate din viața ei. Așa se va elibera de Europa. Va redeveni indiană, cea mai pură indiană, așa ca odinioară cînd, tînără fiind, își închipuise că are ceva de învățat de la Europa.

48
Dar nu mai era nevoie să o concedieze pe Maria Lișinskaia. Rusoaica plecase deja, de bunăvoie, căci trecuse pe lumea cealaltă spînzurîndu-se la lumina lunii, în asfințit, cu propriul ei fular agățat de unul din cîrligele de fier de la poarta cea mare, pe care soldații sikhs*** le foloseau spre a-și sprijini lăncile.
(...)
>

SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne****, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, pp. 523-524.

NOTE M. T.
* Maharani = Termen sanscrit care desemna pe soția maharajahului sau pe femeia-maharajah.
MAHARAJÁH, maharajahi, s. m. Titlu purtat de prinții indieni suverani (până în 1956); persoană care deținea acest titlu. [Var.: maharadjáh s. m.] – Din fr. maharadjah. Sursa: DEX '09 (2009 (https://dexonline.ro/definitie/maharajah)
** În urma loviturii de stat comuniste din 25 octombrie 1917, mulți nobili și burghezi ruși emigraseră în Europa.
*** Sikhism= Religie monoteistă întemeiată în secolul XV în regiunea Punjab din vestul Indiei. Statul sikh a fost cucerit de britanici în urma a două războaie încheiate în 1849. (http://www.bbc.co.uk/religion/religions/sikhism/history/history_1.shtml)
**** Cristina Teodorescu, 21 februarie 2007 (http://www.bookblog.ro/x-woodisor/vin-ploile/)

Doamna de companie în Anglia în secolul XIX (THACKERAY 1848)

<
(...)
Pentru o doamnă în situația ei, un articol la fel de necesar ca și cupeul și ca și buchetul e doamna de companie. Am admirat întotdeauna chipul în care făpturile acestea gingașe și care nu pot trăi fără simpatie închiriază dintre semenele lor o prietenă cît mai slută cu putință și nu se mai despart de ea aproape niciodată. Contemplarea acestei inevitabile femei, în rochia ei ștearsă, așezată în spatele scumpei ei prietene în loja de la Operă, sau ocupînd locul din spatele trăsurii, reprezintă pentru mine un spectacol salubru și cu adînc substrat etic, un memento* tot atît de voios ca și capul acela de mort care figura la capetele egiptenilor bon vivants**, un straniu și sardonic memorial al Bîlciului deșertăciunilor. Cum, nici chiar stricata, nerușinata, prea frumoasa doamnă Firebrace, femeia aceea fără conștiință și fără inimă, al cărei părinte a murit de rușinea ei; nici chiar glumeața și îndrăzneața doamnă Mantrap, care putea sări cu calul său orice spectacol, pe care era în stare să-l treacă vreun bărbat din Anglia, și care își mîna singură surii ei în Park***, în timp ce mamă-sa ține o dugheană de precupeață în Bath****, nici chiar femeile acelea pline de îndrăzneală, despre care cu greu și-ar putea cineva închipui că n-ar fi în stare să înfrunte orice, nu aveau cutezanța să țină piept lumii fără o prietenie femeiească? Făpturi duioase! Trebuie să aibă ceva de care să se agațe! Și cu greu le vei vedea în vreun loc public fără să aibă alături prietenă jerpelită, îmbrăcată într-o rochie de mătase mohorîtă, stînd undeva, în umbră, în spatele lor.
(...)
>

SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. II, ed. Capitolul, București, 1992, p. 32.

NOTE M. T.
* memento (lat.) = amintiți-vă
** bon vivants (fr.) = petrecăreți
*** Revoluția industrială începută în Marea Britanie în secolul XVIII a condus la urbanizarea modernă a Londrei și constituirea a 8 parcuri regale în capitala britanică. (https://www.royalparks.org.uk/parks)
**** Bath = Oraș în sud-vestul Angliei. Stațiune balneară în timpul dominației romane și apoi începând cu domnia Elisabetei I (1558-1603). (http://whc.unesco.org/en/list/428)

Efectul social al ruinării nobililor englezi în secolul XIX (THACKERAY 1848)

<
(...)
Aș fi curios să știu cîte familii au fost trase pe sfoară și aduse la sapă de lemn de mari pungași de teapa lui Crawley? Cîți măriți nobili își fură micii lor furnizori, catadicsesc să stoarcă de la bieții lor valeți neînsemnate și păcătoase sume de bani și trișează pentru cîțiva șilingi? Cînd citim de cine știe ce nobil c-a șters-o pe continent, sau pe vreun alt nobil asemănător căruia i se vând lucrurile la mezat, și aflăm că unul sau altul datorează șase sau șapte milioane de lire, căderea ni se pare chiar glorioasă și acordăm victimei tot respectul cuvenit din pricina proporțiilor ruinei sale. Dar cine încearcă vreun pic de milă pentru un biet frizer care nu-și poate încasa banii pentru perucile pudrate ale lacheilor; sau pentru un sărman tîmplar care s-a ruinat pentru că a fixat fel de fel de podoabe pe pereți cu prilejul unui dejeuner dat de nobila doamnă; sau pentru nenorocitul acela de croitor pe care îl protejează majordomul și care și-a amanetat tot ce-a avut și chiar mai mult decît a avut ca să poată termina la timp livrelele pe care înălțimea-sa i-am făcut onoarea să i le comande? Cînd una din casele acestea mari se prăvălește, nefericiții aceștia mărunței sînt prinși dedesubt și nu-i bagă nimeni în seamă. Așa după cum se spune în vechile legende că un om, înainte de a se duce el singur în iad, trimite acolo sumedenie de alte suflete.
(...)
>

SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor*, trad. I. FRuznetti & C. Tudor, vol. II, ed. Capitolul, București, 1992, p. 27.

NOTĂ M. T.
* Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor! de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)

Femeile invită bărbații la dans în Germania de Vest în 1970 („Litoral” 1970)

<
Egalitatea dintre bărbați și femei a fost invocată de curînd în scopul soluționării unei „serioase” dileme: cine invită la dans? Congresul Asociației profesorilor germani de dans - desfășurat recent la Hanovra, a concluzionat: „se anulează vechiul obicei, după care doar cavalerii puteau invita femeile la dans. Începînd de acum, doamnele și domnișoarele vor putea să  se adreseze direct celor cu care doresc să danseze. Nu este, însă, nevoie ca ele, să se ridice dacă persoana aleasă se află în preajmă”.
>

SURSA
***, Cine invită la dans?, ”Litoral”, Constanța, (15 iunie-15 septembrie) 1970, p. 4.

Umor

Văzând un adolescent mort de beat pe stradă, o doamnă îl întreabă cu un ton compătimitor:
- Uită-te la tine… de-abia stai în picioare! Cine te-a învăţat să bei în halul asta, tinere?
- Mama! răspunse el tran-şant.
- Maică-ta?! Halal mamă!… Dar cum o cheamă, că-s curioasă?
- Mama Rusie…

``Cuget liber``, Bancuri, Constanta, 5 iulie 2013

Viaţa versus romanul ''Război şi pace'' (IBRĂILEANU 1933)

<
(...)
Adela e bine de tot. Dar e încă puţină palidă. Isprăvea Război şi pace.
- Romanul a început să fie trist. Nimic din ce făgăduia încîntător nu se realizează. Aşa e şi viaţa?
I-am răspuns cu toată tăria zbuciumului de acuma:
- Da, aşa e viaţa! Pentru că vremea nu aduce de obicei decît tristeţi. Vremea face gol în jurul nostru, ne omoară fiinţele scumpe, ne îmbătrâneşte şi ne aduce la moarte. Vremea a exilat din viaţă pe domnul M...,a ofilit pe doamna M...,  are s-o îmbătrâneacă şi are s-o omoare. În ceea ce e esenţial, fundamental în viaţă, vremea este inamica noastră cea mare. Pentru rest, ea nu are nici un plan, aduce dealaolaltă şi binele, şi răul.
- Dar ziua aceea frumoasă de pe munţii Văraticului n-a adus-o tot vremea?
- Ar fi putut adăuga că tot vremea a adus-o şi pe dînsa în drumul vieţii mele...
- Sînt zile care vin prea tîrziu, ca o graţiere pe care ar fi a pe care ar fi aflat-o un osîndit abia în ultimele momente, cînd expiră.
Trecînd peste răspunsul meu vag în formă, mai precis în fond decît aş fi voit, ea rămase în concret:
- Comparaţia nu e bună, fiindcă după aceea au venit alte zile frumoase... Şi... (Am aşteptat urmarea lui ''Şi''... în zadar.)
- Vremea stă la pîndă şi nu pierde niciodată. Zilele bune se isprăvesc şi melancolia e cu atît mai amară cu cît zilele vor fi fost mai frumoase. Vremea nu obişnuieşte să fie mistificată.
Adela grefă pe generalităţile mele problema specială cu care începuse vorba:
- Dar în viaţă lucrurile nu se isprăvesc întotdeauna ca în Război şi pace. Uneori se isprăvesc ca în romanele care-i plac mamei, unde cei carese iubesc fug, îi cucună un preot în secret şi sînt fericiţi toată viaţa. Pentru ce scriitorii cei mari nu-i lasă niciodată pe bieţii oameni să fie fericiţi? Nu cumva pentru că sînt nefericiţi ei, din lipsa de simplicitate a sufletului, cum mi-ai spus mata odată?
Mi s-a părut că văd înochii ei un interes mai mult decît teoretic, şi am sărit alături în consideraţii estetice. Grav şi doctoral (şi doară în stare normală nu sînt un om lipsit cu totul de bun-simţ), i-am ţinut o prelegere, la sfîrşitul căreia a asistat şi doamna M...
- Operele de ficţiune - i-am spus Adelei, care începuse să zîmbească şi zîmbi toată vremea cît ţinu prelegerea - operele de ficţiune care se isprăvesc cu triumful binelui şi cu fericirea sînt false, pentru că contrazic realitatea şi dezmint experienţa omenirii; sînt imorale, pentru că creează iluzii zadarnice; sînt lipsite de interes, pentru că toate fericirile sînt la fel, cum zice Tolstoi, aici de faţă.
- Şi încă pentru ce, mon cher maitre? mă întrebă ea cu tonul celui mai docil ucenic şi cu toţi diavolii ei în ochi şi în asimetria dulce a zîmbetului. Apoi, imediat: Şi fericirea din viaţă e tot atît de urîtă ca şi cea din cărţi?
- Nu, pentru că cea din viaţă nu-i pentru alţii, e pentru cei doi.
(...)
>

SURSA
Garabet Ibrăileanu, Adela, ed. Minerva / seria Arcade, Bucureşti, 1976, p. 146-148.

Umor

O doamnă insista pe lângă filosoful şi dramaturgul francez Fontenelle (1657-1757), ajuns la vârsta de optzeci de ani, să facă un vals cu ea.
- Haide, prietene, încearcă! Cum preferi valsul? În doi timpi sau în trei timpi?
- Vai, doamnă! Valsul nu are decât un timp... şi el a trecut de mult pentru mine!

SURSA
Gheorghe Braşoveanu, Anecdote cu şi despre oameni celebri, „Rebus”, București.

UMOR - scriitorul francez R. Chateaubriand (1768-1848)

Scriitorul și omul de stat francez Rene Chateaubriand (1768-1848) spunea în legătură cu concesiile pe care oamenii sunt datori să și le facă în căsnicie:

-Uite, soția mea, doamna de Chateaubriand, n-ar putea să cineze decât la ora cinci. Mie nu-mi este foame decât la șapte. Am înlăturat dificultatea, cinând împreună la ora șase. În felul acesta suntem... nemulțumiți amândoi. Iată ce înseamnă a trăi din concesii reciproce!

SURSA

Gh. Brașoveanu, Anecdote cu și despre oameni celebri, REBUS, București, iulie 2012.

Umor: B. FONTENELLE

O doamnă îl întreabă pe Fontenelle*:
- Dv. puteți iubi dezinteresat?
- Dacă e în interesul meu, da.

SURSA
***, Umor, „Litoral”, Constanța, (15 iunie ? 15 septembrie) 1972.

NOTĂ M.T.
* Bernard le Bovier de Fontenelle (1657-1757) = Scriitor și filozof francez. (http://www-history.mcs.st-andrews.ac.uk/Biographies/Fontenelle.html)

„Istoria romantismului” (GAUTIER 1872)

 Theophile Gautier, Istoria romantismului, 2 vol., trad. (franceză 1872) și note M. Izverna, Minerva/Biblioteca pentru toți 1348-1349, București, 1990 

II.

5 Gautier despre el însuși

16 Gavarni

28 Domnișoara Rachel

32 Progresele poeziei franceze

110 Balzac

183 Lamartine

193 Alfred de Musset

197 Doamna de Girardin

205 Heinrich Heine

215 Charles de Baudelaire

277 Moartea lui Baudelaire