Primul autobuz în 1827 (URSULEANU 1981)

<
(...)
Deși născut în țara gentlemenilor, autobuzul a avut încă de la obîrșia sa apucături grosiere, învățînd să întîrzie înainte de a ajunge la punctul terminus al primei sale călătorii hurducate. Năravul s-a manifestat în chiar ziua inaugurării sale: 5 aprilie 1827. În acea zi întîiul autobuz din istorie, un soi de măgăoaie mecanică înjghebată de englezii Trevithick și Guerney, a pornit să străbată drumul dintre Londra și Bath, scoțînd un fum gros prin nu mai puțin de 5 coșuri.
Cetățenii nimeriți pe traseu priveau cu nedumerire dihania care înainta cu stupefianta viteză de 17 kilometri pe oră. Viteză care s-a mai muiat înainte de Reaving, pentru a se stinge complet în respectiva localitate. Stricăciunile acumulate pe parcurs copleșiseră viteza de înaintare a mașinii. Numai după reparații însumînd 5 ore bătute pe muche, mastodontul mecanic a fost repus în mișcare pentru eroicul marș, atingînd ținta unde nu mai era așteptat de nici o festivitate oficială. Ce vreți, se plictisiseră să-l tot aștepte.
În schimb, nu s-a înregistrat nici o pană de cauciuc. Era și greu, roțile fiind integral din... fier.
(...)
>

Sursa
Dan Ursuleanu, Umor pe patru roți, ed. Sport - Turism / col. Cartea de vacanță, București, 1981, pp. 295-296

Doamna de companie în Anglia în secolul XIX (THACKERAY 1848)

<
(...)
Pentru o doamnă în situația ei, un articol la fel de necesar ca și cupeul și ca și buchetul e doamna de companie. Am admirat întotdeauna chipul în care făpturile acestea gingașe și care nu pot trăi fără simpatie închiriază dintre semenele lor o prietenă cît mai slută cu putință și nu se mai despart de ea aproape niciodată. Contemplarea acestei inevitabile femei, în rochia ei ștearsă, așezată în spatele scumpei ei prietene în loja de la Operă, sau ocupînd locul din spatele trăsurii, reprezintă pentru mine un spectacol salubru și cu adînc substrat etic, un memento* tot atît de voios ca și capul acela de mort care figura la capetele egiptenilor bon vivants**, un straniu și sardonic memorial al Bîlciului deșertăciunilor. Cum, nici chiar stricata, nerușinata, prea frumoasa doamnă Firebrace, femeia aceea fără conștiință și fără inimă, al cărei părinte a murit de rușinea ei; nici chiar glumeața și îndrăzneața doamnă Mantrap, care putea sări cu calul său orice spectacol, pe care era în stare să-l treacă vreun bărbat din Anglia, și care își mîna singură surii ei în Park***, în timp ce mamă-sa ține o dugheană de precupeață în Bath****, nici chiar femeile acelea pline de îndrăzneală, despre care cu greu și-ar putea cineva închipui că n-ar fi în stare să înfrunte orice, nu aveau cutezanța să țină piept lumii fără o prietenie femeiească? Făpturi duioase! Trebuie să aibă ceva de care să se agațe! Și cu greu le vei vedea în vreun loc public fără să aibă alături prietenă jerpelită, îmbrăcată într-o rochie de mătase mohorîtă, stînd undeva, în umbră, în spatele lor.
(...)
>

SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, vol. II, ed. Capitolul, București, 1992, p. 32.

NOTE M. T.
* memento (lat.) = amintiți-vă
** bon vivants (fr.) = petrecăreți
*** Revoluția industrială începută în Marea Britanie în secolul XVIII a condus la urbanizarea modernă a Londrei și constituirea a 8 parcuri regale în capitala britanică. (https://www.royalparks.org.uk/parks)
**** Bath = Oraș în sud-vestul Angliei. Stațiune balneară în timpul dominației romane și apoi începând cu domnia Elisabetei I (1558-1603). (http://whc.unesco.org/en/list/428)