<
(...)
- Totuși - spuse președintele Mendoza* cu vocea sa subțire și melodioasă - mi s-a spus că popoare astăzi dispărute fără să lase nici o urmă ajunseseră la o civilizație egală sau analogă cu a noastră.
- Care anume? întrebară toți, în același timp.
- Babilonienii**, de pildă.
Fu o explozie de ilaritate. Să-i compari pe babilonieni cu oamenii moderni!
- Egiptenii***, continuă liniștit don Mendoza.
Se rîse cu și mai multă poftă.
- Mai sînt și atlanții****, pe care numai ignoranța noastră îi socotește legendari, urmă președintele. Și să nu uităm că o infinitate de alte omeniri, anterioare chiar atlanților, au putut să se nască, să prospere și să se stingă fără să știm nimic de ele!
(...)
- Scumpul meu președinte, spuse Moreno*****, pe tonul folosit pentru a convinge un copil, îmi închipui că nu vrei să pretinzi că vreunul din aceste popoare vechi ar putea fi comparat cu noi!... Pe plan moral, admit că s-au ridicat la același grad de cultură, dar pe plan material...
- De ce nu? ripostă don Mendoza.
- Pentru că, se grăbi Bathurst****** să explice, invențiile noastre se caracterizează printr-o răspîndire instantanee pe toată suprafața Pămîntului. Dispariția unui popor, sau chiar a unui număr de popoare, ar lăsa neatinsă suma progreselor înfăptuite. Pentru ca roadele efortului uman să se piardă în întregime, ar trebui ca întreaga omenire să dispară dintr-odată. este aceasta o ipoteză admisibilă?...
(...)
- Mai întîi, răspunse președintele fără să se emoționeze, e de crezut că Pămîntul avea odinioară mai puțini locuitor decît astăzi, așa încît un popor putea foarte bine să posede în exclusivitate știința universală.
(...)
>
SURSA
Jules Verne, Eternul Adam******* - Ion Hobana (editor), Odiseea marțiană. Maeștrii anticipației clasice********, ed. Minerva / colecția Biblioteca pentru toți nr. 863, București, 1975, pp. 137-138.
NOTE M. T.
* Mendoza = Președintele unui tribunal orășenesc mexican.
** Babilon = Oraș apărut în mileniul III î. H. pe malul fluviului Eufrat, pe teritoriul actualului Irak. (https://istoriiregasite.wordpress.com/2011/05/21/imperiul-babilonian/)
*** Egiptul antic = Regatul egiptean antic unitar a apărut în mileniul IV î. H. și a fost cucerit de regatul Persiei în sec. VI î. H.(https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/ce-am-mostenit-de-la-egipteni)
**** Atlantida = Distrugerea Atlantidei de către zei cu 9000 de ani înainte a fost menționată de marele filozof grec antic Platon (427 -347 î. H.) în dialogurile Timaeus și Critias. (http://www.revistamagazin.ro/content/view/9678/20/)
***** Moreno = Doctor în științe mexican.
****** Bathurst = Doctor în științe anglo-saxon.
******* (https://ro.wikipedia.org/wiki/Eternul_Adam)
******** (https://ro.wikipedia.org/wiki/Odiseea_mar%C8%9Bian%C4%83)
Se afișează postările cu eticheta progres. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta progres. Afișați toate postările
marți, 25 aprilie 2017
luni, 21 septembrie 2015
„Oameni valoroși” în societatea britanică la începutul secolului XX (GALSWORTHY 1931)
<
(...)
Își amintea cuvintele lui Sir Lawrence: „Au existat asemenea oameni, draga mea!... Oameni foarte valoroși!” Tocmai terminase de citit memoriile unui om care, în tot cursul războiului, nu gîndise decît în mișcări și cifre și, după un oftat preliminar, renunțase să se mai gîndească la suferințele care se ascundeau în spatele mișcărilor și cifrelor: nu se gîndise niciodată la latura umană, și Dinny era convinsă că, chiar dacă s-ar fi gîndit, n-ar fi putut nicicînd să și-o reprezinte. Oameni valoroși! Îl auzise pe Hubert vorbind, cu o mină disprețuitoare, despre „strategii din fotolii”, care agreaseră războiul, ațîțați de interesul de a combina mișcări și cifre, de a cunoaște cutare sau cutare lucru înaintea oricui altcuiva, și de importanța pe care și-o puteau da datorită acestor chestiuni. Oameni valoroși! Își amintea de un pasaj dintr-o altă carte pe care o citise de curînd, în legătură cu oamenii care dirijau ceea se numește „progresul”, tolăniți în birouri de bancă, în birouri de comerț, în departamente guvernamentale, combinînd mișcări și cifre, nepreocupați de carne și de sînge, cu excepția cărnii și sîngelui care le aparțineau; oameni care întreprindeau o acțiune sau alta, doar schițîndu-le pe foi de hîrtie, și comandînd unuia sau altuia: „Fă asta, și bagă de seamă s-o faci cum trebuie!” Oameni cu jobene de mătase sau cu pantaloni de golf, care conduceau mecanismul antreprizelor de la tropice, al extracțiilor de minereuri, marilor magazine, construcțiilor de căi ferate, concesiunilor de ici, de colo și de pretutindeni. Oameni valoroși! Indivizi joviali, sănătoși, bine hrăniți, neînduplecați, cu ochi glaciali. Mereu invitați la dineuri, mereu bine informați, nesinchisindu-se de prețul simțămintelor omenești și al vieții omenești. ”Și totuși, își spuse, Dinny, probabil că sînt valoroși, căci cum altfel cum am avea cauciuc sau cărbune, ori perle, ori căi ferate, ori schimburi de mărfuri, ori războaie pe care să le cîștigăm!” Se gîndea la Hallorsen; el cel puțin muncea și suferea pentru ideile lui, își ducea singur la îndeplinire misiunea; nu ședea acasă, știind tot, mîncînd jambon, vînînd iepuri și comandînd mișcările altora.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A Ralian, vol. I, ed. Miron, 1992, p. 74.
(...)
Își amintea cuvintele lui Sir Lawrence: „Au existat asemenea oameni, draga mea!... Oameni foarte valoroși!” Tocmai terminase de citit memoriile unui om care, în tot cursul războiului, nu gîndise decît în mișcări și cifre și, după un oftat preliminar, renunțase să se mai gîndească la suferințele care se ascundeau în spatele mișcărilor și cifrelor: nu se gîndise niciodată la latura umană, și Dinny era convinsă că, chiar dacă s-ar fi gîndit, n-ar fi putut nicicînd să și-o reprezinte. Oameni valoroși! Îl auzise pe Hubert vorbind, cu o mină disprețuitoare, despre „strategii din fotolii”, care agreaseră războiul, ațîțați de interesul de a combina mișcări și cifre, de a cunoaște cutare sau cutare lucru înaintea oricui altcuiva, și de importanța pe care și-o puteau da datorită acestor chestiuni. Oameni valoroși! Își amintea de un pasaj dintr-o altă carte pe care o citise de curînd, în legătură cu oamenii care dirijau ceea se numește „progresul”, tolăniți în birouri de bancă, în birouri de comerț, în departamente guvernamentale, combinînd mișcări și cifre, nepreocupați de carne și de sînge, cu excepția cărnii și sîngelui care le aparțineau; oameni care întreprindeau o acțiune sau alta, doar schițîndu-le pe foi de hîrtie, și comandînd unuia sau altuia: „Fă asta, și bagă de seamă s-o faci cum trebuie!” Oameni cu jobene de mătase sau cu pantaloni de golf, care conduceau mecanismul antreprizelor de la tropice, al extracțiilor de minereuri, marilor magazine, construcțiilor de căi ferate, concesiunilor de ici, de colo și de pretutindeni. Oameni valoroși! Indivizi joviali, sănătoși, bine hrăniți, neînduplecați, cu ochi glaciali. Mereu invitați la dineuri, mereu bine informați, nesinchisindu-se de prețul simțămintelor omenești și al vieții omenești. ”Și totuși, își spuse, Dinny, probabil că sînt valoroși, căci cum altfel cum am avea cauciuc sau cărbune, ori perle, ori căi ferate, ori schimburi de mărfuri, ori războaie pe care să le cîștigăm!” Se gîndea la Hallorsen; el cel puțin muncea și suferea pentru ideile lui, își ducea singur la îndeplinire misiunea; nu ședea acasă, știind tot, mîncînd jambon, vînînd iepuri și comandînd mișcările altora.
(...)
>
SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A Ralian, vol. I, ed. Miron, 1992, p. 74.
marți, 18 februarie 2014
Tehnica chineză în secolul XIX (VERNE 1892)
(46) „Să n-ai nici o grijă, dl. Bombarnac, chinezii nu sînt mai puțin specializați decît personalul nostru și
au mecanici foarte buni. La fel și inginerii care au construit cu
pricepere calea ferată ce străbate China. E, fără îndoială, un popor inteligent, foarte apt pentru progresul industrial... Are o
înțelegere vie, o ușurință de asimilare uimitoare. I-am văzut pe chinezi la lucru și vorbesc din
experiență.”
(93) „Prima cale
ferată, construită în China pe
la 1877, a legat Shanghaiul cu Fuzhou. Ea urmează , cu mici diferențe, traseul rusesc care a fost propus în 1874,
trecînd prin Tașkent, Kulja Kami,
Lazhou, Xian și Shanghai.”
J. VERNE, Claudius Bombarnac, trad. (fr. 1892) S. Radian, I. Creangă/nr. 40,
București, 1989, p. 5-138.
luni, 27 ianuarie 2014
Societatea franceză postbelică (IONESCU 1973)
În 1973, scriitorul român Eugen Ionescu (1909 Slatina - 1994 Paris), exilat din 1942, a publicat romanul Le solitaire. Scrisă la persoana întâi, cartea are ca personaj principal un funcţionar al unei mici firme pariziene, care primeşte pe neaşteptate o moştenire şi se pensionează, meditând apoi asupra vechii şi noii lui vieţi.
<(...)
Am aruncat o privire rapidă peste articolele de politică internă şi internaţională. Am aflat, încă o dată, că în ţară oamenii nu se înţelegeau, că nemulţumirea ţăranilor creştea, a muncitorilor de asemenea, la fel ca a personalului, a meşteşugarilor şi negustorilor. Se putea observa că poliţia se săturase şi ea, agenţii ameninţând că vor ocupa ministerele. Intelectualii erau înfuriaţi. Studenţii, de asemenea, pentru că nu voiau să lucreze sau pentru că nu era de lucru pentru ei şi pentru că era posibil să nu-ţi găsească serviciu după terminarea studiilor grele, plicticoase, inutile sau dimpotrivă, atât de interesante şi indispensabile progresului umanităţii, încât trebuiau remunerate cu mult mai bine. Ei n-ar avea deci recunoaşterea pe care o meritau în această societate care nu valora, totuşi, nimic. În legătură cu acest subiect gândeam la fel, dar motivele mele nu erau aceleaşi cu ale lor: societatea nu poate fi fondată pe nici o morală, pe nici o religie, condiţia existenţială a omului este, în sine, social şi extrasocial, inadmisibilă. Nu citesc niciodată articolele teoretice pînă la capăt.
(...)>
SURSA
Eugen Ionescu, Însinguratul, edit. Albatros, Bucureşti, 1990, p. 52.
<(...)
Am aruncat o privire rapidă peste articolele de politică internă şi internaţională. Am aflat, încă o dată, că în ţară oamenii nu se înţelegeau, că nemulţumirea ţăranilor creştea, a muncitorilor de asemenea, la fel ca a personalului, a meşteşugarilor şi negustorilor. Se putea observa că poliţia se săturase şi ea, agenţii ameninţând că vor ocupa ministerele. Intelectualii erau înfuriaţi. Studenţii, de asemenea, pentru că nu voiau să lucreze sau pentru că nu era de lucru pentru ei şi pentru că era posibil să nu-ţi găsească serviciu după terminarea studiilor grele, plicticoase, inutile sau dimpotrivă, atât de interesante şi indispensabile progresului umanităţii, încât trebuiau remunerate cu mult mai bine. Ei n-ar avea deci recunoaşterea pe care o meritau în această societate care nu valora, totuşi, nimic. În legătură cu acest subiect gândeam la fel, dar motivele mele nu erau aceleaşi cu ale lor: societatea nu poate fi fondată pe nici o morală, pe nici o religie, condiţia existenţială a omului este, în sine, social şi extrasocial, inadmisibilă. Nu citesc niciodată articolele teoretice pînă la capăt.
(...)>
SURSA
Eugen Ionescu, Însinguratul, edit. Albatros, Bucureşti, 1990, p. 52.
duminică, 18 martie 2012
Cluburi pe litoral la 26 august 1972 („Litoral” 1972)
<
CASA DE CULTURĂ DIN TECHIRGHIOL găzduiește astă-seară, ora 20, o expunere pe tema: „Tineretul, factor determinant al progresului”.
ORFEU CLUB DIN EFORIE SUD organizează astăzi, ora 20, o seară de dans în compania... magnetofonului.
>
SURSA
UNDE MERGEM AZI - CLUB, „Litoral”, Constanța, 26 august 1972, p.?.
CASA DE CULTURĂ DIN TECHIRGHIOL găzduiește astă-seară, ora 20, o expunere pe tema: „Tineretul, factor determinant al progresului”.
ORFEU CLUB DIN EFORIE SUD organizează astăzi, ora 20, o seară de dans în compania... magnetofonului.
>
SURSA
UNDE MERGEM AZI - CLUB, „Litoral”, Constanța, 26 august 1972, p.?.
luni, 9 ianuarie 2012
Problemele sociale ale Suediei secolului XIX în presă (STRINDBERG 1879)
<
(...)
- În primul rînd trebuie să vă rog să nu mă mai numiți asesor, reluă convorbirea tînărul, pentru că n-am fost niciodată decît copist temporar și de altfel, începînd de azi s-a terminat și cu asta și la urma urmei sînt doar domnul Falk.
- Ce lovitură!
Domnul Struve arăta de parcă ar fi pierdut o cunoștință de preț, dar rămase binevoitor.
- Dumneavoastră, care sînteți om cu vederi liberale...
Domnul Struve încercă să ia cuvîntul, dar Falk continuă:
- V-am solicitat în calitate de colaborator al liber-cugetătorului Scufița Roșie.
- Mă rog, poftiți, sînt doar un colaborator atît de neînsemnat...
- Am citit articolele dumneavoastră vehemente în problema muncitorească și în toate celelalte chestiuni ce ne stau pe inimă. Sîntem acum în anul III*, cu cifre romane, pentru că reprezentanța noastră națională** se întrunește pentru a treia oară și în curînd ne vom vedea speranțele realizate. Am citi în Prietenul țăranilor excelentele dumneavoastră biografii ale oamenilor politici, oameni din popor, care, în sfîrșit, pot exprima ce au pe suflet; sînteți un om al progresului și vă stimez foarte mult!
(...)
>
SURSA
August Strindberg, Salonul roșu, trad. C. Papadopol, ed. Marc, București, 1972, pp. 8-9.
NOTE
* Asemănarea cu calendarul adoptat de republica franceză proclamată în 1792.
** Parlamentul modern rezultat din alegeri democratice.
(...)
- În primul rînd trebuie să vă rog să nu mă mai numiți asesor, reluă convorbirea tînărul, pentru că n-am fost niciodată decît copist temporar și de altfel, începînd de azi s-a terminat și cu asta și la urma urmei sînt doar domnul Falk.
- Ce lovitură!
Domnul Struve arăta de parcă ar fi pierdut o cunoștință de preț, dar rămase binevoitor.
- Dumneavoastră, care sînteți om cu vederi liberale...
Domnul Struve încercă să ia cuvîntul, dar Falk continuă:
- V-am solicitat în calitate de colaborator al liber-cugetătorului Scufița Roșie.
- Mă rog, poftiți, sînt doar un colaborator atît de neînsemnat...
- Am citit articolele dumneavoastră vehemente în problema muncitorească și în toate celelalte chestiuni ce ne stau pe inimă. Sîntem acum în anul III*, cu cifre romane, pentru că reprezentanța noastră națională** se întrunește pentru a treia oară și în curînd ne vom vedea speranțele realizate. Am citi în Prietenul țăranilor excelentele dumneavoastră biografii ale oamenilor politici, oameni din popor, care, în sfîrșit, pot exprima ce au pe suflet; sînteți un om al progresului și vă stimez foarte mult!
(...)
>
SURSA
August Strindberg, Salonul roșu, trad. C. Papadopol, ed. Marc, București, 1972, pp. 8-9.
NOTE
* Asemănarea cu calendarul adoptat de republica franceză proclamată în 1792.
** Parlamentul modern rezultat din alegeri democratice.
marți, 3 ianuarie 2012
Republicani versus democrați în SUA la sfîrșitul secolului XIX - începutul secolului XX
<
(...)
Ce vrea? Președinția republicii, cu alte cuvinte dominațiunea, dominațiunea atotputenică și nediscutată. Dar, ce e drept, dacă vrea dominațiunea nu este ambiția deșartă a puterii sau pentru onorurile ce sînt legate de dînsa, ci pentru a realiza o concepția politică bune definită, pentru a da partidului său și întregii națiuni o îndrumare hotărît progresistă.
Adevărul este că de cîțiva ani domnea în America o mare confuzie de idei și că liniile de demarcațiune între partide se șterseseră pînă într-atît, încît toate păreau înecate în această monotonă ceață. Înainte au existat deosebiri adînci între cele două partide. Democrații erau împotriva tarifelor protecționiste, republicanii considerau propășirea economică a Statelor Unite strîns legată de regimul protecționist. Democrații erau bimetaliști, republicanii preconizau monometalismul. Republicanii erau imperialiști, vizau cuceriri coloniale, armate puternice și flote impunătoare; democraților le displăcea această politică, preferințele lor se îndreptau spre pace și binefacerile ei. Deoarece republicanii biruiseră în toate aceste chestiuni, nu mai rămăsese democraților decît să le primească și ei, sau să vie cu alte concepțiuni prin care să deschidă poporului american noi orizonturi. Din nefericire, democrații n-au știut să joace acest rol; în loc să se puie în fruntea unor politici înaintate, s-au plecat în fața republicanilor învingători ale căror idei au devenit astfel ideile dominate ale opiniei publice. în mijlocul acestei atotputernicii, Partidul Republican a luat repede un caracter de conservatism, a devenit mai mult un factor de reacțiune decît un element de progres. Și nevoile de adevărată democratizare ce frămîntau lumea americană au rămas fără reprezentanți în partidele de guvernămînt.
Mulți au crezut că democrații se vor trezi din letargie și că vor îndeplini misiunea lor firească. Așteptările acestora au fost însă dezamăgite. Domnul Bryan a continuat să agite vechile formule, să desfășoare tot steagul care fusese învins de atîtea ori de republicani. Rezultatul a fost însă, că încetul cu încetul, opinia publică s-a îndepărtat de el, și, într-adevăr, în ultimele luni vestitul candidat democrat la președinția republicii a avut amărăciunea să se vadă învins chiar în statele care îi rămăseseră mai credincioase. Desigur că conservatismul mereu crescînd al republicanilor nu ar fi ridicat numeroase nemulțumiri care printr-o explicabilă reacțiune era profitabilă democraților, slăbiciunea acestui partid s-ar fi arătat sub o lumină și mai vie.
Domnul Roosevelt s-a hotărît să dea el îndrumarea progresistă pe care națiunea o așteaptă. Cum această politică corespunde cu adevăratele nevoie ale societății americane de azi, e probabil că va birui. Deocamdată el trebuie să se războiască însă cu partidul său. Conflictul era fatal, dar ar fi exagerat să spunem că n-a izbucnit decît acum. De fapt deosebirile de păreri dintre partidul Republican și domnul Roosevelt* datează mai de mult: încă din ziua în care dînsul a început lupta împotriva trusturilor. Partidul Republican, prin politica lui economică și prin imperialismul său, întrupa toate interesele plutocrației americane.
(...)
>
SURSA
?, ?, p. 207.
NOTĂ M.T.
* Theodore Roosevelt (1858-1919) = Președinte al SUA (1901-1905; 1905-1909). Laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1906. (http://www.nobelprize.org/nobel_prizes/peace/laureates/1906/roosevelt-bio.html)
(...)
Ce vrea? Președinția republicii, cu alte cuvinte dominațiunea, dominațiunea atotputenică și nediscutată. Dar, ce e drept, dacă vrea dominațiunea nu este ambiția deșartă a puterii sau pentru onorurile ce sînt legate de dînsa, ci pentru a realiza o concepția politică bune definită, pentru a da partidului său și întregii națiuni o îndrumare hotărît progresistă.
Adevărul este că de cîțiva ani domnea în America o mare confuzie de idei și că liniile de demarcațiune între partide se șterseseră pînă într-atît, încît toate păreau înecate în această monotonă ceață. Înainte au existat deosebiri adînci între cele două partide. Democrații erau împotriva tarifelor protecționiste, republicanii considerau propășirea economică a Statelor Unite strîns legată de regimul protecționist. Democrații erau bimetaliști, republicanii preconizau monometalismul. Republicanii erau imperialiști, vizau cuceriri coloniale, armate puternice și flote impunătoare; democraților le displăcea această politică, preferințele lor se îndreptau spre pace și binefacerile ei. Deoarece republicanii biruiseră în toate aceste chestiuni, nu mai rămăsese democraților decît să le primească și ei, sau să vie cu alte concepțiuni prin care să deschidă poporului american noi orizonturi. Din nefericire, democrații n-au știut să joace acest rol; în loc să se puie în fruntea unor politici înaintate, s-au plecat în fața republicanilor învingători ale căror idei au devenit astfel ideile dominate ale opiniei publice. în mijlocul acestei atotputernicii, Partidul Republican a luat repede un caracter de conservatism, a devenit mai mult un factor de reacțiune decît un element de progres. Și nevoile de adevărată democratizare ce frămîntau lumea americană au rămas fără reprezentanți în partidele de guvernămînt.
Mulți au crezut că democrații se vor trezi din letargie și că vor îndeplini misiunea lor firească. Așteptările acestora au fost însă dezamăgite. Domnul Bryan a continuat să agite vechile formule, să desfășoare tot steagul care fusese învins de atîtea ori de republicani. Rezultatul a fost însă, că încetul cu încetul, opinia publică s-a îndepărtat de el, și, într-adevăr, în ultimele luni vestitul candidat democrat la președinția republicii a avut amărăciunea să se vadă învins chiar în statele care îi rămăseseră mai credincioase. Desigur că conservatismul mereu crescînd al republicanilor nu ar fi ridicat numeroase nemulțumiri care printr-o explicabilă reacțiune era profitabilă democraților, slăbiciunea acestui partid s-ar fi arătat sub o lumină și mai vie.
Domnul Roosevelt s-a hotărît să dea el îndrumarea progresistă pe care națiunea o așteaptă. Cum această politică corespunde cu adevăratele nevoie ale societății americane de azi, e probabil că va birui. Deocamdată el trebuie să se războiască însă cu partidul său. Conflictul era fatal, dar ar fi exagerat să spunem că n-a izbucnit decît acum. De fapt deosebirile de păreri dintre partidul Republican și domnul Roosevelt* datează mai de mult: încă din ziua în care dînsul a început lupta împotriva trusturilor. Partidul Republican, prin politica lui economică și prin imperialismul său, întrupa toate interesele plutocrației americane.
(...)
>
SURSA
?, ?, p. 207.
NOTĂ M.T.
* Theodore Roosevelt (1858-1919) = Președinte al SUA (1901-1905; 1905-1909). Laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1906. (http://www.nobelprize.org/nobel_prizes/peace/laureates/1906/roosevelt-bio.html)
vineri, 9 ianuarie 1998
„Sfârșitul hranei” (ROBERTS 2008)
Paul Roberts, Sfârșitul hranei. Pericolul înfometării în era hipermarketurilor, trad. (eng. 2008) Graal Soft, Litera Internațional, București, 2009
9 Prolog
I.
27 1.Înfometați de progres
51 2.Cât este de ușor acum!
79 3.Al doilea produs cumpărat este gratuit
104 4.Dezechilibrul balanței
27 1.Înfometați de progres
51 2.Cât este de ușor acum!
79 3.Al doilea produs cumpărat este gratuit
104 4.Dezechilibrul balanței
II.
131 5.Mănâncă și fii puternic
161 6.Sfârșitul foametei
190 7.Suntem ceea ce mâncăm
218 8.Pe termen lung
131 5.Mănâncă și fii puternic
161 6.Sfârșitul foametei
190 7.Suntem ceea ce mâncăm
218 8.Pe termen lung
III.
249 9.Pastilele magice
278 10.Războiul alimentelor
249 9.Pastilele magice
278 10.Războiul alimentelor
307 Epilog: Nouvelle cuisine
329 Mulțumiri
330 Note
370 Bibliografie
373 Index
coperta 4
Cartea lui P. R. nu este doar doar o istorie a hranei, ci și o analiză a antropologică a comportamentului uman față cu perspectiva unei catastrofe alimentare. Sfârșitul hranei este un avertisment. Va putea agricultura să facă față creșterii populației? Vor găsi economia, politica și instinctele de supraviețuire cea mai bună cale de a ieși din impasul unei agriculturi cu tot mai puține valori nutritive și al unui comerț alimentar tot mai haotic? Din lăcomie, nepricepere sau prostie, rezervele de hrană sunt pe terminate și, în scurtă vreme, nu vor mai putea astâmpăra foamea a miliarde de oameni. Poate că, pentru cei care bântuie hipermarketurile, făcând din cumpărături un fel de a fi, sfârșitul hranei se află la limita imposibilului. Cu toate acestea, fatalitatea secătuirii resurselor combinată cu cinismul politicilor agricole, a condus la paradoxul că lumea numără azi un miliard de obezi și un miliard de înfometați. Omul nu trebuie să se confrunte doar cu mai puțină mâncare, ci și cu o mâncare mai proastă, dăunătoare sănătății. Sfârșitul hranei este o analiză profundă a uneia dintre cele mai mari probleme ale lumii contemporane
P. R., autor al bestsellerului Sfârșitul petrolului (2004), publicat de editura Litera Internațional (2008), este jurnalist de la începutul anilor 1980. Cărțile lui nu au fost doar succese comerciale, ci au format curente de opinie, au influențat politici și au generat inițiative la nivel global. A publicat articole în The Los Angeles Times, Washington Post și The Guardian.
Cartea lui P. R. nu este doar doar o istorie a hranei, ci și o analiză a antropologică a comportamentului uman față cu perspectiva unei catastrofe alimentare. Sfârșitul hranei este un avertisment. Va putea agricultura să facă față creșterii populației? Vor găsi economia, politica și instinctele de supraviețuire cea mai bună cale de a ieși din impasul unei agriculturi cu tot mai puține valori nutritive și al unui comerț alimentar tot mai haotic? Din lăcomie, nepricepere sau prostie, rezervele de hrană sunt pe terminate și, în scurtă vreme, nu vor mai putea astâmpăra foamea a miliarde de oameni. Poate că, pentru cei care bântuie hipermarketurile, făcând din cumpărături un fel de a fi, sfârșitul hranei se află la limita imposibilului. Cu toate acestea, fatalitatea secătuirii resurselor combinată cu cinismul politicilor agricole, a condus la paradoxul că lumea numără azi un miliard de obezi și un miliard de înfometați. Omul nu trebuie să se confrunte doar cu mai puțină mâncare, ci și cu o mâncare mai proastă, dăunătoare sănătății. Sfârșitul hranei este o analiză profundă a uneia dintre cele mai mari probleme ale lumii contemporane
P. R., autor al bestsellerului Sfârșitul petrolului (2004), publicat de editura Litera Internațional (2008), este jurnalist de la începutul anilor 1980. Cărțile lui nu au fost doar succese comerciale, ci au format curente de opinie, au influențat politici și au generat inițiative la nivel global. A publicat articole în The Los Angeles Times, Washington Post și The Guardian.
marți, 8 ianuarie 1991
Către o industrie competitivă (CRIȘAN 1991)
Ion Crișan, Către o industrie competitivă, Humanitas / Economie - Repere - 3, București, 1991, 222 p.
5. Prefață - dr. Ihor Lemnij
1. O industrie la răscruce
Un nou criteriu de clasificare a industriei
Câteva date privind industria românească
Prima alternativă: o simplă extrapolare
A doua alternativă: o strategie ofensivă
Un nou criteriu de clasificare a industriei
Câteva date privind industria românească
Prima alternativă: o simplă extrapolare
A doua alternativă: o strategie ofensivă
2. Progresul tehnic - o cursă de urmărire
Argumente pentru o abordare integratoare
Un sistem promițător și defectele lui
Competiția cu timpul
Contactul cu lumea
Un sistem C+D performant și flexibil
Argumente pentru o abordare integratoare
Un sistem promițător și defectele lui
Competiția cu timpul
Contactul cu lumea
Un sistem C+D performant și flexibil
3. Conducerea calității
Diagnoza unor afecțiuni grave
Conceptul actual de calitate
Răspunderea pentru calitate
Tehnologia controlului de calitate
Calitatea asistată de calculator
Cât costă calitatea?
Sistemul calității
O campanie pentru calitate
Diagnoza unor afecțiuni grave
Conceptul actual de calitate
Răspunderea pentru calitate
Tehnologia controlului de calitate
Calitatea asistată de calculator
Cât costă calitatea?
Sistemul calității
O campanie pentru calitate
4. Strategii de dezvoltare
Strategia începuturilor
Dezvoltări nechibzuite
Blocarea în defensivă
Tranziția spre competitivitate
O strategie de tip ofensiv
Cooperarea internațională
Mica întreprindere de mare tehnicitate
Strategia începuturilor
Dezvoltări nechibzuite
Blocarea în defensivă
Tranziția spre competitivitate
O strategie de tip ofensiv
Cooperarea internațională
Mica întreprindere de mare tehnicitate
5. Flexibilitate și transparență
Două probleme critice
Specializarea ca factor strategic
Structurile sistemelor flexibile de fabricație
Transparență în diversitate
Fabricația integrată cu calculatorul
Întreprinderi de inteligență
Două probleme critice
Specializarea ca factor strategic
Structurile sistemelor flexibile de fabricație
Transparență în diversitate
Fabricația integrată cu calculatorul
Întreprinderi de inteligență
6. Inițiativă. Competiție. Risc
Ne trebuie o nouă stare de spirit
Învățarea tehnologiei noi
Greșeli și risc
Nevoia de exactitate
Privatizarea, de la „fantomă” la model realist
Ne trebuie o nouă stare de spirit
Învățarea tehnologiei noi
Greșeli și risc
Nevoia de exactitate
Privatizarea, de la „fantomă” la model realist
coperta IV
Un foarte bun cunoscător al stărilor de lucruri din industria românească prezintă cititorilor numeroase soluții pentru ca într-un timp relativ scurt acesta să demareze pe drumul creșterii treptate a competitivității ei pe plan mondial. Propunerile autorului vizează aspecte-cheie, cum ar fi: introducerea progresului tehnic, implementarea unui sistem al calității produselor, adoptarea unei strategii de tip ofensiv, mărirea flexibilității întreprinderilor și a transparenței proceselor de producție, relațiile dintre inițiativă, competiție și risc etc/
joi, 3 mai 1990
„Istoria romantismului” (GAUTIER 1872)
Theophile Gautier, Istoria romantismului, 2 vol., trad. (franceză 1872) și note M. Izverna, Minerva/Biblioteca pentru toți 1348-1349, București, 1990
II.
5 Gautier despre el însuși
16 Gavarni
28 Domnișoara Rachel
32 Progresele poeziei franceze
110 Balzac
183 Lamartine
193 Alfred de Musset
197 Doamna de Girardin
205 Heinrich Heine
215 Charles de Baudelaire
277 Moartea lui Baudelaire
marți, 20 aprilie 1971
Materialismul istoric și istoria civilizațiilor (PELLETIER & GOBLOT 1969)
Antoine Pelletier & Jean-Jacques Goblot, Materialsimul istoric și istoria civilizațiilor, trad. D. Oroveanu & S. Oroveanu, pref. Al. Tănase, Ed. Politică/Idei contemporane, București, 1973 (1969 fr.), 188 p.
5 Prefață - Al. Tănase
14 Antoine Pelletier - Noțiunea de civilizație
14 De la istoria regilor la istoria oamenilor
20 Istoria, această contemporană
22 Ce este o civilizație?
25 Despre o reconstituire în istorie
29 Patrimoniu și permanențe
34 Civilizații și mentalități
40 Dinamica civilizațiilor
47 Civilizațiile lumii contemporane
14 De la istoria regilor la istoria oamenilor
20 Istoria, această contemporană
22 Ce este o civilizație?
25 Despre o reconstituire în istorie
29 Patrimoniu și permanențe
34 Civilizații și mentalități
40 Dinamica civilizațiilor
47 Civilizațiile lumii contemporane
57 Jean-Jaques Goblot - Istoria „civilizațiilor” și concepția marxistă despre evoluția socială
I
59 Problema schematismului
62 O „directivă de studiu”
66 Regularitate și particularitate
68 Dogmatismul stalinist
77 O schemă „dialectizată”?
80 Plehanov
85 Concluzii provizorii
59 Problema schematismului
62 O „directivă de studiu”
66 Regularitate și particularitate
68 Dogmatismul stalinist
77 O schemă „dialectizată”?
80 Plehanov
85 Concluzii provizorii
II
90 O „condiție naturală prealabilă”
93 Hominizarea și diversificarea etniilor
96 Dezvoltările „locale” și istoria „mondială”
99 Rămășițele
104 Inegalitatea dezvoltării
107 Revoluția neolitică
109 Revoluția alfabetică
114 Progres tehnic și „circulație culturală”
120 Concluzii provizorii
90 O „condiție naturală prealabilă”
93 Hominizarea și diversificarea etniilor
96 Dezvoltările „locale” și istoria „mondială”
99 Rămășițele
104 Inegalitatea dezvoltării
107 Revoluția neolitică
109 Revoluția alfabetică
114 Progres tehnic și „circulație culturală”
120 Concluzii provizorii
III
123 Dezvoltarea socială și relațiile internaționale
129 Specificitatea formelor inferioare de evoluție
133 Evoluția comunităților agrare primitive
140 Excepția și regula
123 Dezvoltarea socială și relațiile internaționale
129 Specificitatea formelor inferioare de evoluție
133 Evoluția comunităților agrare primitive
140 Excepția și regula
IV
144 „Sfera de acțiune” a materialismului istoric
147 Știința istorică sau fiziogonomie a istoriei?
150 A nu șterge „deosebirile istorice”
154 Forme și grade ale acțiunii istorice
160 Unitatea și deosebirea
164 Revoluție proletară și revoluții de tip „arhaic”
167 Nașterea feudalismului european
171 „Zorile civilizației europene”
178 Concluzii
144 „Sfera de acțiune” a materialismului istoric
147 Știința istorică sau fiziogonomie a istoriei?
150 A nu șterge „deosebirile istorice”
154 Forme și grade ale acțiunii istorice
160 Unitatea și deosebirea
164 Revoluție proletară și revoluții de tip „arhaic”
167 Nașterea feudalismului european
171 „Zorile civilizației europene”
178 Concluzii
Abonați-vă la:
Postări (Atom)