<
(...)
Ce vrea? Președinția republicii, cu alte cuvinte dominațiunea, dominațiunea atotputenică și nediscutată. Dar, ce e drept, dacă vrea dominațiunea nu este ambiția deșartă a puterii sau pentru onorurile ce sînt legate de dînsa, ci pentru a realiza o concepția politică bune definită, pentru a da partidului său și întregii națiuni o îndrumare hotărît progresistă.
Adevărul este că de cîțiva ani domnea în America o mare confuzie de idei și că liniile de demarcațiune între partide se șterseseră pînă într-atît, încît toate păreau înecate în această monotonă ceață. Înainte au existat deosebiri adînci între cele două partide. Democrații erau împotriva tarifelor protecționiste, republicanii considerau propășirea economică a Statelor Unite strîns legată de regimul protecționist. Democrații erau bimetaliști, republicanii preconizau monometalismul. Republicanii erau imperialiști, vizau cuceriri coloniale, armate puternice și flote impunătoare; democraților le displăcea această politică, preferințele lor se îndreptau spre pace și binefacerile ei. Deoarece republicanii biruiseră în toate aceste chestiuni, nu mai rămăsese democraților decît să le primească și ei, sau să vie cu alte concepțiuni prin care să deschidă poporului american noi orizonturi. Din nefericire, democrații n-au știut să joace acest rol; în loc să se puie în fruntea unor politici înaintate, s-au plecat în fața republicanilor învingători ale căror idei au devenit astfel ideile dominate ale opiniei publice. în mijlocul acestei atotputernicii, Partidul Republican a luat repede un caracter de conservatism, a devenit mai mult un factor de reacțiune decît un element de progres. Și nevoile de adevărată democratizare ce frămîntau lumea americană au rămas fără reprezentanți în partidele de guvernămînt.
Mulți au crezut că democrații se vor trezi din letargie și că vor îndeplini misiunea lor firească. Așteptările acestora au fost însă dezamăgite. Domnul Bryan a continuat să agite vechile formule, să desfășoare tot steagul care fusese învins de atîtea ori de republicani. Rezultatul a fost însă, că încetul cu încetul, opinia publică s-a îndepărtat de el, și, într-adevăr, în ultimele luni vestitul candidat democrat la președinția republicii a avut amărăciunea să se vadă învins chiar în statele care îi rămăseseră mai credincioase. Desigur că conservatismul mereu crescînd al republicanilor nu ar fi ridicat numeroase nemulțumiri care printr-o explicabilă reacțiune era profitabilă democraților, slăbiciunea acestui partid s-ar fi arătat sub o lumină și mai vie.
Domnul Roosevelt s-a hotărît să dea el îndrumarea progresistă pe care națiunea o așteaptă. Cum această politică corespunde cu adevăratele nevoie ale societății americane de azi, e probabil că va birui. Deocamdată el trebuie să se războiască însă cu partidul său. Conflictul era fatal, dar ar fi exagerat să spunem că n-a izbucnit decît acum. De fapt deosebirile de păreri dintre partidul Republican și domnul Roosevelt* datează mai de mult: încă din ziua în care dînsul a început lupta împotriva trusturilor. Partidul Republican, prin politica lui economică și prin imperialismul său, întrupa toate interesele plutocrației americane.
(...)
>
SURSA
?, ?, p. 207.
NOTĂ M.T.
* Theodore Roosevelt (1858-1919) = Președinte al SUA (1901-1905; 1905-1909). Laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1906. (http://www.nobelprize.org/nobel_prizes/peace/laureates/1906/roosevelt-bio.html)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu