Faceți căutări pe acest blog

joi, 26 ianuarie 2012

CETATEA EVREIASCĂ JOTAPAT

Jotapat în Galilea - http://holylandphotos.wordpress.com
Anticul oraş Jotapat (azi Yodfat) era aşezat pe un deal de 419 metri înălţime, înconjurat de văi adânci. Era situat în centrul regiunii Galilelea, la 14, 5 km de Nazaret.
Textele rabinice arată că Jotapat era o fortăreaţă din epoca lui Iosua (cca. 1200 î. H.), conducătorul evreilor după Moise.
Ea a fost cucerită de regele asirian Tiglat-Palasar III în 732 î. H.
Flavisu Josephus - www.gojerusalem.com
www.librariasophia.ro
În perioada celui de-al doilea Templu (519 î. H. - 70 d. H.), Jotapat era un important oraş evreiesc, menţionat în Michna şi Talmud. Amplasarea sa este indicată cu precizie de istoricul evreu romanizat Flavius Josephus  (Yossef ben Matityahou) (37d.H. - 100 d. H.) în lucrarea sa Războiul evreilor ( III, 7, 7), scrisă în anul 75 d.H.
În perioada 1992-1998 au fost realizate şapte campanii de săpături arheologice, care au adus la lumină, printre altele, fortificaţii din epocile elenistică şi romană, precum şi urmele distrugerii oraşului de către romani în timpul revoltei evreieşti din anii 66-73 d.H.
Sătucul construit în epoca elenistică (secolele III-II î. H.) pe vârful colinei a fost înconjurat cu un zid în timpul dinastiei evreieşti a Asmoenilor (134 î.H. – 40 î. H.), latura nordică, lipsită de protecţie naturală, fiind întărită cu un zid dublu  de 5, 5 m grosime şi de turnuri mari.
La începutul epocii romane (sf. sec. I î. H. – înc. sec. I d. H.) a fost construit un nou zid pe latura sudică, fapt ce a mărit suprafaţa localităţii la 6, 25 ha.
Vespasianus - http://www.studioistria.com
În anul 67 trei legiuni romane conduse de Flavius Vespasianus (9 d. H.-79 d, H.), viitor împărat (69 d.H. – 79 d. H.), a asediat cetatea timp de 47 de zile. Flavius Josephus, comandant al asediaţilor,  a descris asediul, sinuciderea ultimilor apărători şi propria sa predare (Războiul evreilor, III,7).
Ruinele rampei asediului au fost descoperite la nord de oraş, ca şi dovezi ale luptelor: zeci de vârfuri de săgeţi din fier, pietre care erau aruncate de catapultele asediatorilor, pietre mari care erau aruncate de către asediaţi şi scheletele a 30 de locuitori: bărbaţi, femei şi copii.
O piatră prelucrată de un locuitor are pe o faţă un mausoleu, iar pe cealaltă un crab, desene care sunt interpretate ca reprezentând moartea şi, respectiv, momentul distrugerii  -  luna ebraică Tamouz cu semn astrologic Racul (iunie-iulie).

SURSA
Hillel Geva, Jotapat. Une ville de Galilée, Centre d’information d’Israel, Sites archeologiques d’Israel, Jerusalem, 2000, no 6, pp. 10-12.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu