Debarcarea anglo-americana in Normandia din 6 iunie 1944 era perceputa de inamicul german ca o adevarata invazie a continentului controlat de Wehrmacht. Perspectiva germana asupra acestui episod important al celui de al doilea razboi mondial (“a patra cotitura militara’’ a razboiului in viziunea istoricului francez Jacques de Launay) este reliefata foarte sugestiv in memoriile protagonistilor germani: Hans Speidel, Invasion 1944. Le destin de Rommel et du Reich, Karl Doenitz, Dix et vingt jours, Albert Speer , Au coeur du Trosieme Reich, Heinz Guderian, A la tete des Panzers. Souvenirs d‘un soldat, Gunther Blumentritt, Von Rundstedt: The Soldier and the Man.Deasemenea, imaginea debarcarii vazuta de germani a fost surprinsa in lucrarile lui J.Fest, Hitler si W.Shirer. Le III e Reich des origines a la chute.
Armata germana incepuse inca din 1942, dupa intrarea SUA in razboi, sa se pregateasca pentru asaltul aliat in Vest. In acest sens, prin Directiva 40 a Fuhrerului din 23 martie 1942, a fost creat Comandamentul de Vest (OB West), condus de batranul si experimentatul maresal von Rundstedt. In subordinea sa se aflau Grupul de armate B, condus de temerarul maresal Rommel si dispus pe teritoriul Olandei, Belgiei si al Frantei pana la fluviul Loire, si Grupul de armate G, condus de generalul Blaskowitz si dispus intre Loire si frontiera franco-spaniola. Pentru sustinerea fortelor terestre fusesera constituite Flota 3 aeriana, comandata de maresalul Sperrle si Gruparea Navala Vest condusa de amiralul Kranke.
Deasemenea, tot in 1942 a inceput constructia Zidului Atlanticului, un puternic sistem de fortificatii pe coasta de vest a Frantei. Dupa raidul canadienilor la Dieppe (august 1942) si dupa venirea lui Rommel in functia de inspector al fortificatiilor (noiembrie 1943) lucrarile au fost accelerate, dar in Ziua Z fortificatiile erau gata in proportie de doar 68% in nordul Frantei si 18% in Normandia. Acest fapt indica si atentia pe care Hitler o acorda regiunii Pas de Calais (nord) ca probabila locatie a invaziei.
Dar pregatirea germanilor pentru respingerea asaltului decisiv al aliatilor a fost una plina de deficiente.Una dintre deficientele ‘’fortaretei Europa’’, cum era prezentata de proapaganda nazista a lui Goebbels, era ca cele trei categorii de forte armate nu se aflau sub o comanda unica, ca in cazul aliatilor, ale caror forte aeriene, navale si terestre erau conduse de generalul american Eisenhower.
O alta deficienta era insuficienta numerica: celor 13000 de avioane , peste 5000 de nave si 39 de divizii aliate, Comandamentul Suprem german (OKW) putea sa le opuna in Vest doar 900 de avioane, o forta navala mica si 58 de divizii, dintre care multe la refacere, revenite de pe frontul sovieto-german.In plus dispunerea celor 11 divizii tancuri s-a dovedit necorespunzatoare: 5 pentru Rommel, 3 pentru Blaskowitz, iar cele mai bune 3 constituiau rezerva OKW si nu puteau puse in miscare decat cu aprobarea lui Hitler.
In sfarsit, in randurile inaltilor comandanti germani nu exista o unitate de vederi privind strategia: in timp ce von Rundstedt si OKW acceptau ca aliatii vor ocupa sectoare de tarm, urmand sa fie zdrobiti ulterior de rezerva de tancuri, Rommel era ferm convins ca razboiul Germaniei pe frontul de Vest ”va fi castigat sau pierdut pe plaje”. Opinia lui Rommel va fi adoptata si de Hitler, care dupa cum afirma H. Speidel, fostul sef de stat major al lui Rommel, s-a exprimat clar ca “batalia decisiva” va fi data pe coastele de Vest ale Frantei.
Dar probabil cea mai importanta deficienta a germanilor era data de faptul ca serviciile lor de informatii cunosteau putin despre locul si data invaziei. La 20 martie 1944, Hitler spunea anturajului sau militar: ‘’Este evident ca debarcarea anglo-americana in Vest va avea loc. Dar noi nu stim unde si cand se va produce si ne este imposibil sa purtam o discutie in jurul acestui subiect”. Existau presupuneri, dar iarasi divergente: von Rundstedt opina pentru un atac asupra zonei Pas de Calais, considerata cea mai apropiata de Marea Britanie si de bazinul industrial al Ruhrului, Rommel nu excludea Normandia, iar Hitler s-a pronuntat tot la 20 martie 1944 pentru Normandia sau Bretania. Cu toate acestea, in ziua decisiva el nu si-a deplasat grosul fortelor spre coasta normanda, considerand debarcarea de aici un “atac simulat’’ destinat sa acopere adevaratul atac spre Pas de Calais! In lipsa informatiilor despre locul debarcarii , dispunerea fortelor terestre germane din Grupul de armate B s-a realizat tot pe presupunerea Pas de Calais: Armata a 15 cu 19 divizii din care 4 de tancuri la nord de Sena , iar la sud de Sena Armata a 7 cu doar 13 divizii, din care doar una de tancuri. Mai mult, in Normandia se aflau doar 6 divizii ale Armatei a 7 a, dintre care doar trei in zona Cabourg – Cherbourg, adica zona debarcarii.Aceste trei divizii urmau sa absoarba socul invaziei aliate, care numai in primul val includea trei divizii aeropurtate si sase de infanterie!
Pentru a intregi tabloul deficientelor partii germane, trebuie spus ca o ciudata lipsa de organizare s-a manifestat la nivel inalt in cadrul disciplinatei armate germane.Abwehrul german reusise sa smulga unui tradator din Rezistenta franceza parola pe care urma sa o transmita BBC pentru fortele de rezistenta si anume doua versuri din poemul Chanson d’automne al lui Paul Verlaine. Primul vers fusese transmis la inceputul lui iunie, iar al doilea la ora 22 a zilei de 5 iunie, anuntand ca invazia urma sa aiba loc in 48 de ore. Interceptarea facuta de serviciile de informatii ale Armatei a 15 a pus in stare de alarama aceasta mare unitate, percum si esaloanele superioare ale grupului de armate B si OB West, dar nimeni nu alertat si Armata a 7 a, marea unitate cea mai interesata de o astfel de informatie!
Pentru ca surpriza invaziei sa fie totala, vremea nu era una foarte favorabila unei traversari a Canalului, iar maresalul Rommel a plecat in permisie in Germania pentru aniversarea sotiei sale, care urma sa aibe loc tot pe 6 iunie. La plecare, el a notat in Jurnalulde razboi al grupului sau de armate ca invazia nu era ‘’iminenta”. Pe langa aceasta, comandantul Armatei a 7 a convocat in Bretania, la cartierul sau general, comandantii de unitati pentru un exercitiu tactic in ziua de 6 iunie. Astfel ca factorul decizional german cel mai atasat ideii de rezistenta pe plaje a lipsit de la postul de comanda in orele critice ale debarcarii si tot atunci unitatile combatante din Normandia aveau sa fie surprinse fara comandanti!
Pe fondul acestor multiple deficiente ale defensivei germane, reactia Wehrmachtului a fost una intarziata la diferite niveluri de comanda. Dupa ce la ora 0,15 primii parasutisti americani aterizau in spatele liniilor germane din Normandia, la ora 1,11 comandantul diviziei 716 il informa asupra situatiei pe superiorul sau de la comnda corpului de armata 84, care i-a raspuns :”Sa asteptam. Vom vedea mai bine’’. La ora 1,50 seful statului major al Grupului Naval Vest informa OKW despre parasutari, iar raspunsul a fost: “Cum? Pe un asemenea timp? Tehnicienii dvs. s-au inselat cu siguranta!”La randul sau, Speidel primea de la von Rundstedt la ora 2,40 raspunsul ca nu putea fi vorba de “o operatiune importanta” a anglo-americanilor. De abia in jurul orei 5 cand flota aliata si –a facut aparitia in largul coastei Calvados, generalul Speidel a transmis ordinele de pregatire de lupta la nivelul Grupului de armata B, in conditiile in care luptele cu parasutistii aliati erau in plina desfasurare. Rommel va reusi sa ajunga la cartierul sau general de abia la ora 17, perioada de timp in care Speidel pentru a-si calma nervii va asculta o opera de Wagner...
La OKW, generalul Alfred Jodl, seful operatiunilor, a fost instiintat de evolutia situatiei in jurul orei 6, fiind presat de generalul Blumentritt, seful de stat major al lui Rundstedt pentru folosirea rezervei de blindate a OKW din Franta. Reactia lui Jodl a fost insa una stereotipa: deoarece Hitler se culcase tarziu si ordonase sa nu fie trezit pana la ora 15, ramanea ca problema sa fie transata atunci
Cand in sfarsit Fuhrerul s-a trezit, la sedinta operativa de la cartierul sau general s-a decis interzicerea trimiterii de intariri de la Armata 15 in Pas de Calais catre Armata 7, in Normandia, deoarece Hitler si Jodl erau convinsi ca invazia “adevarata” avea sa fie in Pas de Calais, desi atasatul de presa al lui Eisenhower si premierul britanic Winston Churchill anuntasera la orele 9,30 si, respectiv 12, ca debarcarea incepuse. Ca urmare a sedintei, la ora 17 a fost transmis urmatorul ordinul OKW catre Armata 7 prin intermediul OB West: “ Seful Statului Major al OB West atrage atentia asupra dorintei Comandantului Suprem de a vedea capul de pod inamic distrus la sfarsitul zilei, datorita riscului unor debarcari de sustinere pe cale maritima sau aeriana....Plaja trebuie curatata cel mai tarziu in aceasta noapte”. Dar la ora trimiterii acestui ordin americanii, britanicii si canadienii erau deja stapani pe cele cinci plaje de debarcare, inclusiv pe “Omaha cea sangeroasa”, unde americanii au intampinat cea mai indarjita rezistenta germana. Tot in cursul reuniunii Hitler a decis sa puna la dispozitia lui Rommel rezerva de blindate a OKW, care era concentrata langa Paris, dar distanta pana la plajele Normandiei a fost susficient de lunga pentru ca a doua zi aviatia aliata, stapana a spatiului aerian continental, sa stopeze avansul tancurilor germane. In cele din urma chiar daca nu au putut cuceri obiectivele fixate pentru prima zi , cei 150.000-200.000 de aliati desantati au reusit sa-si mentina pozitiile ocupate pe plaje si in interiorul teritoriului francez.
Au ramas ca si controverse pentru istorici eficacitatea Rezitentei franceze in sabotarea cailor de comunicatii ale armatei germane comparativ cu efortul aviatiei aliate, folosirea Diviziei 21 Panzer si a Diviziei 2 Panzer. In cazul primei divizii, comandantul sau, generalul Feuchtinger, acuza in 1956, la reconstituirea bataliei Normandiei, OB West de a nu fi fost lasat sa actioneze, deoarece von Rundstedt se astepta la o debarcare la Pas de Calais.In cazul celei de a doua divizii, aflata la dispozitia lui Rommel, nefolosirea ei in primele zile ale debarcarii s-a datorat unor motive politice, Speidel si generalul von Schweppenburg considerand ca maresalul dorea sa o pastreze pentru situatia incheierii unei paci separate cu occidentalii, in contextul preconizatului atentat impotriva lui Hitler de la 20 iulie 1944, de care Rommel nua fost strain.
Esecul germanilor de a opri pe plaje invazia anglo-americana a fost decisiv pentru infrangerea Germaniei in Vest. Dupa 11 luni, Wehrmachtul avea sa capituleze in fata aliatilor, care s-au intalnit in aprilie 1945 cu sovieticii pe Elba in mijlocul Germaniei.
Bibliografie:
Gh. Buzatu, Din istoria secreta a celui de-al doilea razboi mondial, Editura stiintifica si enciclopedica, Bucuresti, 1988.
Jacques de Launay, Mari decizii ale celui de-al doilea razboi mondial, vol.II, Ed. Stiintifica si enciclopedica, Bucuresti, 1988
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu