TURIST ACASĂ. Vizită la muzeul durerii din Sighet
Digi 24 2 august 2013
Se afișează postările cu eticheta Normandia. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Normandia. Afișați toate postările
vineri, 2 august 2013
miercuri, 15 august 2012
Originile normande ale unor familii nobiliare engleze decăzute (HARDY 1891)
<
- (…) De fapt ți-am spus sir John din pricina unor descoperiri pe care le-am făcut de curînd, pe cînd cercetam genealogiile familiilor de pe meleagurile astea ca să întocmesc o nouă istorie a comitatului. Sînt pastorul Tringham din Stagfoot Lane, specialist în antichități. Dar ia spune-mi, Durbeyfield, nu știai că ești urmaș direct din vechea familie a cavalerilor d’Urberville, ce se trag din Sir Pagan d’Urberville, renumitul cavaler care, așa cum reiese din arhivele mănăstirii Battle, a venit din Normandia cu Wilhelm Cuceritorul (1)?
- (…) De fapt ți-am spus sir John din pricina unor descoperiri pe care le-am făcut de curînd, pe cînd cercetam genealogiile familiilor de pe meleagurile astea ca să întocmesc o nouă istorie a comitatului. Sînt pastorul Tringham din Stagfoot Lane, specialist în antichități. Dar ia spune-mi, Durbeyfield, nu știai că ești urmaș direct din vechea familie a cavalerilor d’Urberville, ce se trag din Sir Pagan d’Urberville, renumitul cavaler care, așa cum reiese din arhivele mănăstirii Battle, a venit din Normandia cu Wilhelm Cuceritorul (1)?
-Zău dacă am auzit vreodată de una ca asta, părinte.
-Și totuși așa e… Ia ridică puțin bărbia să-ți văd mai bine profilul… Da, da… nasul… și bărbia familiei d’Urberville … puțin degenerate, ce-i drept. Străbunul dumitale, sir John, a fost unul dintre cei 12 cavaleri care au luptat alături de seniorul normand d’Estremavilla la cucerirea comitatului Glamorganshire. Ramuri ale familiei dumitale au avut castele răspândite prin mai toată regiunea. Numele lor sînt consemnate în codicele tezaurului de pe vremea regelui Ștefan (2). Unul dintre strămoșii dumitale din timpul regelui Ioan (3), de bogat ce era, a dăruit cavalerilor Ospitalieri (4) un întreg domeniu, ca să nu-ți mai spun că în timpul domniei lui Eduard al II lea (5) strămoșul dumitale Briand a fost chemat la Westminter să ia parte la marele consiliu. Ați decăzut puțin în timpul lui Oliver Cromwell (1), dar fără urmări serioase, iar sub domnia lui Carol al II lea (2) ați fost făcuți cavaleri ai ordinului „Stejarul Regal” ca răsplată că l-ați slujit cu credință pe rege... Da, da, au existat generații întregi de sir John în familia dumitale și dacă titlul de cavaler s-ar moșteni, așa cum se moștenește cel de baronet, cînd bărbații erau cavaleri din tată în fiu, dumneata ai fi acum sir John.
-Nu mai spune!
-Da, da! Cu alte cuvinte, încheie plin de convingere pastorul, bătându-se cu cravașa peste picior, aproape că-n toată Anglia nu mai există familie ca a dumitale.
-Să fiu al naibii dacă-mi vine să dau crezare urechilor... spuse Durbeyfield. Și eu care-n totți anii ăștia am umblat de colo-colo, de parcă aș fi fost cel mai prăpădit om din toată parohia... Și de cînd le știi pe toate astea, părinte Tringham?
Pastorul îi spuse că, după cîte știa el, lumea cam uitase de lucrurile astea și oamenii de prin partea locului abia dacă-și aminteau de ele. El însuși – povestea pastorul – își începu cercetările în primăvara trecută. Într-o zi, pe vremea cînd studia evoluția familiei d’Urberville, trecuse pe lîngă precupeț și observase că pe trăsurica lui era scris numele de Durbeyfield. Asta îl hotărî pe pastor să facă cercetări în legătură cu tatăl și bunicul acestuia. După un timp nu mai avu nici o îndoială… totul era limpede.
-La început, spuse pastorul, eram hotărît să nu te necăjesc cu asemenea vești care nu-ți folosesc la nimic, dar pornirile sînt uneori mai puternice decît judecata, și pe urmă m-am gîndit că poate știi ceva.
-Drept să-ți spun, mi-a ajuns mie la urechi de cîteva ori că înainte de a se fi statornicit la Blackmoor, neamurile mele ar fi cunoscut și zile mai bune. Dar nu m-am sinchisit. Mi-am zis că pesemne avusesem odată doi cai în loc de unul, cît avem acum. E-adevărat că am acasă o lingură veche de argint și o pecete de-aia veche, dar Doamne iartă-mă ce poți face cu o lingură și o pecete? Și cînd te gândești că tot timpul eu și nobilii ăștia d’Urberville eram de-același neam. De fapt auzisem eu că străbunicul avea o taină și că nu-i plăcea să spună de unde se trage. Dar, dacă-i vorba pe-așa, ia zi, părinte, unde se află sălașul nostru acum? Adică unde locuim noi, familia d’Urberville?
-Nicăieri. Ca familie seniorială, familia d’Urberville s-a stins.
-Asta-i rău!
-Deh! … S-a stins adică ceea ce mincinoasele cronici de familie numesc linia bărbătească… adică s-a degenerate, s-a pierdut.
-Bine, dar atunci unde suntem îngropați?
-La Kingsbere-sub-Greenhill. Acolo vă odihniți,așezați rînduri, rînduri. Acolo… sub arcade, în cavouri, sub baldachinele de marmură de Purbeck, pe care sînt săpate emblemele familiei.
-Dar castelele și domeniile neamurilor mele unde sînt?
-Nu mai aveți nici castele, nici domenii.
-Aaa! Și nici pămînturi?
-Nici. Cu toate că odinioară nu vă puteați plînge, ba dimpotrivă. După cum ți-am mai spus, familia dumitale avea multe ramuri. Aveați în acest comitat o reședință la Kingsbere, alta la Shelton, o alta la Millpond, una la Lullstead, și încă una la Wellbridge.
-Și toate astea n-or să mai fie niciodată ale noastre?
-Asta n-aș putea să-ți spun!
-Și dumneata ce zici să fac, domnule pastor? îl întrebă Durbeyfiled după un timp.
--Păi, nimic! Nimic decît să te împaci cu gîndul că „și cei mai puternici se prăbușesc”. De altfel ce ți-am povestit eu poate fi de folos doar istoricilor și genealogilor locali – și asta încă nu cine știe ce – că doar mai există printre sătenii noștri din comitat destule familii aproape tot atît de strălucite ca a dumitale.
NOTE TRADUCĂTOR
(1)Wilhelm I Cuceritorul (1027-1087) – duce de Normandia și rege al Angliei între 1066-1087. În 1066 cu ajutorul unor oști de normanzi și francezi, el a cucerit Anglia, sfărîmînd cu cruzime rezistența populației locale.
(2)Ștefan de Blois = Rege al Angliei între 1135 și 1145.
(3)Ioan fără de Țară (1167-1216) = Rege al Angliei între 1199 și 1216.
(4)Ordin religios cu caracter militar, ai cărui membri se numeau de fapt „Cavaleri ai Sf. Ioan din Ierusalim” și erau cunoscuți sub numele de „Ospitalieri”, ordinul fiind înființat într-un spital din Ierusalim (anul 1048).
(5)Rege al Angliei între 1307 și 1327.
(1)Oliver Cromwell (1599-1658) – fruntaș al revoluției burgheze din Anglia seciolului XVII, conducătorul independenților – partidul burgheziei commercial-industriale mijlocii și al nobilimii mijlocii îmburghezite.
(2)Rege al Angliei între 1660 și 1685.
(...)
>
(...)
>
SURSA
Thomas Hardy, Tess d’Urberville*, trad. E. Cincea & C. Ralea, editurile Universul & Calistrat Hogaș, București, 1992, pp. 6-8.
NOTĂ M. T.
* Cristina Stancu, Tess d’Urberville sau tortura prejudecăţilor, 9 septembrie 2013 (http://www.bookblog.ro/recenzie/tess-durberville-sau-tortura-prejudecatilor/)
NOTĂ M. T.
* Cristina Stancu, Tess d’Urberville sau tortura prejudecăţilor, 9 septembrie 2013 (http://www.bookblog.ro/recenzie/tess-durberville-sau-tortura-prejudecatilor/)
vineri, 20 ianuarie 2012
DEBARCAREA ALIATĂ DIN NORMANDIA (FRANŢA) DIN PERSPECTIVĂ GERMANĂ - 6 IUNIE 1944
Debarcarea anglo-americana in Normandia din 6 iunie 1944 era perceputa de inamicul german ca o adevarata invazie a continentului controlat de Wehrmacht. Perspectiva germana asupra acestui episod important al celui de al doilea razboi mondial (“a patra cotitura militara’’ a razboiului in viziunea istoricului francez Jacques de Launay) este reliefata foarte sugestiv in memoriile protagonistilor germani: Hans Speidel, Invasion 1944. Le destin de Rommel et du Reich, Karl Doenitz, Dix et vingt jours, Albert Speer , Au coeur du Trosieme Reich, Heinz Guderian, A la tete des Panzers. Souvenirs d‘un soldat, Gunther Blumentritt, Von Rundstedt: The Soldier and the Man.Deasemenea, imaginea debarcarii vazuta de germani a fost surprinsa in lucrarile lui J.Fest, Hitler si W.Shirer. Le III e Reich des origines a la chute.
Armata germana incepuse inca din 1942, dupa intrarea SUA in razboi, sa se pregateasca pentru asaltul aliat in Vest. In acest sens, prin Directiva 40 a Fuhrerului din 23 martie 1942, a fost creat Comandamentul de Vest (OB West), condus de batranul si experimentatul maresal von Rundstedt. In subordinea sa se aflau Grupul de armate B, condus de temerarul maresal Rommel si dispus pe teritoriul Olandei, Belgiei si al Frantei pana la fluviul Loire, si Grupul de armate G, condus de generalul Blaskowitz si dispus intre Loire si frontiera franco-spaniola. Pentru sustinerea fortelor terestre fusesera constituite Flota 3 aeriana, comandata de maresalul Sperrle si Gruparea Navala Vest condusa de amiralul Kranke.
Deasemenea, tot in 1942 a inceput constructia Zidului Atlanticului, un puternic sistem de fortificatii pe coasta de vest a Frantei. Dupa raidul canadienilor la Dieppe (august 1942) si dupa venirea lui Rommel in functia de inspector al fortificatiilor (noiembrie 1943) lucrarile au fost accelerate, dar in Ziua Z fortificatiile erau gata in proportie de doar 68% in nordul Frantei si 18% in Normandia. Acest fapt indica si atentia pe care Hitler o acorda regiunii Pas de Calais (nord) ca probabila locatie a invaziei.
Dar pregatirea germanilor pentru respingerea asaltului decisiv al aliatilor a fost una plina de deficiente.Una dintre deficientele ‘’fortaretei Europa’’, cum era prezentata de proapaganda nazista a lui Goebbels, era ca cele trei categorii de forte armate nu se aflau sub o comanda unica, ca in cazul aliatilor, ale caror forte aeriene, navale si terestre erau conduse de generalul american Eisenhower.
O alta deficienta era insuficienta numerica: celor 13000 de avioane , peste 5000 de nave si 39 de divizii aliate, Comandamentul Suprem german (OKW) putea sa le opuna in Vest doar 900 de avioane, o forta navala mica si 58 de divizii, dintre care multe la refacere, revenite de pe frontul sovieto-german.In plus dispunerea celor 11 divizii tancuri s-a dovedit necorespunzatoare: 5 pentru Rommel, 3 pentru Blaskowitz, iar cele mai bune 3 constituiau rezerva OKW si nu puteau puse in miscare decat cu aprobarea lui Hitler.
In sfarsit, in randurile inaltilor comandanti germani nu exista o unitate de vederi privind strategia: in timp ce von Rundstedt si OKW acceptau ca aliatii vor ocupa sectoare de tarm, urmand sa fie zdrobiti ulterior de rezerva de tancuri, Rommel era ferm convins ca razboiul Germaniei pe frontul de Vest ”va fi castigat sau pierdut pe plaje”. Opinia lui Rommel va fi adoptata si de Hitler, care dupa cum afirma H. Speidel, fostul sef de stat major al lui Rommel, s-a exprimat clar ca “batalia decisiva” va fi data pe coastele de Vest ale Frantei.
Dar probabil cea mai importanta deficienta a germanilor era data de faptul ca serviciile lor de informatii cunosteau putin despre locul si data invaziei. La 20 martie 1944, Hitler spunea anturajului sau militar: ‘’Este evident ca debarcarea anglo-americana in Vest va avea loc. Dar noi nu stim unde si cand se va produce si ne este imposibil sa purtam o discutie in jurul acestui subiect”. Existau presupuneri, dar iarasi divergente: von Rundstedt opina pentru un atac asupra zonei Pas de Calais, considerata cea mai apropiata de Marea Britanie si de bazinul industrial al Ruhrului, Rommel nu excludea Normandia, iar Hitler s-a pronuntat tot la 20 martie 1944 pentru Normandia sau Bretania. Cu toate acestea, in ziua decisiva el nu si-a deplasat grosul fortelor spre coasta normanda, considerand debarcarea de aici un “atac simulat’’ destinat sa acopere adevaratul atac spre Pas de Calais! In lipsa informatiilor despre locul debarcarii , dispunerea fortelor terestre germane din Grupul de armate B s-a realizat tot pe presupunerea Pas de Calais: Armata a 15 cu 19 divizii din care 4 de tancuri la nord de Sena , iar la sud de Sena Armata a 7 cu doar 13 divizii, din care doar una de tancuri. Mai mult, in Normandia se aflau doar 6 divizii ale Armatei a 7 a, dintre care doar trei in zona Cabourg – Cherbourg, adica zona debarcarii.Aceste trei divizii urmau sa absoarba socul invaziei aliate, care numai in primul val includea trei divizii aeropurtate si sase de infanterie!
Pentru a intregi tabloul deficientelor partii germane, trebuie spus ca o ciudata lipsa de organizare s-a manifestat la nivel inalt in cadrul disciplinatei armate germane.Abwehrul german reusise sa smulga unui tradator din Rezistenta franceza parola pe care urma sa o transmita BBC pentru fortele de rezistenta si anume doua versuri din poemul Chanson d’automne al lui Paul Verlaine. Primul vers fusese transmis la inceputul lui iunie, iar al doilea la ora 22 a zilei de 5 iunie, anuntand ca invazia urma sa aiba loc in 48 de ore. Interceptarea facuta de serviciile de informatii ale Armatei a 15 a pus in stare de alarama aceasta mare unitate, percum si esaloanele superioare ale grupului de armate B si OB West, dar nimeni nu alertat si Armata a 7 a, marea unitate cea mai interesata de o astfel de informatie!
Pentru ca surpriza invaziei sa fie totala, vremea nu era una foarte favorabila unei traversari a Canalului, iar maresalul Rommel a plecat in permisie in Germania pentru aniversarea sotiei sale, care urma sa aibe loc tot pe 6 iunie. La plecare, el a notat in Jurnalulde razboi al grupului sau de armate ca invazia nu era ‘’iminenta”. Pe langa aceasta, comandantul Armatei a 7 a convocat in Bretania, la cartierul sau general, comandantii de unitati pentru un exercitiu tactic in ziua de 6 iunie. Astfel ca factorul decizional german cel mai atasat ideii de rezistenta pe plaje a lipsit de la postul de comanda in orele critice ale debarcarii si tot atunci unitatile combatante din Normandia aveau sa fie surprinse fara comandanti!
Pe fondul acestor multiple deficiente ale defensivei germane, reactia Wehrmachtului a fost una intarziata la diferite niveluri de comanda. Dupa ce la ora 0,15 primii parasutisti americani aterizau in spatele liniilor germane din Normandia, la ora 1,11 comandantul diviziei 716 il informa asupra situatiei pe superiorul sau de la comnda corpului de armata 84, care i-a raspuns :”Sa asteptam. Vom vedea mai bine’’. La ora 1,50 seful statului major al Grupului Naval Vest informa OKW despre parasutari, iar raspunsul a fost: “Cum? Pe un asemenea timp? Tehnicienii dvs. s-au inselat cu siguranta!”La randul sau, Speidel primea de la von Rundstedt la ora 2,40 raspunsul ca nu putea fi vorba de “o operatiune importanta” a anglo-americanilor. De abia in jurul orei 5 cand flota aliata si –a facut aparitia in largul coastei Calvados, generalul Speidel a transmis ordinele de pregatire de lupta la nivelul Grupului de armata B, in conditiile in care luptele cu parasutistii aliati erau in plina desfasurare. Rommel va reusi sa ajunga la cartierul sau general de abia la ora 17, perioada de timp in care Speidel pentru a-si calma nervii va asculta o opera de Wagner...
La OKW, generalul Alfred Jodl, seful operatiunilor, a fost instiintat de evolutia situatiei in jurul orei 6, fiind presat de generalul Blumentritt, seful de stat major al lui Rundstedt pentru folosirea rezervei de blindate a OKW din Franta. Reactia lui Jodl a fost insa una stereotipa: deoarece Hitler se culcase tarziu si ordonase sa nu fie trezit pana la ora 15, ramanea ca problema sa fie transata atunci
Cand in sfarsit Fuhrerul s-a trezit, la sedinta operativa de la cartierul sau general s-a decis interzicerea trimiterii de intariri de la Armata 15 in Pas de Calais catre Armata 7, in Normandia, deoarece Hitler si Jodl erau convinsi ca invazia “adevarata” avea sa fie in Pas de Calais, desi atasatul de presa al lui Eisenhower si premierul britanic Winston Churchill anuntasera la orele 9,30 si, respectiv 12, ca debarcarea incepuse. Ca urmare a sedintei, la ora 17 a fost transmis urmatorul ordinul OKW catre Armata 7 prin intermediul OB West: “ Seful Statului Major al OB West atrage atentia asupra dorintei Comandantului Suprem de a vedea capul de pod inamic distrus la sfarsitul zilei, datorita riscului unor debarcari de sustinere pe cale maritima sau aeriana....Plaja trebuie curatata cel mai tarziu in aceasta noapte”. Dar la ora trimiterii acestui ordin americanii, britanicii si canadienii erau deja stapani pe cele cinci plaje de debarcare, inclusiv pe “Omaha cea sangeroasa”, unde americanii au intampinat cea mai indarjita rezistenta germana. Tot in cursul reuniunii Hitler a decis sa puna la dispozitia lui Rommel rezerva de blindate a OKW, care era concentrata langa Paris, dar distanta pana la plajele Normandiei a fost susficient de lunga pentru ca a doua zi aviatia aliata, stapana a spatiului aerian continental, sa stopeze avansul tancurilor germane. In cele din urma chiar daca nu au putut cuceri obiectivele fixate pentru prima zi , cei 150.000-200.000 de aliati desantati au reusit sa-si mentina pozitiile ocupate pe plaje si in interiorul teritoriului francez.
Au ramas ca si controverse pentru istorici eficacitatea Rezitentei franceze in sabotarea cailor de comunicatii ale armatei germane comparativ cu efortul aviatiei aliate, folosirea Diviziei 21 Panzer si a Diviziei 2 Panzer. In cazul primei divizii, comandantul sau, generalul Feuchtinger, acuza in 1956, la reconstituirea bataliei Normandiei, OB West de a nu fi fost lasat sa actioneze, deoarece von Rundstedt se astepta la o debarcare la Pas de Calais.In cazul celei de a doua divizii, aflata la dispozitia lui Rommel, nefolosirea ei in primele zile ale debarcarii s-a datorat unor motive politice, Speidel si generalul von Schweppenburg considerand ca maresalul dorea sa o pastreze pentru situatia incheierii unei paci separate cu occidentalii, in contextul preconizatului atentat impotriva lui Hitler de la 20 iulie 1944, de care Rommel nua fost strain.
Esecul germanilor de a opri pe plaje invazia anglo-americana a fost decisiv pentru infrangerea Germaniei in Vest. Dupa 11 luni, Wehrmachtul avea sa capituleze in fata aliatilor, care s-au intalnit in aprilie 1945 cu sovieticii pe Elba in mijlocul Germaniei.
Bibliografie:
Gh. Buzatu, Din istoria secreta a celui de-al doilea razboi mondial, Editura stiintifica si enciclopedica, Bucuresti, 1988.
Jacques de Launay, Mari decizii ale celui de-al doilea razboi mondial, vol.II, Ed. Stiintifica si enciclopedica, Bucuresti, 1988
Armata germana incepuse inca din 1942, dupa intrarea SUA in razboi, sa se pregateasca pentru asaltul aliat in Vest. In acest sens, prin Directiva 40 a Fuhrerului din 23 martie 1942, a fost creat Comandamentul de Vest (OB West), condus de batranul si experimentatul maresal von Rundstedt. In subordinea sa se aflau Grupul de armate B, condus de temerarul maresal Rommel si dispus pe teritoriul Olandei, Belgiei si al Frantei pana la fluviul Loire, si Grupul de armate G, condus de generalul Blaskowitz si dispus intre Loire si frontiera franco-spaniola. Pentru sustinerea fortelor terestre fusesera constituite Flota 3 aeriana, comandata de maresalul Sperrle si Gruparea Navala Vest condusa de amiralul Kranke.
Deasemenea, tot in 1942 a inceput constructia Zidului Atlanticului, un puternic sistem de fortificatii pe coasta de vest a Frantei. Dupa raidul canadienilor la Dieppe (august 1942) si dupa venirea lui Rommel in functia de inspector al fortificatiilor (noiembrie 1943) lucrarile au fost accelerate, dar in Ziua Z fortificatiile erau gata in proportie de doar 68% in nordul Frantei si 18% in Normandia. Acest fapt indica si atentia pe care Hitler o acorda regiunii Pas de Calais (nord) ca probabila locatie a invaziei.
Dar pregatirea germanilor pentru respingerea asaltului decisiv al aliatilor a fost una plina de deficiente.Una dintre deficientele ‘’fortaretei Europa’’, cum era prezentata de proapaganda nazista a lui Goebbels, era ca cele trei categorii de forte armate nu se aflau sub o comanda unica, ca in cazul aliatilor, ale caror forte aeriene, navale si terestre erau conduse de generalul american Eisenhower.
O alta deficienta era insuficienta numerica: celor 13000 de avioane , peste 5000 de nave si 39 de divizii aliate, Comandamentul Suprem german (OKW) putea sa le opuna in Vest doar 900 de avioane, o forta navala mica si 58 de divizii, dintre care multe la refacere, revenite de pe frontul sovieto-german.In plus dispunerea celor 11 divizii tancuri s-a dovedit necorespunzatoare: 5 pentru Rommel, 3 pentru Blaskowitz, iar cele mai bune 3 constituiau rezerva OKW si nu puteau puse in miscare decat cu aprobarea lui Hitler.
In sfarsit, in randurile inaltilor comandanti germani nu exista o unitate de vederi privind strategia: in timp ce von Rundstedt si OKW acceptau ca aliatii vor ocupa sectoare de tarm, urmand sa fie zdrobiti ulterior de rezerva de tancuri, Rommel era ferm convins ca razboiul Germaniei pe frontul de Vest ”va fi castigat sau pierdut pe plaje”. Opinia lui Rommel va fi adoptata si de Hitler, care dupa cum afirma H. Speidel, fostul sef de stat major al lui Rommel, s-a exprimat clar ca “batalia decisiva” va fi data pe coastele de Vest ale Frantei.
Dar probabil cea mai importanta deficienta a germanilor era data de faptul ca serviciile lor de informatii cunosteau putin despre locul si data invaziei. La 20 martie 1944, Hitler spunea anturajului sau militar: ‘’Este evident ca debarcarea anglo-americana in Vest va avea loc. Dar noi nu stim unde si cand se va produce si ne este imposibil sa purtam o discutie in jurul acestui subiect”. Existau presupuneri, dar iarasi divergente: von Rundstedt opina pentru un atac asupra zonei Pas de Calais, considerata cea mai apropiata de Marea Britanie si de bazinul industrial al Ruhrului, Rommel nu excludea Normandia, iar Hitler s-a pronuntat tot la 20 martie 1944 pentru Normandia sau Bretania. Cu toate acestea, in ziua decisiva el nu si-a deplasat grosul fortelor spre coasta normanda, considerand debarcarea de aici un “atac simulat’’ destinat sa acopere adevaratul atac spre Pas de Calais! In lipsa informatiilor despre locul debarcarii , dispunerea fortelor terestre germane din Grupul de armate B s-a realizat tot pe presupunerea Pas de Calais: Armata a 15 cu 19 divizii din care 4 de tancuri la nord de Sena , iar la sud de Sena Armata a 7 cu doar 13 divizii, din care doar una de tancuri. Mai mult, in Normandia se aflau doar 6 divizii ale Armatei a 7 a, dintre care doar trei in zona Cabourg – Cherbourg, adica zona debarcarii.Aceste trei divizii urmau sa absoarba socul invaziei aliate, care numai in primul val includea trei divizii aeropurtate si sase de infanterie!
Pentru a intregi tabloul deficientelor partii germane, trebuie spus ca o ciudata lipsa de organizare s-a manifestat la nivel inalt in cadrul disciplinatei armate germane.Abwehrul german reusise sa smulga unui tradator din Rezistenta franceza parola pe care urma sa o transmita BBC pentru fortele de rezistenta si anume doua versuri din poemul Chanson d’automne al lui Paul Verlaine. Primul vers fusese transmis la inceputul lui iunie, iar al doilea la ora 22 a zilei de 5 iunie, anuntand ca invazia urma sa aiba loc in 48 de ore. Interceptarea facuta de serviciile de informatii ale Armatei a 15 a pus in stare de alarama aceasta mare unitate, percum si esaloanele superioare ale grupului de armate B si OB West, dar nimeni nu alertat si Armata a 7 a, marea unitate cea mai interesata de o astfel de informatie!
Pentru ca surpriza invaziei sa fie totala, vremea nu era una foarte favorabila unei traversari a Canalului, iar maresalul Rommel a plecat in permisie in Germania pentru aniversarea sotiei sale, care urma sa aibe loc tot pe 6 iunie. La plecare, el a notat in Jurnalulde razboi al grupului sau de armate ca invazia nu era ‘’iminenta”. Pe langa aceasta, comandantul Armatei a 7 a convocat in Bretania, la cartierul sau general, comandantii de unitati pentru un exercitiu tactic in ziua de 6 iunie. Astfel ca factorul decizional german cel mai atasat ideii de rezistenta pe plaje a lipsit de la postul de comanda in orele critice ale debarcarii si tot atunci unitatile combatante din Normandia aveau sa fie surprinse fara comandanti!
Pe fondul acestor multiple deficiente ale defensivei germane, reactia Wehrmachtului a fost una intarziata la diferite niveluri de comanda. Dupa ce la ora 0,15 primii parasutisti americani aterizau in spatele liniilor germane din Normandia, la ora 1,11 comandantul diviziei 716 il informa asupra situatiei pe superiorul sau de la comnda corpului de armata 84, care i-a raspuns :”Sa asteptam. Vom vedea mai bine’’. La ora 1,50 seful statului major al Grupului Naval Vest informa OKW despre parasutari, iar raspunsul a fost: “Cum? Pe un asemenea timp? Tehnicienii dvs. s-au inselat cu siguranta!”La randul sau, Speidel primea de la von Rundstedt la ora 2,40 raspunsul ca nu putea fi vorba de “o operatiune importanta” a anglo-americanilor. De abia in jurul orei 5 cand flota aliata si –a facut aparitia in largul coastei Calvados, generalul Speidel a transmis ordinele de pregatire de lupta la nivelul Grupului de armata B, in conditiile in care luptele cu parasutistii aliati erau in plina desfasurare. Rommel va reusi sa ajunga la cartierul sau general de abia la ora 17, perioada de timp in care Speidel pentru a-si calma nervii va asculta o opera de Wagner...
La OKW, generalul Alfred Jodl, seful operatiunilor, a fost instiintat de evolutia situatiei in jurul orei 6, fiind presat de generalul Blumentritt, seful de stat major al lui Rundstedt pentru folosirea rezervei de blindate a OKW din Franta. Reactia lui Jodl a fost insa una stereotipa: deoarece Hitler se culcase tarziu si ordonase sa nu fie trezit pana la ora 15, ramanea ca problema sa fie transata atunci
Cand in sfarsit Fuhrerul s-a trezit, la sedinta operativa de la cartierul sau general s-a decis interzicerea trimiterii de intariri de la Armata 15 in Pas de Calais catre Armata 7, in Normandia, deoarece Hitler si Jodl erau convinsi ca invazia “adevarata” avea sa fie in Pas de Calais, desi atasatul de presa al lui Eisenhower si premierul britanic Winston Churchill anuntasera la orele 9,30 si, respectiv 12, ca debarcarea incepuse. Ca urmare a sedintei, la ora 17 a fost transmis urmatorul ordinul OKW catre Armata 7 prin intermediul OB West: “ Seful Statului Major al OB West atrage atentia asupra dorintei Comandantului Suprem de a vedea capul de pod inamic distrus la sfarsitul zilei, datorita riscului unor debarcari de sustinere pe cale maritima sau aeriana....Plaja trebuie curatata cel mai tarziu in aceasta noapte”. Dar la ora trimiterii acestui ordin americanii, britanicii si canadienii erau deja stapani pe cele cinci plaje de debarcare, inclusiv pe “Omaha cea sangeroasa”, unde americanii au intampinat cea mai indarjita rezistenta germana. Tot in cursul reuniunii Hitler a decis sa puna la dispozitia lui Rommel rezerva de blindate a OKW, care era concentrata langa Paris, dar distanta pana la plajele Normandiei a fost susficient de lunga pentru ca a doua zi aviatia aliata, stapana a spatiului aerian continental, sa stopeze avansul tancurilor germane. In cele din urma chiar daca nu au putut cuceri obiectivele fixate pentru prima zi , cei 150.000-200.000 de aliati desantati au reusit sa-si mentina pozitiile ocupate pe plaje si in interiorul teritoriului francez.
Au ramas ca si controverse pentru istorici eficacitatea Rezitentei franceze in sabotarea cailor de comunicatii ale armatei germane comparativ cu efortul aviatiei aliate, folosirea Diviziei 21 Panzer si a Diviziei 2 Panzer. In cazul primei divizii, comandantul sau, generalul Feuchtinger, acuza in 1956, la reconstituirea bataliei Normandiei, OB West de a nu fi fost lasat sa actioneze, deoarece von Rundstedt se astepta la o debarcare la Pas de Calais.In cazul celei de a doua divizii, aflata la dispozitia lui Rommel, nefolosirea ei in primele zile ale debarcarii s-a datorat unor motive politice, Speidel si generalul von Schweppenburg considerand ca maresalul dorea sa o pastreze pentru situatia incheierii unei paci separate cu occidentalii, in contextul preconizatului atentat impotriva lui Hitler de la 20 iulie 1944, de care Rommel nua fost strain.
Esecul germanilor de a opri pe plaje invazia anglo-americana a fost decisiv pentru infrangerea Germaniei in Vest. Dupa 11 luni, Wehrmachtul avea sa capituleze in fata aliatilor, care s-au intalnit in aprilie 1945 cu sovieticii pe Elba in mijlocul Germaniei.
Bibliografie:
Gh. Buzatu, Din istoria secreta a celui de-al doilea razboi mondial, Editura stiintifica si enciclopedica, Bucuresti, 1988.
Jacques de Launay, Mari decizii ale celui de-al doilea razboi mondial, vol.II, Ed. Stiintifica si enciclopedica, Bucuresti, 1988
Abonați-vă la:
Postări (Atom)