Magna Charta Libertatum în Anglia în 1215 (JEROME 1889)

(....) În preajma noastră erau puține lucruri care ne-ar fi putut aduce aminte de secolul al nouăsprezecelea; și în timp ce ne uitam la razele soarelui de dimineață, care învăluia fluviul*, nu ne era greu să ne închipuim că secolele care ne despărțeau de acea dimineață de neuitat de iunie 1215 (1) au dispărut și  că noi, feciori de yeomeni (2) englezi, îmbrăcați în haine toarse în casă și încinși cu pumnale, așteptăm acolo pentru a fi martori la scrierea acelei mărețe pagini a istoriei, al cărei înțeles avea să fie tălmăcit oamenilor simpli peste vreo patru sute și ceva de ani de unul Oliver Cromwell**, care o studiase temeinic.
(...) Regele John*** a dormit în palatul Duncroft****, iar în ajun, o zi întreagă, orășelul Staines***** a răsunat de zăngănitul armelor, de tropotul cailor pe pietrele aspre, de comenzile căpitanilor, de înjurăturile fioroase și de glumele grosolane ale arcașilor bărboși, ale halebardierilor și ale lăncierilor străini vorbind limbi ciudate.
(...)
În jurul focului din piață s-au adunat tot mai multe oști ale baronului. (...) Iar în cîmpiile dimprejur licăresc slabele lumini ale taberelor mai îndepărtate: aici sînt strînși oameni credincioși cine știe cărui stăpînitor de pămînturi, iar dincolo, în afara orașului, ca niște haite de lupi la pîndă, mișună lefegiii francezi ai trădătorului John.
(...)
Încă de la revărsatul zorilor, pe prima din cele două insule, ceva mai sus de locul unde ne aflăm noi acum, e zarvă și se aud nenumărați muncitori care robotesc. Se ridică steagul adus aici cu o seară în urmă; tîmplarii bat în cuie șirurile de bănci, în timp ce ucenicii din Londra sînt de față, îmbrăcați în mătăsuri și veșminte de aur și argint.
(...)
Și astfel, în răstimpuri, pe drum se înșiruie grupuri și cete de oameni înarmați pînă-n dinți, cu căști și platoșe care scînteiază sub razele prelungi și joase ale soarelui de dimineață, pînă cînd, cît poți cuprinde cu ochiul, drumul e înțesat de oțel strălucitor și armăsari nestruniți.  Călăreți, care strigă într-una, galopează de la un grup la altul, fel de fel de stegulețe fîlfîie leneș sub calda boare de vînt, iar din vreme în vreme, freamătul se întețește: șirurile de oameni se dau într-o parte și alta a drumului, iar vreun baron mai de seamă, călare pe calul său de luptă și înconjurat de scutieri, trece în față, ca să-și ocupe locul în fața iobagilor și a vasalilor săi.
În față, pe costișa dealului Cooper, s-au adunat sătenii cu chipuri nedumerite și orășenii curioși, care au venit în fugă de la Staines. Nu e nimeni care să știe despre ce anume e vorba, dar fiecare tălmăcește în felul lui marele eveniment la care au venit să ia parte. Unii spun că toată lumea va avea de cîștigat de pe urma zilei acesteia, dar moșnegii clatină din cap ca unii care au mai auzit astfel de povești.
Toatã Tamisa, pînă hăt la Staines, e presărată cu bărci și lotci pescărești - dintr-acelea care astăzi nu se mai bucură de trecere, fiind folosite. numai de oamenii cu mai puțină dare de mînă. Peste pragurile înalte, unde în anii de mai tîrziu se va ridica ecluza Bell, ele au fost împinse sau trase de vîslașii lor vînjoi, iar acum se înghesuie lîngă bărcile mari, pregătite să-l ducă pe regele John spre locul unde Magna Charta****** așteaptă să fie iscălită.
E vremea amiezii, iar noi toți cei ce sîntem de față am așteptat cu răbdare multe, multe ceasuri.  S-a răspîndit zvonul că John cel șugubăț ar fi scăpat iar din mîna baronului, fugind din palatul Duncroft cu lefegiii după el, și că în curînd o să se apuce de cu totul alte îndeletniciri decît să semneze Charta pentru libertatea poporului său.
Dar nu! De data asta l-au prins ca într-un clește; în zadar s-a zbătut și a căutat să fugă.
În fundul zării, pe drum, s-a stîrnit un nouraș de praf care se apropie și crește tot mai mult. Zgomotul copitelor de cai sporește, iar ici, colo, printre șirurile de ostași aliniați, înaintează o cavalcadă măreață de lorzi și cavaleri îmbrăcați în costume pitorești. In față, în spate și pe flancuri călăresc yomenii baronilor, avîndu-l în mijlocul lor pe regele John. Acesta se îndreaptă spre bărcile care-l așteaptă, iar marii baroni se desprind din coloane ca să-l întîmpine. El rîde, le zîmbește și le spune cuvinte mieroase, de parcă ar fi la o serbare dată în cinstea lui și la care a fost invitat. Dar în clipa cînd se pregătește să descalece, el aruncă o privire grăbită lefegiilor francezi, aliniați în ariergardă, apoi una șirurilor neîndurătoare de oameni și baroni care-l încercuiesc.
E prea tîrziu? O lovitură necruțătoare dată călărețului care-l însoțește, un strigăt lansat trupelor franceze, o șarjă deznădăjduită împotriva oamenilor nepregătiți din fața lui... și acești baroni răzvrătiți ar putea să se căiască de ziua cînd au încercat să-i zădărnicească planurile! O mînă mai îndrăzneață ar fi putut răsturna situația chiar în clipa aceea. Dacă ar fi fost Richard******* acolo, cupa libertății ar fi fost îndepărtată de la buzele Angliei, care i-ar fi simțit gustul abia peste o sută de ani!
Dar regele John își pierde cumpătul în fața chipurilor aspre ale luptătorilor englezi. Brațul lui alunecă pe frîu, regele descalecă și se urcă în prima barcă. Baronii, cu mîinile lor îmbrăcate în zale, îl urmează de îndată, strîngînd cu nădejde teaca paloșului; se dă semnalul de plecare. Greoaie, bărcile cu punți sclipitoare părăsesc țărmul din preajma lui Runnymede. Ele înaintează agale, în contra curentului repede, pînă cînd, cu un zgomot surd, lovesc țărmul marii insule care de aici înainte va purta numele de insula Magna Charta. Regele John a pășit pe țărm, iar noi așteptăm. în mijlocul unei tăceri de mormînt pînă cînd un chiot străpunge văzduhul și atunici știm că a fost așezată piayra de temelie a libertății engleze.
(...)

(1) La Runnymede********, la 15 iunie 1215, regele John a fost silit de baronii săi să semneze Magna Charta (prima constituție engleză, care limita puterea regală, mai ales în interesul marilor  baroni feudali).
(2) Mic proprietar de pămînt.

(...)

Sursa
J. K. Jerome, Trei într-o barcă, trad. L. Levițchi, ed. Tineretului, București, 1966, pp. 187-192.

Note M. T.
* Tamisa = Fluviu navigabil pe cea mai parte din lungimea sa de 346 km și care străbate S Angliei de la V la E, pentru se vărsa printr-un estuar în Marea Nordului, după ce traversează Londra. (ro.wikipedia.org)
** Oliver Cromwell (1599-1658) = Fiu de proprietar rural și deputat. Deputat din 1628. Comandant în armata Parlamentului în Războiul Civil (1642-1649) împotriva regelui absolutist Charles I Stuart al Angliei, Scoției și Irlandei. Lord Protector al Commonweathului Angliei, Scoției și Irlandei (1653-1658). (istoriiregasite.wordpress.com)
*** John Plantagenet (1166 - 1216) = Fiu al lui Henric II, rege al Angliei și duce al Normandiei (1154-1189), și frate mai mic al lui Richard I Inimă de Leu, rege al Angliei și duce al Normandiei (1189-1199). Rege al Angliei (1199-1216) și duce al Normandiei (1199-1204). Poreclit "fără de țară" pentru că nu primise feudă de la tatăl său. (www.historia.ro)
**** Duncroft Hall = Clădire în Staines.
***** Staines-upon-Thames (Staines pe Tamisa) = Oraș în comitatul Surrey, regiunea Sud-Est. (eng.wikipwdia.ro)
****** charta (latină) = Document medieval prin care autoritățile recunoșteau privilegiile unor categorii sociale. (dexonline.ro)
******* ecluza Bell = A fost construită prima dată în 1817-1818 și reconstruită după diverse avarii în cursul secolului. A preluat numele lui Charles Bell, primul tehnician care a manevrat-o. (eng.wikipedia.org)
******* Richard Plantagenet (1157 - 1199) = A fost unul dintre conducătorii Cruciadei III (1189-1192), declanșată ca urmare a recuceririi Ierusalimului de către musulmani în 1187. La întoarcere, a fost capturat de împăratul Germaniei și eliberat în 1194 în schimbul unei răscumpărări. A petrecut puțin timp în Anglia, fiind implicat în nesfârșite lupte pentru teritorii în Franța, în cursul cărora a și murit. (istoriiregasite.wordpress.com)
******** Runnymede = Oraș în comitatul Surrey, regiunea Sud-Est. (www.runnymede.gov.uk)

Istoria orașului Walton din Anglia (JEROME 1889)

< (...) Am lopătat în susul fluviului* pînă la Walton, localitate destul de mărișoară pentru un oraș riveran. (...) Se înțelege de la sine că Cezar** avea o mică reședință a lui la Walton - o tabără, un val de apărare sau ceva în genul acesta. Cezar era îndrăgostit de cursul superior al fluviului. Și regina Elisabeta*** a cutreierat aceste meleaguri. Cromwell**** și Bradshaw (nu cel cu "mersul trenurilor"*****, ci acuzatorul****** regelui Charles*******) au locuit și ei aici, cîndva. Cred că alcătuiau o pereche foarte reușită. În biserica din Walton se găsesc un fel de chingi de fier, pe care cei de altădată le întrebuințau pentru a ține în frîu limbile femeilor cicălitoare. (...) În biserică sînt și cîteva morminte de seamă. (...) >

Sursa
J. K. Jerome, Trei într-o barcă, ed. Tineretului, București, 1966, pp. 136-138.

Note M. T.
* Tamisa.
** Caius Iulius Caesar (101 î. H. - 44 î. H.) = Politician și comandant roman. (www.istorie-pe-scurt)
*** Elisabeta Tudor (1533-1603) = Fiica regelui englez Henric VIII (1509-1547) și sora regelui Eduard VI (1547-1553) și a reginei Maria I (1553-1558). Regină a Angliei și Irlandei ca Elisabeta I (1558-1603). (www.historia.ro)
**** Oliver Cromwell (1599-1658) = Comandantul armatei Parlamentului în războiul civil (1642-1649) mpotriva regelui Charles I Stuart. Lord-Protector al Amgliei, Scoției și Irlandei (1649-1658). (www.historia.ro)
***** George Bradshaw (1800-1853) = Cartograf, tipograf și editor englez. În 1839 a lansat Bradshaw's Guide pentru circulația feroviară. (eng.wikipedia.org)
****** John Bradshaw (1602-1659) = Magistrat provincial englez. Președintele curții care l-a judecat și condamnat la moarte pe regele Charles I în 1649. (www.britannica.com)
******* Charles (Carol) Stuart (1600-1649) = Fiul regelui James al Angliei (1603-1625) și al Scoției (1566-1625). Rege al Angliei, Irlandei și Scoției ca Charles I (1625-1649). Înfrînt, capturat, judecat și executat în războiul civil cu Parlamentul (1642-1649). (www.historia.ro)

Originile normande ale unor familii nobiliare engleze decăzute (HARDY 1891)

<
- (…) De fapt ți-am spus sir John din pricina unor descoperiri pe care le-am făcut de curînd, pe cînd cercetam genealogiile familiilor de pe meleagurile astea ca să întocmesc o nouă istorie a comitatului. Sînt pastorul Tringham din Stagfoot Lane, specialist în antichități. Dar ia spune-mi, Durbeyfield, nu știai că ești urmaș direct din vechea familie a cavalerilor d’Urberville, ce se trag din Sir Pagan d’Urberville, renumitul cavaler care, așa cum reiese din arhivele mănăstirii Battle, a venit din Normandia cu Wilhelm Cuceritorul (1)?

-Zău dacă am auzit vreodată de una ca asta, părinte.

-Și totuși așa e… Ia ridică puțin bărbia să-ți văd mai bine profilul… Da, da… nasul… și bărbia familiei d’Urberville … puțin degenerate, ce-i drept. Străbunul dumitale, sir John, a fost unul dintre cei 12 cavaleri care au luptat alături de seniorul normand d’Estremavilla la cucerirea comitatului Glamorganshire. Ramuri ale familiei dumitale au avut castele răspândite prin mai toată regiunea. Numele lor sînt consemnate în codicele tezaurului de pe vremea regelui Ștefan (2). Unul dintre strămoșii dumitale din timpul regelui Ioan (3), de bogat ce era, a dăruit cavalerilor Ospitalieri (4) un întreg domeniu, ca să nu-ți mai spun că în timpul domniei lui Eduard al II lea (5) strămoșul dumitale Briand a fost chemat la Westminter să ia parte la marele consiliu. Ați decăzut puțin în timpul lui Oliver Cromwell (1), dar fără urmări serioase, iar sub domnia lui Carol al II lea (2) ați fost făcuți cavaleri ai ordinului „Stejarul Regal” ca răsplată că l-ați slujit cu credință pe rege... Da, da, au existat generații întregi de sir John în familia dumitale și dacă titlul de cavaler s-ar moșteni, așa cum se moștenește cel de baronet, cînd bărbații erau cavaleri din tată în fiu, dumneata ai fi acum sir John.

-Nu mai spune!

-Da, da! Cu alte cuvinte, încheie plin de convingere pastorul, bătându-se cu cravașa peste picior, aproape că-n toată Anglia nu mai există familie ca a dumitale.

-Să fiu al naibii dacă-mi vine să dau crezare urechilor... spuse Durbeyfield. Și eu care-n totți anii ăștia am umblat de colo-colo, de parcă aș fi  fost cel mai prăpădit om din toată parohia... Și de cînd le știi pe toate astea, părinte Tringham?

Pastorul îi spuse că, după cîte știa el, lumea cam uitase de lucrurile astea și oamenii de prin partea locului abia dacă-și aminteau de ele. El însuși – povestea pastorul – își începu cercetările în primăvara trecută. Într-o zi, pe vremea cînd studia evoluția familiei d’Urberville, trecuse pe lîngă precupeț și observase că pe trăsurica lui era scris numele de Durbeyfield. Asta îl hotărî pe pastor să facă cercetări în legătură cu tatăl și bunicul acestuia. După un timp nu mai avu nici o îndoială… totul era limpede.

-La început, spuse pastorul, eram hotărît să nu te necăjesc cu asemenea vești care nu-ți folosesc la nimic, dar pornirile sînt uneori mai puternice decît judecata, și pe urmă m-am gîndit că poate știi ceva.

-Drept să-ți spun, mi-a ajuns mie la urechi de cîteva ori că înainte de a se fi statornicit la Blackmoor, neamurile mele ar fi cunoscut și zile mai bune. Dar nu m-am sinchisit. Mi-am zis că pesemne avusesem odată doi cai în loc de unul, cît avem acum. E-adevărat că am acasă o lingură veche de argint și o pecete de-aia veche, dar Doamne iartă-mă ce poți face cu o lingură și o pecete? Și cînd te gândești că tot timpul eu și nobilii ăștia d’Urberville eram de-același neam. De fapt auzisem eu că străbunicul avea o taină și că nu-i plăcea să spună de unde se trage. Dar, dacă-i vorba pe-așa, ia zi, părinte, unde se află sălașul nostru acum? Adică unde locuim noi, familia d’Urberville?

-Nicăieri. Ca familie seniorială, familia d’Urberville s-a stins.

-Asta-i rău!

-Deh! … S-a stins adică ceea ce mincinoasele cronici de familie numesc linia bărbătească… adică s-a degenerate, s-a pierdut.

-Bine, dar atunci unde suntem îngropați?

-La Kingsbere-sub-Greenhill. Acolo vă odihniți,așezați rînduri, rînduri. Acolo… sub arcade, în cavouri, sub baldachinele de marmură de Purbeck, pe care sînt săpate emblemele familiei.

-Dar castelele și domeniile neamurilor mele unde sînt?

-Nu mai aveți nici castele, nici domenii.

-Aaa! Și nici pămînturi?

-Nici. Cu toate că odinioară nu vă puteați plînge, ba dimpotrivă. După cum ți-am mai spus, familia dumitale avea multe ramuri. Aveați în acest comitat o reședință la Kingsbere, alta la Shelton, o alta la Millpond, una la Lullstead, și încă una la Wellbridge.

-Și toate astea n-or să mai fie niciodată ale noastre?

-Asta n-aș putea să-ți spun!

-Și dumneata ce zici să fac, domnule pastor? îl întrebă Durbeyfiled după un timp.

--Păi, nimic! Nimic decît să te împaci cu gîndul că „și cei mai puternici se prăbușesc”. De altfel ce ți-am povestit eu poate fi de folos doar istoricilor și genealogilor locali – și asta încă nu cine știe ce – că doar mai există printre sătenii noștri din comitat destule familii aproape tot atît de strălucite ca a dumitale.

NOTE TRADUCĂTOR

(1)Wilhelm I Cuceritorul (1027-1087) – duce de Normandia și rege al Angliei între 1066-1087. În 1066 cu ajutorul unor oști de normanzi și francezi, el a cucerit Anglia, sfărîmînd cu cruzime rezistența populației locale.

(2)Ștefan de Blois = Rege al Angliei între 1135 și 1145.

(3)Ioan  fără de Țară (1167-1216) = Rege al Angliei între 1199 și 1216.

(4)Ordin religios cu caracter militar, ai cărui membri se numeau de fapt „Cavaleri ai Sf. Ioan din Ierusalim” și erau cunoscuți sub numele de „Ospitalieri”, ordinul fiind înființat într-un spital din Ierusalim (anul 1048).

(5)Rege al Angliei între 1307 și 1327.

(1)Oliver Cromwell (1599-1658) – fruntaș al revoluției burgheze din Anglia seciolului XVII, conducătorul independenților – partidul burgheziei commercial-industriale mijlocii și al nobilimii mijlocii îmburghezite.

(2)Rege al Angliei între 1660 și 1685.

(...)
>

SURSA

Thomas Hardy, Tess d’Urberville*, trad. E. Cincea & C. Ralea, editurile Universul & Calistrat Hogaș, București, 1992, pp. 6-8.

NOTĂ M. T.
* Cristina Stancu, Tess d’Urberville sau tortura prejudecăţilor, 9 septembrie 2013 (http://www.bookblog.ro/recenzie/tess-durberville-sau-tortura-prejudecatilor/)