O veche familie nobiliară în Anglia la începutul secolului XIX (THACKERAY 1848)

<
Alături de cele mai respectate nume care încep cu litera C, cuprinse în Anuarul curții, figura în anul 18... și numele de Crawley, sir Pitt, baronet*, Great Gaunt Street, și Queen`s Crawley, Hants. Acest onorabil nume figurase în mod statornic și în Lista parlamentarilor ani de-a rîndul, alături de numele a numeroși și iluștri gentlemeni care candidau cu rîndul pentru locurile de deputați ai tîrgului.
Se povestește în legătură cu tîrgul Queen`s Crawley, că reginei Elisabeth** într-una din călătoriile sale, oprindu-se la Crawley să ia masa, i-a plăcut așa de mult minunata bere de Hampshire pe care i-a oferit-o nobilul Crawley din vremea aceea (un gentleman*** chipeș și bine legat, cu barba grozav de dichisită), încît a ridicat satul Crawley la rangul de tîrg, cu dreptul de a trimite doi membri în Parlament; iar localitatea, din ziua acelei ilustre vizite, luă numele de Queen`s Crawley, nume pe care-l poartă pînă în clipa de față. Și cu toate că pricina vremelnicelor lucruri și prefaceri pe care le aduce timpul cu împărății, orașe și tîrguri, Queen`s Crawley nu mai semăna cu localitatea aceea atît de populată de pe vremea reginei Bess - ba mai mult chiar, decăzuse în categoria așa-numitelor „burguri putrede” (1) - cu toate acestea, cum obișnuia să spună sir Pitt Crawley, și pe bună dreptate, în felul lui elegant de a vorbi: „Putred! Pe dracu! Îmi aduce în fiecare an frumușica sumă de o mie cinci sute de lire! ”
Sir Pitt Crawley (botezat așa după numele marelui William Pitt, reprezentant în Camera Comunelor) era fiul lui Walopole Crawley, primul baronet din Departamentul Pergamentelor și Peceților, pe timpul domniei lui George al II lea****, cînd a fost acuzat de delapidare, ca, de altfel, mulți alți cinstiți gentlemeni din vremea aceea, iar Walpole Crawley era, nu trebuie s-o mai spunem, fiul lui John Churchill Crawley, botezat astfel după numele ilustrului conducător de oști***** din vremea reginei Anne******. Arborele genealogic al familiei (expus în salonul de la Queen`s Crawley) mai pomenește și de Charles Stuart, poreclit și Crawley Slăbănogul, fiul unui Crawley din timpul lui Iacob I*******, și în sfîrșit, despre nobilul Crawley, gentilomul******** din timpul reginei Elizabeth, care e reprezentat în primul plan al tabloului, cu barba lui bifurcată și purtînd armură. Din jilteca lui pornește, potrivit obiceiului, un arbore, pe ale cărui crăci principale sînt înscrise numele mai sus pomenite. Alături de numele lui sir Pit Crawley, baronet, subiectul memoriului de față, stă scris numele fratelui său, reverendul Bute Crawley (strălucitul reprezentat din Camera Comunelor Pitt, tocmai căzuse în dizgrație cînd veni pe lume cucernicul gentleman), rector la Crawley-cum-Snaiby, precum și a diferiților altor membri masculini și feminin ai familiei Crawley.
Sir Pitt fusese căsătorit prima dată cu Grizzel, a șasea fată a lui Mungo Binkie, lord Binkie, verișoară prin urmare cu domnul Dundes. El îi dărui doi fii: pe Pitt, botezat astfel nu atît după tatăl său, cît în cinstea binecuvîntatului nostru ministru (1), și pe Rawdon Crawley, numit așa după favoritul prințului de Wales, dar pe care majestatea sa George al IV lea********* l-a uitat apoi cu totul.

(1) Așa se numeau în Anglia în secolele XVIII și XIX orașele și tîrgurile periferice, cu populație puțină sau cu totul depopulate (devenite pășuni sau inundate de apă), dar care, în baza vechilor privilegii, își păstrează dreptul de a trimite deputați în Parlament. De fapt, aceștia din urmă erau numiți de către marii latifundiari, proprietari ai pămînturilor pe care se aflau acest așezări.
(1) E vorba de William Pitt junior (1759-1806), fiul lui William Pitt senior, dușman neîmpăcat al lui Napoleon I și al Revoluției Franceze. În politica internă a luat o serie de măsuri drastice împotriva primelor mișcări muncitorești engleze și răscoalei din Irlanda.
(...)
>

SURSA
William Thackeray, Bîlciul deșertăciunilor********** vol. I, trad. I. Frunzetti & C. Tudor, ed. Capitolul, București, 1992, pp.66-67.

NOTE M. T.
* Baronetul este un titlu nobiliar inferior englez menționat prima dată în 1321 și instituit ereditar de regele Iacob I în 1611. (http://www.baronetage.org/a-short-history/)
** Elisabeta Tudor (1533-1603) a domnit ca regină a Angliei sub numele de Elisabeta I în perioada 1558-1603. (http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/elisabeta-i-etern-subiect-fascina-ie)
*** GENTLEMAN, gentlemeni, s. m. Bărbat cu maniere alese, ireproșabile, cu caracter distins. [Pr.: géntlmen] – Cuv. engl. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/gentleman) (http://xroads.virginia.edu/~CAP/LEE/gentdef.html)
**** George de Hanovra (1683-1760) a domnit ca rege al Marii Britanii și al Irlandei în perioada 1727-1760. (http://www.royal.gov.uk/HistoryoftheMonarchy/KingsandQueensoftheUnitedKingdom/TheHanoverians/GeorgeII.aspx)
***** John Churchill (1650-1722), unul din cei mari comandanți militari britanici, fapt pentru care a fost ridicat în 1702 la rangul de duce de Marlborough. (http://www.britannica.com/biography/John-Churchill-1st-duke-of-Marlborough)
****** Anne Stuart (1665-1714) a domnit ca regină a Angliei, a Scoției și a Irlandei în perioada 1702-1707 și ca regină a Marii Britanii și a Irlandei în perioada 1707-1714. (http://www.royal.gov.uk/HistoryoftheMonarchy/KingsandQueensoftheUnitedKingdom/TheStuarts/Anne.aspx)
******* Iacob Stuart (1566-1625) a domnit în Scoția sub numele de Iacob VI în perioada 1567-1625 și în Anglia sub numele de Iacob I în perioada 1603-1625. (http://www.royal.gov.uk/HistoryoftheMonarchy/Scottish%20Monarchs(400ad-1603)/TheStewarts/JamesVIandI.aspx)(http://www.royal.gov.uk/HistoryoftheMonarchy/KingsandQueensoftheUnitedKingdom/TheStuarts/JamesI.aspx)
******** GENTILÓM, gentilomi, s. m. (În Evul Mediu, în Apusul Europei) Nobil, aristocrat. ♦ Fig. Om cu comportări alese, ireproșabile. – Din fr.gentilhomme. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/gentilom)(http://gen90.net/despre-onoarea-unui-gentilom/)
********* George de Hanovra (1763-1830) a domnit sub numele de George IV în perioada 1820-1830. Titlul de Prinț de Wales l-a purtat în calitate de prinț moștenitor al tatălui său George III.
********** Mariana Răileanu, „Bîlciul deșertăciunilor” de William Makepeace Thackeray, 5 iunie 2013 (https://raileanumariana.wordpress.com/2013/06/05/balciul-desertaciunilor-william-makepeace-thackeray/)

O casă englezească nobiliară tipică la începutul secolului XX (GALSWORTHY 1931)

<
(...)
Aceea esențială dezordine intimă, proprie fiecărei camere, care deosebește casele vechi englezești de orice varietate de casă de țară, era evidentă la Lippinghall Manor. Oamenii intrau în camere ca și cum aveau de gînd să rămînă timp îndelungat în ele, și în vreme ce se instalau acolo inhalau o atmosferă și se adaptau unui aranjament cu totul diferit de cele din orice altă încăpere; și nici n-aveau simțămîntul că trebuie să lase camera așa cum o găsiseră, dacă știau într-adevăr cum arătase inițial. Mobila antică, fină, ținea o indiferentă tovărășie mobilei de umplutură, cumpărată de utilitate sau confort. Portrete ale strămoșilor, întunecate sau îngălbenite, stăteau față în față cu peisaje olandeze sau franceze, mai gălbejite sau nai întunecate, ori, ici-colo, cu încîntătoare  gravuri vechi  și cu miniaturi nu lipsite de farmec.
În cel puțin două dintre odăi se aflau niște vechi și frumoase cămine, corupte de tendința de confort prin niște apărători de foc pe care puteai să te așezi. Șiruri de scări apăreau unde nu te așteptai, în întuneric. Învățai cu greutate așezarea dormitoarelor, și pe dată o și uitai. În dormitor puteai găsi un dulap antic, din lemn de castan, de o valoare neprețuită, și un pat cu baldachin dintr-o perioadă rafinată; în fața ferestrei o banchetă cu perne și cîteva stampe franțuzești. Dormitorul comunica de obicei cu o cămăruță mică, în care se afla un pat strîmt, și cu o baie care putea să aibă sau să nu aibă nevoie de o revizie, dar în care găseai săruri. Un membru al familie Mont fusese amiral; drept care, prin bizare colțuri de coridoare te pîndeau hărți vechi și ciudate, cu dragoni care șfichiuiau mările; un alt membru al familiei Mont, bunicul lui Sir Lawrence, al șaptelea baronet, fusese amator de curse de cai, și anatomia calului pur-sînge, precum și jockeii din perioada sa (1860-1883) puteau fi studiați pe pereți. Cel de-al șaselea baronet care, fiind om politic, trăise mai mult decît ceilalți, lăsase gravuri din perioada victoriană timpurie*, înfățișîndu-le pe soția și fiicele sale în crinoline**, și pe el cu favoriți, Exteriorul casei era în stil carolian***, temperat ici-colo de fragmente georgiene**** sau chiar victoriene, în locurile unde cel de-al șaselea baronet dăduse frîu liber înclinației sale de a moderniza. Dar singurul lucru cu adevărat modern era instalația de apă.
(...)
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I (În așteptare), ed. Miron. 1992, p. 58-59.

NOTE M.T:
* Regina Victoria a domnit în perioada 1837-1901.
** CRINOLÍNĂ, crinoline, s. f. Fustă lungă și foarte largă, în formă de clopot, susținută în interior de arcuri subțiri de oțel, la modă pe la mijloculsec. XIX; malacof. – Din fr. crinoline. 
Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/crinolin%C4%83)*** Carolina de Brandenburg-Ansbach (1683 – 1737) a fost soția regelui George al II-lea al Marii Britanii (1727-1760).
**** Regii George I, II, III și IV au domnit în Marea Britanie în perioada 1714-1830.

O veche familie nobilă din Anglia secolului XIX (THACKERAY 1862)

<
(...)
 Am avut pînă acum, o dată sau de două ori, ocazia să menționez un nobil conte și cu siguranță că nici un cititor serios nu va consimți ca domnia sa să treacă prin prezenta istorie, alături de mulțimea personajelor de rînd, fără ca noi să nu zăbovim asupra persoanei sale. Dacă numele de Burke sau Debrett vă sînt cît de cît familiare, atunci știți și că vechea familie Ringwood este de mult cunoscută pentru întinsele sale domenii și pentru fidelitatea față de coroana britanică.
În frămîntările care, din nefericire, au tulburat acest regat după detronarea ultimei case domnitoare, a fost implicată și familia Ringwood, alături de multe alte familii, dar la urcarea pe tron a Majestății Sale George al III lea (1), acestor divergențeli s-a pus capăt în chip fericit, iar monarhul nici c-a avut vreun supus mai loial și mai devotat decît sir John Ringwood, baronet de Wingate și Whipham Market. Prin influența lui, sir  John a trimis trei membri în Parlament, iar în vremurile periculoase și supărătoare ale războiului din America (2), această influență a fost exercitată neîntrerupt și atît de cordial în favoarea ordinii și coroanei, încît Majestatea sa a socotit nimerit să-l avanseze pe sir John la demnitatea de baron Ringwood. Fratele lui sir John, sir Francis Ringwood din Appleshaw, care a urmat magistratura, a fost și el investit cu titlul de baron la Curtea de Finanțe a Majestății sale. Primul baron, mort în 1786, l-a avut ca succesor pe cel mai mare dintre cei doi fii ai săi, John, al doilea baron și primul conte de Ringwood. Fratele domniei sale, onorabilul colonel Philip Ringwood a pierit pe cîmpul de luptă, acoperit de glorie, în fruntea regimentului său și pentru apărarea țării, în bătălia de la Busaco (3), 1810, lăsînd două fete, Louisa și Maria, care de atunci locuiau cu contele, unchiul lor.
Contele de Ringwood n-a avut decît un fiu, Charles, viconte de Cinqbars, care, din nefericire, s-a prăpădit în cel de-al douăzeci și doilea an al vieții, de tuberculoză. Așa că descendenții lui sir Francis Ringwood au devenit moștenitorii marilor moșii ale contelui, de la Wingate și Whipham Market, dar nu și ale titlurilor de noblețe conferite contelui și tatălui său.
Împreună cu lordul Ringwood locuiau cele două nepoate ale sale, fiicele răposatului său frate, colonelul Philip Ringwood, mort răposatului său frate, colonelul Philip Ringwood, mort în războiul din Spania*. Dintre ele, cea mai tînără, Louisa, era favorita lordului: și chiar dacă cele două tinere erau fiecare în posesia unei averi proprii considerabile, se spunea că unchiul lor avea să se îngrijească în continuare de ele, mai ales că nu era în relații prea bune cu vărul său, sir John din Shaw, care se alăturase partidului Whig, în vreme ce lordul era șeful partidului Tory (4).
Dintre cele două nepoate, cea mai mare, Maria, mai niciodată în favorurile unchiului ei, s-a măritat, în 1824, cu Talbot Twysden, Esq. (5), împuternicitul cu impozitele la „Powder and Pomatum Office”. Dar cea mai mică, Louisa, a atras asupra sa furia lordului prin fuga ei cu George Brand Firmin, Esq., doctor în medicină, un tînăr gentleman de la universitatea Cambridge, care veghease la căpătîiul lodului Cinqbars cînd acesta a murit la Neapole și adusese apoi corpul defunctului acasă, la castelul Wingate.
(...)

* Război național împotriva francezilor (1808-1814).
>

SURSA
William Thackeray, Peripețiile lui Philip..., ed. Univers / colecția Clasicii literaturii universale, Constanța, 1986, p. 50-52.

NOTE M.T.
(1) George III Hanovra (1738-1820) = Rege al Marii Britanii în perioada 1760-1820. (http://www.royal.gov.uk/HistoryoftheMonarchy/KingsandQueensoftheUnitedKingdom/TheHanoverians/GeorgeIII.aspx)
(2) Războiul de Independență al celor 13 colonii britanice din America de Nord a avut loc în perioada 1774-1783. (http://www.myrevolutionarywar.com/)
(3) In batalia de la Busaco, Portugalia, forțele britanice si portugheze, conduse de generalul britanic Wellington au înfrânt forțele franceze superioare conduse de mareșalul A. Massena. (http://www.britishbattles.com/peninsula/peninsula-busaco.htm)
(4) Whig a fost precursorul partidului liberal, iar Tory al celui conservator. (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/641802/Whig-and-Tory)
(5) Esquire = Titlu acordat unui gentleman britanic (http://dictionary.reference.com/browse/esquire).

Ministeriabili englezi in secolele XVIII-XIX (THACKERAY 1862)

<
(...)
Deşi sir John se declara pentru respectare - pe întreg pămintul - a drepturilor omului şi avea portretele lui Franklin (1), Lafayette (2) şi Washington (3) în biblioteca sa, lîngă ele atîrnau şi portretele strămoşilor săi, iar despre reprezentantul actual al familiei Ringwood avea părerea cea mai bună.
Personalitatea răposatului şef al familiei era vestită. Viata lordului Ringwood fusese agitată şi moravurile sale uşoare. Avusese însuşiri alese, fără-ndoială, dar nu le dedicase unui studiu serios, nici nu le îndreptase spre teluri folositoare. In tinereţe, un om nesăbuit, îsi schimbase tabieturile abia spre sfîrşitul vietii, datorită sănătăţii subrede şi devenise un pustnic, tot aşa cum o Anumită Persoană se călugarise.
Rămăsese pînă la sfîrşit o persoană frivolă şi nu a fost considerat niciodată un om de stat sau un cetăţean de vază; iar acest bărbat superficial, amator de placeri, fusese avansat la al treilea rang de pair, în vreme ce succesorul său, ce-l depăşea ca intelect şi moralitate, a rămas doar un simplu baronet. Cît de orb fusese ministerul care refuzase să recunoască talente şi calităţi atît de alese!
Dacă ar fi existat o virtute politică sau bun simţ în guvernarea naţiunii, merite ca ale lui sir John nu ar fi putut trecute cu vederea. Numai că miniştrii formau o familie, o clică notorie, în cadrul căreia se ajutau unii pe alţii. Promovarea şi patronajul erau ruşinos monopolizate de membrii cîtorva familii, care nu erau nici pe departe oameni de afaceri mai buni şi mai de caracter şi nici nu aveau un arbore genealogic mai vechi (deşi naşterea, desigur, era o pură intîmplare) decît sir John. Intr-un cuvînt, pînă cind nu îi vor da un rang nobiliar, speranţele lui de a ajunge ministru erau foarte mici.
(...)
>

SURSA
William Thackeray, Peripetiile lui Philip..., ed. Univers / colectia Clasicii literaturii universale, Bucuresti, 1986, p. 584-585.

NOTE M.T.
* Benjamin Franklin (1706-1790) = Scriitor, savant si diplomat, unul dintre ``Parintii Fondatori`` ai SUA. (http://www.loc.gov/exhibits/franklin/)
** Marie-Joseph du Motier, marchiz de Lafayette (1757-1834) = Nobil francez, voluntar in Razboiul de Independenta al SUA (1774-1783) si politician in Franta republicana, imperiala si regalista (1789-1830) (http://rmc.library.cornell.edu/lafayette/exhibition/english/introduction/index.html)
*** George Washington (1732-1799) = Comandantul suprem al armatei americane in timpul Razboiului de Indepndendenta al SUA impotriva Marii Britanii, presedintele Conventiei Constituionale (1787) si primul presedinte al SUA (1789-1793; 1793-1797). (http://adevarul.ro/news/eveniment/video-george-washington-presedintele-american-pierdut-singura-data-1_50aeebde7c42d5a663a1ae85/index.html)

Necrologul contelui Ringwood in Anglia secolului XIX (THACKERAY 1862)

<
Primul și singurul conte de Ringwood se supuse soartei hărăzite atît lorzilor cît și oamenilor de rînd. Grăbindu-se spre magnifica lui reședință din Whipham Market, unde-și propusese să invite lume aleasă cu ocazia sărbătorilor de Crăciun, Excelența sa părăsi Londra abia întremat după un atac de gută, boală a cărui victimă fusese timp de cîțiva ani. Pesemne că boal îi atinsese și stomacul și îl biruise fără veste. La Turreys Regum, la vreo cincizeci de kilometri de reședința lui somptuoasă, unde obișnuia să se ospăteze în călătoriile lui regești spre casă, încpură să-l chinuie dureri îngrozitoare, cărora însoțitorii lui nu le acordară atenția cuvenită, căci de cîte ori această maladie dureroasă nu-i dădea pace, răcnea din răsputeri, iar limbajul și comportarea îi erau deosebit de violente. Refuză cu furie să trimită după doctor la Turreys și insistă să-și continue călătoria spre casă. Se număra printre acei oameni de modă veche, care n-ar fi călătorit în ruptul capului pe calea ferată (deși averea i-ar fi sporit considerabil dacă ar fi lăsat să treacă o cale ferată pe proprietatea lui); caii lui erau întotdeauna pregătiți la Popper`s Tavern, un cătun singuratic, l aapropae treizeci de kilometri de casa lui princiară. Ajungînd la Popper`s, nu făcu nici un semn, nu rosti nici un cuvînt, fapt care-i alarmă pe servitori. Cînd aprinseră lămpile trăsurii și se uitară înăuntru, în cupeu, văzură că lordul, proprietar al atîtor mii de pogoane de pămînt și, după cum vorbea lumea, al unor imense bogății, murise. Călătoria de la Turreys fusese ultimul drum dintr-o viață prosperă și, dacă nu admirată, cel puțin notorie și plină de strălucire.
„Răposatul John George, conte și baron Ringwood și viconte Cinqbars, și-a făcut intrarea în societate în perioada critică de dinaintea Revoluției franceze* și și-a început cariera ca prieten și tovarăș al Prințului de Wales**. Cînd Majestatea sa s-a retras din partidul Whig***, lordul Ringwood a aderat la partidul Tory**** și a primit, ca răsplată a fidelității sale, titlul de conte. Dar cu ocazia investirii lordului Steyne cu titlul de marchiz, lordul Ringwood s-a certat o vreme cu prietenul și stăpînul lui, socotind că i se desconsideraseră serviciile, dat fiind că nu i se conferise acel titlu. În diverse ocazii, votă împotriva guvernului, obligîndu-i pe candidații propuși de el în Camera Comunelor***** să voteze pentru partidul Whig. Nu s-a mai împăcat cu Majestatea sa, răposatul George al IV******, despre care obișnuia să vorbească cu asprime. Totuși Reforma Sistemului Electoral******* îl trecu defintiv de partea partidului Tory, al cărui mmebru a și rămas, fiind un suporter, dacă nu elocvent, cel puțin vehement al acetui partid. Se spunea despre el că era un moșier liberal, atîta timp cît arendașii lui nu i se împotriveau. Unicul lui fiu a murit prematur, iar Excelența sa nu a fost, pare-se, în relații bune cu ruda și succesorul său, sir John Ringwood, baronet de Appleshaw. Titlul de baron există în această familie veche de pe vremea domniei regelui George I********, cînd sir John Ringwood a fost înnobilat, iar sir Francis, fratele lui, intendent la vistieria statului, a fost avansat la rangul de baronet de către primul nostru suveran din casa de Hanovra.”
Așa suna articolul pe care l-am citit împreună cu soția mea în dimineața din ajunul Crăciunului, în vreme ce copiii noștri împodobeau candelabrele și oglinzile cu vîsc, pentru apropiata sărbătoare.

(...)
>

SURSA
William Thackeray, Peripețíile lui Philip..., ed. Univers / colecția Clasicii literaturii universale, București, 1986, p. 312-313.

NOTE M.T.
* 1789
** Printul mostenitor - viitorul George IV.
*** Liberal.
**** Conservator.
***** Camera inferioara a Parlamentului britanic.
****** George IV (1820-1830).
******* Reforma electorala din 1832 promovata de partidul Whig a anulat privilegiile localitatilor rurale medievale cu o populatie mica si a acordat drepturi noilor orase industriale cu o populatie mare. (http://www.crispedia.ro/Reforma_electorala_din_1832_din_Anglia)
******** George I (1714-1727). Ducatul protestant Hanovra era unul din cele 360 de state ale Sfantului Imperiu Roman de Natiune Germana (962-1806). (http://optdolari.blogspot.com/2011/03/politica-angliei-in-perioada-domniei.html)

Originile normande ale unor familii nobiliare engleze decăzute (HARDY 1891)

<
- (…) De fapt ți-am spus sir John din pricina unor descoperiri pe care le-am făcut de curînd, pe cînd cercetam genealogiile familiilor de pe meleagurile astea ca să întocmesc o nouă istorie a comitatului. Sînt pastorul Tringham din Stagfoot Lane, specialist în antichități. Dar ia spune-mi, Durbeyfield, nu știai că ești urmaș direct din vechea familie a cavalerilor d’Urberville, ce se trag din Sir Pagan d’Urberville, renumitul cavaler care, așa cum reiese din arhivele mănăstirii Battle, a venit din Normandia cu Wilhelm Cuceritorul (1)?

-Zău dacă am auzit vreodată de una ca asta, părinte.

-Și totuși așa e… Ia ridică puțin bărbia să-ți văd mai bine profilul… Da, da… nasul… și bărbia familiei d’Urberville … puțin degenerate, ce-i drept. Străbunul dumitale, sir John, a fost unul dintre cei 12 cavaleri care au luptat alături de seniorul normand d’Estremavilla la cucerirea comitatului Glamorganshire. Ramuri ale familiei dumitale au avut castele răspândite prin mai toată regiunea. Numele lor sînt consemnate în codicele tezaurului de pe vremea regelui Ștefan (2). Unul dintre strămoșii dumitale din timpul regelui Ioan (3), de bogat ce era, a dăruit cavalerilor Ospitalieri (4) un întreg domeniu, ca să nu-ți mai spun că în timpul domniei lui Eduard al II lea (5) strămoșul dumitale Briand a fost chemat la Westminter să ia parte la marele consiliu. Ați decăzut puțin în timpul lui Oliver Cromwell (1), dar fără urmări serioase, iar sub domnia lui Carol al II lea (2) ați fost făcuți cavaleri ai ordinului „Stejarul Regal” ca răsplată că l-ați slujit cu credință pe rege... Da, da, au existat generații întregi de sir John în familia dumitale și dacă titlul de cavaler s-ar moșteni, așa cum se moștenește cel de baronet, cînd bărbații erau cavaleri din tată în fiu, dumneata ai fi acum sir John.

-Nu mai spune!

-Da, da! Cu alte cuvinte, încheie plin de convingere pastorul, bătându-se cu cravașa peste picior, aproape că-n toată Anglia nu mai există familie ca a dumitale.

-Să fiu al naibii dacă-mi vine să dau crezare urechilor... spuse Durbeyfield. Și eu care-n totți anii ăștia am umblat de colo-colo, de parcă aș fi  fost cel mai prăpădit om din toată parohia... Și de cînd le știi pe toate astea, părinte Tringham?

Pastorul îi spuse că, după cîte știa el, lumea cam uitase de lucrurile astea și oamenii de prin partea locului abia dacă-și aminteau de ele. El însuși – povestea pastorul – își începu cercetările în primăvara trecută. Într-o zi, pe vremea cînd studia evoluția familiei d’Urberville, trecuse pe lîngă precupeț și observase că pe trăsurica lui era scris numele de Durbeyfield. Asta îl hotărî pe pastor să facă cercetări în legătură cu tatăl și bunicul acestuia. După un timp nu mai avu nici o îndoială… totul era limpede.

-La început, spuse pastorul, eram hotărît să nu te necăjesc cu asemenea vești care nu-ți folosesc la nimic, dar pornirile sînt uneori mai puternice decît judecata, și pe urmă m-am gîndit că poate știi ceva.

-Drept să-ți spun, mi-a ajuns mie la urechi de cîteva ori că înainte de a se fi statornicit la Blackmoor, neamurile mele ar fi cunoscut și zile mai bune. Dar nu m-am sinchisit. Mi-am zis că pesemne avusesem odată doi cai în loc de unul, cît avem acum. E-adevărat că am acasă o lingură veche de argint și o pecete de-aia veche, dar Doamne iartă-mă ce poți face cu o lingură și o pecete? Și cînd te gândești că tot timpul eu și nobilii ăștia d’Urberville eram de-același neam. De fapt auzisem eu că străbunicul avea o taină și că nu-i plăcea să spună de unde se trage. Dar, dacă-i vorba pe-așa, ia zi, părinte, unde se află sălașul nostru acum? Adică unde locuim noi, familia d’Urberville?

-Nicăieri. Ca familie seniorială, familia d’Urberville s-a stins.

-Asta-i rău!

-Deh! … S-a stins adică ceea ce mincinoasele cronici de familie numesc linia bărbătească… adică s-a degenerate, s-a pierdut.

-Bine, dar atunci unde suntem îngropați?

-La Kingsbere-sub-Greenhill. Acolo vă odihniți,așezați rînduri, rînduri. Acolo… sub arcade, în cavouri, sub baldachinele de marmură de Purbeck, pe care sînt săpate emblemele familiei.

-Dar castelele și domeniile neamurilor mele unde sînt?

-Nu mai aveți nici castele, nici domenii.

-Aaa! Și nici pămînturi?

-Nici. Cu toate că odinioară nu vă puteați plînge, ba dimpotrivă. După cum ți-am mai spus, familia dumitale avea multe ramuri. Aveați în acest comitat o reședință la Kingsbere, alta la Shelton, o alta la Millpond, una la Lullstead, și încă una la Wellbridge.

-Și toate astea n-or să mai fie niciodată ale noastre?

-Asta n-aș putea să-ți spun!

-Și dumneata ce zici să fac, domnule pastor? îl întrebă Durbeyfiled după un timp.

--Păi, nimic! Nimic decît să te împaci cu gîndul că „și cei mai puternici se prăbușesc”. De altfel ce ți-am povestit eu poate fi de folos doar istoricilor și genealogilor locali – și asta încă nu cine știe ce – că doar mai există printre sătenii noștri din comitat destule familii aproape tot atît de strălucite ca a dumitale.

NOTE TRADUCĂTOR

(1)Wilhelm I Cuceritorul (1027-1087) – duce de Normandia și rege al Angliei între 1066-1087. În 1066 cu ajutorul unor oști de normanzi și francezi, el a cucerit Anglia, sfărîmînd cu cruzime rezistența populației locale.

(2)Ștefan de Blois = Rege al Angliei între 1135 și 1145.

(3)Ioan  fără de Țară (1167-1216) = Rege al Angliei între 1199 și 1216.

(4)Ordin religios cu caracter militar, ai cărui membri se numeau de fapt „Cavaleri ai Sf. Ioan din Ierusalim” și erau cunoscuți sub numele de „Ospitalieri”, ordinul fiind înființat într-un spital din Ierusalim (anul 1048).

(5)Rege al Angliei între 1307 și 1327.

(1)Oliver Cromwell (1599-1658) – fruntaș al revoluției burgheze din Anglia seciolului XVII, conducătorul independenților – partidul burgheziei commercial-industriale mijlocii și al nobilimii mijlocii îmburghezite.

(2)Rege al Angliei între 1660 și 1685.

(...)
>

SURSA

Thomas Hardy, Tess d’Urberville*, trad. E. Cincea & C. Ralea, editurile Universul & Calistrat Hogaș, București, 1992, pp. 6-8.

NOTĂ M. T.
* Cristina Stancu, Tess d’Urberville sau tortura prejudecăţilor, 9 septembrie 2013 (http://www.bookblog.ro/recenzie/tess-durberville-sau-tortura-prejudecatilor/)