Istoria localității englezești Marlow de pe fluviul Tamisa (JEROME 1889)

< Marlow este unul din cele mai plăcute centre riverane pe care le cunosc. E un orășel plin de viață - nu din cale afară de pitoresc în general, e adevărat, totuși nu lipsit de cîteva unghere răpitoare - arcade vînjoase din podul zdruncinat al Timpului, pe care fantezia noastră rătăcește îndărăt, spre zilele cînd Marlow era proprietatea saxonului* Algar** înainte ca Wilhelm Cuceritorul*** să-l fi înhățat pentru a-l dărui reginei Matilda****, înainte de a trece în stăpînirea earl*****-ilor din Warwick****** sau a multîncercatului lord Paget*******, sfetnicul a patru suverani succesivi. (...) >

Sursa
J. K. Jerome, Trei într-o barcă, ed. Tineretului, București, 1966, p. 214.

Note M. T.
* saxoni = Trib din ramura vestică a popoarelor germanice. care au cucerit Britania după 410, când armata și administrația romană s-au retras din provincie. (www.historia.ro)
** Algar (?-1059) = earl de Mercia. (www.prathergenealogy
com)
*** Wilhelm / Guillaume (1028-1087) = Fiu nelegitim al lui Robert II, ducele Normandiei, vasal al regelui Franței. Duce al Normandiei ca Wilhelm II Bastardul (1035-1087). În 1066, în urma victoriei de la Hastings împotriva ultimului rege saxon Harold II, a cucerit Anglia, al cărei rege a devenit cu numele William I Cuceritorul (1066-1087). (www.historia.ro)
**** Matilda = Fiica contelui de Flandra (azi în Belgia). În 1051 s-a căsătorit cu Wilhelm II, ducele Normandiei. (www.historia.ro)
***** earl = Rang nobiliar britanic, cu origine saxonă, mai mare decît vicontele și mai mic decât marchizul. (eng.oxforddictionaries.com)
****** earl de Warwick (vestul Angliei) = Unul din cele mai prestigioase titluri nobiliare britanice, a fost creat în 1088 de regele William II al Angliei. (eng.wikipedia.org)
******* William Paget (1506-1563) = Primul baron Paget în 1549. Demnitar al regilor Henric VIII Tudor (1509-1547) și a urmașilor săi Eduard VI 1547-1553) și Maria I (1553-1558). (eng.wikipedia.org)

Castelul unei famiiii nobiliare engleze medievale în secolul XX (GALSWORTHY 1931)

<
(...)
Condaford Grange trecuse în anul 1217 din proprietatea familiei De Campfort* (de la care i se trăgea numele) în posesia familiei Cherell, al cărui nume era ortografiat atunci Kerwell și uneori Keroual, după dispoziția scribului**. Istoria acestei treceri avea o notă romantică, pentru că tînărul Kerwell care căpătase domeniul în urma căsătoriei cu o tînără De Campfort, se căpătuise cu acea domnișoară salvînd-o de un porc mistreț. Era un tip lipsit de avere, al cărui tată, un francez din Guyana***, venise în Anglia după cruciada lui Richard****; iar ea era moștenitoarea moșierilor De Campfort. Mistrețul fusese încorporat în blazonul***** familiei și unii se întreabă dacă mistrețul din blazon a generat povestea, mai curînd decît povestea să fi scos la iveală mistrețul. În orice caz, unele porțiuni ale clădirii fuseseră certificate de constructori experți ca datînd din secolul al XII lea. De bună seamă, casa fusese înconjurată pe vremuri de un șanț de apărare; dar sub domnia reginei Anna******, un Cherell adept al restaurațiilor*******, convins poate că va urma un mileniu de pace, eventual incomodat de insecte, drenase locul, așa încît doar cîteva urme mai indicau  existența, cîndva, a unui șanț.
Răposatul Sir Conway, fratele mai mare al episcopului, căruia i se conferise în 1901 rangul de Cavaler odată cu o numire în Spania, fusese în serviciul diplomatic. Drept care lăsase domeniul de izbeliște. Cavalerul murise la postul său în 1904, și procesul de neglijare a casei a fost continuat de către fiul său mai vîrstnic, actualul Sir Conway, care, aflat permanent în cadrele armatei, nu avusese decît prilejuri rare de a locui la Condaford, pînă după Războiul Mondial**. Acum însă că se mutase acolo, conștiința că oameni cu același sînge cu el viețuiseră în acele locuri încă de pe vremea lui Wilhelm Cuceritorul* îl stimulase să facă tot ce-i va sta în putință pentru a restaura clădirea, astfel încît la vremea aceasta arăta, fără mari pretenții, îngrijită la exterior și confortabilă la interior
(...)
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherell, trad. A. Ralian, vol. I, ed. Miron, București, pp. 13-14.

NOTE M.T.
* Nume de rezonanță franceză, ca urmare a cuceririi Angliei de către Wilhelm Cuceritorul, ducele Normandiei.
** SCRIB, scribi, s. m. 1. (La vechii egipteni) Funcționar inferior având atribuții de contabil și de copist. 2. Persoană care redacta sau copia acte.3. Scriitor sau gazetar fără valoare, de obicei aservit unui partid politic. 4. Cărturar la vechii evrei care tălmăcea cărțile lui Moise și interpreta poporului nomele juridice. – Din fr. scribe, lat. scriba. Sursa: DEX '09 (2009)
*** Guyenne (Guienne) = Regiune istorică în sud-vestul Franței. Domeniu al regilor Angliei, a fost recuperat defintiv de regii Franței în 1453, la sfârșitul Războiului de 100 de ani. (http://www.britannica.com/place/Guyenne)
**** Richard I Plantagenet Inimă de Leu (1157-1199) = Rege al Angliei (1189-1199). A fost unul dintre conducătorii Cruciadei III în Palestina ocupată de musulmani. (http://www.antena3.ro/externe/noile-analize-facute-inimii-regelui-richard-i-numit-si-inima-de-leu-contrazic-ipoteza-otravirii-205405.html)
***** BLAZÓN, blazoane, s. n. Ansamblu de semne convenționale care constituie emblema unui stat, a unei provincii, a unui oraș, a unei familii nobile, a unei bresle etc.; armoarii. – Din fr. blason. 
Sursa: DEX '09 (2009) ****** Anne Stuart (1665-1714) = Regină a Angliei, Scoției și Irlandei (1702-1707). Regină a Marii Britanii și Irlandei (1707-1714). (http://www.britroyals.com/kings.asp?id=anne)****** Restaurația = Actul politic al revenirii pe tron a dinastiei Stuart în 1660, prin Carol II, fiul lui Carol I (1625-1649), și unchiul Annei. (http://www.britroyals.com/kings.asp?id=charles2)

Originile normande ale unor familii nobiliare engleze decăzute (HARDY 1891)

<
- (…) De fapt ți-am spus sir John din pricina unor descoperiri pe care le-am făcut de curînd, pe cînd cercetam genealogiile familiilor de pe meleagurile astea ca să întocmesc o nouă istorie a comitatului. Sînt pastorul Tringham din Stagfoot Lane, specialist în antichități. Dar ia spune-mi, Durbeyfield, nu știai că ești urmaș direct din vechea familie a cavalerilor d’Urberville, ce se trag din Sir Pagan d’Urberville, renumitul cavaler care, așa cum reiese din arhivele mănăstirii Battle, a venit din Normandia cu Wilhelm Cuceritorul (1)?

-Zău dacă am auzit vreodată de una ca asta, părinte.

-Și totuși așa e… Ia ridică puțin bărbia să-ți văd mai bine profilul… Da, da… nasul… și bărbia familiei d’Urberville … puțin degenerate, ce-i drept. Străbunul dumitale, sir John, a fost unul dintre cei 12 cavaleri care au luptat alături de seniorul normand d’Estremavilla la cucerirea comitatului Glamorganshire. Ramuri ale familiei dumitale au avut castele răspândite prin mai toată regiunea. Numele lor sînt consemnate în codicele tezaurului de pe vremea regelui Ștefan (2). Unul dintre strămoșii dumitale din timpul regelui Ioan (3), de bogat ce era, a dăruit cavalerilor Ospitalieri (4) un întreg domeniu, ca să nu-ți mai spun că în timpul domniei lui Eduard al II lea (5) strămoșul dumitale Briand a fost chemat la Westminter să ia parte la marele consiliu. Ați decăzut puțin în timpul lui Oliver Cromwell (1), dar fără urmări serioase, iar sub domnia lui Carol al II lea (2) ați fost făcuți cavaleri ai ordinului „Stejarul Regal” ca răsplată că l-ați slujit cu credință pe rege... Da, da, au existat generații întregi de sir John în familia dumitale și dacă titlul de cavaler s-ar moșteni, așa cum se moștenește cel de baronet, cînd bărbații erau cavaleri din tată în fiu, dumneata ai fi acum sir John.

-Nu mai spune!

-Da, da! Cu alte cuvinte, încheie plin de convingere pastorul, bătându-se cu cravașa peste picior, aproape că-n toată Anglia nu mai există familie ca a dumitale.

-Să fiu al naibii dacă-mi vine să dau crezare urechilor... spuse Durbeyfield. Și eu care-n totți anii ăștia am umblat de colo-colo, de parcă aș fi  fost cel mai prăpădit om din toată parohia... Și de cînd le știi pe toate astea, părinte Tringham?

Pastorul îi spuse că, după cîte știa el, lumea cam uitase de lucrurile astea și oamenii de prin partea locului abia dacă-și aminteau de ele. El însuși – povestea pastorul – își începu cercetările în primăvara trecută. Într-o zi, pe vremea cînd studia evoluția familiei d’Urberville, trecuse pe lîngă precupeț și observase că pe trăsurica lui era scris numele de Durbeyfield. Asta îl hotărî pe pastor să facă cercetări în legătură cu tatăl și bunicul acestuia. După un timp nu mai avu nici o îndoială… totul era limpede.

-La început, spuse pastorul, eram hotărît să nu te necăjesc cu asemenea vești care nu-ți folosesc la nimic, dar pornirile sînt uneori mai puternice decît judecata, și pe urmă m-am gîndit că poate știi ceva.

-Drept să-ți spun, mi-a ajuns mie la urechi de cîteva ori că înainte de a se fi statornicit la Blackmoor, neamurile mele ar fi cunoscut și zile mai bune. Dar nu m-am sinchisit. Mi-am zis că pesemne avusesem odată doi cai în loc de unul, cît avem acum. E-adevărat că am acasă o lingură veche de argint și o pecete de-aia veche, dar Doamne iartă-mă ce poți face cu o lingură și o pecete? Și cînd te gândești că tot timpul eu și nobilii ăștia d’Urberville eram de-același neam. De fapt auzisem eu că străbunicul avea o taină și că nu-i plăcea să spună de unde se trage. Dar, dacă-i vorba pe-așa, ia zi, părinte, unde se află sălașul nostru acum? Adică unde locuim noi, familia d’Urberville?

-Nicăieri. Ca familie seniorială, familia d’Urberville s-a stins.

-Asta-i rău!

-Deh! … S-a stins adică ceea ce mincinoasele cronici de familie numesc linia bărbătească… adică s-a degenerate, s-a pierdut.

-Bine, dar atunci unde suntem îngropați?

-La Kingsbere-sub-Greenhill. Acolo vă odihniți,așezați rînduri, rînduri. Acolo… sub arcade, în cavouri, sub baldachinele de marmură de Purbeck, pe care sînt săpate emblemele familiei.

-Dar castelele și domeniile neamurilor mele unde sînt?

-Nu mai aveți nici castele, nici domenii.

-Aaa! Și nici pămînturi?

-Nici. Cu toate că odinioară nu vă puteați plînge, ba dimpotrivă. După cum ți-am mai spus, familia dumitale avea multe ramuri. Aveați în acest comitat o reședință la Kingsbere, alta la Shelton, o alta la Millpond, una la Lullstead, și încă una la Wellbridge.

-Și toate astea n-or să mai fie niciodată ale noastre?

-Asta n-aș putea să-ți spun!

-Și dumneata ce zici să fac, domnule pastor? îl întrebă Durbeyfiled după un timp.

--Păi, nimic! Nimic decît să te împaci cu gîndul că „și cei mai puternici se prăbușesc”. De altfel ce ți-am povestit eu poate fi de folos doar istoricilor și genealogilor locali – și asta încă nu cine știe ce – că doar mai există printre sătenii noștri din comitat destule familii aproape tot atît de strălucite ca a dumitale.

NOTE TRADUCĂTOR

(1)Wilhelm I Cuceritorul (1027-1087) – duce de Normandia și rege al Angliei între 1066-1087. În 1066 cu ajutorul unor oști de normanzi și francezi, el a cucerit Anglia, sfărîmînd cu cruzime rezistența populației locale.

(2)Ștefan de Blois = Rege al Angliei între 1135 și 1145.

(3)Ioan  fără de Țară (1167-1216) = Rege al Angliei între 1199 și 1216.

(4)Ordin religios cu caracter militar, ai cărui membri se numeau de fapt „Cavaleri ai Sf. Ioan din Ierusalim” și erau cunoscuți sub numele de „Ospitalieri”, ordinul fiind înființat într-un spital din Ierusalim (anul 1048).

(5)Rege al Angliei între 1307 și 1327.

(1)Oliver Cromwell (1599-1658) – fruntaș al revoluției burgheze din Anglia seciolului XVII, conducătorul independenților – partidul burgheziei commercial-industriale mijlocii și al nobilimii mijlocii îmburghezite.

(2)Rege al Angliei între 1660 și 1685.

(...)
>

SURSA

Thomas Hardy, Tess d’Urberville*, trad. E. Cincea & C. Ralea, editurile Universul & Calistrat Hogaș, București, 1992, pp. 6-8.

NOTĂ M. T.
* Cristina Stancu, Tess d’Urberville sau tortura prejudecăţilor, 9 septembrie 2013 (http://www.bookblog.ro/recenzie/tess-durberville-sau-tortura-prejudecatilor/)