<
(...)
- Populația va fi de 8 miliarde în 2025.
- Cea mai importantă rată de creștere a populației se înregistrează în Africa, Asia, America de Sud (țările lumii a treia).
(...)
- Deși producția de cereale a crescut de 2,5 ori, producția de carne de 3 ori, de lapte de 2 ori între anii '50 și '85, se înregistrează extinderea foametei în lume.
(...)
- Până în 2005 (2050?), 50% din populație va trăi în comunități urbane.
- Între anii '50 - '85, orașele din țările industriale și-au dublat populația, în timp ce în țările sărace populația s-a cvadruplat.
(...)
- Până în 2025 consumul energetic va crește cu 40% față de 1980.
- Cele mai folosite surse de energie sunt: 53% combustibili fosili (50% petrol, 30% cărbune, 20% gaze), hidroenergia 30%, energia nucleară 15%, biogazul 2%.
(...)
- Între anii '50 și '87 producția de bunuri de consum a crescut de șapte ori, iar exploatarea minereurilor de trei ori.
(...)
- Până în 2010 capturile durabile de pește nu vor putea depăși 30 milioane tone/an.
(...)
- Managementul resurselor oceanice este reglementat de convenția din 1972 privind prevenirea poluării marine (Convenția de la Londra*) și Convenția asupra Mării a Națiunilor Unite din 1982**.
- Managementul resurselor antarctice este reglementat de Tratatul Antarctic***, care stabilește interdicția exploatării de minereuri din solul Antarcticii și faptul că țările lumii a treia sunt excluse de la luarea deciziilor în această privință.
- Managementul spațiului extraterestru este stablit de un tratat din 1967****. Creșterea cantității de reziduuri care plutesc în atmosferă sau în spațiul extra-atmosferic generează un număr mare de probleme în comunicarea satelitară.
(...)
>
Sursa
C. Bucovală & M. Cândea, Metode moderne de educație pentru mediu, Constanța, 2003, pp. 52-53.
Note M. T.
* Convenția de la Londra a fost semnată la 13 noiembrie 1972 și a intrat în vigoare în 1975, fiind semnată de 89 de entități în septembrie 2016. (www.imo.org/eng/)
** Convenția ONU asupra dreptului mării a fost semnată la 10 decembrie 1982 în Jamaica și a intrat în vigoare la 16 noiembrie 1994, după ce a fost ratificată de 60 de state. Aceasta era rezultatul Conferinței ONU asupra mării din 1973-1982 și înlocuia tratate din 1958. (www.monitoruljuridic.ro)
*** Tratatul Antarctic a fost semnat la Washington, la 1 decembrie 1959 de 12 state care aveau stații de cercetare științifică pe continentul situat la sud de paralela 60 de grade latitudine sudică: SUA, URSS, Marea Britanie, Franțta, Japonia, Norvegia, Belgia, Argentina, Chile, Africa de Sud, Australia, Noua Zeelandă. Tratatul a intrat în vigoare la 23 iunie și a mai fost semnat de 35 de state, printre care și România în 1971. (www.monitoruljuridic.ro)
**** Tratatul privind folosirea spațiului extraatmosferic a fost semnat la 27 ianuarie 1967 de SUA, URSS și Marea Britanie. (lege5.ro)
Se afișează postările cu eticheta foamete. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta foamete. Afișați toate postările
duminică, 11 februarie 2018
duminică, 17 iulie 2016
Un occidental integrat în Orient în secolul XX (BROMFIELD 1933-7)
<
(...)
„Aș putea pleca împreună cu Edwina în altă parte a lumii, gîndi el, în Malaezia, în Indonezia sau chiar în China, și să luăm totul de la început. Și acolo aș putea fi util. Mi-aș continua lucrul, iar ea s-ar bucura de liniște.” Dar își dădu seama că toate acestea erau lipsite de sens, așa cum sînt de pildă, romanele și filmele occidentale. Nu ar putea să fugă împreună de aici, fără să se distrugă și ea și el. Nu ar putea fi posibil să părăsească această Indie crudă și magnifică, fiindcă îi intrase în sînge. Cambridge*, Școala de medicină, ideile noi, pînă și femeile cu care se culcase în occident nu izbutiseră să-l schimbe. El nu făcea parte din lumea Occidentală. Aparținea acestei vaste țări bîntuită de secetă, de bruște și teribile inundații, de foamete și cutremure, o țară cu temple multe și cu jungle uriașe care se desfășurau pînă la porțile orașelor. Și cînd își aminti de nostalgia pe care o încercase în toți acei lungi ani petrecuți în vest își dădu seama că nu-i va mai fi cu putință să mai părăsească vreodată India.
(..) Și murmurul acela, constată el brusc înspăimîntat, era o manifestare a unei voci dinlăuntrul său, a unei înțelepciuni tot atît de veche ca și India însăși. Această înțelepciune ancestrală îl avertiza că ea trebuie să moară, fiindcă așa hotărîseră zeii**, fiindcă așa îi era scris și lui și ei. (...)
(...) Ea trebuia să moară fiindcă era prea obosită spre a se mai lupta să trăiască. Simțise acest lucru în vreme ce stătea pe marginea patului și îi vorbea. De acea îi ceruse ea să-l vadă pe Ransome. Edwina era asemenea acelor nenorociți famelici din castele de jos care nu fac nici un efort spre a trăi, fiindcă le este mai ușor să moară.
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne***, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, pp. 579-580.
NOTE M. T.
* În 1209 o parte din studenții de la Oxford, cea mai veche universitate engleză, au părăsit-o în urma unei dispute și au întemeiat a doua cea mai veche universitate engleză la Cambridge. (https://www.cam.ac.uk/about-the-university/history/early-records)
** Hinduismul este o religie politeistă. (http://www.crestinortodox.ro/religiile-lumii/hinduism/)
*** Cristina Teodorescu, 21 februarie 2007 (http://www.bookblog.ro/x-woodisor/vin-ploile/)
(...)
„Aș putea pleca împreună cu Edwina în altă parte a lumii, gîndi el, în Malaezia, în Indonezia sau chiar în China, și să luăm totul de la început. Și acolo aș putea fi util. Mi-aș continua lucrul, iar ea s-ar bucura de liniște.” Dar își dădu seama că toate acestea erau lipsite de sens, așa cum sînt de pildă, romanele și filmele occidentale. Nu ar putea să fugă împreună de aici, fără să se distrugă și ea și el. Nu ar putea fi posibil să părăsească această Indie crudă și magnifică, fiindcă îi intrase în sînge. Cambridge*, Școala de medicină, ideile noi, pînă și femeile cu care se culcase în occident nu izbutiseră să-l schimbe. El nu făcea parte din lumea Occidentală. Aparținea acestei vaste țări bîntuită de secetă, de bruște și teribile inundații, de foamete și cutremure, o țară cu temple multe și cu jungle uriașe care se desfășurau pînă la porțile orașelor. Și cînd își aminti de nostalgia pe care o încercase în toți acei lungi ani petrecuți în vest își dădu seama că nu-i va mai fi cu putință să mai părăsească vreodată India.
(..) Și murmurul acela, constată el brusc înspăimîntat, era o manifestare a unei voci dinlăuntrul său, a unei înțelepciuni tot atît de veche ca și India însăși. Această înțelepciune ancestrală îl avertiza că ea trebuie să moară, fiindcă așa hotărîseră zeii**, fiindcă așa îi era scris și lui și ei. (...)
(...) Ea trebuia să moară fiindcă era prea obosită spre a se mai lupta să trăiască. Simțise acest lucru în vreme ce stătea pe marginea patului și îi vorbea. De acea îi ceruse ea să-l vadă pe Ransome. Edwina era asemenea acelor nenorociți famelici din castele de jos care nu fac nici un efort spre a trăi, fiindcă le este mai ușor să moară.
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne***, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, pp. 579-580.
NOTE M. T.
* În 1209 o parte din studenții de la Oxford, cea mai veche universitate engleză, au părăsit-o în urma unei dispute și au întemeiat a doua cea mai veche universitate engleză la Cambridge. (https://www.cam.ac.uk/about-the-university/history/early-records)
** Hinduismul este o religie politeistă. (http://www.crestinortodox.ro/religiile-lumii/hinduism/)
*** Cristina Teodorescu, 21 februarie 2007 (http://www.bookblog.ro/x-woodisor/vin-ploile/)
sâmbătă, 9 iulie 2016
Nou versus vechi în India colonială britanică (BROMFIELD 1933-7)
<
(...)
Aprovizionarea începuse să funcționeze. Mei, grîu și orez soseau din satele învecinate și dinspre porturile maritime. Rașid avusese grijă de asta. Care trase de boi veneau pînă la cinci mile de oraș, circulînd anevoie pe drumurile desfundate de ploi. Acolo grînele erau depozitate, pînă ce veneau culii* și alte care cu boi din oraș spre ale lua. Maiorul spusese că această cloacă infectă trebuie izolată, iar Rașid cu poliția lui mahrattă** și colonelul Ranjit Singh cu soldații săi sikh*** aveau grijă ca ordinele sale să fie executate. India nouă lupta împotriva celei vechi; India care adoptase tot ce era mai bun din Occident, se războia cu India viermuitoare, care fugea împanicată din calea foametei și a bolilor. Ideea că o minoritate trebuie să sufere pentru binele majorității era cu totul nouă în India. Era o lecție pe care trebuiau să o învețe și negustorii intimidați dar gata oricînd să cîrtească, și ceilalți afaceriști, precum preoții și superstițioșii ca acel Mr. Bnnerjee.
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne****, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, pp. 476-477.
NOTE M. T.
* CÚLI, culi, s. m. (Rar) Muncitor asiatic sau african necalificat, care lucrează (cu ziua) pentru o remunerație mică. – Din engl., fr. coolie. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/culi)
** Mahratta / Maratha = Castă de războinici hinduși, care în secolul XVII au format un stat în vestul Indiei pentru a se opune Marilor Moguli musulmani din nord. Statul maratha a fost cucerit de britanici după trei războaie care s-au încheiat în 1818. (http://www.gatewayforindia.com/history/maratha.htm)
*** Sikhism - Religie monoteistă apărută în secolul XV în regiunea Punjab (India), care are azi 30 milioane de credincioși. (http://www.bbc.co.uk/religion/religions/sikhism/history/history_1.shtml)
**** Cristina Teodorescu, 21 februarie 2007 (http://www.bookblog.ro/x-woodisor/vin-ploile/)
(...)
Aprovizionarea începuse să funcționeze. Mei, grîu și orez soseau din satele învecinate și dinspre porturile maritime. Rașid avusese grijă de asta. Care trase de boi veneau pînă la cinci mile de oraș, circulînd anevoie pe drumurile desfundate de ploi. Acolo grînele erau depozitate, pînă ce veneau culii* și alte care cu boi din oraș spre ale lua. Maiorul spusese că această cloacă infectă trebuie izolată, iar Rașid cu poliția lui mahrattă** și colonelul Ranjit Singh cu soldații săi sikh*** aveau grijă ca ordinele sale să fie executate. India nouă lupta împotriva celei vechi; India care adoptase tot ce era mai bun din Occident, se războia cu India viermuitoare, care fugea împanicată din calea foametei și a bolilor. Ideea că o minoritate trebuie să sufere pentru binele majorității era cu totul nouă în India. Era o lecție pe care trebuiau să o învețe și negustorii intimidați dar gata oricînd să cîrtească, și ceilalți afaceriști, precum preoții și superstițioșii ca acel Mr. Bnnerjee.
(...)
>
SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne****, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, pp. 476-477.
NOTE M. T.
* CÚLI, culi, s. m. (Rar) Muncitor asiatic sau african necalificat, care lucrează (cu ziua) pentru o remunerație mică. – Din engl., fr. coolie. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/culi)
** Mahratta / Maratha = Castă de războinici hinduși, care în secolul XVII au format un stat în vestul Indiei pentru a se opune Marilor Moguli musulmani din nord. Statul maratha a fost cucerit de britanici după trei războaie care s-au încheiat în 1818. (http://www.gatewayforindia.com/history/maratha.htm)
*** Sikhism - Religie monoteistă apărută în secolul XV în regiunea Punjab (India), care are azi 30 milioane de credincioși. (http://www.bbc.co.uk/religion/religions/sikhism/history/history_1.shtml)
**** Cristina Teodorescu, 21 februarie 2007 (http://www.bookblog.ro/x-woodisor/vin-ploile/)
joi, 12 aprilie 2012
Biografia dictatorului sovietic Iosif Stalin (1879-1953) (AXELROD & PHILLIPS 1995)
<
(...) El atacat apoi aripa dreaptă a partidului, condusă de Nikolai Buharin. În decurs de un an, opoziția de stînga și de dreapta au fost nimicite, iar Stalin a devenit dictatorul absolut al Uniunii Sovietice.
S. își propunea să transforme Uniunea Sovietică dintr-o țară eminamente agrară într-o putere industrială modernă. Pentru a atinge acest obiectiv era dispus să sacrifice vieți omenești la o scară fără precedent. La sfîrșitul anului 1928 a expropriat terenurile fermierilor din clasa de mijloc („kulaci”), „deportîndu-i” sau omorîndu-i pe cei care opuneau rezistență. Regimul lui S. a pus în aplicare o serie de „planuri cincinale” prin care urmau să fie realizate colectivizarea și industrializarea. Administrația lui a finanțat industria exportînd cereale și alte produse, în ciuda foametei devastatorare care a bîntuit Uniunea Sovietică în 1932. Milioane de oameni care au opus rezistență au fost executați și mai multe milioane au murit de inaniție. Potrivit unei estimări din 1988 cu privire la numărul victimelor colectivizării forțate din 1928-1933, aceasta s-a ridicat la 25 milioane.
Pe parcursul primului plan cincinal, opoziția împotriva lui S. s-a materializat printr-o răscoală țărănească pe care dictatorul a înăbușit-o fără probleme. În momentul în care Congresul al XVII lea al partidului și-a manifestat sprijinul pentru Serghei Kirov, un moderat și un potențial rival, S. a pus la cale asasinarea lui în decembrie 1934. Ulterior, S. a folosit moartea lui Kirov ca pretext pentru a-i aresta pe cei mai mulți dintre oficiali de rang înalt ai partidului sub acuzația de a fi participat la un complot contrarevoluționar. Din 1936 pînă în 1938, el a inițiat o serie de procese publice în care oficiali de partid și mulți oameni din corpul de ofițeri ai Armatei Roșii au fost învinuiți de crime scandaloase sau acte de trădare. Rezultatul epurărilor a fost devastator. În 1939, 98 din cei 139 de membri ai Comitetului Central ales în 1934 fuseseră executați, iar 1108 din cei 1964 de delegați la Congresul al XVII lea arestați. Sub conducerea șefului KGB Lavrenti Beria, poliția secretă a arestat, executat, exilat sau întemnițat milioane de indivizi dintre cetățenii de rînd. În ajunul celui de-al doilea război mondial, S. distrusese orice opoziție serioasă și își teroriza țara, chiar dacă el o transformase într-un gigant industrial și crea în legătură cu el însuși un deșănțat cult al personalității.
În momentul în care Adolf Hitler și-a extins dominația în Europa la sfîrșitul anilor 1930, S. nu avea nici cea mai mică dorință de a se opune acestei antiteze ideologice la comunism. El a încercat să ajungă la o înțelegere cu puterile democratice occidentale, dar a fost respins. În acest condiții s-a orientat chiar spre Hitler, încheind un pact de neagresiune nazist-sovietic la 23 august 1939. După invadarea Poloniei de către Germania, S. a început să propage influența sovietică în vest, atacînd Finlanda la 30 noiembrie. Un război scurt, dar costisitor a dus la capitularea Finlandei la 12 martie 1940. Apoi, la 22 iunie 1941, Hitler a încălcat pactul de neagresiune invadînd Uniunea Sovietică.
La început, rezistența sovietică a fost necoordonată, deoarece în urma epurărilor lui S. Armata Roșie pierduse mii de ofițeri superiori. După o scurtă perioadă de panică și dezorganizare, S. a preluat personal comanda Armatei Roșii și a organizat o contraofensivă de o eficiență crescîndă. În condițiile amenințării reprezentate de înaintarea germană el acționat rapid pentru transferarea industriilor vitale spre est, în Siberia și în Asia Centrală. Pe de altă parte, a reunit poporul sovietic apelînd la patriotism și chiar a dizolvat Internaționala Comunistă și a reabilitat oficial Biserica Ortodoxă. În pofida epurărilor efectuate de el însuși în rîndurile corpului de ofițer, S. a identificat comandanți de nădejde - chiar străluciți - în mareșalii Gheorghi Jukov și Ivan Konev, sprijinindu-i în campaniile extrem de costisitoare, dar în cele din urmă victorioase împotriva invadatorilor.
La mijlocul războiului, S. cîștigase un mare prestigiu ca lider militar, ceea ce i-a conferit o poziție solidă la negocierile purtate cu Aliații la conferințele de al Teheran, Ialta și Postdam. La sfîrșitul războiului, mulți ruși - și nu numai ei - erau dispuși să treacă cu vederea grozăviile regimului lui S., în care ajunseseră să vadă un salvator al patriei sale.
Dar după ce a triumfat asupra lui Hitler, S. a instituit rapid un nou sistem de teroare și represiune, impunîndu-le țăranilor taxe uriașe și intentînd noi procese sub acuzația de sabotaj și conspirații. Imediat după victoria repurtată în cel de a-l doilea război mondial, el a extins sfera de influență sovetică în regiunile învecinate, instaurînd regimuri marionetă în statele din Balcani și Europa de Est. În felul acesta, el a creat ceea ce Winston Churchill a numit Cortina de Fier ce despărțea imperiul comunist de restul lumii și a declanșat „războiul rece” între țările aliate cu sovietele și Occident, „război” ce avea să dureze aproape patru decenii.
În 1953, S. a pretins că a descoperit un complot la nivelul corpului de medici al Kremlinului, iar poporul sovietic s-a cutremurat în pragul a ceea ce părea o iminentă desfășurare de epurări sîngeroase. Dar bătrînul dictator era bolnav în acel moment și la 5 martie a murit în urma unui accident vascular.
Referințe bibliografice complementare: Alan Bullock, Hitler and Stalin: Parallel Lives (New York: Knopf, 1992); Isaac Deutcsher, Stalin: A Political Biography, 2d ed. (New York: Oxford University Press, 1967); Robert H. McNeal, Stalin: Man and Ruler (New York: New York University Press, 1988)
>
SURSA
A. Axelrod & C. Phillips, Dictatori și tirani, trad. I. Aramă, ed. Lider, București, 1995, pp. 457-459.
(...) El atacat apoi aripa dreaptă a partidului, condusă de Nikolai Buharin. În decurs de un an, opoziția de stînga și de dreapta au fost nimicite, iar Stalin a devenit dictatorul absolut al Uniunii Sovietice.
S. își propunea să transforme Uniunea Sovietică dintr-o țară eminamente agrară într-o putere industrială modernă. Pentru a atinge acest obiectiv era dispus să sacrifice vieți omenești la o scară fără precedent. La sfîrșitul anului 1928 a expropriat terenurile fermierilor din clasa de mijloc („kulaci”), „deportîndu-i” sau omorîndu-i pe cei care opuneau rezistență. Regimul lui S. a pus în aplicare o serie de „planuri cincinale” prin care urmau să fie realizate colectivizarea și industrializarea. Administrația lui a finanțat industria exportînd cereale și alte produse, în ciuda foametei devastatorare care a bîntuit Uniunea Sovietică în 1932. Milioane de oameni care au opus rezistență au fost executați și mai multe milioane au murit de inaniție. Potrivit unei estimări din 1988 cu privire la numărul victimelor colectivizării forțate din 1928-1933, aceasta s-a ridicat la 25 milioane.
Pe parcursul primului plan cincinal, opoziția împotriva lui S. s-a materializat printr-o răscoală țărănească pe care dictatorul a înăbușit-o fără probleme. În momentul în care Congresul al XVII lea al partidului și-a manifestat sprijinul pentru Serghei Kirov, un moderat și un potențial rival, S. a pus la cale asasinarea lui în decembrie 1934. Ulterior, S. a folosit moartea lui Kirov ca pretext pentru a-i aresta pe cei mai mulți dintre oficiali de rang înalt ai partidului sub acuzația de a fi participat la un complot contrarevoluționar. Din 1936 pînă în 1938, el a inițiat o serie de procese publice în care oficiali de partid și mulți oameni din corpul de ofițeri ai Armatei Roșii au fost învinuiți de crime scandaloase sau acte de trădare. Rezultatul epurărilor a fost devastator. În 1939, 98 din cei 139 de membri ai Comitetului Central ales în 1934 fuseseră executați, iar 1108 din cei 1964 de delegați la Congresul al XVII lea arestați. Sub conducerea șefului KGB Lavrenti Beria, poliția secretă a arestat, executat, exilat sau întemnițat milioane de indivizi dintre cetățenii de rînd. În ajunul celui de-al doilea război mondial, S. distrusese orice opoziție serioasă și își teroriza țara, chiar dacă el o transformase într-un gigant industrial și crea în legătură cu el însuși un deșănțat cult al personalității.
În momentul în care Adolf Hitler și-a extins dominația în Europa la sfîrșitul anilor 1930, S. nu avea nici cea mai mică dorință de a se opune acestei antiteze ideologice la comunism. El a încercat să ajungă la o înțelegere cu puterile democratice occidentale, dar a fost respins. În acest condiții s-a orientat chiar spre Hitler, încheind un pact de neagresiune nazist-sovietic la 23 august 1939. După invadarea Poloniei de către Germania, S. a început să propage influența sovietică în vest, atacînd Finlanda la 30 noiembrie. Un război scurt, dar costisitor a dus la capitularea Finlandei la 12 martie 1940. Apoi, la 22 iunie 1941, Hitler a încălcat pactul de neagresiune invadînd Uniunea Sovietică.
La început, rezistența sovietică a fost necoordonată, deoarece în urma epurărilor lui S. Armata Roșie pierduse mii de ofițeri superiori. După o scurtă perioadă de panică și dezorganizare, S. a preluat personal comanda Armatei Roșii și a organizat o contraofensivă de o eficiență crescîndă. În condițiile amenințării reprezentate de înaintarea germană el acționat rapid pentru transferarea industriilor vitale spre est, în Siberia și în Asia Centrală. Pe de altă parte, a reunit poporul sovietic apelînd la patriotism și chiar a dizolvat Internaționala Comunistă și a reabilitat oficial Biserica Ortodoxă. În pofida epurărilor efectuate de el însuși în rîndurile corpului de ofițer, S. a identificat comandanți de nădejde - chiar străluciți - în mareșalii Gheorghi Jukov și Ivan Konev, sprijinindu-i în campaniile extrem de costisitoare, dar în cele din urmă victorioase împotriva invadatorilor.
La mijlocul războiului, S. cîștigase un mare prestigiu ca lider militar, ceea ce i-a conferit o poziție solidă la negocierile purtate cu Aliații la conferințele de al Teheran, Ialta și Postdam. La sfîrșitul războiului, mulți ruși - și nu numai ei - erau dispuși să treacă cu vederea grozăviile regimului lui S., în care ajunseseră să vadă un salvator al patriei sale.
Dar după ce a triumfat asupra lui Hitler, S. a instituit rapid un nou sistem de teroare și represiune, impunîndu-le țăranilor taxe uriașe și intentînd noi procese sub acuzația de sabotaj și conspirații. Imediat după victoria repurtată în cel de a-l doilea război mondial, el a extins sfera de influență sovetică în regiunile învecinate, instaurînd regimuri marionetă în statele din Balcani și Europa de Est. În felul acesta, el a creat ceea ce Winston Churchill a numit Cortina de Fier ce despărțea imperiul comunist de restul lumii și a declanșat „războiul rece” între țările aliate cu sovietele și Occident, „război” ce avea să dureze aproape patru decenii.
În 1953, S. a pretins că a descoperit un complot la nivelul corpului de medici al Kremlinului, iar poporul sovietic s-a cutremurat în pragul a ceea ce părea o iminentă desfășurare de epurări sîngeroase. Dar bătrînul dictator era bolnav în acel moment și la 5 martie a murit în urma unui accident vascular.
Referințe bibliografice complementare: Alan Bullock, Hitler and Stalin: Parallel Lives (New York: Knopf, 1992); Isaac Deutcsher, Stalin: A Political Biography, 2d ed. (New York: Oxford University Press, 1967); Robert H. McNeal, Stalin: Man and Ruler (New York: New York University Press, 1988)
>
SURSA
A. Axelrod & C. Phillips, Dictatori și tirani, trad. I. Aramă, ed. Lider, București, 1995, pp. 457-459.
vineri, 9 ianuarie 1998
„Sfârșitul hranei” (ROBERTS 2008)
Paul Roberts, Sfârșitul hranei. Pericolul înfometării în era hipermarketurilor, trad. (eng. 2008) Graal Soft, Litera Internațional, București, 2009
9 Prolog
I.
27 1.Înfometați de progres
51 2.Cât este de ușor acum!
79 3.Al doilea produs cumpărat este gratuit
104 4.Dezechilibrul balanței
27 1.Înfometați de progres
51 2.Cât este de ușor acum!
79 3.Al doilea produs cumpărat este gratuit
104 4.Dezechilibrul balanței
II.
131 5.Mănâncă și fii puternic
161 6.Sfârșitul foametei
190 7.Suntem ceea ce mâncăm
218 8.Pe termen lung
131 5.Mănâncă și fii puternic
161 6.Sfârșitul foametei
190 7.Suntem ceea ce mâncăm
218 8.Pe termen lung
III.
249 9.Pastilele magice
278 10.Războiul alimentelor
249 9.Pastilele magice
278 10.Războiul alimentelor
307 Epilog: Nouvelle cuisine
329 Mulțumiri
330 Note
370 Bibliografie
373 Index
coperta 4
Cartea lui P. R. nu este doar doar o istorie a hranei, ci și o analiză a antropologică a comportamentului uman față cu perspectiva unei catastrofe alimentare. Sfârșitul hranei este un avertisment. Va putea agricultura să facă față creșterii populației? Vor găsi economia, politica și instinctele de supraviețuire cea mai bună cale de a ieși din impasul unei agriculturi cu tot mai puține valori nutritive și al unui comerț alimentar tot mai haotic? Din lăcomie, nepricepere sau prostie, rezervele de hrană sunt pe terminate și, în scurtă vreme, nu vor mai putea astâmpăra foamea a miliarde de oameni. Poate că, pentru cei care bântuie hipermarketurile, făcând din cumpărături un fel de a fi, sfârșitul hranei se află la limita imposibilului. Cu toate acestea, fatalitatea secătuirii resurselor combinată cu cinismul politicilor agricole, a condus la paradoxul că lumea numără azi un miliard de obezi și un miliard de înfometați. Omul nu trebuie să se confrunte doar cu mai puțină mâncare, ci și cu o mâncare mai proastă, dăunătoare sănătății. Sfârșitul hranei este o analiză profundă a uneia dintre cele mai mari probleme ale lumii contemporane
P. R., autor al bestsellerului Sfârșitul petrolului (2004), publicat de editura Litera Internațional (2008), este jurnalist de la începutul anilor 1980. Cărțile lui nu au fost doar succese comerciale, ci au format curente de opinie, au influențat politici și au generat inițiative la nivel global. A publicat articole în The Los Angeles Times, Washington Post și The Guardian.
Cartea lui P. R. nu este doar doar o istorie a hranei, ci și o analiză a antropologică a comportamentului uman față cu perspectiva unei catastrofe alimentare. Sfârșitul hranei este un avertisment. Va putea agricultura să facă față creșterii populației? Vor găsi economia, politica și instinctele de supraviețuire cea mai bună cale de a ieși din impasul unei agriculturi cu tot mai puține valori nutritive și al unui comerț alimentar tot mai haotic? Din lăcomie, nepricepere sau prostie, rezervele de hrană sunt pe terminate și, în scurtă vreme, nu vor mai putea astâmpăra foamea a miliarde de oameni. Poate că, pentru cei care bântuie hipermarketurile, făcând din cumpărături un fel de a fi, sfârșitul hranei se află la limita imposibilului. Cu toate acestea, fatalitatea secătuirii resurselor combinată cu cinismul politicilor agricole, a condus la paradoxul că lumea numără azi un miliard de obezi și un miliard de înfometați. Omul nu trebuie să se confrunte doar cu mai puțină mâncare, ci și cu o mâncare mai proastă, dăunătoare sănătății. Sfârșitul hranei este o analiză profundă a uneia dintre cele mai mari probleme ale lumii contemporane
P. R., autor al bestsellerului Sfârșitul petrolului (2004), publicat de editura Litera Internațional (2008), este jurnalist de la începutul anilor 1980. Cărțile lui nu au fost doar succese comerciale, ci au format curente de opinie, au influențat politici și au generat inițiative la nivel global. A publicat articole în The Los Angeles Times, Washington Post și The Guardian.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)