90% din limbile pământului riscă să dispară până la sfârșitul acestui secol

”ȘTIRILE PROTV”, București, 8 mai 2012

Biografia dictatorului sovietic Iosif Stalin (1879-1953) (AXELROD & PHILLIPS 1995)

<
(...) El atacat apoi aripa dreaptă a partidului, condusă de Nikolai Buharin. În decurs de un an, opoziția de stînga și de dreapta au fost nimicite, iar Stalin a devenit dictatorul absolut al Uniunii Sovietice.
S. își propunea să transforme Uniunea Sovietică dintr-o țară eminamente agrară într-o putere industrială modernă. Pentru a atinge acest obiectiv era dispus să sacrifice vieți omenești la o scară fără precedent. La sfîrșitul anului 1928 a expropriat terenurile fermierilor din clasa de mijloc („kulaci”), „deportîndu-i” sau omorîndu-i pe cei care opuneau rezistență. Regimul lui S. a pus în aplicare o serie de „planuri cincinale” prin care urmau să fie realizate colectivizarea și industrializarea. Administrația lui a finanțat industria exportînd cereale și alte produse, în ciuda foametei devastatorare care a bîntuit Uniunea Sovietică în 1932. Milioane de oameni care au opus rezistență au fost executați și mai multe milioane au murit de inaniție. Potrivit unei estimări din 1988 cu privire la numărul victimelor colectivizării forțate din 1928-1933, aceasta s-a ridicat la 25 milioane.
Pe parcursul primului plan cincinal, opoziția împotriva lui S. s-a materializat printr-o răscoală țărănească pe care dictatorul a înăbușit-o fără probleme. În momentul în care Congresul al XVII lea al partidului și-a manifestat sprijinul pentru Serghei Kirov, un moderat și un potențial rival, S. a pus la cale asasinarea lui în decembrie 1934. Ulterior, S. a folosit moartea lui Kirov ca pretext pentru a-i aresta pe cei mai mulți dintre oficiali de rang înalt ai partidului sub acuzația de a fi participat la un complot contrarevoluționar. Din 1936 pînă în 1938, el a inițiat o serie de procese publice în care oficiali de partid și mulți oameni din corpul de ofițeri ai Armatei Roșii au fost învinuiți de crime scandaloase sau acte de trădare. Rezultatul epurărilor a fost devastator. În 1939, 98 din cei 139 de membri ai Comitetului Central ales în 1934 fuseseră executați, iar 1108 din cei 1964 de delegați la Congresul al XVII lea arestați. Sub conducerea șefului KGB Lavrenti Beria, poliția secretă a arestat, executat, exilat sau întemnițat milioane de indivizi dintre cetățenii de rînd. În ajunul celui de-al doilea război mondial, S. distrusese orice opoziție serioasă și își teroriza țara, chiar dacă el o transformase într-un gigant industrial și crea în legătură cu el însuși un deșănțat cult al personalității.
În momentul în care Adolf Hitler și-a extins dominația în Europa la sfîrșitul anilor 1930, S. nu avea nici cea mai mică dorință de a se opune acestei antiteze ideologice la comunism. El a încercat să ajungă la o înțelegere cu puterile democratice occidentale, dar a fost respins. În acest condiții s-a orientat chiar spre Hitler, încheind un pact de neagresiune nazist-sovietic la 23 august 1939. După invadarea Poloniei de către Germania, S. a început să propage influența sovietică în vest, atacînd Finlanda la 30 noiembrie. Un război scurt, dar costisitor a dus la capitularea Finlandei la 12 martie 1940. Apoi, la 22 iunie 1941, Hitler a încălcat pactul de neagresiune invadînd Uniunea Sovietică.
La început, rezistența sovietică a fost necoordonată, deoarece în urma epurărilor lui S. Armata Roșie pierduse mii de ofițeri superiori. După o scurtă perioadă de panică și dezorganizare, S. a preluat personal comanda Armatei Roșii și a organizat o contraofensivă de o eficiență crescîndă. În condițiile amenințării reprezentate de înaintarea germană el acționat rapid pentru transferarea industriilor vitale spre est, în Siberia și în Asia Centrală. Pe de altă parte, a reunit poporul sovietic apelînd la patriotism și chiar a dizolvat Internaționala Comunistă și a reabilitat oficial Biserica Ortodoxă. În pofida epurărilor efectuate de el însuși în rîndurile corpului de ofițer, S. a identificat comandanți de nădejde - chiar străluciți - în mareșalii Gheorghi Jukov și Ivan Konev, sprijinindu-i în campaniile extrem de costisitoare, dar în cele din urmă victorioase împotriva invadatorilor.
La mijlocul războiului, S. cîștigase un mare prestigiu ca lider militar, ceea ce i-a conferit o poziție solidă la negocierile purtate cu Aliații la conferințele de al Teheran, Ialta și Postdam. La sfîrșitul războiului, mulți ruși - și nu numai ei - erau dispuși să treacă cu vederea grozăviile regimului lui S., în care ajunseseră să vadă un salvator al patriei sale.
Dar după ce a triumfat asupra lui Hitler, S. a instituit rapid un nou sistem de teroare și represiune, impunîndu-le țăranilor taxe uriașe și intentînd noi procese sub acuzația de sabotaj și conspirații. Imediat după victoria repurtată în cel de a-l doilea război mondial, el a extins sfera de influență sovetică în regiunile învecinate, instaurînd regimuri marionetă în statele din Balcani și Europa de Est. În felul acesta, el a creat ceea ce Winston Churchill a numit Cortina de Fier ce despărțea imperiul comunist de restul lumii și a declanșat „războiul rece” între țările aliate cu sovietele și Occident, „război” ce avea să dureze aproape patru decenii.
În 1953, S. a pretins că a descoperit un complot la nivelul corpului de medici al Kremlinului, iar poporul sovietic s-a cutremurat în pragul a ceea ce părea o iminentă desfășurare de epurări sîngeroase. Dar bătrînul dictator era bolnav în acel moment și la 5 martie a murit în urma unui accident vascular.
Referințe bibliografice complementare:  Alan Bullock, Hitler and Stalin: Parallel Lives (New York: Knopf, 1992); Isaac Deutcsher, Stalin: A Political Biography, 2d ed. (New York: Oxford University Press, 1967); Robert H. McNeal, Stalin: Man and Ruler (New York: New York University Press, 1988)
>

SURSA
A. Axelrod & C. Phillips, Dictatori și tirani, trad. I. Aramă, ed. Lider, București, 1995, pp. 457-459.

Istoria politicilor sociale. Europa sec. XIX-XX (DEMIER 1996)

 Francis Demier, Istoria politicilor sociale. Europa sec. XIX-XX, trad. C. Secăreanu (fr. 1996), Institutul European / Memo-8-Istorie, Iași, 1998, 111 p. 

5 Introducere

7 1. Moștenirea. Biserica și marile monarhii
A. Sărăcia recunoscută și protejată
a. Caritatea medievală
b. Organizațiile de meserii
c. Regele protector
B. Statul mercantilist față de sărăcie
a. Statutul social al săracului
b. Secularizarea politicilor sociale
c. Taxa săracilor în Anglia
d. În Franța: protecție și represiune
C. Caritatea administrativă contestată
a. Apariția unui model liberal
b. Europa între conservatorism și inovație
c. Țările din Nord

13 2. Liberalismul față de chestiunea socială

A. Revoluția franceză
a. Bulversarea politicilor de asistență
b. Comitetul pentru cerșetorie
c. Dreptul la asistență
B. Optimismul economiștilor liberali
a. O analiză rațională a sărăciei
b. Creșterea contra sărăciei
c. O definiție foarte restrictivă a socialului
C. Anglia în avangarda reformelor
a. Taxa săracilor sub acuzație

b. Workhouses

c. Regatul Țărilor de Jos

19 3. Industrializare și pauperism
A. Noua sărăcie
a. Schema liberală, discutabilă
b. Neliniștea elitelor
B. Limitele „revoluției liberale”
a. Anglia săracilor
b. Franța: discursul liberal și ponderea tradițiilor
C. „Spitalul general, pilon al asistenței”
a. Proba Revoluției
b. Spitalul între asistență și medicalizare
D. Mișcarea de externalizare
a. Birourile de binefacere
b. Economia caritabilă
c. Copiii nevoiași

26 4. Prevederea modernă împotriva nefericirii sociale
A. Modernizarea protecției sociale
a. Asigurările și prevederea
b. Casele de economii
c. Recurgerea la casele de amanet
d. Limitele „auto--asistenței”
B. Societățile de ajutor mutual
a. Friendly Societes
b. Mutualismul francez
C. Primele case de pensii
a. O aplicare limitată în Franța
b. Reușitele: Anglia, Prusia, Belgia

32 5. Liberalismul pus la încercare de revoluțiile din 1848
A. Primăvara anului 1848: liberalii în defensivă
a. Eșecul vechilor sisteme de protecție
b. Prevederile dirijate de stat
B. A II a Republică între conservatorism și inovație
a. Intervenționismul necesar
b. Noile legi sociale
c. Casa națională de pensii
C. Al Doilea Imperiu: protecție și autoritate 
a. Impulsul statului
b. Limitele unei protecții autoritare
D. Calea conservatoare în Prusia
a. Căutarea stabilității
b. Între modelul englez și corporatism

38 6. Asigurările sociale germane
A. Bismarck și reconstrucția socială
a. Protecție socială contra libertate politică

b. „Tehnocrații” protecției sociale
c. Consens în jurul unei „monarhii-providență”
B. O nouă protecție muncitorească
a. Asigurarea de boală și de accident
b. Un sistem descentralizat
c. Prezența statului în sistemul de pensii
C. Consolidarea sistemului bismarckist
a. Un nou model pentru Europa?
b. Spre un nou echilibru social

44 7. Democrațiile parlamentare, contraatacul liberalismului
A. Regatul Unit: liberalism politic și reformism social
a. Moștenirea trectului
b. Sindicate și politică socială
B. În Franța: democrație republicană și liberalism social
a. Liberalismul republicanilor
b.  Critica radicalilor
C. Ponderea paternalismului
a. Controlul mâinii de lucru
b. Catolicism social și filantropie protestantă
c. Poliția socială a marilor întreprinderi
D. Limitele încadrării tradiționale
a. Presiunea celei de „a II revoluții industriale”
b. Paternalismul în dificultate
c. Redescoperirea săracilor
d. Leon al XIII lea și enciclica Rerum novarum

51 8. Sfârșitul secolului: căutarea păcii sociale
A. Liberalismul european contestat
a. Reformismul englez
b. Economia socială belgiană
c. Mișcarea reformistă în Franța
d. Solidarism și socialism moderat
B. Schița unui sistem de prevedere socială
a. Noua generație liberală engleză
b. Începuturile Welfare State-ului
C. În Franța: achizițiile sociale din „Belle Epoque”
a. Progrese limitate
b. Franța - logica asistenței
c. O majoritate socială ostilă schimbării
D. O Europă a progresului social
a. Difuzarea modelului german
b. Productivismul social belgian
c. Reformismul european

60 9. Lecțiile Marelui Război
A. Marele Război și progresul social
a. Susținerea „spatelui” frontului
b. Cererea de reforme
c. Progres limitat după război la aliați
d. Legislația germană împotriva presiunii revoluționare
B. Weimar și consensul social
a. Lărgirea politicii sociale
b. Politica socială și marele capital
c. Rolul hotărâtor al sindicatelor
C. Anglia: stagnare economică și politică socială
a. Impactul deflației
b. Urmarea reformelor
D. Reticențele franceze față de asigurările sociale
a. Nostalgia echilibrelor tradiționale
b. Efortul de modernizare
c. Un compromis cu trecutul

69 10. Criza economică și naufragiul politicilor sociale
A. Criza socialului, criza democrației
a. Naufragiul „statului social-german”
b. Regatul Unit - o schimbare cu descreșteri
c. Franța anilor 30: o politică socială fără un nou consens
B. Fascismul: comunitatea națională contra comunității sociale
a. Fascismul și glorificarea socialului
b. Veleitățile familialiste ale sistemului totalitar
C. Protecția socială, rotița statului totalitar
a. Sechestrarea instituțiilor sociale
b. Rasismul în politica socială
c. Politica socială în Europa fascismului

77 11. Statul-providență, rotița democrației
A. Înființarea regimurilor de securitate socială
a. Antifascism și securitate socială
b. Lecția engleză: Beveridge
c. Cealaltă lecție: Keynes
d. Sistemul național englez
B. Securitatea socială franceză
a. Moștenirea Rezistenței
b. De la asigurare la protecție socială
c. Ruptura cu trecutul
d. Limitele schimbării
C. „Economia socială de piață germană”
a. Retopirea moștenirii bismarckiste
b. Protecție socială și capitalism modern
c. De la reconstrucție la redistribuire
d. Un model european de welfare state

87 12. Protecția la ora miracolelor economice
A. Protecția extinsă la toți cetățenii
a. O unificare mai puternică a țesutului social
b. Rolul crescut al statului
B. Protecția socială în centrul creșterii
a. „Fordism” și siguranță socială
b. Politică socială și mișcare a creșterii
C. Solidaritatea socială, factor de echilibru al democrațiilor europene
a. Un factor de integrare socială
b. Efectul redistributiv și limitele sale
c. Limitele protecției

93 13. Moștenirile naționale în Europa siguranței sociale
A. Europa statului-providență
a. Avansul Europei
b. Beveridge
c. Asigurările sociale de tip german
d. Franța: o cale mediană
B. Disparitățile sistemelor medicale
a. Costul ridicat al opțiunii franceze
b. Medicina inegal supravegheată
C. Regimurile de pensii
a. Sisteme contrastante
b. Mutația sistemului englez
c. Europa Nordului, Europa Sudului

99 14. Statul-providență în discuție
A. Protecția și criza sistemului productiv
a. Problema costului muncii
b. Costul crescut al protecției sociale
c. Mutație socială și protecție
B. Noul liberalism împotriva statului-providență
a. Presiunea exemplelor anglo-saxone
b. Prudență europeană față de modelele străine
c. Reforme limitate
d. Reculul progresiv al „achizițiilor sociale”
C. Statul-providență, soclul democrațiilor europene
a. Opinia legată de siguranța socială
b. Secuitate socială și echilibru economic
c. Europa securității sociale
D. Concluzie

110 Bibliografie

111 Bibliografie selectivă în limba română