<
(...) El atacat apoi aripa dreaptă a partidului, condusă de Nikolai Buharin. În decurs de un an, opoziția de stînga și de dreapta au fost nimicite, iar Stalin a devenit dictatorul absolut al Uniunii Sovietice.
S. își propunea să transforme Uniunea Sovietică dintr-o țară eminamente agrară într-o putere industrială modernă. Pentru a atinge acest obiectiv era dispus să sacrifice vieți omenești la o scară fără precedent. La sfîrșitul anului 1928 a expropriat terenurile fermierilor din clasa de mijloc („kulaci”), „deportîndu-i” sau omorîndu-i pe cei care opuneau rezistență. Regimul lui S. a pus în aplicare o serie de „planuri cincinale” prin care urmau să fie realizate colectivizarea și industrializarea. Administrația lui a finanțat industria exportînd cereale și alte produse, în ciuda foametei devastatorare care a bîntuit Uniunea Sovietică în 1932. Milioane de oameni care au opus rezistență au fost executați și mai multe milioane au murit de inaniție. Potrivit unei estimări din 1988 cu privire la numărul victimelor colectivizării forțate din 1928-1933, aceasta s-a ridicat la 25 milioane.
Pe parcursul primului plan cincinal, opoziția împotriva lui S. s-a materializat printr-o răscoală țărănească pe care dictatorul a înăbușit-o fără probleme. În momentul în care Congresul al XVII lea al partidului și-a manifestat sprijinul pentru Serghei Kirov, un moderat și un potențial rival, S. a pus la cale asasinarea lui în decembrie 1934. Ulterior, S. a folosit moartea lui Kirov ca pretext pentru a-i aresta pe cei mai mulți dintre oficiali de rang înalt ai partidului sub acuzația de a fi participat la un complot contrarevoluționar. Din 1936 pînă în 1938, el a inițiat o serie de procese publice în care oficiali de partid și mulți oameni din corpul de ofițeri ai Armatei Roșii au fost învinuiți de crime scandaloase sau acte de trădare. Rezultatul epurărilor a fost devastator. În 1939, 98 din cei 139 de membri ai Comitetului Central ales în 1934 fuseseră executați, iar 1108 din cei 1964 de delegați la Congresul al XVII lea arestați. Sub conducerea șefului KGB Lavrenti Beria, poliția secretă a arestat, executat, exilat sau întemnițat milioane de indivizi dintre cetățenii de rînd. În ajunul celui de-al doilea război mondial, S. distrusese orice opoziție serioasă și își teroriza țara, chiar dacă el o transformase într-un gigant industrial și crea în legătură cu el însuși un deșănțat cult al personalității.
În momentul în care Adolf Hitler și-a extins dominația în Europa la sfîrșitul anilor 1930, S. nu avea nici cea mai mică dorință de a se opune acestei antiteze ideologice la comunism. El a încercat să ajungă la o înțelegere cu puterile democratice occidentale, dar a fost respins. În acest condiții s-a orientat chiar spre Hitler, încheind un pact de neagresiune nazist-sovietic la 23 august 1939. După invadarea Poloniei de către Germania, S. a început să propage influența sovietică în vest, atacînd Finlanda la 30 noiembrie. Un război scurt, dar costisitor a dus la capitularea Finlandei la 12 martie 1940. Apoi, la 22 iunie 1941, Hitler a încălcat pactul de neagresiune invadînd Uniunea Sovietică.
La început, rezistența sovietică a fost necoordonată, deoarece în urma epurărilor lui S. Armata Roșie pierduse mii de ofițeri superiori. După o scurtă perioadă de panică și dezorganizare, S. a preluat personal comanda Armatei Roșii și a organizat o contraofensivă de o eficiență crescîndă. În condițiile amenințării reprezentate de înaintarea germană el acționat rapid pentru transferarea industriilor vitale spre est, în Siberia și în Asia Centrală. Pe de altă parte, a reunit poporul sovietic apelînd la patriotism și chiar a dizolvat Internaționala Comunistă și a reabilitat oficial Biserica Ortodoxă. În pofida epurărilor efectuate de el însuși în rîndurile corpului de ofițer, S. a identificat comandanți de nădejde - chiar străluciți - în mareșalii Gheorghi Jukov și Ivan Konev, sprijinindu-i în campaniile extrem de costisitoare, dar în cele din urmă victorioase împotriva invadatorilor.
La mijlocul războiului, S. cîștigase un mare prestigiu ca lider militar, ceea ce i-a conferit o poziție solidă la negocierile purtate cu Aliații la conferințele de al Teheran, Ialta și Postdam. La sfîrșitul războiului, mulți ruși - și nu numai ei - erau dispuși să treacă cu vederea grozăviile regimului lui S., în care ajunseseră să vadă un salvator al patriei sale.
Dar după ce a triumfat asupra lui Hitler, S. a instituit rapid un nou sistem de teroare și represiune, impunîndu-le țăranilor taxe uriașe și intentînd noi procese sub acuzația de sabotaj și conspirații. Imediat după victoria repurtată în cel de a-l doilea război mondial, el a extins sfera de influență sovetică în regiunile învecinate, instaurînd regimuri marionetă în statele din Balcani și Europa de Est. În felul acesta, el a creat ceea ce Winston Churchill a numit Cortina de Fier ce despărțea imperiul comunist de restul lumii și a declanșat „războiul rece” între țările aliate cu sovietele și Occident, „război” ce avea să dureze aproape patru decenii.
În 1953, S. a pretins că a descoperit un complot la nivelul corpului de medici al Kremlinului, iar poporul sovietic s-a cutremurat în pragul a ceea ce părea o iminentă desfășurare de epurări sîngeroase. Dar bătrînul dictator era bolnav în acel moment și la 5 martie a murit în urma unui accident vascular.
Referințe bibliografice complementare: Alan Bullock, Hitler and Stalin: Parallel Lives (New York: Knopf, 1992); Isaac Deutcsher, Stalin: A Political Biography, 2d ed. (New York: Oxford University Press, 1967); Robert H. McNeal, Stalin: Man and Ruler (New York: New York University Press, 1988)
>
SURSA
A. Axelrod & C. Phillips, Dictatori și tirani, trad. I. Aramă, ed. Lider, București, 1995, pp. 457-459.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu