Un occidental integrat în Orient în secolul XX (BROMFIELD 1933-7)

<
(...)
„Aș putea pleca împreună cu Edwina în altă parte a lumii, gîndi el, în Malaezia, în Indonezia sau chiar în China, și să luăm totul de la început. Și acolo aș putea fi util. Mi-aș continua lucrul, iar ea s-ar bucura de liniște.” Dar își dădu seama că toate acestea erau lipsite de sens, așa cum sînt de pildă, romanele și filmele occidentale. Nu ar putea să fugă împreună de aici, fără să se distrugă și ea și el. Nu ar putea fi posibil să părăsească această Indie crudă și magnifică, fiindcă îi intrase în sînge. Cambridge*, Școala de medicină, ideile noi, pînă și femeile cu care se culcase în occident nu izbutiseră să-l schimbe. El nu făcea parte din lumea Occidentală. Aparținea acestei vaste țări bîntuită de secetă, de bruște și teribile inundații, de foamete și cutremure, o țară cu temple multe și cu jungle uriașe  care se desfășurau pînă la porțile orașelor. Și cînd își aminti de nostalgia pe care o încercase în toți acei lungi ani petrecuți în vest își dădu seama că nu-i va mai fi cu putință să mai părăsească vreodată India.
(..) Și murmurul acela, constată el brusc înspăimîntat, era o manifestare a unei voci dinlăuntrul său, a unei înțelepciuni tot atît de veche ca și India însăși. Această înțelepciune ancestrală îl avertiza că ea trebuie să moară, fiindcă așa hotărîseră zeii**, fiindcă așa îi era scris și lui și ei. (...)
(...) Ea trebuia să moară fiindcă era prea obosită spre a se mai lupta să trăiască. Simțise acest lucru în vreme ce stătea pe marginea patului și îi vorbea. De acea îi ceruse ea să-l vadă pe Ransome. Edwina era asemenea acelor nenorociți famelici din castele de jos care nu fac nici un efort spre a trăi, fiindcă le este mai ușor să moară.
(...)
>

SURSA
Louis Bromfield, Vin ploile. Roman al Indiei moderne***, trad. I. Corbul & V. Corbul, ed. Univers, București, 1972, pp. 579-580.

NOTE M. T.
* În 1209 o parte din studenții de la Oxford, cea mai veche universitate engleză, au părăsit-o în urma unei dispute și au întemeiat a doua cea mai veche universitate engleză la Cambridge. (https://www.cam.ac.uk/about-the-university/history/early-records)
** Hinduismul este o religie politeistă. (http://www.crestinortodox.ro/religiile-lumii/hinduism/)
*** Cristina Teodorescu, 21 februarie 2007 (http://www.bookblog.ro/x-woodisor/vin-ploile/)

Oxford versus Cambridge în Anglia interbelică (GALSWORTHY 1933)

<
(...)
Oxfordul*, arătînd mohorît, ca orice oraș scăldat între lumina de zi și cea de seară, părea să spună: ”Osîndit la vile, automobile și modernism, nimeni nu-mi mai poate fi de nici un ajutor”.
Celor doi tineri înfometați și legați afectiv de Cambridge**, orașul le oferi prea puține atracții pînă cînd se văzură așezați în fața unor sandvișuri cu pastă de sardele, a unor ouă fierte, pîine prăjită, brioșe, biscuiți, gem și un ceainic mare, plin. Cu fiecare înghițitură, romantismul Oxfordului devenea tot mai vizibil. Hanul bătrînesc, unde numai ei doi mîncau, focul rubiniu, draperiile roșii, trase, singurătatea atît  de intimă, toate concurau la a-i pregăti să găsească Oxfordul ”încîntător”, cînd aveau să plece din el. Trei studenți se ciorovăiră în prag, rezervară o masă pentru cină și plecară mai departe. (...)
Lumea oxfordiană era la cină și străzile aproape că se goliseră. Hoinăriră la întîmplare, alegînd străduțele cele mai strîmte, și curînd ajunseră la colegii și la zidurile lungi și vechi. Aici, tot ce era modern luase sfîrșit. Trecutul îi prinse în mreje. Donjoane*** tainice, clădiri bătrînești de piatră, înecate în clar-obscur; pasaje întortocheate, tăiate pe sub bolți abia întrezărite; brusc, ca din întîmplare, li se înfățișă un careu spațios, învăluit într-o obscuritate vag irizată, ticăind de orologii; senzația că se afla într-un oraș întunecat, și vechi, și pustiu, colcăind totuși în taină de viață și de lumina modernismului, aproape că le luă graiul; (...)
Nici unul dintre ei nu era romantic, dar pe amîndoi îi copleșise simțămîntul că se rătăciseră în păienjenișul istoriei.
- Mi-ar fi plăcut să fi studiat aici sau la Cambridge, spuse Clare.
- La Cambridge nu încerci niciodată senzația asta de ascunziș uitat. Pe întuneric, Oxfordul e mult mai medieval. Aici colegiile se înșiră în linie dreaptă. Și întorc spatele la tot ce se petrece în oraș; atmosfera de vechi e mult mai pregnantă. (...)
- Te-am jignit? Uite colegiul ăsta imens! Hai să intrăm!
- Or fi plecat cu toții. E trecut de opt; mai bine să colindăm străzile.
Hoinăriră prin Cornmarket****, apoi pe strada principală. priviră la statuile de pe partea dreaptă, apoi intrară într-un scuar întunecat, cu o clădire circulară în mijloc, o biserică în capătul cel mai îndepărtat și colegii de o parte și de alta.
- Aici trebuie să fie inima orașului, spuse Clare. Oxford are, fără îndoială, părțile sale imuabile. Orice s-ar construi pe margini, nu văd cum s-ar putea altera ceea ce-i aici.
Cu o repeziciune misterioasă, orașul se reînsuflețise; mișuna de tineri cu pelerine scurte pe braț, ori fîlfîindu-le pe umeri, ori înnodate în jurul gîtului. Croom întrebă pe unul dintre aceștia unde se aflau.
- Asta e biblioteca Radcliffe*****, aici colegiul Brasenose******, și acolo High.
- Și hotelul Mitre?
- În dreapta dumneavoastră.
(...)
- E frumos și e devreme. Ne întoarcem peste podul Magdalena, prin Benson, Dorchester și Henley.
- Oprește pe pod, Tony. Vreau să-mi văd tizul.
Luminile de pe pod aruncau scîntei în apele de cerneală ale rîului Cherwell, silueta colegiului Magdalena******* se decupa masivă în întuneric și, în depărtare, spre pajiștile colegiului Christchurch********, sclipeau cîteva lumini. De cînd ieșiseră din centru, fișii înguste de străduțe slab luminate se strecurau printre clădiri cu frontoane și portaluri cenușii. Iar rîul asupra căruia se aplecau nemișcați părea să se învolbureze misterios.
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell********* , trad. A. Ralian, vol. II (Dincolo de rîu), ed. Miron, 1992, pp. 221-223.

NOTE M. T.
* Oxford este un orășel situat la 84 km NV de Londra, la confluența fluviului Tamisa cu râul Cherwell. În Oxford se află cea mai veche universitate din Anglia, o structură de învățământ fiind amintită de izvoarele istorice în 1096. (http://www.ox.ac.uk/about/organisation/history)
** Cambridge este un oraș medieval, reședință de comitat, situat la 80 km NE de Londra. Este a dou acea mai veche universitate din Anglia. În 1209, în urma unor dispute cu orășenii din Oxford, unii studenți de acolo s-au stabilit la Cambridge, punând bazele viitoarei universități. (https://www.cam.ac.uk/about-the-university/history)
*** DONJON. Turnul principal al unei fortificaţii medievale, al cărui rost de ultim punct de refugiu în cazul unui asediu, era obligatoriu dublat de funcţia sa locativă. (http://www.cetati.medievistica.ro/pagini/glosar/litera%20D.htm)
**** Actuala stradă Cornmarket devenise în jurul anului 1000 o arteră comercială a orașului medieval Oxford. (http://oxfordhistory.org.uk/cornmarket/index.html)
***** Biblioteca Radcliffe a fost construită în 1714 de doctorul în medicină John Radcliffe. (http://www.oxfordhistory.org.uk/streets/inscriptions/north/rsl.html)
****** Colegiul Brasenose a fost întemeiat în 1509-1512 de avocatul Sir Richard Sutton și episcopul de Lincoln, pe locul unei pensiuni studențești din Oxford. (http://www.bnc.ox.ac.uk/about-brasenose/history/212-college-history/397-a-brief-history-of-brasenose)
******* Colegiul Magadalen a fost fondat în 1458 de William Waynflete, episcop de Winchester și Lord Cancelar. (http://www.magd.ox.ac.uk/discover-magdalen/history-of-college/)
******** Colegiul Christ Church a fost fondat de cardinalul Wolsey în 1542. (http://www.chch.ox.ac.uk/house/about-christ-church)
********* ed. Miron - Clasici vechi și noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol (http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol)

Din istoria fotbalului (1954)

Primul joc cu mingea organizat este menționat în China antică, unde a fost redactat chiar și un regulament în 26 de puncte, întitulat Cum se joacă. Mingea era confecționată din seva închegată a unor plante, din bucăți de cârpă sau piele umplute cu păr sau fibre, din bășici de animale, din obiecte rotunde de lemn sau os.
Apoi jocul a trecut la greci, la romani, unde a fost răspândit de armata generalului Iulius Cezar (100-44 î. H.), la saxoni (germani).

În cronica sa din 1157,  englezul Williams Fritzsteplen amintește că în timpul carnavalului din Londra, tinerii jucau dimineața, la marginea orașului, cunoscutul joc cu balonul.
Din cauza loviturilor periculoase, regele Eduard II a emis la 13 aprilie 1314 un edict de interzicere a jocului cu mingi mari, legislația fiind dezvoltată de urmașii săi.
Henry Stubbes (1632-1676), un propovăduitor al sectei englezești a puritanilor, a cerut regelui măsuri dure împotriva fotbalului, calificat ca „o practică sângeroasă și diabolică”.
În pofida contextului neprielnic, jocul cu mingea a devenit parte a tradiției populare. Echipele formate din 10-15 jucători se așezau la o distanță de 10 m, mingea fiind aruncată la mijlocul terenului, iar cel care  prindea trebuia să o ducă sau să o arunce în poarta adversă.

În epoca modernă, fotbalul a fost reconsiderat datorită elevii prestigioaselor colegii din Eton, Westminster, Harrow etc. Din rivalitatea școlilor Eton și Rugby au rezultat două sporturi cu mingea moderne diferite: fotbal și rugby.

Primul regulament de fotbal a fost elaborat în 1862 de rectorul celebrei Universități Cambridge, Thrind Uppingham, care a inclus prevederi referitoare la marcarea golului, lovirea balonului, afară din joc (off-side) etc. În 1866 linia porții a fost unită și s-a impus regula afară din joc cu 3 jucători. Peste 2 ani portarul a primit permisiunea să folosească mâinile, iar în 1874 a fost introdusă lovitura liberă. În anul următor, sfoara care reprezenta bara transversală a fost coborâtă de la 5,50 m la 2,44 m, înălțime păstrată până azi, iar în 1881 arbitrul a primit atribuții importante. În 1890 a fost introdusă lovitura de pedeapsă (penalty), iar peste 15 ani  s-a impus portarului să stea nemișcat la executarea acesteia. Între timp, în 1903 a fost acceptată marcarea golului și din lovitură liberă. În 1925 a fost adoptate regula ofsaidului cu 2 jucători și cea a marcării golului din corner.


SURSA
***, Fotbal. Adnotări pe marginea regulamentului de joc, Editura cultură fizică și sport, București, 1954, 3-5.

"Ii uram bun venit, cu umilinta, unui viitor rege!" Ducesa de Cambridge a nascut un baietel
PROTV 22 iulie 2013

Diaconii în Anglia secolului XIX (Bronte 1849)

În 1849 scriitoarea engleză Charlotte Bronte (1816 - 1855) a publicat romanul social Shirley, care începe prin a prezenta situaţia diaconilor* anglicani în secolul XIX.

<În anii din urmă, o ploaie deasă de diaconi s-a abătut asupra părților de nord ale Angliei: îi găsești puzderie pe dealuri; fiecare parohie are parte de unul sau mai mulți, sînt destul de tineri ca să poată fi foarte activi, și s-ar cuveni să facă tare mult bine. Dar nu despre anii din urmă are să fie vorba. Ne vom întoarce la începutul acestui secol: anii din urmă - anii de-acum - sînt prăfuiți arși de soare, închiși, arizi. Vom ocoli amiaza - o vom uita la vremea siestei, vom petrece miezul zilei dormind - și vom visa despre zori.
(...)
În anii din urmă, zic, prin părțile de nord ale Angliei a ploua cu diaconi; dar în una mie opt sute unsprezece-doisprezece un asemenea potop nu se abătuse pe acolo. Diaconii erau rari pe atunci: nu ființa nici un Ajutor pastoral, nici o Asociație a diaconilor care să întindă o mînă de sprijin bătrînilor parohi** și protoerei*** și să le ofere mijloace pentru a plăti un coleg tînăr și viguros, ieșit de la Oxford**** sau Cambridge*****. Urmașii de azi ai apostolilor, ucenici ai doctorului Pusey (1) și unelte ale Propagandei (2), pe vremea aceea abia se cloceau sub păturile molcuțe ale leagănelor, sau erau supuși purificării prin botez în ligheanul lavoarului. Uitîndu-te la oricare dintre acești prunci nuputeai bănui că dublele volănașe plisate ale bonetei încingeau fruntea unui dinainte hărăzit, anume blagoslovit ca urmaș al sfinților Pavel, Petru și Ioan; nici nu puteai prevedea în faldurile lungii cămășuțe de noapte stiharul alb în care avea să muștruluiască mai tîrziu, cu toată severitatea, sufletele enoriașilor săi, și să-l uluiască închip straniu pe preotul de modă veche, cînd aveau să-și fîlfîîe veșmîntul ca o cămeșoaie ce nu fluturase pînă atunci mai sus decît pupitrul.
Totuși, chiar și în vremurile acelea de lipsă, se mai întîlneau diaconi: planta prețioasă era rară, dar se putea găsi.
(...)

(1) Edward Bouverie Pousey (1800-1882), teolog englez, creatorul mișcării ritualiste, care a dus o fracțiune a bisericii anglicane spre catolicism.
(2) Congregație întemeiată și organizată de papa Grigore al XV lea (1622), pentru propagarea catolicismului în țările păgîne.>


SURSA
Charlotte Bronte, Shirley, traducere D.Mazilu, vol. I, ed. Clip Impex SRL, București, 1993, pp. 5-6.


NOTE M.T.
*diacon=Rang inferior preotului în ierarhia bisericească.
**paroh=Preot conducător al unității teritoriale bisericești.
***protoereu=Preot conducător al mai multor parohii.
****Oxford=Orășel universitar englezesc cu tradiție medievală.
*****Cambridge=Orășel universtar englezesc cu tradiție medievală. 

Trinity College din Camdridge (DEEPING 1925)

În 1925 scriitorul englez Warwick Deeping (1877-1950) a publicat romanul său de succes Sorrel and Son. Fiul fostului căpitan Sorrel, veteran al primului război mondial (1914-1918) devenit portar de hotel, urma să susțină un examen pentru o bursă în medicină la Trinity College din străvechiul orășel universitar englez Cambridge (http://www.trin.cam.ac.uk/).

<(...) Sorrel scrisese din timp pentru a rezerva camere în Cambridge, la hotelul Bull și dup ce luară masa, Kit își făcu prima lui plimbare pe King`s Parade, trecură prin fața lui „Caius”, spre poarta mare a Colegiului Trinity.

Se opriră sub portic ca să privească Great Court, pavajul ei cenușiu și pajiștile verzi atît de liniștite în penumbra înserării. Micsandrele înflorite se îngrămădeau în jurul fântânii arteziene. Acoperișul holului și al locuinței directorului formau o masă întunecată pe fondul auriu-deschis al cerului.

Christopher luă un aer solemn. Acest prim contact cu Marea Curte a Colegiului Trinity era unul din momentele menite să i se întipărească în memorie, deși dreptunghiul ei maiestuos avea să-și piardă treptat din importanță, odată cu trecerea anilor. Va veni o vreme cînd amintirea Colegiului Trinity i se va părea ciudat de rece și de depărtată, de parcă nu el însuși, ci doar umbra lui ar fi trecut cîndva pe acolo. Mai tîrziu, avea să se întrebe de ce icoana acestui mare colegiu era atît de ternă în amintirea lui. Desigur va păstra toată viața o anumită mîndrie pentru Colegiul lui... dar fără căldura dragostei.

În această primă seară, spațiul acela întins, plin de demnitate îl sperie și niciodată nu reuși să se familiarizeze cu el pe deplin, nici după ce petrecu un an de zile într-o cameră ce dădea spre Great Court. Colegiul părea o bătrînă doamnă, enormă și trufașă, un fel de super-bunică ce trebuie respectată așa cum respecți o personalitate socială de mare faimă.

Poate Christopher nu era o ființă sociabilă sau nu era copilul bun al acestei bătrîne doamne celebre. După mulți ani, un Bloomsbury Square sau Charring Cross Road îi lăsă o impresie de strălucire pe care colegiul nu i-o stîrnise niciodată. Kit nu era de sînge albastru și nici nu semăna cu masa băieților tineri în uniforme bleumarin. Nu aparținea, și nici nu avea să aparțină vreodată unei clase anume, pentru că moștenise de la tatăl său ceva din liberalismul omului nevoit să-și ducă lupta de unul singur. Pentru Kit acești trei ani la școala de medicină aveau să fie doar o anticameră către un orizont mai larg; era mult mai bun la învățătură decît la sport, dar lipsit cu desăvîrșită de orice îngîmfare.

Sorrel și Kit își continuară raita prin Nevil`s Court și traversînd rîul ajunseră în „spatele” vechiului Trinity. Iarba și frunzișul copacilor prevesteau cenușiul iernii: pe apă alunecau în sus și în jos cîteva caiace și canoe. Tot aici se aflau străvechii ulmi ai lui Tennyson* și liliacul lui „cel negru în fapt de seară”. Podul Clare cu sferele lui de piatră părea un pod fantomă pentru argintul palal apei. King`s Chapel – Capela regelui – domina cu masivitatea ei peisajul ca o stîncă gigantică.

-Băieții aceia din bărci sînt elevi, tată?

-Probabil, răspunse Sorrel.

Se simțea neștiutor în privința tuturor acestor lucruri, dar se consola la gîndul că ele îi vor deveni familiare fiului său.

-Nu se prea omoară, băieții ăștia!

-De ce ar face-o? întrebă tatăl.

-Mă gîndeam că seara ar putea să mai citească.

Sorrel îl strînse de braț:

-Numai muncă, fără joacă?

-Să zicem că munca noastră e joaca noastră, tată.

-Cîteodată.Aș vrea să faci canotaj, să joci fotbal și să boxezi.

Sorrel zîmbi în sinea lui. Discutase mult cu Porteous**, care nefiind cîtuși de puțin un spirit academic, reușise  să păstreze vie și intactă amintirea tinereții sale. Cîte încăierări îndîrjite și aventuri cu totul nepotrivite pentru o viitoare față bisericească! Pe vremea aceea croitorul avea în ochii lui mai multă importanță decît profesorul de teologie. Apoi – să fii as la canotaj, să pedalezi pe drumul de edec și să strigi echipei pe care o antrenezi: „Trage tare, în cadență! Hei, al cincilea! Afurisitule! Lovești prea slab cu vîsla!” Trebuie să nu te arăți fricos și nici molîu, să știi să porți costumul de o anumită croială, cravata și vesta care îți dau alura necesară. Kit trebuia să capete și el această alură, să aibă un croitor bun, o locuință confortabilă, privilegiul de-a oferi din când în când o masă, pe scurt, destui bani de buzunar pentru a-și face viața comodă în compania unor tineri de bani gata – dar nu în sensul convențional și obișnuit.

-Să joci serios nu e nimic mai prejos decît să înveți serios! proclamă Sorrel. Mi-ar plăcea să boxezi împotriva echipei Oxford***, ca Porteous odinioară.

-În tinerețe, tată, ai fi dorit...?

-Eram orb ca un liliac. Părinții mei au fost cei care mi-au impus ocupația.

(...)>

SURSA

Warwick Deeping, Sorrel și fiul, trad. L. Cernașov, ed. Medicală, București, 1991, pp. 190-192.

NOTE M.T.

*Alfred Tennyson (1809-1892)=Baron și poet englez, care a studiat în 1827 la Trinity College.

**Porteous=Preotul care l-a meditat pe Christopher  (Kit) Sorrel pentru examenul de la Trinity College, absolvent la Cambridge.

***Oxford=Străvechi orășel universitar englez, a cărui rivalitate cu Cambridge a continuat până în zilele noastre.

Savantul care "a visat" formule matematice bizare. Dupa 90 de ani, s-a demonstrat ca avea dreptate

PROTV 29 decembrie 2012

Cum arătau primele jocuri pe calculator. Transformarea unui fenomen cu milioane de "adepți" în lume

ȘTIRILE PROTV, București, 5 august 2012

Un Facebook preistoric, descoperit in Suedia si Rusia. Inscriptii misterioase pe pietre uriase

”ȘTIRILE PROTV”, București, 21 mai 2012

„KGB” (ANDREW & GORDIEVSKI 1990)

Cristopher Andrew and Oleg Gordievski, KGB. Istoria secretă a operațiunilor externe de la Lenin la Gorbaciov, trad. D. Mihalcea-Știucă, All/Lumea în care trăim, București, 1994 (1990 Great Britain)

XII Hărți

XIV Evoluția KGB

XV Listă de abrevieri

1 Introducere 

15 1.Origini țariste (1565-1917)

29 2.Ceka, Contrarevoluția și „Conspirația lui Lockhart” (1971-1921)

47 3.Informații externe și „măsuri active” în epoca Dzerjinski (1919-1927)

78 4.Stalin și spionomania (1926-1938)

107 5.„Dușmanii poporului” din străinătate (1929-1940)

122 6.Interceptare / decriptare, infiltrare și „cei cinci magnifici” de la Cambridge (1930-1939)

163 7.Al Doilea Război Mondial (1939-1941)

191 8.Marele Război pentru Apărarea Patriei (1941-1945)

242 9.Dominația asupra Europei de Est (1944-1948)

260 10.Războiul Rece: Etapa stalinistă (1945-1953)

296 11.Războiul Rece după Stalin (1953-1963)

333 12.Epoca Brejnev : Estul, Lumea a treia și Vestul (1964-1973)

375 13.Declinul și sfârșitul perioadei de destindere (1972-1984)

436 14.Epoca Gorbaciov (1985)

Anexe

467 A Șefii KGB

469 B Șefii Direcției Întâi Centrale (Informații externe)

470 C1 Organizarea KGB

472 C2 Organizarea Direcției Întâi Centrale a KGB

474 C3 Direcția Întâi Centrală - Cartierul general din Iasenovo

475 C4 Cartierul general din Iasenovo - Clădirea principală

476 C5 Organizarea unei rezidențe a KGB

477 Rezidenți KGB în marile capitale

477 D1 Rezidenții KGB în SUA

478 D2 Rezidenții KGB la Londra

478 D3 Rezidenții KGB la Dublin

479 D4 Rezidenții KGB la Paris

479 D5 Rezidenții KGB la Bonn

479 D6 Rezidenții KGB la Roma

480 D7 Rezidenții KGB la Copenhaga

480 D8 Rezidenții KGB la Oslo

480 D9 Rezidenții KGB la Stockholm

481 D10 Rezidenții KGB în Canada

481 D11 Rezidenții KGB în Australia

482 D12 Rezidenții KGB în Noua Zeelandă

482 D13 Rezidenții KGB în India

482 D14 Rezidenții KGB în Japonia

483 D15 Rezidenții KGB la Helsinki

484 E1 „Testamentul lui Petru cel Mare”

487 E2 Directivele de bază ale NKVD pentru țările din orbita sovietică

492 Note

569 Bibliografie

589 Index