Mihaela Gidei, PMB anunţă că au început lucrările de amplasare a statuii Prinţului Rainier de Monaco, Mediafax, 23 august 2017

 Centenarul Marii Uniri. Statuia Ecaterinei Teodoriu va fi amplasată în faţa Hotelului Marriot, Adevărul, 20 august 2017

 Statuie confederată dată jos de pe soclu la un miting paşnic în North Carolina, Adevărul, 15 august 2017

Un călugăr tibetan budist într-un muzeu din India colonială britanică (KIPLING 1900-1901)

<
- (...) E adevărat că în Casa Minunilor sînt o mulțime de icoane? În Casa din Lahore*! repetă străinul, ca pentru a fi mai bine înțeles.
- E adevărat, răspunse Abdullah. Casa e plină de zeități păgîne. Mi se pare că și tu te închini la idoli**.
- Nu-l asculta ce spune, interveni Kim.Aceasta este Casa Guvernului și într-însa nu sînt nici un fel de idoli, decît un sahib*** cu o barbă mare albă.
(...)
Kim își făcu loc pe ușă, făcînd să se învîrtească rișchitoarea care închidea intrarea și înregistra automat orice vizitator. Bătrînul venea după el, apoi se opri dintr-o dată și rămase minunat de ceea ce vedea. În holul de la intrare  erau rînduite statui uriașe de proveniență greco****-budhistă*****, a căror vechime n-ar putea să o precizeze decît savanți specialiști, executate de artiști al căror nume a fost acoperit de uitare și a căror mînă fusese călăuzită în mod fericit de inspirația venită cine știe cum, dintr-un pămînt atît de îndepărtat pînă în țara lor, împrumutîndu-i geniul Eladei antice. În sala aceasta se găseau sute de fragmente de figuri, de frize****** lucrate în basoreliefuri*******, de lespezi în mozaic********, reprezentînd figuri colorate care împodobiseră odinioară pereții anticelor stupe********* și vihare********** budhiste din partea de miază-noapte a țării, iar acum, erau etichetate și catalogate aici, ca să fac podoaba și mîndria Muzeului. Cu ochii mari străinul se uita cu toată atenția la tot ce vedea în jurul lui, pe urmă privirile îi fuseseră fixate asupra unui basorelief care reprezenta apoteoza lui Budha. Marele Budha era reprezentat șezînd pe o petală de floare de lotus, care era atît de fin reliefată, încît îți făcea impresia că este reală. În jurul lui era prosternat un întreg cortegiu de regi, străbuni și de zeități budhiste din timpuri străvechi.
(...) Un englez cu barba albă se uita la lama*********** care se întoarse grav ca să-l salute, și scotocindu-se prin buzunare un carnet și un petec de hîrtie.
- Da, așa mă cheamă, zise englezul și zîmbi stîngaci, căutînd să descifreze caracterele întortochiate ale scrisului.
- Mi l-a dat unul dintre ai noștri care a făcut un pelerinaj la locurile sfinte, zise lama. Acum este starețul lamaseriei Lung Cho, și mi-a povestit și despre acesta, adăugă el ridicînd brațul și arătînd lucrurile din jurul lui.
- Atunci fii bine venit, lama din Thibet************. Iată icoanele, și tot aici sînt eu, răspunse englezul privindu-l fix, pentru aduna înțelepciune; (...)
(...) Străinul începu să vorbească custodelui, cu oarecare sfială despre lamaseria din care făcea și el parte, mînăstirea Such-zen care era în fața Stîncilor Colorate, la patru luni de drum din Lahore. Custodele aduse un album uriaș și după o scurtă căutare îi arătă lamaseria care era ridicată în vîrful unei stînci de la înălțimea cărora se vedea toată valea închisă între pereții straturilor de piatră multicoloră.
- Da, da aceasta este, încuviință lama, scoțînd o pereche de ochelari de os, de proveniență chinezească. (...) Dar cum se face că tu... sau mai bine zis englezii să știți despre asta? Odată mi-a vorbit despre asta unul care era stareț la Lung-Cho, dar nu l-am crezut. Domnul... Cel a tot Puternic... este cinstit și de lumea din părțile astea? Viața lui este cunoscută de cei de aici?
- Povestea lui o găsești săpată în întregime pe pietrele care le vezi aici. Vino să te convingi, după aceea te vei mai odihni.
(...)
Fiecare amănunt al acestei povestiri minunate fu retrăit de el în fața fragmentelor de monumente care uneori îl consternau  din cauza influențelor străine din Elada, dar care îl emoționau cu toate acestea ca pe un copil în fața unui lucru nou pe care îl vede pentru prima dată. Acolo unde continuitatea era întreruptă din cauza fragmentelor pierdute ale pietrelor, cum era cazul la Buna Vestire, intervenea custodele care deschidea numaidecît în maldărele lui de cărți, franceze și germane, la pagina unde erau reproducerile fotografice a părțile pierdute.
Aici era cuviosul Asita************* , care nu est altceva decît corespondentul lui Simion din cathechismul creștin, ținînd Copilul Sfînt pe genunchi în timp ce mama și tatăl copilului ascultă cuvintele lui; dincolo erau descrise întîmplările din legenda lui Devadatta**************. Aici era păcătoasa umilită care învinuise pe Domnul de prihană; mai încolo era învățătorul în Parcul Cerbilor***************, împărțind învățătura; minunea era Bodhisat**************** în haină domnească de prinț; taina care uimise pe cei care se închinau focului; taina nașterii; moartea lui la Kusinagara******************, cînd învățăcelul cel slab de înger a leșinat; mai încolo erau secne nenumărate de meditație sub arborele Bodhi******************* și scene de adorație față de cățuea******************** milelor. După cîteva clipe, custodele își dădu seama că vizitatorul său nu era un simplu cerșetor, ci un erudit desăvîrșit. Trecură din nou prin toate galeriile încărcate de monumente, în fața cărora lama lua cît un grăunte de tabac, în timp ce-și ștergea ochelarii, și vorbea cu repeziciune uimitoare un amestec de Urdu********************* cu Thibetană**********************. Auzise și el despre călătoriile pelerinilor chinezi Fo-Hian*********************** și Hwen-Thiang************************, și ar fi dorit să știe dacă însemnările acestora au fost traduse. Își ținu respirația în timp ce răsfoia lucrările lui Beal************************* și Stanislas Julien**************************.
- Toate acestea se găsesc aici! Un adevărat tezaur care stă sub pază.
Luă o atitudine plină de respect, în timp ce ascultă o traducere grăbită în dialect urdu a acestor fragmente. pentru prima dată află de spre lucrările savanților europeni, care, după aceste pietre și alte documente, reușiseră să reconstituie și să identifice Locurile Sfinte, care au fost Leagănul Budhismului. Pe urmă, custodele îi arătă o hartă uriașă, pe care erau o mulțime de însemnări în puncte și linii galbene. Degetul lui uscat și cafeniu urmărea pe hartă drumul tras de creionul custodelui: ici era Kapilavastu***************************, colo Regatul Mijlociu****************************, iar dincolo Mahabodi*****************************, care era Mecca****************************** budhismului; mai încolo era Kusinagara, loc de tristă amintire, unde a murit Prea Sfîntul.
(...)
>

SURSA
Rudyard Kipling, Kim*******************************, trad. Jul. Giurgea, vol. I, Casa de editură și presă ”Viața Românească”, București, 1990, pp. 10-15.

NOTE M. T.
* Lahore = Azi al doilea oraș al Pakistanului, la granița cu India. Colonia britanică India includea teritoriile actualelor state India, Pakistan, Bangladesh, Nepal, Sri Lanka și Birmania.
** Religia lui Abdullah era islamul, care este o credință monoteistă.
*** SAHÍB s.m. Termen care denumea în limbajul colonial britanic pe stăpân sau (p. ext.) pe omul alb. [Pron. saib și sa-ib. / < engl., fr., it. sahib < cuv. hindi, trecut și în arabă]. Sursa: DN (1986) (https://dexonline.ro/definitie/sahib)
**** În 326 î. H., regele macedonean Alexandru cel Mare l-a învins pe regele indian Porus, cucerind vestul Indiei. După victorie, însă, la presiunile soldaților săi, Alexandru oprește lunga campanie de cucerire a Asiei, începută în 334 î. H. Se întoarce la Babilon, unde moare în 323 î. H. După moartea sa, uriașul imperiu este împărțit de generalii săi, dar influența culturii grecești se manifestă și noile state. (https://istoriiregasite.wordpress.com/2011/02/20/lumea-elenistica/)
***** Buddha (563 î. H. - 483 î. H.) = La 30 de ani,  prințul Siddhartha Gautama  și-a abandonat familia și titlul și a început o viață de ascet pentru a atinge iluminarea. (https://istoriiregasite.wordpress.com/2010/11/14/cum-a-murit-buddha/)
****** FRÍZĂ1, frize, s. f. 1. (În arhitectura clasică) Parte componentă a antablamentului, cuprinsă între arhitravă și cornișă, de obicei împodobită cu picturi, basoreliefuri, caneluri etc. ♦ Ornament în formă de bandă orizontală cu picturi sau reliefuri în jurul unui vas, al unei săli, al unui sarcofag etc. 2. (...) 3. (..) [Var.: friz s. n.] – Din fr. frise. Sursa: DEX '09 (https://dexonline.ro/lexem/friz%C4%83/22123)
******* BASORELIÉF, basoreliefuri, s. n. Lucrare de sculptură cu figuri scoase în relief pe un fond cu care fac corp comun. [Pr.: -li-ef. – Var.: (înv.) basoreliév,(neobișnuit) basreliéf s. n.] – Din it. bassorilievo, fr. bas-relief. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/basorelief)
******** MOZAÍC1, mozaicuri, s. n. 1. Lucrare de tehnică decorativă, care constă în asamblarea artistică a unor bucăți mici de marmură, de ceramică, de sticlă, de smalț etc. de diferite culori, lipite între ele cu mortar sau cu mastic. 2. Fig. Amestec de elemente eterogene. 3. (...)  – Din fr. mosaïque, it. mosaico. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/mozaic)
********* STÚPĂ2, stupe, s. f. Monument funerar budist, format dintr-un soclu poligonal, având deasupra un corp cilindric acoperit cu o cupolă. – Din fr. stupă. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/lexem/stup%C4%83)
********** vihara = Mănăstirea budistă timpurie compusă dintr=o curte deschisă înconjurată de celule deschise, accesibile printr-un pridvor. (https://www.britannica.com/topic/vihara)
*********** LÁMA1, lama, s. m. Preot-călugăr budist (în Tibet, în Mongolia și la kalmâci). ◊ Marele lama sau Lama cel mare = șeful suprem al religiei budiste; dalai-lama. – Din fr. lama.

Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/lama)
************ Budismul tibetan (lamaismul) mai este numit și budism tantric sau budism ezoteric datorită ritualurilor magice legate de Tantra. (http://www.crestinortodox.ro/religiile-lumii/religii/lamaismul-71788.html)

************* Asita = Ascet din sec. VI î. H., care a prezis că prințul Gautama va deveni un mare lider religios. (https://books.google.ro/books?id=VN_KvaL47u4C&pg=PA2&redir_esc=y#v=onepage&q&f=false)
************** Devadatta = Călugăr budist, verișor și cumnat al prințului Gautama, care s-a despărțit de linia lui Budha. (https://books.google.de/books?id=DXN2AAAAQBAJ&pg=PA226&lpg=PA226&dq=dharani+saddharmapundarika&source=bl&ots=c6nKrz5OjF&sig=AhPXyen_lacwei-17fT6qufOK_8&hl=de&sa=X&ei=W-VyVdi0BYObsAG-s5agCw&ved=0CFsQ6AEwCTgK#v=onepage&q=dharani%20saddharmapundarika&f=false)
**************** Parcul Cerbilor = Loc în apropierea orașului Benares din India, unde Buddha a ținut prima sa ceremonie și a statuat „cele patru adevăruri nobile”. (https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2014/04/08/o-istorie-a-zilei-de-8-aprilie-video-2/)
***************** Bodhisat / Bodhisattva (bodhi=iluminare; sattva=ființă) = Persoană care își asumă durerea reîncarnărilor și a existenței. (http://dhechen.com/pub/spiritual/37prac.htm)
****************** Kusinagara = Oraș în actualul stat federal indian Utar Pradesh, unde Buddha a ținut importante discursuri înainte de a muri. (http://www.preservearticles.com/2011122819254/what-is-the-importance-of-kusinagara-for-buddhism.html)
******************* arborele Bodhi = Smochinul indian la umbra căruia Buddha a atins iluminarea prin meditație. (http://cultural.bzi.ro/adevarul-despre-buddha-4324)
******************** CĂȚÚIE, cățui, s. f. Vas de metal sau de pământ în care se ard mirodenii. [Var.: (reg.) cățíe s. f.] – Cf. ngr. katdzí „lopățică pentru jăratic”. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/c%C4%83%C8%9Buie)
********************* ÚRDU s. n. Limbă indo-europeană, din ramura indo-iraniană, oficială în Pakistan, răspândită și în nord-vestul Indiei. [Acc. și: urdú] – Din engl., fr. urdu. Sursa: DEX '09 (2009) (https://dexonline.ro/definitie/URDU)

**********************  SINO-TIBETÁNE adj. Limbi ~ = familie de limbi vorbite în Asia și cuprinzând două mari ramuri: thai chineză sau thino-siameză (limba chineză și grupul thai) și tibeto-birmană (limbi vorbite în Tibet, Nepal, NE Indiei, E Bangladeshului și în Uniunea Myanmar). Sin. chino-tibetane. Sursa: Dicționar Enciclopedic (1993-2009)

*********************** Fo Hian / Fah-Hian = Călugăr budist chinez care a efectuat un pelerinaj în India în anul 400. (https://www.bookdepository.com/Travels-Fah-Hian-Sung-Yun-Buddhist-Pilgrims-from-China-India-400-D-518-D-Translated-from-Chinese-by-Samuel-Beal-Samuel-Beal/9781230469003)

************************ Hwen-Thiang / Xuanzang / Hsuan-tsang (602-664) = Călugăr budist chinez, care a efectuat un pelerinaj de 17 ani prin India. (http://web.archive.org/web/20070221205657/http://www.vbtutor.net:80/Xiyouji/history.htm)
************************* Samuel Beal (1825-1889) = Orientalist englez. Primul traducător din chineză în engleză a textelor budiste timpurii. (http://venn.lib.cam.ac.uk/cgi-bin/search-2016.pl?sur=&suro=w&fir=&firo=c&cit=&cito=c&c=all&z=all&tex=BL843S&sye=&eye=&col=all&maxcount=50)
************************** Stanislas Julien (1797-1873) = Sinolog francez. Șeful catedrei de chineză la College de France timp de 40 de ani. (http://handide.canalblog.com/archives/2012/08/20/24927489.html)
*************************** Kapilavastu = Localitate în sudul Nepalului, la granița cu India. Reședința prințului Gautama până la vârsta de 29 de ani, când și-a început viața religioasă. (https://ebooks.adelaide.edu.au/f/fa-hien/f15l/chapter22.html)
**************************** Regatul Mijlociu = China imperială. (http://www.internetdict.com/ro/answers/why-is-china-called-the-middle-kingdom.html)
***************************** Mahabodi/Mahabodhil (sanscrită: maha=mare; bodhi=luminarea) = Templu budist în localitatea Bodh Gaya din statul federal indian Bihar. Aici Gautama (583 î. H. - 483 î. H.) a atins iluminarea și a inițiat religia budistă. (http://www.buddhanet.net/bodh_gaya/menu.htm)
****************************** Mecca (Mekka), oraș în vestul Peninsulei arabice, unde s-a născut Mahomed, întemeietorul islamismului, cel mai important centru de pelerinaj al musulmanilor. Aici se află, într-o moschee reconstruită succesiv după planul inițial din sec. 8, piatra sfântă Kaaba; o dată cu apariția islamului, a devenit principalul centru religios al musulmanilor. Sursa: D.Religios (1994) 
******************************* Rodica Grigore, Kim, Kipling și Cartea Indiei, „Cultura”, Fundația Culturală Română, București, 523 / 12 iulie 2015 (http://revistacultura.ro/nou/2015/07/kim-kipling-si-cartea-indiei/)

Oxford versus Cambridge în Anglia interbelică (GALSWORTHY 1933)

<
(...)
Oxfordul*, arătînd mohorît, ca orice oraș scăldat între lumina de zi și cea de seară, părea să spună: ”Osîndit la vile, automobile și modernism, nimeni nu-mi mai poate fi de nici un ajutor”.
Celor doi tineri înfometați și legați afectiv de Cambridge**, orașul le oferi prea puține atracții pînă cînd se văzură așezați în fața unor sandvișuri cu pastă de sardele, a unor ouă fierte, pîine prăjită, brioșe, biscuiți, gem și un ceainic mare, plin. Cu fiecare înghițitură, romantismul Oxfordului devenea tot mai vizibil. Hanul bătrînesc, unde numai ei doi mîncau, focul rubiniu, draperiile roșii, trase, singurătatea atît  de intimă, toate concurau la a-i pregăti să găsească Oxfordul ”încîntător”, cînd aveau să plece din el. Trei studenți se ciorovăiră în prag, rezervară o masă pentru cină și plecară mai departe. (...)
Lumea oxfordiană era la cină și străzile aproape că se goliseră. Hoinăriră la întîmplare, alegînd străduțele cele mai strîmte, și curînd ajunseră la colegii și la zidurile lungi și vechi. Aici, tot ce era modern luase sfîrșit. Trecutul îi prinse în mreje. Donjoane*** tainice, clădiri bătrînești de piatră, înecate în clar-obscur; pasaje întortocheate, tăiate pe sub bolți abia întrezărite; brusc, ca din întîmplare, li se înfățișă un careu spațios, învăluit într-o obscuritate vag irizată, ticăind de orologii; senzația că se afla într-un oraș întunecat, și vechi, și pustiu, colcăind totuși în taină de viață și de lumina modernismului, aproape că le luă graiul; (...)
Nici unul dintre ei nu era romantic, dar pe amîndoi îi copleșise simțămîntul că se rătăciseră în păienjenișul istoriei.
- Mi-ar fi plăcut să fi studiat aici sau la Cambridge, spuse Clare.
- La Cambridge nu încerci niciodată senzația asta de ascunziș uitat. Pe întuneric, Oxfordul e mult mai medieval. Aici colegiile se înșiră în linie dreaptă. Și întorc spatele la tot ce se petrece în oraș; atmosfera de vechi e mult mai pregnantă. (...)
- Te-am jignit? Uite colegiul ăsta imens! Hai să intrăm!
- Or fi plecat cu toții. E trecut de opt; mai bine să colindăm străzile.
Hoinăriră prin Cornmarket****, apoi pe strada principală. priviră la statuile de pe partea dreaptă, apoi intrară într-un scuar întunecat, cu o clădire circulară în mijloc, o biserică în capătul cel mai îndepărtat și colegii de o parte și de alta.
- Aici trebuie să fie inima orașului, spuse Clare. Oxford are, fără îndoială, părțile sale imuabile. Orice s-ar construi pe margini, nu văd cum s-ar putea altera ceea ce-i aici.
Cu o repeziciune misterioasă, orașul se reînsuflețise; mișuna de tineri cu pelerine scurte pe braț, ori fîlfîindu-le pe umeri, ori înnodate în jurul gîtului. Croom întrebă pe unul dintre aceștia unde se aflau.
- Asta e biblioteca Radcliffe*****, aici colegiul Brasenose******, și acolo High.
- Și hotelul Mitre?
- În dreapta dumneavoastră.
(...)
- E frumos și e devreme. Ne întoarcem peste podul Magdalena, prin Benson, Dorchester și Henley.
- Oprește pe pod, Tony. Vreau să-mi văd tizul.
Luminile de pe pod aruncau scîntei în apele de cerneală ale rîului Cherwell, silueta colegiului Magdalena******* se decupa masivă în întuneric și, în depărtare, spre pajiștile colegiului Christchurch********, sclipeau cîteva lumini. De cînd ieșiseră din centru, fișii înguste de străduțe slab luminate se strecurau printre clădiri cu frontoane și portaluri cenușii. Iar rîul asupra căruia se aplecau nemișcați părea să se învolbureze misterios.
>

SURSA
John Galsworthy, Iubirile lui Dinny Cherrell********* , trad. A. Ralian, vol. II (Dincolo de rîu), ed. Miron, 1992, pp. 221-223.

NOTE M. T.
* Oxford este un orășel situat la 84 km NV de Londra, la confluența fluviului Tamisa cu râul Cherwell. În Oxford se află cea mai veche universitate din Anglia, o structură de învățământ fiind amintită de izvoarele istorice în 1096. (http://www.ox.ac.uk/about/organisation/history)
** Cambridge este un oraș medieval, reședință de comitat, situat la 80 km NE de Londra. Este a dou acea mai veche universitate din Anglia. În 1209, în urma unor dispute cu orășenii din Oxford, unii studenți de acolo s-au stabilit la Cambridge, punând bazele viitoarei universități. (https://www.cam.ac.uk/about-the-university/history)
*** DONJON. Turnul principal al unei fortificaţii medievale, al cărui rost de ultim punct de refugiu în cazul unui asediu, era obligatoriu dublat de funcţia sa locativă. (http://www.cetati.medievistica.ro/pagini/glosar/litera%20D.htm)
**** Actuala stradă Cornmarket devenise în jurul anului 1000 o arteră comercială a orașului medieval Oxford. (http://oxfordhistory.org.uk/cornmarket/index.html)
***** Biblioteca Radcliffe a fost construită în 1714 de doctorul în medicină John Radcliffe. (http://www.oxfordhistory.org.uk/streets/inscriptions/north/rsl.html)
****** Colegiul Brasenose a fost întemeiat în 1509-1512 de avocatul Sir Richard Sutton și episcopul de Lincoln, pe locul unei pensiuni studențești din Oxford. (http://www.bnc.ox.ac.uk/about-brasenose/history/212-college-history/397-a-brief-history-of-brasenose)
******* Colegiul Magadalen a fost fondat în 1458 de William Waynflete, episcop de Winchester și Lord Cancelar. (http://www.magd.ox.ac.uk/discover-magdalen/history-of-college/)
******** Colegiul Christ Church a fost fondat de cardinalul Wolsey în 1542. (http://www.chch.ox.ac.uk/house/about-christ-church)
********* ed. Miron - Clasici vechi și noi - Iubirile lui Dinny Cherrell 2 vol (http://www.miron.ro/anticariat/clasici-vechi-si-noi/iubirile-lui-dinny-cherrell-2-vol)

Andrei Popescu, Oficialii moscoviţi permit primul referendum post-sovietic. Statuia lui Dzerjinski ar putea reveni la locul său, The Epoch Times România, 26 iunie 2015

Făgădău, revoltat pe Facebook: "Să ne cunoaştem valorile!" O tânără s-a urcat pe o statuie din Constanţa pentru un "selfie" 

Replica - Constanța 26 aprilie 2015

INGINERUL ANGHEL SALIGNY ȘI DOBROGEA

“Eu vreau să construiesc!” (A. SALIGNY)

Biografie

Născut la14 mai 1854 lângă Focşani, într-o familie de origine franceză, Anghel Saligny a urmat liceul Şcoala tehnică superioară de la Berlin în prima jumătate a anilor ’70. Specializat în construcţii hidrotehnice şi feroviare, revine în 1876 în ţară. Este încadrat ca inginer clasa III la Ministerul Lucrărilor Publice, unde devine subdirector al Serviciului de poduri şi şosele în 1881. Ca o recunoaştere a meritelor sale profesionale, în 1884 este numit profesor la Şcoala naţională de Poduri şi Şosele. Cariera sa, care nu s-a oprit aici, a fost însă lăsată în umbră de cele două mari realizări tehnice ale sale: podul de la Cernavodă şi portul Constanţa. Nu întâmplător, apropiaţii săi au reţinut câteva cuvinte mereu repetate de marele inginer cu forţa unui dicton: “Eu vreau să construiesc!”.

 

Construcția podului de la Cernavodă

Saligny este autorul a numeroase realizări româneşti în domeniul construcţiilor şi a tehnicii. Printre acestea se numără şi podul de cale ferată “Regele Carol I”, care traversa Dunărea pe segmentul Feteşti - Cernavodă. Scopul acestei construcţii era de a lega capitala ţării de oraşul Constanţa aflat în plină dezvoltare. Prima cursă directă Bucureşti-Constanţa a avut loc chiar în seara zilei în care podul a fost supus unui test ce a constat în trecerea unui tren de 16 vagoane. În acea zi de septembrie 1895 trenul de călători inaugural a fost întâmpinat de o mulţime entuziastă în oraşul de pe litoral, unde sărbătoarea a durat mai multe zile. A doua zi garnitura, cu locomotive vechi care ieşeau acum din uz, a făcut în drumul de întoarcere în bune condiţii, fiind primită cu urale în capitală.

 

Construcția portului Constanţa

În 1856, autorităţile otomane au concesionat unei companii engleze, pentru 99 de ani, construirea unui port la Constanţa. După preluarea controlului asupra Dobrogei, guvernul român a fost nevoit să răscumpere de la această companie portul existent. Operaţiunea s-a realizat în noiembrie 1882, pentru 16 milioane franci aur. Autorităţile de la Bucureşti intenţionau dezvoltarea vechiului Kiustenge, care, în 1875, apărea călătorului englez Henry Berkley ca o mică adunătură de colibe de lut, cu minaretul unei moschei tronând în mijloc.

Piatra de temelii a noului port a fost pusă la 16 septembrie 1896, de către antrepriza franceză Hallier. Firma a dat faliment în 1899, dar a cerut despăgubiri statului român în valoare de 18 milioane de lei aur, pe motiv că administraţia românească a fost cea care a împiedicat firma franceză să ducă lucrările la bun sfârşit. Statul român a oferit 3 milioane, iar procesul început la 1 martie 1900 cu arbitri străini s-a încheiat cu o sentinţă ec stabilea achitarea a 6,2 milioane de lei.

Apoi, managementul lucrărilor a fost preluat de ingineri români. Coordonatorul acestora, Anghel Saligny, aprecia faptul că ei erau absolvenţi ai şcolii româneşti de poduri şI şosele. Printre colaboratorii săi s-au numărat şi inginerii Gh. Duca şi I. B. Cantacuzino, Înainte de reluarea lucrărilor, Saligny a efectuat o călătorie de studii timp de două luni, pentru a se documenta minuţios în privinţa modului în care fuseseră construite marile porturi moderne ale lumii. Dinu Moroianu şi I. M. Ştefan, specialişti în istoria tehnicii, precizau în 1976 că el a vizitat porturile ruseşti de la Marea Neagră şi a corespondat cu reputaţi constructori europeni. În aceste demersuri a fost interesat de calculul şi tehnologia betonului armat, precum şi de lucrările de docuri şi antrepozite din străinătate. Toate acestea însă pentru a servi ca bază de plecare în aplicarea unor soluţii proprii.

În proiectul iniţial era inclus şi un chei mic pe care inginerul român nu l-a luat în consideraţie, deoarece avea perspectiva dezvoltării industriei petroliere în România. Ca urmare, a construit un bazin special pentru export, precum şi numeroase rezervoare cu instalaţii de pompare pentru primirea, depozitarea şi predarea petrolului şi derivatelor sale.

În fazele engleză şi franceză ale dezvoltării portului fuseseră construite magazii, dar de mică anvergură. Deoarece porturile Brăila şi Galaţi puteau fi blocate de gheţuri iarna, el a ridicat în 1906 trei magazii cu două mari silozuri pentru cerealele exportate. Acestea au fost construite după modelul îmbunătăţit al celor pe care realizase între 1884-1889 în cele două porturi dunărene. Silozurile aveau o înălţime de 35 m şi o capacitate de 70000 t şi în realizarea lor fusese utilizat betonul armat, soluţie experimentată la SNPS.

Saligny a folosit în cazul Constanţei turnarea plăcilor prefabricate în cofraje metalice, pentru a obține un beton neted şi fără tencuială necesară evitării scurgerii cerealelor. Cu această ocazie s-au executat pentru prima dată în  Romănia piloţi şi radiere de beton armat, folosindu-se ciment şi armături importate. În Istoricul dezvoltării tecnice din România, apărut în 1931, se sublinia cu mândrie: “România a fost astfel prima ţară unde s-a întrebuinţat betonul armat la construcţii de silozuri”. Tot ca elemente de noutate, Moroianu şi Ştefan indică variaţia plăcilor prefabricate pe înălţime, construirea de plăci articulate cu secţiune eliptică, fixarea punctelor de articulaţie etc.

În timp ce a coordona lucrările la Constanţa, a fost numit la 1 aprilie 1901 şi director al Direcţiei generale a porturilor şi comunicaţiilor pe apă. În această calitate, înfiinţează importanta linie maritimă comercială Constanţa-Rotterdam.

Activitatea intensă nu-i permite să menţină contactul cu comunitatea ştiinţifică europeană. Chiar şi profesorul său german, Franzius, îi reproşa cu afecţiune că “marele Saligny” nu mai are timp să-i răspundă. Mentorul său îi solicitase, de fapt, fotografii după proiectele şi construcţiile de la Constanţa pentru a le include în noua ediţie a manualului de circulaţie internaţională “Îndreptar al ştiinţelor inginereşti”.

Lucrările principale pentru dezvoltarea portului s-au încheiat în 1909, dar îmbunătăţirea şi extinderea lor a devenit o grijă permanentă pentru generaţiile de ingineri care i-au urmat lui Anghel Saligny. Totuşi, capacitatea de proiectant sa nu a putut fi depăşită prea repede de epigonii săi. Academicianul Remus Răduleţ constata că, până la cel de-al doilea război mondial, cu metodele moderne de calcul, nu s-au putut realiza economii mai mari de 6% în construirea silozurilor de beton din zonele agricole.

Marele inginer în memoria Constanţei

În onoarea marelui inginer  în 1957 a fost realizată o statuie de bronz de către renumitul sculptor Oscar Han. Opera de artă a fost ridicată în 1965 în faţa intrării nr. 1 a portului.

SURSE

***, Istoricul dezvoltării tecnice în România, vol I, Bucureşti, 1931, p. 129.

Crişan, Ion, Anghel Saligny, Editura Tineretului, Colecţia oameni de seamă, Bucureşti, 1959. (BJC)

Moroianu, Dinu, Ştefan, I. M., Maeştrii ingeniozităţii româneşti, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1976, p. 160-161.

Rădulescu Adrian, Lascu Stoica, Haşotti Puiu, Ghid de oraş. Constanţa, Editura Sport Turism, 1985

Rădulescu Adrian, Constantin Scorpan, Athena Herbst Rădoi, Gheorghe Dumitraşcu, Constanţa. Ghid turistic al judeţului, Sport Turism, Bucureşti 1980.

Răduleţ, Remus, Istoria cunoştinţelor şi a ştiinţelor tehnice pe pământul României, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2000, p. 144-145. (BJC)

Ştefan, I. M., Podul de la Cernavodă şi constructorul lui, “Magazin istoric”, 1/1976, p. 61.

Artă greco-romană versus idoli sau un vânător al Vestului sălbatic versus intelectual (COOPER 1827)

<
(...)
- Dacă copii de școală, ce trăiesc în siguranță și liniște, ar cunoaște greutățile și primejdiile le întîmpină un cercetător al naturii pentru a le veni lor în ajutor, spuse Obed, după o clipă de tăcere, de îndată ce plecă la culcare și Middleton, coloane de argint și statui de bronz ar fi ridicate întru gloria lor veșnică.
- Nu știu, nu mă pricep la asta, răspunse tovarășul său, argint nu se prea găsește, cel puțin prin pustietățile astea, iar idolii aceia ai tăi de bronz sînt opriți prin poruncile Domnului.
- Asta a fost, într-adevăr, părerea marelui legislator al evreilor*, dar egiptenii și caldeenii**, grecii și romanii obișnuiau să-și arate recunoștința exact în felul acesta. Adevărul este că marii artiști ai antichității au întrecut, cu ajutorul științei și al îndemînării, pînă și operele naturii, realizînd opere de- o perfecțiune și o frumusețe greu de găsit, chiar și la cele mai izbutite exemplare din genus homo.
- Idolii ăștia ai tăi pot să umble și să vorbească? Au ei cerescul dar al gîndirii? întrebă trapper-ul, cu oarecare indignare în glas. Cu toate că  m-am ferit cît am putut de larma și de palavrele celor din așezăminte, am fost și eu în cîteva orașe la vremea mea, pentru a-mi schimba pieile pe plumbi și praf de pușcă și am văzut de nenumărate ori păpuși din astea de ceară, cu ochi de sticlă și împopoțănate cu fele de fel de rochii  și zorzoane.
- Păpuși de ceară! îl întrerupse Obed; profanezi arta cînd asemuiești acele nefericite obiecte modelate în ceară cu divinele opere ale antichității.
(...)
>

SURSA
Fenimore Cooper, Preria, trad. C. Tănăsescu, vol. II, ed. Minerva / seria Biblioteca pentru toți nr. 838, București, 1975, p. 75.

NOTĂ M.T.
* Moise (http://paginiortodoxe.tripod.com/vssep/09-04-sf_prooroc_moise.html)
** Caldeea = Regiune din Mesopotamia antică, pe teritoriul Irakului. (http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/caldea-caldei-haldei.html)

Un student rus revenit acasă din Europa secolului XIX (TURGHENIEV 1852)

<(...) Între timp împlinisem douăzeci și unu de ani. Mi-am luat în primire moștenirea, mai bine zis partea de moștenire pe care binevoise să mi-o lase tutorele, am adat împuternicire servului meu eliberat, Vasili Kudriașev, să-mi administreze bunurile și-am plecat în străinătate, oprindu-mă la Berlin. Aici, în străinătate, am petrecut, după cum am avut plăcerea să-ți aduc la cunoștință, trei ani încheiați. Ei, și? Și acolo în străinătate am rămas aceeași ființă fără originalitate. Mai întîi, ce să mai vorbim, Europa propriu-zisă și felul de a trăi european nu le-am cunoscut nici cît negru subt unghie; atîta doar că puteam asculta disertațiile profesorilor nemți și citi cărți germane direct la origine... asta era toată diferența. Duceam o viață singuratică, de monah; nu mă frecam decît de locotenenți în retragere, cuprinși de aceeași sete de cunoaștere ca și mine, dar greoi la minte și puțin înzestrați cu darul vorbirii; mă legasem și de cîteva familii stupide din Penza și din alte provincii bogate în grîu; stăteam uitat prin cafenele, citeam ziare, sara mă duceam la teatru! (...) Am mai stat doi ani întregi în străinătate; am vizitat Italia, am contemplat la Roma Schimbarea la față*, și la Florența statuia Venerei**; și dintr-o dată am fost cuprins de un entuziasm de nedescris, de un fel de turbare parcă; serile scriam versuri, am început a-mi ține și un jurnal; într-un cuvînt am trecut pe unde au trecut și ceilalți. Și totuși, cînd te gîndești, ce ușor e să fii original! De pildă, eu nu mă pricepeam de fel nici la pictură, nici la sculptură și ce simplu ar fi fost să recunosc asta cu voce tare... Aș, da de unde! Se poate una ca asta? Ba nu, ia-ți cicerone***, aleargă să vezi frescele...
Iar plecă ochii și iar își smulse scufia din cap.
-În sfîrșit, am luat calea către țară, urmă el cu voce obosită, și iată-mă înapoi la Moscova. Întors la Moscova, s-a întîmplat cu mine o schimbare uimitoare. De unde în străinătate mai mult tăceam, acuma, deodată, am început să vorbesc cu neașteptată îndrăzneală și să-mi închipui despre mine Dumnezeu știe ce! Și s-au mai găsit oameni îngăduitori care mai să mă creadă un geniu, cucoane care să-mi asculte cu interes elucrubațiile. Într-o bună zi s-au iscat niște vorbe pe socoteala mea. (Cine a fost autorul nu se știe, probabil că vreo fată bătrînă de sex masculin - asemenea exemplare găsindu-se cu duiumul la Moscova.) S-au iscat vorbe care au început a da muguri, apoi cîrcei, ca o tufă de mure. M-am încîlcit în ele, am căutat să mă smulg, să rup legătura de fire, dar n-am reușit... Atunci am plecat. Iată și în împrejurare asta ca și în celelalte m-am dovedit un nătărău. Ar fi trebuit să aștept cu răbdare să treacă năpasta, așa cum aștepți să treacă o criză de urticarie, și aceeași binevoitori mi-ar fi deschis iar brațele, aceleași cucoane mi-ar fi surîs din nou,
ascultîndu-mi discursurile... dar aici e toată nenorocirea: nu sînt original. S-a trezit deodată în mine un scrupul: a început să-mi fie rușine de flecăreala mea fără sfîrșit - asară la Arbat****, astăzi la Truba, mîne la Svîțev-Vrajek - și mereu despre aceleași și aceleași lucruri...
(...)>

SURSA
Ivan Turgheniev, Un Hamlet provincial: Ivan Turgheniev, Povestirile unui vînător, trad. M. Sadoveanu, ed. Albatros, București, 1989, p. 302-304.

NOTE M.T.
* Schimbarea la față = Tablou realizat de pictorul renascentist italian Rafaello Sanzio (1483-1520) în 1517 la comanda cardinalului Giulio Medici pentru catedrala din orașul francez Narbonne, readus și restaurat la Vatican în 1815.
** Venera/Venus = Zeița dragostei la romani.
*** Marcus Tullius Cicero (106 î.H. - 43 î. H.) = 1. Politician, orator, filozof și scriitor roman, renumit pentru elocința sa. 2. Termen menționat în secolul XVIII în literatura engleză pentru a desemna un ghid din galeriile de artă.
**** Arbat = Stradă pietonală situată la 1 km de centrul istoric al Moscovei, existentă din secolul XV și devenită în secolul XIX zonă rezidențială pentru nobilimea rusă.

Ucrainenii au dărâmat statuia lui Lenin

„Jos, parazit comunist!“

Cuget Liber 10 decembrie 2013

A fost descoperită identitatea sculptorului care a realizat ”Gioconda Egiptului antic”
Gândul 26 ianuarie 2013

Descoperire uimitoare facuta langa Romania. Arheologii au dezgropat templul Zeului "barbatiei"

PROTV 17 ianuarie 2013

De la "Tipatul" lui Munch la "Muza" lui Brancusi, arta ramane valoroasa in ciuda recesiunii

PROTV 30 decembrie 2012

Povestea nestiuta a omului care a facut posibila descoperirea "Mona Lisei din Antichitate"

PROTV 6 decembrie 2012

Descoperire uluitoare, făcută în timpul unei expediții naziste din 1938: statuia din meteorit

ȘTIRILE PROTV, București, 27 septembrie 2012

Daruri reciproce ale orașelor înfrățite Constanța și Yokohama în 1982 („Tomis” 1982)

<
La jumătatea lunii octombrie, Mutsuo Ariyama, președintele Comitetului japonez de prietenie Yokohama - Constanța, care a vizitat municipiul nostru în fruntea unei delegații a municipalității orașului a oferit locuitorilor Constanței o frumoasă statuie reprezentînd o lampă tradițională niponă, care a fost amplasată în parcul Tomis Nord.
La rîndul său, primăria municipiului Constanța a oferit locuitorilor Yokohamei, cu prilejul împlinirii a cinci ani de la semnarea actului de înfrățire dintre cele două orașe, macheta compoziției sculpturale „Gemenii”, realizată de plasticianul Traian Marinescu.
Pornind de la motivul brâncușian al Coloanei Infinitului pe care o „rupe” în două pe verticală în încercarea de a-i adăuga cea de a patra dimensiune, timpul, sugerînd împlinirea prin ascendență în infinitul timpului și al spațiului a „rîurilor” ce împodobesc iile românești, „Gemenii” prezintă totodată surprinzătoare analogii cu arta sculpturală niponă ale cărei simboluri, triunghiuri suprapuse, reprezintă stema orașului Yokohama și te duc cu gîndul la splendidul suiș către cer al muntelui Fuji suprapus pe imaginea-i oglindită în albastrul lacului Ashi.
>

SURSA
***, „Gemenii” - la Yokohama, „Tomis”, Constanța, ?.10.1982

„Politică și ficțiune” (ARACHELIAN 2002)

 Vartan Arachelian, Politică și ficțiune, „Tomis”, februarie 2002

Sunt cei doi termeni compatibili? În viziunea domnului Viorel Hrebenciuc, da. „România-Armonia” e titlul pe care inventivul om de afaceri și vicepreședinte al PSD l-a dictat ziariștilor prezenți la lansarea protocolului de guvernare încheiat între PSD și UDMR. Un titlu de cea mai pură speță ficționară, trebuie să recunoaștem. Ce minune s-o fi produs la Cluj, duminică, 17 februarie, ora 13, în orașul în care, de trei legislaturi, e ales același Ghiță Funar, încât, vorba aceluiași guru al partidului de guvernământ, la Washington și în alte mari cancelarii trebuie să se studieze documentul? Dacă n-a fost o ironie bine mascată, atunci am avea de a face cu un simptom care reclamă psihiatrii și nu analiștii politici. „Dosarul” româno-maghiar, e adevărat, a cunoscut sub dictatură iluzii și mai gogonate, dar în nici un caz n-a fost vândută gogoașa încă din faza elaborării, când documentul era în studiu în cancelariile de aiurea! Ce mai: SF și parapsihologie, Mironov și Țugui! 

Cu o săptămână mai devreme, la București, forul suprem al PSD, fusese cutia de rezonanță a unui discurs rostit pe un ton vehement de liderul aripii naționaliste împotriva unor promisiuni făcute UDMR ca preț al sprijinirii guvernului. Dacă Dumnezeu a făcut lumea în șase zile, de ce n-ar fi reușit PSD să stingă conflictul istoric româno-maghiar în timpul acesta? Pentru că unii cârtitori zic că problema apartenenței Transilvaniei nu se va rezolva decât la Judecata de Apoi? Și chiar sunt piramidale pretențiile udemeriste? E vorba doar de locul de plasare a unui grup statuar de eroi ai Ungariei și, apoi, de înființarea de facultăți în limba maghiară la universități de stat. Apoi dacă sunt eroi unguri, iar arădenii (și nu numai!) îi percep ca ucigași, la 1848, ai românilor din Apuseni, de ce generalii de granit nu sunt duși în Ungaria? Și a doua întrebare care a reverberat în amintitul CC pesedist: „legitimația de maghiar” acordă doar privilegiul (prin naștere / maghiarizare voluntară) de a fi bursier în Ungaria vecină și prietenă. Da, ar răspunde dl. Hrebenciuc, dar ce-ar mai consuma cercurile de lectură aflate în funcțiune la Departamentul de Stat, Foreign Office ș. a.? Dacă lectura acestui document va produce sau nu delicii în străinătate o chestie de gust, dar că reacțiile la prevederile tainice ale acestui protocol vor nutri antimaghiarismul e aproape o certitudine. Va fi, în primul rând, tărăboiul cu statuia. Aflați, pe rând, în SUA, premierul și președintele au promis că vor fi „talibanii” statuilor (două, după știința mea) lui Antonescu, în timp ce PSD dă verde scoaterii din „consemn în garnizoana arădeană” a generalilor care au omorât revoluționari de-ai lui Avram Iancu și plantarea lor în grădina publică pentru a fi expuși obscenităților / vandalizării? Și asta tocmai în anul când vrem în NATO, ca pruncul la sânul mamei, să avem parte de un „război al statuilor”? Apoi, la CC, doamna cu învățământul i-a liniștit pe colegii de partid că, totuși, partidul nu e în toate (ca pe timpuri) și că existând o autonomie universitară, senatele nu înghit gălușca promisă... Alt prilej de gâlceavă, deci. Una peste alta, se vede bine, una au vorbit și Kent au fumat. O fi înghițit udemeriștii și alte fumuri, nu numai cele povestite aici, inclusiv afirmația mai marilor pesediști cum că „Transilvania este o locomotivă geografică”. Ba gălușca din urmă chiar cu plăcere, din moment ce românii pun pe roate Transilvania! Cum vesticii - e afirmația aceluiași domn inventiv Hrebenciuc, „nu înțeleg cum e posibilă armonia interetnică în România”, aceste recent ficționar de partid și de stat se pregătește pentru un turneu în sus-amintitele cercuri de lectură pentru a ține lecții de politologie, adică despre efectele soporifice ale ficțiunii în politică...

„Ion Dragomir” („TOMIS” 1994)

 St. C., Ion Dragomir, „Tomis”, Constanța, 1994

În sala de lectură a Bibliotecii tomitane putea fi văzut, ani în șir, un bărbat brunet, mic de statură, cu fața arsă de soare și de vânt, brăzdată de timpuriu de semnele timpului. Stătea cu un teanc de reviste literare și de cărți în față, mișcându-i ritmic buzele și citind cu evlavie slovele, de parcă ar fi avut în față niște cărți de rugăciune. Scria apoi, scria mereu, cu palmele lui bătătorite, apăsând cu nădejde condeiul, de parcă ar fi înfipt plugul în brazdă. „Țăran la obârșie”, așa cum îl caracteriza, prin 1979, Grigore Hagiu, actualmente retras în paradisul fermei sale de la Valu lui Traian, Ion Dragomir a știut să transforme, precum Arghezi, „sapa-n condei și plugu-n călimară”. Perpetuu autodidact, poetul s-a smuls deseori din sfera activității prozaice pe care o practica zilnic, ca muncitor la „Chimpex”, intrând în lumea borgesciană a cărților.

Învățând să aștepte cu răbdare, ani de zile, până la sosirea momentului potrivit, favorabil, a acelui kairos cum spuneau elinii - poetul a dat la iveală, într-un singur an, patru cărți de poezie, având următoarele titluri: Bucium, Rouă, trandafiri și lacrimi, Aud foșnetul piramidei și Poezii la statuia lui Ovidiu, toate apărute la Editura Metafora din Basarabi-Constanța.

Ion Dragomir este un poet de mare forță, poate printre cei mai viguroși care s-au ivit până acum în spațiul pontic. Versurile lui sunt sincopate, parcă mitraliate, aruncate ca niște gloanțe care rar își greșesc ținta, sau ca niște săgeți dintr-un arc ținut prea mută vreme încordat.

Poetul dobrogean - descins de multă vreme aici din ținuturi moldave - este un om al faptei, al luptei cotidiene pentru existență, expresie a acelui goethean tatlig Mensch. Există, în poemele sale, numeroase sintagme legate de ideea de dârzenie, de faptă concretă, ca, spre exemplu: „brazdă și faptă de sămânță”, „prima faptă a mâinii”, „timpul faptei”, „ospățul faptei”. Transpare aici ideea lui vivere est militare (a trăi înseamnă a lupta): „Mai agresivă-i lupta și mai prețioasă-i victoria”; „Nu mă retrag din luptă / și nu sunt singurul ce caută să ajungă sus!”. Arta sa poetică este o expresie a continuei tensiuni interioare, cuvântul căpătând o extraordinară concretețe, forță de sugestie: „Cuvântul / crește precum vinul în strugure / și-n buzunar își are ascunse / cartușele /.../ Cuvântul se strigă, se rupe, se-mpreună /.../ este oul în care / nu te poți încredința / că va răsări sau nu / o pasăre / este cel dea-l treilea ochi al meu”.

Cel mai frecvent, mai expresiv „topos” al creației lui Ion Dragomir este „casa”, care devine o veritabilă divinitate tutelară, locul geometric în care se întâlnesc toate gândurile toate gândurile, sentimentele poetului: „Există în fiecare om o casă / Casa poate fi vândură sau de cumpărat / Casa poate fi îndoliată sau nelocuită / Casa poate fi întoarsă cu fața-n pământ sau dărâmată / Casa mea e plutitoare / Nimeni nu poate intra sau ieși ca jefuitor”. Poetul își construiește sentimentele precum ar înălța o casă: „Încep / a te iubi / așa cum trebuie să-ncep / a-mi acoperi casa / cu țigle”. Intrarea iubitei în casa sufletului poetului se desfășoară după un tainic ritual, poemul devenind o modernă „Cântare a cântărilor”: „Cu al șaptelea trandafir îți fac semn să intri în casa mea... / Cu primul trandafir te încalț, pentru drumuri neumblate... / Cu al doilea trandafir își potrivesc ochii după ochii rândunicii... / Cu al treilea trandafir gura ți-o fac stup de miere... / Cu al patrulea trandafir îți lustruiesc zâmbetul... / Cu al cincilea trandafir îți încălzesc mâinile... / Cu al șaselea trandafir te plimb prin mine... / Cu al șaptelea trandafir plec departe, departe de tine...”.

Poetul reeditează, într-o manieră aparte, mitul Meșterului Manole, reluând ideea jertfei, a suferinței asumate: „Casa zidită-i pe carne de om / și-i folositoare tot / omului”; „Pereții sunt cărămizi din sufletul tău, / mamă”; „Mamă... / ți-ai cusut lacrimile în pereți și pereții nu putrezesc”; „Când moare zidarul, în zid rămân mâinile și fața lui”.

Ion Dragomir este un poet al teluricului, al spațiului chtonian, cu care se contopește, se identifică necontenit: „Sunt zămislirea pământului, / sunt pământul trecut prin mare și prin / zestrea cerului /.../ Pământul privește-nainte prin ochii mei / Pământule, tu și cu mine unul suntem”; „Pământule, / azi ești altul în pulsul vinelor mele...”. Versurile au uneori caracter aforistic, lapidar: „Sunt / bulgăre de pământ / alergător pe pământ”, trimițându-se cu gândul la biblica expresie „Terra es et in terra reverteris!” (Pământ ești și în pământ te vei întoarce!)

Volumul Poezii  la statuia lui Ovidiu are un specific aparte, deosebindu-se de celelalte trei. Deși are un pronunțat caracter livresc, fiind încărcat de numeroase referințe culturale, de nume mitologice, de considerații arheologice, (...) salvează prin modernitatea expresiei artistice, prin prospețimea (...). Păstrând, în ansamblu, atmosfera Tristelor și Ponticelor, culoarea de epocă, Ion Dragomir nu folosește, la nivel stilsitico-lingvistic, expresii desuete, demonetizate, preferând cuvântul nud, needulcorat, de o mare expresivitate.

Întregul volum stă sub semnul lacrimii, cuvintele „plâns” și „lacrimă” revenind în chip obsesiv: „Străzile spun versuri scrise cu lacrimi”, „Între lacrima lui Ovidiu și cântecele geților crește grâul”, „Plânsul lui Ovidiu zornăie în plopii falezei / Ovidiu cu lacrima-i cât cele două mii de ani zdruncină universul”, „Ovidius îngropat în lacrimi plânge păstrat / în lacrima durerilor lui a ajuns până la noi”. Ion Dragomir îl reînvie pe marele exilat de la Tomis, acesta devenind contemporanul nostru: „Ovidiu iese din statuie / îi privește pe Saligny, pe Eminescu, / vorbește-n greaca veche cu Vasile Pârvan”. Poetul latin este definit în chip metaforic, prin imagini cu o neasemuită frumusețe: „Singurătate a trandafirului în pădurea de stejari, acesta-i Ovidiu”, „Viteză de pasăre-i poetul, (...) în strigăte topit, privire în mine rămasă / de pază”.

Dar există, din păcate, în volum, și unele versuri prozaice, plate, făcând parte parcă dintr-un articol despre Ovidiu: „Primul prefect de administrație românească al Constanței / Remus Opreanu - prin comitetul „Pro Ovidiu” / comandă sculptorului italian Ettore Ferrari / un monument, ca să / ni-l readucă pe Ovidiu / citind versuri geților”, „Plânsul lui Publius Ovidius Naso a fixat / cetatea Tomis în conștiința lumii”.

Ion Dragomir este un poet autentic, „născut și nu făcut”, care poate avea un cuvânt greu de spus în dialogul artistic de pe meleagurile euxine.