Pacea este cel mai groaznic război; în timpul ei, trebuie să ai răbdarea de a aştepta să-ţi moară duşmanul. VICTOR MARTIN - ''Carte de citit la volan''
Faceți căutări pe acest blog
duminică, 16 martie 2014
Un student rus revenit acasă din Europa secolului XIX (TURGHENIEV 1852)
Iar plecă ochii și iar își smulse scufia din cap.
-În sfîrșit, am luat calea către țară, urmă el cu voce obosită, și iată-mă înapoi la Moscova. Întors la Moscova, s-a întîmplat cu mine o schimbare uimitoare. De unde în străinătate mai mult tăceam, acuma, deodată, am început să vorbesc cu neașteptată îndrăzneală și să-mi închipui despre mine Dumnezeu știe ce! Și s-au mai găsit oameni îngăduitori care mai să mă creadă un geniu, cucoane care să-mi asculte cu interes elucrubațiile. Într-o bună zi s-au iscat niște vorbe pe socoteala mea. (Cine a fost autorul nu se știe, probabil că vreo fată bătrînă de sex masculin - asemenea exemplare găsindu-se cu duiumul la Moscova.) S-au iscat vorbe care au început a da muguri, apoi cîrcei, ca o tufă de mure. M-am încîlcit în ele, am căutat să mă smulg, să rup legătura de fire, dar n-am reușit... Atunci am plecat. Iată și în împrejurare asta ca și în celelalte m-am dovedit un nătărău. Ar fi trebuit să aștept cu răbdare să treacă năpasta, așa cum aștepți să treacă o criză de urticarie, și aceeași binevoitori mi-ar fi deschis iar brațele, aceleași cucoane mi-ar fi surîs din nou,
ascultîndu-mi discursurile... dar aici e toată nenorocirea: nu sînt original. S-a trezit deodată în mine un scrupul: a început să-mi fie rușine de flecăreala mea fără sfîrșit - asară la Arbat****, astăzi la Truba, mîne la Svîțev-Vrajek - și mereu despre aceleași și aceleași lucruri...
(...)>
SURSA
Ivan Turgheniev, Un Hamlet provincial: Ivan Turgheniev, Povestirile unui vînător, trad. M. Sadoveanu, ed. Albatros, București, 1989, p. 302-304.
NOTE M.T.
* Schimbarea la față = Tablou realizat de pictorul renascentist italian Rafaello Sanzio (1483-1520) în 1517 la comanda cardinalului Giulio Medici pentru catedrala din orașul francez Narbonne, readus și restaurat la Vatican în 1815.
** Venera/Venus = Zeița dragostei la romani.
*** Marcus Tullius Cicero (106 î.H. - 43 î. H.) = 1. Politician, orator, filozof și scriitor roman, renumit pentru elocința sa. 2. Termen menționat în secolul XVIII în literatura engleză pentru a desemna un ghid din galeriile de artă.
**** Arbat = Stradă pietonală situată la 1 km de centrul istoric al Moscovei, existentă din secolul XV și devenită în secolul XIX zonă rezidențială pentru nobilimea rusă.
vineri, 9 martie 2012
Placă comemorativă pentru scriitorul V. Șerbu la Tulcea („Tomis”)
Nevoia de neuitare a tulcenilor, la patru ani de la despărțirea de scriitorul Valentin Șerbu*, s-a materializat de curând, prin trăinicia marmorei și bronzului, în dezvelirea unei plăci comemorative montată la intrarea blocului A.6 de pe strada Corneliu Gavrilov nr. 172, unde autorul și-a petrecut ultimii 25 de ani de viață.
Alături de mesajele rostite din partea prefecturii, Inspectoratului județean pentru cultură și Asociației culturale pentru tineret „Orfeu” (al cărui președinte de onoare a fost prozatorul), gândurile transmise de scriitorii Mircea Dinescu și Constantin Novac (redactorul șef al revistei „Tomis”) au înnobilat un act de cultură, ca semn al recunoașterii valorii artistice și morale a unei adevărate personalități.
Inscripția comemorativă, îmbogățind memoria celui dispărut, reprezintă și o dovadă a speranței societății civile de a intra, cît mai curând, într-o benefică normalitate.
>
SURSA
Olimpiu Vladimirov, In memoriam.VALENTIN ȘERBU, „Tomis”, Constanța, ?.?.1998, p.?.
NOTĂ M. T.
* Valentin Șerbu (20 iulie 1934 Tulcea - 29 ianuarie 1994 Tulcea) (http://www.crispedia.ro/Valentin_Serbu)
duminică, 1 septembrie 1996
„Periscop” (ROȘCA 1996)
Sorin Roșca, Periscop, „Tomis”, Constanța, 1996, septembrie?
*
Librăria „Eminescu” din Constanța a găzduit lansarea volumului de debut al poetei Iulia Pană, apărut în condiții grafice de excepție la editura bucureșteană Du Styl. Noua apariție editorială, intitulată Imagine simplă, s-a bucurat de prezentările elogioase ale poetei Doina Uricariu, directorul editurii, și a lui Alexandru Paleologu, care a susținut un elevat și aplaudat dialog cu asistența.
*
Sonia Cristina Coman, membră a cercului de pictură „Rainbow” coordonat de profesorul Viorel Lungu, a fost recompensată de către International Children-s Art Museum din San Francisco cu un „Certificate of recognition”, pentru lucrarea „Să descoperim America. Olimpiada 1996”, intrată în fondul permanent al Muzeului de Artă din San Francisco.
*
Autorul Iosif Șerb a lansat la librăria „Eminescu” cel de-al doilea volum de poezie, intitulat O secundă de iubire, apărut în condiții grafice deosebite la editura „Mondograf”.
*
În cadrul ultimei ședințe a cenaclului „Mihail Sadoveanu” de la Cercul Militar Constanța, a fost prezentat și supus unor discuții critice volumul de versuri Univers interior al tinerei Gina Nicolae Comșa. Volumul a văzut lumina tiparului la editura constănțeană „Metafora”.
*
Muzeul Marinei Române a găzduit cea de-a cincea expoziție personală de pictură a artistului plastică Lucian Badea. Cele peste 40 de lucrări, în majoritate peisaje și portrete, s-au bucurat de aprecierile criticii de specialitate și ale iubitorilor de frumos prezenți la vernisaj.
vineri, 13 ianuarie 1995
Alexandru II (1818-1881)
Cel mai mare reformator după Petru cel Mare, A. a schimbat profund structura socială și economică a Rusiei prerevoluționare.
Născut în familia domnitoare Romanov la 17 aprilie 1818, Aleksandr Nikolaevici a primit educația tradițională a unui prinț de coroană, studiind rusa, germana și franceza, dreptul și arta militară. După ce i-a succedat la tron tatălui său, Nicolae I, la 19 februarie 1855, cea mai presantă obligație era continuarea războiului Crimeii. Însă căderea Sevastopolului la 11 septembrie 1855 a provocat o dezordine totală în armată. Războiul a evidențiat incapacitatea fiecărei laturi a conducerii și armatei rusești, mai ales prin comparație cu țările industrializate din Occident. În martie 1856, A. a negociat Pacea de la Paris, care s-a repercutat nefavorabil asupra poziției internaționale a Rusiei.
A. a jurat să scoată țara din stagnarea socială, economică și militară. El a renunțat la politica conservatoare a tatălui său, conștient că reforma trebuia înfăptuită la toate nivelurile. Fiind primul țar rus care s-a înconjurat de consilieri competenți, acordîndu-le o libertate semnificativă, A. instituit primele reforme în domeniul birocrației locale. Legea zemstvelor din 11 ianuarie 1864 a promulgat crearea zemstvelor (adunări locale), care au preluat sarcina administrației locale de la guvern. Zemstvele formate din țărani, orășeni și proprietari de pămînt au străbătut un drum lung către îmbunătătirea conducerii.
A. a reformat sistemul judiciar în colaborare cu consilierii, care au creat și revizuit 446 de proiecte ale unui plan general, promulgat în 1864, ce includea judecata de către un juriu, procesul cuvenit și separarea sectorului judiciar de cel legislativ. Cea mai liberală dintre reformele lui A., aceasta a primit ultima directivă de la împărat.
Cea mai lungă ca durată, dar absolut necesară a fost reforma armatei în 1870 și 1874. Orientarea ei a fost imprimată de consilierul Dmitri Miliutin, ministru de război. După reorganizarea ministerului și statului major, învățămîntul militar a fost adus sub controlul ministerului. Starea socială a trecut pe locul doi față de aptitudini în promovarea ofițerilor calificați, iar educația elementară a fost asigurată pentru recruți.
Cea mai dramatică dintre reforme a constituit-o eliberarea șerbilor în 1861. Dîndu-și seama că o creștere economică nu se putea realiza atît timp cît dăinuia șerbia, A. început să studieze problema din 1856. După ce a centralizat propunerile de la toate nivelurile, A. eliberat șerbii la 19 februarie 1861, dîndu-le drepturi și un mic lot de pămînt.
În ciuda reformelor sale, A. nu a fost un liberal. El credea în absolutismul autocrației, susținînd că autoritatea i-a fost încredințată de Dumnezeu. A. considera că poporul Rusiei era incapabil să trăiască sub o conducere constituțională reprezentativă.
Așa cum s-a întîmplat și altor „despoți luminați” din secolul XIX, reformele lui A. l-au dus la pierire. Mișcarea de reformă a determinat o renaștere a gîndirii revoluționare ca un clasic exemplu al teoriei despre creșterea așteptărilor. După ce i s-a oferit o doză de libertate socială, poporul rus avea să ceară mai mult. A. avea să fie asasinat la 9 martie 1881 de un grup terorist numit Partidul Voința Poporului.
Referințe bibliografice complementare
R. Chaques, The Twilight of Imperial Russia, Oxford University Press, New York, 1959
H. Sett-Watson, The Decline of Imperial Russia. 1855-1914, Methuen, London , 1951.