<(...) Între timp împlinisem douăzeci și unu de ani. Mi-am luat în primire moștenirea, mai bine zis partea de moștenire pe care binevoise să mi-o lase tutorele, am adat împuternicire servului meu eliberat, Vasili Kudriașev, să-mi administreze bunurile și-am plecat în străinătate, oprindu-mă la Berlin. Aici, în străinătate, am petrecut, după cum am avut plăcerea să-ți aduc la cunoștință, trei ani încheiați. Ei, și? Și acolo în străinătate am rămas aceeași ființă fără originalitate. Mai întîi, ce să mai vorbim, Europa propriu-zisă și felul de a trăi european nu le-am cunoscut nici cît negru subt unghie; atîta doar că puteam asculta disertațiile profesorilor nemți și citi cărți germane direct la origine... asta era toată diferența. Duceam o viață singuratică, de monah; nu mă frecam decît de locotenenți în retragere, cuprinși de aceeași sete de cunoaștere ca și mine, dar greoi la minte și puțin înzestrați cu darul vorbirii; mă legasem și de cîteva familii stupide din Penza și din alte provincii bogate în grîu; stăteam uitat prin cafenele, citeam ziare, sara mă duceam la teatru! (...) Am mai stat doi ani întregi în străinătate; am vizitat Italia, am contemplat la Roma Schimbarea la față*, și la Florența statuia Venerei**; și dintr-o dată am fost cuprins de un entuziasm de nedescris, de un fel de turbare parcă; serile scriam versuri, am început a-mi ține și un jurnal; într-un cuvînt am trecut pe unde au trecut și ceilalți. Și totuși, cînd te gîndești, ce ușor e să fii original! De pildă, eu nu mă pricepeam de fel nici la pictură, nici la sculptură și ce simplu ar fi fost să recunosc asta cu voce tare... Aș, da de unde! Se poate una ca asta? Ba nu, ia-ți cicerone***, aleargă să vezi frescele...
Iar plecă ochii și iar își smulse scufia din cap.
-În sfîrșit, am luat calea către țară, urmă el cu voce obosită, și iată-mă înapoi la Moscova. Întors la Moscova, s-a întîmplat cu mine o schimbare uimitoare. De unde în străinătate mai mult tăceam, acuma, deodată, am început să vorbesc cu neașteptată îndrăzneală și să-mi închipui despre mine Dumnezeu știe ce! Și s-au mai găsit oameni îngăduitori care mai să mă creadă un geniu, cucoane care să-mi asculte cu interes elucrubațiile. Într-o bună zi s-au iscat niște vorbe pe socoteala mea. (Cine a fost autorul nu se știe, probabil că vreo fată bătrînă de sex masculin - asemenea exemplare găsindu-se cu duiumul la Moscova.) S-au iscat vorbe care au început a da muguri, apoi cîrcei, ca o tufă de mure. M-am încîlcit în ele, am căutat să mă smulg, să rup legătura de fire, dar n-am reușit... Atunci am plecat. Iată și în împrejurare asta ca și în celelalte m-am dovedit un nătărău. Ar fi trebuit să aștept cu răbdare să treacă năpasta, așa cum aștepți să treacă o criză de urticarie, și aceeași binevoitori mi-ar fi deschis iar brațele, aceleași cucoane mi-ar fi surîs din nou,
ascultîndu-mi discursurile... dar aici e toată nenorocirea: nu sînt original. S-a trezit deodată în mine un scrupul: a început să-mi fie rușine de flecăreala mea fără sfîrșit - asară la Arbat****, astăzi la Truba, mîne la Svîțev-Vrajek - și mereu despre aceleași și aceleași lucruri...
(...)>
SURSA
Ivan Turgheniev, Un Hamlet provincial: Ivan Turgheniev, Povestirile unui vînător, trad. M. Sadoveanu, ed. Albatros, București, 1989, p. 302-304.
NOTE M.T.
* Schimbarea la față = Tablou realizat de pictorul renascentist italian Rafaello Sanzio (1483-1520) în 1517 la comanda cardinalului Giulio Medici pentru catedrala din orașul francez Narbonne, readus și restaurat la Vatican în 1815.
** Venera/Venus = Zeița dragostei la romani.
*** Marcus Tullius Cicero (106 î.H. - 43 î. H.) = 1. Politician, orator, filozof și scriitor roman, renumit pentru elocința sa. 2. Termen menționat în secolul XVIII în literatura engleză pentru a desemna un ghid din galeriile de artă.
**** Arbat = Stradă pietonală situată la 1 km de centrul istoric al Moscovei, existentă din secolul XV și devenită în secolul XIX zonă rezidențială pentru nobilimea rusă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu