„Erau
2 mai însemnate: aceea a dr. Barth
în 1849 și aceea a lt. Burton și Speke, din 1858. Dr Barth era un hamburghez
care obținuse pentru el și compatriotul său, Overweg, îngăduința de a se alătura expediției englezului Richardson, însărcinat cu misiunea în Sudan.
Aceast
țară imensă se află între 15 și 10 lat. N; pentru a ajunge acolo, trebuie să
înaintezi mai mult de 1500 de mile în interiorul Africii. Pînă atunci, ținutul nu fusese cunoscut decît de Denham, Clapperton și Oudney, care-l
străbătuseră între 1822-1824. Richardson, Barth și Overweg sosiseră
la Tunis și Tripoli, ca și predecesorii lor, și de acolo la Murzuk, capitala Fezzanului.
(…) schimbară direcția spre V, spre Ghat, călăuziți, nu fără greutăți, de tuaregi. După ce fuseseră jefuiți,
caravana lor ajunse în octombrie în marea oază Asblen. Barth se despărți de tovarășii săi, făcu
o excursie în orașul Aghades și se reîntîlni cu ei, spre a porni iar la drum la 12
decembrie. Expediția ajunse în provincia Damerghu. Cei 3 călători se despărțiră și Barth și urmă
drumul spre Kano, unde izbuti să ajungă plătind tributuri foarte însemnate. În ciuda unei
febre puternice, părăsi orașul la 7 martie, însoțit de un servitor. Scopul călătoriei era să descopere Lacul Ciad, de care-l despărțeau 350 de mile. Înaintă spre E
și ajunse în orașul Zuricolo, în Bornu,
inima marelui imperiu central al Africii.
Acolo află de moartea lui R., răpus de oboseală și de lipsuri,
dar asta nu-l împiedică să meargă mai departe, și ajunse la Kuka - capitala ținutului Bornu - așezată pe marginea lacului. După 21 de zile, la 14 aprilie, ajunse la Ngomu.
Îl
regăsim la 29 martie 1851, alături de O., plecînd să viziteze regatul Adamaua de la S lacului,
ajungînd pînă în orașul Yola, mai jos de 9
gr. lat. N. Este extrema limită S atinsă de acest călător. În august se întoarse
la Kuka; de acolo străbătu Mandara, Barghimi, Kanem și atinse, ca extrem punct E, orașul Masena, la 17 gr. 20 min. long. E. La 25
noiembrie 1852, după moartea lui O.,
porni spre V, vizită Sockoto, traversă Nigerul și sosi la Tembuctu, unde lîncezi timp de opt luni, îndurînd insultele șeicului, suferințe și mizerie. Dar prezența unui creștin în oraș nu putea fi
multă vreme îngăduită; fulanii ()
amenințau să-l asedieze. Părăsi orașul la 17
martie 1854 și se refugie la frontieră, unde trăi 33 de zile, în cele mai crunte
lipsuri. În noiembrie se întoarse la Kano; ajunse la Kuka, de unde, după patru luni
de așteptare, reluă drumul spre Denham;
revăzu Tripoli spre sfârșitul lunii august a
anului 1855 și sosi la Londra, la 6 septembrie.
n.
= Fulani sau felatahi – pop. răspîndit în Africa ctr. (Senegal), în jurul izv.
Nilului.”
J. VERNE, Cinci
săptămîni în balon, trad. (1863 fr.) R. Tudoran, ed. II, ed. I. Creangă/3,
București, 1978, 215 p.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu