Expediții europene în Africa în secolul XIX (VERNE 1863)

„Dr. Barth a ajuns pînă-n Sudan, pe drumul indicat de Denhain și Claperton; dr. Livingstone și-a întins numeroasele sale cercetări de la Capul Bunei Speranțe pînă-n bazinul Zambezi; căpitanii  Burton și Speke au deschis civilizației moderne, prin descoperirea Marilor Lacuri, trei drumuri; punctul lor de întretăiere, punctul la care n-a putut ajunge nici un călător este însăși inima Africii.`”

(II)

„Dr. Krapf îşi propune să ajungă în V pe râul Djob, situat sub Ecuator. Baronul de Decken a părăsit Monbaz, a explorat munții Kenya şi Kilimandjaro și pătrunde spre centru.”

(V)

„ În N, tînărul Duveyrier explora Sahara și aducea la Paris pe șefii tuaregi. Se pregăteau, datorită sugestiei guvernului francez, 2 expediții care, coborînd din N și îndreptîndu-se spre V, trebuiau să se încrucișeze. La S, neobositul Livingstone înainta mereu spre Ecuator și, din martie 1862, pătrundea, în tovărșia lui Mackenzie în susul râului Rovoonia. Cu siguranță că sec. XIX nu avea să treac fără ca Africa să-și fi dezvăluit tainele ascunse de 6000 de ani.”

(VIII)

J. VERNE, Cinci săptămîni în balon, trad. (1863 fr.) R. Tudoran, ed. II, ed. I. Creangă/3, București, 1978, 215 p.

Explorator europeni uciși în Africa (VERNE 1863)

„Pentru că de la Mungo-Park, asasinat pe Niger, pînă la Vogel, dispărut în Wadai, de la Oudney, mort la Marmur, și Clapperton, mort la Sackatu, pînă la francezul Maizan, tăiat în bucăți, de la maiorul Laing, ucis de tuaregi, pînă la Roscher din Hamburg, masacrat la începutul lui 1860 - pe lista martirilor africani au fost înscrise numeroase victime!”

J. VERNE, Cinci săptămîni în balon, trad. (1863 fr.) R. Tudoran, ed. II, ed. I. Creangă/3, București, 1978, 215 p.

Expediția doctorului german Barth în Africa în 1849-1855 (VERNE 1863)

„Erau 2 mai însemnate: aceea a dr. Barth în 1849 și aceea a lt. Burton și Speke, din 1858. Dr Barth era un hamburghez care obținuse pentru el și compatriotul său, Overweg, îngăduința de a se alătura expediției englezului Richardson, însărcinat cu misiunea în Sudan.

Aceast țară imensă se află între 15 și 10 lat. N; pentru a ajunge acolo, trebuie să înaintezi mai mult de 1500 de mile în interiorul Africii. Pînă atunci, ținutul nu fusese cunoscut decît de Denham, Clapperton și Oudney, care-l străbătuseră între 1822-1824. Richardson, Barth și Overweg sosiseră la Tunis și Tripoli, ca și predecesorii lor, și de acolo la Murzuk, capitala Fezzanului. (…) schimbară direcția spre V, spre Ghat, călăuziți, nu fără greutăți, de tuaregi. După ce fuseseră jefuiți, caravana lor ajunse în octombrie în marea oază Asblen. Barth se despărți de tovarășii săi, făcu o excursie în orașul Aghades și se reîntîlni cu ei, spre a porni iar la drum la 12 decembrie. Expediția ajunse în provincia Damerghu. Cei 3 călători se despărțiră și Barth și urmă drumul spre Kano, unde izbuti să ajungă plătind tributuri foarte însemnate. În ciuda unei febre puternice, părăsi orașul la 7 martie, însoțit de un servitor. Scopul călătoriei era să descopere Lacul Ciad, de care-l despărțeau 350 de mile. Înaintă spre E și ajunse în orașul Zuricolo, în Bornu, inima marelui imperiu central al Africii. Acolo află de moartea lui R., răpus de oboseală și de lipsuri, dar asta nu-l împiedică să meargă mai departe, și ajunse la Kuka - capitala ținutului Bornu - așezată pe marginea lacului. După 21 de zile, la 14 aprilie, ajunse la Ngomu.

Îl regăsim la 29 martie 1851, alături de O., plecînd să viziteze regatul Adamaua de la S lacului, ajungînd pînă în orașul Yola, mai jos de 9 gr. lat. N. Este extrema limită S atinsă de acest călător. În august se întoarse la Kuka; de acolo străbătu Mandara, Barghimi, Kanem și atinse, ca extrem punct E, orașul Masena, la 17 gr. 20 min. long. E. La 25 noiembrie 1852, după moartea lui O., porni spre V, vizită Sockoto, traversă Nigerul și sosi la Tembuctu, unde lîncezi timp de opt luni, îndurînd insultele șeicului, suferințe și mizerie. Dar prezența unui creștin în oraș nu putea fi multă vreme îngăduită; fulanii () amenințau să-l asedieze. Părăsi orașul la 17 martie 1854 și se refugie la frontieră, unde trăi 33 de zile, în cele mai crunte lipsuri. În noiembrie se întoarse la Kano; ajunse la Kuka, de unde, după patru luni de așteptare, reluă drumul spre Denham; revăzu Tripoli spre sfârșitul lunii august a anului 1855 și sosi la Londra, la 6 septembrie.

n. = Fulani sau felatahi – pop. răspîndit în Africa ctr. (Senegal), în jurul izv. Nilului.”

J. VERNE, Cinci săptămîni în balon, trad. (1863 fr.) R. Tudoran, ed. II, ed. I. Creangă/3, București, 1978, 215 p.

Pirații biddiomahi din Africa centrală la mijlocul secolului XIX (VERNE 1863)

„(…) numeroasele insule ale lacului, locuite de biddiomahi, pirați sângeroși și foarte temuți, a căror vecinătate era tot atât de primejdioasă ca aceea a tuaregilor din Sahara.”

(XXXIII)

„(…) unei insule mari și foarte populate, pe care doctorul o luă drept Farram, capitala biddiomahilor.”

(XXXV)

„Nu știa că locuitorii insulelor Lacului Ciad, ca și alți negri, se scald fără teamă în apele pline de crocodili, cărora nu le dau nici o atenție. Crocodilii din lacul acesta se bucură de reputația îndreptățită dealtfel, de a fi niște reptile inofensive.”

„Se găsea în mijlocul unui trib al biddiomahilor, cu pielea neagră, tuciurie. Nu avea de ce să se rușineze de goliciunea lui, pentru că era îmbrăcat după ultima modă a ținutului.”

„Puțini călători, dintre cei care îndrăzniseră să se aventureze în aceste locuri, își mai revăzuseră patria. ”
(XXXVI)